Epaminonda's Blog.....: VERZUOLO

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură, din localitatea italiană VERZUOLO,

regiunea PIEMONT, din vremuri diferite, dar și unele

trimiteri poștale ilustrate, vederi generale și o insignă locală.

Sus am postat om acțiune financiară din această localitate.

Palatul Drago

Gara

Castelul

Casa Voli

Biserica Sf.Maria

Vila Viale

Panorama cartierelor

Strada Paschero

Strada Regele Umberto

Trimiteri poștale

Vederi generale

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ

DE PUS ÎN RAMĂ

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII DIN JUDEȚUL ALBA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Mihai Eminescu) Ce-ți doresc eu ție dulce Românie

160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

1850 - 15 ianuarie - 2010 - Alba Iulia

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Deasupra am postat câteva mărci poștale care omagiază personalitatea marelui nostru poet - Mihai Eminescu.

Orașul Teiuș 1290 - 1994

În temeiul art. 77 din Constituție se declară oraș comuna Teiuș

Conform Legii 66 din 22 iulie 1994

Teiuș, mai demult Tiuș este un oraș în județul Alba, provincia istorică Transilvania, România, ce are în subordine administrativă localitățile Beldiu, Căpud, Coșlariu Nou și Pețelca. Orașul este atestat documentar din anul 1290. A fost declarat oraș prin legea nr.66/15.07.1994. În prezent, orașul Teiuș și localitățile subordonate numără aproximativ 7400 locuitori. Deși nu este un oraș mare, Teiuș este un important nod feroviar, gara aflându-se la intersecția unor importunate magistrale feroviare. Gara din Teiuș a fost construită de „Societatea căilor ferate ungare de est” și inaugurată la 20 noiembrie 1871, odată cu inaugurarea linie de cale ferată Teiuș - Alba Iulia. O nouă clădire a gării a fost finalizată în anul 1908 și este în prezent cea mai mare gară din județul Alba. Deasupra am postat stema actuală și o poză a Gării Teiuș.

Întreprinderea metalurgică de metale neferoase (I.M.M.N.)

Zlatna - 1747 - 25 de ani de activitate în I.M.M.N. - Zlatna

Ampelum Zlatna a fost un combinat de prelucrare a cuprului din localitatea Zlatna, România, închis definitiv în anul 2003. În anul 1999, în combinat lucrau aproximativ 2500 de angajați. Combinatul producea cupru de convertizor, acid sulfuric, pulbere de aluminiu, sulfat de cupru, sulfat de fier și sulfat de magneziu. Prelucrarea cuprului la Zlatna se făcea încă din anul 1747, însă cuprul a fost extras din munții din jurul orașului încă de pe vremea romanilor. În centrul pirometalurgic principal, în topitoria de la Zlatna, dotată inițial cu 6 cuptoare pentru topirea minereurilor cuproase și plumboase bogate în aur și argint, au început ulterior să fie prelucrate și produsele intermediare - metale cupro-plumboase - care se obțineau în topitoriile construite ceva mai târziu la Certerju de Sus (1763) și Baia de Arieș. Aceste topitorii au fost închise ulterior, odată cu creșterea capacității topitoriei de la Zlatna. În timpul Revoluției de la 1848 topitoria a fost distrusă. După 1850, uzina este reconstruită iar procesul tehnologic este modificat prin aplicarea prăjirii clorurate la minereurile sulfuroase în scopul îmbogățirii chimice mai avansate în metale prețioase pentru a fi extrase prin amalgamare, cu randamente mai mari. Mai târziu, în bazinul aurifer din Munții Apuseni, iau ființă primele instalații hidrometalurgice de extragere a aurului si argintului de la Gura-Barza - procedeul de amalgamare - și la Baia de Arieș - procedeul de cianurare.

Insigna - U.M.M.N. Zlatna - 225 ani * 1747 - 1972

(Uzina metalurgică metale neferoase)

În anul 1875 la topitoria de la Zlatna sunt construite 7 cuptoare de prăjire oxidantă a minereurilor sulfuroase, cuptoare cu o singură vatră, cunoscute sub denumirea de Maletra-Bode. Gazele cu dioxid de sulf sunt valorificate în acid sulfuric în prima fabrică de acid sulfuric cu camere. Se construiesc primele cuptoare de topire cu cuvă verticală de secțiune dreptunghiulară, cu mantale laterale duble, răcite cu apă (Water-Jaket), destinate obținerii matelor cupro-plumboase. Se introduce procedeul de tratare a matelor bogate cu acid sulfuric, în scopul colectării metalelor prețioase în reziduul plumbos insolubil și prelucrării metalurgice până la plumb bogat. Soluțiile de sulfat de cupru sunt prelucrate pentru obținerea sulfatului de cupru cristalin, cu utilizare în viticultură. În anul 1886, cuptoarele Water-Jaket sunt înlocuite cu un furnal cu cuvă înaltă de secțiune circulară (tip Pilz). În următorii 5 ani sunt introduse rețelele interioare de circulație, tip cale ferată îngustă, și se construiește o centrală electrică proprie și laboratorul central. Între anii 1933 - 1935 sunt reconstruite cuptoarele de prăjire oxidantă, cărora li se adaugă altele, ajungându-se la 12 cuptoare; se construiește primul cuptor cu vatră, cu lopătare manuală, pentru aglomerare-topire, precum și primul convertizor rotativ. După 1950, respectiv după naționalizarea din 1948, vechile cuptoare de prăjire sunt înlocuite cu două cuptoare polietajate cu greblare metalică tip Lurgi și se trece la topirea amestecurilor de concentrate prăjite în amestec cu fondanți (calcar și cuarț aurifer) în două cuptoare cu vatră (cu flacără) cu lopătare manuala pentru obținerea matelor cuproase cu aur și argint.

Se mai construiește un convertizor rotativ în scopul creșterii capacității de obținere a cuprului negru și a granulelor de cupru folosite la secția de sulfat de cupru. În 1960 are loc prima sistematizare a uzinei vechi, fiind construite: cuptorul cu flacăra, cu boltă suspendată, cu suprafața vetrei de 80 metri pătrați, pentru topirea concentratelor cuproase în amestec cu pirite bogate prăjite și 3 convertizoare rotative. În etapa a doua, în anul 1968, fluxul tehnologic este completat cu o noua fabrică de acid sulfuric, tehnologie de co ntact și un cuptor de prăjire în strat fluidizat pentru piritele bogate. Capacitatea de producție în 1980 era de circa 15000 tone cupru de convertizor pe an. El era trimis la Baia Mare pentru rafinare electrolitică. În 1985 a început construcția uzinei noi de cupru, cu următoarele unități principale: un cuptor de topire în suspensie, cu o capacitate de prelucrare de 26000 tone/an concentrate cuproase; două convertizoare rotative, fiecare cu capacitatea de 48 tone /ciclu; două cuptoare cu rafinare termică; o secție de electroliză cu o capacitate de 29900 tone / an cupru electrolitic; o fabrică de acid sulfuric, pentru valorificarea gazelor sulfuroase de la topire și convertizare, cu o capacitate de 100000 tone acid sulfuric / linie (fiind două lini); o secție de flotație a zgurilor cuproase cu o capacitate de prelucrare de 170000 tone/an; o fabrică de oxygen, un coș de dispersie de mare înălțime (220 m), amplasat pe Măgura Dudașului. Punerea în funcțiune a uzinei noi s-a făcut treptat, începând cu anul 1988, însă uzina nu a atins niciodată capacitățile proiectate, fiind închisă în 1996 iar uzina veche a mai funcționat încă 7 ani până la închiderea ei în 2003. Sus am postat două poze din vremuri diferite ale I.M.M.N. Zlatna.

Zlatna, mai demult Zlacna, Zlagna (în limba maghiară Zalatna, Kisbánya, în limba Klein Schlatten, Klein-Schlatten, Goldmarkt, în traducere "Târgul de aur", în latină Ampelum) este un oraș în județul Alba, Transilvania, România. Numele românesc Zlatna este derivat din limba slavă, "zoloto" însemnând "aur"). Are în subordine administrativă localitățile: Botești, Budeni, Dealul Roatei, Dobrot, Dumbrava, Feneș, Galați, Izvorul Ampoiului, Pârâul Gruiului, Pătrângeni, Pirita, Podul lui Paul, Runc, Ruși, Suseni, Trâmpoiele, Valea Micăși și Vâltori. Zlatna este o depresiune aflată între 2 lanțuri muntoase – munții Metaliferi și Trascău. Orașul este traversat de râul Ampoiul care se varsă la Alba Iulia în Mureș. Localitatea având aproximativ 7500 de locuitori este atestată documentar pentru prima dată în anul 1347, iar din anul 1387 este declarată oraș. Sus am postat stema actuală a orașului și o poză a bisericii ortodoxe din localitate.

Insigna - Poliția locală - Alba Iulia

Legea il obliga pe polițiștii locali sa participe, alaturi de institutiile abilitate, la activitati de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitati naturale ori catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente. De asemenea, el trebuie sa identifice cersetorii, persoanele fara adapost sau copii lipsiti de supravegherea si ocrotirea parintilor si sa ii incredinteze serviciului public de asistenta sociala, care sa le rezolve situatia mai departe. Politistii locali sunt cei care se asigura ca stapanii unor caini agresivi sau periculosi (cum sunt considerati cei din rasele pitbull, rottweiller, dog argentinian, mastiff sau ciobanesc caucazian) isi respecta toate obligatiile pe care le au vizavi de cresterea si ingrijirea acestora, fiind abilitati sa sanctioneze proprietarii care incalca prevederile legale. Totodata, politistii locali sunt cei care constata contraventii si aplica sanctiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convietuirea sociala, pentru faptele constatate in raza teritoriala de competenta. Conform Legii nr. 155/2010 care reglementează activitatea politiei locale, politistii locali au atributii in următoarele domenii: ordine si liniste publica, circulatie, disciplina in constructii si afisaj stradal, protectia mediului, activitate economica și evidenta populatiei.

Primăria municipiului Aiud

Aiud este un municipiu din județul Alba, provincia istorică Transilvania, România, care în anul 2011 avea 22876 de locuitori. Pe teritoriul orașului s-a aflat în antichitate așezarea romană Brucla. Prima menționare documentară a municipiului Aiud datează din anul 1293, când populația era alcătuită în majoritate de sași. Deasupra am postat stema actuală și o poză a Primăriei Aiud.

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş și reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihai Viteazu. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea ÎEN, în partea de nord a orașului s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 Î.E.N.), care a fost locuită de triburi de păstori și agricultori. Înainte de cucerireea romană în apropierea marelui oraș exista localitatea dacică Apulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva obiective arhitectonice inconfundabile din orașul Marii Uniri - Alba Iulia.

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Muzeul Unirii

Sala Unirii

Catedrala romano catolică

Curtea interioară a cetății

Clopotnița Catedralei Reîntregirii neamului

Gara

Alba este un județ al României situat în provincia Transilvania. Reședința acestui județ este municipiul Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din; 4 municipii - Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, 7 orașe - Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Zlatna și 67 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Alba, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.