Epaminonda's Blog.....: ALCALA DE HENARES

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din localitatea spaniolă ALCALA DE HENARES,

comunitatea autonomă MADRID, din vremuri diferite, precum

și o insignă, o medalie și o monedă locale dar și alte modele

de cupoane de raționalizare a bunurilor de larg consum.

Deasupra am postat două cupoane reprezentative de raționalizare

a bunurilor de larg consum din timpul războiului civil spaniol.

Palatul arhiepiscopal

Palatul Laredo

Biserica Oidor

Biserica San Juan de Avila

Catedrala Santos Ninos

Curtea interioară a Universității

Universitatea

Fațada de vest a Catedralei (Poarta de acces)

Turnul Sf.Maria

Turnul vechiului castel

Complexul statuar Don Quijote și Sanco Panza

din fața casei natale a lui Cervantes

Piața Cervantes

Strada Sf.Ursula

Insignă locală

Monedă locală

Medalie locală

Alte cupoane de raționalizare a bunurilor de

larg consum din timpul războiului civil spaniol

***

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_____________xxx_____________

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

În amintirea vizitei M.S. Regelui Carol II (Majestății Sale)

Școalele din Bucovina - 1933

Carol al II-lea, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.

Gheorghe Spacu 1883 - 1955

Societatea de chimie din România fondată în 1919

Gheorghe Spacu s-a nascut la 5 decembrie 1883 in Iași , a fost un chimist român, membru titular al Academiei Române din 1936.În 1906 s-a licențiat la facultatea de Științe a Universității din Iași. După specializări la Viena și Berlin, Spacu revine în țară, unde a avut o prodigioasă carieră didactică la Universitățile din Iași, Cluj și București. În anul 1916 a obținut titlul de doctor în chimie cu mențiunea „cu distincție” pentru lucrarea „Combinații complexe de fier-Feramine”. Gheorghe Spacu a făcut cercetări fundamentale în domeniul combinațiilor complexe, a stabilit structura unor combinatii anorganice din grupa sărurilor duble, a sintetizat noi clase de combinații complexe, a elaborat metode analitice pentru determinarea cuprului, zincului, mercurului, nichelului, cobaltului, bismutului, argintului, etc. „Această ramură a ştiinţelor naturii, chimia - scria Gheorghe Spacu - are un câmp de investigaţii nemărginit, iar cunoştinţele teoretice şi practice care se obţin pot avea consecinţe nebănuite.” In urma savantului a rămas o operă de o amploare uluitoare. E destul să arătăm că a elaborat nu mai puţin de 125 metode analitice noi, aplicate în laboratoarele de pretutindeni, iar numărul substanţelor chimice complexe, necunoscute anterior şi pe care le-a sintetizat, trece de o mie. Numele său a fost dat unor reactivi chimici şi unor reacţii chimice, menţionate nu numai în tratate şi manuale, dar chiar şi în standarde româneşti şi străine. Principalul merit al acestui mare om de ştiinţă a fost rolul său creator în domeniul chimiei combinaţiilor complexe (chimia coordinativă), fiind pe drept cuvînt considerat o autoritate de nivel mondial, descoperitorul unor întregi clase de combinaţii complexe. Dacă de exemplu înaintea lui abia erau cunoscute cîteva tipuri de amine complexe ale magneziului, Spacu a reuşit să sintetizeze 26 astfel de substanţe - iar în total a obţinut 148 amine noi. A mai dovedit că sărurile duble sînt în stare solidă combinaţii complexe, a descoperit selenocianaminele şi a demonstrat existenţa amoniacaţilor dubli. A mai studiat, cu rezultate substanţiale, feramineie şi oxalaţii complecşi. Maestru al chimiei analitice, a creat noi metode pentru identificarea şi dozarea unor ioni, a unor substanţe organice, a radicalilor acizi, a elementelor metalice (este, de pildă, cunoscută metoda lui Spacu pentru identificarea cuprului în minereurile de plumb). Terminologia ştiinţifică internaţională îi consemnează numele prin „reacţia Spacu”, „reactivul Spacu” etc, curent utilizate în laboratoarele din toată lumea. Valoarea practică a proceselor elaborate de el şi-a găsit expresia şi în includerea metodelor analitice elaborate în standarde româneşti şi străine. In ultimul deceniu al vieţii sale, a creat, corespunzător nevoilor economiei româneşti în rapidă expansiune, procedee noi pentru fabricarea din gips indigen a acidului sulfuric, foarte necesar industriei, pentru producerea oxidului de magneziu. Alte procedee au fost destinate extragerii arsenului din minereuri şi prelucrări superioare a gazelor naturale, pe baza unor metode de înaltă eficienţă. „Marele număr de elevi care îi continuă opera didactică şi ştiinţifică — scrie despre el biograful său, A. S. Banciu - prestigiul pe care şi l-a făcut în ştiinţa românească şi universală, fabricile şi uzinele care aplică procedeele iniţiate de el pentru analiza atîtor substanţe utile economiei naţionale, vor perpetua pentru multă vreme numele şi exemplul lui Gheorghe Spacu, profesorul şi savantul slujitor devotat al patriei sale.”

Acest bărbat ,,arătos şi plăcut”, cum îl descria colegul său clujean, chimistul Dan Rădulesca, de o sănătate robustă, plin de optimism şi de o ironie fină, era în acelaşi timp multilateral în preocupările sale.Gheorghe Spacu s-a stins din viata la 23 iulie 1955, București, lasand in urma sa un mare plus pentru Romania.

In anul 1919 un grup de entuziasti chimisti din Romania se intruneau la Laboratorul de Chimie Analitica al Universitatii din Bucuresti pentru a pune bazele unei societati stiintifice care avea sa aiba o rodnica activitate timp de 2 decenii. Au venit apoi anii razboiului si o perioada postbelica in care societatea a avut o lunga perioada de hibernare. Fara a fi nici un moment desfiintata ea nu a existat de facto, autoritatile din acea perioada neagreeand astfel de organizatii. Faptul a fost posibil si pentru ca Academia Romana si-a asumat o buna parte din obiectivele si sarcinile specifice ale unei societati stiintifice. Abia dupa 1992 viata stiintifica a Societatii de Chimie din Romania a fost resuscitata: au fost definite obiective, au fost intreprinse actiuni organizatorice, au fost stabilite si dezvoltate contacte internationale. Intorcandu-ne la inceputuri, exista insa motive temeinice sa ne asumam ca adevarata origine o data sensibil mai indepartata in timp. Într-adevar, la Bucuresti exista inca din 1890. Societatea Romana pentru Stiinte care avea o puternica Sectie de Chimie. De fapt organizatorul acelei societati, Constantin Istrati, era el insusi unul dintre cei mai renumiti chimisti romani ai secolului. O dovada a pozitiei solide a chimiei in cadrul societatii consta in insasi viabilitatea ei: chiar daca o buna parte dintre membrii sai au aderat la nou infiintata Societate, o alta parte a continuat, in paralel, activitatea traditionala a sectiei de chimie a Societatii Romane pentru Stiinte, cu rezultate remarcabile, pana in anul 1948. Pe de alta parte, la Iasi exista inca de la inceputul secolului XX Societatea de Stiinte si ea infiintata de un eminent chimist, Petru Poni. Intelegand avantajele oferite de faptul ca noua societate avea sa contina in mod specific cuvantul chimie in titlul sau Petru Poni a aderat total la Societatea de Chimie din Romania devenind de altfel Presedinte de Onoare al acesteia. Mergand insa spre originile societatilor stiintifice de pe teritoriul Romaniei istoria ne duce mult mai departe. Probabil ca inceputurile se afla in anii ‘30 –‘40 ai secolului XIX cand la Iasi, Bucuresti si Sibiu, in fiecare din provinciile istorice ale Romaniei, existau societati de medicina si stiintele naturii avand remarcabile sectii de chimie. O dovedeste, intre altele, si prezenta intre membrii de onoare ai acestora a unor mari personalitati ale chimiei precum Jacob Berzelius alaturi de naturalisti ca Alexander von Humboldt sau Charles Darwin. Ne-am intrebat atunci unde ar putea fi plasat, in timp, inceputul chimiei in Romania? Un raspuns absolut este greu de dat, dar este sigur ca daca nu primul un moment esential trebuie plasat la sfarsitul secolului al XVII-lea si este datorat lui Dimitrie Cantemir. Intitulat, asa cum ii arata semnatura, Ioanis Dimitrios Constantini Kantemir Princeps Terrarum Moldaviae, acesta a fost nu doar un print al Moldovei ci si un erudit cu preocupari enciclopedice. In lucrarea sa Physices universalis doctrina et cristianae, în care erau prezentate conceptiile stiintifice ale cunoscutului medic si chimist flamand van Helmont (descoperitorul dioxidului de carbon si al acidului clorhidric) gasim pentru prima data in literatura romaneasca termeni si notiuni de chimie: element, apa, aer, mercur. Adevarata nastere a chimiei este clar corelata cu aparitia si dezvoltarea scolilor superioare. În anul 1835 se predau primele cursuri de chimie la Academia Mihăileană. Foarte curand dupa aceea, in 1840 erau organizate - practic concomitent - la Bucuresti si Iasi primele laboratoare de chimie, vadind o corecta intelegere din partea inaintasilor nostri a faptului ca chimia este, prin excelenta, o stiinta experimentala. Un pas important in dezvoltarea chimiei a fost facut o data cu infiintarea primelor universitati, la scurt interval intre ele, la Iasi și București și Cluj. La Bucuresti exista si o scoala superioara inginereasca pentru care - desi are sorgintea inca din 1818 - am notat anul 1868, la care gasim clar mentionate cursuri de Chimie Generala si Chimie Aplicata in Industrie. Pe toata durata existentei sale Societatea de Chimie din Romania, a editat un jurnal intitulat Buletinul Societății de Chimie, care prezenta viata stiintifica, actiunile de promovare a chimiei si cele de organizare. A aparut de asemenea, cu o regularitate remarcabila, un jurnal stiintific (Buletinul de Chimie Pură Aplicată). Demna de remarcat este si initiativa de a semnala in Bibliografia Chimică din România toate lucrarile originale publicate in tara noastra insotite de citarea exacta a lucrarii originale, dupa modelul marilor reviste centralizatoare internationale.

Federația română de atletism * România - Franța

România - Franța * Masculin seniori - București 1977

Federatia Romana de Atletism (F.R.A.) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. F.R.A.are la bază principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, F.R.A. considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul F.R.A. şi o aripă a clădirii F.R.A. din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizând competitii de alergari, sarituri si aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (F.R.A.), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la Federația internațională de atletism amator (I.A.A.F.). Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, F.R.A. organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale F.R.A.. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Coloana infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele: Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos; "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17: Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare; Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm. Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Națională Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Întâlnirea internațională de gimnastică artistică

masculin Italia - România * echipa Italia B

Trieste 26 iulie 1987

Societatea de gimnastică Triestina - 183

Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați - sol, sărituri, cal cu mânere, inele, paralele și bara fixă. Alte ramuri ale gimnasticii de performanță sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la plasa elastică.

Insigna - România - Indistria chimică

Industria chimică este reprezentată de companii care au ca profil de activitate producția de chimicale. Ocupând un loc central în economia globală modernă, industria chimică transformă materiile prime (petrol, gaze naturale, apă, metale și minerale) în peste 70000 de produse diferite. Deși chimicalele au fost produse și utilizate de-a lungul istoriei, nașterea industriei chimice grele (producția de chimicale la scară industrială pentru o varietate de utilizări) coincide în general cu nașterea Revoluției industriale. Industria chimică din țara noastră reprezintă o ramură importantă a industriei și este prezentă printr-o multitudine de companii cu diverse profile de activitate: companii chimice cu profil complex (Oltchim), rafinării de petrol (Petrobrazi, Petrotel Lukoil, Petromidia, Astra Română, etc), producători de îngrășăminte chimice (Azomureș, Donau Chem, Amonil), producători de produse sodice (Uzinele Sodice Govora, GHCL, Upsom), producători de mase plastice (Metaplast, Munplast, Teraplast, etc), producători de cauciuc (Artego, Carom) și producători de vopsea (Azur Timișoara, Policolor, Sarcom, etc).

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBA MAGHIARĂ