Epaminonda's Blog.....: NORDHALBEN

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură, câteva vechi trimiteri poștale ilustrate, precum și

o monedă și o insignă din localitatea germană NORDHALBEN,

districtul KRONACH, landul BAVARIA

Biserica evanghelică

Biserica Sf.Bartolomeu

Casa parohială

Gara

Strada principală

Trimiteri poștale

Monedă locală

Insignă locală

***

O EPIGRAMĂ

DE PUS ÎN RAMĂ

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Direcția Suport Tehnic - M.A.I.

(Ministerul Afacerilor Interne)

Direcția Suport Tehnic – M.A.I. este o structură subordonată Direcției Generale Logistice din Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), care se ocupă concret de asigurarea materială a tuturor structurilor M.A.I..

Direcţia Generală Logistică coordonează, îndrumă şi controlează activităţile pe linie de planificare logistică şi investiţională, de administrare a patrimoniului imobiliar, de asigurare tehnică a mijloacelor de mobilitate, a armamentului şi tehnicii speciale, de dezvoltare tehnică, standardizare şi reglementări, intendenţă şi protecţia mediului desfăşurate la nivelul tuturor unităţilor ministerului; asigură suportul logistic pentru unităţile Aparatului Central al ministerului finanţate de ordonatorul principal de credite, precum şi unităţile subordonate acestuia care nu dispun de suport logistic propriu, conform competenţelor. Direcţia Generală Logistică este organizată pe două paliere: aparat propriu şi structuri subordonate.
Aparatul Propriu are următoarele atribuţii principale:
realizează managementul sistemului logistic, pe domeniul de competenţă, iniţiază măsuri de restructurare şi modernizare a acestuia;
elaborează acte normative pentru aplicarea unitară a strategiilor, politicilor şi a procedurilor în domeniul de competenţă;
elaborează concepţia unitară privind dotarea structurilor ministerului cu mijloace tehnice şi aparatură modernă care să asigure compatibilitatea, din acest punct de vedere, cu structurile similare din statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene;
elaborează strategii pe termen mediu şi lung pe domeniul aflat în responsabilitate;
participă în grupurile de lucru intra şi interinstituţionale în cadrul cărora analizează şi propune soluţii privind problemele ce vizează domeniul logistic;
realizează controlul, sprijinul şi îndrumarea structurilor de logistică din cadrul unităţilor Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura aplicarea unitară şi corectă a reglementărilor interne şi de nivel superior în domeniu;
cooperează, în domeniile de competenţă, cu Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale pentru organizarea şi derularea Planului de relaţii internaţionale al Direcţiei Generale;
elaborează, pe baza propunerilor inspectoratelor generale şi a unităţilor necuprinse în structura acestora, în funcţie de alocaţiile bugetare aprobate, programe multianuale privind înzestrarea unităţilor cu armament şi tehnică specială;
coordonează activitatea de efectuare a analizelor fizico – chimice şi de laborator şi a verificărilor prin trageri în poligon, în vederea determinării rezervei de stabilitate tehnică a loturilor de materiale periculoase aflate în înzestrarea unităţilor Ministerului Afacerilor Interne;
analizează propunerile de asigurare a mijloacelor de transport înaintate de structurile centrale, inspectoratele generale şi unităţile necuprinse în organigrama acestora, pe baza cărora se fundamentează, după caz, propuneri pentru proiectele programelor logistice;
organizează în mod unitar evidenţa de cadastru pentru toate imobilele aflate în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne;
gestionează baza de date pentru întregul patrimoniu imobiliar administrat de instituţie şi elaborează sinteze ale datelor din sistemul informaţional propriu;
actualizează datele din inventarul domeniului public al statului, administrat de Ministerul Afacerilor Interne, depus la Ministerul Finanţelor Publice;
controlează aplicarea prevederilor legale referitoare la protecţia mediului în toate unităţile Ministerului Afacerilor Interne;
elaborează metodologii unitare privind echiparea şi hrănirea efectivelor, aplicabile tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne;
stabileşte valoarea financiară a cotei părţi anuale a drepturilor de echipament pentru toate categoriile de cadre militare şi poliţişti;
actualizează, periodic, valoarea financiară a normelor de hrană, în mod unitar cu celelalte instituţii publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
stabileşte politicile în domeniul investiţional, în funcţie de prevederile Programului de Guvernare şi ale Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare;
coordonează, controlează şi monitorizează pe domeniul de responsabilitate Programul Multianual de Investiţii Publice al Ministerului Afacerilor Interne;
gestionează bugetul alocat ministerului pentru cheltuielile de capital finanţate din sursele aflate în responsabilitatea Direcţiei Generale;
analizează, avizează şi supune aprobării ordonatorului principal de credite Planul anual de achiziţii publice pentru Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Interne, întocmit de Grupul de Achiziţii Publice din cadrul Direcţiei Generale, inclusiv modificările şi completările ulterioare.

Structurile subordonate au următoarele atribuţii principale:

asigură suportul tehnic şi administrativ pentru unităţile Aparatului Central al ministerului finanţate de ordonatorul principal de credite, precum şi unităţile subordonate acestuia care nu dispun de suport logistic propriu, conform competenţelor.
reprezintă ministerul în cadrul relaţiilor de colaborare din domeniul cercetare – dezvoltare, cu autoritatea de stat coordonatoare a domeniului, unităţile şi entităţile din Sistemul Naţional de Cercetare–Dezvoltare, instituţiile componente ale Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, instituţiile de învăţământ superior, operatorii economici, pe linia activităţii de standardizare cu Asociaţia de Standardizare din România, Ministerul Apărării Naţionale şi alte instituţii, precum şi cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în probleme vizând cererile angajaţilor proprii, de acordare a brevetelor de invenţii al căror titular este ministerul;
elaborează şi fundamentează proiectele Planului de cercetare – dezvoltare şi a Programului de standardizare ale Ministerului Afacerilor Interne, în baza propunerilor formulate de către structurile proprii, pe care le susţine şi promovează spre avizare şi aprobare celor în drept;
elaborează documentaţiile tehnico – economice pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii la construcţii existente, cuprinse în programele ministerului;
organizează şi efectuează inspecţii privind modul de aplicare şi funcţionare a sistemului calităţii în construcţii şi a componentelor sale la obiectivele de investiţii aferente Ministerului Afacerilor Interne;
emite acordurile pentru intervenţii în timp asupra construcţiilor şi avizele tehnice de desfiinţare a construcţiilor;
gestionează complexurile de agrement şi casele de odihnă aflate în administrarea Direcţiei Generale Logistice.

Bogdan Petriceicu Hașdeu 1838 - 1907

B.P. Hasdeu s-a nascut la 26 februarie 1838, in Cristinestii Hotinului (Hotinul se afla in Basarabia, astazi este pamant ucrainean). Acolo si-a petrecut copilaria, apoi, insotindu-l pe tatal sau in Podolia, a urmat cursurile primare in scoli cu predare in limba poloneza. Din 1850 si-a continuat studiile liceale la Chisinau. In mediul universitar de la Harkov, Bogdan devine un personaj cunoscut si admirat pentru inteligenta si memoria sa, dar mai ales pentru usurinta cu care invata limbi straine. A urmat cursurile Facultatii de Drept, insa era atras de literatura si de domeniul istorico- filosofic. Eforturile sale de autodidact demonstreaza varietatea preocuparilor care-i vor caracteriza activitatea de savant in intreaga sa viata. Nu si-a terminat studiile universitare la Harkov. Odata intors, el s-a inrolat in armata rusa. A luat parte, ca sublocotenent, la Razboiul Crimeei. Dar, temperamentul sau independent l-a determinat sa paraseasca mediul militar, si chiar Basarabia, pentru a se stabili in Romania. A sosit in Romania in 1856, anul Tratatului de la Paris. A fost numit judecator de Cahul, cu ajutorul lui Nicolae Vogoride, mare om de stat, dar a fost curand destituit, deoarece milita pentru unirea Basarabiei cu patria-muma. S-a stabilit la Iasi, unde a publicat, cu multe sacrificii personale, cateva reviste, printre care: Romania (1858), Foae de storia romana (1859), Foita de istorie si literatura (1860), Din Moldova (1862-1863) transformata mai tarziu in Lumina. In septembrie 1859 a daruit Bibliotecii Scoalelor din Iasi 4.000 de volume din biblioteca sa particulara, iar el a devenit conservator. In ianuarie 1860 a fost numit profesor de istorie, geografie si statistica la Scoala Reala din Iasi si doi ani mai tarziu, profesor de istorie la cursul superior al Colegiului National. Temperamentul sau l-a pus in conflict cu colegii si mai ales cu directorul colegiului, Titu Maiorescu. Adversarii sai au profitat de aparitia nuvelei Duduca Mamuca pentru a-i intenta un proces, acuzandu-l de imoralitate. A fost exclus din invatamant si din functia de la biblioteca. Ministrul cultelor, Alexandru Odobescu, l-a numit, in 1863, membru in Comisia Istorica, avand misiunea de a cerceta patrimoniul manastiresc. B.P.Hasdeu s-a stabilit la Bucuresti. A colaborat la jurnalele din capitala: Ateneul Roman, Dacia, Instructiunea publica, Steaua Dunarii, condusa de Mihail Kogalniceanu, Trecutul, Tribuna Romaniei. A fondat in 1863 o revista, Aghiuta continuata de Satyrul, publicatii satirice care criticau anumite aspecte ale societatii, motiv pentru care au fost interzise. Anul 1864 a deschis o noua etapa in activitatea stiintifica a lui Hasdeu: a inceput sa publice documente pe care le-a comentat din punct de vedere istoric si filologic. Arhiva istorica a Romaniei a aparut in 1868 cu consecinte importante asupra destinului savantului. Trimis de Al. I. Cuza intr-un voiaj de studiu in Polonia, in 1861, a facut cercetari in bibliotecile si arhivele din Cracovia si Lemberg (astazi Lvov) adunand o mare colectie de documente din care o mare parte a fost publicata in Arhiva istorica. In 1865 s-a casatorit cu Iulia Faliciu, din Rosia Montana (Transilvania). A inceput o serie de conferinte la Ateneul Roman, si in octombrie al aceluiasi an, a deschis un curs liber de istorie a dreptului constitutional al romanilor. Intre 1867 si 1871 Hasdeu a fost deputat liberal de Bolgrad. Discursurile sale din Camera au aparut in "Monitorul Oficial". Publicarea Arhivei istorice a Romaniei i-a deschis o noua cale: a fost numit director ale Arhivelor Statului (1876 - 1900) si membru al Consiliului Permanent al Instructiunii Publice. In 1868 a calatorit in Occident prilej cu care a efectuat cercetari in biblioteci si arhive, fructuoase pentru formatia sa stiintifica si pentru lucrarile sale. A scos o noua publicatie periodica, Traian, in aprilie 1869. Ziarul a fost interzis in februarie 1870 pentru atitudinea sa prea independenta si mai ales pentru atacurile la adresa monarhiei. B.P. Hasdeu a fost chiar arestat intre 8 si 17 august 1870. La mai putin de o luna de la disparitia lui Traian a scos Columna lui Traian unde declara ca va continua linia politica a precedentului, fara nici o modificare. Incetul cu incetul revista s-a specializat in "istorie, lingvistica si psihologie poporana" si aparitia sa a devenit lunara. O mare parte din operele sale capitale a aparut acolo, de-a lungul timpului, pana in 1883. Multi oameni de stiinta si de litere romani si straini au colaborat la ea: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Ion Creanga, Simion Florea Marian, Petre Ispirescu, Alexandru Odobescu, George Baritiu, Grigore Tocilescu, Aron Densusianu, Lazar Saineanu, Hugo Schuchardt, G. Vegezzi - Ruscalla, H. Wolzogen etc. A calatorit pentru studii la Budapesta unde a descoperit documente pretioase pentru istoria si cultura romaneasca. Voiajul sau a continuat la Belgrad, unde a descoperit un foarte vechi text biblic in limba romana. Mai tarziu, a devenit membru al Academiei Regale din Serbia, al Academiei Imperiale de Stiinte din Sankt Petersburg. S-a oferit adesea sa tina cursuri gratuit, ca cel de Istoria arhitecturii la Facultatea de Arte Frumoase. Aparitia Istoriei critice a romanilor (tomul I) a crescut prestigiul sau stiintific si i-a deschis portile universitare.. A tinut primul curs la 14 octombrie 1874, un mare eveniment pentru viata stiintifica romaneasca. Demonstra o eruditie fara egal in Romania acelei epoci si calitati pedagogice care-i asigurau o larga audienta. A fost si decan al Facultatii de Litere (1882 - 1885). In 1878, a luat parte la Congresul Orientalistilor de la Florenta, unde l-a intalnit pe marele lingvist italian G.I. Ascoli, prietenul sau de corespondenta. In 1880 a vizitat Londra si in 1882 a fost trimis ca delegat oficial la inaugurarea monumentului lui Jules Michelet, la Paris. Discursul sau rostit cu acea ocazie a fost publicat in trei jurnale pariziene. Dupa cateva luni a fost ales in unanimitate membru al Societatii Lingvistice din Paris, la propunerea marilor lingvisti Michel BrÃ©al si Abel Bergaigne. Apreciat in strainatate, se bucura de prietenia si stima marilor savanti, precum Th. Benfey, G.I. Ascoli, G. Curtius, Hugo Schuchardt, Angelo de Gubernatis. In 1895, a fost ales membru al Academiei de Stiinte din New York. Pozitia sa sociala si stiintifica a fost suficient de solida pentru ca in 1877 sa devina membru al Academiei Romane. In 1880 si 1881 a primit premiul "Ion Heliade Radulescu" pentru volumul al doilea, respectiv al treilea din opera sa, Cuvente den batrani. Titu Maiorescu a trebuit sa recunoasca meritele sale stiintifice si sa admita ca Hasdeu era singurul care putea sa realizeze o Istorie a limbii romane. In 1884 Academia Romana i-a incredintat misiunea de a redacta un Dictionar al limbii romane. I-a consacrat patrupsrezece ani din viata pentru a acoperi mii de pagini ajungand pana la cuvantul "barbat". Un monument al limbii romane, dictionarul Magnum Etymologicum Romaniae, a ramas neterminat, deoarece vastul "santier" necesita un efort supraomenesc, iar Academia si Regele se grabeau sa se incheiei lucrarea. B.P. Hasdeu avea patruzeci si noua de ani cand a acceptat sa fie directorul unei publicatii stiintifice si literare, "Revista Noua" (1887-1895). Disparitia precoce a Juliei, in 1888, l-a impins catre meditatia asupra mortii, inteleasa de el ca punct de unde incep "formele" fara sfarsit, care duc spiritul spre perfectiune. Intr-una dintre cugetarile sale testamentare, nota: "In ziua mortii Juliei Hasdeu a murit si tatal sau. El nu putea sa mai traiasca. Din mosi, el mostenea trei iubiri: patria, stiinta, femeia. Tot ceea ce era mai pur in aceste trei iubiri, chintesenta lor, o concentrase in fiie-sa, mare patrioata, mare geniu, mare femeie, ea devenise pentru el prisma tuturor iubirilor sale. Cand ea muri, patria- stiinta- femeia, totul murise pentru el". Cartea sa, Sic Cogito (1892) exprima o "viziune tragica de crepuscul". Capitolele sale ne introduc in sistemul filosofic al savantului dominat de logica si unde intalnim ecoul vechilor credinte asupra Divinitatii. Durerea l-a indreptat catre spiritism, ca pe multi dintre contemporanii sai. Astfel a construit la Campina, intre 1894 - 1896, un castel-templu asigurandu-ne ca planurile i-au fost inspirate de catre fiica sa defuncta. Rigoarea si verticalitatea sa intelectuala exclud aici ipoteza unei mistificari. Faptul e straniu si a impus cercetari. Acolo s-a stabilit definitiv cu sotia sa, in 1897. Singuratatea a caracterizat ultimii sai ani. La 25 august 1907, dupa o lunga suferinta, la ora doisprezece fara un sfert, a trecut in nefiinta, intr-o casuta din spatele Castelului. Trupul sau a fost inmormantat la Bucuresti, alaturi de Iulia - sotia sa si de Julia - fiica sa. Doar sapte - opt persoane l-au urmat pe B.P. Hasdeu pe ultimul sau drum. Era o zi caniculara, trista, si cortegiul funerar a trecut repede pe strazile Bucurestiului.

Insigna - Alpinist militar

Alpinismul militar este o activitate militară, obligație de serviciu, ce constă în cățărare pe stânci folosindu-se forța fizică proprie și unele dispozitive ajutătoare. Alpinismul militar se practică în cadrul unităților de vânători de munte. Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp.

Petru Poni - Președinte de onoare 1919 - 1925

Societatea de chimie din România - fondată în 1919

Petru Poni (născut la data de 4 ianuarie 1841 în satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași și decedat la data de 2 aprilie 1925 la Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pioner al învățământului chimic în România. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române din anul 1879. În anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris. A fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școli. În prezent, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași poartă numele Petru Poni. A cercetat peste 80 de minerale culese din diverse zone ale țării și chiar a descoperit două minerale noi, denumite de el broștenită și badenită. A elaborat studii în legătură cu acțiunea acidului azotic de diverse concentrații asupra unor hidrocarburi parafinice izolate din petrolul indigen. A cercetat apele minerale din țară și a făcut observații meteorologice în Moldova. El a publicat și primele manuale de fizică și de chimie în limba română. Este organizatorul primelor laboratoare din România, destinate cercetărilor științifice și pregătirii cadrelor de chimiști. A colaborat la înființarea unor societăți științifice în România: Societatea română de științe (1890) și Societatea de științe (1900), și a fost membru al Societății de științe naturale din Moscova (1910). Printre lucrările de specialitate publicate de profesorul Petru Poni se numără: Cercetări asupra mineralelor din masivul cristalin de la Broșteni (1882), Mineralele de la Bădenii-Ungureni (1885), Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României” (1900) și „Cercetări asupra compozițiunii chimice a petroleurilor române (1900). În plan politic Petru Poni s-a remarcat ca unul dintre membrii marcanți ai Partidului Național Liberal din aceea vreme.. A fost ales, în mai multe rânduri, deputat și senator. De asemenea, a îndeplinit și funcția de primar al municipiului Iași în perioada 9 aprilie - 11 iulie 1907 și 1922. A deținut în trei rânduri funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice.

In anul 1919 un grup de entuziasti chimisti din Romania se intruneau la Laboratorul de Chimie Analitica al Universitatii din Bucuresti pentru a pune bazele unei societati stiintifice care avea sa aiba o rodnica activitate timp de 2 decenii. Au venit apoi anii razboiului si o perioada postbelica in care societatea a avut o lunga perioada de hibernare. Fara a fi nici un moment desfiintata ea nu a existat de facto, autoritatile din acea perioada neagreeand astfel de organizatii. Faptul a fost posibil si pentru ca Academia Romana si-a asumat o buna parte din obiectivele si sarcinile specifice ale unei societati stiintifice. Abia dupa 1992 viata stiintifica a Societatii de Chimie din Romania a fost resuscitata: au fost definite obiective, au fost intreprinse actiuni organizatorice, au fost stabilite si dezvoltate contacte internationale. Intorcandu-ne la inceputuri, exista insa motive temeinice sa ne asumam ca adevarata origine o data sensibil mai indepartata in timp. Într-adevar, la Bucuresti exista inca din 1890. Societatea Romana pentru Stiinte care avea o puternica Sectie de Chimie. De fapt organizatorul acelei societati, Constantin Istrati, era el insusi unul dintre cei mai renumiti chimisti romani ai secolului. O dovada a pozitiei solide a chimiei in cadrul societatii consta in insasi viabilitatea ei: chiar daca o buna parte dintre membrii sai au aderat la nou infiintata Societate, o alta parte a continuat, in paralel, activitatea traditionala a sectiei de chimie a Societatii Romane pentru Stiinte, cu rezultate remarcabile, pana in anul 1948. Pe de alta parte, la Iasi exista inca de la inceputul secolului XX Societatea de Stiinte si ea infiintata de un eminent chimist, Petru Poni. Intelegand avantajele oferite de faptul ca noua societate avea sa contina in mod specific cuvantul chimie in titlul sau Petru Poni a aderat total la Societatea de Chimie din Romania devenind de altfel Presedinte de Onoare al acesteia. Mergand insa spre originile societatilor stiintifice de pe teritoriul Romaniei istoria ne duce mult mai departe. Probabil ca inceputurile se afla in anii ‘30 –‘40 ai secolului XIX cand la Iasi, Bucuresti si Sibiu, in fiecare din provinciile istorice ale Romaniei, existau societati de medicina si stiintele naturii avand remarcabile sectii de chimie. O dovedeste, intre altele, si prezenta intre membrii de onoare ai acestora a unor mari personalitati ale chimiei precum Jacob Berzelius alaturi de naturalisti ca Alexander von Humboldt sau Charles Darwin. Ne-am intrebat atunci unde ar putea fi plasat, in timp, inceputul chimiei in Romania? Un raspuns absolut este greu de dat, dar este sigur ca daca nu primul un moment esential trebuie plasat la sfarsitul secolului al XVII-lea si este datorat lui Dimitrie Cantemir. Intitulat, asa cum ii arata semnatura, Ioanis Dimitrios Constantini Kantemir Princeps Terrarum Moldaviae, acesta a fost nu doar un print al Moldovei ci si un erudit cu preocupari enciclopedice. In lucrarea sa Physices universalis doctrina et cristianae, în care erau prezentate conceptiile stiintifice ale cunoscutului medic si chimist flamand van Helmont (descoperitorul dioxidului de carbon si al acidului clorhidric) gasim pentru prima data in literatura romaneasca termeni si notiuni de chimie: element, apa, aer, mercur. Adevarata nastere a chimiei este clar corelata cu aparitia si dezvoltarea scolilor superioare. În anul 1835 se predau primele cursuri de chimie la Academia Mihăileană. Foarte curand dupa aceea, in 1840 erau organizate - practic concomitent - la Bucuresti si Iasi primele laboratoare de chimie, vadind o corecta intelegere din partea inaintasilor nostri a faptului ca chimia este, prin excelenta, o stiinta experimentala. Un pas important in dezvoltarea chimiei a fost facut o data cu infiintarea primelor universitati, la scurt interval intre ele, la Iasi și București și Cluj. La Bucuresti exista si o scoala superioara inginereasca pentru care - desi are sorgintea inca din 1818 - am notat anul 1868, la care gasim clar mentionate cursuri de Chimie Generala si Chimie Aplicata in Industrie. Pe toata durata existentei sale Societatea de Chimie din Romania, a editat un jurnal intitulat Buletinul Societății de Chimie, care prezenta viata stiintifica, actiunile de promovare a chimiei si cele de organizare. A aparut de asemenea, cu o regularitate remarcabila, un jurnal stiintific (Buletinul de Chimie Pură Aplicată). Demna de remarcat este si initiativa de a semnala in Bibliografia Chimică din România toate lucrarile originale publicate in tara noastra insotite de citarea exacta a lucrarii originale, dupa modelul marilor reviste centralizatoare internationale.

(Mihai Eminescu)

Congresul national de poezie Botosani Ipotesti Votona Suceva

15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889 - Zilele Eminescu 2011 - Ediția a III-a

Insignă realizată de numismatul și
colecționarul Steliana Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

(Mihai Eminescu)

Congresul national de poezie Botosani Ipotesti Votona Suceva

15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889 - Zilele Eminescu 2012 - Ediția a IV-a

Insignă realizată de numismatul
și colecționarul Steliana Brânzei - Botoșani

A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din Cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Ipotești este un sat al comunei Mihai Eminescu situată în partea de vest a județului Botoșani. Această comună este compusă din 9 sate și numărăr aproximativ 7000 de locuitori. Sus am postat stema și o poză cu clădirea Primăriei comunei botoșenene Mihai Eminescu.

Vorona (pe insignă este probail greșit scris Votona) este un sat care dă și numele comunei Vorona, situată în sud-vestul județului Botoșani. Această comună are în compunere 6 sate și numără aproximativ 7500 de locuitori. Sus am postat o poză cu clădirea Primăriei comunei botoșenene Vorona.

___________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBA MAGHIARĂ,

DIN INDUSTRIA BANCARĂ