Epaminonda's Blog.....: PONTE DA BARCA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză PONTE DA BARCA,

și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, dar și

o medalie locală.

Hotelul Fonte Velha

Biserica Bravaes

Biserica

Stadionul local

Arhitectură locală

Podul peste râul Barca

Trimiteri poștale

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx_______

CÂTEVA

PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL IAȘI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Alexandru Ioan Cuza 1820 - 1873

Secția numismatică C.M.N. (Cercul militar național)

24 ianuarie 1859 - 1999 * Palatul de la Ruginoasa

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Născut în Bîrlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian). Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întîmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat. După Convenţia de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacani (locţiitori ai sultanului în teritoriu), pînă la alegerea domnitorilor. Principala atribuţie a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la Iaşi. În Valahia, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputîndu-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfîrşit prin a se ralia candidatului Partidei Naţionale care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Valahiei. Astfel, românii au realizat de facto unirea, punînd la 24 ianuarie 1859, bazele statului naţional modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi a Austriei faţă de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris a puterilor garante dădea recunoaşterea oficiala a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859. Conform deciziei Convenţiei de la Paris, la 15 mai 1859 este înfiinţată Comisia Centrală la Focşani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizarea altor proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţămîntului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întîmpinînd rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţămîntului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Legea secularizării averilor mănăstireşti a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor Biserici şi mănăstiri şi a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuţia ţării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc. În faţa acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăşi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 şi, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menţionată şi confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos şi pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc,) pentru ca monahii din Sfîntul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal şi a contribuţiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaţilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar şi alte măsuri care au făcut ca la sfîrşitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta iniţiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a ţării, cea ieşeană.” Dezbaterile înverşunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinţa proiectului de reformă agrară propus de conservatori şi adoptat de majoritate, dar nesancţionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinţa adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluţionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întîmpinau opoziţia conservatorilor, încă stăpîni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instrucţiunii publice, un regulament de navigaţie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Şcolii de silvicultură şi o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstireşti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme. Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern şi majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, şi totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorităţii în adunare. Sancţiunea poporului prin plebiscit şi recunoaşterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană şi puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului paşoptist, desfiinţîndu-se relaţiile feudale în agricultură şi procedîndu-se la o împroprietărire a ţărănimii clăcaşe. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pămînt a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dînd un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărîtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcţie în care guvernul ştia că nu avea să întîmpine opoziţie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstireşti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul naţional. Apoi au fost elaborate şi promulgate Legea contabilităţii, Legea consiliilor judeţene, Codul Penal şi Legea instrucţiunii publice, precum şi crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiinţează Şcoala Naţională de Arte Frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi este inaugurată, în premieră, o Şcoală de Medicină Veterinară. Analizînd suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave pentru România, pentru că:

după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimîntate că reforma agrară nu va mai avea loc.
la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Valahia,
Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A fost înmormîntat iniţial la Biserica Domnească de lîngă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

La câteva zeci de kilometri de Iaşi se află Palatul Ruginoasa, fostă reşedinţă a lui Alexandru Ioan Cuza, rămas în istorie ca locul în care domnitorul a avut mai multe relaţii amoroase. Ferit de ochii curioşilor după perdeaua de arbori de la marginea drumului dintre Iaşi şi Paşcani, castelul în stil neogotic apare somptuos la capătul aleii care se desfăşoară lin după poarta uriaşă de lemn masiv. Istoria reşedinţei de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa este, pe cât de frumoasă, pe atât de umbrită de drame, secrete şi poveşti de dragoste tragice. Toate cumulate i-au adus un supranume mai puţin demn. Casa domnitorului de la Ruginoasa era cunoscută ca «Ruşinoasa», din cauza amorurilor secrete, ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se zice că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma unui prinţ care a locuit aici, a lui Dimitri. Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi. Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu. Logofătul s-a conformat, a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului lui, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, adună un grup de arnăuţi şi pleacă s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul pistol, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă. Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea. Mulţi ani mai târziu, în 1862, construcţia somptuoasă ajunge, în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Doamna Elena este cea care l-a locuit aproape permanent, în timp ce soţul era ocupat, la Iaşi sau la Bucureşti, cu treburile statului. De altfel, „Elena Doamna", aşa cum a fost supranumită în epocă, fiind foarte iubită de supuşi, s-a ocupat de mobilarea şi îngrijirea domeniului aferent palatului. Istoricii povestesc însă că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua. Însingurată, doamna se ocupă de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş. Alexandru Ioan Cuza trecea rar pe la reşedinţa sa din Ruginoasa. Domnitorul revine la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când promulgă şi pune în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg, în Germania. După două săptămâni, Elena Doamna aduce rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi. Blestemul castelului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, se îndrăgosteşte de una dintre servitoare şi se sinucide în camera sa, după ce Elena Cuza o alungă pe tânără. A doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul este înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, moare în 1890 în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardidă severă la doar 23 de ani, fiul cel mare îi lasă toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza se retrage la Iaşi, apoi la Piatra Neamţ, unde moare într-o sărăcie lucie. Zidurile Palatului Ruginoasa ascund şi o altă idilă ruşinoasă. Văduva Maria Moruzzi se îndrăgosteşte de tânărul inginer Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat chiriaş la conac. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă. Astăzi este casă memorială – muzeu.

Jetonul - Caruselul Palas Iași

1 persoană valabil 1 cursă - Coca Cola

Produsul medalistic de mai sus este un jeton folosit în mall-ul ieșean Palas la carusel. Jetonul este confecționat din material plastic roșu, este rotund și are diametrul de 55 milimetri. Pe una din fețele jetonului este prezentat logo-ul ansamblului Palas din Iași, deasupra curbat este aplicată inscripția: “CARUSELUL PALAS”, iar dedesubt orizonat este aplicată inscripția: ”IAȘI”. Pe cealaltă față este aplicată inscripția: ”Coca Cola, deasupra curbat este aplicată inscripția: “1 PERSOANĂ”, iar dedesubt și tot curbat este aplicată inscripția: “VALABIL 1 CURSĂ”. Se remarcă faptul că logo-ul și toate inscripțiile sunt de culoare galben-aurie. La casă când se cumpără biletul se oferă și acest jeton, iar la terminarea cursei posesorul are dreptul să consume gratuit o coca cola sau să-și păstreze ca amintire jetonul. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Palas este un complex urbanistic situat în zona Centrului civic al municipiului Iași în imediata apropiere a Palatului Culturii. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat public-privat de către Iulius Group și Consiliul Local Iași. Ansamblul, inaugurat în anul 2012, se întinde pe o suprafață de 270.000 mp și a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind, la momentul construirii, cea mai mare investiție imobiliară din afara Bucureștiului. Parcul este amenajat, pe o suprafață de 50.000 mp, pe locul fostelor grădini ale Curții Domnești din Iași. În parcul ansamblului se pot observa obiecte și clădiri istorice, precum turnul de strajă al Curții Domnești, elemente din lemn, jgheaburi, etc. În parc există un lac artificial, fântâni arteziene, alei de promenadă, cascade artificiale, arbori, arbuști și vegetație amplasată în trepte. În partea centrală a parcului se mai află un foișor, un amfiteatrul în partea dreaptă, și un patinoar, vizavi de Auchan. Proiectul a fost criticat pentru construcțiile din jurul clădirii Palatului Culturii și pentru schimbarea statutului terenurilor. Instantele din Iași, Oradea si București au declarat nulă, asocierea dintre Consiliul local Iași cu Iulius Group, precum și trecerea terenului din patrimoniul public al orașului în cel privat.

Insigna - Fabrica de antibiotice Iași

Fabrica de antibiotice din Iași este o companie farmaceutică din România, fondată în anul 1955. Este o societate pe acțiuni în curs de privatizare, acționarul majoritar fiind statul român, prin intermediul A.V.A.S. (Agenția pentru valorificarea activelor statului). Compania este listată la Bursa de Valori București, la Categoria I, sub simbolul ATB și are o capitalizare bursieră de peste 900 milioane RON. Mai jos admiri o poză mai veche cu fabrica ieșeană de penicilină. În decembrie 2008, societatea era evaluată la peste 130 milioane de euro. Antibiotice Iași ocupa la finele anului 2005 locul al treilea în rândul producătorilor autohtoni de medicamente, cu o cotă de piață de 3,17% din punct de vedere valoric. Acționarul majoritar al companiei este AVAS, cu o deținere de 53,02%. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Fabricii de Antibiotice Iași.

Concursul de agricultură și industrie Iași - Onoare muncii

Produsul medalistic de mai sus este o medalie realizată în anul 1883 cu ocazia Concursului de agricultură și industrie de la Iași. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție: bronz și argint, este de formă rotundă și are diametrul de 50 milimetri, gravorul ei fiind Sternberg. În centrul aversului sunt reprezentate o femeie în picioare, ținând trei spice de grâu în mâna stângă și un grupaj cuprinzând locomotivă, roată dințată, plug, stup de albine, snop de grâu, coasă și greblă. Pe circumferință, între două cercuri liniare continui, este aplicată inscripția: “CONCURS DE AGRICULTURĂ ȘI INDUSTRIE * ONORE MUNCEI *”. Pe reversul medaliei, care nu este redat aici, este reprezentată stema județului Iași cu un cal și o coroană, încadrată de o coroană de laur și stejar. Deasupra pe trei rânduri este aplicată inscripția: “JUDEȚUL JASSI.1883”.

Placheta - Regionala căi ferate Iași

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854.

Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restructurarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sediul Regionalei CFR Iași este situat pe strada Gării, la nr.1 în Iași. (vezi poza de mai sus!).

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ieșene, din vremuri diferite.

Monumentul eroilor "Galata"

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"

Piața Unirii

Statuia lui Vasile Alecsandri

Râpa galbenă

Monumentul M.Sturdza din Parcul Copou

Vama și Antrepozitele

Statuia lui Ștefan cel Mare

Palatul Braunstein

Palatul culturii

Teatrul național și Statuia lui Miron Costin

Turnul Mănăstirii Golia

Statuia lui Gheorghe Asachi

Uzina mecanică "Nicolina"

Palatul Roznovanu (Primăria)

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în acest județ, trimiteri poștale, dar și unele monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite.