luni, 11 ianuarie 2016

ATZBACH - AUSTRIA


Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură
și arhitectură din localitatea austriacă ATZBACH, bundeslandul
AUSTRIA SUPERIOARĂ, dar și o trimitere poștală.  
Castelul Katzenberg
Castelul Aigen
Spitalul Koppach 
Biserica
Capela Sf.Maria
Casa parohială
Cimitirul local
Închisoarea
Cazarma pompierilor locali
Arhitectură locală nouă
Trimitere poștală

***

O EPIGRAMĂ 
DE PUS ÎN RAMĂ
O PASTILĂ DE UMOR
VORBE DE DUH 
DE LA ÎNAINTAȘI

____________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE ȘI 
MEDALII DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 
Spitalul de psihiatrie Gătaia - XX * 1967 - 1987
Gătaia este un mic oraş de câmpie, în sudul judeţului judeţul Timiş, în administrarea sa intrând localităţile Butin, Percosova, Sculia, Şemlacu Mare şi Şemlacu Mic. Împreună cu acestea, în anul 2010 avea o populaţie de 6226 locuitori. Prin Legea nr. 83/2004 comuna Gătaia a fost promovată la rangul de oraș. Prima menţiune documentară despre Gătaia datează din anul 1323. Într-un document maghiar din anul 1343, se spune că existau aşezările Superior Gataal şi Inferior Gataal (Gătaia de Sus şi Gătaia de Jos), care s-au unit cu timpul. În multe documente din Evul Mediu apar, în legătură cu locuitorii, nume româneşti precum Dunca sau Dragul. Mult timp această localitate a aparţinut de judeţul Caraş şi abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, în 1779, a fost încorporată judeţului Timiş. Sub austrieci se regăseşte locuită, cu numele Gataja. Despre caracterul „valah” (român) din acea perioadă al Gătaiei vorbeşte istoricul maghiar Fenyes Elek. La 1823 Gătaia este vândută de către fisc stăpânilor feudali Ladislau Ludovic şi Carol Gorove (scriitor), care decid colonizarea cu maghiari. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, maghiarii erau deja majoritari. Azi comuna are 72,3% români, 11,15% maghiari, 7,3% slovaci și restul, alte naționalități. Sus am postat o poză cu biserica catolică a localității.
Spitalul de Psihiatrie din Gataia este organizat astfel; compartiment ergoterapie,  compartiment psihologie, asistenta sociala, kinetoterapie, ambulatoriu integrat cu cabinet specialitate psihiatrie și medicina interna. Specializările și competențele spitalului sunt; psihiatrie, psihologie-deservire pacientii internati, medicina interna- doar pentru pacientii internati și laborator- doar pentru pacientii internati. 
Spitalul de Psihiatrie din Gătaia este înconjurat de o aură mitică datorită faptului că, în vremea comunismului, a fost o agora a intelectualităţii din Banat, şi nu numai, dar şi pentru că există puţine mărturii despre acest fenomen de excepţie.  Nume importante ale culturii din România şi-au găsit la Gătaia refugiul şi s-au bucurat de sprijinul personalului medical. 

Societatea numismatică română
XII - S.T. - Secția Timișoara 1970 - 1982 
Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilorÎn acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”,  referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române. 
Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.  
Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. 
Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos! 
Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial,   bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658. 
Lupoaica de pe Capitoliu (lupa capitolina) este o statuie de bronz din secolul al VI-lea î.e.n., actualmente păstrată la Muzeul Conservatorilor din Roma. Romulus şi Remus (fondatorii mitici ai Romei, copiii zeului războiului Marte şi ai vestalei Rhea Silvia) au fost adăugaţi de Antonio del Pollaio, în anul 1509. Lupoaica împreună cu Romulus şi Remus simbolizează originea legendară a Romei şi totodată caracterul sacru şi etern al oraşului şi al puterii sale. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906), Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile româneşti.

Insigna - C.F.R. Timișoara 127 R (Căile ferate române)
Insigna - C.F.R. Timișoara DA 96 (Căile ferate române)
Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. C.F.R. administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. C.F.R., ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale C.F.R..
C.F.R. TMS 25 X 1936 (locul) III - lupte libere
(Căile ferate române - Timișoara)
 
De-a lungul timpurilor, luptele libere la români s-au constituit în forme de manifestare a identităţii naţionale, prin concursuri ad-hoc, în cadrul sărbătorilor populare, unde tinerii îşi măsurau puterile. In privinţa sporturilor de luptă practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;

a) „Harţa” – sau turnirul, cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor amintesc de participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă de întrecere;
b) „Pehlivănia” – sau lupta corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. In anul 1679 Ion Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.”
c) „Trânta” – cunoscută ca fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie pentru creatorii de folclor.
Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost:
- lupta ciobănească;
- lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică);
- lupta dreaptă cu apucare în cruce;
- lupta cu fixarea brâului;
- lupta cu piedică;
Prin diversitatea formelor sale, prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a lungul timpului, trânta – putem afirma fară riscul de a greşi – a contribuit la îmbogăţirea tezaurului cultural românesc. Culegătorii de folclor au remarcat adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului. Poveştile populare avându-l ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă orice conflict sau vrajbă. Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă, Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului. Mulţi ani mai târziu (în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea comunistă a României. Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEIApreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului (n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII şi IX-X. ”  Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat în cadrul a patru etape: – etapa locală (pe asociaţie sportivă); – etapa pe comună; – etapa pe judeţ; – finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare sportivă. In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă, corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica de luptă s-au remarcat similitudinicu competiţiile de lupte greco-romane. Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural, dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul urban. Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători străini (în special francezi), profesionişti. Prima menţionare a acestui tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli” din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii particulare. Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie, în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena circurilor. Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate ale României” numite impropriu astfel, şi care aveau principal obiectiv câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la o serie de turnee tot în cadrul circurilor. După anul 1905 au început să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost adjudecată de către acelaşi M. Dona. (Sursa NET - Federatia romană de lupte - Apariţia şi dezvoltarea luptelor în România). 
Insignă - Poliția locală Timișoara - România 100
Atributiile politiei locale (fostă comunitară) sunt diverse: de la asigurarea ordinii si linistii publice pana la verificarea comerciantilor sau amendarea soferilor care incalca anumite prevederi ale Codului rutier. Am inventariat astazi cele mai importante atributii ale politistilor locali, astfel incat sa stiti cand va poate ajuta politistul din zona in care locuiti, dar si sa puteti evita abuzurile din partea lor. Conform Legii nr. 155/2010 care reglementeaza activitatea politiei locale, politistii locali au atributii in sase domenii: ordine si liniste publica, circulatie, disciplina in constructii si afisaj stradal, protectia mediului, activitate economica, evidenta populatiei, ordine si liniste publica. 
Politistul local mentine ordinea si linistea publica in zonele in care este arondat, inclusiv in in imediata apropiere a unitatilor de invatamant publice, a unitatilor sanitare publice, in parcarile auto, precum si in zonele comerciale si de agrement, in parcuri, piete, cimitire sau in alte asemenea locuri publice. Legea il obliga sa participe, alaturi de institutiile abilitate, la activitati de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitati naturale ori catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente. De asemenea, el trebuie sa identifice cersetorii, persoanele fara adapost sau copii lipsiti de supravegherea si ocrotirea parintilor si sa ii incredinteze serviciului public de asistenta sociala, care sa le rezolve situatia mai departe. Politistii locali sunt cei care se asigura ca stapanii unor caini agresivi sau periculosi (cum sunt considerati cei din rasele pitbull, rottweiller, dog argentinian, mastiff sau ciobanesc caucazian) isi respecta toate obligatiile pe care le au vizavi de cresterea si ingrijirea acestora, fiind abilitati sa sanctioneze proprietarii care incalca prevederile legale. Totodata, politistii locali sunt cei care constata contraventii si aplica sanctiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convietuirea sociala, pentru faptele constatate in raza teritoriala de competenta.

Parada hipică - Teremia Mare
Teremia Mare este o comună românească din județul Timiș, Banat, compusă din 3 sate; Nerău, Teremia Mică și Teremia Mare. Localitatea este situată în extremitatea vestică a județului foarte apropae de frontier cu statul Serbia, la 17 kilometri depărtare de orașul Sânnicolaul Mare. Comuna este atestată documentar pentru prima dată în anul 1257,  sub numele de Villa Therimthelwk, și astăzi numără aproximativ 4000 de locuitori. Teremia Mare este un centru viticol și de vinificație din regiunea viticolă a Banatului. Pe lângă vin aici se mai produce și faimosul coniac de Teremia. Există mai multe izvoare de ape geotermale (81 °C) folosite pentru fizioterapie, încălzirea caselor sau serelor. Sus am postat o poză cu biserica catolică a localității.

Insigna turistică - Timișoara

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/    Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România.   Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.
Clădirea Prefecturii
Clădirea Primăriei
Catedrala ortodoxă
Palatul Lloyd (Rectoratul universității)
Palatul Loefler
Piața Victoria
Piața Traian
Casa Huniade
Domul și monumentul Sfintei Treimi
Liceul piariștilor
Hotelul Continental
Muzeul de artă 
Opera
Fabrica de bere Timișoreana
Baia centrală
Piața Prinț Eugen
Piața Sf.Gheorghe
Teatrul Franz Josef
Biserica romano catolică Fabrică
Hotelul Coroana
Hotelul Regal
Muzeul regional Banat
Palatul Losonczy
Palatul Reformat și statuia Maria
Podul Mitropolitului Șaguna
Splaiul Muller și Hotelul Splendid
Piața Coronini
Turbinele electrice - 1915 
Universitatea

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România.  Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice reprezentative ale județului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.  
Gara din Gătaia
Căminul cultural din Teremia Mare 
Gara din Teremia Mare
Mănăstirea Săracă - Gătaia
Școala din Gătaia
Cazinoul Buziaș
Lacul Sf.Antal - Buziaș
Vedere Făget 1919
Hotelul Grand - Buziaș
Primăria Jimbolia
Vedere Clopodia

_____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
DIN INDUSTRIA BANCARĂ,
ÎN LIMBILE 
ROMÂNĂ ȘI MAGHIARĂ
20 Acțiuni - total 2000 lei xxx
Casa de păstrare din Vlăhița 
și jurul Homorod - județul Harghita
(Oláhfalu és Homorodmenti Takarékpénztár 
Reszvenytarsasag Vlăhița)

Câteva ornamente decorative periferice 
de pe acțiuni franceze

Detaliu vignetă de pe un bilet de loterie - Spania - 1946 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 11.01.2016

Niciun comentariu: