Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea Arcului de Triumf din municipiul București este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea. Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice și marilor conducători, renumiți în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote suvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt și alte obiective care apar pe celebrele bancnote: Cetatea de scaun a Sucevei, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi, Castelul Carei, etc

Aici prezint bancnota suvenir de 0 euro – ce reprezintă un grandios monument de cultură și arhitectură din București – Arcul de Triumf. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandenmburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe avers este prezentat Arcul de Triumf din București. Această bancnotă e fost emisă într-un tiraj de 11000 de exemplare.

Arcul de Triumf este un monument reprezentativ al capitalei, situat pe Şoseau Kiselef, în sectorul 1, la intersecția cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. A fost construit în amintirea Marii Uniri, în anul 1922. Restaurarea monumentului a avut loc în perioada anilor 1935–1936, sub conducerea arhitectului buzoian Petre Antonescu și încă odată în anul 2014. El comemorează victoria României în primul război mondial. Monumentul este de formă paralelipipedică, are o singură deschidere, înălțimea de 27 de metri, pe o temelie cu dimensiunile de 25 x 11,5 metri. În anul 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe șoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcției a fost turnat în beton armat, minunatele basoreliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (în 16 octombrie 1922, când s-a organizat un spectacol, evocând lupta poporului român pentru unitate statală, la festivități participând reprezentanți din peste 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii și Japonia, fapt ce a semnificat o largă recunoaștere internațională a noii realități naționale statale) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea „Micului Paris” interbelic. De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv „O datorie imperioasă”, situația deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenția opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, așa cum ceruseră unele personalități, ci înlocuirea basoreliefurilor din stuc de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Rușchița. De data aceasta, autorul, același Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce privește finisajul exterior, cerând artiștilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică. Pe fațada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei. Amplasate identic pe fațada de nord se găsesc alegoriile Bărbăție de Ion Jalea și Credință de Constantin Baraschi, precum și alte două Victorii create de Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei. Pe corpul monumentului sunt aplicate şi unele înscrisuri interesante pentru istoria naţională, precum și chipurile chipurile regelui Ferdinand si reginei Maria.Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Arhitectul Victor G.Stănescu a fost însărcinat cu controlul tehnic și administrativ al lucrărilor, care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate.După venirea la putere a comuniștilor în România, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părțile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, au fost scoase de pe frontispiciul de pe fațada sudică monumentului efigiile regelui Ferdinand Întregitorul, și ale reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, și au fost distruse, fiind substituite de două mari flori de piatră. După 1989, florile de piatră au fost date jos, și au fost montate două medalioane din bronz, ce înfățișează chipurile regelui Ferdinand și al reginei Maria, înlocuindu-le pe cele originale, și inscripțiile de pe panourile laterale nefiind refăcute. Astăzi, Arcul de Triumf reprezintă unul din simbolurile binecunoscute ale capitalei României. Cu toate acestea, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu a declarat că Primăria nu deține actul de proprietate pentru Arcul de Triumf. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în Imagini (fotografii, machete), Marea Unire de la 1918 ( unde se găsesc și coroanele și sceptrul regal reproduse 1:1, fotografii) și pot urca pe terasa superioară.Conform unei expertize tehnice, încă din 1980 erau înregistrate grave degradări ale construcției care impuneau executarea unor lucrări de reparații capitale. Degradările structurale se referă la macerarea unor zone de zidărie, din cauza umezelii excesive provocate de infiltrațiile de apă și favorizate de lipsa totală de ventilație, precum și la fisurarea rampelor de scară și a unor zidării, consecințe ale cutremurelor din 1940 și 1977.În perioada ianuarie 2014 - 28 noiembrie 2016 s-au executat lucrări de consolidare și renovare a arcului de triumf. Cu această ocazie, pe părțile laterale au fost refăcute cele două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922.
2. În anul 2024 Banca Națională a statului sud american Argentina a pus în circulație pentru prima dată o interesantă bancnotă cu valoarea de 20000 pesos.

Pe aversul acesteia este reprezentat chipul lui Juan Bautista Alberdi – importantă personalitate argentiniană, iar pe revers este reprezentată casa din localitatea Tucuman, în care s-a născut acest personaj.

Juan Bautista Alberdi a fost un prozator, jurist, diplomat și om politic argentinian care s-a născut la data de 29 august 1810 la Tucuman - Argentina și a decedat la data de 19 iunie 1884 la Neuilly-sur-Seine – Franța. Opera sa a influiențat elaborarea Constituției de la 1853. Scrierile sale literare aparțin în special satirei sociale și dintre ele enumăr:

Predică în pustiu – 1838
Crima de război – 1870
Pelerinajul luminii zilei – 1878
Scrisori quillotaneze - 1853

Casa natală a lui Juan Bautista Alberdi era situată în localitatea natală – Tucuman, pe fosta stradă Cabildo, azi 25 Mai, vis a vis de Piața Independenței, astăzi din păcate demolată. Casa se învecina la sud cu Pedro Cayetano Rodriguez iar la nord cu Lorenzo Dominguez. După moartea proprietarilor casa a fost închiriată pentru diverse afaceri. În 1916, aici a funcționat barul „Centenario”. La sfârșitul anilor 1920 și începutul secolului al XX-lea, a găzduit un alt bar foarte popular, „Tokio”. Apoi, timp de aproape trei decenii, pe același loc a fost înființat magazinul de mobilă „Zaffaroni”.

3. Bancnotele locale de promovare – Sanislău. Comuna Sanislău nu este un reper turistic care să atragă autocare cu vizitatori, însă pentru localnici este un colț de rai cu care se mândresc. Și un astfel de localnic, Ovidiu Gavril Oprea, numismat pasionat, a luat decizia de a aduce satul său în atenția lumii, lansând o serie de 3 bancnote fantezie care pun lumina reflectorului pe cel mai important monument al satului, biserica ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” , finalizat în anul 1910.

Cele 3 bancnote cu cupiurile de 100, 200 și 500, sunt tipărite pe hârtie cu filigran și au elemente vizibile în lumina UV. Fiecare bilet poartă una din culorile drapelului național.

Aversul este comun, cu orientare orizontală, prezentând o imagine a Bisericii Ortodoxe „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, din laterală (imaginea principală), respectiv una din față (imaginea secundară), cu câte un citat din Biblie în zona centrală sus a biletului. Reversul este diferit, cu orientare modernă verticală, biletele de 100 și 200 având imaginea unor icoane din biserică iar biletul de 500 având o imagine cu interiorul bisericii. Deasupra imaginilor, apar citate din Psalmi, diferite pe fiecare bilet.

Comuna Sanislău este aşezată în nord-vestul României, în extremitatea sud-vestică a judeţului Satu Mare, la o distanţă de 55 km. de municipiul Satu Mare şi la o distanţă de 17 km. de municipiul Carei. Comuna este formată din 3 (trei) sate aparţinătoare, respectiv: Sanislău, reşedinţa comunei şi satele Horea şi Marna Nouă. Prima atestare documentară a comunei Sanislău datează din anul 1347 sub denumirea de Zanyslaw, după moşia cu acelaşi nume sau chiar după voievodul românilor Stanislav, menţionat în secolul al XIV-lea în comitatul Satu Mare. In anul 1476 apare pentru prima dată denumirea de Sanislo, iar în anul 1772 Szaniszlo.

Biserica Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Sanislău a fost ridicată în anul 1910, fiind încadrată în rândul monumentelor istorice, iar în anul 2010 şi-a sărbătorit Jubileul 100 ani. Biserica Romano-catolică din Sanislău a fost construită între anii 1816-1824, căpătând aspectul actual în anul 1925. Biserica reformată din Sanislău datează din secolul al XV-lea, iar ca urmare a deteriorării aceasta a fost renovată în anul 2013.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 27 octombrie 2007 prin care se popularizează Farul Punta Negra (Murcia).

Farul Punta Negra, cunoscut și sub numele Farul Aguilas este situat la 30 de metri deasupra nivelului mării pe un promontoriu stâncos la poalele Castelului San Juan din frumosul oraș Águilas, provincia Murcia, undeva în Golful Levante din Águilas, un frumos oraș din Murcia. Farul Punta Negra este în funcțiune din 1973. El a fost construit pe locul unui far mai vechi construit în în anul 1860, denumit Farul alb. Actualul far are o înalțime de 30,9 metri și o rază de acțiune de 24 kilometri, fiind prevăzut cu sisitem electric de iluminare.

5. Creițarul cu filet de la monetăria din Baia Mare. Unul dintre aspectele interesante ale bătutului de monede din timpul Revoluției de la 1848-1849 a fost utilizarea așa-numiților „creițari cu filet”.

Aceste monede, bătute în timpul revoluției, au fost ulterior modificate: cele două fețe ale lor puteau fi desfăcute prin înșurubare, iar interiorul era gol. Sunt cunoscute astfel de monede cu valori de un creițar, trei creițari și șase creițari. Unele teorii susțin că aceste monede au fost create special pentru a ascunde mesaje secrete în compartimentul din mijloc. De aici și denumirile populare de „ban spion” sau „ban curier”. Alte ipoteze sugerează că transformarea lor s-a produs mai târziu, în perioada represiunii de după înfrângerea revoluției, și că acestea erau folosite pentru a păstra mici relicve legate de evenimentele din 1848-1849. Această din urmă ipoteză este susținută și de un creițar de trei unități aflat în colecția Muzeului Național al Ungariei. La exterior, moneda arată exact ca oricare alta bătută în timpul revoluției. Pe avers are o inscripție în limba maghiară („MAGYAR KIRÁLYI VÁLTÓ PÉNZ”), stema Ungariei încoronată și valoarea nominală „3–K”. Pe revers se află inscripția „HÁROM KRAJCZÁR”, anul emiterii (1849) și marca monetăriei („N.B.” – Nagybánya, adică Baia Mare). Doar observatorii atenți pot remarca tăietura fină de pe marginea monedei. Odată desfăcută, aceasta își dezvăluie adevăratele secrete: pe suprafețele interioare sunt atașate două portrete minuscule – unul reprezentând un tânăr cu păr castaniu, iar celălalt un bărbat mai în vârstă, purtând o pălărie cu pană. Este vorba despre Petőfi Sándor și Bem József.

Sándor Petőfi a fost un poet romantic maghiar, provenit dintr-o familie de origine sârbă, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania, care a trăit între anii 1823 – 1849. Bem Josef, nume real și complet - Józef Zachariasz Bem a fost un general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1948, care a trăit între anii 1795 – 1850.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

CACOFLIC

PENTRU MINȚI JUCĂUȘE

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________ooOoo____________

O PLACHETĂ,

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Regina Maria - Mărțișor 1 martie 1902

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Fabrica de timbre - străbuni în tipar de la 1872

Fabrica de Timbre este o tipografie cu vechi tradiţii, înfiinţată în anul 1872 și situată pe Strada Fabrica de Chibrituri, la nr.28, în municipiul București. În prezent, aici sunt tipărite produse cu regim special, respectiv: timbre, efecte poştale, acţiuni, certificate bancare, cecuri, diplome, bilete destinate acţiunilor sportive şi culturale etc. Cu diverse ocazii – cum a fost în anul 2022, anul în care Fabrica de Timbre a sărbătorit 150 de ani de existență continuă, iar Poșta Română 160 de ani de la înființare – sunt scoase pe piață diverse produse pentru colecționari, cum ar fi insigne, emisiuni filatelice etc O astfel de insigna, realizata din metal, este pusa acum in vanzare pentru colectionari. Mult mai frumoasa in realitate, insigna are dimensiunile de 1,3 x 1,9 centimetri. Istoria Fabricii de Timbre incepe la 29 februarie 1872, cand a fost adoptata Legea timbrului si a inregistrarii, prin intermediul careia se reglementa folosirea timbrelor fiscale in Romania. Ministerul de Finante, care dorea imprimarea in tara a timbrelor necesare Directiei Generale a Postelor, poarta discutii cu autoritatile franceze care tipareau marcile postale romanesti cu efigia Regelui Carol I, dar si primele timbre fiscale autohtone. La scurt timp, pe parcursul aceluiasi an, se infiinteaza in cadrul Ministerului Finantelor Serviciul de Confectionare, Conservare si Distributie a Timbrelor - Fabrica de Timbre. La acea vreme, fabrica era dotata cu 4 prese tipografice de mana aduse de la Viena. De-abia la patru ani de la infiintarea Fabricii de Timbre atelierul a inceput sa imprime si marci postale cu ajutorul cliseelor galvanice aduse de la Paris, care au fost folosite de francezi la gravarea timbrelor cu Regele Carol I. Primele lucrari realizate la Fabrica de Timbre au fost in anul 1872 colile incrustate si politele. Din 1875, tipografia imprima timbre fiscale in doua culori: chenarul, textul si stema tarii in negru, iar fondul de siguranta in culori diferite, caracteristice fiecarei valori, iar un an mai tarziu, uzuale. Din 1873, Fabrica de Timbre a executat si carti postale deschise, pentru interiorul tarii, iar din 1879 si externe. Din 1890, apar mandatele postale interne, apoi externe. Activitatea Fabricii de Timbre s-a extins și au apărut timbrele pentru Camerele de Comerț (1882), timbrele statistice (1919), timbrele de monopol precum cele pentru tutun sau timbrele consulare (1921), timbrele de raport și asistenta sociala (1915).

Senator - Senatul României

Piesa de mai sus este insigna ce s-a conferit senatorilor români democratic aleși după Revoluția din Decembrie 1989. Ea este confecționată din alamă, prin procedeul baterii. O parte din câmpurile insignei sunt colorate cu email cald. Insigna este ovală, având dimensiunile de 29,5 x 16,5 mm. În centrul insignei, regăsim tricolorul țării, simplu, fără stemă. Acesta este confecționat din email cald, de nuanțe foarte apropiate cu a insignei Deputat al Marii Adunări Naționale, utilizată până în 1989. Tricolorul este înconjurat de o bandă albă de email cald, pe care sunt înscrise funcția și instituția, respectiv: SENATOR – SENATUL ROMANIEI. În partea inferioară sunt reprezentate două ramuri de lauri. Sistemul de prindere este format dintr-o agrafă închisă, prinsă de corpul insignei printr-o plăcuță ștanțată MS (MonetariaStatului). Pe corpul insignei este marcată o serie.

Senatul este camera superioară a Parlamentului bicameral al României. Are 136 de locuri, iar membrii sunt aleși prin vot popular direct, folosind reprezentarea proporțională pe liste de partid în 43 de circumscripții electorale, cu mandate de 4 ani. Istoria parlamentară a României începe în mai 1831 în Țara Românească unde a fost promulgată o constituție numită Regulamentul Organic impusă de Imperiul Rus. Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris din 19 august 1858 a introdus un parlament bicameral, cu o cameră superioară numită Corpul Ponderator, redenumită ulterior Senat. În septembrie 1940, după abdicarea

regelui Carol, Statul Național Legionar a suspendat parlamentul, dar a durat mai puțin de cinci luni. A fost urmat de dictatura militară a lui Ion Antonescu, iar parlamentul a rămas suspendat. Revoluția Română din 1989 a deschis calea pentru restaurarea democrației reprezentative pluraliste. Conform noii Constituții post-comuniste din 1991, aprobată prin referundum național, România a revenit la sistemul parlamentar bicameral,în care Senatul este o cameră aleasă. Membrii acestei instituții democratice se numesc senatori.

Colanul Marelui Mestru Mason (ornament decorativ)

Piesa de mai sus reprezintă un Ornament decorativ masonic – Colanul Marelui Maestru, ce se prezintă sub forma unei eșarfe împreunată la partea inferioară pe care sunt aplicate suprapus două importante simboluri masonice (soarele și ochiul). Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Colegiul medicilor

Colegiul Medicilor din România, înființat prin Legea Sanitară din 1930, este organizația profesională a corpului medical, care are sarcina să controleze practica medicală și să vegheze la păstrarea prestigiului corpului medical, luând măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau sancționarea abaterilor săvârșite prin actele medicale profesionale și deontologie medicală. Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiului Medicilor a fost publicat pe 1 octombrie 1931. În 1938, Preşedinţia Consiliului de Miniștri a aprobat insigna corpului medical, cât şi purtarea acesteia. Astăzi Colegiul Medicilor din România (CMR) este o organizație profesională din România reînființată în anul 1995. Este o instituție de interes public, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial. Obiectul principal de activitate al CMR este controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor și regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic și păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieții sociale. Ca organizație profesionala, CMR apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea și independența profesională a medicului în exercitarea profesiei.

Arhanghelul Mihail este o entitate divină creștină cu misiunea de Comandant al îngerilor (din greacă: arche – comandant suprem și anghelos – al îngerilor.) După creștinarea Imperiului Roman, Arhanghelul Mihail a fost considerat patron al Sfântului Imperiu Roman iar apoi patron al Germaniei. Reprezentarea de pe insignă și din poza de mai sus sunt realizate după pictura lui Guido Reni, realizată în anul 1635 la Biserica Santa Maria della Concezione din Roma.

___________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ