Epaminonda's Blog.....: REPERE URBANISTICE DIN MUNICIPIUL BUZĂU

Strada Alexandru Marghiloman a fost și a rămas una dintre arterele importante ale municipiului orașului Buzău, legând centrul acestuia de Şoseaua Brăilei.

Inițial s-a numit strada Oborului, apoi Brăilei, ulterior Dobrogei (după 1881), iar din 1911 Alexandru Marghiloman, în onoarea marelui om politic buzoian. După 1948 s-a numit Constantin Dobrogeanu-Gherea, revenind la numele Alexandru Marghiloman după 1990. Pe întreaga sa lungime, initial de la Aleea Episcopiei, astăzi de la strada Cuza Vodă (Piaţa Teatrului) până în Bariera Brăilei, găsim numeroase obiective de interes istoric şi arhitectural pentru oraşul Buzău, unele dintre ele incluse pe lista monumentelor istorice: fosta Hală de carne şi peşte (Bazarul Obor), inaugurată la 12 noiembrie 1898, Hanul Ioniță Ploieșteanu, în care s-a născut, la 1883, marele actor și dramaturg George Ciprian, Hanul Vasile Cățoiu, fosta Școală Primară a Comunității Israelite, inaugurată la 24 august 1903, Sinagoga Comunității Israelite, Casa Seceleanu (fiica lui Nicolae Seceleanu i-a comandat, lui Constantin Brâncuşi, lucrările „Rugăciune” şi „Bustul avocatului Petre Stănescu”, realizate de acesta şi expuse la Buzău în anul 1914, fiind aflate astăzi în Cimitirul Dumbrava din Buzău pe aleea ce poartă numele sculptorului), ansamblul arhitectural Alexandru Marghiloman. Ansamblul „Strada Alexandru Marghiloman”, între străzile Cuza Vodă şi Tăbăcari, este inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Buzău.
Episcopia Buzăului (azi Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei) a fost înfiinţată, împreună cu cea a Râmnicului, în jurul anului 1500 de către Radu cel Mare, domn al Țării Românești (1496-1508), la îndemnul fostului patriarh Nifon al Constantinopolului. Episcopia Buzăului avea autoritate asupra judeţelor Buzău, Râmnicu Sărat, Săcuieni și mai târziu, Brăila. Primul episcop al Buzăului a fost Paisie. Inițial, Episcopia Buzăului nu a avut o biserică destinată ca scaun episcopal, conducerea ei făcându-se de la Târgoviște, unde era capitala Țării Românești. La 1649, domnitorul Matei Basarab a ridicat aici o biserică, pe locul mai vechiului schit Frăsinet, care astfel devine biserica Episcopiei Buzăului. Ulterior, au fot construite aici Casele Domnești/Palatul Episcopal (în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu), iar episcopii Metodie (după 1742) şi Chesarie (după 1832) au refăcut-o după cutremurele și năvălirile străine, adăugând Seminarul Teologic, Consistoriul, Clopotnița, Tipografia, chiliile călugărilor.

Tot atunci au fost amenajate parcul și grădinile înconjurătoare, care au fost împrejmuite cu un zid de piatră, menit să ofere întregului ansamblu episcopal protecția necesară.

Zidul de incintă al Episcopiei Buzăului (cel vechi mai sobru și impunător, cel nou mai modern) este inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Buzău.
Casa funcționarului Dumitru Fotescu a fost construită în anul 1898 şi poate fi văzută și azi deși are nevoie de renovare.

Fiul acestuia, generalul Dumitru Fotescu jr. (1898-1990), a absolvit cursurile liceului „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău (1948) și al Școlii militare de artilerie (1949). După absolvirea, cu diplomă de merit, a cursurilor Academiei Militare de Artilerie Dzerjinski din URSS, a ocupat, timp de mai mulţi ani, funcţii importante în Comandamentul Artileriei, iar din ianuarie 1970 a fost şef de stat major al Armatelor 2 şi apoi 1 române. Din 1985 a fost şef al Direcţiei Lucrări în Economia Naţională, până în 1988, când s-a pensionat.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

AFORISM

Ion Diviza - R. Moldova

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL DOLJ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

(Regele dac - Decebal și împăratul roman - Traian)

Expoziția filatelică Craiova

1750 Pelendava - Craiova 500 România

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus(născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIM VS.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale.

Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

În Craiova de azi, cartierul Mofleni, se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al pelilor, Pelendava, care aU viețuit aici prin secolul al IV-lea Î.Hr.. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriană, o hartă probabil din anul 225 D.Hr.. Castrul roman Pelendava este situat în vecinătatea mănăstirii Coșuna, a cărei construcție a fost începută probabil în anii 1442 - 1443. La începutul secolului al II-lea romanii au construit la Pelendava un castru, întâi din valuri de pământ întărit (în timpul împăratului Traian), apoi din piatră și cărămidă (în timpul lui Hadrian). În pisania mănăstirii Coşuna se menționează că la construcția bisericii s-a folosit piatră şi cărămidă de la castru. Datorită protecției castrului roman și a garnizoanei militare, Pelendava romană a cunoscut o viață înfloritoare.

Clubul sportiv Universitatea Craiova XXX ani 1948 - 1978

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România, fiind și prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei U.E.F.A.. Echipa s-a înscris după o perioadă de inactivitate în Liga a IV-a Dolj 2015 – 2016. Înființată în anul 1948, s-a numit inițial Clubul Sportiv Universitar Craiova și a aparținut Asociației Naționale a Studenților din România (A.N.S.R.). În anul 1950 a fost redenumită Știința Craiova, nume rămas și astăzi drag multora dintre suporterii Universității Craiova. Din anul 1966 până în prezent clubul se numește Universitatea Craiova. A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupa Europeana la fotbal, în sezonul 1982 – 1983 și prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981 – 1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formații din Germania (Kaiserslautern) și Anglia (Leeds United). În sezonul 2004 – 2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezență în prima divizie, dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. Este supranumită "campioana unei mari iubiri", nume care reflectă popularitatea echipei. Această titulatură, devenită notorie, i-a fost dată de către Adrian Păunescu. Echipa joacă pe stadionul Ion Oblemenco din anul 1966, atunci fiind construit, inițial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului din Bănie. Clubul a fost dezafiliat în 2011 de la FRF, astfel că în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013 nu a participat în nicio competiție. Fondat în 1948, Clubul Sportiv Universitatea Craiova a fost un veritabil ambasador al României. Golurile lui Oblemenco, Balaci, Cârțu ori Cămătaru și marile meciuri europene au făcut să iasă în stradă sute de mii de români! Care s-au identificat și au iubit Știința! Au făcut din Craiova capitala fotbalului românesc ani la rând. Din 1948 până în 1992, cât timp clubul și implicit secția sa de fotbal s-au aflat sub tutela Ministerului Educației Naționale, CS Universitatea Craiova a realizat marile performanțe: patru titluri naționale și cinci cupe ale României, plus calificarea în premieră pentru o echipă românească în semifinalele unei cupe europene. În 1992, secția de fotbal a CS Universitatea Craiova s-a desprins de clubul-mamă. În 2013, după numeroase cereri depuse la Ministerul Educației, CS Universitatea Craiova a primit acceptul reînființării secției de fotbal, pasul esențial pentru demararea noului proiect. Renașterea echipei de suflet a Craiovei are la baza un contract de asociere încheiat între trei entități, conform legislației în vigoare, fără a se constitui într-o nouă societate cu personalitate juridică. Părțile, una de drept privat și două de drept public, sunt: Club Sportiv U Craiova S.A., C.S. Universitatea Craiova și Municipiul Craiova. Club Sportiv U Craiova S.A. va asigura, din surse proprii și surse atrase, tot suportul financiar necesar desfășurării activităților sportive, de administrare și organizare a obiectului central de activitate: fotbalul. Societatea comercială, deținătoare a Certificatului de Identitate Sportivă, va înscrie echipele de copii, juniori și seniori în campionatele și competițiile de fotbal, naționale și internaționale, demarând cu înscrierea echipei de seniori în Liga a II-a de fotbal profesionist, în sezonul 2013-2014. Clubul sportiv universitar, aflat sub tutela Ministerului Educației Naționale, își alătură girul, marca, titulatura, culorile, palmaresul și emblema sub care Universitatea a cunoscut marea performanță. Primăria Municipiului Craiova pune la dispoziție baza sportivă "Ion Oblemenco".

Comunitatea locală a fost reprezentată la luarea istoricei decizii prin consilierii municipali aleși care au votat pentru realizarea acestui proiect în UNANIMITATE. CS Universitatea Craiova are drept principal obiectiv reînvierea spiritului alb-albastru! Redarea demnității și mândriei suporterilor olteni! Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Universitatea din Craiova.

A.R.P.I.A. - Oltenia Aeronautică

Asociația Română pentru Propaganda

și Istoria Aeronauticii - Filiala Craiova

Aerodromul Craiova - 60 ani 1952 - 2012

Divizia 63 - Regimentul 153 - Regimentul 277

Aviația vânătoare cu reacție

Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființarea pe aerodromul Craiova a primelor unități și mari unități înzestrate cu avioane de luptă cu reacție (MiG-15), filiala craioveană a Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii a pus în circulație medalia de mai sus, realizată în 50 de exemplare. A.R.P.I.A. - Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii - (inițial A.R.P.A. - Asociația Română pentru Propaganda Aviației) este un vector de promovarea valorilor şi tradiţiilor Aviaţiei Române, este un susţinător a imagini şi contribuţiei românilor la dezvoltarea aeronauticii naţionale şi europene, un promotor al culturii aeronautice. În scopul şi obiectivele A.R.P.I.A. sunt prevăzute, printre altele, preocupări privind orientarea profesională aviatică a tinerilor şi susţinerea ocupaţiilor conexe în proiectare, construcţie, testare, zbor, supraveghere şi siguranţă aeriană, în logistică şi asigurare aeroportuară. A.R.P.I.A. urmăreşte, realizarea în societate a unei stări de spririt, atitudini şi mentalităţi favorabile aviaţiei construcţiilor aeronautice naţionale, a aeroporturilor şi aerodromurilor, a învăţământului de aviaţie şi istoriei acesteia. A.R.P.I.A. reuneşte în rândurile sale, tineri şi vârstnici care sunt legaţi de activităţile aeronautice şi cosmonautice/astronautice prin pasiune, tradiţie şi atracţie profesională. A.R.P.I.A. promovează istoria şi interesele aeronautice ale României în Europa şi în lume. A.R.P.A. a fost o asociație a aviației române în perioada dintre cele două războaie mondiale. Încă de la înființare (anul 1926) asociația deținea o formație de 3 avioane de acrobație, pilotate de mari nume ale timpului precum; Mihail Pantazi, Petre Ivanovici și Max Manolescu, ulterior formația extinzându-se. Formația a folosit inițial avioane ICAR M23b, apoi avioane ICAR Universal Acrobatic, iar în final avioane Klemm KL 35b, adaptat. A.R.P.A. și-a finanțat activitățile și prin veniturile obținute prin organizarea unor mitinguri aeriene, doar între anii 1934 -1937 peste 150 de acțiuni în diferite orașe ale țării – București, Ploiesti, Brăila, Mizil etc, și zboruri de agrement cu pasageri.

Baza Aeriană Craiova, cunoscută și sub numele de Baza Aeriană 67, denumire veche Regimentul 67 Vânătoare-Bombardament Craiova, a fost o importantă bază a Forțelor Aeriene Române, situată lângă aeroportul civil, la vreo 6 kilometri depărtare de municipiul Craiova. A funcționat ca bază militară din 1940, ultima dată fiind organizată ca Baza 67 de Antrenament Operațional Avansat și Testare de Zbor. Centrul 322 de Întreținere a Aviației a funcționat, de asemenea, la bază între 1970 și 2004. În 1914, Ministerul de Război a dat ordin Comandamentului Aviației să inspecteze și să identifice locațiile unde ar putea fi înființate aerodromuri de rezervă. Una dintre locațiile inspectate a fost Craiova, unde în 1916 a fost înființat un aerodrom pe Hipodromul din Craiova. În 1938, Regele Carol al II-lea a emis un decret pentru înființarea unui aeroport lângă Craiova. Noul aeroport urma să îndeplinească atât un rol public, cât și unul militar în timpul unui eventual război. În timpul războiului, acesta a fost sediul Flotilei a 3-a Bombardiere. În 1942, în cadrul Flotilei s-a format Grupul 3 Bombardiere Ușoare. După lovitura de stat din 23 august Grupul 3 a fost mutat la Ianca, apoi a revenit la Craiova unde s-a contopit cu Grupul 6 Bombardiere în picaj. Între 1950 și 1952, la bază a fost construită o pistă de beton. În 1952, Regimentul 158 de Aviație cu Reacție de la Clinceni a fost mutat la Craiova, fiind dotat cu avioane de vânătoare sovietice MiG-15. Din 1979, Regimentul a început să fie echipat cu avioane IAR 93, iar până în 1989, Regimentul 67 de Vânătoare-Bombardiere avea două escadrile de avioane IAR 93. După retragerea avioanelor de vânătoare MiG-15 și MiG-17, unitatea a fost echipată cu avioane MiG 21. Pe la mijlocul anilor 1990, Regimentul a fost redenumit și Baza 67 Aeriană, în urma restructurării Forțelor Aeriene Române. În anul 1993 unitatea a fost dotată cu avioane IAR 99, transferate de la Ianca. Baza aeriană a funcționat până în 2001, fiind transformată în „Centru 67 de Antrenament Operațional Avansat și Testare în Zbor” și a fost în cele din urmă desființată în 2003. Centrul 322 de Întreținere a Aviației, înființat în 1970, a fost desființat în 2004.

În anul 1974 s-a înființat Centrul de Testare în Zbor, care a colaborat cu Întreprinderea de avioane de la Craiova la proiectele IAR. În 1994, centrul și-a schimbat denumirea în actualul „Centrul pentru Cercetare, Inovare și Testare în Zbor” (CCIIZ) și a fost integrat în Departamentul de Dotare al Armatei. Sarcina centrului este de a efectua cercetare, dezvoltare, testare și evaluare a produselor aeronautice care urmează să intre în serviciu în Armata Română.

Dăbuleni 500 * 1494 - 1994

Dăbuleni este un oraș (Legea 83 / 2004) din județul Dolj, care include și satul Chiașu. Orașulse află în Câmpia Olteniei, pe malul stâng al Dunării, la o distanță de aproximativ 75 km de municipiul Craiova. Învecinarea cu Dunărea influențează atât economia, cât și ecosistemul local, oferind resurse pentru agricultură și pescuit. Zona este caracterizată de un climat semi-arid și soluri nisipoase, care creează condiții unice în România. Dunele de nisip, întâlnite în special în apropierea orașului, au dus la asocierea cu termenul de „Sahara Olteniei”. Deși acest fenomen este provocat de eroziunea solului și de schimbările climatice, locuitorii au reușit să valorifice aceste condiții prin metode agricole inovatoare. Dăbuleni este renumit pentru producția de pepeni verzi și galbeni, care sunt recunoscuți pentru gustul lor deosebit. Pe lângă pepeni, agricultorii din zonă experimentează și cu alte culturi, cum ar fi cartofii dulci, arahidele și lavanda. Aceste inițiative contribuie la diversificarea economică și la promovarea agriculturii sustenabile. Menționat pentru prima dată în documente istorice în secolul al XVIII-lea, Dăbuleniul a evoluat dintr-o mică așezare rurală într-un oraș prosper, cu oameni harnici și gospodari. Pe lângă agricultură, localnicii păstrează cu mândrie tradițiile oltenești, iar dansurile populare și portul tradițional sunt elemente vii ale identității locale. În 2007, la Dăbuleni s-a înființat Stațiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri, singura de acest fel din România, care studiază metodele de valorificare a terenurilor nisipoase. Orașul este un exemplu de adaptare la condiții climatice dificile, transformând solurile nisipoase în pământ fertil pentru agricultură. Pe locul actualului oraș au existat trei sate: Broasca, Ciungu și Dăbuleni. Prin comasarea lor s-a format comuna Dăbuleni, care în 2004 a devenit oraș. La recensământul din anul 2021 orașul număra 10333 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 12182 locuitori) dintre care: 89,95% - români, 1,35% - romi și restul altă etnie sau necunoscută. Componența confesională a orașului doljean Dăbuleni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,64% și restul – alte religii sau nedeclarată. Principala activitate economică în Dăbuleni este agricultura și legată de aceasta o mică industrie de prelucrare. Câteva dintre personalitățile care s-au născut sau au trăit vremelnic aici sunt:

Ionela Prodan (1947 - 2018) cântăreață de muzică populară
Gil Dobrică (1946 - 2007) cântăreț de muzică pop-rock, soul și rythm and blues
Mișu Negrițoiu (n.1950) economist și deputat în Parlamentul României

Maratonul Olteniei

Produsul de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Ales Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția sportivă contra cost de ciclism și alergare Maratonul Olteniei 2024, desfășurat în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Principalul scop al evenimentului este promovarea mișcării (alergarea și ciclismul în aer liber) și a unui stil de viață sănătos pentru un segment larg al populației, precum și implicarea comunității locale într-o acțiune de promovare a sportului, mișcării, sănătății și a beneficiilor acestora.Competiația este deschisă tuturor participanților cu vârsta mai mare de 18 ani.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Jetonul Bodega Vasile Petrescu - Craiova - 10 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, ale locuri de vizitat, dar și unele trimiteri poștale din vremuri diferite.

Liceul Frații Buzești

Biserica Sfântu Dumitru

Inspectoratul județean de poliție

Biserica Mântuleasa

Biserica Sfânta Treime și Monumentul Știrbey Vodă

Casa Elisei Alexandrescu

Biserica Sfântu Ilie

Casa Demetriu

Filiala BNR

Biserica Madona Dudu

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, și alte locuri de vizitat în acest județ.