Epaminonda's Blog.....: DOEL

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din satul belgian DOEL, comuna BEVEREN,

provincia FLANDRA DE EST, regiunea FLANDRA,

din timpuri diferite și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Castelul

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Case părăsite

Hotel De Rose

Graffiti pe un vechi zid

Mori de vânt

Centrala nucleară

Casa Hoog

Porticul casei Hoog

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM

autor: Vasile Ghica - Tecuci

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O PLACHETĂ,

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Chișinău 1436 - 2011

575 de ani de atestare documentară

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centru administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este străbătut de râul Bâc, un afluent de dreapta a Nistrului. În anul 2020 orașul număra aproximativ 738500 locuitori, dintre care: moldoveni – 64,95%, români – 13,98%, ruși – 8,98%, ucrainieni - 5,75%, bulgari -1,03%, găgăuzi - 0,66%, alte etnii - 1,32% și nedeclarată – 3,32%. Componența confesională a municipiului Chișinău se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,39%, creștini după evanghelie – 0,6%, martorii lui Iehova – 0,52%, baptiști – 0,51%, romano catolici – 0,22%, atei – 0,83%, alte religii – 0,9% și nedeclarată – 10,03%. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci sectoare (cartiere): Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana. Prima mențiune a târgului datează din anul 1436. Dezvoltarea târgului ca oraș începe odată cu stăpânirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat Кишинёв (Kișiniov), drept capitală a noii gubernii botezată cu acest prilej Basarabia, după numele purtat până atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bukak (Bugeac). În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte. Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia era menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată (terminată în anul 1871) spre portul Odesa. În 1918, după ce Sfatul Țării a votat unirea cu România, Chișinăul a devenit municipiul de reședință al județului Lăpușna. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 114896 locuitori, dintre care 48456 români, 41065 evrei, 19.31 ruși, 1436 poloni etc. Chișinăul a primit statut de municipiu și a devenit al doilea oraș ca mărime din România, după municipiul București. Gara feroviară Chișinău a fost una dintre cele mai importante din România. Itinerarul principal l-a constituit linia București – Iași – Chișinău (Kiev, Moscova). În 1927 s-a realizat prima rută aeriană pe distanța Chișinău-București. În perioada interbelică au fost deschise și au activat în municipiul Chișinău mai multe facultăți și școli superioare: Facultatea de Agronomie și Facultatea de Teologie (de pe lângă Universitatea din Iași, Conservatorul Național de Muzică și Artă Dramatică și 2 conservatorii particulare. După 1918, Chișinăul a devenit un centru notabil de cultură românească. Iată instituțiile culturale ce activau la acea vreme: Casa Școalelor și a Culturii Poporului, care întreține în județ 179 de cămine culturale, 5 societăți muzicale și 15 biblioteci, adică în total 199 de organizații culturale dintre care 130 au personalitate juridică. Sub regimul sovietic Chișinăul ajunge la 700.000 de locuitori (în majoritate sosiți din alte republici unionale) și devine un important centru administrativ și industrial. Al doilea Război Mondial a distrus aproape 70% din fondul construit. Industria lipsea. În Chișinău după 1950 începe crearea și dezvoltarea de diverse industrii. Industria chimică, inginerie mecanică, inginerie de prelucrare a metalelor se dezvoltă rapid. În 1961 a fost fondată Academia de Științe, Institutul Moldovenesc de Horticultură, viticultură și vinificație din Moldova, Institutul de Cercetare de Pedologie și Agrochimie, Asociația științifică de producție Chișinău „Volna” și diverse alte instituții academice. În 1958 apare ziarul „Chișinăul de Seară” în limba rusă, iar în 1966 în limba română. În 1971 au fost deschise 25 spitale, 54 clinici de ambulatoriu, 19 clinici consultative pentru femei, 76 puncte medicale la întreprinderile din sectorul industrial, 4 dispensare, ambulatoare și spitale pentru copii. Astăzi Chișinău are în componența sa 35 localități: 1 municipiu (cu 5 sectoare), 6 orașe (care includ 2 sate), 12 comune care includ 14 sate. Orașul găzduiește 12 universități publice și 11 universități private, Academia de Știinșe a Moldovei, o serie de instituții care oferă liceu și 1–2 ani de învățământ universitar. În Chișinău există mai multe muzee dintre care trei sunt naționale: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național de Arte și Muzeul Național de Arheologie și Istorie. Orașul are trei cluburi profesioniste de fotbal: Zimbrul și Academia (în Divizia Națională) și Real Succes (în Divizia A). La 30 aprilie 1958 este fondată la Chișinău compania publică de televiziune din Moldova, acum „Teleradio Moldova”. În octombrie 1990 începe transmiterea în Chișinău a primului canal românesc de televiziune, „TVR 1”. În martie 1993, începe la Chișinău transmiterea canalului francez „TV5 Europe”. În iunie 1998, la Chișinău, a fost lansat Radio Contact Chișinău, primul post de radio din România reluat în spațiul basarabean, având peste 50% de emisiuni proprii. Câteva dintre monumentele orașului sunt:

Porțile Chișinăului
Catedrala Nașterii Domnului (mitropolitană ortodoxă), construită în anul 1836
Catedrala Catolică, sfințită în anul 1843
Muzeul Național de Arheologie și Etnografie
Statuia Lupa Capitolina. Donată în anul 1921 de către Statul italian, cu ocazia Unirii Basarabiei și Bucovine cu Regatul România. Statuia a fost distrusă în 1940 de trupele de ocupație sovietice, iar în 1991 înlocuită cu o copie dăruită de Statul român. Ea este instalată în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei
Statuia lui Grigore Kotovski
Monumentul lui Ștefan cel Mare

Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău a fost ridicată în anul 1836 după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: unul principal (cu hramul Nașterea Domnului) și două laterale (cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita și cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care ulterior au fost consacrate sfântului Alexandru Nevski și sfântului Nicolae, ăcătorul de minuni. Catedrala are o compoziție simetrică. Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică și clopotniță. Catedrala Nașterea Domnului este amplasată în apropierea pieței Marii Adunări Naționale.Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe data de 8 octombrie 1939. Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Adormii Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își aniversează hramul în data de 14 octombrie.

În centrul scuarului, doar la 40 de metri de Catedrală, o clopotniță din piatră albă se ridică grațios deasupra orașului. priveliște, fără de care este greu să-ți imaginezi Chișinăul modern, aceasta a fost construită în 1836 odată cu Catedrala. Aceasta este formată din 4 niveluri, ultimul gazduind o mică cupolă. În 1833, la inițiativa episcopului local, au fost comandate mai multe clopote. Cel mai mare dintre ele ar fi trebuit să fie plasat în clopotniță, dar ca urmare a unei erori, clopotul s-a dovedit a fi prea mare și nu s-a încadrat în spațiul rezervat. Datorită acestei erori, cel mai mare clopot a fost plasat în arcul de triumf construit în apropiere. Cu părere de rău, astăzi clopotnița originală nu o vei găsi în scuar, precum aceasta a fost aruncată în aer, iar în locul său a fost construită o fântână arteziană. Clopotnița a fost restaurată abia în 1997 conform schițelor originale. La noua clopotniță, doar nivelul superior diferă de cel original, care a devenit mai larg. Justiția istorică a fost restabilită, iar clopotul, după ce a părăsit arcul de triumf, s-a întors în locul planificat inițial.

Arcul de Triumf (numit un timp Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic — Arcul Victoriei și Arcul Biruinței) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Cișinău. A fost construit în anii 1840–1841, pentru comemorarea victoriei armatei ruse în războiul ruso –turc din 1828 – 1829. În interiorul arcului există un clopot gigant cu greutatea de 6,4 tone, care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război. Arcul are în plan formă de pătrat și dispune de două niveluri. Înălțimea monumentului este de 13 m. Capitelurile celor patru piloni ai construcției au fost sculptate în stil corintic. Nivelul superior este decorat în stil clasic. Pe partea frontală este montat un orologiu mecanic, luminat în timpul nopții, care însă nu anunță prin sunet ora exactă. Ornamentele și capitelurile sunt executate în ceramică. Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse de la Odesa, iar șapte ani mai târziu, un vânt puternic a smuls cadranul, iar mecanismul a funcționat până în anul 1881 și a trebuit să fie înlocuit. Noul mecanism a fost achiziționat în Austria. Ceasul real a lucrat fără reparații până la începutul războiului, cînd a fost lovit de bombardamentele din anul 1941. În 1945, pe pereții Arcului au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor Moldovei, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al Doilea Război Mondial și au primit distincția de Erou al Uniunii Sovietice. Plăcuțele au fost scoase în 1991, după obținerea independenței.

Constantin Brâncuși 1876 - 1957

promotor al valorilor spirituale

Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova

Constantin Brâncuși se naște la data de 19 februarie / 2 martie 1876, în localitatea Hobita, județul Gorj și moare la data de 16 martie 1957 la Paris. Începe scoala pimarã la Pestisani (1883), continuã la Brãdiceni; se angajeazã la Târgu Jiu, Slatina si Craiova; urmeazã cursurile scolii de Meserii din Craiova (1894-1898); scoala de arte frumoase din Bucuresti, clasa profesorului Ion Georgescu (din 1898). În vacanta de varã a anului 1897 pleacã la Viena unde se angajeazã în atelierul unei fabrici de mobilã. La întoarcere în Craiova, modeleazã bustul lui Gheorghe Chitu, fondatorul scolii. La Craiova sculpteazã un Cap de copil, bustul lui Vitellius (1898), Capul lui Laocoon si Studiu, iar cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota realizeazã un Ecorseu pentru care i se acordã medalia de bronz (1901). Consiliul Judetean al Prefecturii Dolj îi acordã o bursã (3 iul. 1900). În 1904 pleacã pe jos la Paris, fãcând popasuri la Budapesta, Viena si Munchen (unde se presupune cã frecventeazã cursurile Academiei Regale de Belle-Arte); practician în atelierul lui Rodin; îl întâlneste pe Modigliani. La Paris îsi desãvârseste pregãtirea artisticã devenind cel mai mare si cel mai cunoscut sculptor român, fiind unul dintre animatorii principali ai plasticii noi, întemeietor al scolii moderne de sculpturã. Lucrãrile sale se gãsesc în tarã si strãinãtate, în muzeele din Olanda, Tãrile Scandinave, Franta, Statele Unite ale Americii etc. Marele sculptor este decorat cu ordinul Steaua României (1923); ordinul Meritul Cultural, la propunerea lui Nicolae lorga (1931) și ales membru post-mortem al Academiei Române abia în anul 1990.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit şi sub denumirea de „Coloana Infinitului” este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat "trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas, execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m
Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.
"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:

Un semi element de bază, cu înălţimea de 136 cm;
15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semi element la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Naţională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Istoria constituirii Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (U.A.P.M.) are o istorie seculară şi are o tangenţă directă cu apariţia artei profesioniste în ţinut. Printre precursori figurează Societatea Amatorilor de Arte Frumoase din Basarabia (1903) fondată din iniţiativa lui Vladimir Okuşko, Pavel Piscariov, Eugenia Maleşevschi, Vasile Blinov, Alexandr Climaşevschi ş.a. Din 1903 până în 1918 această Sociatate a organizat 9 expoziţii cu participarea în comun a pictorilor ruşi şi ucraineni, singura excepţie fiind vernisajul din 1915, când în calitate de exponenţi au figurat doar artişti plastici basarabeni. După 1918 viaţa artistică capătă o amploare majoră La Chişinău. Şcoala Municipală de Desen, odata cu venirea în fruntea instituţiei a lui Alexandru Plămădeală, la 1 martie 1919 este transformată în Şcoala de Arte Frumoase, care s-a impus ca centru al culturii basarabene. La iniţiativa lui Alexandru Plămădeală, Auguste Baillayre şi Vladimir Doncev, cât şi a membrilor fostei societăţi, în 1921 la Chişinău este înfiinţată ”Societatea de Belle - Arte din Basarabia”. În comparaţie cu cea precedentă noua societate includea mai multe secţii şi dispuneau de funcţii mai ample. În afară de compartimentul de artă plastică, mai funcţionau secţiile de muzică, arhitectură, de teatru (dramaturgie şi balet) şi un compartiment de fotografie artistică. Însă o activitate permanentă desfăşura secţia de arte plastice, care pe parcursul existenţei (1921-1939) a organizat 11 expoziţii. Efervescenţa vieții culturale de la Chişinău a fost recunoscută şi prin invitarea plasticienilor basarabeni să expună la Ateneul din Bucureşti. Aceştia au avut un succes deosebit, lucrările semnate de August Baillayre, Şneer Cogan, Alexandru Plămădeală, Mihail Saharov fiind achizitionate în colecţia Statului (azi Muzeul Naţional de Artă al României).În această perioadă a fost creată Pinacoteca Municipală din Chişinău (1939), a organizat un şir de expoziţii reprezentative, inclusiv ampla personală a lui Nicolae Grigorescu (1939), contribuind la organizarea unor concursuri în scopul creării unei galerii de monumente comemorative în Basarabia şi peste hotarele ei. Şi prima şi a doua societate, apărute la Chişinău îşi aveau sediul la Şcoala Municipală de Desen, iar mai apoi – la Şcoala de Belle-Arte, fiind centre permanente ale activităţii artistice în Basarabia. Ocupaţia Basarabiei de URSS în 1940 şi 1944 s-a reflectat negativ asupra artiştilor plastici din ţinut. Introducerea forţată a ideologiei „realismului socialist”, a avut consecinţe nefaste pentru artiştii plastici cu studii europene. Odată cu “perestroika” anilor ’80 şi dobândirea independenţei Republicii Moldova în 1991, Uniunea Artiştilor Plastici a fost supusă unor zguduiri puternice, din care, la sfârșitul anilor 90, a reuşit să pornească pe făgaşul unei evoluţii fireşti, pliate pe albia dezvoltării artei occidentale. S-au modificat priorităţile artiştilor plastici şi au fost iniţiate numeroase manifestări artistice care demonstrează noul parcurs al artelor naţionale. Apariţia anuală a „Expoziţiei-concurs Saloanele Moldovei”(Chişinău - Bacău, 1991-2019) au motivat şi impulsionat apariţia la Chişinău a Bienalelor Internaţionale în domeniul Picturii şi Graficii, a Sculpturii şi a Artelor Decorative, integrându-se organic în ambianţa artistică europeană. Concomitent artiştii plastici autohtoni organizează expoziţii personale în România, Germania, Austria, Italia, Turcia, Olanda, încă odată repetând turul manifestărilor artistice din perioada Basarabiei interbelice, dar şi a vernisajelor personale ale unor artişti din ţară, cum ar fi Ilie Boca, Suzana Fântânariu, Paul Gherasim, Horea Paştina, Vasile Gorduz, Constantin Flondor, Felix Aftene ş.m.a. Astăzi Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova a crescut, sub aspect numeric, de circa trei ori, intensificându-şi programul expoziţional în comparaţie cu oricare perioadă din trecut, devenind un factor primordial în asigurarea dezvoltării artei plastice naţionale, realizând noi succese în schimburile interculturale. Sediul UAPM este situat în Chișinău, pe Strada Alexei Mateevici, la nr. 50

F.C. Fălești 1991

F.C. Fălești, denumiri mai vechi - F.C. Spicul Fălești și F.C.Cristalul Fălești a fost un club de fotbal din orașul Fălești, Republica Moldova. Clubul a fost fondat în anul 1991, cu numele FC Cristalul Fălești, dar s-a desființat în anul 1998. Pe durata existenței sale echipa a jucat 4 sezoane în Divizia Națională, între anii 1992 și 1995. Localitatea Fălești are un stadion de 1000 de locuri.

Fălești este un oraș și reședință de raion din Republica Moldova aflat la 127 km depărtare de Chișinău. Suprafața totală a fondului funciar din Fălești este de 2.642 ha, dintre care terenul intravilan ocupă 516 ha. Pe teritoriul orașului sunt două lacuri cu o suprafață totală de 48 ha. Orașul Fălești este împărțit în 3 sectoare componente: Centrul (10.191 locuitori), Gara feroviară (4.514 locuitori) și Fabrica de Zahăr (2.021 locuitori). Conform istoricului Vladimir Nicu, localitatea Fălești este pomenită pentru prima dată într-un document din 1429 din vremea lui Alexandru cel Bun. În anul 1930 localitatea număra 6278 locuitori dintre care: români – 40,4%, evrei – 51,6%, ruși – 5,9%, polonezi – 0,6% ți restul – alte etnii. Administrația sovietică a inițiat construcția fabricilor de zahăr, de vinuri, de nutrețuri combinate, de fermentare a tutunului, de pâine, de deservire socială, cât și o secție a asociației „Lapte” din Bălți. În anii 1970, în Fălești activa asociația raională „Moldselhoztehnica”, asociația de colectări „Moldpolovoșiprom”, o întreprindere de colectare a cerealelor, o coloană mobilă mecanizată, asociația agricolă de construcții, o secție de reparație și construcție. La Fălești se afla sediul colhozului „Calea lui Lenin”. Astăzi localitatea este înfrățită cu municpiul românesc – Botoșani. În anul 2004 orașul număra 14848 locuitori dintre care 7790 femei.

Set 3 medalii - Cupa Moldovei - full contact

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădean Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită câștigătorilor Cupei Republicii Moldova la karate full-contact.

Karate-dō este o artă marțială japonează (sport) în care se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize și proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat chinezul gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922 când a sosit în Japonia la Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc: Chito-ryu, Goju-ryu, Hon-Do- ryu, Isshinryu, Kyokushin, Shaolin, Shito-ryu, Shotokan, Fudokan, Tameshiwari, Wado-ryu, World Oyama Karate și altele. Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie (rosie) aka , verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Inspectoratul ecologic de stat al Republicii Moldova

Inspectoratul ecologic de stat al Republicii Moldova este o instituție centrală de stat subordonată Ministerului Mediului al Guvernului Republicii Moldova și are sediul central în orașul Chișinău, pe Strada Constantin Tănase la nr.9. Ca și în celelalte state europene această instituție are menirea de veghea asupra respectării măsurilor de protecție a mediului și a calității tuturor produselor vegetale, animale, preparate, semipreparate sau în stare proaspătă, astfel ca acestea să nu ajungă în alimentația oamenilor.

Placheta - Cel mai bun director

Piesa de mai sus este o plachetă artizanală, realizată prin aplicarea cu vopsea a unei inscripții pe suport lemnos. Ea se constituie ca un gest de recunoștintă din partea angajaților unei unități economice față de directorul lor. Oferirea unei plachete unui conducător de unitate este un gest de protocol solemn, realizat în contexte precum pensionări, aniversări ale instituției sau încheierea unui mandat. Ceremonia trebuie să fie formală, cu un discurs scurt de apreciere, placheta fiind oferită de către un superior direct sau un reprezentant al colectivului de angajați.

_____________ooOoo_____________

UN DOCUMENT ISTORIC