Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză Bretagne. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii, Pietrele Carnac, Calvarul Plougastel-Daoulas, Farul Ar Men și Meterezele Saint-Malo. Periferic circular în partea de jos-dreapta este marcată inscripția: “BRETAGNE” (denumirea regiunii în limba franceză). Aproximativ central dar jos sunt aplicate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 19 septembrie 2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 160000 exemplare

Bretania este una dintre cele 13 regiuni ale Franței. Ocupă peninsula cu același nume din vestul țării, fiind scăldată de Marea Mânecii la nord și de Golful Biscaya la sud. Capitala regiunii este orașul Rennes iar regiunea cuprinde 4 departamente. Componenta geografică cea mai pregnantă a regiunii este coasta sa. Cu o lungime de 2800 km, aceasta este aproape de două ori mai lungă decât distanța în linie dreaptă dintre punctele extreme. Fiind foarte sinuoasă, există un număr mare de golfuri, estuare și insule. În partea de nord, coasta este mult mai abruptă decât în partea de sud, dar o caracteristică generală este succesiunea de faleze stâncoase și golfuri cu plaje de dimensiuni variate. În partea de sud, în departamentul Morbihan, există un golf aproape complet închis cu un număr mare de insule (foarte multe dintre acestea fiind locuite) și cu un număr mare de plaje mici cu nisip fin. Această caracteristică contrastează cu plajele lungi ce se găsesc în sud-estul peninsulei, spre estuarul Loarei. Comparativ cu alte regiuni ale Franței, Bretania este o regiune preponderent agrară, creșterea animalelor și pescuitul precum și industria alimentară fiind activitățile economice principale. Astfel, Regiunea Bretania și departamentul Loire-Atlantique realizează 47% din producția piscicolă a Franței. O activitate importantă în perioada estivală este și turismul, în special în zona de coastă.

Cu o vechime de peste 5.000 de ani, Pietrele de la Carnac formează cel mai extins sit neolitic din lume… și cel care a dat cele mai puține răspunsuri. După situl britanic Stonehenge, Carnac, situat în nordul Franței, este unul dintre siturile arheologice care a ridicat cele mai multe întrebări în Europa. Într-un „colț” din Bretania, peste 3.000 de pietre sunt aliniate de parcă ar marca morminte anonime într-un cimitir străvechi. Unele pietre sunt mai înalte decât un om, în vreme ce altele abia ajung deasupra genunchiului. Pietrele de la Carnac sunt împărțite în patru formațiuni specifice: Le Mènec, Kermario, Kerlescan și Pétit Mènec. Fiecare are mai mult de zece rânduri de pietre, cu până la 1099 de piese pe set. Despre menirea acestor pietre s-au emis mai multe păreri, niciuna fiind certă:

În 1794, scriitorul francez Jacques Cambry a avansat posibilitatea ca acest loc să fi servit ca observator astronomic antic. Cambry s-ar putea să nu se fi înșelat: studii mai recente sugerează că unele dintre „bulevardele” marcate de pietre sunt perfect aliniate la echinocții. Ca atare, unii arheologi cred că acestea erau calendare solare antice, care erau aliniate la zilele solstițiului pentru a guverna ciclurile agricole.
A fost emisă teoria că Pietrele de la Carnac făceau parte dintr-un complex de temple antice care, în timp, au dispărut cu totul.
Alți specialiști cred că a Pietrele de la Carnac au fost un vechi sit roman, care a servit drept tabără în timpul incursiunilor militare ale Romei.
Există, de asemenea, teorii ale conspirației care sugerează utilizarea unor tehnici neverificabile pentru a măsura spațiul.
Cea mai larg acceptată ipoteză este că întregul ansamblu a fost un spațiu funerar preistoric, cu toate că solul acid a erodat orice urmă de oase, dacă acestea au existat vreodată…

Calvarul Plougastel-Daoulas este un monument situat în arondismentul Brest, compus dintr-un peidestal octogonal, flancat de patru contraforturi groase arcuite, realizat din granit galben. În nișele de pe fața fiecăruia dintre cele patru contraforturi sunt statui ale celor patru evangheliști, stând în fotolii scriind la birouri. Monumentul a fost construit între anii 1602 – 1604, fiind opera sculptorului Maître de Plougastel, cu excepția călărețului din stânga crucifixului care a fost realizat de Millet. Sub vârful piedestalului și în jurul lui se află o cornișă mulata pe care sunt așezate o serie de statui cioplite din piatra albăstruie de la Kersanton. Trei cruci se ridică de pe piedestal, crucea centrală având două traverse/bare iar crucile din stânga și dreapta poartă cei doi tâlhari răstigniți alături de Isus. În jurul acestor cruci și pe suprafața piedestalului se află alte statui. În total, există 182 de statui sculptate din piatra Kersanton, care sunt așezate în grupuri pentru a forma 28 de tablouri care înfățișează scene din viața lui Hristos. Iată câteva dintre aceste scene:

Intrarea în Ierusalim
Adorarea magilor
Isus purtând crucea
Cina cea de taină
Spălarea picioarelor
Fecioara Bunei Vestiri
Vizita
Căsătoria Mariei cu Iosif
Nașterea Domnului
Fuga în Egipt
Arhanghelul Gavriil
Botezul
Înmormântarea
Apariția înaintea lui Caiafa
Arestarea lui Isus
Flagelarea
Coroana de spini
Apariția în fața lui Ponțiu Pilat

Farul Ar Men (stâncă în limba bretonă) a fost construit din granit în anul 1867 și automatizat abia în anul 1990. Are forma unui turn cilindric cu balcon și lanternă, vopsit în alb la partea superioară și nevopsit în rest, având următoarele coordonate geografice: 48°3′0″N și 4°59′54″V. Câteva dintre datele tehnice ale farului sunt:

construit în anul 1867
dat în folosință în anul 1881
înălțimea turnului farului – 32 metri (105ft)
înălțimea focală – 37 metri (121ft)
vizibilitate semnal – 23,5 mile marine (43,5 kilometri)
flashuri – 3 lumini albe într-un inerval de 20 secunde
iluminare cu halogen – 250 wați
semnale sonore – trei pe minut
operator – Marina națională franceză

Farul este foarte cunoscut din cauza situației izolate și a dificultăților considerabile pe care le-a prezentat construcția sa și a pericolului în evacuarea personalului său. Considerat unul dintre cele mai dificile locuri de muncă de către comunitatea paznicilor farului, a fost numit „Iadul Iadurilor” din cauza condițiilor severe și a expunerii la Atlantic. Farul este construit pe o stâncă care pe timpul mareei este complet sub apă. Farul este accesibil doar cu elicopterul sau cu barca dacă mareea o permite.

Meterezele St. Malo, sunt niște ziduri masive de protectie si fortificatii ce inconjoara orasul vechi, ce au fost adaugate in anii 1600 – 1700 turnurilor originale de aparare construite in anii 1300 – 1400. O plimbare pe aceste ziduri ofera vederi minunate a marii, plajelor si portului.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză Centre. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii, Catedrala Bourges și Castelul Azay-le-Rideau. Periferic circular în partea de jos-stânga este marcată inscripția: “CENTRE” (denumirea regiunii în limba franceză). Aproximativ central dar jos sunt aplicate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 19 septembrie 2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 80000 exemplare
gravor – Joaquim Jimenez

Centre -Val de Loire, până la 1 ianuarie 2015 numită Centru, este una dintre cele 22 de regiuni ale Franței. Capitala regiunii este orașul

Orleans, iar cel mai mare oraș este Tours. Regiunea cuprinde 6 departamente. Din punct de vedere economic, regiunea este una dintre cele mai dezvoltate ale Franței. Este cea mai importantă regiune producătoare de cereale din Franța și din Uniunea Europeană, și a 5-a regiune industrială a țării. Este un producător important de medicamente, cosmetice, cauciuc și a doua regiune producătoare de electricitate din Franța. De asemenea, Valea Loarei este o importantă regiune viticolă și turistică a Franței.

Catedrala din Bourges este o catedrală romano-catolică din orașul Bourges, piața Etienee-Dolet, departamentul Cher, dedicată Sfântului Ștefan – protomartir. Ea a fost construită în secolele al XII-lea și al XIII-lea, fiind considerată foarte importantă în rândul catedralelor cu stilul predominant gotic. Este una dintre marile capodopere cu acest stil, impresionând prin sculpturile și vitraliile viu colorate. Pe lângă frumusețea arhitecturii, este considerată o construcție importantă și pentru puterea creștinismului în Evul Mediu francez. În anul 1992 catedrala Bourges a fost înscrisă în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Castelul Azay-le-Rideau este situat în orașul cu același nume din departamentul Indre-et-Loire. El a fost onstruit între anii 1518 și 1527, fiind considerat unul dintre cele mai importante exemple ale arhitecturii renscentiste franceze timpurii. Amplasat pe o insulă din mijlocul râului Indre, acest castel pitoresc a devenit unul dintre cele mai populare castele de pe Valea Loarei. Actualul castel din Azay-le-Rideau ocupă locul unui fost castel feudal, distrus de vitregiile vremii. Castelul a rămas în ruine până în 1518, când terenul a fost achiziționat de Gilles Berthelot, primarul din Tours și trezorierul general al finanțelor regelui. Dorind o reședință care să reflecte bogăția și statutul său, Berthelot a început să reconstruiască clădirea într-un mod care să încorporeze trecutul său medieval alături de cele mai recente stiluri arhitecturale ale Renașterii italiene. Castelul era încă incomplet în 1527, când execuția lui Jacques de Beaune (ministrul-șef responsabil cu finanțele regale și vărul lui Berthelot) l-a forțat pe Gilles să fugă din țară. Temându-se posibil de a nu fi expus propriile sale delicte financiare, el a plecat în exil mai întâi la Metz în Lorena, iar mai târziu la Cambrai, unde a murit doar doi ani mai târziu. În anul 1535 castelul a încăput pe mâinile lui Antoine Raffin, unul dintre cavalerii de arme ai regelui Francisc I. În 1583, nepoata lui Raffin, Antoinette, și-a stabilit reședința în castel și a început să modernizeze decorul. Raffinii și rudele lor prin căsătorie, au păstrat proprietatea asupra castelului până în 1787, când acesta a fost vândut cu 300.000 de livre marchizului Charles de Biencourt, feldmareșal al armatelor regelui. Fiul său, Armand-François-Marie, a început prima restaurare extinsă a castelului. Aceasta a inclus restaurarea vechilor medalioane și însemnele regale de pe scară, extinderea fațadei curții și adăugarea unui nou turn la colțul de est. Aceste dezvoltări au distrus ultimele vestigii ale vechii cetăți medievale și au făcut ca castelul să obțină în sfârșit un aspect finit. Pentru aceste renovări, el l-a angajat pe arhitectul elvețian Pierre-Charles Dusillon. Ulterior castelul a devenit bine cunoscut pentru colecția de peste 300 de portrete istorice pe care proprietarii le-au expus acolo și care, neobișnuit pentru o colecție privată, puteau fi vizitate de public. În 1899, dificultățile financiare l-au forțat pe tânărul văduv Charles-Marie-Christian de Biencourt să vândă castelul, împreună cu mobilierul și 540 de hectare de teren, omului de afaceri Achille Arteau. În 1905, proprietatea a fost cumpărată de statul francez pentru 250.000 de franci și a devenit monument istoric. Caracteristica cea mai proeminentă a castelului este scara centrală mare, escalier d'honneur . Grădinile actuale au fost proiectate în secolul al XIX-lea de către soții Biencourt, care au creat un mare parc amenajat în stil englezesc.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză Champagne – Ardenne. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii, Centrul istoric al orașului Troyes, Castelul Sedan, Catedrala Reims și Îngerul din Reims. Periferic circular în partea de jos este marcată inscripția: “CHAMPAGNE-ARDENNE” (denumirea regiunii în limba franceză). Aproximativ central dar jos sunt aplicate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 19 septembrie 2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 50000 exemplare

Champagne-Ardenne a fost una dintre cele 26 regiuni ale Franței de până la reforma administrativ-teritorială din 2014. Capitala regiunii era orașul Chalons-en-Champagne, iar regiunea cuprindea 4 departamente. În timpul celor două războaie mondiale, un mare număr de bătălii s-au desfășurat pe teritoriul actual al regiunii. Regiunea se află în nord-estul Franței și se învecinează la nord cu statul Belgia. Are o formă alungită pe axa nord-sud, având o lungime maximă de aproximativ 350 km. În nord se află o parte din masivul Ardeni, cu înălțimi de peste 600 m. Partea sudică este formată din platouri situate la aproximativ 300-400 m, străbătute de râuri ce curg spre vest. Principalele râuri sunt Sena, Marne și Aisne. Regiunea este renumită pentru vinurile sale, în principal pentru Șampanie ce își are originile în regiune și este denumire protejată de Uniunea Europeană pentru vinurile spumoase produse aici. În total în regiune sunt peste 282,37 km² de vii, în 2001 fiind produse 263 milioane de sticle din care 37,6% au fost exportate, reprezentând aproximativ 19% din valoarea exporturilor din regiune. Pe lângă aceasta, regiunea este a 3-a regiune a Franței în industria metalurgică și un important centru de construcție de mașini.

Troyes este un oraș francez, capitala departamentului Aube, regiunea Grand Est – centrul Franței, situat la 140 kilometri sud-est de Paris. În anul 2018 orașul număra 61996 locuitori. Orașul se află la intersecția a a numeroase autostrăzi, în primul rând Via Agrippa. Urbea are un bogat patrimoniu arhitectural și urban: multe clădiri sunt protejate ca monumente istorice, inclusiv casele de cherestea (în principal din secolul al XVI-lea) care au supraviețuit în orașul vechi. Ele au contribuit la desemnarea Troyes drept oraș de artă și istorie. Fabricarea de textile, dezvoltată începând cu secolul al XVIII-lea, a fost o parte principală a economiei orașului Troyes până în anii 1960. Astăzi, Troyes este capitala europeană a fabricilor și a comerțului. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:

Casele de cherestea (orașul vechi – secolul al XVI-lea)
Hotels particuliers (vile) din orașul vechi
Primăria din Piata Alexandre Israel
Muzeul de Artă Modernă Maison de l'outil et de la pensée ouvrière
Muzeul Vauluisant:
Muzeul istoric din Troyes și Champagne-Ardenne
Muzeul ciorapilor
Hôtel-Dieu-Lecomte
Muzeul Saint-Loup (muzeul de arte plastice)
Muzeul Di Marco (deschis de la 1 aprilie până la 1 octombrie, în fiecare an)
Catedrala Sfântu Petru și Pavel
Biserica Saint-Nizier, în stil gotic și renascentist, cu sculpturi remarcabile.
Bazilica gotică Saint-Urbain (secolul al XIII-lea)
Biserica Sainte-Madeleine (gotic foarte timpuriu)
Biserica Saint-Jean, cu un cor renascentist
Biserica gotică Saint-Nicolas, sec. al XVI-lea
Biserica Saint-Pantaléon
Biserica Saint Remy, cu o turlă din secolul al XIV-lea care se ridică la o înălțime de 60 m
Biserica Saint-Martin-ès-Vignes, cu vitralii din secolul al XVII-lea

Castelul Sedan este un edificiu situat în orașul francez cu același nume, lângă râul Meuse, regiunea Champagne-Ardenne, acoperind o suprafață de 35.000 de metri pătrați (380.000 de picioare pătrate) cu cele șapte etaje ale sale. În jurul anului 1424, Eberhard II von der Mark a construit un conac cu două turnuri în jurul unei biserici pe o perioadă de șase ani. Când Eberhard a murit în 1440, fiul său Jean de la Marck a început să consolideze cetatea, dar Robert II de la Marck, nepotul lui Jean, a fost cel care a terminat cea mai importantă lucrare. În 1530, fortificațiile conacului au fost modernizate prin construirea unui bulevard circular și a teraselor cu tunuri, îngroșând zidul cortină de 4,5 metri (15 ft) cu încă 26 de metri (85 ft). Bastioanele au fost adăugate în cursul secolului următor, dar unele dintre ele au fost în cele din urmă dinamitate la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1699, principatul fiind absorbit în Franța în 1642 iar castelul fiind transformat în garnizoană. În timpul primului război mondial castelul a fost folosit de armata germană ca spital militar. Din anul 1962 castelul aparține orașului Sedan, adăpostind un hotel și un muzeu.

Notre-Dame este o biserică romano-catolică din orașul francez Reims, regiunea franceză Champagne-Ardenne. Construcția edificiului a debutat la începutul secolului al XIII-lea și s-a terminat în secolul al XIV-lea. Este vorba despre una dintre realizările majore ale stilului gotic francez, atât pentru arhitectura sa cât și pentru statuile sale (în număr de 2300). Din anul 1991 este înscrisă în Patrimoniul mondial UNESCO. Catedrala este unul din cele mai impunătoare edificii ale orașului, înălțimea maximă a catedralei fiind de 81 metri.

Îngerul zâmbitor cunoscut și sub numele de Îngerul din Reims sau Îngerul Bunei Vestiri , este o sculptură în piatră de la Catedrala din Reims. Statuia a fost sculptată între anii 1236 și 1245. Ea este situată în partea dreaptă a fațadei de nord a catedralei. Draperiile curgătoare ale statuii și iluzia că figura este desprinsă de fațadă și coloanele din spatele ei sunt tipice stilului gotic internațional. Îngerul zâmbitor este comparabil cu o statuie din apropiere a Sfântului Iosif, situată de asemenea pe fațada Catedralei din Reims, pe stâlpul din stânga ușii centrale a portalului de vest, care împărtășește o expresie facială zâmbitoare similară. Se crede că ambele lucrări au fost proiectate de așa-numitul „Maestru Joseph” sau „Maestrul îngerilor zâmbitori”. Deși se știe puțin despre acest artist, stilul său este recunoscut în lucrările de pe fațada Catedralei din Reims. „Maestrul Joseph” al școlii din Amiens a devenit un maestru al draperiilor, al pozițiilor schimbătoare și al expresiilor faciale.

xxx

"PE ARIPI DE..." - O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT

UN DUEL EPIGRAMATIC

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insignă turistică Felix Furdo (Băile Felix)

Înainte de anii 1900, destul de timid, în teritoriile româneşti au început să-şi facă apariţia asociaţii şi cluburi de turism, ce s-au dedicat în activitatea pentru drumeţiile şi ascensiunile montane. Între ele se remarcă: Clubul Alpin al Transivaniei, fondat la Braşov în 1873; Erdély Kárpáti Egyésület (EKE), (Societatea Carpatină Ardeleană), fondată la Cluj în 1891; Asociaţia Carpatică a Transilvaniei, fondată în 1880 la Sibiu; Societatea Carpatină Sinaia, fondată în 1893; Societatea Turiştilor din România, fondată la Bucureşti în 1903. După primul Război Mondial, numărul iubitorilor de drumeţii montane creşte, apărând noi asociaţii, create în sprijinul acestora: Societatea Hanul Drumeţilor, fondată în 1920; Touring-Clubul României, fondat în 1926; Asociaţia Drumeţilor din Munţii României, fondată în 1929; Clubul Alpin Român, fondat în 1936, etc. Pe lângă organizarea de excursii în munţii Carpaţi, organizaţiile şi asociaţiile montane au avut ca scop amenajarea de trasee montane, dar şi construirea de cabane şi refugii montane, atât pentru membri cât şi pentru iubitorii de munte. În perioada interbelică, unele asociaţii, preluând tradiţia de la cluburile de turism din Europa centrală (Austria, Elveţia, Germania), au început să ofere membrilor însemne –mărturii ale locurilor pe unde aceştia au ajuns. Însemnele sunt sub forma unei insigne metalice, ce se ataşa cu ajutorul unor cuişoare la obiectul de sprijin al călătorului – bastonul. În general, aceste insigne, erau ornamentate cu imagini simbol ale locului sau evenimentului pentru care au fost create. Insigna prezentată mai sus omagiază stațiunea balneoclimaterică Băile Felix din județul Bihor. Insigna este de formă ovală, cu dimensiunile de 35 x 30 milimetri, fiind confecţionată din zinc, iar ca sistem de prindere având două orificii, câte unul pe fiecare latură. În imagine este reprezentată clădirea unuia dintre izvoarele calde. În partea inferioară, într-un cartuş este denumirea localităţii în limba maghiară - FELIX FŰRDŐ, iar în partea superioară numele HOFORRÁS.

Băile Felix (în limba maghiară - Felixfurdo) este un sat în comuna Sânmartin din județul Bihor, situat la cam la 10 kilometri depărtare spre sud de municipiul Oradea. Este cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, situându-se pe locul doi, după litoralul Mării Negre, în privința numărului locurilor de cazare din România. Facilitățile existente în această stațiune permit tratarea cu succes a reumatismului și afecțiunilor neurologice, ginecologice, iar bazele medicale dispun de instalații pentru metode ca electroterapia, hidroterapia, aerosoli, masaje, împachetări cu parafină și alte operațiuni specifice tratamentelor balneare. Stațiunea Băile Felix permite și efectuarea unui turism de relaxare. Izvoarele termale au fost puse în valoare în secolul al XVIII-lea de călugărul Felix Helcher de la mănăstirea Klosterbruck din Moravia, administrator al mănăstirii din Sânmartin. Între anii 1711-1721 au fost organizate primele așezăminte pentru tratament, sub numele de „Baia lui Felix” (în maghiară Félixfürdő). Enumăr mai jos parte din atracțiile turistice ale stațiunii:

Lacurile cu nuferi și lotuși, lacuri populate cu broaște țestoase si pești exotici.
Ștrandul cu apă termală Apollo (1900).
Aqua Park-ul acoperit din statiune
Rezervația Naturala "Pârâul Peța" din Băile 1 Mai, adaposteste 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis ’ (varietate unică în Europa, relicvă a erei terțiare), peștele „Roșioara lui Racoviță” (specie endemică, denumită după naturalistul român Emil Racoviță) și melcul Melanopsis Parreyssi (supraviețuitor al erei glaciare).
Ștrandul cu valuri din Băile 1 Mai (cel mai vechi din România- aprox. 107 ani)
Fenomenul carstic de pe Dealul Șomleului, Avenul de la Betfia sau Avenul “Hudra Bradii”. Acesta are o adâncime de 86 de metri, puțul său având o cădere aproape verticală de 54 metri).
Capela de la Haieu, o impresionantă biserică-sală de sorginte medievală (sec. XIV), în care se mai pot observa elemente arhitecturale romanice, cisterciene și gotice (restaurată în anul 1977);
Clădirea Sanifarm, o fostă mănăstire aparținătoare ordinului călugăresc Sf. Vincențiu, frumoasă clădire de arhitectură barocă, construită în sec. al XVIII-lea.
Biserica ortodoxă din Rontău (sec. XV)
Biserica ortodoxă din Haieu
Biserica romano-catolică din Haieu (Băile 1 Mai)
Biserica unită (greco-catolică) din Haieu (1906);
Biserica de lemn din Brusturi
Biserica Greco-Catolică din Băile Felix.
Excursii la Peștera Urlilor din Chișcău.

Izvoarele cu apă geo-termală cu temperaturi de 43–49°C au proprietăți curative certificate, fiind oligometalice, bicarbonatate, calcice și sodice, iar nămolurile au proprietăți sapropelice. Climatul cu ierni blânde și veri moderate favorizează existența unei păduri de foioase întinse, care confera stațiunii o atmosferă ideală în orice anotimp, făcându-l propice pentru relaxare și tratament, încât ploaia sau frigul iernii nu reprezintă nici un impediment pentru o baie cu apă geo-termală, în aer liber. După 1989, Baile Felix a intrat într-o dezvoltare mai rapidă iar în prezent în stațiune exista multe pensiuni si vile care au un confort deosebit și se situează la nivelul turismului internațional. Daca vizitati statiunea Baile Felix, aveti ocazia sa va inscrieti la excursiile organizate la Pestera Ursilor din localitatea Chișcău.

Pestera Ursilor este singura pestera din tara amenajata la standarde internationale si este unica prin densitatea fosilelor ursului de pestera. Pestera Ursilor de la Chiscau nu inceteaza sa uimeasca atat turisti cat si oamenii de stiinta.Ca o recunoastere a calitatilor terapeutice la expoziţia mondială de la Paris, din 1896, apelor din această staţiune li s-a acordat medalia de Aur şi diploma de onoare.

Sânmartin, în limba maghiară – Váradszentmárton, este o comună din județul Bihor care include și satele: Băile Felix, Betfia, Cihei, Cordău, Haieu și Rontău. La recensământul din anul 2011 comuna număra 9572 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 7924 de locuitori), dintre care: români – 80,15%, maghiari – 3,65%, romi – 7,19% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Sânmartin, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 69,05%, romano catolici – 2,27%, reformați – 1,82%, greco catolici – 1,47%, baptiști – 4,37% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Ion Luca Caragiale - 50 euro cent

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Prezint mai jos câteva detalii picante din biografia lui Caragiale:

A fost un copil din flori.După ce s-a despărțit de prima nevastă, cântăreața și artista madam Caliopi, nu sunt documente că tatăl său s-ar fi căsătorit legal cu a doua soție.
Copilăria mică și-o petrece la Haimanale, dar școala primară o face la Ploiești, la Școala Domnească nr.1. A avut ca învățători pe Zaharia Antinescu și Bazil Drăgoșescu. De la acest învățător a învățat să pună virgule și să aplice regulile gramaticii cu ajutorul unei nuielușe usturătoare. În clasa a 3-a școala a fost vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar scriitorul își amintește clar întâmplarea.
Învață la gimnaziu și este chiar premiant, dar nu termină niciodată liceul. Fără voia tatălui începe să studieze actoria în clasa unchiului său Costache, dar tatăl îl aduce urgent la Ploiești și devine copist la Tribunalul Prahova.
Republica de la Ploiești este denumirea unei mișcări antimonarhice din data de 8 august 1870 cunoscută în presa cotidiană sub numele de tulburările de la Ploiești. Tânărul Caragiale a participat la revoluția de la Ploiești, a dezarmat un ofițer și a stat în preajma conducătorului ridicolei republici de o zi.
Pentru o scurtă perioadă între 1888 și 1889 a fost directorul teatrului național aflat pe atunci pe Calea Victoriei în locul actualului Hotel Novotel care încă mai păstrează fațada fostului teatru. Deși stagiunea deschisă de el a avut succes nu a obținut suficientă susținere din partea actorilor pentru a continua.
Din lipsă de bani se apucă de negustorie. Mai întâi deschide o berărie în București la Gambrinus aproape de intersecţia dintre străzile Ion Câmpineanu şi Calea Victoriei, iar apoi la Iași și la Buzău.
Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar Istvan Kemeny, intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în anul 1901 în două articole din Revista Literară semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului, l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Mama sa a moștenit o parte importantă din averea unei rude: Momuloaia. Au urmat multe procese și abia după 1900 s-a terminat toată procedura iar Caragiale a moștenit o frumoasă sumă de 433333 lei. Cu această moștenire a avut posibilitatea să se stabilească la Berlin.
Etimologia numelui Caragiale are 3 variante: caragiali - pe turcește oglindă neagră, cara-țali adică spin negru, cara-ceali adică mărăcine negru tot pe turcește.
Se spune că fosta statuie a lui Caragiale din fața teatrului național, actualmente pe strada Maria Rosetti a fost concepută inițial de sculptorul Constantin Baraschi ca o statuie a lui Lenin, dar în momentul în care nu a reușit să o vândă i-a tăiat capul și l-a pus pe cel al lui Caragiale în loc.

C.F.R.

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restructurarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

J.C. - Jeton club

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus, cu o singură față, s-a realizat la comanda vreunului club, fiind mai mult ca sigur folosit ca și gaj sau publicitate. Este posibil ca atunci când un client își comanda o băutură, pe lângă contravaloarea acesteia, el să achite și o sumă de bani ce reprezenta contravaloarea veselei (tacâmurilor) pe care le folosea în club. După ce termina de servit el preda vesela (tacâmurile) folosite, reprimindu-și suma de bani, cu care a girat. Astfel clienții manifestau mai multă grijă pentru vesela clubului, ea nemaifiind lăsată pe oriunde, spartă sau sustrasă.

(Invierea Domnului)

"Căutați pe Isus...A înviat nu este aici" - Marcu 16.6

"Iată locul unde l-au pus"

Învierea lui Isus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină - catolică, ortodoxă și reformată. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepția primilor creștini. Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare a mai multor biserici ale lumii, printre care și Biserica ortodoxă română. Învierea domnului este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul. Sus am postat o icoană ortodoxă ce redă Invierea lui Isus. Prezint mai jos unele dintre cele mai frumoase obiceiuri de Pași păstrate în anumite zone ale României;In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. In zona Campulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine-cuvanteze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie. La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii mai mici de 9 ani merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor "Sarbatori fericite!". La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intâi de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.În Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat "hotii", cat si "pagubasii". Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul. In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un oua rosu si unul alb intr-un bol cu apa ce trebuie sa contina monezi, copii trebuie sa si clateasca fata cu apa si sa si atinga obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogatii.

ARCOM

ARCOM (fostă Antrepriza Română de Construcții-Montaj) București este o societate din domeniul construcțiilor, înființată în anul 1969. Principalul acționar al companiei este omul de afaceri George Becali, care deține 71% din acțiunile companiei. ARCOM a fost una dintre cele mai importante companii de construcții înainte de anul 1990. Înainte de revoluția din 1989 ARCOM a fost compania românească de construcții cu cele mai multe contracte externe, dar ulterior s-a confruntat cu o scădere puternică a comenzilor din străinătate. A fost privatizată prin metoda MEBO - cumpărarea de către salariați și directori a acțiunilor companiei) în anul 1995. Cifra de afacei a societății a fost 50 milioane euro în anul 2007 ș1 41 milioane de euro, în anul 2006. Obiectul de activitate al firmei a fost și este proiectarea si executia de constructii civile, industriale si de utilitate publica, dar și închirierea de utilaje constructii, hale si spatii de birouri. Sediul central era situat pe Strada Drumul Leordeni, nr.106, sector 4,

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI FRANCEZĂ