Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Țintești este o comună din județul Buzău, care include și satele Maxenu, Odaia Banului și Pogoanele. Comuna se află la sud de orașul Buzău, în câmpia Buzăului și a Călmățuilui. Prin satul Maxenu, comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ 203 D care, împreună cu DN 2 C, leagă Buzăul de Slobozia. Lângă Maxenu, din acest drum județeană se ramifică DJ 204 D, care trece prin satul Țintești și face legătura cu DN 2 B și comuna Gălbinași. La recensământul din anul 2021 comuna număra 4197 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 4518 locuitori) dintre care: români – 90,61% și restul – alte etnii sau necunoscută. Componența confesională a comunei buzoiene Țintești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 89,37% și restul – alte religii sau nedeclarate. În anul 1902 comuna, în structură diferită, număra 870 locuitori. Pe atunci satul Maxenu era comună de sine stătătoare ce număra 900 de locuitori. În 1925 comuna Țintești avea în componență satele Țintești și Țintești-Pogonelele, și o populație de 1564 de locuitori. În 1950, cele două comune au fost incluse în raionul Buzău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, comuna Maxenu a fost desființată și inclusă în comuna Țintești, rearondată județului Buzău, reînființat. Trei obiective din comuna Țintești sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local:

situl arheologic din zona Derii de Sus-secolul al III-lea EN
așezarea de tip tell datând din mileniul al IV-lea î.e.n. (aparținând culturii Gumelnița din eneolitic).
conacul Garoflid datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, din satul Țintești - monument de arhitectură.

În cimitirul satului Maxenu, aşezat pe un soclu în trepte, din piatră, a fost ridicat, în anul 1948, un monument de formă piramidală, cu o cruce în vârf. Inscripţia ne spune că, “Acest monument s-a ridicat de Constantin Vasile şi Ene C. Vasile pentru fiul său, locotenent Vasile C. Nicolai, erou căzut în luptele de la Dalnic, Odessa, în ziua de 5 octombrie 1941”, ca “Şi pentru eroii comunei”, al căror nume este înscris pe monument, dar sunt greu lizibile.

În curtea bisericii cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena “ din satul Pogonele se află un mic monument de tip obelisc cu o cruce în partea superioară, susţinut de un postament în trepte, din piatră. Într-un medalion este fotografia eroului Neculai Chercă, sub care se găseşte inscripţia, “Ridicată de Mihai N. Chircă cu soţia Floarea, fiului lor Neculai, mort 22 septembrie 1941.” Crucea a fost ridicată în anul 1942.

În anul 1938 s-a ridicat în curtea şcolii satului Țintești, situată în centrul localităţii un monument din piatră de Măgura, în memoria eroilor morţi la Jiu, Bălării, Neajlov sau la Turtucaia, Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti pentru întregirea ţării. Monumentul are formă piramidală, cu un vultur în vârf, care, iniţial, avea o cruce în cioc, distrusă în timpul regimului comunist, şi este susţinut de un postament masiv, în trepte, pe care sunt însemnele armatei, un tun, o cască, două săbii încrucişate, deasupra cărora este inscripţia, “Recunoştinţă vouă, eroilor patriei 1916-1918”, numele acestora fiind înscrise pe monument. Pe faţadă este reprezentat un soldat român cu arma la piept. Dezvelirea sa a avut loc în ziua de Înălţarea Domnului, cu o impresionantă ceremonie, la care a participat întreaga suflare a satului.

În curtea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țintești, a fost ridicat un obelisc ce poartă o cruce în vârf, aşezat pe un postament în trepte, ridicat de familie eroului „Ioniţă Dumitru, doctor în filozofie şi drept, născut în 1912, mort în 1942”, cum precizează inscripţia ce se găseşte sub medalionul cu portretul eroului. Ca element decorativ, pe faţa monumentului a fost aplicată o cască militară, deteriorată. Numele de familie al eroului este Nicolescu.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

OAIA - SIMBOL NAȚIONAL

OPINIE PUBLICĂ de Mihai Frunză

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DUEL

EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Clubul sportiv - Agronomia

CS (Clubul sportiv) Agronomia este un club sportiv bucureștean ce-și desfășoara activitatea pe lângă U.S.A.M.V. (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară) din București. Clubul deține o frumoasă sală de sport unde se pot desfășura jocuri de echipă din diverse discipline sportive dar și intreceri de atletism pe distanțe scurte și medii. Competițiile sportive și evenimentele culturale sunt o prezență constantă în viața studenților din campusul USAMV. Anual se desfășoară o competiție cu mare tradiție în rândul studenților agronomi din toată țara – Agronomiada, care are loc, prin rotație, într-unul dintre cele cinci centre universitare cu învățământ agronomic – București, Iași, Cluj, Timișoara și Craiova.

Bucegi

Munții Bucegi, din inima Carpaților Meridionali, reprezintă o veritabilă bijuterie a naturii în peisajul României. Pe o suprafață de aproximativ 300 de kilometri pătrați, această regiune oferă o priveliște fascinantă în sălbăticia montană. De la vârful lor emblematic, Omu, ce atinge culmea la peste 2.500 de metri, și până la platourile stâncoase populate de Sfinxul și Babele, Bucegii te îmbie cu o paletă de peisaje incredibile și trasee montane variate. Acești munți sunt un adevărat paradis pentru cei ce caută conexiunea cu natura. Relieful lor, modelat de mii de ani de acțiunea ghețarilor și a elementelor, dezvăluie o gamă diversă de forme carstice: de la lapiezuri și doline până la chei și văi pitorești. În adâncurile lor ascund peșteri și grote care atrag exploratorii curioși. Fiecare pas pe aceste meleaguri este însoțit de liniștea mănăstirii, de ciripitul păsărilor și de mirosul revigorant al vegetației alpine. Munții Bucegi nu sunt doar un loc, sunt o experiență intensă pentru cei ce își doresc să se avânte în inima naturii și să descopere frumusețea sălbatică a acestor pământuri mărețe. Munții Bucegi se află în partea estică a Carpaților Meridionali, ocupând o suprafață de aproximativ 300 de kilometri pătrați. Situați între Valea Prahovei la est și Culoarul Bran-Rucăr și Valea Ialomiței la vest, acești munți impresionanți cad spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud până la Subcarpații de Curbură. Forma lor amintește de o potcoavă deschisă spre sud, cu râul Ialomița izvorând din centrul acesteia. Cel mai înalt punct al masivului este Vârful Omu, unde se întâlnesc ramurile principale ale Bucegilor. Culmea principală a acestor munți se găsește între Valea Prahovei și cea a Ialomiței, unde se pot observa forme de relief variate și contrastante. Pe versantul prahovean, munții se ridică abrupt și stâncoși, cu diferențe de nivel semnificative între 500 și 900 de metri, în timp ce platoul Bucegilor oferă un peisaj de podiș înalt, cu altitudini cuprinse între 1600 și 2400 de metri și o înclinare de la nord către sud. În complexul montan Bucegi sunt incluse și alte formațiuni, cum ar fi masivele Leaota și Piatra Craiului, împreună cu culoarele depresionare Bran-Rucăr, Dragoslavele și Prahova. Denumirea „Bucegi” are o origine complexă și fascinantă, fiind înrădăcinată adânc în istoria și cultura locală. Forma arhaică „Bucegi” apare în documente istorice, cum ar fi actul ctitoricesc al Mănăstirii Sinaia din 1695, unde se menționează construirea mănăstirii „la pustie sub muntele Buceciul”. Acest toponim este încă folosit de bătrânii din Branul de Sus. Lingviștii sugerează mai multe etimologii posibile. Una dintre ele leagă numele de la antroponimul „Bucșa” sau de cuvântul „buceag”, care descrie un covor de mușchi verde și moale sau un păduriș des și jos. Este posibil ca tufele joase de jnepeni, numite buceag, să fi influențat denumirea masivului. Alte teorii asociază numele cu localități precum Bugeac din diverse județe sau cu Bugeacul istoric din Basarabia, parte a regatului dacic al lui Burebista. Lingvistul Sextil Pușcariu propune că numele „Buceci” se derivă de la un nume dacic autentic, „Buc” sau „Bucur”, în mod similar cu alte toponime regionale ca „Măneciu” sau „Moeciu”. Masivul Bucegi s-a format în cadrul orogenezei alpine, alături de întregul lanț carpatic și sectorul Carpaților Meridionali. Acest proces geologic complex a avut loc pe parcursul Neogenului și Cuaternarului, perioade în care Bucegii s-au înălțat cu aproximativ 1000 de metri. Ridicarea masivului a fost influențată de mișcările tectonice care au modelat relieful actual al Carpaților. Structura geologică rezultată este caracterizată prin peisaje spectaculoase, cu vârfuri impunătoare și formațiuni stâncoase impresionante.

C.C.S. - R.P.R. - Concurs popular (canotaj)

Istoria canotajului romanesc a inceput in secolul XIX, in anul 1864 cand un grup de tineri studenti din Timisoara, intorsi din strainatate de la studii au infiintat pentru placerea lor, "Societatea de luntrisoare". In anul 1925 se infiinteaza la Arad, Comisia de Sporturi Nautice din Romania. Aceasta depune, in anul 1927, cererea de afiliere la Federatia Internationala de Canotaj. Congresul din 19 august 1927 aproba afilierea Federatiei Societatilor Sportive din Romania ca membru extraordinar al FISA. Prima participare romaneasca la o competitie oficiala internationala este semnalata in anul 1932 la Campionatul European de la Belgrad, ca apoi in 1933 la Campionatul European de la Budapesta, Romania a fost prezenta prima data la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de canotaj.

Caiacul este o ambarcațiune de sport pentru o persoană sau mai multe, ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri. Sportivii stau pe fund în ambarcațiune, pe care o propulsează cu una sau două padele (vâsle).

Canoea este o ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor. În canoe pot fi unul sau mai mulți sportive stând în genunchi. Disciplina sportivă care cumulează cele două sporturi se numește caiac-canoe.

C.T.A. - Schi

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România s-a adoptat Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente.

Schiul colectează diferite discipline de iarnă unite prin utilizarea schiurilor ca instrument pentru deplasarea distanțelor pe suprafețe înzăpezite. În România primele știri despre schi ca sport au apărut în "Revista Automobilă" în anul 1920, unde este menționată Societatea de schi "Karpathia" din Brașov, înființată în anul 1880. Tot în 1880 se înființează "Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor" SKV (Siebenburgische Karpathenverein"), cu sediul la Sibiu, care avea secții regionale în diferite zone ale țării. Una dintre realizările SKV a fost tipărirea unui "Anuar al SKV", apărut între anii 1881-1944, în care erau tratate și problemele specifice muntelui pe timp de iarnă, inclusiv amenajarea unor pârtii de schi, case de adăpost etc. În anul 1893, ia ființă prima societate turistică românească cu activitate efectivă cunoscută: "Societatea Carpatină Sinaia". În statutul său, alături de obiectivele turistice, științifice și culturale, întâlnim și preocuparea pentru activități sportive ca tirul, vânătoarea și sporturile de iarna (schi, bob - sanie). În 1892, se semnalează un grup de schiori condus de Carol Ganzer, care parcurge Clăbucetele Predealului. Un an mai târziu, revista "Hercules" își informa cititorii că "săniușul pe picioare" se practica în multe localități ardelene, mai ales în zona Clujului și Bihorului. În anul 1905 se înființează "Societatea de Schi Brașoveană" aparținând locuitorilor de naționalitate germană - Kronstadter Ski Vereinigung"), iar în 1909 se organizează primul concurs de schi din România. Doi ani mai târziu s-a disputat și prima cursă de coborâre din Postăvar până în Poiana Brașovului, învingător fiind W. Janesch. Au participat 11 concurenți. Tot în acești ani încep să fie organizate și întreceri feminine pe distanțe scurte. Anul 1913 consemnează construirea primei trambuline de sărituri cu schiurile în Poiana Postăvarului de către KSV. Primul Campionat Național este disputat la Sinaia în 1927. Primul campionat interuniversitar are loc la Predeal în 1930. În 1931, ia ființă FRSB (Federația Română de Schi Biatlon). Astăzi se practică diverse discipline sportive de schi: schi alpin, schi nordic, schi alpinism, schi freestyle și schifreeride.

C.S.D.R. - Confederația Sindicatelor Democratice din România

25 ani * 1994 - 2019

Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) s-a înființat în anul 1994, prin desprinderea din CNSLR-Frăția iar primul său președinte a fost Victor Ciorbea, Astăzi CSDR numără aproximativ 350000 membri. CSDR este persoană juridică română de drept privat, a cărei activitate se desfășoară pe tot teritoriul țării în conformitate cu prevederile Constituției și ale Legii sindicatelor. Sediul central al CSDR este situat în municipiul București, strada Walter Mărăcinenau, nr.1-3, sector 1. CSDR ăși întemeiază conceptele de valori și strategia pe dreptate, echitate și justiție socială în evaluarea reală a eficienței muncii și a consecințelor sociale ale acesteia. Politica CSDR acționează în plan social prin atitudini non-violente, întemeiate pe argumente, pe realități fără a exita atunci când este cazul în a impune forța argumentelor în afirmarea corectă pentru salariați și societate a ordinii și statului de drept, a respectului legii. CSDR își concepe în mod obiectiv scopul activității de pe pozițiile democrației sindicale și solidarității sociale, acționând pentru:

promovarea și apărare intereselor profesionale, economice, sociale și culturale ale membrilor săi
realizarea unității de acțiune sindicală
elaborarea unor proiecte de acte normative care privesc activitatea sindicală, socială, economică, profesională și culturală a membrilor săi
negocierea contractului colectiv de muncă la nivel național
eliminarea discriminării forței de muncă și asigurarea egalității de șanse și tratament a membrilor săi
consacrarea legislativă a protecției sociale pentru beneficiarii ajutorului de șomaj și identificarea mijloacelor de recalificare a membrilor de sindicat disponibilizați, etc

C.F.R. - Liceul Aurel Vlaicu 1987 * 1942 - 1982

Piesa de mai sus este o insignă emisă la cererea unui liceul CFR din țară cu numele Aurel Vlaicu. Nu există informații din ce localitate ar putea fi acest liceu. Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrei 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obţinând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

În luna mai a anului 1910 Aurel Vlaicu a terminat construcția primului său aeroplan, denumit Vlaicu 1. Duminică 30 mai și-a scos pentru prima dată aeroplanul în câmp deschis. În ziua de 4 iunie Aurel Vlaicu a reușit să se ridice de la pământ cu aeroplanul său. În scurt timp Aurel Vlaicu reușeste să întreacă alte aeroplane construite în străinătate, demonstrând că istețimea românească era pe un loc de cinste. Toate gazetele din acea vreme au scris despre zborul extraordinar al lui Aurel Vlaicu sub titluri dintre cele mai răsunătoare.

Căile Ferate Române (CFR) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

__________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ