Epaminonda's Blog.....: PERIGUEUX

Turnul Vesone

Turnul catedralei Sf. Front

Catedrala Sfântul Front

Strada Bordeaux

Strada Tailefer

Turnul Mataguerre

Muzeul de artă și arheologie

Avenue Domenial

Piața Primăriei

Biserica Sfântul Etienne

Arcade peste râul Noelle

Arenele

Casa patiserului

Strada Angouleme

Magazinul femeilor franceze

Piața domenială

Poarta normandă

Marile magazine Monoprix

Piața Plumancy

Podul de cale ferată

Monedă locală

Jeton local

Medalie locală

xxx

___________xxx__________

Teoctist Arăpaşu, pe numele de mirean Toader Arăpașu (născut la 7 februarie 1915 în comuna Tocileni, judeţul Botoşani şi decedat la 30 iulie 2007 în Bucureşti) a fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986 - 2007. Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. A avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 7 biserici ortodoxe, monumente istorice ale Bucureștiului, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară.După revoluție a fost acuzat de obediență față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 7 biserici istorice din București. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceaușescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri și obiecte de patrimoniu. Înțelegând contestațiile de ordin politic a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință, stabilindu-se la Mănăstirea Sinaia. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.A obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă). Sus am postat o vedere cu clădirea Patriarhiei române și logo-ul acesteia. Teoctist a promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. Ca și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale. A publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general "Pe treptele slujirii creștine" și un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A inițiat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică, promovând permanent acțiuni care au contribuit la creșterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața Bisericii. Sus am postat o poză a Prea-fericitului și o trimitere poștală ilustrată cu Patriarhia română și logo-ul acesteia.

XXX

Mitropolia, denumiri actualizate Patriarhia sau Catedrala Patriarhală este o biserică ortodoxă și monument istoric, situată în București, pe Dealul Patriarhiei. Edificiul este ctitorit de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia Bălașa, între anii 1654 – 1658. Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită de Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După primul război mondial (anul 1925) Mitropolia a fost transformată în Patriarhie. Nu s-au păstrat date despre meșterul care a coordonat construirea edificiului, singurele nume păstrate fiind cele ale dregătorilor care au supravegheat ridicarea bisericii: logăfătul Radu Dudescu și Gheorghe Sufariu. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, între anii 1792 - 1799, 1834 - 1839, 1850, 1886 și 1932 - 1935, motiv pentru care în prezent construcția nu mai păstrează forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări și ajustări. Dimensiunile interioare ale bisericii sunt: lungimea – 28 metri și lățimea – 14,6 metri (la pronaos). Biserica adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Sf. Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria, la data de 13 iulie 1774. În prezent, catedrala este integrată în „Ansamblul patriarhal”, compus din: Catedrala Patriarhală „Sf. Împărați Constantin și Elena, Turnul clopotniță, Palatul Patriarhal (fostul sediu al Camerei Deputaților), Paraclisul și Reședința patriarhală (toate fiind declarate monumente istorice).

Set 2 medalii - Vechiul Teatru Național București

Vechiul Teatru Național din municipiul București era situat pe Calea Victoriei, unde astăzi se află Hotelul Novotelși, și a fost construit între anii 1848 – 1852. Edificiul era o clădire solidă: avea temelii de zidărie şi beton, şi o structură de rezistenţă din cărămidă, care susţinea planşeele de lemn. Zidurile portante, exterioare erau groase de 1 – 1,2 metri iar cel interioare de 0,6 – 0,9 metri. O asemenea structură era flexibilă, rezistând bine la cutremure, lucru dovedit de clădirile bucureştene datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care, cu mici remedieri, au dăinuit până astăzi. Clădirea avea aproape 100 de ani la 10 noiembrie 1940, când un cutremur puternic a devastat orașul Bucureşti ceea ce a făcut ca strucutra sa de rezistență să se șubrezească. La exact 6 luni după cutremur (8 aprilie 1941), Guvernul a acordat Teatrului un credit special pentru consolidarea clădirii. Teatrul a fost reparat, zidurile scenei au fost integral refăcute din beton armat şi fisurile din celelalte ziduri au fost consolidate. La 24 august 1944, aviaţia germană bombardează orașul, făcând ravagii printre populaţia civilă şi distrugând total sau parţial unele clădiri. Pe Teatrul Naţional cad bombe incendiare. Focul distruge planşeele de lemn, căpriorii acoperişului şi tot ce era în interior, dar nu deteriorează în mod grav zidurile puternice ale clădirii. Eliberarea patriei nu fusese desăvârşită de către glorioasa armată sovietică, deci lucrurile se desfăşurau încă în parametrii normalităţii, deşi mai era război. Astfel că, la cererea conducerii teatrului, inginerul Emil Prager, unul dintre cei mai respectaţi specialişti în construcţii ai vremii, efectuează imediat o expertiză. La 20 septembrie 1944, el îi înştiinţează pe cei în drept că teatrul poate fi reconsolidat, iar costul lucrărilor nu va fi exagerat. Un studiu amănunţit al situaţiei este comandat de Ministerul Cultelor şi Artelor unui alt specialist, prof. ing. Victor Popescu, care, la 4 septembrie 1945, comunică Ministerului că edificiul teatrului este valoros, că poate fi fie folosit în cadrul unei reconstrucţii, fie refăcut, cu unele modificări. Un concurs a adus soluţii pentru restaurarea teatrului, iar Ministerul Cultelor şi Artelor l-a numit pe prof. arhitect Haralambie Georgescu conducător al proiectului. A venit anul 1947 şi, odată cu el, cadoul pe care puterile aliate l-au făcut românilor: recunoaşterea guvernului Petru Groza, adică recunoaşterea oficială a trecerii României sub dominaţia sovietică. Din acel moment, talpa biruitoare a comunismului în devenire a început să strivească valorile tradiţionale româneşti. Frumosul edificiu cu arhitectură vieneză, ale cărui ziduri ocrotiseră creşterea teatrului românesc, nu avea nici o şansă. Degeaba a demonstrat inginerul Prager că teatrul poate fi reparat cu o cheltuială relativ modestă. Degeaba i s-au alăturat ingineri de valoare ai momentului, Ion Vardala şi Dumitru Stan, degeaba au protestat scriitori, actori, specialişti în artă, degeaba au urlat ziarele. Nevinovatul teatru a fost condamnat şi sentinţa a fost neîntârziat executată, cu târnăcoapele.

Locul a rămas viran timp de aprape 60 de ani. În cele din urmă, mănosul teren din Calea Victoriei a primit o întrebuinţare demnă de vremurile noastre dominate de ideea banului: s-a construit aici un hotel, denumit Novotel. Noua clădire (2005) arată Căii Victoriei un obraz de sticlă împodobit cu un portic care îl imită pe cel al defunctului Teatru Naţional. Alăturarea de stiluri ţi se poate părea fie o comedie, fie chiar o adevărată dramă. Sursa – NET - http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/10/executia-vechiului-teatru-national/

Vechiul Teatrul Național bucureștean a reprezentat prima mare institutie de cultura de la noi, adapostita intr-o cladire remarcabila. Intemeierea Teatrului National bucurestean se datoreaza dorintei domnitorului Gheorghe Bibescu de luminare a poporului. El a hotarat in anul 1843 infiintarea unei comisii care sa se ocupe cu "alegerea locului si cu studierea felului cum s-ar putea ajunge, cu sprijinul Carmuirii, la ridicarea in Bucuresti a unui edificiu destinat teatrului." Comisia alcatuita din maiorul I. E. Florescu, arhitectul Alexandru Orascu, Iancu Filipescu si Constantin Pencovici il angajeaza in 1847 pe arhitectul vienez Heft Josef sa faca planul teatrului si sa supravegheze realizarea constructiei, sa procure materialele si sa angajeze mesteri. Intervin insa evenimentele revolutionare din iunie 1848 care conduc la abdicarea lui Gh. Bibescu si intreruperea lucrarilor. Aceasta stagnare a avut si un efect benefic caci la reluarea lor in 1850, Costache Caragiale intervine pentru schimbarea planurilor, solicitand marirea capacitatii salii de la 500 de locuri, cat fusese gandita initial, la 1000. Lucrarile de constructii vor fi finalizate in anul 1852, inaugurarea teatrului avand loc la 31 decembrie 1852. Grija pentru pastrarea cladirii Teatrului National apare inca din anul 1852, cand se elaboreaza "Memorandumul privind intretinerea si conservarea Teatrului National". In anul 1875, cand directorul Teatrului National era Alexandru Odobescu, s-au executat primele lucrari de restaurare. Ministru al Cultelor si Instructiunii Publice era atunci Titu Maiorescu. Din adresa 663/16 ianuarie 1876 a directorului teatrului catre minister reiese ca lucrarile au fost executate de arhitectul Paul Gottereau. Langa cladirea-simbol a Teatrului National, pe locul unde fusese gradina-terasa Otetelesanu, Societatea Americana de Telefoane pentru Romania cere autorizatie pentru ridicarea unei cladiri gigant și o realizează, este vorba de Palatul Telefoanelor – o adevărată oroare arhitectonică – autor arhitectul Van SaunenAlgi. Cele două piese prezentate mai sus sunt confecționate din bronz și argint, sunt rotunde cu diametrul de 5 centimetri și sunt operele gravorului francez Henri Huguenin. Aceste piese celebrează 75 de ani de la construirea teatrului și semicentenarul existenței Societății Dramatice bucureștene.

Insigna Arcul de Triumf

Arcul de Triumf este un monument istoric bucureștean, din sectorul 1, ce comemorează participarea României în primul război mondial și este situat la interescția șoselei Kiseleff cu bulevardele: Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu. Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf din Paris. Forma sa este aceea a unui paralelipiped, având o temelie de 25 × 11,5m și o înălțime de 27m. Monumentul are o înălțime de 11m, o lățime de 9,5m și o boltă. Stâlpii, pe care se sprijină monumentul au scări interioare, care duc spre terasa acestuia. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate. După venirea la putere a comuniștilo în România, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părțile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, au fost scoase de pe frontispiciul de pe fațada sudică monumentului efigiile regelui Ferdinand Întregitorul, și ale reginei Maria. Pe Arcul de Triumf pot fi observate câteva elemente arhitecturale cu semnificație istorică, dar și câteva inscripții sugestive cu semnificație istorică. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în Imagini (fotografii, machete), Marea Unire de la 1918 ( unde se găsesc și coroanele și sceptrul regal reproduse; fotografii) și pot urca pe terasa superioară. În perioada ianuarie 2014 - 28 noiembrie 2016 s-au executat lucrări de consolidare și renovare a arcului de triumf. Cu această ocazie, pe părțile laterale au fost refăcute cele două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922.

TAROM București - Calcutta

S.C.Transporturile Aeriene Române S.A. (TAROM) este principala companie aeriană românească cu o îndelungată tradiție în domeniu. TAROM își are originile în anul 1920. Acela a fost anul în care s-a creat Compania Franco-Română Pentru Navigație Aeriană. În 1926 şi-a schimbat numele liniei în Compania Internațională De Navigație Aeriană, iar în 1930 Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat (LARES). La 8 august 1945 LARES se desființează, patrimoniul său fiind preluat de nou înființată societate TARS (Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice). Compania era în subordinea atât a guvernului român, cât și a celui sovietic. Începând cu data de 1 februarie 1946 au fost înființate zboruri interne de la aeroportul Băneasa – București. În data de 18 septembrie 1954 compania a devenit TAROM (Transporturile Aeriene Române). În decurs de 6 ani compania a reușit să se conecteze la principalele capitale europene. Încă 6 ani au trebuit până la primul zbor transatlantic. După 1970, TAROM a achiziționat ți introdus în circulație avioane produse în SUA și Europa de Vest, printre care BAC 1-11 și Being 707. În anii 1980 a produs sub licență britanică câteva aeronave Rombac. Începând cu 1990 România a achiziționat aeronave Airbus A310, din care unul s-a prăbușit la Balotești. Încă înainte de aderarea României la UE, pentru TAROM s-a pus problema aderării la o alianță, pentru a-și putea minimiza costurile. Sus am postat logo-ul Companiei TAROM.

Insignă aniversară 30 ani

Academia de Studii Economice București

Academia de Studii Economice din București (A.S.E.) este o instituție publică de învățământ superior din București, fondată în anul 1913. Este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România și este situată în Piața Romană. În anul 2011 instituția a fost clasificată în categoria universităților de vârf din România, respectiv cea de „Universități de cercetare avansată și educație”. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de regele Carol I, prin Decretul Regal nr. 2.978 din 6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din data de 13 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (A.S.I.C.I.). Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învățământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. „Artizanul” înfiinţării Academiei Comerciale, cum era numită instituţia pe scurt, a fost Ministrul Industriei – Nicolae Xenopol (primul ambasador al României în Japonia şi frate al istoricului A. D. Xenopol). În cinstea acestuia în toamna anului 2013 a fost dezvelit un bust în faţa ASE, autor Ioan Ladea. Până în anul 1926 A.S.I.C.I. şi-a desfăşurat activitatea într-un spaţiu închiriat dintr-o clădire ce se afla pe locul actualei parcări din faţa Restaurantului Cina, vis-a-vis de B.C.U. Bucureşti (Biblioteca Centrală Universitară - Fundaţiunea Universitară Carol I). Datorită creşterii numărului de studenţi şi a spaţiului impropriu de desfăşurare a cursurilor se ia hotărârea de a se ridica un local propriu. Rectorul Stanislas Cihoski, cumpără primele terenuri din Piaţa Romană (fostă Lascăr Catargiu – statuia acestui om de stat aflată iniţial în mijlocul Pieţii a fost reamplasată la ieşire de pe str. Povernei, vis-a-vis de Hotel Minerva). Lucrările efectiv se desfăşoară între anii 1924-1926; este remarcabilă rapiditatea cu care s-a ridicat acest Palat; banii cheltuiţi atunci, dacă îi transformăm în moneda actuală, ar fi vorba despre aproximativ 26 milioane Euro. Pe plăcuţa de monument istoric sunt scrise următoarele: Edificiu în stil neoclasic, cu un volum de colţ de secţiune circulară terminat cu o cupolă, care marchează intersecţia dintre cele două corpuri. Faţadele sunt tratate monumental, efectul fiind sporit de utilizarea coloanelor colosale. Arhitecţii ce au lucrat la proiectare sunt: Grigore Cerkez, Edmond van Saanen-Algi (olandez după tată) şi Arghir Culina. Cel care a făcut întreaga muncă este de fapt Van Saanen-Algi, lucru recunoscut într-o scrisoare şi de bătrânul profesor Cerkez (fapt dovedit de Nicolae Şt. Noica în ultima sa lucrare din 2014 referitoare la Palatul A.I.S.C.I.). Terminarea lucrărilor în anul 1926 a adus în faţa bucureştenilor un imobil ce oferea condiţii de mediu şi studiu avansate pentru acele vremuri. Instalaţia de încălzire şi ventilaţie era cea mai modernă din ţară (existau 5 grupuri independente pe păcură pentru căldură şi 3 grupuri independente pentru ventilaţia cu aer). Instalaţia de apă avea trei reţele; existau 2 rezervoare mari în turnul amfiteatrelor; exista instalaţie de canalizare. Instalaţiile electrice beneficiau şi de o baterie de acumulatori în cazul întreruperii alimentării din reţeaua oraşului. De asemenea, exista o instalaţie de telefonie automată (Ericson), o instalaţie de sonerie (pentru clase şi chemarea oamenilor de serviciu) şi un sistem de ceasornice electrice (au fost montate 30 de ceasuri electrice). La inaugurarea din 15 noiembrie 1926 în Holul de Onoare a Palatului a fost montată o placă, existentă şi azi. Pe placă dăinuie cuvintele: Acest palat s-a ridicat sub augusta domnie a Regelui Ferdinand I rector fiind Dl. Prof. Dr. I. N. Angelescu. Arhitecţi diriginţi: Profesor Gr. Cerkez şi E. Van Saanen-Algi. Arhitect control: A. Culina, 1924-1926. Conform ziarelor vremii la solemnitatea inaugurării Aula Magna a fost neîncăpătoare. Au participat patriarhul Miron Cristea, mitropoliţii Moldovei şi Ardealului, miniştrii, generali, ambasadorii SUA, Italia şi Anglia, ataşaţi comerciali, reprezentanţii Palatului Regal, directori ai Băncii Naţionale, profesori, arhitecţi, ziarişti etc.

Meniul servit cu această ocazie e interesant: Aperitive, Şalău a la russe, Sos mayoneză, Vol-au-veant cu ciuperci, Mazăre franceză în unt, Piept de Curcan, Salate de seson, Pepene, Îngheţate, Asortiment de fructe, Cafe, Vin Drăgăşani vechi, Champagne Rhein, Ape Minerale (document reprodus din cartea dlui Nicolae Şt. Noica). În continuarea Palatului A.I.S.C.I. iniţial, pe actuala str. Căderea Bastiliei, s-au ridicat încă două corpuri de clădire: unul în 1935 (numit „Clădirea Bibliotecii”), altul în 1940. Între 2005-2009 au avut loc lucrări de restaurare, consolidare şi modernizare a Palatului şi a celorlalte corpuri de clădire. Chiar şi Aula Magna a fost restaurată (în 2002 şi 2008); totul a căpătat strălucire şi au fost puse în valoare elemente decorative importante. Cine are o clipă de zăbavă poate păşi în interiorul Palatului A.S.E. şi parcurge culoarele şi scările vechi de 100 de ani. Sunt superbe scările monumentale ce urcă şerpuind până la etajul 2. Luminatorul central, din sticlă colorată, aruncă lumini şi umbre pe mozaicul şi marmura aşternută la picioare. Un mozaic rozetă cu 6 raze străjuieşte podeaua chiar după uşile rotative de la intrare. Altul sub formă de romb, reprezentând sigla AISCI încadrată de doi şerpi, se află chiar în faţa scărilor monumentale. Deasupra intrării în Aula Magna o placă mare de marmură aminteşte destinaţia acestei săli: AULA. Această Aulă a Academiei Comerciale ascunde o capodoperă a picturii româneşti. Este vorba despre pictura murală intitulată Istoria comerţului românesc (ori Istoria negoţului românesc) executată de Cecilia Cuţescu-Storck. Pictura în ulei, ce are 100 metri pătrați, a fost inaugurată în anul 1933, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea A.I.S.C.I.. Pictura murală prezintă, în spirală, de sus în jos, istoria comerţului românesc începând din cele mai vechi timpuri, până în anii interbelici. Multiplele elemente decorative (se remarcă medalionul A.I.S.C.I. înconjurat de cornurile abundenţei) fac din această Aulă festivă un punct central al Palatului. Luminatorul central e o adevărată operă de feronerie şi sticlă colorată. În nişele din Aulă sunt două busturi ale lui Virgil Madgearu şi Ion N. Angelescu, executate în marmură albă de Adrian Pîrvu. Holul central şi scara monumentală sunt impresionante. Începând de la parter şi până la etajul 2 pe pereţi se desfăşoară Galeria Rectorilor, o salbă de portrete ale tuturor rectorilor ce i-a avut A.S.E.-ul de-a lungul existenţei sale, realizate de Nicolae Aurel Alexi. De altfel, A.S.E.-ul deţine mai multe opere de artă (pictură, sculptură, mozaic), puţin ştiute. În Pinacoteca A.S.E. se găsesc tablouri de Henri Catargi, Margareta Sterian, Costin Petrescu, Ion Musceleanu, Eugen Crăciun, şi mai actualii Ion Sălişteanu, Dan-Cristian Popescu, Gheo-Vlad Boţan, Valentin Tănase. Întâlnim şi mozaicuri de Zoe Băicoianu (clădirea Cibernetică) şi Constantin Berdilă (clădirea Eminescu), precum şi sculpturi în lemn de Radu Aftenie (la intrarea din str. Căderea Bastiliei).De câţiva ani, începând cu mandatul de rector al regretatului profesor Ion Gh. Roşca, holurile din faţa Bibliotecii A.S.E. (etajul 1 şi 2) găzduiesc periodic expoziţii de artă. Sălile de lectură ale Bibliotecii adăpostesc de asemenea opere de artă. În sala de lectură Victor Slăvescu se află controversatele fresce ale lui Sabin Bălaşa, realizate în anul 2006 şi intitulate Feerie şi Geneză. Pe alte holuri se află tablouri ale diverşilor profesori ai Academiei Comerciale, precum şi diplome internaţionale obţinute de aceştia. Întâlnim în interior un alt bust al lui Nicolae Xenopol (realizat de acelaşi Ioan Ladea) şi un bust în ciment al lui Nicolae Iorga realizat de sculptorul Iosif Constantin. În anul 2013, la centenar, a fost inaugurat şi un mic muzeu al A.S.E., aflat în Palat la etajul 2. Se poate vizita gratuit, de luni până joi între orele 09-16.00, iar vineri de la 09-14.00. Conţine cărţi vechi din Biblioteca A.S.E., diverse documente privind istoria A.S.E., documente despre Nicolae Xenopol, despre profesorii celebri ai Academiei, diverse reproduceri foto, medalii şi distincţii.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.