Epaminonda's Blog.....: SEITTENSTETTEN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SEITENSTETTEN,

bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ din vremuri diferite și

câteva trimiteri poștale ilustrate dar și o medalie locală.

Palatul Sfântu Petru

Mănăstirea Benedictinilor

Biblioteca Mănăstirii Benedictinilor

Trimiteri poștale ilustrate

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRĂILA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Matei Basarab - 1554 - 2004

550 de ani de la trecerea la cele veșnice

Matei Basarab (uneori și Matei Brâncoveanu) (n. 1580 la Brâncoveni și d. 25 aprilie 1654 la Târgoviște a fost domnul Țării Românești între anii 1632 – 1654, domnia fiindu-i marcată de numeroase confruntări cu Vasiel Lupu – domnul Moldovei. Este înmormântat la Mănăstirea Arnota. Pe plan cultural, Matei Basarab a ctitorit și a refăcut o seamă de lăcașuri de cult. Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei din Brâncoveni (sau Brâncoveanu) descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Matei Basarab a fost căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova. Matei Basarab a fost căsătorit cu Elena Năsturel, a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel, sora cărturarului Udriște Năsturel. Urmare a darurilor făcute Porții a fost instalat domn depășind toate intrigile grecești. A mentinut pacea cu turcii, a încheiat pact de alianță și prietenie cu Gheorghe Rakoczi al Transilvaniei, precum și cu Sfântu Imperiu Roman, Polonia și Veneția. A avut mari diferenduri cu domnitorul moldav Vasile Lupe chiar și confruntări militare învingându-i pe moldoveni la: Focșani (noiembrie 1637), Ojogeni pe Prahova (decembrie 1639) și Finta pe Ialomița (mai 1653). Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei școli artistice, fără de care "explozia" brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un adevarat "Mecena",un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. Toate aceste însușiri ale sale, vor contribui la consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor ortodox al poporului român, un adevarat patron al bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de biserici la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țara, unde l-a depășit cu mult chiar și pe Ștefan cel Mare, cât și la Muntele Athos și la sud de Dunăre, la Vidin și Sistov. Mitropolia Țării Românești beneficiază de danii de sate și imunități fiscale și de sprijinul domniei pentru refacerea bisericilor. În 1654 Matei Basarab a plătit taxele pentru întreg muntele Athos. Matei Basarab a fost cel care a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă. El a introdus prima legislație scrisă: "Pravila mică" (tipărită la Mănăstirea Govora – 1640. Organizarea armatei a beneficiat de o atenție specială din partea voievodului, efectivele ajungând la 40.000 de ostași. Totodată, Matei Basarab dispune construirea unor noi fortificații. Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă de fervoare religioasă și dezvoltare culturală așa cum o arată numărul foarte mare (46 – atestate documentar) de ctitorii voievodale și boierești printre care:

refacerea din temelii a Episcopiei Buzăului
mănăstirea Arnota, județul Vâlcea (1633 - 1636)
mănăstirea Sfinții voivozi din Slobozia (sfințită în anul 1634)

Jeton - Fabrica de ciment Portland - Brăila

gravor - M. Gerscovici

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Industria națională de ciment din România s-a născut în anii 1889 – 1900 prin înființarea Fabricii de ciment Portland, din Brăila, de către eminentul inginer Ioan G. Cantacuzino, om de afaceri școlit la Ecole Centrale de Paris. Sediul central al firmei era la București, dar fabrica s-a construit la Brăila din rațiuni economice pure – transportul pe apă, fluviul Dunărea, fiind un enorm avantaj. Fabrica a fost singura ce deservea teritoriul românesc cu ciment după reţeta englezească a cimentului Portland, considerat cel mai bun. Dacă la începuturi fabrica a fost o societate în comandită simplă, în anul 1910, s-a transformat în societate anonimă pe acţiuni. A fost una din cele mai atractive firme de gen, se spune chiar că ar fi fost cea mai importantă din sud-estul Europei. Se producea foarte mult și pentru export.

Necesitatea înființării fabricii a venit pe fondul creșterii nevoii de ciment, generată de noile construcții ce se ridicau în țară pe fondul dezvoltării economice. Lucrările la fabrica brăileană au început în anul 1899, iar primul ciment s-a produs în anul 1890. De la început fabrica a fost dotată cu cele mai moderne utilaje de producție, producția din anul 1938 ajungând la 28 vagoane de ciment pe zi, cu doar 98 de lucrători. Suprafaţa totală a fabricii brăilene era, la 1900, de 52123 metri pătrați, având la Dunăre o deschidere de 326 de metri, iar suprafaţa construită era de 11773 metri pătrați. De-a lungul Dunării, fusese construit un cheu cu o lărgime de 30 de metri, care permitea ca vapoarele mari să poată acosta aici fără probleme. Terenul pe care era construită fabrica se afla la 7 metri desupra nivelului cheiului. Căi ferate industriale permiteau încărcarea materialelor în vagonete, printr-un elevator dublu electric. De la 1901, exista o cale ferată permanentă între fabrica de ciment şi Gara Brăila, ale cărei urme s-au putut vedea până de curând. Calcarul era extras din cariera fabricii, situată în Dobrogea (Topalu, jud. Constanţa) pe o suprafaţă de 100 de hectare, iar încărcarea se făcea direct în ceamurile (şlepurile) fabricii, putând încărca, fiecare, 300 metri cubi de piatră. Iniţial, argila necesară în procesul de producţie era luată de pe malul Dunării, apoi din Ialomiţa. În primii ani de existenţă a fabricii, aburul necesar era dat de trei cazane. Două dintre ele erau furnizate de Sachsische Maschinenfabrik, Chemnitz, Germania, iar al treilea de Babcock & Wilcox Ltd. Presiunea aburului era de 7 atm. Cazanele, încălzite cu păcură, aveau un coş de 40 de metri înălţime. Demn de remarcat este faptul că „maşina principală” avea 373 CP fiind, la acea vreme, cea mai mare maşină cu abur din România. Deși la început cimentul românesc era primit cu reticență, în scurt timp clienții convingându-se de calitatea lui. Rezultatele remarcabile obținute au fost răsplătite de statul român, fabrica primind Diploma de Onoare în cadrul Expoziției de la București (anul 1894). Chiar și la Expoziția de la Paris, din anul 1900, fabrica a primit medalia de argint. Ulterior au apărut și alte fabrici dar cu capital străin (Brașov, Gurahonț, Putna). Alte fabrici cu capital românesc au apărut la Azuga și apoi la Cernavodă. Cimentul brăilean s-a vândut din ce în ce mai bine (1899 – 3171 tone, 1891 – 11259 tone, 1899 – 22015 tone, 1942 – în plin război – 33759 tone, cu doar 149 salariați).

Până în 1945 fabrica a produs și a vândut ciment sub marca proprie Traian, reprezentată de bustul împăratului Traian. Fabrica dispunea de o “cazarmă”, ce permitea găzduirea a 36 de oameni, un magazin și o cantină unde personalul putea servi masa. Pentru plata alimentelor și meniurilor cumpărate se putea plăti cu jetoanele (înlocuitorii de monede) prezentate aici, oferite muncitorilor și anticipat. Jetoanele emise de această fabrică sunt confecționate din materiale diferite (cupru – cele de 5 și 10, alamă – cele de 50 și 100) sunt rotunde și au diametre diferite (20 – 25 milimetri), toate fiind opera gravorului M. Gerscovici. Pe reversul lor atrage atenția monograma întemeietorului fabricii (I.G.C. – Ioan G. Cantacuzino). Se crede că aceste jetoane au fost folosite începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, până la începutul primului război mondial. După naționalizare fabrica a purtat numele “Stânca”. După 1948 producția fabricii a crescut de la an la an ajungând la 204000 tone în anul 1965.

În anul 1981 Stânca a luat numele “Fabrica de materiale refractare” iar în anul 1992 a dat faliment. În anul 2006 totul s-a demolat, s-a nivelat, și pe locul renumitei fabrici de ciment a apărut supermarketul “Pic”.
(Sursa-Dorel Bălăiță – Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor)

Insigna sportivă - Dacia Unirea Brăila

Asociația Fotbal Club 1919 Dacia Unirea Brăila, cunoscut sub numele de Dacia Unirea Brăila, este un club de fotbal profesionist, ce astăzi (2023) evoluează în Liga a III-a. Clubul fost înființat în martie 1919 și își dispută meciurile de acasă pe Stadionul Municipal, cu o capacitate de 20.000 de locuri, inaugurat în 1974. Prima prezență a echipei în competițiile naționale a fost înregistrată pe 18 mai 1930 - meci împotriva echipei Juventus București, atunci în urma câștigării campionatului regional, Dacia Unirea Brăila marchează prima sa evoluție în Divizia A. Dacia Brăila a luat ființă în 1919 aproximativ în același timp cu o altă echipă, Unirea. Pană în 1928 când se realizează fuziunea între cele două colective și apare Dacia Unirea Brăila fiecare a participat separat, în campionatul regional. În perioada interbelică echipa a avut șapte prezențe în Divizia B și două în Divizia A, numele echipei și al clubului schimbându-se de câteva ori: DUIG (Dacia Unirea Ignatz Goldenberg) în 1937, Dacia Unirea în 1938 și FC Brăila în 1940. În anii războiului a activat în "Cupa Eroilor", iar după război, cu numele inițial Dacia Unirea, a participat la o singură ediție a fostei Divizii C (1946 - 1947), după care a dispărut din nomenclatorul divizionar. În Divizia B sezonul 1960-1961 își face apariția CSM Brăila, o primă încercare de concentrare a forțelor pe plan local (locul 7 în 1960-61, și 8 în 1961-62). În anul următor devine Progresul care ocupând locul 11, retrogradează în Divizia C, fiind retrogradată de FRF pentru întrebuințarea de mijloace nepermise pentru câștigarea unor jocuri. În 1963 își schimbă numele în Laminorul, câștigă una dintre seriile Diviziei C și revine în Divizia B. Din păcate nu se menține decât patru sezoane, de fiecare dată având altă denumire: Laminorul - locul 6, Constructorul - locul 6 și Progresul locul 6 și locul 13, la sfârșitul sezonului 1966-1967, retrogradând în Divizia C, unde după numai un sezon se întoarce în eșalonul secund, unde va evolua pentru următoarele 22 de sezoane. În această vreme echipa sau mai numit F.C.Brăila și F.C.M. Brăila. Începând de la data de 21 august 1974 echipa se mută de pe stadionul Progresul pe Stadionul Municipal. În sezonul Cupei României (1970 - 1971) elimină divizionarele A Jiul Petrosani și S.C. Bacău, fiind eliminată de Dinamo București în sferturi de finală. Și în sezonul 1977 – 78 prinde sferturile cupei eliminând pe F.C.M. Targoviște și Poli Timișoară dar este eliminata de Poli Iași. În anul 1990 după o luptă în trei cu Gloria Buzău și Oțelul Galați revine în Liga I. După patru sezoane de A echipa revine în B. În sezonul (1997-98) echipa cade în Liga a III-a pentru ca in 2001 să revină în B. După altă serie de promovări și retrogradări din anul anul 2018 echipa evoluează constant în Liga a III-a. Cele mai bune performanțe ale echipei sunt:

28 martie 1940 – semifinală Cupa României, pierdută cu Rapid Buc.(0-2)
26 iunie 1993 – finala Cupa României, pierdută cu U. Craiova (0-2)
1992 – 1993 – semifinală Cupa Balcanică

Cupa Brăilei 29.02 - 01.03.2020 (hochei pe gheață)

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor - lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internațională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.

Orașul Ianca - România

Ianca este un oraș (din 1989) situat în partea central-estică a județului Brăila și este traversat de șoseaua națională DN2B care leagă Brăila de Buzău. La Ianca, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ211, care duce spre sud spre Roșiori și Grivița și șoseaua județeană DJ221, care duce spre nord către Râmnicelu, Cazasu. Prin oraș trece și calea ferată Buzau – Brăila pe care orașul este deservit de stațiile Ianca și Ianca Sat. Orașul include și localitățile: Berlești, Gara Ianca, Oprișenești, Perișoru, Plopu și Târlele Filiu. La recensământul din anul 2021 orașul număra 8969 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011-10343 locuitori), dintre care: români – 88,77%, romi – 2% și restul – alte etnii sau necunoscută. Componența confesională a orașului brăilean Ianca astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 89,6% și restul – alte religii sau nedeclarată. Satul Ianca a fost înființat în anul 1834. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Ianca era reședința plășii Ianca din județul Brăila, numărând 1483 locuitori. În 1950, comuna au fost arondată raionului Făurei din regiunea Galați din 1968 revenind județului Brăila. Trei obiective din orașul Ianca sunt incluse în lista monumentelor de interes local:

Primul sunt crucile de piatră datând din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea, aflate în cimitirul de lângă biserica din localitatea Ianca
Statuia eroilor din Războiul de Independență si Primul Război Mondial
Monumentul eroilor din satul Perișoru

Stema oraşului Ianca se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată. În dreapta, în câmp verde, se află un mănunchi compus din 3 spice de grâu, alternând cu 3 ştiuleţi de porumb, sub formă de evantai, deasupra cărora, pe mijloc, se înalţă floarea-soarelui, totul de aur. În stânga, în câmp auriu, se află o sondă de extracţie albastră. În partea inferioară, în câmp argintiu, vârful scutului ondulat este albastru. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu 3 turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt:

Spicele de grâu, ştiuleţii de porumb şi floarea-soarelui simbolizează una dintre ocupaţiile de bază ale locuitorilor, agricultura, iar numărul lor indică cele 7 localităţi componente ale oraşului.
Sonda face referire la o altă ocupaţie importantă a locuitorilor, extracţia de petrol şi gaze.
Vârful scutului ondulat reprezintă cele două lacuri din localitate, Ianca şi Plopu.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.
Culoarea albastră este simbol al fidelităţii şi perseverenţei, al cerului, al lumii spirituale.
Culoarea galbenă (sau aur) semnifică inteligenţă, prestigiu, virtute, forţă, bogăţie. Reprezintă şi holdele aurii de grâu din timpul verii.
Culoarea verde simbolizează onoare, raţiune, tinereţe, prospeţime, regenerare, libertate şi sănătate.

Liceul tehnologic "Nicolae Titulescu"

Orașul Însurăței, județ Brăila

Pentru implicare, sprijin și dăruire

se acordă această distincție

Domnului Primar al Orașului Însurăței

Ing. IONEL GHEORGHE

In septembrie 1953, a luat fiinta, in comuna Viziru, Scoala mixta de 10 ani. In septembrie 1961 liceul este transferat in localitatea Insuratei sub denumirea de Scoala Medie Insuratei; In septermbrie 1964, conform HCM nr. 903/6.09.1964, primeste denumirea de Liceu de cultura generala Insuratei, cu ciclurile primar, gimnazial si liceal; In septembrie 1978 - liceul trece sub patronajul Ministerului Agriculturii, devenind Liceu Agricol –imbunatatiri funciare; din 1984 are si clase de scoala profesionala; In septembrie 1990 - scoala redevine Liceu teoretic, si cu clase de scoala profesionala; În septembrie 1992 - liceul fuzioneaza cu Scoala Generala nr. 3, sub denumirea de Grup Scolar Industrial, avand ciclul primar, gimnazial, liceal si profesional. Multi dintre absolventii scolii s-au realizat profesional, cu responsabilitati deosebite la locul de munca (profesori universitari, profesori, ingineri, poeti, directori de marketing, etc).

Însurăței (în trecut și Pârdăleni) este un oraș din județul Brăila care include și satele: Lacu Rezii, Măru Roșu și Valea Călmățuiului. Orașul se află pe malul drept al râului Călmățui și este traversat de șoseaua DN21 (Brăila, Slobozia, Călărași). La Însurăței, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ203, care duce spre vest către Făurei și apoi judeșul Buzău. La recensământul din anul 2021 orașul număra 5870 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 6528 locuitori), dintre care: români – 85,74%, romi – 6,59% și restul – alte etnii sau necunoscută. Componența confesională a orașului brăilean Însurăței astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,57% și restul – alte religii sau nedeclarată. După cum arată și numele, localitatea principală care dă numele orașului este o creație a „însurățeilor”, împroprietăriți cu pământ aici după „legea însurățeilor” din 1878 pe locul fostului sat Pârdăleni. Au fost împroprietăriți atunci 508 locuitori, care au constituit nucleul inițial al orașului de astăzi. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Însurăței din plasa Balta, județul Brăila, numărând 1822 de locuitori. În 1925, comuna Însurăței făcea parte din plasa Viziru și avea 1922 locuitori. În 1950, comuna Însurăței a fost reședința raionului Însurăței, care ulterior a fost inclus în raionul Brăila, ambele în cadrul regiunii Galați. În perioada comunistă pe teritoriul actual al orașului Însurăței a apărut comuna Rubla, o comună specială în care au fost deportați opozanți ai regimului; aici au fost aduși oameni politici precum liderii țărăniști Corneliu Coposu și Ion Diaconescu. Din 1968 comuna a revenit judetului Braila iar în 1989 a fost declarată oraș. Patru obiective din orașul Însurăței sunt incluse în lista monumentelor de interes local.

situl arheologic din punctele „Popina I de la Rubla” și „Popina II de la Rubla”, la 7 km nord-vest de localitatea principală a orașului (două așezări neolitice – cultura Boian, două așezări eneolitice - cultura Gumelnița), o așezare geto-dacică (sec IV – III i e n), niște morminte din epoca migrațiilor și o așezare medievală târzie, din secolele al XVII-lea–al XVIII-lea.
biserica „Sfântul Nicolae” din centrul localității componente Lacu Rezii, biserică datând din secolul al XIX-lea.
crucea de piatră din secolul al XVIII-lea de pe movila „Păduchiosul” din fața fostului centru de vinificație;
alt grup de cruci de piatră din aceeași perioadă aflate în cimitirul din Lacu Rezii.

Brăila este un municipiu în sud-estul României și reședința județului cu același nume. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Național de Statistică, populatia orașului era, în anul 2009, de 211884 de locuitori, fiind al 10-lea oraș din țară după numărul de locuitori. Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Sus am postat stemele 1865 - 1918, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri inconfundabile ale Brăilei.

Prefectura

Casa memorială Panait Istrati din Grădina Mare

Casa Sulioti

Banca Lipovenească

Banca greacă Buna Vestire

Banca Națională

Spitalul Județean de Urgență

Palatul Agriculturii

Biserica Sfinții Arhangheli (fosta Geamie)

Teatrul Maria Filoti

Brăila este un județ din provincia Muntenia, partea de est a României, care își are reședința în orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 4766 kilometri pătrați și numără aproximativ 373000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune dintr-un municipiu - Brăila, 3 orașe - Însurăței, Ianca, Făurei și 40 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva obiective arhitectonice ale județului.