Problema independenței
statului românesc s-a pus încă din
anul 1772 în memoriile adresate marilor puteri. Domnitorul Carol I era interesat de realizarea acestui obiectiv astfel că în 1873 ridică deschis problema
independenței în fața guvernului național. Clasa politică din Romania dorea
realizarea acestui obiectiv dar în privința
metodelor și căilor de realizare au existat păreri diferite:
· liberalii (I.C.Bratianu, M. Kogălniceanu, V. Boerescu) susțineau o alianță cu Rusia care era și ea interesată în destrămarea Imperiului Otoman și a controlului strâmtorilor;
· conservatorii vedeau în Rusia adevăratul pericol și se pronunțau pentru o alianță cu Germania și Austro-Ungaria.
După câțiva ani, în 1875 se redeschis Problema orientală prin mișcări antiotomane în Bosnia Herțegovina și Bulgaria (1876 răscoale antiotomane). Pentru că Imperiul Otoman a trecut la reprimarea dură a mișcărilor, Serbia și Muntenegru declară război Imperiului Otoman în 1876; în acest timp în Imperiul Otoman se petrecea revoluția junilor turci. Rusia se pregătea de război în condițiile în care Imperiul Otoman refuza orice mediere a Marilor Puteri în criza din Balcani. La 3 ianuarie 1877 Austro-Ungaria și Bosnia-Herețegovina semnează o înțelegere secretă la Budapesta. Noua constituție otomană, constituția lui Midhat Pașa din decembrie 1876 menționa România ca provincie privilegiată a Imperiului Otoman: era clar că singura cale de obținere a independenței naționale era pe calea armelor. Pentru început România alege tactica expectativei și a neutralității pentru a evita transformarea teritoriului său în teren de operațiuni. În ianuarie 1876 o notă diplomatică a lui Lascăr Catargiu susține neutralitatea României. În iunie 1876 un memoriu al guvernului român liberal către Poartă și Puterile garante cere recunoașterea individualității statului român, a numelui de România și recunoașterea pașapoartelor românești. În august Ion. C. Bratianu a avut o întrevedere cu împăratul austro-ungar Franz Iosif la Sibiu asigurându-l pe acesta de amiciția țării noastre. Guvernul prezidat de Ion C.Brătianu duce tratative secrete cu Rusia, la Livadia (Crimeea) – reședința de vară a țarului, unde se întâlnește cu țarul Alexandru al II-lea și cancelarul Al. Gorceacov pentru a reglementa trecera trupelor ruse pe teritoriul românesc (august 1876). Tratativele sunt finalizate prin Convenția din 4 aprilie 1877 încheiată la București între Mihail Kogalniceanu din partea României și baronul Dimitrie Stuart din partea Rusiei. Câteva din prevederile acestei Convenții erau:
· Rusia se obliga să respecte și să mențină integritatea teritorială a României și “drepturile politice ale statului român”
· Rusia urma să suporte cheltuielile ce rezultau prin trecerea trupelor ruse prin țara noastră
· Traseul trupelor era fixat în detaliu, urmând să ocolească Bucureștiul
România a luat măsuri de organizare a apărării; este mobilizată armata – 120000 oameni din care forța operativă reprezenta 58000; unitățile militare fiind dispuse în sudul țării pentru apărare. La data de 12 aprilie 1877 Rusia declara război Porții. Primele încercări ale românilor de a colabora militar cu Rusa au eșuat căci experții ruși apreciau că pot învinge singuri; nu doreau să vadă România la masa tratativelor de pace mai ales că intenționau să obțină noi câștiguri teritoriale pe seama ei.
armata româna își asumă apărarea linei Dunării până la sosirea trupelor ruse. Armata otomană bombardeaza localitățile de pe malul stâng al Dunării; artileria română ripostează și bombardează Vidin creându-se astfel o stare de război între România și Poartă deși nedeclarată. Parlamentul vota moțiuni prin care se cerea ruperea legăturilor de dependență față de Poarta și să se declare oficial război Imperiului Otoman. La 10 mai 1877, în Senatul țării, s-a declarat Independența de Stat a României. În iunie 1877 armata rusă ajunge la Dunare înaintând apoi pe trei direcții:
· Vest: Nicopole
· Est:Biala-Rusciuc
Înaintarea a fost oprită la Plevna care era cheia operațiunilor din Balcani; această localitate apărată de un complex de fortificații (14 redute) toate de strategică importantă. Plevna controla direcțiile : Vidin-Târnovo și Nicopole-Sofia-Constantinopol. Primele asalturi ale rușilor au fost respinse cu mari pierderi; drept urmare arhiducele Nicolae comandantul frontului din Balcani îi cere sprijinul lui Carol I printr-o telegrama din 19 iulie. Nu s-a încheiat o convenție militară de colaborare ci doar o înțelegere verbală. Divizia 4 și o parte din divizia 3 trec Dunărea, conducerea trupelor româno-ruse fiind atribuită lui Carol. Contribuția armatei române a fost esențială pentru obținerea victoriei. Pe data de 30 august 1877, de ziua țarului, se dă încă un atac nereușit asupra Plevnei, singura izbândă fiind cucerirea redutei Grivița I de către români. Ulterior tactica atacului este schimbată cu cea a asediului. La sfârșitul lunii noiembrie 1877 Plevna capitulează. Comandantul ei Osman Pașa se predă colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez. Armata rusă își continuă marșul spre Constantinopol iar armata română acționează în nord0vestul Ppeninsulei Balcanice. Războiul din Balcani a evidențiat spiritul de sacrificiu al armatei române căzând la datorie un număr semnificativ de oameni între care maiorul George Şontu, căpitanul Valter Mărăcineanu. Pe plan intern a creat condițiile întăririi regimului politic și accelerării modernizării. Pe plan extern România devenea o țară suverană cu drepturi depline în relațiile internaționale. Ulterior marile puteri europene au început să recunoască independeța României dup cum urmează:
· 1878: Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman
· 1879: Italia
· 1880: Franța, Anglia, Germania
Ca o confirmare a independenței a fost realizată și conferită prima decorație națională superioară românească: Steaua României. Armata română, condusă de principele Carol I, a participat la luptele de la Plevna, Rahova, Smîrdan, Vidin, contribuind decisiv la înfrângerea Imperiului Otoman. La 19 ianuarie 1918, războiul ruso-otoman a luat sfârşit prin semnarea unui armistiţiu. Tratatele de pace, semnate la San Stefano (februarie 1878) şi Berlin (iulie 1878), au marcat încheierea războiului din Balcani, ceea ce pentru România a însemnat;
· recunoaşterea independenţei şi încetarea suzeranităţii otomane;
· intrarea în componenţa statului român a Dobrogei şi a Deltei Dunării, cedate de Imperiul Otoman Rusiei, dar acordate de aceasta României, în schimbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail. În această privinţă, punctul de vedere al României, privind încălcarea integrităţii teritoriale prin cedarea sudului Basarabiei nu a fost luat în considerare.
Pe frontul Războiului de Independență, alături de soldații români care au contribuit decisiv la cucerirea redutelor Grivița, Rahova, Smârdan și Vidin s-au aflat și câțiva pictori: Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, Sava Henția și George Demetrescu Mirea. Primind acordul Principelui Carol, artiștii fuseseră chemați în această misiune de doctorul Carol Davila. Datorită lor ne-au rămas peste timp schițe, desene, tablouri și fotografii surprinse în timpul luptelor, artiștii fiind de fapt niște reporteri de război la acea vreme. În monografia dedicată lui Grigorescu, Alexandru Vlahuță scria: ”Grigorescu a trecut cu soldații Dunărea. A trăit cu ei ostenelile, suferințele și primejdiile războiului. A pândit cu ei în șanturi, sub șuierul gloanțelor, s-a amestecat cu ei în iureșul de la Grivița. La Smârdan, la Opanez, la Plevna a văzut ce lucru de nimic e viața unui om în război și ce fiară a fost dormind sub înfățișarea aceea blândă a frumosului păstor ce făcea podoaba peisajelor lui. El era acolo în ceasurile acelea de scrâșnire, un glas al istoriei, un trimis care avea sa vadă într-o clipită, și pentru toți, ceea ce nu se poate vedea decât o singură dată, în toată întunecata nemărginire a timpului, să vadă profund, cu ochi pe care moartea nu-i închide, și să spună veacurilor viitoare ce-a văzut. În tablourile lui de campanie nu-s mișcări de manevre, nici grupări convenționale de modele care pozează. Nimic aranjat, nimic teatral. Sincer ca însuși faptul pe care-l privește, el te face să vezi, ca la lumina unui fulger, în grozăvenia unei clipe, toată zguduitoare tragedie a războiului. Dar așa de strașnic îți luminează clipa aceea, și așa din adânc îți răscolește sufletul cu ceea ce-ți arată că ai dintr-o dată întreaga priveliște a celor ce au fost și a celor ce au să fie. Ostașii lui Grigorescu se bat, ucid și mor în câmpul cel mai adevărat și mai serios al vitejiei și al morții. Bunătatea și mila acestui suflet de artist au strigat de groază și de durere în fiecare trăsătură de creion. Ceva din inima lui rănită se simte în fiecare lovitură de pensulă”. Între lucrările lui Nicolae Grigorescu inspirate din Războiul de Independență amintesc: Atacul de la Smârdan, Spionul, Trasnport de provizii, Artileriști în marș, Gornistul, Dorobanțul, Santinela, Roșiorul, și Convoi de prizonieri, multe dintre ele putând fi admirate la Muzeul de Artă al României.
Insigna prezentată mai sus a fost realizată la comanda Societății AMEP S.A. din municipiul Tecuci, județul Galați. AMEP S.A. Tecuci, denumire oficială completă AMEP AMERICAN PACKAGING S.A. Tecuci are sediul central în Strada 1 Decembrie 1918, nr. 142 fiind dată în folosință în anul 1972. Acționarul principal al companiei AMEP Tecuci este compania Polish American Packaging, cu 94,74% din actiuni. Polish American Packaging apartine in proportie de 99,9% grupului Can Pack, unul din principalii jucatori de pe piata ambalajelor metalice la nivel mondial. Competitorii principali ai Can Pack la nivel mondial sunt Continental, Rexam sau Ball. Compania estimeaza ca va realiza anul acesta o crestere a afacerilor sale din Romania de pana la 40 % in termeni reali, fata de 2003. Clientii cei mai importanti ai companiei sunt Scandia, Ardealul, Mandy, iar la nivel mondial Can Pack este agreata de gigantii Coca-Cola, SabMiller sau Interbrew. Materiile prime folosite de companie provin in parte de la furnizori din Uniunea Europeana, din tari precum Germania, Franta sau Slovacia, care sunt principalele surse de tabla sau de lacuri necesare. Activitatea companiei este influentata de sezon, in lunile calduroase inregistrandu-se o crestere a afacerilor cu 40-50 %. AMEP Pack realizeaza aproape 60 milioane de cutii metalice pe an, 10 % fiind exporturi directe. Cota de piata a AMEP Pack este de 22,6 %, ocupand locul al doilea pe piata romaneasca a ambalajelor metalice, dupa Impress Buftea, care are o cota de piata de aproximativ 35 %. AMEP Tecuci este singurul producător de doze de aluminiu din țară și al doilea ca mărime din Europa.Grupul a realizat pana in prezent investitii de peste 8 milioane de euro in fabrica de la Tecuci, realizand retehnologizarea acesteia pentru a putea fi competitiva pe plan european. Printre investitiile realizate se numara si o noua linie de productie a capacelor. In prezent, compania se afla in proces de implementare a standardelor de management al calitatii ISO.
xxx
Tecuci este un municipiu din județul Galați, al doilea oraș ca mărime al județului. Orașul este situat într-o zonă de câmpie, pe malul râului
Bârlad,afluent al râului Siret și pe malul râului Tecucel, afluent al Bârladului. Este un oraș mijlociu, cu un comerț în continuă dezvoltare. Așezată la o răspântie de drumuri vechi comerciale, localitatea s-a dezvoltat în vatra unei așezări geto-dacice și apoi daco-romane. Este un important nod feroviar și rutier situat în sudul Podișului Moldovei, pe cursul râului Bârlad. Atestat încă din anul 1435, târgul Tecuci era un important centru de tranzit și de schimb pentru negustorii din țările de la nordul și de la vestul Moldovei, ca și pentru cei din regiunile limitrofe. La recensământul din anul 2011 municipiul Tecuci număra 34871 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,2%, romi – 4,3% și restul –necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Tecuci astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,62%, penticostali – 2,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale orașului: Biserica Sfântul Gheorghe, Muzeul Mixt, Statuia cercetașului, Monumentul eroilor ceferiști și Obeliscul din Cimitirul eroilor.
xxx
Rotary Internațional este o rețea globală de peste 1,2 milioane de lideri, profesioniști și voluntari (numiți Rotarieni) organizați în cluburi locale, care lucrează împreună pentru a aduce o schimbare durabilă în comunități și la nivel mondial, concentrându-se pe domenii precum pacea, combaterea bolilor (în special poliomielita, sănătatea, apa, educația, ecopnomia și protejarea mediului. Motto-ul lor principal este „Service Above Self” (Serviciu mai presus de sine), având ca misiune să ofere servicii altora, să promoveze integritatea și să avanseze înțelegerea, bunăvoința și pacea în lume. Rotary se angajează să ia măsuri colective pentru construirea unor comunități rezistente, sigure, sănătoase și sustenabile. Prețuim dovezile științifice și recunoaștem impactul schimbărilor climatice. Ne angajăm să integrăm sustenabilitatea în procesele noastre și să minimizăm impactul asupra mediului al operațiunilor, evenimentelor, călătoriilor și proiectelor noastre. Încurajăm comunitățile să echilibreze nevoile naturii și ale oamenilor prin:
· Reducerea consumului de resurse și a emisiilor de poluanți în aer, sol și căi navigabile
· Efectuarea de schimbări în utilizarea apei și a energiei bazate pe principiile economiei circulare, care include repararea, reutilizarea și reciclarea
· Lucrând pentru protejarea și regenerarea ecosistemelor naturale
· Ajutăm comunitățile afectate de fenomene meteorologice extreme, dezastre naturale, poluare și perturbări ale ecosistemului să devină mai rezistente.
Campionatul Mondial de Hochei pe gheață (lunile februarie – martie 1970) a fost un eveniment sportiv major găzduit parțial de România, la noi în țară având loc grupele B (la București) și C (la Galați). În urma jocurilor grupei C de la Galați selecționata României a promovat în grupa valorică B. La această ediție a Campionatului Mondial de Hochei pe Gheață (ediția a 37-a) au participat 21 de națiuni ce au fost împărțite în trei grupe valorice:
· Grupa A – Stockolm – Suedia ; 14-30 martie 1970
· Grupa B – București – România; 24 februarie – 5 martie 1970
· Grupa C – Galați – România ; 13 – 22 februarie – 1970
Pentru al optulea an consecutiv, Uniunea Sovietică a câștigat campionatul mondial. Inițial, turneul urma să se desfășoare la Montreal și Winnipeg în Canada. După o dispută privind permiterea participării jucătorilor profesioniști la turneele internaționale, IIHF a acordat campionatele altor orașe iar echipa canadiană s-a retras din competițiile internaționale de hochei. Nu aveau să revină la jocurile internaționale decât în 1977. Acest turneu a fost, de asemenea, primul care a impus obligatoriu purtarea căștilor pentru toți patinatorii.
Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internatională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.
xxx
Municipiul Galaţi este de secole punctul central al construcţiilor navale din România. Începutul construcţiilor de nave la Galaţi este menţionat încă din 1565 de pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu când din conţinutul unui firman otoman rezulta ca la Galaţi exista un mic atelier de reparaţii navale. Mai târziu, in 1742, doua documente interne din colecţia Bibliotecii Academiei Române atesta construirea de corăbii in Șantierul naval din Galaţi. Şantierul şi perioada moderna a construcţiilor navale debutează cu Fernic. Născut in 1860, într-o vreme în care revoluţia industrială atingea, pe ici, pe colo, zona Galaţiului, Gheorghe Fernic, un pionier al timpului său, era un antreprenor veritabil, specializat în ştiinţa prelucrării metalelor prin turnare şi forjare. Uzinele “G. Fernic et Co”, cărora li s-a adăugat în 1897 şi “Şantierul Naval G. Fernic et Co”, au fost înfiinţate în 1893, într-un timp în care România depindea de străinătate pentru toate lucrările metalurgice şi mecanice, dar mai cu seamă pentru lucrările de reparaţii navale. Aşadar, anul 1893 reprezintă nu numai începutul industrie metalurgice naţionale, dar marchează şi debutul epocii moderne a construcţiilor navale la Galaţi, şi anume trecerea de la corăbii din lemn la nave cu corpul metalic. Şantierul naval şi-a făcut rapid un renume şi a devenit recunoscut pe plan internaţional pentru complexitatea navelor pe care le construia. Din anul 1999, când şantierul s-a alăturat grupului de Şantiere Navale Damen, am continuat tradiţia construirii unei game variate de nave complete şi complexe, printre care amintim super yahturi, nave de cercetare şi nave tip offshore dar şi nave militare. Sediul central al Șantierului naval Galați este situat pe Strada Alexandru Moruzi, la nr. 132. Șantierul naval Damen din Galaţi are 2400 de angajaţi permanenţi şi 900 de colaboratori, livrează anual o medie de 20 de nave de diferite tonaje și pentru destinații diverse, prelucrând anual 30000 tone de otel.
xxx
Produsele de mai sus este sunt niște medalii aparte realizate de compania privată orădeană pentru a fi conferite câștigătorilor competiției contracost de alergare Gârboavele Trail Run ce are loc anual în Pădurea Gârboavele din proximitatea municipiului Galați.
xxx
Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania,
Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.
xxx
Pădurea Gârboavele este un sit de importanță comunitarădesemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sud-estul Moldovei, în partea sud-estică a județului Galați, pe teritoriul administrativ al comunei Tulucești, în vestul satului omonim, în apropierea drumului național DN24D (Bârlad – Galați). Zona a fost declarată sit de importnță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 219,8 hectare. Situl reprezintă o zonă de câmpie (râuri, lunci, pajiști, păduri de foioase și tufărișuri) încadrată în bioregiune stepică a Podișului Modovenesc; ce conservă habitatea naturale de tip: Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice, Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp și Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; și protejează o gamă variată de floră (stejar, stejar brumăriu, stejar pufos, păducel, porumbar, alun turcesc, măceș, scumpie) și faună rară.La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: reptile și amfibieni cu specii de: năpârcă (Anguis fragilis), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta viridis), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca verde (Rana esculenta), broasca râioasă brună (Bufo bufo) sau broasca de pământ (Pelobates fuscus); lepidoptere (fluturi) cu specii de Parnassius mnemosyne, Tomares nogelii și Erannis ankeraria; precum și un coleopter din specia Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului). Printre speciile floristice protejate se află capul-șarpelui (Echium russicum), târtan (Crambe tataria), sisinel (Pulsatilla grandis), stânjenel (Iris aphylla ssp. hungarica) sau bujorul românesc (Paeonia peregrina Mill. var. romanica). Aici se poate vizita Muzeului Satului, întreţinut de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Muzeul în aer liber reconstituie, sub aspect etnografic, lumea satelor de pe ambele maluri ale Prutului, din sudul Moldovei şi din Basarabia. Gospodăriile sunt refăcute după modele tradiţionale din Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi Cahul, de acum un secol. Muzeul se poate vizita contra sumei de 3 lei (doar copiii au acces gratuit), vinerea, sâmbăta şi duminica, între orele 10,00 – 17,00. Pentru viitor se are în vedere redeschiderea Grădinii zoologice, dar și a unui Muzeu al zonei pescăreşti, Consiliul Judeţului încercând să obţină fonduri europene pentru construirea lui. Dar cea ce este foarte important este posibilitatea de a te plimba sau alerga într-un peisaj deosebir și în aer curat.
xxx
Dunărea Galați a fost un club de fotbal din orașul Galați. Clubul a fost înființat în 1970 și de-a lungul timpului a avut diverse denumiri precum: FCM Galați, Dunărea CSU Galați, Gloria CFR Galați, Constant CFR Galați, Dunărea Romport Galați, Știința Navrom Galați și Dunărea Galați. În anul 2014 clubul s-a desființat din cauza problemelor financiare. În Liga I Dunărea Galați a avut 5 prezențe. Deși a petrecut puține sezoane în prima ligă, echipa a obținut câteva rezultate memorabile (2-1 cu Dinamo în anul 1975, 1-0 cu Rapid în naul 1977, 2-0 cu Dinamo în anul 1980 și 3-1 cu Steaua în anul 1983. Echipa se poate mandri cu lansarea pe scena fotbalului romanesc a unor jucatori de mare valoare cum ar fi Costel Orac, Mihai Majearu, Ionel Chebac sau Danut Lupu. Jocurile pe teren propriu se disputau pe cel mai mare stadion al orașului - Stadionul Dunărea - de 23000 locuri. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei erau: albastru – pe teren propriu și roșu - în deplasare.
Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.
xxx
Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.
· liberalii (I.C.Bratianu, M. Kogălniceanu, V. Boerescu) susțineau o alianță cu Rusia care era și ea interesată în destrămarea Imperiului Otoman și a controlului strâmtorilor;
· conservatorii vedeau în Rusia adevăratul pericol și se pronunțau pentru o alianță cu Germania și Austro-Ungaria.
După câțiva ani, în 1875 se redeschis Problema orientală prin mișcări antiotomane în Bosnia Herțegovina și Bulgaria (1876 răscoale antiotomane). Pentru că Imperiul Otoman a trecut la reprimarea dură a mișcărilor, Serbia și Muntenegru declară război Imperiului Otoman în 1876; în acest timp în Imperiul Otoman se petrecea revoluția junilor turci. Rusia se pregătea de război în condițiile în care Imperiul Otoman refuza orice mediere a Marilor Puteri în criza din Balcani. La 3 ianuarie 1877 Austro-Ungaria și Bosnia-Herețegovina semnează o înțelegere secretă la Budapesta. Noua constituție otomană, constituția lui Midhat Pașa din decembrie 1876 menționa România ca provincie privilegiată a Imperiului Otoman: era clar că singura cale de obținere a independenței naționale era pe calea armelor. Pentru început România alege tactica expectativei și a neutralității pentru a evita transformarea teritoriului său în teren de operațiuni. În ianuarie 1876 o notă diplomatică a lui Lascăr Catargiu susține neutralitatea României. În iunie 1876 un memoriu al guvernului român liberal către Poartă și Puterile garante cere recunoașterea individualității statului român, a numelui de România și recunoașterea pașapoartelor românești. În august Ion. C. Bratianu a avut o întrevedere cu împăratul austro-ungar Franz Iosif la Sibiu asigurându-l pe acesta de amiciția țării noastre. Guvernul prezidat de Ion C.Brătianu duce tratative secrete cu Rusia, la Livadia (Crimeea) – reședința de vară a țarului, unde se întâlnește cu țarul Alexandru al II-lea și cancelarul Al. Gorceacov pentru a reglementa trecera trupelor ruse pe teritoriul românesc (august 1876). Tratativele sunt finalizate prin Convenția din 4 aprilie 1877 încheiată la București între Mihail Kogalniceanu din partea României și baronul Dimitrie Stuart din partea Rusiei. Câteva din prevederile acestei Convenții erau:
· Rusia se obliga să respecte și să mențină integritatea teritorială a României și “drepturile politice ale statului român”
· Rusia urma să suporte cheltuielile ce rezultau prin trecerea trupelor ruse prin țara noastră
· Traseul trupelor era fixat în detaliu, urmând să ocolească Bucureștiul
România a luat măsuri de organizare a apărării; este mobilizată armata – 120000 oameni din care forța operativă reprezenta 58000; unitățile militare fiind dispuse în sudul țării pentru apărare. La data de 12 aprilie 1877 Rusia declara război Porții. Primele încercări ale românilor de a colabora militar cu Rusa au eșuat căci experții ruși apreciau că pot învinge singuri; nu doreau să vadă România la masa tratativelor de pace mai ales că intenționau să obțină noi câștiguri teritoriale pe seama ei.
armata româna își asumă apărarea linei Dunării până la sosirea trupelor ruse. Armata otomană bombardeaza localitățile de pe malul stâng al Dunării; artileria română ripostează și bombardează Vidin creându-se astfel o stare de război între România și Poartă deși nedeclarată. Parlamentul vota moțiuni prin care se cerea ruperea legăturilor de dependență față de Poarta și să se declare oficial război Imperiului Otoman. La 10 mai 1877, în Senatul țării, s-a declarat Independența de Stat a României. În iunie 1877 armata rusă ajunge la Dunare înaintând apoi pe trei direcții:
· Vest: Nicopole
· Est:Biala-Rusciuc
Înaintarea a fost oprită la Plevna care era cheia operațiunilor din Balcani; această localitate apărată de un complex de fortificații (14 redute) toate de strategică importantă. Plevna controla direcțiile : Vidin-Târnovo și Nicopole-Sofia-Constantinopol. Primele asalturi ale rușilor au fost respinse cu mari pierderi; drept urmare arhiducele Nicolae comandantul frontului din Balcani îi cere sprijinul lui Carol I printr-o telegrama din 19 iulie. Nu s-a încheiat o convenție militară de colaborare ci doar o înțelegere verbală. Divizia 4 și o parte din divizia 3 trec Dunărea, conducerea trupelor româno-ruse fiind atribuită lui Carol. Contribuția armatei române a fost esențială pentru obținerea victoriei. Pe data de 30 august 1877, de ziua țarului, se dă încă un atac nereușit asupra Plevnei, singura izbândă fiind cucerirea redutei Grivița I de către români. Ulterior tactica atacului este schimbată cu cea a asediului. La sfârșitul lunii noiembrie 1877 Plevna capitulează. Comandantul ei Osman Pașa se predă colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez. Armata rusă își continuă marșul spre Constantinopol iar armata română acționează în nord0vestul Ppeninsulei Balcanice. Războiul din Balcani a evidențiat spiritul de sacrificiu al armatei române căzând la datorie un număr semnificativ de oameni între care maiorul George Şontu, căpitanul Valter Mărăcineanu. Pe plan intern a creat condițiile întăririi regimului politic și accelerării modernizării. Pe plan extern România devenea o țară suverană cu drepturi depline în relațiile internaționale. Ulterior marile puteri europene au început să recunoască independeța României dup cum urmează:
· 1878: Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman
· 1879: Italia
· 1880: Franța, Anglia, Germania
Ca o confirmare a independenței a fost realizată și conferită prima decorație națională superioară românească: Steaua României. Armata română, condusă de principele Carol I, a participat la luptele de la Plevna, Rahova, Smîrdan, Vidin, contribuind decisiv la înfrângerea Imperiului Otoman. La 19 ianuarie 1918, războiul ruso-otoman a luat sfârşit prin semnarea unui armistiţiu. Tratatele de pace, semnate la San Stefano (februarie 1878) şi Berlin (iulie 1878), au marcat încheierea războiului din Balcani, ceea ce pentru România a însemnat;
· recunoaşterea independenţei şi încetarea suzeranităţii otomane;
· intrarea în componenţa statului român a Dobrogei şi a Deltei Dunării, cedate de Imperiul Otoman Rusiei, dar acordate de aceasta României, în schimbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail. În această privinţă, punctul de vedere al României, privind încălcarea integrităţii teritoriale prin cedarea sudului Basarabiei nu a fost luat în considerare.
Pe frontul Războiului de Independență, alături de soldații români care au contribuit decisiv la cucerirea redutelor Grivița, Rahova, Smârdan și Vidin s-au aflat și câțiva pictori: Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, Sava Henția și George Demetrescu Mirea. Primind acordul Principelui Carol, artiștii fuseseră chemați în această misiune de doctorul Carol Davila. Datorită lor ne-au rămas peste timp schițe, desene, tablouri și fotografii surprinse în timpul luptelor, artiștii fiind de fapt niște reporteri de război la acea vreme. În monografia dedicată lui Grigorescu, Alexandru Vlahuță scria: ”Grigorescu a trecut cu soldații Dunărea. A trăit cu ei ostenelile, suferințele și primejdiile războiului. A pândit cu ei în șanturi, sub șuierul gloanțelor, s-a amestecat cu ei în iureșul de la Grivița. La Smârdan, la Opanez, la Plevna a văzut ce lucru de nimic e viața unui om în război și ce fiară a fost dormind sub înfățișarea aceea blândă a frumosului păstor ce făcea podoaba peisajelor lui. El era acolo în ceasurile acelea de scrâșnire, un glas al istoriei, un trimis care avea sa vadă într-o clipită, și pentru toți, ceea ce nu se poate vedea decât o singură dată, în toată întunecata nemărginire a timpului, să vadă profund, cu ochi pe care moartea nu-i închide, și să spună veacurilor viitoare ce-a văzut. În tablourile lui de campanie nu-s mișcări de manevre, nici grupări convenționale de modele care pozează. Nimic aranjat, nimic teatral. Sincer ca însuși faptul pe care-l privește, el te face să vezi, ca la lumina unui fulger, în grozăvenia unei clipe, toată zguduitoare tragedie a războiului. Dar așa de strașnic îți luminează clipa aceea, și așa din adânc îți răscolește sufletul cu ceea ce-ți arată că ai dintr-o dată întreaga priveliște a celor ce au fost și a celor ce au să fie. Ostașii lui Grigorescu se bat, ucid și mor în câmpul cel mai adevărat și mai serios al vitejiei și al morții. Bunătatea și mila acestui suflet de artist au strigat de groază și de durere în fiecare trăsătură de creion. Ceva din inima lui rănită se simte în fiecare lovitură de pensulă”. Între lucrările lui Nicolae Grigorescu inspirate din Războiul de Independență amintesc: Atacul de la Smârdan, Spionul, Trasnport de provizii, Artileriști în marș, Gornistul, Dorobanțul, Santinela, Roșiorul, și Convoi de prizonieri, multe dintre ele putând fi admirate la Muzeul de Artă al României.
Insigna prezentată mai sus a fost realizată la comanda Societății AMEP S.A. din municipiul Tecuci, județul Galați. AMEP S.A. Tecuci, denumire oficială completă AMEP AMERICAN PACKAGING S.A. Tecuci are sediul central în Strada 1 Decembrie 1918, nr. 142 fiind dată în folosință în anul 1972. Acționarul principal al companiei AMEP Tecuci este compania Polish American Packaging, cu 94,74% din actiuni. Polish American Packaging apartine in proportie de 99,9% grupului Can Pack, unul din principalii jucatori de pe piata ambalajelor metalice la nivel mondial. Competitorii principali ai Can Pack la nivel mondial sunt Continental, Rexam sau Ball. Compania estimeaza ca va realiza anul acesta o crestere a afacerilor sale din Romania de pana la 40 % in termeni reali, fata de 2003. Clientii cei mai importanti ai companiei sunt Scandia, Ardealul, Mandy, iar la nivel mondial Can Pack este agreata de gigantii Coca-Cola, SabMiller sau Interbrew. Materiile prime folosite de companie provin in parte de la furnizori din Uniunea Europeana, din tari precum Germania, Franta sau Slovacia, care sunt principalele surse de tabla sau de lacuri necesare. Activitatea companiei este influentata de sezon, in lunile calduroase inregistrandu-se o crestere a afacerilor cu 40-50 %. AMEP Pack realizeaza aproape 60 milioane de cutii metalice pe an, 10 % fiind exporturi directe. Cota de piata a AMEP Pack este de 22,6 %, ocupand locul al doilea pe piata romaneasca a ambalajelor metalice, dupa Impress Buftea, care are o cota de piata de aproximativ 35 %. AMEP Tecuci este singurul producător de doze de aluminiu din țară și al doilea ca mărime din Europa.Grupul a realizat pana in prezent investitii de peste 8 milioane de euro in fabrica de la Tecuci, realizand retehnologizarea acesteia pentru a putea fi competitiva pe plan european. Printre investitiile realizate se numara si o noua linie de productie a capacelor. In prezent, compania se afla in proces de implementare a standardelor de management al calitatii ISO.
xxx
Tecuci este un municipiu din județul Galați, al doilea oraș ca mărime al județului. Orașul este situat într-o zonă de câmpie, pe malul râului
Bârlad,afluent al râului Siret și pe malul râului Tecucel, afluent al Bârladului. Este un oraș mijlociu, cu un comerț în continuă dezvoltare. Așezată la o răspântie de drumuri vechi comerciale, localitatea s-a dezvoltat în vatra unei așezări geto-dacice și apoi daco-romane. Este un important nod feroviar și rutier situat în sudul Podișului Moldovei, pe cursul râului Bârlad. Atestat încă din anul 1435, târgul Tecuci era un important centru de tranzit și de schimb pentru negustorii din țările de la nordul și de la vestul Moldovei, ca și pentru cei din regiunile limitrofe. La recensământul din anul 2011 municipiul Tecuci număra 34871 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,2%, romi – 4,3% și restul –necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Tecuci astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,62%, penticostali – 2,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale orașului: Biserica Sfântul Gheorghe, Muzeul Mixt, Statuia cercetașului, Monumentul eroilor ceferiști și Obeliscul din Cimitirul eroilor.
xxx
Rotary Internațional este o rețea globală de peste 1,2 milioane de lideri, profesioniști și voluntari (numiți Rotarieni) organizați în cluburi locale, care lucrează împreună pentru a aduce o schimbare durabilă în comunități și la nivel mondial, concentrându-se pe domenii precum pacea, combaterea bolilor (în special poliomielita, sănătatea, apa, educația, ecopnomia și protejarea mediului. Motto-ul lor principal este „Service Above Self” (Serviciu mai presus de sine), având ca misiune să ofere servicii altora, să promoveze integritatea și să avanseze înțelegerea, bunăvoința și pacea în lume. Rotary se angajează să ia măsuri colective pentru construirea unor comunități rezistente, sigure, sănătoase și sustenabile. Prețuim dovezile științifice și recunoaștem impactul schimbărilor climatice. Ne angajăm să integrăm sustenabilitatea în procesele noastre și să minimizăm impactul asupra mediului al operațiunilor, evenimentelor, călătoriilor și proiectelor noastre. Încurajăm comunitățile să echilibreze nevoile naturii și ale oamenilor prin:
· Reducerea consumului de resurse și a emisiilor de poluanți în aer, sol și căi navigabile
· Efectuarea de schimbări în utilizarea apei și a energiei bazate pe principiile economiei circulare, care include repararea, reutilizarea și reciclarea
· Lucrând pentru protejarea și regenerarea ecosistemelor naturale
· Ajutăm comunitățile afectate de fenomene meteorologice extreme, dezastre naturale, poluare și perturbări ale ecosistemului să devină mai rezistente.
Campionatul Mondial de Hochei pe gheață (lunile februarie – martie 1970) a fost un eveniment sportiv major găzduit parțial de România, la noi în țară având loc grupele B (la București) și C (la Galați). În urma jocurilor grupei C de la Galați selecționata României a promovat în grupa valorică B. La această ediție a Campionatului Mondial de Hochei pe Gheață (ediția a 37-a) au participat 21 de națiuni ce au fost împărțite în trei grupe valorice:
· Grupa A – Stockolm – Suedia ; 14-30 martie 1970
· Grupa B – București – România; 24 februarie – 5 martie 1970
· Grupa C – Galați – România ; 13 – 22 februarie – 1970
Pentru al optulea an consecutiv, Uniunea Sovietică a câștigat campionatul mondial. Inițial, turneul urma să se desfășoare la Montreal și Winnipeg în Canada. După o dispută privind permiterea participării jucătorilor profesioniști la turneele internaționale, IIHF a acordat campionatele altor orașe iar echipa canadiană s-a retras din competițiile internaționale de hochei. Nu aveau să revină la jocurile internaționale decât în 1977. Acest turneu a fost, de asemenea, primul care a impus obligatoriu purtarea căștilor pentru toți patinatorii.
Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internatională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.
xxx
Municipiul Galaţi este de secole punctul central al construcţiilor navale din România. Începutul construcţiilor de nave la Galaţi este menţionat încă din 1565 de pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu când din conţinutul unui firman otoman rezulta ca la Galaţi exista un mic atelier de reparaţii navale. Mai târziu, in 1742, doua documente interne din colecţia Bibliotecii Academiei Române atesta construirea de corăbii in Șantierul naval din Galaţi. Şantierul şi perioada moderna a construcţiilor navale debutează cu Fernic. Născut in 1860, într-o vreme în care revoluţia industrială atingea, pe ici, pe colo, zona Galaţiului, Gheorghe Fernic, un pionier al timpului său, era un antreprenor veritabil, specializat în ştiinţa prelucrării metalelor prin turnare şi forjare. Uzinele “G. Fernic et Co”, cărora li s-a adăugat în 1897 şi “Şantierul Naval G. Fernic et Co”, au fost înfiinţate în 1893, într-un timp în care România depindea de străinătate pentru toate lucrările metalurgice şi mecanice, dar mai cu seamă pentru lucrările de reparaţii navale. Aşadar, anul 1893 reprezintă nu numai începutul industrie metalurgice naţionale, dar marchează şi debutul epocii moderne a construcţiilor navale la Galaţi, şi anume trecerea de la corăbii din lemn la nave cu corpul metalic. Şantierul naval şi-a făcut rapid un renume şi a devenit recunoscut pe plan internaţional pentru complexitatea navelor pe care le construia. Din anul 1999, când şantierul s-a alăturat grupului de Şantiere Navale Damen, am continuat tradiţia construirii unei game variate de nave complete şi complexe, printre care amintim super yahturi, nave de cercetare şi nave tip offshore dar şi nave militare. Sediul central al Șantierului naval Galați este situat pe Strada Alexandru Moruzi, la nr. 132. Șantierul naval Damen din Galaţi are 2400 de angajaţi permanenţi şi 900 de colaboratori, livrează anual o medie de 20 de nave de diferite tonaje și pentru destinații diverse, prelucrând anual 30000 tone de otel.
xxx
Produsele de mai sus este sunt niște medalii aparte realizate de compania privată orădeană pentru a fi conferite câștigătorilor competiției contracost de alergare Gârboavele Trail Run ce are loc anual în Pădurea Gârboavele din proximitatea municipiului Galați.
xxx
Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania,
Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.
xxx
Pădurea Gârboavele este un sit de importanță comunitarădesemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sud-estul Moldovei, în partea sud-estică a județului Galați, pe teritoriul administrativ al comunei Tulucești, în vestul satului omonim, în apropierea drumului național DN24D (Bârlad – Galați). Zona a fost declarată sit de importnță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 219,8 hectare. Situl reprezintă o zonă de câmpie (râuri, lunci, pajiști, păduri de foioase și tufărișuri) încadrată în bioregiune stepică a Podișului Modovenesc; ce conservă habitatea naturale de tip: Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice, Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp și Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; și protejează o gamă variată de floră (stejar, stejar brumăriu, stejar pufos, păducel, porumbar, alun turcesc, măceș, scumpie) și faună rară.La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: reptile și amfibieni cu specii de: năpârcă (Anguis fragilis), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta viridis), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca verde (Rana esculenta), broasca râioasă brună (Bufo bufo) sau broasca de pământ (Pelobates fuscus); lepidoptere (fluturi) cu specii de Parnassius mnemosyne, Tomares nogelii și Erannis ankeraria; precum și un coleopter din specia Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului). Printre speciile floristice protejate se află capul-șarpelui (Echium russicum), târtan (Crambe tataria), sisinel (Pulsatilla grandis), stânjenel (Iris aphylla ssp. hungarica) sau bujorul românesc (Paeonia peregrina Mill. var. romanica). Aici se poate vizita Muzeului Satului, întreţinut de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Muzeul în aer liber reconstituie, sub aspect etnografic, lumea satelor de pe ambele maluri ale Prutului, din sudul Moldovei şi din Basarabia. Gospodăriile sunt refăcute după modele tradiţionale din Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi Cahul, de acum un secol. Muzeul se poate vizita contra sumei de 3 lei (doar copiii au acces gratuit), vinerea, sâmbăta şi duminica, între orele 10,00 – 17,00. Pentru viitor se are în vedere redeschiderea Grădinii zoologice, dar și a unui Muzeu al zonei pescăreşti, Consiliul Judeţului încercând să obţină fonduri europene pentru construirea lui. Dar cea ce este foarte important este posibilitatea de a te plimba sau alerga într-un peisaj deosebir și în aer curat.
xxx
Dunărea Galați a fost un club de fotbal din orașul Galați. Clubul a fost înființat în 1970 și de-a lungul timpului a avut diverse denumiri precum: FCM Galați, Dunărea CSU Galați, Gloria CFR Galați, Constant CFR Galați, Dunărea Romport Galați, Știința Navrom Galați și Dunărea Galați. În anul 2014 clubul s-a desființat din cauza problemelor financiare. În Liga I Dunărea Galați a avut 5 prezențe. Deși a petrecut puține sezoane în prima ligă, echipa a obținut câteva rezultate memorabile (2-1 cu Dinamo în anul 1975, 1-0 cu Rapid în naul 1977, 2-0 cu Dinamo în anul 1980 și 3-1 cu Steaua în anul 1983. Echipa se poate mandri cu lansarea pe scena fotbalului romanesc a unor jucatori de mare valoare cum ar fi Costel Orac, Mihai Majearu, Ionel Chebac sau Danut Lupu. Jocurile pe teren propriu se disputau pe cel mai mare stadion al orașului - Stadionul Dunărea - de 23000 locuri. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei erau: albastru – pe teren propriu și roșu - în deplasare.
Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.
xxx
Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.
______________ooOoo______________
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.png)
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.jpg)
.png)
.png)
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.jpg)
%20-%20Copy.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu