Epaminonda's Blog.....: ARVILLE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză ARVILLE,

arondată comunei COUETRON-AU-PERCHE, departamentul

SEINE ET MARNE, regiunea ILE DE FRANCE.

Biserica Maica Domnului

Arhitectură locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

2004 - Anul Ștefan cel Mare

Muzeul Militar Național

Putna - 2004

Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la moartea marelui domnitor moldovean Ștefan cel Mare, Muzeul Militar Național a declarat anul 2004 drept Anul Ștefan cel Mare, ocazie cu care s-au organizat multe și diverse activități de elogiere a domnitorului.

Muzeul Militar Național din București a fost înființat în data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Premergător constituirii acestui muzeu a fost înființat în anul 1893 un muzeu al artileriei. Clădirea care apare în vechile cărți poștale este fostul Palat al Artelor, edificiu construit pe dealul Trocadero (Dealul Filaretului) pentru Expozițiunea Generală București 1906, în locul în care se află în prezent Parcul Carol I. Palatul, cu o suprafață de 2413 metri pătrați, a fost proiectat de arhitecții Victor Ștefănescu și Ștefan Burcuș și apoi, realizat de inginerul Robert Effingham Grant, directorul general al Societății Române de Construcții și Lucrări Publice. Lucrările de construcție a Expoziției au demarat la 15 mai 1905, iar fundațiile pentru Palatul Artelor au fost așezate la 16 august 1905. Palatul Artelor adăpostea „Muzeul trecutului nostru”, destinat a conserva „tot ce privește neamul românesc, de la constituirea sa și până în prezent” (1906). În anul 1919, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea Palatului Artelor din Parcul Carol, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. În anul 1923, în fața Palatului Artelor (Muzeul Militar) a fost amplasat Mormântul Ostașului Necunoscut, ce avea să devină locul național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225000 de români care s-au jertfit pentru întregirea Neamului. Tot în scop memorial, în holul de onoare circular al muzeului a fost așezat grupul statuar „Pe aici nu se trece”, înfățișându-i pe Regele Ferdinand I al României și zeița Nike, zeița victoriei din mitologia greacă, operă realizată în anul 1924 de sculptorul Ioan Iordănescu, iar pe pereți, au fost gravate numele ofițerilor morți în război. Activitatea muzeului a fost temporar suspendată în urma puternicului incendiu din vara anului 1938 și a încetat definitv după cutremurul din anul 1940.Palatul a fost demolat în anul 1943, pentru ca în locul său să se amenajeze un complex memorial. În prezent, pe locul ocupat odinioară de Palatul Artelor este amplasat Mausoleul din Parcul Carol. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituția s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 și, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituția a revenit la titulatura de Muzeul Militar Național. În sălile sale, muzeul găzduiește o Expoziție de Istorie Străveche, Colecția de arme albe și arme de foc, Colecția de Machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și reviste pe teme militare. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte se află Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu. Muzeul Militar Național are filiale locale și în alte trei orașe ale României: Oradea (1971), Constanța (1985) și Bacău (1997).

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-a fost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516 - 1517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520 - 1566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Mănăstirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre anii 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

Tot cu ocazia trecerii a 500 de ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, Banca Națională a României a emis o monedă comemorativă din aur cu valoarea de 500 de lei (poza de mai sus).

Insigna - A.R.L.U.S.

(Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică)

A.R.L.U.S. este prescurtarea de la Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociaţie al cărei scop declarat era cunoaşterea reciprocă şi promovarea legăturilor de prietenie dintre România şi URSS. Iniţiativa de înfiinţare a acestei asociaţii a aparţinut unui grup de intelectuali "de stânga", care se aflau în vizită în casa profesorului Constantin I Parhon, în seara zilei de 20 octombrie 1944, devenită apoi "Ziua Prieteniei româno-sovietice". Din această asociaţie au făcut parte Traian Săvulescu, Dina Cocea şi multi alti intelectuali. Mihail Sadoveanu a fost chiar preşedinte iar Lascăr Catargiu, vicepresedinte al ARLUS. Deasupra am postat o fotografie cu sediul ARLUS din București, strada Batiște, nr.14, astăzi sediul ARCUB.

În pozele de deasupra îţi prezint un carnet de membru al ARLUS precum şi câteva timbre ale epocii care promovau asociaţia ARLUS.

Centenarul Unirii 1918 -2018 Montreal - Canada

Medalia Centenarului este menită să omagieze acei români-canadieni care prin activitățile lor contribuie la buna reputație a comunității, se remarcă în societatea canadiană și promovează cultura română. Medalia a fost creată de artistul grafician Iulian Gherștoagă. Ea este rotundă, de culoare aurie, fiind prevăzută cu o panglică roșie. Medalia înfățișează logoul Centenarului specific Montrealului, cu conturul României Mari, frunza de arțar și inscripția „Centenarul Unirii 1918-2018, Montréal, Canada”.

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Ziua Marinei române - Nava școală Mircea

Medalia de mai sus s-a bătut cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei Române în anul 2019. Pe avers este reprezentat zeul Neptun călare pe un delfin și inscripția ZIUA MARINEI ROMÂNE, pe marginea din stânga a medaliei, iar pe revers se prezintă bricul Mircea și o timonă împreună cu inscripția NAVA ȘCOALĂ MIRCEA, circular pe marginea superioară a monedei.Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt: metal compoziție – trimetal, forma - rotundă, diametrul – 50 milimetri, tiraj - 300 exemplare și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 75 lei.

Ziua Marinei a fost oficializată ca onomastică a marinarilor militari români la data de 15 august 1902, de Sfânta Marie Mare, patroana Marinei Române. Serbarea oficială a avut loc pe crucişătorul Elisabeta, primul crucişător al marinei române, unde au fost prezenți toți ofițerii Diviziei de Mare și la care a luat parte și Ministrul de Război, Dimitrie A. Sturdza. De atunci, anual, în data de 15 august, în toate porturile maritime și dunărene ale României au loc frumoase serbări marinărești, concursuri, parade și defilări, cu oameni și nave, cu participarea marinarilor civili și militari români. În ultimii ani la aceste serbări participă și marinari ai unor armate străine.

Nava școală “Mircea” este o navă barc clasa A, construită din metal, dotat atât cu pânze cât şi cu un motor Diesel naval, ce a fost lansată la apă în data de 22 septembrie 1938 la ora 15 şi 48 de minute şi se mai află în funcţiune şi astăzi. Pe această navă s-au calit navigatorii nostrii si-au invatat aspra scoala a marii, ducand cu mandrie in tarile straine falnicul tricolor romanesc. La 3 iulie 1939, MIRCEA a plecat in primul sau mars de instructie in Marea Mediterana unde a făcut escale in porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger si Alexandria. Ultima escala a marsului ce cuprindea vizite in Siria, Cipru si Insulele Grecesti, a fost anulata o data cu atacul german asupra Poloniei. Astfel, pe data de 3 septembrie 1939, MIRCEA, intra in portul Constanta si acosteaza in dana militara. Declansarea celui de-al doilea razboi mondial avea sa insemne pentru nava-scoala MIRCEA, inceputul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, in care nu a mai executat marsuri de practica de lunga durata si reprezentare a Marinei Militare si a Romaniei in afara Marii Negre. Conducerea Marinei Militare a decis pentru siguranta, ca MIRCEA sa fie dus, la 19 februarie 1941, la Braila, pe bratul Arapu. Aici a stationat pana in vara anului 1944, continuand insa sa fie utilizat ca nava-scoala. La inceputul lunii septembrie 1944, nava scoala MIRCEA, impreuna cu alte nave romanesti au fost preluate de sovietici sub forma de captura si incadrate in flota proprie din Marea Neagra. In urma repetatelor interventii ale autoritatilor romane, oficialitatile sovietice au decis ca nava-scoala sa fie retrocedata Romaniei. Astfel, doi ani mai tarziu, la 27 mai 1946, s-a desfasurat in portul Constanta festivitatea de preluare a navei-scoala MIRCEA de la echipajul sovietic si reincadrarea ei in Marina Romana. La ceremonialul retrocedarii au participat din partea Romaniei, Regele Mihai I, membri ai guvernului, reprezentanti ai armatei si Marinei Militare, ofiteri superiori sovietici precum si un numeros public. Peste 70 de ani in care promotii de marinari romani si-au facut ucenicia pe MIRCEA, s-au identificat mandri cu nava scoala, facand ca marina romaneasca sa aiba distinctie printre celelalte tipuri de arme. La bordul navei s-au pregatit marinari destoinici, profesionisti pe drumul fara pulbere, infruntand capriciile marii. Echipajul dar si cadetii ce s-au instruit pe MIRCEA au privit de fiecare data cu emotie si mandrie steagul scump al patriei fluturand in inalturi. Nimeni nu se indoieste ca MIRCEA este un real ambasador al Fortelor Navale si poporului roman in lume. MIRCEA nu este doar o scoala a cunostintelor marinaresti, ci si un bastion al calirii caracterelor, al increderii si solidaritatii celor ce l-au servit timp de 80 de ani. “Servesc marina, servesc patria”, este gandul unanim al echipajului, al cadetilor ce deprind practic tainele marinaresti. Departe de tara, de casa si de cei dragi, toti au gasit in MIRCEA marea familie, la bine si la greu, actionand cu solidaritate si profund atasament. Asa au putut, de fiecare data sa depasesca momentele de teama, nerabdare, incertitudini. S-a demonstrat cu prisosinta ca in cei peste 80 de ani de existenta MIRCEA este o adevarata scoala a curajului, profesiei si barbatiei.

Jetonul - 10 - F. Czell & sohne

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

În fiecare jeton stă ascunsă o întreagă istorie a unei persoane, a unei familii , a unui monument ori clădire sau a unei unități economice care a influiențat destinele unor persoane sau comunități locale într-o anume perioadă de timp. Trebuie doar să descoperi ce se află în spatele acestor mici bucăți de metal și atunci cu siguranță vei rămâne fascinat de aceste autentice izvoare istorice. Jetoanele pe care le prezint aici amintesc de concernul Friedrich Czell & Sohne, înființat la mijlocul secolului al XIX-lea, de unul dintre cei mai întreprinzători și mai bogați brașoveni, foarte cunoscut în epocă și datorită produselor sale alcoolice (bere, vin, lichior) apreciate de populație dar și pentru rolul jucat de familia acestuia în viața socială și economică a regiunii din jurul Brașovului și nu numai, timp de aproape 100 de ani.

Firma Friedrich Czell & Sohne ajunsese să dețină la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea monopolul băuturilor alcoolice și în special al Berii în Țara Bârsei. Jetoanele au aversul identic. Într-un cerc perlat la exterior este aplicată inscripția circulară începînd din dreptul orei 7 și terminată în dreptul orei 5 – “F.CZELL & SOHNE”. În dreptul orei 6 este aplicată o stea cu șase raze. În centrul reversului perlat este aplicată valoarea nominală a jetonului. Până în prezent se cunosc 5 valori nominale: 2, 10, 20, 100 și 200, toate jetoanele fiind rotunde cu diametrul de 22 milimetri. Jetonul cu valoarea de 2 este confecționat din cupru, cel de 10 – din zinc și celelalte – din alamă.

În România berea a devenit populară pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În anul 1908 existau în vechiul regat 18 fabrici de bere care produceau aproximativ 180000 hectolitri de bere. Tot cam în acest timp în Transilvania funcționau 31 fabrici de bere. Istoria firmei Czell începe în Transilvania. Friedrich Thomas Czell, un comerciant sas brașovean, născut la data 19 septembrie 1816, ca fiu al unui producător de țesături de lână, a început să facă avere din comerțul cu vinuri, ulterior exportând produse textile aduse din Cehia. În anul 1855 ia ființă concernul “Friedrich Czell & Sohne” (Friedrich Czell și fii) care avea ca obiect de activitate exportul de lână în Anglia. Mai târziu fondatorul firmei s-a orientat spre producerea și comercializarea spirtului, în acest sens construind o fabrică în localitatea Cristian. Pentru a obține materia primă pentru distileria sa F. Czell a depus eforturi pentru introducerea culturii cartofului în zona Brașovului. Pe lângă spirt fabrica furniza și borhot pentru creșterea porcilor. Afacerea mergea bine astfel că afaceristul s-a extins înființând ferme de vite, o rafinărie de alcool și o fabrică de chibrituri. În anul 1874 cumpără și o mină de cărbuni necesară pentru producerea de combustibil necesar întreprinderilor sale.

În anul 1889 Czell construiește Fabrica de zahăr de la Bod iar în anul 1892 achiziționează Fabrica de spirt Dârste și construiește tot aici o nouă fabrică de bere (capacitate de producție – 14000 hectolitri și 40 de angajați). Familia Czell a schimbat fața Brașovului, construind palate, vile și amenajând lacul Noua. Iarna tăiau blocuri de gheață depozitându-le în grote brașovene pentru păstrarea la rece a berii. În anul 1905 frații Czell achiziționează Fabrica de bere Luther din București ducând o politică agresivă de acaparare a tuturor clienților bucureșteni. În anul 1908 concernul Czell deținea fabrici de bere la Brașov, Miercurea Ciuc, Timișoara, Sighișoara, Cluj și București, fabrici de spirt la Cristian, Dârste și Sibiu, fabrici de postav precum și întinse suprafețe de vii. Pe bună dreptate frații Czell erau considerați stăpânii industriei românești de bere. La începuturi berea era livrată în butoaie de stejar cu capacități de 50, 100 și 200 de litri prin depozitul fabricii din Dârste sau cel de pe Strada Lungă. Pentru clienții îndepărtați livrarea se făcea pe calea ferata, la Dârste existând linie CF. Jetoanele cu valoarea 50, 100 sau 200 fac trimitere la capacitățile butoaielor de bere. Jetoanele erau folosite ca modalitate de evidență a numărului de butoaie livrate. Clienții plăteau o garanție diferențiată pentru butoaiele livrate. Butoaiele trebuiau returnate ulterior, goale și în bune condițiuni împreună cu jetoanele, în schimbul lor clienții își primeau înapoi garanția financiară. În privința jetoanelor cu valorile 2, 10 și 20 se pare că au avut rol similar dar se referă la volumul ambalajelor în care se livra lichiorul produs la Cristian.

La schimbarea regimului politici de la noi concernul mai deținea doar 2 fabrici de bere la Brașov și Timișoara și câteva terenuri agricole. A urmat naționalizarea prin care statul a luat tot, fabrica din Brașov denumindu-se astăzi Aurora, iar cea din Timișoara – Timișoreana (Extras dintr-un document semnat – Dorel Bălăiță).

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII