Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză – Guyana. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. Pe revers și tot în interiorul unui cerc liniar continuu se prezintă conturul regiunii Guyana, pasărea Tucan, catedrala Saint Sauveur din orașul Cayen și baza spațială Kourou. Peste conturul regiunii sunt aplicate literele majuscule RF ce reprezintă inițialele numelui statului – Republique Francaise, iar dedesupt și spre dreapta, pe conturul monedei, este aplicată inscripția GUYANE. În stânga conturului regiunii este redat un ornament decorativ ce reprezintă nomograma gravorului reversului acestei monede.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 50000 exemplare
gravor – J. Jimenez

Guyana Franceză (în franceză - La Guyane, în română – Guiana) este un departament de peste mări al Franței, situat în nordul Americii de Sud. Este parte integrantă a Republicii Franceză și deci a Uniunii Europene. Guyana Franceză poate fi separată în două regiuni geografice: în nord o fâșie de coastă unde locuiește majoritatea populației și o pădure tropicală foarte densă și aproape inaccesibilă în partea centrală și de sud, cu înălțimi ce cresc gradual către frontiera cu Brazilia. În largul coastelor se găsesc o serie de insule, două arhipelaguri fiind mai importante: Îles de Rémire și Îles du Salut. O problemă cronică este afluxul de emigranți ilegali și de căutători de aur dinspre Brazilia și Surinam. Granița cu Surinam-ul este formată de râul Maroni care curge prin pădurea tropicală și este dificil de patrulat de către Jandarmeria Franceză. Mineritul ilegal de aur generează poluare, în special cu mercur și este de asemenea cauza alcoolismului ridicat și a numărului mare de cazuri de boli transmisibile pe cale sexuală. Guyana este locul în care a fost dezvoltat începând cu 1965 centrul spațial de la Kourou (1700 angajați), actualmente principala bază de lansare a programului spațial european. Regiunea este condusă de un consiliu regional format din 34 de membri. Reprezentantul guvernului francez este prefectul, având reședința în orașul Cayenne. Regiunea Guiana are 3 reprezentanți în parlamentul Franței (2 deputați și un senator). Guiana este subdivizată administrativ asemenea celorlalte departamente în 2 arondismente, 19 cantoane și 22 de comune. Conform estimărilor, populația Guyanei Franceze era de 199500 persoane în iulie 2006, înregistrând o puternică creștere față de recensământul din 1999 când se înregistrau 157.000 persoane. Populația este tânără, în 1999 43,3 % din populație având sub 20 ani. Atractivitatea regiunii se datorează rezervelor de aur, a unui sistem de sănătate performant, a unui sistem educațional avansat și de salarii mult mai atractive decât cele oferite în regiune. Datorită numărului mare de imigranți este greu de cunoscut populația exactă, iar datorită sistemului francez, care nu ține cont de etnie la efectuarea recensămintelor, datele despre compoziția etnică sunt doar aproximative. Se estimează la peste 80 numărul naționalităților diferite ale indivizilor ce locuiesc în Guyana. Guyana Franceză este puternic dependentă de subvențiile venite din partea Franței. Principala industrie este pescuitul (cu aproximativ trei sferturi din exporturi), mineritul în principal după aur și industria forestieră.

Tucanul (tucanii) sunt păsări din mai multe specii ce viețuiesc în grupuri de până la 20. În timpul sezonului de împerechere, perechile se retrag de grup, iar când sezonul de împerechere a luat sfârșit aceștia se reîntorc cu puii lor. Tucanii își petrec adesea timpul luptându-se cu ciocurile lor. Ei sunt în principal frugivori (mănâncă fructe), dar sunt oportuniști omnivori luând pradă insecte, păsări de dimensiuni mici sau șopârle mici. Tucanii jefuiesc cuiburile păsărilor mai mici, luând ouăle și puii. Acest lucru oferă probabil un aport esențial de proteine în alimentația lor. Pe lângă faptul că sunt prădătoare sistematice și frugivore, ca multe alte păsări omnivore, ele preferă hrana animală pentru a-și hrăni puii. Se cunosc cinci genuri și peste 40 de specii diferite, toate trăind în coronamentul copacilor din pădurea tropicală densă din regiunea Amazonului și în zonele împădurite restrânse din America.

Catedrala Saint-Sauveur (Sfântul Salvator) din Cayenne este un lăcaș de cult romano-catolic, declarat monument istoric din anul 1992. Ea s-a construit în perioada anilor 1825 – 1833 pe locul uneia mai vechi din inițiativa reverendului Nicolas Guiller și baronul Pierre Milius, administratorul Guyanei. Biserica a fost inaugurată în 1861. Edificiul a fost sfințit în dat de 9 noiembrie 1934 de episcopul Guyanei – Monseniorul Gourtay. După anul 2000 catedrala a suferit o consistentă renovare.

Centrul Spațial (Baza de lansare a rachetelor) de la Kourou, oficial Centrul spațial guyanez este un astroport francez și european (ESA) – locul de unde europenii lansează rachete în spațiul cosmic. Cosmodromul este situat pe coasta Atlanticului, pe o suprafață de aproximativ 60 de km lungime și 20 km lățime între orașele Kourou și Sinnamary. Locația a fost aleasă în anul 1964 pentru a deveni viitorul astroport al Franței. În anul 1975, Franța a partajat CS Kourou cu ESA (Agenția Spațială Europeană) care plătește două treimi din bugetul anual al astroportului. Lansări comerciale sunt efectuate, de asemenea, și de către companii din afara Europei.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză – Haute-Normandie. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. Pe revers și tot în interiorul unui cerc liniar continuu se prezintă conturul regiunii Haute – Normandie, catedrala din Rouen, podul Normandiei și falezele de la Etretat. Peste conturul regiunii sunt aplicate literele majuscule RF ce reprezintă inițialele numelui statului – Republique Francaise, iar dedesupt, pe conturul monedei, este aplicată inscripția HAUTE-NORMANDIE. În stânga conturului insulei este redat un ornament decorativ ce reprezintă nomograma gravorului reversului acestei monede.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 100000 exemplare
gravor – J. Jimenez

Normandia Superioară (în limba franceză - Haute-Normandie) a fost una dintre cele 26 regiuni ale Franței de. până la reforma administrativ-teritorială din 2014. Capitala regiunii era orașul Rouen, iar regiunea cuprindea 2 departamente. La 1 ianuarie 2016 Normandia Superioară a fost reunită cu Normandia Inferioară, în cadrul regiunii Normandia. Regiunea a fost creată în anul 1956 prin formarea a doua regiuni în zona ocupată tradițional de Normandia, o veche provincie și fost ducat cu o istorie ce se întinde până în secolul al X-lea, astfel că istoria celor două regiuni are foarte puține momente separate. În timpul Imperiului Roman, regiunea era divizată între mai multe orașe stat foarte prospere. Ulterior regiunea a fost cucerită de către franci în secolul V, iar după cucerirea de către normanzi în secolul IX regiunea a căpătat un rol din ce în ce mai important în Istoria Europei. Cucerirea Angliei din 1066 de către Wiliam Cuceritorul a reprezentat începutul unui lung conflict dintre Anglia și Franța pentru controlul Normandiei, care în următoarele secole a trecut în repetate rânduri din posesia unui regat în a celuilalt. În cele din urmă, Franța a recâștigat definitiv regiunea între 1436 și 1450, iar din 1468 a devenit domeniu regal. În timpul reformei noile idei religioase au găsit un suport puternic în regiune și aceasta a fost afectată de Războiul religiilor dintre Catolici și protestanți din secolul XVI. După Debarcarea din Normandia, în timpul celui de-al doilea război mondial au avut loc numeroase lupte pe teritoriul regiunii până la data de 12 septembrie 1944, zi ce marchează eliberarea ultimului oraș din Normandia Superioară – Le Havre. Regiunea este puternic marcată de fluviul Sena care are cursul inferior pe teritoriul ei. Aceasta formează o vale largă și la vărsarea în Marea Mânecii formează un estuar. În rest, relieful este valonat, fără înălțimi foarte mari. Regiunea este foarte dezvoltată din punct de vedere economic, realizând 60% din producția franceză de lubrifianți, 50% din productia franceză de materiale plastice și 30% din producția franceză de automobile. De asemenea este a 4-a regiune în ceea ce privește comerțul exterior și a 6-a în ceea ce privește cercetarea. Portul din Le Havre este al doilea port francez după Marsilia în ceea ce privește volumul de mărfuri dar primul în ceea ce privește numărul de containere și al 9-lea din Europa.

Catedrala din Rouen, denumire oficială completă - Catedrala primațială Adormirea Maicii Domnului din Rouen este monumentul cel mai prestigios al orașului. Este sediul arhidiecezei din Rouen, centrul administrativ al provinciei ecleziastice a Normandiei. Este o construcție cu arhitectură gotică ale cărei prime pietre de fundație datează din Evul Mediu. Catedrala are particularitatea, rară în Franța, de a păstra palatul arhiepiscopal și construcțiile anexe din jur, care datează din aceeași epocă. Edificiul este situat în orașul vechi, pe malul drept al Senei, la mică distanță de Piața Veche, unde Jeanne d’Arc a fost arsă de vie pe rug, la 30 mai 1431. Notre-Dame din Rouen este una dintre cele mai frumoase și vaste biserici din Franța, iar turnul-lanternă se mândrește cu faptul că are cel mai înalt acoperiș din țară, de 151 de metri de la sol. Anul începerii construirii catedralei a fost 1145 iar finalizarea construcției a avut loc mult mai târziu – în anul 1880. Dimensiunile de gabarit ale edificiului sunt:

Lungime – 136,86 metri (pe interior)
Lățime – 61,6 metri (fațada vestică)

Podul Normandia este suspendat pe cabluri, care traversează estuarul Senei între orașele Le Havre și Honfleur, fiind realizat după planurile lui Michel Virlogeux. Costul construirii podului s-a ridicat la 419 milioane euro, inclusiv lucrările auxiliare, studiile preliminare și costurile financiare. Podul este o structură realizată din beton, cu lungimea totală de 2141 de metri. Pilonii de beton ajung la înălțimea de 214,77 metri. Platforma cu lățimea lățimea de 23,60 metri are patru benzi pentru autovehicule. Traversarea cu bicicleta este permisă, dar numai pe piste de biciclete foarte înguste și fără separare fizică, ceea ce o face foarte periculoasă. Stâlpii de susținere ai podului, în formă de Y, cântăresc 20000 de tone fiecare, inclusiv 11700 pentru armăturile metalice și 150 pentru cablurile de pretensionare. În număr de 184, cablurile sunt alcătuite din mai multe toroane de oțel , între 31 și 53, în funcție de forțele la care trebuie să suporte . Toate sunt protejate împotriva agresiunilor externe de un strat de ceară și o teacă de polietilenă. Podul Normandia este proiectat pentru a permite trecerea navelor care urcă pe Sena, având un pescaj de peste 50 de metri la apele cele mai înalte, permițând circulația navelor de peste 100000 de tone.

Falezele din Étretat sunt constituite din calcar, mai exact din cretă. Se pot distinge aici straturi regulate de cremene, ceea ce explică prezența silexului pe plajă. Într-adevăr, calcarul și cremenele intră în contact direct cu apa mării care dizolvă calcarul, iar acțiunea valurilor face ca silexul să devină strălucitor. Cele mai înalte faleze de calcar se găsesc înspre Treport, la granița dintre Normandia și Picardia, ele ajungând ți la înalțimi de 90 – 110 metri. La poalele falezelor, se constată prezența grohotișului, ce provine din căderi de bucăți întregi de rocă calcaroasă. Într-adevăr, apa de ploaie se infiltrează în calcarul poros și roade astfel roca, acțiunea înghețului putându-se adăuga acestui fenomen destructiv. Prin comparație, deși acțiunea mării are și ea importanță în procesul de distrugere al falezelor prin erodarea bazei, impactul acesteia este mai mic. Existența a trei arcuri succesive: poarta Amont, poarta Aval și Manneporte nu este legată la origine de eroziunea maritimă, ci de acțiunea unui râu de coastă paralel cu plaja, care și-a săpat șanțul în faleză.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează regiunea franceză – Île de France. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2011” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. Pe revers și tot în interiorul unui cerc liniar continuu se prezintă conturul regiunii Île-de-France, Palatul Versaille și Turnul Eiffel. Peste conturul regiunii sunt aplicate literele majuscule RF ce reprezintă inițialele numelui statului – Republique Francaise, iar dedesupt și spre stânga, pe conturul monedei, este aplicată inscripția ÎLE-DE-FRANCE. În dreapta conturului regiunii este redat un ornament decorativ ce reprezintă nomograma gravorului reversului acestei monede.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2011
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 300000 exemplare

Île-de-France este una dintre cele 18 de regiuni ale Franței cu capitala la Paris. Regiunea cuprinde 8 departamente ce reprezintă, în mare parte, regiunea metropolitană a Franței. A fost creată în anul 1976 când a înlocuit Districtul Regiunii Pariziene, creat în 1961. Île-de-France este cea mai populată regiune a Franței, având mai mulți locuitori decât țări europene ca Belgia, Grecia sau Suedia. Regiunea este puternic populată încă de pe vremea Imperiului Roman, când exista orașul galic și ulterior roman Lutetia. În Evul Mediu, regele franc Clovis I și-a stabilit aici capitala și Parisul a crescut treptat devenind unul dintre cele mai importante orașe din lume. Odată cu dezvoltarea orașului, regiunea din jurul său a fost constituită într-un domeniu regal cunoscut sub denumirea de Provincia Île de France. În anul 1982, odată cu celelalte regiuni, Île de France a fost transformată în colectivitate teritorială cu o putere executivă extinsă și condusă de un consiliu ales în mod direct. Relieful regiunii este relativ plat, marcat de râul Sena, cu o altitudine medie de 33 m, variind între 217 m maxim și 11 m minim. În ciuda puternicei urbanizări, 45% din suprafață este folosită pentru agricultură iar 23% din suprafață este ocupată de păduri. Regiunea este unul dintre motoarele economiei mondiale. Cu un PIB de peste 427,2 miliarde de euro în 2003 s-a clasat deasupra unor țări importante ca Brazilia sau Rusia. Dacă ar fi fost o țară separată, s-ar fi clasat pe locul 15 în clasamentul Băncii Mondiale din acel an. Cu toate că din punct de vedere al populației este doar a 20-a metropolă a lumii, din punct de vedere al PIB-ului este a 5-a după Tokyo, New York, Los Angeles și Osaka-Kobe-Kyoto, la egalitate cu Londra. Cu toate că a suferit o puternică dezindustrializare, regiunea rămâne totuși cea mai importantă regiune industrială a Franței cu peste 650.000 angajați. De asemenea, un mare număr de companii și corporații franceze și internaționale își au sediul în regiune. Nu este de ignorat nici turismul, Parisul fiind cel mai vizitat oraș din lume, în turism fiind angrenată aproape 3% din populație (însă turismul nu contribuie decât cu 1% la PIB-ul regiunii, contrar ideii răspândite ca Parisul ar trăi din turism). Cele mai dinamice activități economice în Regiunea Pariziană sunt serviciile (telecom și IT, media, finanțe, transport și logistică) dar și industria luxului (parfumerie fină, bijuterii, textile de lux). O parte semnificativă din populație lucrează în servicii publice ca funcționari.

Palatul Versailles a fost inițial o cabană de vânătoare și un refugiu privat pentru Ludovic al XIII-lea între 1610–43) și familia sa. În 1624, regele ia încredințat lui Jacques Lemercier construirea unui castel pe amplasament. Pereții săi se păstrează astăzi ca fațada exterioară cu vedere la Curtea de marmură. Sub îndrumarea lui Ludovic al XIV-lea, reședința a fost transformată într-un complex imens și extravagant, înconjurat de grădini stilizate franceze și englezești. El se află la o depărtare de 16 kilometri de capitala Paris. În data 10 iunie 1837 Louis-Philippe a inaugurat în incinta palatului un muzeu al istorie Franței, consacrat tuturor gloriilor naționale. În timp ce multe dintre cele 6000 de picturi și 3000 de sculpturi deținute de muzeu nu sunt disponibile pentru vizionare publică, o parte din aceste exploatații sunt expuse în tot palatul Versailles. În anul 1979 UNESCO a desemnat palatul și grădinile sale ca patrimoniu mondial. Minunea grădinilor Versailles constă în micile detalii și felul în care acestea se combină pentru a crea o priveliște coerentă asupra întregii proprietăți. Unii dintre cei mai buni artiști din Franța au lucrat împreună pentru a proiecta fiecare statuie și fântână. În palat sunt păstrate până în zilele noastre documente care atestă toate cheltuielile pentru construirea palatului. Costurile totale, conform site-ului oficial al Muzeului Versailles, se ridică la 25.725.836 de livre (o livră era echivalentul a 409 g de argint), adică aproape 10.500 tone de argint, o sumă greu de imaginat în zilele noastre. La un preț al argintului de 250 de euro/kg, construcția palatului a absorbit 2,6 miliarde de euro la valoarea actuală. Cheltuielile au fost distribuite pe o perioadă de 50 de ani, cât au durat construcția și amenajarea complexului, finalizate în 1710. Aproape jumătate din această sumă a fost cheltuită pe decorare și pe crearea designului de interior. Fiecare încăpere a palatului este o capodoperă, care arată câtă muncă și talent s-au investit aici, concentrarea de frumos fiind copleșitoare. Privirea flămândă de artă nu știe la ce să se oprească mai întâi. Gâtul rămâne încordat, cu capul plecat pe spate, pentru că plafoanele merită toată atenția, pe fiecare dintre ele fiind reprezentări spectaculoase.

Turnul Eiffel este o construcție faimoasă pe schelet de oțel din Paris ce măsoară 330 m înălțime. Turnul a devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. El a fost conceput de către o echipă de ingineri și arhitecți, angajați de firma Eiffel și Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susținător al său și a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. În urma unui concurs de arhitectură, lansat cu prilejul Expoziției Universale de la Paris, proiectul lui Eiffel a fost ales din alte 107 proiecte depuse. Structura a fost construită între anii 1887-1889, urmând să servească drept arc de intrare la marea expoziție. Turnul Eiffel a fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18038 de piese de oțel, folosind două milioane și jumătate de nituri. Turnul are 330 metri înălțime, inclusiv antena din vârf, și o greutate de peste 10000 de tone. Întreținerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Astăzi turnul este considerat drept simbolul orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în funcțiune timp de 20 de ani, dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la demontarea sa. Turnul are 3 niveluri: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Clădirea, unde lucrează 500 de persoane este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din data de 24 iunie 1964 și face parte din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

COCOFLIC

PENTRU MINȚI JUCĂUȘE

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

1944 - 1979

Ziua de 23 august a anului 1944, intrată în istorie ca actul de la 23 august, a fost de fapt o lovitură de stat prin care regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim ministru al României și „Conducătorul Statului”, dispunând încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Acest act a pus capăt regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase „conducător al statului” și își însușise puteri discreționare. În situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernăuți – Botoșani – Iași – Chișinău – Tighina, desprinderea de puterile Axei și semnarea imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică devenise o necesitate urgentă și vitală.Imediat după demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei și Ungariei. Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, acord în care au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României, precum și plata de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri. Alt rezultat al schimbării de alianță din 23 august 1944 a fost revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum și Basarabia și Bucovina de Nord, cedate Uniunii sovietice în 1940, rămâneau în posesia acestora. Schimbarea de alianță a României din 23 august 1944 a accelerat înaintarea Aliaților (printre care se număra acum România) spre granițele Germaniei, armata română participând la operațiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul țării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei până la sfârșitul războiului. Hotărârea României a scurtat cu şase luni cel de-al doilea război mondial. 23 August a fost, timp de aproape jumătate de secol, sărbătoarea naţională a României, pregătită şi întâmpinată cu mare fast de regimul comunist. Ziua de 23 august este una de referință în istorie, zi națională în comunism, pe care românii și regimul o sărbătoreau cu mult fast. Momentul 23 August 1944, care a dat prilejul acestei sărbăători, a devenit graniţa în timp între două epoci istorice: încheierea celui de-al Doilea Războu Mondial și începutul sovietizării României. De aceea, liderii comunişti au sărbătorit naţional acest moment. 22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial. Cel care a jucat rolul primordial în ziua de 23 august 1944 a fost Regele Mihai, care l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu și a decis să se alăturare Coaliţiei Naţiunilor Unite. Astfel că, timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României. Momentul Ziua de 23 august a rămăs în mintea românilor drept cea mai importantă sărbătoare comunistă, motiv pentru care se organizau activităţi în „cinstea” lui Nicolae Ceauşescu, de „Ziua Națională a României”. Parade fastuoase, materiale de propagandă, demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale erau doar câteva dintre manifestările organizate în „Epoca de Aur” pentru a celebra ziua de 23 august. Pregătite cu câteva luni înainte, activităţile dedicate zilei în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor Unite s-au transformat într-un omagiu adus conducătorului mult iubit, Nicolae Ceauşescu.

Adoptă, sterilizează, deparazitează,

vaccinează, microcipează, donează 2024

Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită proprietarilor de animale de companie (câini, pisici) pentru a conștientiza nevoia de adoptare, sterlizare, deparazitare, vaccinare și microcipare a acestora.

În societățile civilizate animalele de curte (câini, pisici) nu se abandonează în câmp sau mai grav ucide sau eutanasia. Calea este adoptarea, sterilizarea, deparazitatea, vaccinarea și microciparea lor.

Adoptarea unui animal de companie oferă mari satisfacții dar și obligații. Un animal de companie poate să devină un prieten de nădejde pentru orice persoană. Suportul moral necondiționat, o imunitate mai bună și îndemnul la o viață activă, sunt doar câteva dintre beneficiile pe care un animal de companie le aduce în viața unei familii. Adopția unui animal de companie este o idee excelentă care aduce numeroase avantaje atât viitorului stăpân cât și comunității. Iată o listă cu cele mai importante 5 motive pentru care este mai bine să adopți decât să cumperi un animal de companie:

este o procedură gratuită
prin adoptarea unui animal se salvează două vieți, a celui adoptat, cât și a celui ce îi ia locul în adăpost.
combați comerțul ilegal cu animale de companie
animalele adoptate nu mai au probleme de sănătate
poți fi exemplu pentru cei din jur

Sterilizarea/castrarea este o simpla interventie chirurgicala prin care se impiedica reproducerea animalelor de companie. Interventia nu cauzeaza dureri, ea este facuta sub anestezie generala, externarea se face in aceeasi zi si deja in cateva zile animalul poate zburda in voie.
Deparazitarea animalelor de companie este un proces important pentru sănătatea și bunăstarea lor, precum și pentru siguranța familiei. Este recomandată atât deparazitarea internă (împotriva paraziților din interiorul organismului) cât și cea externă (împotriva paraziților de pe piele și blană).
Vaccinarea animalelor de companie, este o măsură importantă pentru protejarea lor de boli grave și pentru prevenirea transmiterii acestora la oameni. Este crucial să se urmeze o schema de vaccinare adecvată, care să includă vaccinuri specifice pentru fiecare specie și pentru nivelul de risc al animalului. Consulatți medicul veterinar pentru periodiciataea procedurilor de deparazitare și vaccinare.
Microciparea animalelor de companie, în special a câinilor, este o procedură de identificare electronică prin implantarea unui microcip sub piele. Microcipul conține un cod unic și permite recuperarea animalului în caz de pierdere. Microciparea înseamnă asumare legală, iar oamenii se feresc ca de foc de asumarea responsabilității. Dacă ai un câine microcipat și iese pe domeniul public și mușcă pe cineva sau provoacă un accident în care moare cineva, accident de mașină vreau să spun, este responsabil stăpânul. Iar oamenii nu doresc să își asume acest gen de responsabilitate. Chiar și atunci când se fac microcipări gratuite, oamenii refuză. Cred că toți știu că, atunci când pui microcip, nu mai poți să faci câinele pierdut atunci când se întâmplă ceva și răspunzi de el.

A.C.I.R. - Colecția Bekeș Erno

Orice colecţie spune o poveste, iar istoria acestui hobby cultural datează de foarte mulţi ani. Colecţiile au avut un puternic impact cultural asupra societăţii înca din antichitate.Se spune că dinastia Ptolemeică, cea care a condus Egiptul între anii 305-30 Î.Hr, a deţinut o impresionantă colecţie de cărţi din întreaga lume, colecţie cunoscută sub numele de “Biblioteca din Alexandria”. O alta colecţie impresionantă care aparţine de această dată perioadei renascentiste a fost cea a familiei De Medici, una dintre cele mai influente familii din Italia secolelelor XV-XVI. Membrii familiei De Medici au fost primii care au încercat să colecţioneze cât mai multe obiecte de artă. Exemplul lor a continuat şi în secolele care au urmat, fapt pentru care foarte multe dintre colecţiile deosebite care se găsesc astăzi în muzeele din întreaga lume reprezintă, de fapt, donaţiile unor astfel de colecţionari. Pe lângă obiectele deosebit de importante, au existat încă din cele mai vechi timpuri şi colecţii de piese cu o mai mică valoare materială. Aceste colecţii purtau numele de “curiosité”. Şi în prezent există asemena colecţii, acestea fiind chiar cele care domină, foarte multe persoane colecţionând fel de fel de marunţişuri. Fiecare colecţie are o poveste care descrie locurile şi evenimentele din trecut şi totodată îl defineşte pe cel care a pus bazele colecţiei. Deşi multi colecţionari adună aceste obiecte din pură pasiune şi pentru valoare sentimentală, de multe ori aceste obiecte capătă în timp valoare bănească. Fiecare colecţie este unică, la fel şi colecţionarul care o deţine, acesta fiind influenţat de factori precum pasiunea pentru obiectele respective, interesul şi situaţia financiară, precum şi suma alocată acestui hobby, care poate deveni una foarte mare. Specialiştii în psihologia colecţiilor şi a colecţionarilor sunt de părere că în momentul în care o persoană începe o anumită colecţie, indiferent de tipul acesteia, un pas foarte important îl reprezintă ţinerea unei evidenţe foarte clare a pieselor din colecţie.

Colecționar

Colecţionarii fotografiază fiecare element al colecţiei, grupează elementele colecţiei şi întocmesc un dosar în care înregistrează toate piesle. Mai mult decât atât, cei care colecţionează obiecte de valoare îşi asigură neapărat colecţia. Colecţionarii sunt conştienţi de aspectele cele mai importante: asigurarea, întreţinerea şi dezvoltarea colecţiei lor. Colecţionarii de artă tratează orice obiect artistic cu foarte mare responsabilitate şi sunt de foarte multe ori chiar specialişti, având în vedere legătura dintre artă şi istorie. Colecţionarii de cărţi consideră că pasiunea lor este una nobilă în adevăratul sens al cuvântului, atâta timp cât colecţionează operele literare cu o mare însemnătate pentru propria persoană şi nu pentru a le comercializa. Pe lângă colecţionarii de obiecte cu valoare culturală însemnată, există şi colecţionari care prezintă un interes aparte pentru obiecte care nu au mare însemnatate. Se presupune că această “pasiune” dusă la extrem poarta numele de “colecţionare compulsivă de obiecte” şi este considerată o boală în adevăratul sens al cuvântului. Ziare sau articole, cutii, doze de suc şi bere, sticle şi ambalaje precum şi alte obiecte de acest gen reprezintă punctul de interes al acestor “colecţionari”. De cele mai multe ori este nevoie de un consult de specialitate şi de un tratament adecvat, iar persoanele în cauză nu mai trateaza colecţia ca pe o pasiune, ele devenind din pasionati pacienţi. Iată unele caracteristici ale colecţionarului de rând:

Este foarte ataşat de colecţia lui, se “zburleşte” la cunoştiinţe dacă acestea îndrăznesc să îi deranjeze piesele din colecţie.
Deşi foarte grijuliu, nu ratează nici un moment să se laude, sau să îşi expună ât mai la vedere colecţia sau colecţiile.
Poate cheltui sume foarte mari pentru a cumpăra exact acel obiect care “lipsea” colecţiei şi o “împiedica” să fie întreagă.

A.C.I.R.

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

A.S.

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație studențească sau științifică din domeniul agriculturii (agronomiei).

Set 2 insigne - Argentina '78

Campionatul Mondial de Fotbal 1978 a fost cea de-a unsprezecea ediție a celei mai importante competiții la care au participat echipe naționale din toată lumea, ediție ce s-a desfășurat în Argentina. Ediția a fost câștigată de către Argentina, învingând Olanda în finală cu scorul de 3 - 1. Turneul final al competiției a avut loc în perioada 1 – 25 iunie 1978 și la el au participat 16 reprezentative naționale. În cele 38 de meciuri jucate s-au înscris 102 goluri (2,68 de fiecare meci), cele mai multe (6) au fost înscrise de către jucătorul argentinian Mario Kempes. Cel mai bun tânăr jucător al turneului final a fost italianul Antonio Cabrini. Meciurile turneului final au fost vizionate de 1 545 791 spectatori (o medie de 40679 vizitatori de meci). Sus am postat logo-ul acestei competiții sportive. În calificările pentru acest turneu final România a făcut parte din grupa a patra alături de reprezentativele Spaniei si Iugoslaviei și a terminat pe locul doi în grupă, locul 1 revenind Spaniei. Rezultatele obținute de România în grupă au fost:

16 aprilie 1977, România - Spania 1-0 (1-0) (6 Benito-autogol)
8 mai 1977, Iugoslavia - România 0-2 (0-2) (37 Georgescu, 47 Iordănescu)
26 octombrie 1977, Spania - România 2-0 (0-0) (75 Leal, 85 Asensi)
15 noiembrie 1977, România - Iugoslavia 4-6 (3-2) (2 Vigu, 40 Iordănescu, 43 Boloni, 67 Georgescu / 14, 51, 62 Sukic, 18 Muzinic, 79 Trifunovic, 84 Filipovic)

Echipa României a fost antrenată de Ștefan Kovacs. Cele mai cunoscute nume din formația noastră au fost: Moraru, Cheran, Sătmăreanu, Sameș, Vigu, Dumitru, Boloni, Iordănescu, Crișan, Balaci, Dudu Georgescu. Nicolae Rainea a condus la această ediţie a turneului final două jocuri, Italia - Franţa, primul meci jucat în grupa A preliminară şi încheiat cu victoria squadrei azzurra, scor 2-1, apoi Peru - Brazilia 0-3, în faza a doua a grupelor. Italia şi Brazilia aveau să îşi dispute de altfel finala mică a competiţiei, selecţionata cariocas impunându-se cu 2-1 şi terminând pe podium.

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE

ROMÂNĂ ȘI GERMANĂ