Epaminonda's Blog.....: SKALNA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea cehă SKALNA, regiunea KARLOVY VARY,

câteva trimiteri poștale ilustrate, un jeton și o monedă locale.

Muzeul geo-fizic

Biserica

Hotel Garni

Castelul

Arhitectură locală

Jeton local

Monedă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O EPIGRAMĂ PROPRIE

___________xxx___________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Barcelona '92 fotbal

În orașul spaniol Barcelona a avut loc a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară între 25 iulie și 9 august 1992. La această ediție a JO au participat 9956 sportivi din 169 de state ale lumii, în cadrul a 32 sporturi olimpice (în total 286 probe sportive). Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel:

Echipa unificată a statelor membre C.S.I. (foste republici din compunerea URSS) – 112 medalii (45 de aur, 38 de argint și 29 de bronz)
SUA – 108 medalii (37 de aur, 34 argint și 37 de bronz)
Germania – 82 de medalii (33 de aur, 21 de argint și 28 de bronz)

România s-a clasat pe locul 14 cu 18 medalii (4 de aur, 6 de argint și 8 de bronz)

Turneul de fotbal al JO de vară Barcelona – 1992 a inclus 16 echipe naționale (Spania, Italia, Suedia, Danemarca, Polonia, Qatar, Coreea de Sud, Kuweit, Egipt, Ghana, Maroc, Mexic, SUA, Columbia, Paraguay și Australia), împărțite în patru grupe de câte patru, unde echipele au jucat între el tur-retur. La sfârșitul fazei grupelor, primele două echipe au avansat în faza eliminatorie, începând cu sferturile de finală și culminând cu meciul pentru medalia de aur de pe stadionul Camp Nou (8 august 1992). Spania a devenit prima țară gazdă care a câștigat medalia de aur la un turneu olimpic de fotbal după Belgia în 1920. Meciurile (32 în total) s-au jucat pe cinci stadioane din 4 orașe spaniole, marcându-se un total de 87 de goluri, cel mai bun marcator fiind polonezul Andrzej Juskoviak cu 7 goluri. Primele locuri au revenit: Spaniei (locul 1), Poloniei (locul 2) și Ghanei (locul 3).

AMVAC - RoSAVA

Asociația Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie

Asociația medicilor veterinari pentru animale de companie (AMVAC) este o asociaţie profesională înfiinţată în anul 2006 pentru a reprezenta interesele medicilor veterinari liber profesionişti specializaţi în animale de companie. AMVAC are rolul de a informa membrii în legătură cu noutăţile ştiinţifice şi tehnice din domeniu, de a organiza conferinţe, seminarii şi congrese în România, de a promova noi tehnici terapeutice, de a facilita contactul cultural şi ştiinţific între veterinarii români şi cei din străinătate şi de a contribui la dezvoltarea domeniului veterinar din România prin promovarea, susţinere şi iniţierea de proiecte cu caracter ştiinţific pentru dezvoltarea profesională continuă a specialiştilor veterinari.

Apimondia

Apimondia - Federația internațională a asociațiilor de apicultori, a fost înființată în anul 1887, astăzi cuprinzând mai mult de 100 de asociații naționale și peste 5 milioane de membri. APIMONDIA organizează periodic congrese ale apicultorilor unde se dezbat probleme curente ale apicultorilor din toată lumea. Primul congres internațional de apicultură a avut loc în Belgia, la Bruxelles, în anul 1879. Desfășurarea acestor congrese a prieljuit baterea unor frumoase insigne spre amintire. Ca o recunoaștere a meritelor și realizărilor românești în domeniul apiculturii, României i-a revenit onoarea organizării ediție a XX-a a Congresului APIMONDIA. Alegerea nu a fost întâmplătoare, deoarece România are condiții favorabile pentru dezvoltarea albinăritului. După statisticile APIMONDIA, România ocupă locul șapte în lume în ceea ce privește numărul totatl al familiilor de albine – peste 1 050 000. Albinăritul se confundă cu însăși istoria noastră națională. Cu ocazia congresului de la București s-a organizat și o expoziție – târg internațional de apicultură, exponatele făcând obiectul unui concurs cu premii, medalii și diplome. La congres au participat 1569 de mebri APIMONDIA, din 41 de state ale lumii. La acest congres a fost ales Președinte al APIMONDIA , profesorul român Vieceslav Harnaj, care a condus destinele apicultorilor 23 de ani (1965 - 1988).

Stupăritul sau apicultura este unul din sectoarele agriculturii cu cele mai vechi tradiții în România . Tracii și dacii, strămoși ai poporului român, se ocupau cu creșterea albinelor de la care obțineau miere, ceară și alte produse apicole. Astfel, Herodot menționează (secolul al V-lea î.Hr.) mulțimea albinelor la nordul Dunării, aceasta fiind prima atestare documentară a apiculturii pe teritoriul României, de asemenea, există numeroase alte izvoare istorice, descoperiri arheologice, surse folclorice care atestă continuitatea apiculturii în spațiul carpato-danubiano-pontic. Apicultura, ca ramură a agriculturii este o activitate benefică prin faptul că albinele au o contribuție importantă la creșterea recoltelor prin polenizare. În anul 2011, producția de miere din România a fost de 21.000 de tone (26.000 de tone conform unei alte estimări), în timp ce producția de polen s-a ridicat la 50-60 de tone, iar cea de propolis la 25-30 de tone. Din totalul producției, peste 60% a fost exportată în țări precum Germania, Marea Britanie, Italia, Franța, Austria, dar și SUA, Canada, Japonia sau China. În 2009, România a exportat 10.654 de tone de miere și a importat 515 tone. În anul 2011, România a ocupat locul 10 la nivel mondial la exporturile de miere. Dacă în 2000 România producea șase tone de miere „eco”, în 2011 s-au produs 3.800 de tone, care s-au exportat în proporție de 80% în Franța și Germania.

A.G.V.P.S. - fazan

Începuturile organizării vânătoreşti din România, în asociaţii vânătoreşti locale, datează din cea de-a doua jumătate a secolului XIX. Prima societate autentică de vânătoare a fost înregistrată în România, la Bucureşti, în anul 1870. A urmat constituirea altor şi altor societăţi locale de vânătoare, după preocupările europene în domeniu, din acea perioadă. Dintre noile societăţi de vânătoare înfiinţate, reamintim doar „Uniunea Vânătorilor din Braşov” şi „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”, ambele fondate în acelaşi an, 1883. Chiar dacă începuturile organizării vânătoreşti din ţara noastră au devansat, la acea vreme, multe iniţiative similare din alte ţări europene, constituirea unei Uniuni Naţionale a Vânătorilor din România a întârziat ceva mai mult, până după Marea Unire. De abia atunci, reprezentanţii societăţilor de vânători din fostele provincii româneşti au lansat ideea constituirii unei singure Uniuni Generale a Vânătorilor, ca entitate naţională de intervenţie eficientă pe lângă autorităţi, în scopul susţinerii intereselor comune ale tuturor vânătorilor din ţara noastră. Dar se vroia ceva mai mult. Se dorea ca Uniunea să devină purtătoarea idealurilor vânătoreşti din România, întru înnobilarea pasiuni vânătorilor, prin ridicarea nivelului de instruire a acestora şi prin exercitarea vânătorii în deplină sportivitate, numai acolo unde, când şi cum permitea legea. De la idee până la faptă nu rămăsese decât un pas. Premisele erau deja create, prin înfiinţarea la Sibiu, imediat după Primul Război Mondial, a „Reuniunii Vânătorilor pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal”. Entuziasmaţi de acelaşi ideal, se constituia, şi la Bucureşti, în 5-7 iunie 1919, „Uniunea Generală a Vânătorilor”. În Bucovina, la Cernăuţi, fiinţa, după cum s-a precizat deja, „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina” (Jagdschutzverein). Constituirea unei singure Uniuni Naţionale a Vânătorilor în anul 1921, pe când fuziunea „Uniunii Generale a Vânătorilor” cu „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal” era ca şi realizată, s-a amânat din cauza unui incident, cunoscut sub denumirea de „incidentul Scraba”, care a pus în pericol, pentru moment, realizarea unirii. Totuşi, în 26 mai 1922, cu ocazia unei Adunări Generale Extraordinare a Uniunii Generale a Vânătorilor, la care au participat delegaţi ai societăţilor de vânătoare din întreaga ţară, ai „Societăţii pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal” şi ai „Societăţii pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”, s-a decis, în sfârşit, fuziunea. Data de 5 iunie 1919 reprezintă aşadar momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. În anul 1948, cunoscut ca an al unor profunde transformări politice impuse din exterior, Uniunea Generală a Vânătorilor din România a fost desfiinţată, în locul acesteia fiind înfiinţată, prin Decretul 211/1948, Asociaţia Generală a Vânătorilor din România (A.G.V.R.), persoană juridică, de utilitate publică. Asociaţia Generală a Vânătorilor din România a moştenit astfel, prin lege, membrii, patrimoniul privat, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ale fostei Uniuni Generale a Vânătorilor din România, fiind succesoarea de drept a acesteia. În anul 1953, Asociaţia Generală a Vânătorilor din România a fost transformată, prin H.C.M. nr. 3126/1953, în Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.), alipindu-i-se acesteia şi asociaţiile şi societăţile private de pescari sportivi. În concordanţă cu împărţirea teritorială din acea perioadă, membri vânători şi pescari sportiv ai A.G.V.P.S. din România erau organizaţi în filiale regionale cu personalitate juridică, la rândul lor împărţite în filiale raionale. Caracterul asociaţiei şi al patrimoniului acesteia a rămas, în continuare, 100% privat. Aici admiri sigla AGVPS din România. A urmat anul 1968, care, prin noua împărţire administrativ-teritorială a ţării în judeţe, a determinat o nouă reorganizare a A.G.V.P.S. din România, de această dată în asociaţii judeţene (39) şi din municipiul Bucureşti (6) ale vânătorilor şi pescarilor sportivi. Reorganizarea a avut loc ca urmare a unor dispoziţii administrative, în condiţiile respectării întocmai a prevederilor Decretului nr. 31/1954. Toate reglementările legale, care au urmat cu privire la vânătoare, la pescuitul sportiv şi la portul armelor au nominalizat consecvent şi au instituţionalizat astfel A.G.V.P.S. din România, fiind mai apoi definită cu claritate, prin prevederile Legii nr. 26/1976, ca „organizaţie obştească, cu personalitate juridică şi cu statut propriu”.

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.

Fazanul, sau „Fazanul de vânătoare” este o pasăre care a fost adusă în România din timpul romanilor. El este originar din Asia, denumirea științifică (Phasanius colchicus) are o legătură directă cu zona de proveniență și de răspândire a fazanului. Masculul are o coadă lungă bifurcată, iar penajul sau bogat si auriu cu pene pestrițe alb cu negru, sau galben cu cenușiu. Capul este albăstrui cu reflexe verzui. Femela are penajul de culori mai spălăcite de nuanțe galben cu cenușiu. În prezent se cunosc ca. 30 de rase, toate fiind păsări active ziua, trăind pe câmpuri cu terenuri cultivate, unde consumă de obicei o hrană de natură vegetală, iar noaptea se retrag în pădure dormind în arbori. Este o pasăre poligamă (un cocoș având 5 -6 găini), sedentară, care nu migrează iarna ci numai în căutare de hrană. Femela depune în cuib 8 - 15 ouă verzui sau brune pe care le clocește din aprilie până în iunie timp de 24 de zile pe un sol cu ierburi. Pentru a menține constant efectivul de păsări există în prezent crescătorii de fazani, puii eclozând în incubatoare. În România se întâlnesc următoarele specii de fazani: fazanul comun, fazanul gulerat, fazanul mongolic și fazanul tenebros. Glasul cocoșului de fazan este un țipăt, care poate fi auzit seara când se urcă în arbori pentru dormit, dimineața în zori când coboară, ori de câte ori se consideră amenințăți de vreun pericol și în perioada de împerechere. Femela scoate și ea un ticăit ușor, iar în copac se urca fără să dea glas. Dintre simțuri cel mai dezvoltat pare a fi văzul, apoi auzul. Localizarea fazanului în teren depinde de anotimpuri. Primăvara când vegetația începe să se ridice și să ofere adapost, fazanul iese la câmp, la început la cultura de păioase și mai târziu în porumbiști. Când porumbul se usucă și frunzele încep să facă zgomot la adierea vântului, fazanul iese și caută ierburile uscate, grupurile de mărăcini, desișurile, etc. Toamna când câmpul este dezgolit fazanul se retrage din nou la adăpostul pădurii, iar în lipsa acestuia în stufărișuri, culturi de protecție și orice vegetație care îi poate oferi adăpost. Manifestă o slabă fidelitate față de locul unde a crescut.

Aviația utilitară 5000 ore de zbor

S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A. a fost înfiinţată în anul 1964 ca întreprindere de stat, în subordinea Ministerului Transporturilor. Anterior, Aviaţia Utilitară a funcţionat ca detaşament al Companiei TAROM, având în componenţă un sector AVIASAN, care utilizează elicoptere şi avioane uşoare pentru transportat bolnavi, nou-născuţi cu probleme deosebite, sânge sau subproduse sanguine, organe, ţesuturi sau pacienţi în vederea transplantului, personal specializat medical, aparatură medicală sau medicamente. Ca un exemplu al activităţii AVIASAN, considerată în anii 1975-1980 ca fiind una dintre cele mai dezvoltate unităţi de transport aerian medical din estul Europei, stau mărturie următoarele cifre: 110.000 ore de zbor; 52.000 curse sanitare; 45.000 grav bolnavi şi accidentaţi transportaţi; 60.000 kg sânge conservat; 25.000 kg medicamente transportate; peste 1.500 medici şi personal medical transportaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În decursul anilor, Aviaţia Utilitară a executat misiuni de zbor pe întreg teritoriul României prestând, pe lângă serviciile de ambulanţă aeriană amintite, servicii de transport marfă şi pasageri, tratamente aviochimice, misiuni de aerofotogrametrie, reclamă aeriană şi filmări, zboruri de cautare-salvare, stingere de incendii, ajungând la sfârşitul anilor ’80, la 60 - 65000 ore de zbor anual. După 1990, ca urmare a Legii Privatizării, întreprinderea a trecut în administrarea Fondului Proprietăţii de Stat, care a decis în 1998 divizarea societăţii în 5 părţi. În urma divizării, S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A., executând toată gama de prestări servicii, întreţinere tehnică şi reparaţii, pe care o executa vechea societate, cuprinde şi aerobazele teritoriale Piteşti şi Braşov.

Auto-Tractor - România

Autotractor București, denumiri alternative: Autotractor Brașov și Autotractor România, denumire actuală Mașini Export, a fost și este încă numele unei companiei române de comerț exterior a tractoarelor și mașinilor agricole românești, precum și a automobilelor, știindu-se că România are o bogată tradiție în fabricarea tractoarelor, mașinilor și utilajelor agricole. Se știe că în regimul comunist produsele finite ale industriei constructoare de mașini brașovene ajungeau pe toate meridianele și paralele globului fiind foarte bine apreciate pe piața internațională sub raportul calitate preț. Principalele centrele românești de fabricației ale tractorului și automobilului, de-a lungul vremii au fost; Brașov, Pitești, Arad, Craiova, Timișoara, Miercurea-Ciuc și București.

________ooOoo________

O ACȚIUNE ROMÎNEASCĂ