Epaminonda's Blog.....: CSORNA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară CSORNA, județul GYOR -

MASON - SOPRON, și câteva trimiteri poștale ilustrate din

vremuri diferite.

Strada principală

Mănăstirea

Spitalul Margit

Monumentul victimelor din 1919

Piața Martirilor

Muzeul

Gara

Parcul național

Biblioteca

Monumentul Honvedul

Piața Sfântul Istvan

Școala

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

XXX

O PASTILĂ DE UMOR

O CUGETARE PROPRIE

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O EPIGRAMĂ PROPRIE

___________XXX___________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȚI INSIGNE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Liceul Ștefan cel Mare - Târgu Neamț

30 ani * 1955 - 1985

Începuturile Colegiului „Naţional Ştefan cel Mare” se regăsesc în istoria secolului al XIX-lea când, în Târgu Neamţ, se face din ce în ce mai simţită nevoia de şcoli publice. În Tg. Neamţ, începuturile educaţiei sunt legate de prima biserică construită în perimetrul oraşului. Aceasta activitate este atestată documentar de certificatul emis de voievodul Grigore Alexandru Vodă, în 1756. Astfel, la 16 octombrie 1852, în cadrul unei mari solemnităţi, în prezenţa domnitorului Alexandru Ghica-Voievod, se inaugura „Şcoala Primară Nr.1 de băieţi” – Şcoala Domnească numită astfel în onoarea domnitorului care a inaugurat-o. Deficitară rămânea posibilitatea de a urma cursurile unei şcoli pentru fetele din Tg. Neamţ. Această nevoie se transformă într-un memoriu al locuitorilor urbei, adresat caimacamului Teodor Balş, în care se cerea înfiinţarea unei şcoli de fete. Caimacamul aprobă cererea, dând următoarea rezoluţie: „Departamentul bisericesc se va înţelege cu Doamna Ecaterina Balş, patroana şcolilor de fete, în ce priveşte înfiinţarea şcolii. Localul se va lua de la Mânăstirea Neamţului, iar profesoara va fi plătitâ ca şi la celelalte şcoli de judeţe.” (V.A. Urechea, Istoria Şcolilor; vol. I-VIII, Bucureşti, 1892). Gheorghe Asachi, şeful Departamentului Instrucţiunii Publice, a propus ca localul acestei şcoli să fie dat de Mânăstirea Neamţului, aceasta fiind obligată saccepte aceast lucru prin hrisovul nr. 40 al Caimăcămiei, numai cu întreţinerea seminarului şi a şcolii primare de băieţi din Tg. Neamţ. Abia dupa doi ani, în 1856, s-a rezolvat problema spaţiului şi şcoala de fete s-a putut înfiinţa sub îndrumarea institutoarei Sofia Cocea, în casa lui Mihail Kogălniceanu, de pe Uliţa Mare, pusă la dispoziţie de Consiliul Orăşenesc. Astăzi, pe locul „Şcolii de fete” se află gimnaziul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, care, până în anul 2003, a fiinţat ca şcoală autonomă, numită Şcoala „Mihail Kogălniceanu”, în cinstea marii personalităţi care şi-a ales loc de casă în urbea noastră. În 1864 se înfiinţează şi Şcoala Nr. 4, care în 1918 se transformă în Şcoala Medie „Regina Maria”. Reforma învăţământului din 1948 transformă această şcoala medie în liceu de 3 ani şi, în acelaşi timp, liceul devine un liceu mixt. După statisticile anuale, la 15 septembrie 1951, a început cursurile prima serie de elevi, formată din 52 de elevi, care au absolvit în anul 1954. În toată această perioadă, titulatura instituţiei s-a schimbat în Şcoala Medie Mixtă, iar în noiembrie 1961 această îşi ia numele de Liceul Industrial „Ştefan cel Mare”. Din acest aşezământ de educaţie au absolvit pâna în prezent 65 de promoţii de elevi.

Din septembrie 1990 până în octombrie 2003, liceul funcţionează sub denumirea

de Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare”, având clase cu profil real, respectiv umanist, ale căror specializări şi subspecializări sunt din cele mai diverse: matematică-informatică, ştiinţe ale naturii, ştiinţe sociale, filologie. Transformarea Liceului Teoretic în Colegiu Naţional s-a produs în octombrie 2003, prin fuziunea Şcolii „Mihail Kogălniceanu” cu liceul, cele două instituţii devenind una singură cu un trecut istoric comun: actualul Colegiu Național ”Ștefan cel Mare”. Unitatea noastră școlară cuprinde, în anul școlar 2020-2021, trei niveluri de învățământ, primar (9 clase), gimmnazial (6 clase) și liceal (36 clase), iar nivelul liceal propune o ofertă educațională generoasă, menită să asigure absolvenților un traseu educațional orientat către performanță, astfel încât un procent de aproximativ 10% din numărul elevilor au obținut în anii școlari precedent premii și mențiuni la etapele județene și naționale. De asemenea, o altă prioritate a actului educațional din Colegiul Național ”Stefan cel Mare” este și integrarea în învățământul superior, astfel încât un procent de aproximativ 80% din numărul absolvenților promoțiilor ultimilor ani sunt în prezent studenți ai universităților din țară și străinătate. Prioritatea maximă este calitatea demersului educațional-curricular, adică desfășurarea orelor de curs în condiții optime, la cele mai înalte standarde de performanță, concretizate în procentul de 95% promovabilitate la examenul de Bacalaureat. De asemenea, de o atenție sporită se bucură și activitățile de educație non-formală, prin proiecte educaționale diverse, propuse în special de elevi, prin Consiliul elevilor. Este de apreciat interesul elevilor pentru cultură, teatru, științe și sport, interes dovedit în numeroase activități extrașcolare, în cadrul cărora s-a demonstrat că la CNSM există o uriașă resursă de energie, de idei și de interese dintre cele mai variate, toate încununate cu rezultate remarcabile: tradiția Balului Bobocilor, un adevărat spectacol al talentelor autentice, la manifestările dedicate Zilei Naționale, la Proiectul dedicat Crăciunului, ”Suflet pentru suflet”, la Balul de Dragobete, la implicarea în organizarea Târgului de ofertă educațională, la Ziua Școlii, Simpozionul Anual „Pe urmele lui Ștefan cel Mare” și Proiectul Educativ „Identitate și spiritualitate românească”, la activitățile sportive, respectiv Memorialul ”Gheorghe Cobrea”, la publicarea revistelor colegiului. Se remarcă în mod special redacțiile unor reviste unde lucrează într-un mod aproape profesionist un număr mare de elevi, îndrumați de profesori dedicați, reviste de o calitate exemplară, demne de menționat: Foaia literară, Psyche, Socrate, Provocări științifice, și nu în ultimul rând, revista Culmea Pleșului.
Un loc important între activitățile extrașcolare ale ultimilor ani l-au avut manifestările dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri. În decembrie 2017 am inițiat, împreună cu Consiliul elevilor, Proiectul ”Start pentru Centenar”, unde elevii s-au implicat cu toții într-un mod absolut impresionant, sub îndrumarea tuturor cadrelor didactice. Proiectul ”Start pentru Centenar” a continuat cu parteneriatele școlare cu trei instituții din Republica Moldova, derulate sub genericul ”Să se cunoască frații!”, cu prilejul cărora 100 de elevi din școlile partenere s-au cunoscut, s-au vizitat și au legat prietenii. Fiecare întâlnire dintre elevii celor patru școli implicate, respectiv Liceul ”Alexei Mateevici” din orașul Dondușeni, Liceul Teoretic ”Ștefan Holban” din Cărpineni, Liceul de Inventică și Creativitate ,,Prometeu” din Chișinău și colegiul nostru, indiferent pe ce parte a Prutului s-au petrecut ele, au fost adevărate sărbători de suflet ale unor tineri care și-au recunoscut originea și identitatea națională comună. Pentru realizarea acestui obiectiv, remarcabilă este contribuția părinților și implicarea lordirectă, precum și profesorilor coordonatori. Proiectul dedicat Centenarului s-a finalizat cu inaugurarea Muzeului Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” la data de 1 decembrie 2018. Muzeul s-a înființat la ințiativa membrilor catedrei de istorie și cu sprijinul întregului colectiv de profesori ai colegiului, cu intenția de a reconstrui parțial istoria Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” integrată în istoria orașului Târgu-Neamț. În acest scop, muzeul va adăposti documente de arhivă, cărți vechi, instrumente de scris, obiecte etnografice locale, ceramică, obiecte de uz casnic, costume populare, donate de Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu-Neamț, de Asociația ”Nemțeanca”, prin suportul regretatei doamne a portului popular nemțean, precum și de elevii și personalul școlii. Expozițiile prezentate vor fi schimbate anual, prin grija profesorilor de istorie din colegiul nostru. Muzeul este un spațiu deschis, accesibil elevilor și profesorilor, în special pentru orele de istorie, ceea îl va face să devină un loc de descoperire a trecutului și de înțelegere a perpetuării valorilor identitare ale școlii noastre și ale comunității.

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.
(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Petro Tub

Arcelor Mittal Tubular Products Roman (fostă Petrotub și mai demult – Întreprinderea de țevi) este o compania românească specializată în producția de țevi fără sudură din oțel. Compania fost preluată la sfârșitul anului 2003 de colosul siderurgic Mittal Steel, care mai deține în România fostele combinate

Sidex Galați, Siderurgica Hunedoara, Tepro Iași și altele. Istoria companiei a început în anul 1951 prin înființarea Combinatului Siderurgic Roman, (în suprafață de 64200 metri pătrați), fiind proiectat să aibă o capacitate de 300000 de tone de ţevi, pe an. Anul acesta (2025) s-au împlinit 68 de ani de la laminarea primei țevi la Roman. Dacă în anul 1989 întreprinderea avea 10000 de angajați în anul 2010 mai număra doar 1200.

CABELA - Epitropia comunității izraelite Piatra Neamț - 3 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus este un jeton emis de Epitropia comunității izraelite din municipiul Piatra Neamț, fiind inscripționat cu valoarea 3 lei. Această piesa este confecționată din alamă, este rotundă și are diametrul de 21,5 milimetri. Se crede că această valoare ar reprezenta o taxă (cabelă) achitată periodic de către această comunitate pentru rezolvarea unor probleme generale stringente și ele au fost emise în preajma primului război mondial când gabela în comunitatea israelită din Piatra Neamţ ajunge la câţiva lei pe kilogramul de carne cuşer. Hahamii autorizaţi şi supravegheaţi de conducerea comunităţii evreieşti, sacrificau după un anumit ritual animalele permise consumului, şi preparau la abator carne cuşeră (curată). Pentru acest serviciu se percepea o taxă, numită gabelă, care era plătită de proprietarul evreu al animalului şi în schimbul căreia primea un bon valoric sau astfel de jetoane valorice care dovedeau achitarea taxei. Astfel, carnea animalului sacrificat devenea cusher/cuşăr/cuşer şi putea fi consumată conform tradiţiei mozaice. Cei care stabileau valoarea taxei gabela (în general, pe kilogramul de carne) erau evreii din conducerea Epitropiei comunităţii. Organele statului, ca de exemplu, Ministerul Cultelor în 1929 (Gidó 2014 173), sau primăria localităţii (Tîlvar 2012 62), autorizau comunitatea să perceapă taxa gabela de la proprii membri. Banii adunaţi din această taxă erau utilizaţi în folosul întregii comunităţii, „cu ea se întreţine pe rabini, hahami, aşezămintele comunităţii şi se ajută pe cei nevoiaşi. În limba ebraică veche haham înseamnă „om deștept, înțelept”. În timpul domniilor fanariote, reprezentantul comunității evreilor avea titlul de haham-bașă. În urma cercetărilor, vechimea prezenței evreilor în Piatra Neamț este atestată de existenţa primei tombole funerare din oraș, (anii 1676-1677). Comunitatea evreiască era organizată într-o breaslă condusă de un staroste. Acesta se afla la rândul lui sub autoritatea marelui staroste şi marelui rabin de la Iaşi. Comunitatea era administrată de un comitet: Epitropia Comunităţii Istraelite din Piatra-Neamţ. O creștere importantă a numărului de locuitori evrei din Piatra Neamț, ca de altfel din întreaga Moldovă a avut loc în timpl epocii fanariote datorită migrației evreilor polonezi. Însă această perioadă de prosperitate şi de evoluţie a comunității evreieşti din oraș a fost întreruptă de o serie de evenimente cu caracter social, dar și natural. Spre exemplu, în 1847 a avut loc în centrul oraşului, acolo unde erau construite dughenile evreilor un incendiu ce a avut urmări devastatoare. După 1860 o a doua creștere numerică evreilor din Piatra Neamț va fi determinată de migrația masivă a acestora din Rusia și Autro-Ungaria. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. O altă ocupaţie de-a evreilor era cea de a comercializa băuturi, meserie extrem de profitabilă. O statistică din 1899 arăta că 82% din firmele comerciale din Piatra Neamț aparţineau proprietarilor evrei. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. Evreii se ocupau cu aproape toate meşteşugurile şi comerţul existent la acea vreme, deţinând cele mai ridicate ponderi ale populaţiei ocupate. Numărul foarte mare şi puterea economică a evreilor nemţeni este relevată şi prin prezenţa în 1909 a 23 de sinagogi şi 18 case de rugăciune în judeţ. În Piatra Neamț și în prezent păstrându-se una dintre cele mai mari sinagogi din Moldova. Comunitatea de evei era atât de bine organizată în Piatra Neamţ, încât organizaseră numeroase societăţi cu caracter economic, social sau cultural. Începând din anii ’40, evreii au fost supuşi fenomenului de segregare de iure, ca urmare a unor legi emise de stat în contextul politicii naţionale. În 1938 au fost luat o serie de măsuri antisemite: izgonirea unor evrei din ţară. Regresul numeric pe care l-a înregistrat această populație după 1990, odată cu dezvoltarea liberii circulații, se datorează și migrației intense în exteriorul țării, în special spre noul stat Palestina. Tot ce a mai rămas în prezent din vasta comunitate evreiască este un grup de nici 100 de locuitori şi câteva monumente specifice religiei şi culturii evreieşti.

F.C. Ceahlăul Piatra Neamț (Fotbal Club) - 1919

Asociația Club Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamț, cunoscut sub numele de Ceahlăul Piatra Neamț, sau Ceahlăul, denumiri vechi – Progresul și Avântul Piatra Neamț, este un club de fotbal profesionist care evoluează în prezent în Liga a II-a. Clubul a fost fondat în anul 1919 de către un grup de elevi și profesori de la Liceul „Petru Rareș” sub numele de Asociația Sportivă Ceahlăul. Și-a făcut debutul în prima divizie în sezonul 1993-1994. Acesta a fost desființat în mai 2016 din cauza datoriilor și a fost reînființat pe data de 22 iulie 2016 ca CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Până în 1926 Ceahlăul a avut o activitate importantă la nivel regional și în campionatul Moldovei, pe care l-a și câștigat în 1926. În 1927 jucătorii, majoritatea studenți, au mers la facultate și pentru club a urmat o perioadă de declin,însă clubul își continua activitatea până în sezonul 1937–38. A urmat războiul și perioada de după, pentru ca în sezonul 1960–1961, echipă să promoveze în Divizia B. În vara anului 1961, odată cu promovarea, clubul și-a schimbat din nou numele, înapoi în Ceahlăul Piatra Neamț jucând vreo 30 de ani în Divizia B. Sub bagheta lui Ion Nunweiller echipa de sub Pietricica, în sezonul 1993 – 1994 a promovat în Divizia A. Sezonul 1995–96 este un reper important în istoria clubului din județul Neamț, clubul jucând pentru prima dată într-o Competiție Europeană, mai exact în Cupa UEFA Intertoto 1995, unde au avut rezultate remarcabile, câștigând o grupă compusă de: FC Groningen, Beveren, Boby Brno și Etar Veliko Târnovo. În 1999, Ceahlăul se pregătea pentru o nouă participare în Cupă Intertoto UEFA. Un nou curs bun în cupa Intertoto pentru ”galben-negrii”,care a eliminat două echipe: Ekranas și Jedinstvo Bihac. În turul al treilea, Ceahlăul a avut parte de o dublă istorică, jocuri pentru care toată Moldova și-a mobilizat forțele, împotriva titratei echipe italiene Juventus. Această dublă avea să rămână un reper important în istoria clubului, cu atât mai mult cu cât Ceahlăul a dat un răspuns bun, 1–1 la Piatra Neamț ( a marcat Scânteie în minutul 28 și Alessio Tacchinardi în minutul 58 ). În Italia, pe stadionul Dino Manuzzi din Cesena, Ceahlăul au obținut un 0–0 neașteptat, dar nu suficient pentru a se califica, din cauza regulii golului în deplasare. În Divizia A Ceahlăul a terminat pe locul 4, cea mai bună performanță din întreaga sa istorie, sezonul 1999-2000 fiind de fapt perioada de vârf a clubului. În anul 2000 clubul a zvâcnit iar în Cupa UEFA Intertoto, devenind o echipă tradițională a acestei competiții, învingând pe Narva Trans Estonia și Mallorca Spania dar capotând în fața redutabilului club austriac Austria Viena. În ciuda performanțelor sale notabile, Ceahlăul a fost și o echipă foarte controversată în această perioadă, mai ales datorită președintelui său, Gheorghe Ștefan, persoana de care se leagă cele mai înalte performanțe ale fotbalului din Piatra Neamț. Ștefan, care este supranumit „Pinalti”, pentru că cerea mereu penalty ( cu accentul său inconfundabil moldovenesc ) și comenta aproape mereu evoluția arbitrului. Au urmat evoluții modeste și urâte scandaluri ce s-au încheiat cu dizolvarea clubului în primăvara anului 2016. Pe 22 iulie 2016 a fost anunțat în presă că vechiul club din Piatra Neamț va fi reînființat ca CSM Ceahlăul Piatra Neamț , fondatorii noii entități fiind: Mihai Bătrânu și Cătălin Roca, proprietari ai Societăților Moldocor și Ro Com Central, doi vechi sponsori ai echipa. În aprilie 2021, în urma eforturilor făcute de noul finanțator al echipei, CSM Ceahlăul Piatra Neamț a obținut palmaresul, culorile și siglele vechiului FC Ceahlăul Piatra Neamț și are evoluții apreciate în Liga a II-a a Campionatului Național.

Semimaratonul Curtea Domnească 2024 Piatra Neamț

Asociația Sport - Natură

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț

Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de către compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită partipanților la Semimaratonul Curtea Domnească desfășurat la Piatra Neamț în anul 2024. Conform Dex Semimaratonul este o probă atletică de alergări pe o distanță de 21,0975 km, adică jumătate din distanța specifică maratonului.

Curtea Domnească din Piatra Neamț este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul municipiului. Ansamblul este format din următoarele monumente:

Biserica domnească “Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” ridicată între 1497-1498, inițial ca paraclis al fostei Curți Domnești. Are plan dreptunghiular, cu abside laterale bine mascate de rezalituri, fațadele impresionează prin decorația originară în ceramică policromă, iar ancadramentele vădesc influența goticului.
Turn clopotniță
Ruine beci, azi muzeu
Ruine zid de incintă
Muzeul Curții Domnești

În centrul istoric al municipiului Piatra Neamț, alături de Biserica Domnească „Sfântul Ioan Domnesc” nume alternativ “Sfântul Ioan Botezătorul”, tronează un turn semeț, ridicat în anul 1499, la un an după biserică. I se spune Turnul lui Ștefan cel Mare (se presupune că a fost înalțat de marele domnitor), sau Turnul Sfântul Ion (că de fapt este turnul clopotniță al Bisercii Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de același Ștefan cel Mare). Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă. La partea inferioară turnul se prezintă ca o prismă înaltă, cu latura de 5,80 m, de secţiune pătrată până la înălţimea de 7 m (deasupra catului al II-lea), şi care prin ieşirea muchiilor devine octogonală, cu laturile neegale, muchiile prismei pătrate prelungindu-se pe teşituri, pe o înălţime de câţiva metri, cu câte un contrafort, ca la toate turnurile de acest fel - care au servit şi ca loc de refugiu şi apărare împotriva atacurilor vrăjmaşilor. Încăperea de la nivelul solului, boltită cu un semicilindru, este izolată. Turnul lui Stefan cel Mare are o inaltime de 20 de metri. Initial, turnul avea inaltimea de 19 metri, insa in secolul al XIX-lea acestuia i s-a mai adaugat un etaj mic. Construcţia este executată din piatră brută străbătută cu câteva brâie de cărămidă. Muchiile prismei şi contraforţii sunt realizați din piatră făţuită. Pe feţele netede ale blocurilor de pe colţuri se mai păstrează pe alocuri discurile mici de teracotă smălţuită şi colorată care astupă găurile lăsate de cleştii cu care au fost ridicate pietrele pe schelă, îmbogăţind totodată decorul faţadei. Camera clopotelor reţine atenţia prin urmele arcelor de susţinere şi pandantivii de colţ, ceea ce ne duce cu gândul la o boltă semisferică. Astăzi în camera clopotelor se găsesc 4 clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamţ, de către meşterul Damian. Decoraţiunile sunt realizate de firidele existente în partea superioară şi de brâurile de cărămidă aparentă care înconjoară turnul la limitele ferestrelor mari şi sub fereastra mică de la primul cat. Pe la jumătatea veacului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creindu-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Primul ceas din turn se pare că a fost adus de la Viena şi montat în anul 1861. Pe de altă parte se spune că în ocniţa din peretele de est a turnului a existat o tăbliţă care cuprindea date despre construcţia foişorului şi aşezarea ceasului public. Pe tăbliţă apărea următoarea însemnare "Ceasul din acest turn a fost donat de Vasile Miteanu, în memoria moşului său Nicolae Gridov în anul 1890". Unele surse indică faptul că orologiul din Turnul lui Ştefan cel Mare a fost fabricat într-un atelier din Viena, în anul 1888. Mecanismul ceasului a fost schimbat, se pare, de mai multe ori de-a lungul timpului. Cel existent în momentul de faţă în turn, şi care nu mai este cel original, a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din Neamţ, şi a fost o comandă specială pentru Piatra-Neamţ. Ceasul a funcţionat continuu până la al doilea război mondial. A fost reparat prin anii '60 şi a funcţionat până în anul 1975. Prin 1980 a fost din nou reparat şi a mai funcţionat până în 1989, după care acesta s-a oprit. A fost reparat şi repus în funcţiune în anul 2006. Accesul la primul cat al turnului se facea printr-o scara mobilă (azi, inlocuita cu una metalica), iar de aici, mai sus, pana la camera clopotelor, pe o scara interioara fixa. Turnul este administrat de Complexul Muzeal Judetean. Potrivit autoritatilor locale, turnul va intra in circuitul turistic al orasului, turistii interesati putand vizita interiorul clopotnitei si micul muzeu cu obiecte de arta medievala, organizat in camerele de la nivelele intermediare. Vizitatorii vor avea acces si in balconul din partea superioara a turnului, unde vor putea vedea mecanismul ceasului si al clopotelor.

Restaurantele Terasa și Buhuși - Piatra Neamț

Piesa de mai sus este o medalie veche aparte realizată în scop publicitar pentru a face cunoscute localuri de alimentația publică din municipiul Piatra Neamț. Deși am căutat insistent pe internet, nu am găsit niciun fel de informații despre Restaurantele Terasă sau Buhuși din municipiul Piatra Neamț, dar am dedus că au fost cândva niște restaurante căutate.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunăre. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Turnul lui Ștefan cel Mare

Casa Corbu

Fabrica de celuloză

Muzeul de arheologie

Biserica Trei Ierarhi

Gara

Cazarma Regimentului 15

Banca Petrodava

Catedrala Sfântul Ioan

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ.