Epaminonda's Blog.....: ALMACHAR

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea spaniolă ALMACHAR,

provincia MALAGA, comunitatea autonomă ANDALUZIA,

câteva trimiteri poștale ilustrate și o monedă locală de carton

de folosință provizorie. Sus a postat o bancnotă locală din

vremea războiului civil spaniol - 30 centimos - decembrie 1936.

Casa de cultură

Biserica Sfântul Mateo

Arhitectură locală

Vederi generale

Trimitere poștală

Monedă locală de carton pentru folosință provizorie

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx________

CÂTEVA

INSIGNE SPORTIVE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna sportivă - Minerul Băiuț

Minerul Băiuț a fost și încă este o echipă de fotbal de renume din localitatea Băiuț, județul Maramureș. Echipa a jucat 14 sezoane în liga a 3-a (divizia C). Cea mai mare performanță a echipei este calificarea în șaisprezecimile Cupei României (sezonul 1985 - 1986) când a întâlnit renumita echipa Steaua București, care numai după un an a câștigat Cupa Campionilor Europeni. La momentul respectiv, stelistii au venit cu elicopterul la Baiut iar la finalul meciului pe care l-au castigat cu 8-1, au dăruit echipamentul de joc formatiei gazda. A fost un recital Steaua, și un concert al maestrului Piturca, care a marcat patru goluri. Meritoriu este spiritul in care a abordat intalnirea formatia locala. Desi activa intr-o categorie cu doua niveluri inferioara, ea s-a ambitionat sa se apropie cat de cat de cel mai in forma unsprezece al fotbalul nostru, și a avut satisfactia marcarii unui gol, prin jucătorul Nicolae Tulici.

Nu s-a semnalizat nicio infracțiune în jocul Minerului, nici măcar o încercare de tragere de timp. Meciul s-a desfășurat într-un fayr-play desăvârșit. Pe 5 decembrie 1985 a fost sarbatoarea fotbalului la Baiut: cei 3500 de localnici si alti 1000 de spectatori din comunele de pe Valea Lapusului au luat cu asalt stadionul local. Începând cu sezonul 1988/89 și până în prezent la Băiuț se joacă fotbal doar în competițiile fotbalistice organizate la nivel județean.

Sezonul 1990/91, Minerul Băiuț câștigă campionatul județului Maramureș, dar ratează promovarea în divizia C deoarece pierde meciul jucat la barajul de promovare. În anul 2014, echipa este reorganizată după câțiva ani de pauză fotbalistică. Noua echipă se numește Minerul 2014 Băiuț și momentan nu este înscrisă în nicio competiție.

Băiuț, în limba maghiară - Erszébetbánya, în limba germană –Elisabethburg, este o comună din județul Maramureș, care include și satele: Poiana Botizii și Strâmbu-Băiuț. La recensământul dina nul 2011 comuna număra 2340 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2699 locuitori), dintre care: români – 61,7%, maghiari – 33,54% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei maramureșene Băiuț, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 59,1%, romano catolici – 33,2%, reformați – 2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale comunei sunt: Biserica de lemn din Poiana Botizii, Rezervația naturală "Peștera cu Oase" (0,5 ha) din Poiana Botizii, Rezervația naturală "Tăul Negru" (1 ha) din Strâmbu-Băiuț, “Tăul Tocilei” din Băiuț și "Borcutul pulsator" din Poiana Botizii.

Insigna sportivă - Asociația sportivă Borșa

Borșa, în limba maghiară - Borsa, în limba germană – Borscha, este un oraș din județul Maramureș, care include și localitatea Băile Borșa. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1353 când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor. În anii '40, la Borșa se făceau pregătiri pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă din anul 1948. Mai exact s-au investit aproximativ echivalentul a 100 milioane euro de azi, pentru construirea de pârtii de schi, locuri de cazare, restaurante, instalații de transport pe cablu, patinoare, etc. S-a construit cea mai mare trambulină de sărituri cu schiurile numită Tighina, pârtia de schi Olimpia, centrală electrică, cabane de schi și Hotelul Sport Olimpia Stibina. S-au organizat în anii '40 mai multe concursuri de schi și sărituri cu schiurile la care au participat sportivi din Germania, Norvegia, Ungaria, România, etc. Datorită faptului că frontul de est din timpul celui de al doilea război mondial s-a mutat în Pasul Prislop, s-au întrerupt lucrările și organizarea de concursuri, iar acestea nu au mai fost reluate după 1945 iar astfel că organizarea Olimpiadei de Iarnă din 1948 a rămas doar un vis. La recensământul din anul 2011 orașul număra 27611 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 26984 locuitori), dintre care: români – 91,255, maghiari – 1,29% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșean Borșa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,32%, romano catolici -3,24% și restul –nedeclarată sau altă religie. Fiind localitate monoindustrială (minieră) în perioada comunistă, Borșa a fost afectată de dispariția acestei activități începând cu anii 2000. Pe plan local astăzi, activitățile economice principale pe plan local sunt exploatarea lemnului, construcțiile și turismul. Odată cu exodul românilor în vestul Europei, peste 60% din populația orașului lucrează în străinătate în special Italia, dar și în alte țări precum Regatul Unit, Franța sau Spania. Turismul în zonă este dezvoltat, cu maxim hibernal al activității, datorită condițiilor existente pentru practicarea sporturilor de iarnă. Schul poate fi practicat pe două pârtii pentru avansați (Telescaun și teleschi în zona Stiol) și una în Băile Borșa, cu instalație nocturnă. În zona Pârtia Olimpică, Primăria Borșa construiește o nouă pârtie de schi (care se vrea a fi cea mai lungă din țară și printre cele mai moderne din estul Europei) cu instalație de transport pe cablu și o instalație de Telegondolă. Există încă din perioada interbelică o trambulină de sărituri cu schiurile, unde până în anul 2000 se organizau concursuri internaționale. Atracțiile turistice din orașul Borșa și împrejurimi sunt:

Lacul Iezer (lac glaciar având forma României)
Vârful Pietrosul Rodnei (cel mai înalt vârf din Carpații Orientali)
Lacurile Buhăiescu (o salbă de 3 lacuri glaciare, cel mai adânc având 8 metri)
Mănăstirea Pietroasa Gârle (este un ansamblu monahal construit în mare parte din lemn, păstrând specificul construcțiilor din Maramureș unde slujesc cele 13 măicuțe și preotul mănăstirii)
Monumentul Eroilor este un ansamblu de 3 obeliscuri amplasate lângă vechiul spital militar din zona gării din Borșa, Monument Eroilor este situat pe strada Eroilor, a fost construit la începutul anului 1918, În locul respectiv au fost înhumați 152 de eroi care au murit în luptele din Primul Război Mondial din operațiuni militare din Munții Rodnei și Munții Maramureșului.
Biserica de lemn Sfinții Apostoli Mihail și Gavril (este singura biserică de lemn din România care are pictura realizată direct pe pereții din lemn. Este monument istoric, făcând parte din Patrimoniul Național, fiind construită la mijlocul secolului XVIII)
Biserica de piatră Sfântul Ilie (este cea mai veche biserică din zidărie din Borșa, construită în secolul XIX, și face parte din anul 2012 din Patrimoniul Național)
Cascada Cailor (este cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m, situată în Parcul Național Munții Rodnei. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Maramureș, cu peste 70.000 de turiști anual)
Schitul Vinișorul (este un ansamblu bisericesc amplasat în sălbăticia pădurii de pe valea Cislei, construit de cel mai bogat borșean, Frank Timiș, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru viața pe care i-a dăruit-o)
Mănăstirea Sfântul Nicolae (este un ansamblu monahal construit de o familie înstărită din Australia, născuți în Borșa, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul de a avea copii după o așteptare de peste 10 ani)
Mănăstirea Sfântul Gheorghe din cartierul Poposala (este construită de un borșean înstărit care a avut noroc în viață, muncind peste hotare și care a donat terenul și a plătit mai mult de 80% din lucrările de construire)
Mănăstirea Prislop (este un ansamblu monahal care cuprinde mai multe construcții, situată exact în Pasul Prislop. A fost construită de borșenii plecați peste hotare la muncă, dar cel mai mult a fost finanțată și construită chiar cu propriile mâini de către Timiș Dumitru zis Tuța, care și-a dedicat întreaga viață și toate economiile pentru realizarea acestui obiectiv)
Monumentul Tătarilor ( este un monument ridicat în cinstea borșenilor care au luptat cu vitejie împotriva hoardelor tătare în anul 1771, când câteva sute de borșeni, conduși de Popa Lupu Șandru, au învins o oaste de tătari de peste 10.000 de suflete. Este amplasat la urcarea spre Pasul Prislop în zona numită Preluca Tătarilor)
Telescaunul din Complex ( este cea mai veche instalație de transport pe cablu de tip telescaun de două locuri de fabricație românească, funcțională. A fost pusă în exploatare din anul 1986, și de atunci a funcționat neîntrerupt timp de 30 de ani. Ea face legătura între Complexul Turistic din Borșa și platoul Runc, în apropierea Cascadei Cailor)
Muzeul Rădăcinilor (este un muzeu privat, situat la granița dintre Maramureș și Suceava. Adăpostește câteva zeci de sculpturi din rădăcini de lemn de brad realizate manual de unchiașul Stefan, proprietarul muzeului. Printr-un act semnat între Primăria din Borșa și unchiașul Ștefan, după moartea acestuia, exponatele vor trece în proprietatea primăriei și vor fi expuse la Muzeul de istorie al localității)
Poarta Imperiului (este vorba de vechea bornă care indica intrarea în Imperiul Habsburgic situată pe malul drept al râului Țibou. Aici era la începutul secolului XIX granița de est al marelui Imperiu Habsburgic)
Casa Muzeu (este o gospodărie țărănească tradițională in Borșa, veche de peste 100 de ani, care ne arată cum se trăia pe aceste meleaguri acum un secol. Adăpostește diverse obiecte casnice folosite în gospodăriile țărănești cum ar fi: îmbrăcăminte, unelte, oale, covoare, lenjerii, icoane, și fotografii vechi)
În Borșa sunt construite 29 de biserici din care 21 ortodoxe, 6 catolice, o biserică adventistă și o biserică adventistă de ziua a 7-a.

Insigna sportivă - Noroc Bun - Clubul Sportiv Minerul orașul Cavnic

Minerul Cavnic a luat fiinta in anul 1934, avand culorile rosu-albastru, iar in 1971 a promovat pentru prima data in Divizia C. Peste 2 ani a ajuns si in esalonul al doilea, cu antrenorul Ion Bartha la carma. Din lot au facut parte, printre altii, Ficzay, Kiss, Szimai, Luncan, Tmor, Ciutacu, Frasineanu, Daubner, Varga, V. Pop, D. Pop, Csatlos. In vara lui 1974 a retrogradat in C, revenind in B in '76, dar numai pentru un singur sezon. Cele mai bune performante din istoria clubului au fost realizate in 1979-80 si 1982-83, cand minerii s-au situat pe locul 6 in esalonul secund. Pana in 1993, Minerul a evoluat fie in B fie in C, dupa care a retrogradat in Divizia D. A mai avut o revenire, dar din 1996 se scalda doar in esalonul al patrulea al fotbalului romanesc.

Cavnic, numit local și Capnic, în maghiară - Kapnikbánya, în limba germană – Kapnik, este un oraș din județul Maramureș, fiind situat într-o zonă muntoasă la poalele Munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic la 32 km est de municpiul Baia Mare. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1336 cu numele de Capnic. Orașul a fost distrus de otomani în 1450 și de tătari în 1717. Tot în decursul secolului al XVIII-lea orașul a suferit de epidemii de ciumă și holeră. Abia spre sfârșitul secolului a început să se refacă. În anul 1761 s-a înființat judecătoria minieră locală și în 1763 s-a emis prima concesiune minieră, care deschidea dezvoltarea exploatărilor miniere. Localitatea Cavnic
a fost declarată oraș la data de 17 februarie 1968. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4976 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5205 locuitori) dintre care: români – 81,67%, maghiari – 14,04% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșan Cavnic astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 74,65%, romano catolici – 14,93%, reformați – 1,88% și restul – nedeclarată sau altă religie. În perioada când mineritul era principalul sector de activitate, aici se exploatau și se prelucrau minereuri complexe cu conținut de aur, argint, plumb, zinc și cupru, mina fiind cea mai mare exploatare de minereuri complexe din Europa. După ce mina s-a închis, mulți localnici au rămas fără un venit stabil și mulți tineri au plecat în străinătate în speranța unui trai mai bun.

Insigna sportivă - Minerul B.S. (Baia Sprie)

Minerul Baia Sprie a fost un puternic club sportiv care a funcționat pe lângă exploatarea minieră din localitate. Odată cu intrarea în faliment a industriei extractive locale clubul s-a desființat. Dar iată că în luna decembrie a anului 2017 clubul s-a reînființat sub numele Clubul sportiv orășenesc Minerul Baia Sprie și dorința localnicilor iubitori de sport s-a îndeplinit. Clubul are culorile tradiționale roșu și albastru , iar sportul principal va fi fotbalul, dar se va completa cu oina, popice, sah, tenis de câmp, tenis de masă și karate.

Baia Sprie, în limba maghiară – Felsőbánya (în traducere Baia de Sus), în limba germană – Mittelstadt, este un oraș din județul Maramureș care include și satele Chiuzbaia, Tăuții de Sus și Satu Nou de Sus. Localitatea a fost unul dintre centrele miniere importante din Maramureș. O activitate minieră în regiunea localității este semnalată încă din epoca bronzului. Exploatarea aurului și argintului este amintită prin anii 1141 la colonizarea sașilor în regiune. Prima atestare documentară a localității sub numele de Mons Medius (tradus Muntele mijlociu) ne parvine din anul 1329. Orașul Baia Sprie, așezat pe valea râului Săsar, la poalele munților Gutâi, într-un peisaj natural deosebit, a fost în secolele 18 - 19 și stațiune turistică. La recensământul din anul 2011 populația orașului era de 15476 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 73,13%, maghiari – 16,81%, romi – 3,91% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 65,52%, romano catolici – 13,735, reformați – 4,53%, greco catolici – 3,65%, penticostali – 3,06%, martorii lui Iehova – 1,16% și restul – nedeclarată sau altă religie. În zonă există două arii naturale protejate (de interes național): Rezervația Lacul Albastru, format în urma surpării unor lucrări miniere de pe filonul Domnișoara (1919-1920) și Rezervația fosiliferă Chiuzbaia. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: centrul istoric al orașului (secolele XVIII-XIX); casa de lemn Csaszi(1754); biserica Adormirea Maicii Domnului (1793); capela Calvaria (secolul XVII) și hotelul Corona (1890-1909).

Set 2 insigne sportive - Minerul Baia Mare

Metalul Baia Mare, denumire actuală CS Minaur Baia Mare este o echipă de fotbal din acest oraș fondată în anul 1948, și care activează în cadrul clubului multidisciplinar CS Minaur. De-a lungul vremii echipa a purtat următoarele denumiri: CSM Baia Mare (1948-1950, 1958-1962), Metalul Baia Mare (1950-1956), Energia Trustul Minier Baia Mare (1956-1957), Minerul Baia Mare (1957 – 1958, 1962-1975 ), FC Baia Mare (1975-1985, 1998-2010), FC Maramureș Baia Mare (1985 - 1998), FCM Baia Mare (2012-2016) și CS Minaur Baia Mare (2017-prezent).

Clubul a luat ființă în anul 1948 prin fuziunea cluburilor Phoenix Baia Mare, fondat în 1932 și Minaur Baia Mare, fondat în 1927. Clubul s-a desființat în 2010 din cauza unor probleme financiare, dar s-a reînființat doi ani mai târziu sub denumirea de FCM Baia Mare. Sus am postat două fanioane ale clubului din timpuri diferite.

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectura băimăreană, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din perioade diferite, din acest oraș.

Piața Unirii

Hotelul Minerul

Parcul municipal

Palatul politico-administrativ

Gimnaziul

Hotelul Mara

Casă de miner

Lacul Parcului Regina Maria

Biserica reformată

Hotelul București

Hotelul Sfântul Ștefan

Dealul viilor

Dealul florilor

Gara veche

Casa pădurarului

Biserica romano catolică

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, trimiteri poștale ilustrate și vederi generale, din perioade diferite, din acest județ.