Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE ARHITECTURII ITALIENE

Palatul Regal din Napoli este orientat cu fațada principală spre Piața Plebiscitului. El a fost una din cele patru reședințe din regiunea Napoli folosite de regii Bourboni în timpul domniei lor în Regatul celor două Sicilii (1730-1860).

Celelalte trei au fost Palatul regal din Caserat, Palatul Ponticii și Reggia di Capodimonte. Palatul se află pe locul unei clădiri mai vechi, în care a locuit fostul vicerege Don Pedro de Toledo, marchiz de Villafranca. Construcția actualei clădiri a fost începută în secolul al XVII-lea de către arhitectul Domenico Fontana. Palatul era destinat a-l găzdui pe regele Filip al III-lea al Spaniei cu prilejul unei vizite care nu a mai fost efectuată în această parte a împărăției lui, în schimb l-a adăpostit inițial pe viceregele Fernando Ruiz de Castro, nobil de Lemos. Pe la 1616 fațada era finalizată, iar pe la 1620 interiorul a fost pictat în frescă de Battistello Carraciolo, Giovanni Balducci și Belisario Corenzio. Decorarea Capelei regale Adormirea Maicii Domnului a fost finalizată abia în 1644 de Antonio Picchiati. În 1734, odată cu sosirea regelui Carol al III-lea al Spaniei la Napoli, palatul a devenit reședință regală a Bourbonilor. Cu ocazia căsătoriei sale cu Maria Amalia de Saxonia în 1738, Franceso De Mura și Domenico Antonio Vaccaro au contribuit la remodelarea interiorului. Alte lucrări de modernizare au avut loc sub domnia lui Fedinand I al celor două Sicilii. În 1768, cu ocazia căsătoriei sale cu Maria Carolina a Austriei, Sala Mare a fost reconstruită sub supravegherea lui Ferdinando Fuga și s-a adăugat un teatru al curții. În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost construită o aripă nouă, care în 1927 a devenit Biblioteca Națională Vittorio Emanuele al III-lea. Începând din secolul al XVIII-lea, reședința regală a fost mutată la Palatul din Caserta, deoarece orașul interior era mai ușor de apărat de atacurile navale, precum și mai îndepărtat de populația de multe ori rebelă din Napoli. În timpul ocupației napoleoniene palatul a fost înfrumusețat de Joachim Murat și de soția sa, Caroline Bonaparte, cu mobilier și decorațiuni neoclasice. Cu toate acestea, un incendiu izbucnit în 1837 a deteriorat mai multe camere, necesitând efectuarea unor restăurări în anii 1838-1858 sub conducerea lui Gaetano Genovese. În această perioadă s-au adăugat "Aripa Balurilor" și un punct de belvedere. La colțul palatului cu Teatrul San Carlo a fost construită o nouă fațadă care a ascuns palatul viceregal al lui Pedro de Toledo. Astăzi, palatul și clădirile adiacente găzduiesc celebrul Teatrul San Carlo, mai micul Teatrino di Corte (recent restaurat), Biblioteca națională Vittorio Emanuele III, un muzeu și birouri, inclusiv pe cele ale Consiliului de turism regional.

În 1888, regele Umberto I de Savoia a făcut modificări la fațada de vest a clădirii, dispunând așezarea în nișe a mai multor statui de conducători proeminenți ai dinastiilor care au guvernat acest oraș de la fondarea Regatului Neapolelui în secolul al II-lea. Statuile sunt dispuse în ordine cronologică cu privire la dinastia lor de apartenență. De o parte și de alta a intrării în Palatul Regal se află "Caii de bronz", două statui ecvestre donate regelui Ferdinand al II-lea de către țarul Nicolae I al Rusiei
Muzeul Național de Arheologie din Napoli este un important muzeu arheologic italian. Colecția sa include lucrări din epoca greacă, romană și renascentistă, și în special artefacte romane din siturile Pompei, Stabiae li Herculaneum din apropiere.

Din anul 1816 până în 1861, a fost cunoscut sub numele de Muzeul Regal Bourbon (în italiană: Real Museo Borbonico ). Clădirea a fost construită ca o cazarmă de cavalerie în anul 1585. Din anul 1616 până în 1777, a fost sediul Universității din Napoli. În secolul al XIX-lea, după ce a devenit muzeu, a suferit numeroase modificări ale structurii principale. Muzeul găzduiește colecții extinse de antichități grecești și romane. Nucleul acestora provine din Colecția Farnese, care include o colecție de pietre prețioase gravate (inclusiv Cupa Farnese, un bol ptolemeic realizat din agat de sardonix). Printre lucrările notabile găsite în muzeu se numără Menologium Rusticum și papirusurile Herculaneum,carbonizate de erupția vulcanului Vezuviu, descoperite după 1752 în Vila Papyri. Cea mai mare parte a colecției de sculptură clasică a muzeului provine în mare parte din Marmurile Farnese, importante deoarece includ copii romane ale sculpturilor grecești clasice, care sunt în multe cazuri singurele indicii care au supraviețuit despre cum arătau lucrările pierdute ale sculptorilor greci antici. Colecția de mozaicuri a muzeului include o serie de mozaicuri importante recuperate din ruinele orașului Pompei și ale altor orașe vezuviene. Muzeul mai găzduiește și o vastă colecție de fresce din Pompei și Herculaneum.
Palatul Regal din Caserta este vechiul palat al regilor Regatului celor două Sicilii. Palatul a fost proiectat de arhitectul italian Luigi Vanvitelli la mijlocul secolului al XVIII-lea pentru regele spaniol Carol al III-lea, care sub numele de Carol al VIII-lea era rege al regatelor Neapolelui și Siciliei.

Construcția a durat între anii 1752 – 1780 și a fost terminată sub conducerea fiului lui Vanvitelli, Carlo. Clădirea are dimensiuni impresionante: 250 m x 190 m, 200 de săli, 34 de scări, 1970 ferestre. A fost conceput pentru a rivaliza cu palatul din Versailles și palatul regal din Madrid. Palatul dispune și de un parc impresionant cu nenumărate „piese de apă”: bazine, fântâni monumentale, cascade (între care se numără și cea a Dianei, având 78 m înălțime).

În anul 1997 Palatul regal din Caserta, a fost inclus în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Palatul Regal din Caserta este una dintre cele mai mari reședințe regale din lume cu un volum de 1 milion m³ și acoperind o suprafață de aproximativ 160 000 m².

xxx

________xxx________

Boroșneu Mic

Boroșneu Mic (în limba maghiară - Kisborosnyó) este un sat de 498 locuitori, al comunei Boroșneu Mare, din județul Covasna. El este situat în partea de central-sudică a județului, în Depresiunea Târgu Secuiesc, în apropierea aflându-se o cetate dacică și este atestat documentar din anul 1567. Fostul "Conac Tompa" din satul Boroșneu Mic este înscris pe "Lista monumentelor istorice dispărute", elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor în anul 2004 (datare: sec. XVIII).

Boroșneu Mare (în limba maghiară - Nagyborosnyó) este o comună din județul Covasna care include și satele: Boroșneu Mic, Dobolii de Sus, Leț, Țufalău și Valea Mică. Aici au fost descoperite ruinele unui castru roman care asigura apărarea drumurilor romane spre trecătoarea Oituz și spre zona Întorsurii Buzăului. La recensământul din anul 2021 comuna număra 3186 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 3097 locuitori), dintre care: maghiari – 89,96%, romi – 4,05%, români – 2,45% și restul – alte etnii sau necunoscută.

Componența confesională a comunei covăsnene Boroșneu Mare astăzi se prezintă aproximativ astfel: reformați – 81,32%, martorii lui Iehova – 6,78%, atei – 3,11%, ortodocși – 2,2%, romano catolici – 1,98% și restul – alte religii sau nedeclarată.

Corul mixt al Bisericii Reformate din

cartierul Simeria, Sfântu Gheorghe - 75 de ani

Produsul de mai sus este o insignă realizată în anul 2003 pentru a marca existența de 75 de ani a Corului Mixt al Bisericii Reformate din cartierul Simeria, municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Insigna s-a realizat într-un atelier de specialitate, după un proiect semnat de profesorul Botoș Francis din Sfântu Gheorghe. Ea este confecționată din tablă de aluminiu și are rotundă, cu diametrul de 38 milimetri. Pe fondul albastru deschis din centrul ei este reprezentată biserica reformată în culori naturale. Deasupra turnului, puţin în diagonală, pe un portativ, apar câteva note ale celui mai cunoscut cântec bisericesc reformat şi o parte din text „Te benned biztunk” (Ȋn Tine am avut încredere). Ȋn stânga turnului cu cifre având înălţimea de 1,5 milimetri, sunt trecuţi cei doi ani ce marchează acest jubileu „1928-2003”. Ȋn spaţiul liber dintre turn şi inelul din partea dreaptă a privitorului este numărul 75 (ani de existență ai corului acestei biserici) scris cu culoare neagră şi având o înălţime de 6 milimetri. Iinsigna este înconjurată de un inel de culoare roz, cu o grosime de 5 milimetri, pe care cu litere mari stilizate, de culoare albă, circular este aplicat înscrisul „SZEMERYAI REORMATUS DALÁRDA * SEPSISZENTGYÖRGY*” (Corul Mixt al Bisericii Reformate din Simeria-Sf. Gheorghe). Prinderea insignei se realizează cu un ac de siguranţă realizat de atelier. Biserica Reformată din cartierul Simeria-Sfântu Gheorghe este situată pe Strada Gheorghe Doja, la nr. 21 și a fost construită în jurul anului 1856.

Medalie participant - Hard Endero - Covasna

Produsul de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția sportivă contracost de motocros Hard Enduro ce a avut loc în orașul Covasna și împrejurimile acestuia în zilele de 7-8 iunie 2025. Traseul din afara orașului măsoară 65 de kilometri traversînd cele mai frumoase peisaje ale județului Covasna. Taxa de înscriere la competiție este de 500 lei, excepție făcând fetele.
xxx
Motocrosul este o disciplina sportivă constând în curse de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, sau după capacitatea cilindrică a motocicletei. Cursele de motocros se desfășoară pe trasee neliniare special amenajate, de pământ, cu diferite umflături sau gropi și bine udate pentru a evita producerea prafului și a proteja concurenții în cazul unor accidente. Alergătorul de motocros combină viteza cu abilitățile în conducere pentru a ajunge primul la sosire. Cursele de motocros solicită toate capacitățile fizice și psihice ale concurentului. În anul 1952 s-a înființat Federația internațională de motociclism, ca organ suprem mondial responsabil cu organizarea și dezvoltarea acestui sport, foarte spectaculos iubit de publicul larg. Prima ediție a Campionatului mondial de motocros a avut loc în anul 1957. După capacitatea cilindrică motociclete sunt diferențiate pe patru categorii; 80, 125, 250 și 500 centimetri cubi. Federaţia română de motociclism (F.R.M.) este forul naţional sportiv românesc care doreşte să revigoreze un sport vechi românesc care în perioada regimului comunist a cunoscut o perioadă neagră şi care a început să devină ceea ce a fost, abia după Revoluţia din Decembrie 1989. Cine deţinea o motocicletă în regimul comunist era desigur un privilegiat al soartei. F.R.M. este responsabilă de organizarea calendarului sportiv în motociclismul românesc. Ralyurile de motociclism se organizează pe mai multe clase în funcție de capacitatea cilindrică a motorului (125, 250 sau 500 centimetri cubi). Ele se organizează pe diferite categorii de drumuri. Motociclismul este o disciplină sportivă ce atrage în mod special tinerii dar și foarte mulți spectatori pe marginile traseului de concurs.

Expoziția colectivă și al II-lea Congres de Insignografie

Târgu Secuiesc 2010

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elemenetele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România. Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

U.M. 01655 Bodoc - 55 de ani

După îndelungate căutări pe internet nu am reușit să găsesc niciun fel de informatii scrise sau poze despre Unitatea militară 01655. Ceea ce se știe exact este faptul că a fost sau poate încă este dislocată în localitatea Bodoc din județul Covasna.
xxx
Bodoc (în limba maghiară - Sepsibodok) este o comună din județul Covasna, care include și satele Olteni și Zălan. La recensământul din anul 2021 comuna număra 2481 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 2556 locuitori), dintre care: maghiari – 90,08%, români – 3,14%, romi – 1,53% și restul – alte etnii sau necunoscută. Componența confesională a comunei covăsnene Bodoc astăzi se prezintă aproximativ astfel: reformați – 75,25%, romano catolici – 11,77%, ortodocși – 2,34%, unitarieni – 1,77%, atei – 1,45%, greco catolici – 1,05% și restul – alte religii sau nedeclarată. Astăzi aici pot fi văzute ruinele unui castru roman (sec.2 d.C) și ruinele cetății Herecz (sec.13).

Școala Kiss Arpad din cartierul Simeria,

municipiul Sfântu Gheorghe 1652 - 2002

Kiss Arpad este numele unei foste școli generale din cartierul Simeria al municipiului Sfântu Gheorghe, din județul Covasna. Pe vremuri Simeria era o localitate de sine stătătoare care ulterior a fost asimilată de orașul Sfântu Gheorghe. Nu știu exact ce destinație are acum această clădire dar se pare că până mai deunăzi a găzduit o școală postliceală sanitară ba chiar și o grădiniță. Pe insignă este reprezentată probabil stema vechii localități Simeria și deasupra sunt marcați anii 1652 – 2002, se înțelege de aici că școala aceasta ar fi avut o vechime de 350 de ani.

Árpád Kiss (n. 21 aprilie 1907 – d. 29 septembrie 1979) a fost un educator și politician maghiar în învățământul public. A jucat un rol important în dezvoltarea conceptului de școală primară maghiară și în dezvoltarea programei acesteia.

Târgu Secuiesc (în maghiară Kézdivásárhely, în germană Szekler Neumarkt) este un municipiu din județul Covasna, România, care include și satul Lunga. În vechime localitatea a fost reședința scaunului istoric secuiesc Kezd. La recensământul din anul 2011 orașul număra 14891 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 88,1%, români – 6,99%, romi – 1,51% și restul – necunoscută sau altă etnie. Este al doilea cel mai mare centru urban al județului, după reședința Sfântu Gheorghe. Componența confesională actuală a populației municipiului Târgu Secuiesc astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 5,53%, romano catolici – 69,26%, reformați – 20,145, și restul – nedeclarată sau altă religie. Veche așezare, cu o istorie milenară, aceasta este locuită încă din timpul romanilor, așa cum atestă descoperirile arheologilor de acum mai bine de un veac și jumătate. Este vorba de un adevărat tezaur ce cuprinde pocale de aur, arme și urne funerare. Distrusă de valurile de populații migratoare, pe ruinele vechilor construcții romane, ia naștere o nouă așezare. În epoca medievală localitatea era cunoscută sub numele de Asseculi Oppidum (orașul de lemn), nume care provenea de la materia primă folosită la construcția locuințelor. Mai târziu, era denumit Torjavasara (Târgul Turia), întărind astfel rolul important al târgului care se ține în localitate. Încă din anul 1472, regele maghiar Sigismund ridică localitatea la statutul de oraș regal, sub numele Thoryawasara și îi acordă dreptul de a ține târguri săptămânale. Orașul s-a format în apropiere de drumul ce leagă Brașovul de Moldova, prin Pasul Oituz. Între veacurile al XVI-lea - al XIX-lea, Târgu Secuiesc reprezintă unul dintre cele mai importante centre meșteșugărești și comerciale din Ținutul Secuiesc.Centrul de formă ovală, care a fost și piața orașului, are un stil unic în Europa: din el ies în forma razelor soarelui așa-numitele "udvarterek" (în traducere aproximativă "curți"), niște străduțe înfundate (în oraș există 72 asemenea "străduțe"). Acestea au luat ființă odată cu dezvoltarea orașului, când familiile de meșteșugari au început să construiască în grădinile din spatele clădirilor principale (care dădeau spre centru) alte case, cu acces ușor în piață. Pe ultimul teren construibil au fost ridicate case în așa fel încât să blocheze accesul din afara pieței. Accesul în centru se face prin patru străzi de la "colțul" pieței. Începând cu deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, casele mici, de lemn, ale meșteșugarilor au fost înlocuite treptat de casele din piatră, etajate, ale negustorilor. Imaginea panoramică a orașului reflectă centrul mic, îngust, datorat aglomerării caselor. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Biserica Reformată-Calvină cu capacitatea de 100 locuri, ridicată în stil baroc și neoclasic între anii 1770-1782.
Biserica romano-catolică (1722 – piatra de temelie)
Primăria orașului, ridicată în anul 1907 pentru Casa de economii și ajutor.
Muzeul breslelor inaugurat în anul 1972 în vechea clădire a primăriei.
Casa de Cultură Vigadó, construită între anii 1902 – 1904.
Biblioteca Weselényi Miklós înființată pe data de 25 decembrie 1842.
Cartierul Kanta
Clădirea Liceului teoretic Nagy Mozes

Sfântu Gheorghe (în maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Covsna, care include și satele Chilieni și Coșeni. Prima atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic. Municipiul Sfântu Gheorghe este situat în depresiunea Brașovului, pe ambele maluri ale râului Olt, la o altitudine de 550 metri, pe comunicația rutieră DN12, dar și magistrala feroviară 400 – Brașov-Miercurea Ciuc. La recensământul din anul 2011 orașul număra 56006 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 21,08%, maghiari – 73,62% și restul - necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Sfântu Gheorghe astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 18,84%, romano catolici – 31,69%, reformați – 35,66%, unitarieni – 5,49%, luterani – 1,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele activități economice ale municipiului se desfășoară în industriile textilă și de confecții, a mobilei, a procesării laptelui și a cărnii, în domeniul comerțului și al serviciilor, precum și în turism. Orașul are două teatre (“Andrei Mureșanu” și “Tamasi Aron”) dar și două muzee (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și Muzeul Național Secuiesc). Municipiul Sfântu Gheorghe are în administrare stațiunea balneoclimatică Șugaș Băi, cunoscută pentru apele minerale carbogazoase și pentru gazele mofetice indicate în bolile cardiace și cele ale aparatului circulator. Principalele atracții turistice ale orașului sunt: Biserica – cetate, datată secolul al XIV-lea, Biserica ortodoxă – 1872, Casa cu Arcade – secolul al XVIII-lea, Biblioteca județeană – 1832, Galeriile de Artă – 1870, Clădirea Muzeului Național Secuiesc, edificiu proiectat de Karoly Kos, Clădirea primăriei – secolul al XVIII-lea, Monumentul ostașului român, realizat de sculptorul Peter Balogh, Bustul lui Aron Gabor, realizat de István Gergely, Bustul lui Nicolae Bălcescu, realizat de Isac Marton, Muzeul Carpaților Răsăriteni și Parcul Elisabeta. Deasupra am postat stema actuală și veche a municipiului Sfântul Gheorghe iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din acest oraș.

Sinagoga

Școala de tragere a infanteriei

Hotel Ungaria

Primăria

Muzeul național secuiesc

Gara

Biserica romano catolică

Covasna (în maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania, România. Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei, teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz precum și prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și romă – 3% (procente aproximative). Deasupra am postat stema și harta județului Covasna și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest, din vremuri diferite.