Epaminonda's Blog.....: NOSCHENRODE

Mai jos am postat ți alte fotografii cu aspecte generale

din localitatea germană NOSCHENRODE,

landul SAXONIA SUPERIOARĂ

Hanul

Strada Grădina zoologică

Strada Kaizerului

Vederi generale cu castelul

Vederi generale

***

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O PLACHETĂ,

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL BACĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta Mihai Eminescu 1850 - 1889 SNR Bacău 15 ianuarie

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

AFR - Asociația filateliștilor din Republica Socialistă România

Socfilex '89 - Bacău - România 7 - 14 octombrie 1989

Expoziția filatelică internațională a țărilor socialiste

Socfilex '89 - Bacău - România

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

DB - Demirbank România

Sucursala Bacău - 24 septembrie 1999

Demirbank este o instituție bancară cu capital majoritar turcesc, cu filiale în mai multe orașe ale lumii printre care și municipiul Bacău. În data de 14 decembrie 2001 Demirbank a fuzionat cu altă bancă turcească (HSBC) ceea ce a dus la apariția pe piața finaciară a unei mari corporații finaciare ce cuprinde 168 de sucursale și birouri în treizeci și opt de orașe ale lumii oferind servcii finaciare din cele mai diverse.

Arhivele naționale - Direcția județeană Bacău

50 de ani de la înființare 1951 - 2001

"Arhiva unui stat este o avere publică, ce merită

cea mai aproape îngrijire a cârmuirei " V.Alecsandri

Arhivele Naționale ale României, denumite până în anul 1996 "Arhivele Statului", reprezintă principala instituție de profil din România, având sediul în București. Instituția se află în subordinea Ministerului de Interne și cuprinde 42 de filiale județene (servicii / birouri), câte una pentru fiecare județ al României și una a Municipiului București. În conformitate cu Legea 16/1996 Arhivele stabilesc norme ale activității arhivistice; implementează măsuri pentru gestionarea arhivelor; preiau documente pentru Fondul Arhivistic Național al României; inventariază, selecționează și conservă documentele deținute; conservă documentele pe microfilm sau pe alte suporturi; administrează baza de date arhivistică; editează periodicul Revista Arhivelor și alte publicații de specialitate; asigură pregătirea și calificarea arhiviștilor și arhivarilor prin Școala Națională de Pregătire Arhivistică; stabilește dacă un anumit document aparține Fondului Arhivistic Național al României; autorizează mutarea temporară a anumitor documente pentru scopuri științifice și culturale; ține legătura cu instituțiile de profil, pune în aplicare convențiile internaționale în domeniu și participă la congresele și conferințele internaționale ale arhiviștilor; de asemenea, asigură protecția documentelor din depozite. Legea definește Fondul Arhivistic Național ca "acte oficiale și particulare, diplomatice și consulare, memorii, manuscrise, proclamații, chemări, afișe, planuri, schițe, hărți, pelicule cinematografice și alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum și înregistrări foto, video, audio și informatice, cu valoare istorică, realizate în țară sau de către creatori români din străinătate." Până la începutul secolului al XVIII-lea, arhivele din provinciile românești erau păstrate de către Cancelaria domnească, autoritățile ecleziastice și de către demnitarii de diferite ranguri în cadrul ierarhiei boierești. Cele mai vechi locuri de conservare a documentelor erau mănăstirile, care, fiind locuri considerate ca sigure, păstrau și documente laice. Arhivele din Țara Românească au luat ființă la 1 mai 1831, iar cele din Moldova la 1 ianuarie 1832, în condițiile în care primele legi administrative moderne, Regulamentul Organic, au intrat în vigoare. În ce privește teritoriul Transilvaniei, autoritățile ungare și-au păstrat arhivele până în momentul în care Regatul maghiar a fost desființat ca urmare a bătăliei de la Mohacs – 1526. După ce Transilvania a intrat în componența Imperiului habsburgic la 1688, metodele de conservare a documentelor s-au îmbunătățit. Atunci când Arhivele de Stat Maghiare au luat ființă în anul 1875, multe dintre vechile arhive transilvănene au fost mutate la Budapesta. Sus am postat logo-ul Arhivelor naționale.

UMB - Bacău - România - Robinete industriale

80 ani de existență 1919 - 1999

Privind medalia de mai sus se deduce că este vorba despre o veche întreprindere băcăuană, probabil uzină mecanică (UMB – Uzina mecanică Bacău) specializată în turnarea fontei a diferite componente de instalații. Nu am găsit poze sau alte informații care să mă dumirească mai mult sau măcar să aflu dacă azi întreprinderea mai produce ceva sau a fost rasă de pe fața pământului din interesele oculte ale unora.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva cărți poștale ilustrate.

Palatul sporturilor

Prefectura

Teatrul municipal George Bacovia

Biserica Precista

Biserica Sfântul Dumitru

Gara

Biserica Sfântul Ilie

Castelul familiei Știrbei

Catedrala Sf.Petru și Pavel

Catedrala Sf.Nicolae

Grădina publică

Observatorul astronomic Victor Anestin

Casa de cultură

Cazarma Regimentului 12 Artilerie

Fabrica de bere Grivel

Palatul Ateneu și Pompier

Strada centrală

Strada Ioniță Sturdza

Strada Mare

Trimiteri poștale

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, câteva frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și unele cărți poștale ilustrate.

Stațiunea Slănic Moldova

Fabrica de hârtie - Letea

Barajul și lacul Poiana Uzului

Stațiunea Târgu Ocna

Castelul Hemeiuș

Cascada Buciaș

Muzeul de etnografie și artă contemporană

(Palatul Ghica) - Comănești

Fabrica de stofe - Buhuși

Fabrica de postav Buhuși

Gara Buhuși

Podul de beton - Târgu Ocna

Cazinoul Regal cu vilele Scurtu, Holban și Dr.Russ

Hotelul Puff - Slănic Moldova

Hotelul Racoviță - Slănic Moldova

Hotelul Zimbru - Slănic Moldova

Parcul cu pavilionul de muzică - Slănic Moldova

Restaurantul nr.1 - Slănic Moldova

Vila Șutzu

Trimiteri poștale

______________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Iosip Broz Tito a fost un revoluționar și om de stat iugislav, care s-a născut la data de 7 sau 25 mai 1892 și a decedat la data de 4 mai 1980. A fost secretarul general (ulterior președinte) al Ligii comuniștilor din Iugoslavia (1939-1980) și a condus partizanii iugoslavi, mișcare gherilă iugoslavă în al doilea război mondial. După sfârșitul războiului, a devenit autoritatrul prim-ministru (1943-1963) și președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Din anul 1943 până la moartea sa, a fost comandantul suprem al armatei iugoslave, deținând gradul de mareșal. Tito a fost arhitectul-șef al celei de-„a doua Iugoslavii”, o federație socialistă care a existat din al doilea război mondial până în anul 1991. Cu toate că a fost unul dintre fondatorii Cominformului, a fost de asemenea primul (și singurul cu succes) membru Cominform care a sfidat autoritatea sovietică. Ca susținător independent al căii către socialism (numită uneori „comunism național” sau „Titoism”), a fost principalul fondator și promovator al Mișcării de nealiniere și primul secretar general. Astfel, susținea politica de nealiniere dintre cele două blocuri ostile în timpul războiului rece.