Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează centenarul nașterii designerului finlandez Kaj Gabriel Franck. Pe aversul monedei, în centrul câmpului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentat un mic vas de ceramică și sunt redate inscripțiile: “KAJ FRANCK” – numele personajului, “1911” sus – anul nașteri, “1989” jos – anul decesului personajului monograma gravorului (litera P).Pe revers, în tot câmpul, în interiorul unui cerc continuu periferic este redat un ornament decorativ și aplicate inscripțiile: “SUOMI – FINLAND – 10 E și 2011” – (numele țării în limbile finlandeză și engleză, valoarea nominală a monedei și anul emiterii acesteia) și monograma monetăriei naționale finlandeze.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2011, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraje – 5000 buc BU și 10000 buc proof și designer – Reijo Paavilainen.

Kaj Gabriel Franck a fost una dintre figurile de frunte ale designului finlandez și o figură influentă în artele aplicate între anii 1940-1980. El s-a născut la data de 9 noiembrie 1911 și a decedat la data de 26 septembrie 1989. El a fost profesor la Colegiul de Arte Aplicate din Helsinki, viitoarea Universitate suedeză de Artă și Design. În anul 1964 a fost recompensat cu medalia Prinț Eugen. Este înmormântat în Cimitirul Hietaniemi din Helsinki.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea cercetătorului suedez Pehr Kalm. Pe aversul monedei, în centrul câmpului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată planta Kalmia Lattiolia și sunt redate inscripțiile: “KALMIA LATTIOLIA” – numele plantei în partea de jos, “SUOMI – FINLAND - 2011” sus – numele țării în limbile finlandeză și engleză și anul emiterii monedei precum și monograma monetărie statului finlandez. Pe revers, în interiorul unui cerc continuu periferic este prezentat cercetătorul privind printr-un aparat de observare cu trepied, pe fundalul unui perete stâncos, la partea superioară două plante și monograma gravorului monedei. Pe revers sunt aplicate următoarele inscripții: sus pe marginea monedei “APOSTOLUS LINNAEI” – Apostulul lui Linnaeus, “10 E” – valoarea nominală a monedei și “PEHR KALM 1716 - 1779” – numele personajului și anii între care a trăit.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2011, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraje – 6000 buc BU și 14000 buc proof și designer – Erkki Vainio.

Pehr Kalm, cunoscut și sub numele de Peter Kalm, a fost un explorator, botanist, naturalist și economist agricol suedez, care s-a născut la data de 6 martie 1716 și a decedat la data de 16 noiembrie 1779. Kalm a studiat la Academia Regală din Turku și apoi la Universitatea din Uppsala, unde a devenit unul dintre primii studenți ai renumitului naturalist Carl Linnaeus. Kalm a făcut cercetări de teren în Suedia, Rusia și Ucraina între anii 1742 și 1746, când a fost numit docent de istorie naturală și economie la Academia Regală Turku. În anul 1747 a fost însărcinat de Academia Regală Suedeză de Științe să călătorească în coloniile din America de Nord și să aducă semințe și plante care ar putea fi utile agriculturii suedeze. Printre numeroasele sale realizări științifice, Kalm poate fi creditat cu prima descriere a Cascadei Niagara, scrisă de un om de știință. Kalm a scris o carte a călătoriilor sale, care a fost tradusă în numeroase limbi europene.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea scriitoarei finlandeze Hella Wuolijoki. Pe aversul monedei, în centrul câmpului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentat stilizat un copac și sunt redate inscripțiile: “HELLA WUOLIJOKI” – numele personajului, “1886 - 1954” – anii între care a trăit - și monogramele monetăriei naționale a statului finlandez și a gravorului monedei. Pe revers, în tot câmpul, în interiorul unui cerc continuu periferic este redată stilizat silueta unei femei și aplicate inscripțiile: “SUOMI – FINLAND – 10 E și 2011” – (numele țării în limbile finlandeză și engleză, valoarea nominală a monedei și anul emiterii acesteia).

Hella Wuolijoki, născută Ella Marie Murrik, pseudonim – Juhani Tervapaaa, a fost o scriitoare finlandeză originară din Estonia care s-a făcut cunoscută prin seria Niskavuori. Ea s-a născut la data de 22 iulie 1886 și a decedat la data de de 2 februarie 1954. Din anul 1904 s-a mutat la Helsinki pentru ca în 1908 să se căsătorească cu Sulo Vuolijoki, prieten personal al lui Lenin. În anul 1923 au divorțat iar de atunci a înlocuit litera V din numele său cu litera W. În anii 1920 și 1930, Wuolijoki a găzduit un salon literar și politic care discuta despre cultură și promova ideile de stânga. Avea legături secrete cu structurile de informații și securitate sovietice. Poliția finlandeză a bănuit-o că este spion și ăn anul 1943 a fost arestată pentru ca în 1944 să fie eliberată. Wuolijoki a fost membru al Parlamentului finlandez în anii 1946 – 1947. De asemeni a ocupat și funcția de director al companiei naționale de radiodifuziune, din 1945 până în 1949.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O POEZIE PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Școala generală I.G.Duca - Petroșani

Ion Gheorghe Duca, adesea I.G.Duca, a fost un om politic liberal român care s-a născut la data de 20 decembrie 1879 la București și a fost asasinat în data de 29 decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia. A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară. Legionarii l-au acuzat și apoi lichidat deoarece ar fi vândut țara străinilor în calitatea sa de francmason. În calitate de ministru de externe, I. G. Duca, afirmase: "Oricare cunoaște politica românească [....] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră". Împreună cu un grup de profesori și oameni de știință, Ion Gheorghe Duca a ajutat la întemeierea mișcării de cercetași din România.

Intrarea Văii Jiului în circuitul economic în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea a adus în atentia generală si problema altor sectoare de activitate, dintre acestea învãtãmântul jucând cel mai important rol. În acest context s-a înscris inaugurarea în toamna anului 1872, la Petrosani, a primei scoli de stat, scoală care ulterior a devenit Scoala Generală Nr. 1. Sediul initial era o clădire amplasată pe locul unde astăzi se găseste Căminul Studentesc Nr. 2. Scoala a functionat decenii la rând în acest sediu. În anul 1935 autoritãtile locale au decis edificarea unui nou lãcas de învãtãmânt care sã corespundã noilor realitãti demografice. Situată pe actuala stradă 1 Decembrie 1918, nr. 98, scoala a avut data de 29 septembrie 1935 ca moment solemn al punerii pietrei de temelie. Inaugurarea oficialã desfasurata în prezenta autoritatilor locale si judetene a avut loc pe data de 9 noiembrie 1936. Cu această ocazie, scoala a primit numele cunoscutului om politic, I.G.Duca. În noul edificiu au început activitatea clasele ciclului primar, dispunând de 8 săli de clasă. Ciclul gimnazial (clasele V-VIII) a continuat să functioneze în vechiul local. Această functionare „în paralel” a durat până în anul 1948, dată după care au început pregătirile pentru construirea aripilor laterale ale clădirii. Cu toate problemele create de regimul politic comunist, colectivele didactice ale scolii, prin ambitie, dăruire, responsabilitate si dorinta de a desfăsura o muncă de calitate, au reusit să creeze un prestigiu si o valoare care i-au făcut scolii un renume binecunoscut si apreciat în Valea Jiului, în judet si în tară. Urmare a dezvoltării zonei centrale a orasului, populatia scolară a crescut continuu, ceea ce a determinat ridicarea unei noi clădiri, situată pe strada St.O. Iosif, nr. 4, inaugurată in anul scolar 1982-1983. În prezent, scoala noastră îsi desfăsoară activitatea în două sedii: cel din str. 1 Decembrie 1918, nr. 98 si cel din str. St.O.Iosif, nr. 4. Scoala Generala "I.G.Duca" este una din cele mai mari scoli din judet, cuprinzand mai multe forme de invatamant: prescolar, primar, gimnazial incluziv integrat in invatamantul de masa și suplimentar de muzica. Scoala are personal didactic calificat, o populatie scolara diversa si dispune de baza materiala si dotari, fiind proprietatea Consiliului local al Municipiului Petrosani.

Insigna - A.C.I.R.

(Asociația colecționarilor de insigne din România)

1975 Petroșani 2014

Al VI-lea congres național și

a 40-a expoziție colectivă de insigne

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Set 4 insigne - Cupa drumeților veterani - Buta 1986

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri.Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit. Aceste piese insignografice au fost gndite și proiectate de către: Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Prima întâlnire a avut loc la Cabana Buta din masivul Retezat în anul 1986. Pe insignă este redată Floarea Reginei. Piesa are o formă ovală, având dimensiunile 36/26 mm, pe coroana ovală având o lăţime de 4 mm este înscris CUPA DRUMEŢILOR VETERANI - Buta 1986. Au fost identificate până în prezent nouă variante de culoare este vorba despre coroana ovală, respectiv fondul pe care apare floarea.

Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.

Cabana Buta este situată în Munții Retezat fiind localizată în bazinul hidrogafic al Jiului de Vest, pe râul Buta, în apropierea traseului de creastă și a tăului Buta sub limita golului alpin. Pe jos se poate ajunge în 4 ore de la Cheile Buții. Este situată la 1580 metri altitudine în afara ariei protejate și este deschisă în tot timpul anului, fiind una dintre cele mai prestigioase și mai frumoase cabane din Retezat. Cabana datează de la începutul secolului al XIX-lea, la început fiind folosită drept cabană de vânătoare. În a doua jumătate a anilor 1990 a ars, fiind reconstruită ulterior. Cabana dispune de apa de la izvor, curent electric de la generator, doua cabine pentru duș, bufet. Iată și două telefoane de contact al cabanierului – 0724994703 și 0726128629 .

Cetatea Devei - Fortăreața din Transilvania

Golden world coin

Decebal - Regele Daciei

Cetatea Devei este considerată una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. Edificiul este un monument istoric și de arhitectură construit pe un deal (con vulcanic) cu altitudinea de 378 metri. Cetatea a fost stăpânită de voievozi, de principi, de conti şi de ducese. A fost dată în dar, vândută sau bombardată. Fiecare a lăsat ceva în urma sa. Mai un zid de de apărare, mai o încăpere, mai o sală de bal sau chiar au extins cetatea cu un etaj întreg. Şi-au dorit ca ea să nu fie utilizată doar pentru apărare şi întâlniri ocazionale, ci să servească drept locuinţă. Nu una austeră, ci una de lux. Astăzi, ruinele sale sunt vizibile de la depărtare, graţie poziţionării sale strategice, pe un vârf de deal care domină Valea Mureşului şi principala arteră de legătură a României cu centrul şi vestul Europei. Cetatea a fost ridicată în secolul al XIII-lea, dar urmele de locuire sunt mult mai vechi: există descoperiri care datează din neolitic sau epoca bronzului. Prima menţiune documentară care face referire la Cetatea Devei datează din anul 1269. Legendele cu zâne şi fete cu părul de aur, neapărat surori, care au stăpânit cele mai frumoase locuri din judeţul Hunedoara nu au ocolit nici Cetatea Devei. Dar asta se întâmpla în vremuri demult apuse. Iar faptele lor, erau povestite de bunici nepoţilor, iarna, la gura sobei. Mărturii palpabile despre urme de locuire pe Dealul Cetăţii, avem din neolitic şi epoca bronzului. Apoi, cu siguranţă, dacii şi-au avut aici fortificaţii de apărare şi un punct de observaţie de unde puteau cuprinde cu privirea Valea Mureşului, o parte din Valea Streiului şi Ţinutul Pădurenilor. Cuceritorii romani au intuit potenţialul şi au întărit fortificaţiile din vârful Dealului Cetăţii. Nici nu e de mirare, pentru că drumul comercial care făcea legătura cu restul imperiului, numit şi drumul sării, trecea chiar pe la poalele Dealului. Iar bazinul Mureşului a cunoscut în epocă o maximă prosperitate economică. Valurile de migratori care au distrus totul în calea lor, i-au alungat pe locuitori în locuri mai ferite, iar despre soarta Devei nu s-a mai ştiut nimic. Asta până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În anul 1269, Cetatea Devei apare menţionată într-un act de donaţie al tânărului rege Ştefan, fiul lui Bela al IV-lea, care face o donaţie unui conte valah pentru vitejia arătată în lupta purtată sub zidurile Cetăţii Deva. Apoi, în 1444, Iancu de Hunedoara primeşte stăpânire Cetatea Devei cu toate bogăţiile sale: 56 de sate şi mine de aur. Tot în timpul său este menţionat pentru prima dată într-un document scris şi târgul Devei, aşezare aflată la baza dealului. Familia Corvinilor îşi încheie stăpânire asupra cetăţii şi domeniului Devei în 1504. De aici încolo, Cetatea Devei începe să ocupe un loc important în istoria Transilvaniei. Voievozi şi principi ardeleni au locuit efectiv aici sau au fost pentru câteva zile oaspeţi ai cetăţii. În a doua jumătatea a secolului al XVII-lea, principele Gabriel Bethlen construişte în cetate un bastion care servea drept închisoare şi loc de tortură. La baza sa, ridică în stil renascentist un adevărat palat de locuit: Palatul Magna Curia. În 2 mai 1773, Iosif, viitorul împărat al Imperiului Habsburgic, a vizitat Cetatea Devei în peregrinările sale prin Transilvania. Zece ani mai târziu, revine la Deva în calitate de suveran spre a afla starea lucrurilor şi care este atmosfera printre locuitorii de aici. Un an mai târziu, în 1784, avea să izbucnească răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, iar Cetatea Devei devine loc de refugiu şi apărare pentru nobilii fugiţi de pe domenii de frica ţăranilor şi minerilor îndârjiţi. S-au dat lupte crâncene între garnizoana imperială şi cetele de răzvrătiţi. Prin 1817, îmăpăratul Francisc I şi soţia sa aflaţi în vizită în Transilvania, impresionaţi de frumuseţea locului, au poruncit refacerea Cetăţii Devei. 12 ani au durat lucrările, făcute cu mari cheltuieli şi cu multă jertfă din partea localnicilor. Dar în dimineaţa zilei de 13 august 1849 o puternică explozie, produsă la magazia cu praf de puşcă, a distrus în mare parte semeaţa construcţie. Odată cu o parte din ziduri, au pierit şi soldaţii revoluţionari care o păzeau. De atunci încoace, Cetatea care domină oraşul a fost punct de atracţie pentru localnici şi călători, care au urcat dealul la pas spre a descoperi ce se ascunde înauntrul zidurilor rămase în picioare sau atraşi de panorama extraordinară care se înfăţişează privirii. Astăzi, accesul spre Cetate este posibil atât pe jos, pe drumul vechi sau pe potecile bătute de localnici, dar şi contra-cost cu ajutorul unei telecabine, în fapt un lift monoliner, unic în această zonă a Europei. Cetatea Devei se află în plin proces de restaurare, fiind inclusă într-un proiect finanţat din fonduri europene, proiect care se va finaliza la începutul anului 2015. Cetatea constă în trei incinte cu forme diferite, ocupând vârful și o parte din latura de nord a înălțimii: prima incintă – formă ovoidală; incinta a doua – traseu ovoidal neregulat și incinta a treia – traseu aproximativ semicircular.

Statuia ecvestră a lui Decebal din municipiul Deva este situată în Piața Victoriei, în fața Casei de Cultură, fiind dezvelită în data de 28 februarie 1976. Deși în Deva mai există o monument al regelui Decebal, conducerea de partid de atunci a aprobat și realizarea acestui monument, deși au existat unele dispute privind sexul calului și încălțările lui Decebal. În mod normal Decebal trebuia încălțat în opinci, dar până la urmă s-a decis că trebuie cizme, deși pe vremea dacilor nu existau cizme. Finanțarea realizării statuii a fost asigurată de UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România), instituție care administra și Casa de Cultură. Lucrarea realizată din bronz, a fost turnată la Combinatul Fondului Plastic din București. Monumentul a fost realizat de sculptorul Ion Jalea, cu o singură mână, celălalt braț fiind pierdut pe câmpul de luptă.

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87-106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.

Insigna - A.C.P. 1909 (Atelierele centrale Petroșani)

La deschiderea exploatărilor miniere de cărbune (Petrila, Aninoasa, Lupeni) fiecare mină a avut un atelier propriu de reparații denumit “Atelier de grup”. În anul 1907 aceste ateliere au fost desființate de statul maghiar, ulterior (anul 1909) înființându-se ulterior un atelier central în Petroșani care să deservească mai multe exploatări miniere. Partea centrală a atelierului adăpostea mașinile unelte iar aripile laterale ale clădirii găzduiau forja și birourile. Cu ocazia inaugurării atelierului s-a dăruit insigna de argint (92,5%), de mai sus, confecționată la Budapestea, tuturor participanților. Până după cel de-al doilea război mondial desenul după care s-a realizat insigna a devenit emblema atelierelor, aplicându-se pe toate produsele fabricate la atelier. Insigna impresionează prin sobrietate, este ușor convexă, cântărește 5,79 grame și are forma unui triunghi echilateral cu colțurile rotunjite. Insigna are latura de 3 centimetri și este emailată în negru. În cele trei colțurile sunt aplicate litere A, C și P (Atelierul Central Petroșani). În câmpul rămas liber sunt amplasate insemnele mineritului (fișteul și barosul) și anul începerii construirii clădirii (1909). Trebuie remarcat faptul inedit în ideea componistică a celui care a realizat insigna: deși eram în anul 1909, înscrisul de pe insignă este în limba română, ceea ce demonstrează faptul că proiectantul a fost fie un vizionar bun fie un bun cunoscător al meandrelor istoriei. După cel de-al doilea război mondial Atelierele Centrale Petroșani își vor schimba denumirea astfel: URUMP – Uzina de reparat utilaj minier Petroșani, UUMP – Uzina de utilaj minier, IUMP – Întreprinderea de utilaj minier și din 1990 – S.C.UMIROM S.A. Petroșani. În continuare amintesc două realizări colaterale de excepție ale atelierelor din Petroșani.

În anul 1933 inginerul-șef al atelierelor Ștefan Georgescu Gorjan se implică în realizarea și montarea în orașul Târgu Jiu a coloanei infinite brâncușiene. Inginerul Ștefan Georgescu Gorjan l-a găzduit în casa sa pe artistul Constantin Brâncuși. Realizarea elementelor coloanei, finisarea acestora cât și montarea de probă a coloanei (5 – 15 octombrie 1937) s-a făcut în noua secție de prelucrări mecanice a atelierelor petroșenene. Montarea coloanei la Târgu Jiu a avut loc în perioada 20 octombrie – 15 noiembrie 1937 sub supravegherea inginerului Georgescu Gorjan. Se poate spune că acest inginer a fost cel care a gândit tehnic Coloana Infinitului.
Al doilea moment deosebit din viața atelierelor îl are ca protagonist pe același inginer - Georgescu Gorjan care printr-o întâmplare fericită îl cunoaște pe Gustav Felix Stof care i-a insuflat interesul pentru zborul fără motor. În data de 1 iulie 1936 Stof își începe munca la Petroșani, unde e desenat planurile planoarelor Mândra și Grunau-9. Planoarele s-au realizat în Atelierele Centrale Petroșani.

La începutul anului 1937 planorul Mândra a fost terminat recepționat și înmatriculat, făcând primul zbor pe data de 20 aprilie 1937.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului Deva, din vremuri diferite, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica greco ortodoxă

Teatrul orășenesc

Casa Dr.Groza

Castelul Magna Curia

Banca austro-ungară

Biserica reformată

Biserica română unită

Cazarma

Hotelul Orient

Hotelul Central

Hotelul Crucea Albă

Liceul de fete

Liceul Decebal

Școala de băieți

Statuia lui Decebal pedestru

Prefectura

Primăria

Vederi

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Hunedoara, din perioade diferite, alte locuri de vizitat și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest județ.