Epaminonda's Blog.....: LAUZUN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea franceză LAUZUN, departamentul

LOT ET GARONNE, regiunea AQUITANIA din vremuri

diferite dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Casa Cariatidelor

Casa Bailly

Turnul Castelului ducal

Scările de onoare - Castelul ducal

Castelul Ducelui de Lauzun - secolul al XVI-lea

Strada Mare

Bulevardul Sabliere

Șemineu secolul al XV-lea - Castelul ducal

Biserica gotică

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Primăria Sectorului I - Sectorul IV Verde

80 ani de la formarea administrativă și

împărțirea Bucureștiului în sectoare 1926 - 2006

Clădirea suplă a Primăriei Sectorului 1 este un simbol al arhitecturii bucureștene, mai ales că este unul dintre edificiile de marcă ce păstrează una dintre fascinantele realizări ale unui meșter pe nedrept uitat: Alexandru Dimitriu. Alexandru Dimitriu, renumit tinichigiu ornamentist, a realizat ornamentele din metal pentru numeroase cladiri publice, religioase si particulare din București. El este autorul statuii așezate în vârful turnului Primăriei Sectorului 1 (denumire veche Primăria “de Verde”), înfățișând un cavaler odihnindu-și mâna dreaptă pe un scut și ținând în mâna stângă o suliță. Statuia a fost comandată meșterului în anul 1929. Istoria clădirii Primăriei Sectorului 1 este una zbuciumată încă de la punerea pietrei de temelie a acestui edificiu în anul 1928. Se poate însă afirma că actul său de naştere a fost semnat în anul 1926, odată cu împărţirea Bucureştiului în patru sectoare şi desemnarea celui „de Verde”, cu o administraţie proprie, căreia i se alocă şi un buget propriu în anul 1927. Tot atunci este achiziţionat de către municipalitate şi terenul în suprafaţă de cca 20.000 mp, fosta proprietate Elefterescu, pe care urma, conform destinaţiei şi proiectului general de dezvoltare urbanistică al acelei vremi, să fie ridicat un nou centru administrativ cu mai multe clădiri publice: o şcoală (liceu), primăria de sector, un cămin şi ospătărie, un teatru comunal, o piaţă etc. Din toate aceste edificii s-au realizat până în anul 1936 doar liceul (fost „Voieodul Mihai”, devenit „Regele Mihai” şi actualmente – „Ion Neculce”, inaugurat în 1928), o altă clădirea administrativă şi primăria de sector. Concursul organizat pentru cea din urmă a fost câştigat de arhitecţii N. Georgescu şi G. Cristinel, propunerea lor încadrându-se în cerinţele datelor de temă, care specificau, între altele, necesitatea de a adopta un stil monumental şi sobru şi care, totodată, trebuia să prezinte un limbaj apropiat „mediului românesc”. Construcţia edificiului a durat din 1928 până în 1936, primul corp de clădire finalizându-se în 1929. Edificarea a fost un proces costisitor şi de lungă durată, grevat de diverse sincope, determinate în special de probleme de finanţare, care au generat suplimentări ale bugetelor alocate execuţiei. Proiectul iniţial a avut de la bun început o gândire generoasă, documentele vremii menţionând o seamă de funcţiuni publice, altele decât cea principală, de primărie de sector, şi anume administraţie financiară, staţie de pompieri, oficiu poştal şi post de salvare. Clădirea însă nu a avut parte de întregul destin care îi fusese hărăzit întrucât, la scurt timp după prima inaugurare din 1936, s-a produs o serie de transferuri de proprietate care, începând cu anul 1938, o trec în patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne, stare de fapt confirmată în 1949, după război, ce s-a încheiat abia în anul 1951, când edificiul redevine sediu al administraţiei publice, în calitate de primărie a Raionului Griviţa Roşie. Arhitectura fostei primării „de Verde” este de natură eclectică, ea înglobând două stiluri, unul de sorginte neoromanică şi un altul chiar mai bine reprezentat în epocă, cel neoromânesc. Desigur, aceste stiluri pot fi remarcate în principal în natura ornamentaţiei folosite, fără ca aceasta să fie excesivă. În plus, principiile specifice stilului neoromânesc se pot remarca şi prin tratarea, succesiunea şi dezvoltarea registrelor pe verticală, în elevaţia principală către Bulevardul Banu Manta. Acoperind cea mai mare suprafaţă din nordul Capitalei şi prelungindu-se pe Câmpia Vlăsiei din Judeţul Ilfov, spre localităţile Otopeni, Snagov, Mogoşoaia, Buftea, Chitila, Sectorul 1 are o întindere de 67,5 kmp şi o populaţie de circa 238.217 de locuitori, având un număr de 101.517 gospodării.

Monetăria Statului 140 ani - BNR

La data de 22 aprilie 1867 – se promulga Legea Monetara a României, care stabileste moneda nationala – LEUL. Diviziunea se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu de pe Soseaua Kisselef, eveniment desfasurat in prezenta domnitorul Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu si a lui I.C. Bratianu. Pîna la sfîrsitul anului, aici se bat 5000 de piese din aur de 20 LEI si 400000 de piese din argint de 1 LEU, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda 1 leu 1870 este prima moneda româneasca pe care apare numele monedei nationale – “leu”. Aflata sub suzeranitate turceasca, Romania reuseste sa faca primul pas in incercarea de a emite o moneda nationala cu efigia principelui roman pe avers. Din cauza protestului Imperiului Otoman, activitatea monetara a incetat dupa citeva luni, iar monedele din argint prevazute in lege au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe nici una din ele. Activitatea monetariei se pare totusi ca a continuat si dupa 1870, pentru ca în 1871 se mentioneaza o medalie batuta aici, medalie dedicata aniversarii a 400 de ani de la ctitorirea manastirii Putna Dupa recunoasterea independentei de stat a Romaniei la Congresul de la Berlin, Monetaria isi reia baterea de moneda in 1879, de data aceasta fara nici o ingradire. Asa-numita perioada de aur a Monetariei este considerata cea cuprinsa intre anii 1879-1885. Dupa 1890, exceptand emisiunea de monede din aur 20 lei, timp de 45 de ani moneda romaneasca se comanda in strainatate, desi tentative de reinfiintare a Monetariei au existat in 1924 si 1929. Monetaria a continuat sa existe o perioada, ocupandu-se doar cu baterea de medalii. Din datele istorice nu reiese data exacta de cand n-a mai functionat aceasta prima Monetarie, insa se cunoaste anul demolarii sediului - 1912. Legea nr. 391 din 22 februarie 1935 corecteaza si completeaza sistemul monetar existent în scopul armonizarii si a acordarii sale la necesitatile de schimb ale pietei.

De data aceasta ideea reînfiintarii Monetariei este bine primita, iar Decretul regal nr. 392 din aceeasi zi hotaraste înfiintarea Monetariei Nationale. Cu finantare din partea Bancii Nationale, lucrarile de constructie a sediului incep pe 25 mai. 7 luni mai tirziu lucrarile sunt terminate iar constructia se preda Ministerului de Finante, în subordinea caruia urma sa functioneze monetaria. Pe 20 decembrie 1935, se inaugureaza într-un nou local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30 Monetaria Nationala ca administratie publica comerciala cu personalitate juridica proprie si gestiune autonoma. Prima moneda batuta la Monetaria Statului dupa reinfiintarea ei este 250 Lei 1935. În poza de deasupra este reprezentat vechiul local al Monetăriei Statului, care era pe şoseaua Kisselef, iar jos este reprezentat noul local, cel actual, din strada Fabrica de chibrituri, inaugurat la data 15 decembrie 1935, din iniţiativa regelui Carol II al României.

La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor. Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunţarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale. În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat. Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări. După revenirea statului între acţionarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerţului cu aur şi devize, precum şi în acţiunile de conversiune a datoriilor agricole şi în organizarea şi reglementarea comerţului de bancă începând din 1934. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu. Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România. În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc. Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Insigna - Mecano Export TMB 1970

Mecano Export-Import S.A. este o companie românească de frunte care activează în domeniul importului și exportului de material rulant, componente feroviare, echipamente de construcție a drumurilor și multe alte echipamente industriale esențiale pentru dezvoltarea și menținerea unei economii moderne. Compania este orientată atât pe piața internă, cât și pe piața de export și are sediu central în București, pe bulevardul Dacia.

Insigna - Radio București - România

Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes național, cu atribuții de informare, educație și divertisment, independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată și actualizată) și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte. Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român. În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu și Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi. Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații. Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui inițiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înființarea postului național de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârșitul anului 1924, Asociația Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înființat tot de el. Din inițiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicații la Universitatea București. La data de 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziției Luna Bucureștilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de wați, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment. În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonați. La sfârșitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România. La 7 aprilie 1928 Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi's Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW și cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde își instalează sediul central, și un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică. În aceste condiții a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928,, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 și 20.30 - 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici. În timp radioul românesc s-a dezvoltat, au apărut posturi locale de radio pentru ca în anul 1956 să fuzioneze cu televiziunea română și să ia numele Radioteleviziunea Română.

Set 2 jetoane - Casino Mirage

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesele prezentate mai sus sunt jetoane executate la comanda Cazinoului Miraj din municipiul București.

Ele sunt rotunde, cu o singură față, sunt confecționate din material plastic și au înscrise pe ele la partea superioară curbat inscripția: “CASINO MIRAGE” și dedesubt valorile: “1 E” și “2,5 E”, toate în câmp alb peste doi palmieri colorați în albastru și roșu. Jetonul de 1 E are marginea colorată în sectoare de galben și albastru cu niște ornamente decorative, iar cel cu valoarea de 2,5 E are marginea colorată în sectoare de galben și mov cu aceleași ornamente decorative. Acestea sunt jetoane de joc folosite la mesele cazinoului. Se pare că în prezent acest cazinou este închis din cauza crizei economice sau managementului defectuos.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.