Epaminonda's Blog.....: FILATELIE: 1919 - SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE, GENERALUL BERTHELOT PE FRONTUL ROMÂNESC ȘI SIMONA HALEP

1. În data de 9 iulie 2019 Romfilatelia a introdus în circuitul filatelic mondial o emisiune de mărci poștale având un subiect istoric: 1919, Sfârșitul Războiului de Întregire. Emisiunea este formată dintr-o coliță filatelică dantelată cu o marcă poștală a cărei valoare nominală este de 28,50 lei. Imaginea de pe marca poștală reproduce lucrarea care înfățișează primirea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Oradea în anul 1919. Autorul picturii originale aflată în Sala de Consiliu a Primăriei Oradea este Valentin Tănase.

Emisiunea marchează încetarea confruntărilor militare care au avut loc după armistițiul general din anul 1918, evenimente generate de atacurile trupelor maghiare asupra teritoriului Ardealului, care hotărâse la 1 decembrie 1918 unirea cu Regatul României. Rezistența inamicului a obligat trupele române să avanseze până la Budapesta, unde au intrat la 6 august 1919 – dată care marchează și lichidarea forțelor armate bolșevice din Ungaria. Pe plicul Prima Zi este reprodusă imaginea Regelui Ferdinand alături de Generalul Moșoiu, trecând în revistă Garda de Onoare în Oradea eliberată, în anul 1919. Primul Război Mondial (1914-1918) s-a manifestat ca un conflict fără precedent în istoria omenirii, angajând 33 de state de pe cinci continente, cu peste un miliard de locuitori. El a durat 52 de luni și a provocat schimbări geopolitice fundamentale, precum și profunde modificări în viața și atitudinile popoarelor. În vara anului 1914, gruparea Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria) s-a pronunțat pentru o revizuire radicală și violentă a puterii în Balcani, Europa și în lume. Sub pretextul asasinării prințului Franz Ferdinand de Habsburg, la Sarajevo (28 iunie 1914), Austro-Ungaria a declarat război Serbiei (28 iulie 1914). În mai puțin de o săptămână, cu toate eforturile diplomatice pentru a stopa extinderea conflictului, războiul s-a generalizat fără ca nimeni să-i bănuiască durata și mai ales consecințele. După o perioadă de neutralitate, România a intrat în Marele Război alături de Antanta (Franța, Rusia și Marea Britanie), ca un rezultat al dorinței sale de a-și îndeplini dezvoltarea sa modernă, inaugurată cu ocazia unirii Moldovei și Munteniei la 24 ianuarie 1859 și continuată prin câștigarea deplinei independențe de stat în bătăliile împotriva otomanilor (1877-1878), recunoscută de Congresul de Pace de la Berlin din iunie-iulie 1878. La 27 august 1916, Consiliul de Coroană, întrunit la Palatul Cotroceni, în prezența Regelui Ferdinand I, a declarat război Austro-Ungariei.

Intrarea României în marele Război a fost unanim apreciată drept un important succes politic al Antantei. Atacată pe mai multe fronturi, după sângeroase confruntări, armata, Guvernul României și familia Regală se retrag în Moldova stabilind un aliniament puternic de rezistență împotriva atacurilor trupelor germane. Orașul Iași devine până la finele anului 1918 a doua capitală a Regatului României. După luptele purtate la Mărăști, Mărășești și Oituz în anul 1917, armata română rezistă eroic atacurilor inamice oprind ofensiva germană. În luna noiembrie 1918, armistițiul general pune capăt Primului Război Mondial. Pentru România situația este total diferită. Transilvania se alătură la 1 decembrie 1918 Regatului României, după Basarabia și Bucovina. Continuarea stării de război nu a fost dorită, dar ea a fost impusă de adversarii Unirii. Acționând în legitimă apărare în urma atacurilor întreprinse de Republica Ungară a Sfaturilor (aprilie-mai și iulie-august 1919), armata română și-a învins adversarul ocupând Budapesta la 4-6 august 1919. Războiul contra trupelor bolșevice ungare este apreciat astfel de Nicolae Iorga: „La Budapesta nu am căutat să jignim mândria unui popor adesea legat în istorie cu al nostru…, ci am afirmat dreptul nostru asupra Ardealului, unde nația noastră se sprijină pe vechimea de locuință, pe preponderența numerică, pe necesitatea geografică și mai ales pe voința liber exprimată a majorității locuitorilor săi, azi cetățeni egal îndreptățiți ai statului român”.

2. În anul Centenar al Marii Uniri, Romfilatelia marchează relațiile cordiale dintre România și Franța, țară care ne-a sprijinit în toate momentele importante ale istoriei, prin emisiunea comună de mărci poștale Generalul Berthelot, pe frontul românesc.

Emisiunea este alcătuită din două timbre, câte unul pentru fiecare țară. Pe timbrul României, cu valoarea nominală de 5 lei, este reprodusă o fotografie de front, în care generalul Berthelot decorează un grup de ofițeri români, la Onești. Pe timbrul Franței, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este ilustrat un portret al lui Henri Mathias Berthelot, având pe fundal schița conacului din jud. Hunedoara care a aparținut generalului.

Generalul Henri Mathias Berthelot s-a născut la 7 decembrie 1861, în localitatea franceză Feurs. A urmat exemplar etapele carierei ostășești, fiind absolvent al Școlii Militare de la Saint-Cyr (1883) și al Școlii Superioare de Război din Paris (1890). Berthelot a făcut stagiul de pregătire militară în Algeria (1883), unde a activat ca ofițer subaltern. S-a perfecționat în arta războiului în teatrele de operațiuni din Vietnam, unde a participat la campaniile pentru cucerirea Tonkinului (1883-1885). După ce s-a întors în Franța, a ocupat funcții pe lângă Marele Stat Major. În preajma izbucnirii Primului Război Mondial s-a ocupat de trasarea planului de operații cu care Franța s-a angajat în conflagrație, alături de mareșalul Joseph Joffre. Generalul Berthelot a luptat pentru apărarea frontierelor nordice ale Franței, în bătăliile de la Marna 1, Verdun etc.

Relațiile cordiale dintre Henri Mathias Berthelot și România au început în 1916, când a fost numit șef al Misiunii Militare Franceze. Corpul expediționar avea ca obiectiv să refacă armata română, înfrântă și cu moralul căzut după campania din vara și toamna anului 1916. Generalul, împreună cu 1500 soldați francezi, a ajuns în România în octombrie 1916. Traseul a fost anevoios, misiunea militară fiind nevoită să ajungă în Moldova, prin Rusia. În marșul său, generalul Berthelot s-a întâlnit cu țarul Nicolae al II-lea, care i-a spus că era dispus să sacrifice teritoriul României, în războiul cu germanii. Odată ajuns la Iași, Henri Mathias Berthelot a început reorganizarea armatei române, fiind acceptat de regele Ferdinand I ca principal sfătuitor. Generalul a avut o relație excelentă cu Familia Regală, o prietenie care va ajuta România și după război, în timpul negocierilor de pace. În primele luni la Iași, generalul Berthelot a studiat situația frontului. Instruirea efectivă a armatei române a început în ianuarie 1917, iar dăruirea manifestată i-a îmbărbătat pe ofițerii și soldații români.

Ostașii țărani îl priveau cu simpatie, alintându-l „gheneralul Burtălău”, deoarece le era imposibil să pronunțe numele francezului. Henri Mathias Berthelot s-a ocupat personal de instalarea legăturilor telefonice între punctele de comandă și unitățile de pe front, rețea care lipsea României când a intrat în război. Au fost organizate două armate române, cu câte 400000 de oameni, care au fost intercalate cu armatele rusești. Într-un raport trimis superiorilor din Franța, generalul Berthelot aprecia că: „Soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărșăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanțe. Atacă plin de vitejie în pofida mitralierelor și salvei de focuri a inamicului, cât despre ofițeri, cu câteva excepții, au dat dovadă de curaj și devotament, mai ales ofițerii militari”. Drept recunoștință pentru eforturile sale, Parlamentul l-a desemnat pe generalul Berthelot, în data de 21 mai 1917, drept „cetățean de onoare al României”. Contribuția sa la refacerea armatei române s-a observat cu ocazia glorioaselor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917. Revoluția bolșevică din Rusia a schimbat însă situația frontului, iar România a fost nevoită să negocieze pacea cu Puterile Centrale. Generalul Berthelot a părăsit Iașul în martie 1918. În Franța a participat la bătăliile de la Marna 2, din iulie 1918, iar în toamnă a fost trimis în Balcani. A condus un marș triumfal, pornit de la Salonic și până la București, prin care generalul a eliberat regiunea de rămășițele armatelor Puterilor Centrale. La 1 decembrie 1918, Henri Mathias Berthelot a intrat în București împreună cu Familia Regală, într-un gest simbolic care consacra victoria României în Primul Război Mondial. Generalul Berthelot le-a fost alături Regelui Ferdinand și Reginei Maria la Încoronarea de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Tot în octombrie 1922, printr-un gest de recunoștință, Parlamentul i-a oferit generalului un conac și un teren agricol în localitatea Fărcădinul de Jos, jud. Hunedoara.

În anul următor, localitatea și-a schimbat denumirea, până astăzi, în comuna General Berthelot. Academia Română a recunoscut, de asemenea, contribuția lui Henri Mathias Berthelot la făurirea României Mari, generalul fiind ales membru de onoare, la data de 5 iunie 1926. Generalul Berthelot a murit la Paris, la 28 ianuarie 1931. Prin testament a lăsat Academiei Române domeniul din jud. Hunedoara, împreună cu depozitele din băncile românești. Banii trebuiau folosiți „fie pentru studii și cercetări într-o universitate franceză, fie pentru cheltuieli de întreținere pentru completarea studiilor într-o mare școală franceză, civilă.”

3. Pentru a onora performanţa unei mari jucătoare de tenis, Romfilatelia

a introdus în circuitul filatelic mondial emisiunea de mărci poștale

Simona Halep, un campion de marcă.

Timbrul emisiunii de mărci poștale reproduce o secvență dintr-un meci al Simonei Halep, iar coliţa dantelată ilustrează momentul ridicării triumfale a trofeului cucerit la Roland Garros. Simona, locul 1 WTA, cucerește Parisul și își adjudecă primul turneu de Grand Slam din cariera sa de jucătoare profesionistă, la 40 de ani distanţă de succesul altei românce, Virginia Ruzici, și la 10 ani de la victoria obţinută la junioare, învingând-o, într-un meci fantastic, pe americanca Sloane Stephens cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa. Cu un palmares impresionant, tânăra jucătoare a pus pentru prima dată mâna pe racheta de tenis la vârsta de 4 ani, fiind antrenată de fratele ei mai mare. Doi ani mai târziu, la 6 ani, Simona practica deja zilnic acest sport. Au urmat ani de pregătire asiduă, tenisul solicitând rezistenţă fizică, echilibru, dexteritate, flexibilitate, coordonare, concentrare și forţă. În competiţiile internaţionale a debutat în 2008, când a reușit să câștige turneul de junioare din Italia și Roland Garros-ul dedicat juniorilor, într-o finală 100% românească, învingând-o pe Ana Bogdan. A urmat turneul de la Kristinehamn (Suedia), dar și proba de dublu a turneului feminin Futures de la București, alături de Ionela-Andreea Iova. Simona a reprezentat România în 17 întâlniri pe echipe în cadrul Cupei Federaţiei, unde prima dată a fost selecționată în 2010, disputând 27 de meciuri la simplu și dublu. În 2016 a fost la un pas de Semifinala Cupei Federaţiei, alături de echipa României. Cariera jucătoarei de tenis Simona Halep a cunoscut o ascensiune spectaculoasă începând cu anul 2013, pe care l-a încheiat pe poziţia 11 în clasamentul WTA. De-a lungul activității sale sportive, până la câștigarea trofeului Roland Garros 2018, Simona Halep a câștigat alte 17 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, două în 2018), dintre care cele mai importante fiind turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid.

După alte trei finale de Grand Slam – două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018), Simona Halep a câștigat turneul de Grand Șlam de la Roland Garros (9 iunie 2018), devenind cel mai important trofeu al carierei de până la acel moment. Alte premii importante până la câștigarea trofeului Roland Garros 2018 sunt cele de categorie Premier de la Montreal, New Haven, Connecticut, Moscova, Doha, Dubai și Sofia. Simona Halep a acumulat până la câștigarea trofeului Roland Garros 2018 peste 31 săptămâni de număr 1 mondial. Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a acordat Simonei Halep, în ianuarie 2015, pentru rezultatele deosebite obţinute în 2014, titlul de „Sportivul anului”. În 2014, jucătoarea română de tenis s-a situat pe locul al treilea în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani, întocmit de agenţia bulgară BTA. De asemenea, Simona Halep a fost desemnată, doi ani la rând, în 2014 și în 2015, de către WTA, cea mai populară jucătoare, contul său de jucătoare fiind cel mai „accesat” pe site-ul circuitului profesionist feminin, wtatennis.com. În semn de recunoaștere și apreciere a performanţelor sale sportive, Halep a fost desemnată cetăţean de onoare al municipiului Constanţa și al orașului Bușteni, în 2014, iar în 2018 și al municipiului București, capitala României.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O MEDALIE,

O PLACHETĂ ȘI CÂTEVA

INSIGNE DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Alexandru Ioan Cuza 1859 - 1866

Palatul "Al.I.Cuza" Ruginoasa - Golden world coin

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. Sus am postat o fotografie a domnitorului, realizată de către fotograful Carol Popp de Szathmary.

Palatul domnesc de la Ruginoasa este de fapt un muzeu dedicat lui Cuza Vodă. Păstrează încă căteva piese originale de mobilier, iar altele au fost aduse pentru a recreea viața secolului a XIX-lea. Printre piesele autentice se numără piese de mobilier din lemn de stejar comandate de Elena Doamna la Paris, acestea se află în bibliotecă și în cabinetul Principelui. În sufragerie se află farfuriile din porțelan de Sevre, avănd pe ele emblema principatelor și deviza “Toți în unul” , paharele de Bacara și tacămurile din alpaca. În salonul Doamnei Elena precum și în dormitorul acesteia se păstrează, de asemenea, piese de mobilier originale. În salonul de recepții a fost instalat mobilier în stil Ludovic al XV-lea precum și o oglindă venețiană din cristal. Scara principală originală se pare că era din marmură. Ea a fost în timp complet deteriorată, acum existând o scară din lemn care respectă doar arhitectura celei originale. Castelul a fost restaurat în întregime și s-a încercat o reproducere căt mai exactă a lui. Efortul a meritat, atât interiorul cât și exteriorul fiind superbe. Există chiar și o hologramă a domnitorului care îți vorbește. Atenția la detaliu se vede până și în perdele de la geamuri care se vor o copie cât mai exactă a celor existente în timpul lui Cuza. Castelul poartă un blestem, toate familiile care au trăit aici au pierdut căte un om tânăr și nefericit. Unul dintre ei fiind Prințul Dimitrie care se împușcă în camera sa decepționat fiind de o poveste de amor. El este înmormantat în curtea Bisericii Domnești de lângă domeniu. Castelul a fost construit în 1800 de catre Sandulache Sturza, fiind proiectat în stil neoclasic. Parcul care împrejmuia castelul era amenajat de un gradinar vienez, având chiar și un iaz. Castelul este refacut în stil neogotic de către Costache Sturza. In 1862, Alexandru Ioan Cuza, primul Principe al Romaniei, cumpară castelul și domeniul de la familia Sturza, care ajunsese acoperită de datorii, și iși stabilește aici reședinta de vara. El însă petrece puțin timp la Ruginoasa, spre deosebire de soția lui Elena care se stabilește la castel. Din păcate viața ei aici este una plină de nefericire și singurătate. După moartea lui Cuza, Elena Doamna pleacă de aici la Piatra – Neamț unde și se va stinge din viață. La palat rămâne Maria Moruzzi, nora văduvă a lui Cuza. Ea se va căsătorii cu Ionel Brătianu, căruia ii va dărui un fiu, pe cel va fi istoricul Gheorghe Bratianu. Acesta se va naște chiar la palat. După moartea Mariei Moruzzi proprietatea trece, prin donație testamentara, în patrimoniul Spitalului Caritatea. Peste palatul, încă tapetat cu mătase de la Paris, cu șemineele funcționale și cu peste 100 de ani de istorie se aștere uitarea și tăcerea care încet îl vor degrada. Palatul a ajuns să fie senatoriu TBC, sediu de primarie, sediu al CAP, palat al pionierilor, biblioteca comunală. Se spune că în anii 70 Ceaușescu trecănd prin zonă intră în palat și îngrozit de ceea ce vede cere restaurarea lui. În anul 1982 este inaugurat Muzeul memorial “ Alexandru Ioan Cuza”. La două minute de castel se află și Biserica Domnească în curtea careia a fost inițial înmormântat Alexandru Ioan Cuza. În acest moment osemintele se află însă la Biserica Trei Ierarhi din Iași. Biserica este foarte frumoasă, însă are nevoie urgentă de restaurare. Localitatea Ruginoasa se situează între oraşele Târgu Frumos şi Paşcani, la 60 de km de Iaşi. Se poate ajunge urmând drumul naţional 28A; Se poate deasemenea ajunge aici cu trenul, castelul fiind peste drum de gară.

Insigna - Semper Paratus 151 (Mereu pregătiți)

(Batalionul 151 Infanterie "Războieni")

La 1 ianuarie 1877, prin divizarea Regimentului 8 Dorobanţi (Roman), luau fiinţă Regimentele 14 şi 15 Dorobanţi, în baza Înaltului Decret nr. 2195/26 noiembrie 1876, prin care a fost dublat numărul de unităţi de acest tip. Regimentul 15 Dorobanţi îşi avea reşedinţa la Piatra Neamţ, avea în compunere două batalioane (la Piatra Neamţ şi Fălticeni) şi făcea parte din Divizia 4 Teritorială Iaşi. În existenţa sa, Regimentul 15 a luat parte la toate cele trei războaie importante, de care a depins însăşi existenţa României. În Războiul de Independenţă, Regimentul 15 Dorobanţi a participat doar cu un batalion, iniţial în cadrul operaţiei de acoperire a frontierei, în apărare pe malul stâng al Dunării, la Bechet, apoi la luptele de la Plevna (redutele Griviţa 1 şi 2), Rahova şi Vidin. Pentru bravura „celor din 15 Dorobanţi”. Un moment de referinţă în istoria acestuia îl reprezintă primirea prin Înaltul Decret nr. 2329/11 iulie 1891, a denumirii de „Regimentul Războieni nr. 15”, cu prilejul contopirii infanteriei de linie cu dorobanţii şi a înfiinţării celui de-al treilea batalion (permanent). În Primul Război Mondial, Regimentul 15 „Războieni” a luat parte, în compunerea Diviziei 7 Infanterie, la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, pe valea Uzului, apoi la Miercurea Ciuc, Vlăhiţa şi Odorhei, cu două batalioane, iar batalionul 1 participă la grupul de acoperire „UZ”, la acţiunile cele mai grele, inclusiv în defileul Oltului, la Tuşnad. Evoluţia nefavorabilă a evenimentelor readuce regimentul în Moldova, în bătălia Oituzului, atât în 1916 cât şi în 1917, în luna noiembrie 1917, s-a aflat în apărarea capitalei, la Bolintin şi Ciorogârla, după care a cunoscut calvarul retragerii prin luptă până la Dealul Odobeştilor, de unde revine pe Valea Trotuşului. La sfârşitul anului 1918 şi în 1919, Regimentul 15 „Războieni” s-a aflat – tot în cadrul Diviziei 7 Infanterie – printre unităţile şi marile unităţi care au luptat pentru apărarea României Mari, iniţial în Transilvania, apoi în continuare în campania din Ungaria, ajungând până la nord de Budapesta. În perioada decembrie 1921-decembrie 1923, Regimentul 15 Infanterie s-a aflat în garnizoana Bălţi, apoi între 1924-1941 s-a aflat în garnizoana de reşedinţă, desfăşurând activităţi specifice pentru timp de pace. Prin noua organizare a armatei, în 1932, Regimentul 15 Infanterie a intrat în componenţa Diviziei 6 Infanterie. În anul 1941, în cadrul Diviziei 6 Infanterie, făcând parte din Corpul 11 Armată/Armata a 11-a Germană, a luat parte la luptele pentru eliberarea Basarabiei, ulterior intrând în componenţa Armatei a 4-a Române, a participat la luptele pentru eliberarea Odessei, după care revine în ţară. În perioada septembrie-decembrie 1942, a participat la luptele de la Cotul Donului, în subordinea Armatei a 2-a Române. În urma contraofensivei sovietice de la Stalingrad, între 19-24 noiembrie, a făcut parte din gruparea „General Lascăr”, care a luptat la încercuire şi a suferit pierderi foarte mari, totuşi Batalionul 1 Infanterie / Regimentul 15 Infanterie, comandat de maiorul Răşcănescu, a reuşit să iasă fără pierderi deosebite din această încercuire. În perioada noiembrie 1941-iulie 1942 şi aprilie 1943-martie 1944, s-a aflat în ţară, în garnizoana de reşedinţă, apoi în martie-august 1944, s-a aflat în apărare în zona fortificată de pe malul Moldovei, la sud de Paşcani. La 27 august 1944, s-a aflat printre unităţile şi marile unităţi care s-au concentrat la sud-vest de Roman, în măsură să intre în luptă în Carpaţii Orientali şi în Transilvania, dar, conform ordinelor sovietice, la 2 septembrie, toate aceste unităţi au fost internate în lagăre de concentrare. La luptele pentru eliberarea părţii de nord-vest a României, răpită prin Dictatul de la Viena, a participat Regimentul 15 Infanterie Instrucţie, în cadrul Diviziei 6 Infanterie Instrucţie, dând jertfe grele de sânge pe văile Târnavei Mici şi Mureşului, apoi pe dealurile Someşului. După 25 octombrie 1944, a participat la luptele de eliberare a Ungariei, pornind de la sud de Carei şi ajungând pe la Tiszalok, apoi pe Valea Hernadului, pentru ca după 1 ianuarie 1945 să-şi dea tributul de sânge şi pentru eliberarea Cehoslovaciei, participând la luptele din apropierea unor localităţi de renume ca: Rovazna, Banska-Bistrica, Kremnica, în munţii Tatra Mică, Tatra Mare şi Metalicii Slovaci, pe văile Hronului, Vahului şi Moraviei. După luna mai 1945, regimentul a parcurs pe jos drumul către ţară, defilând la 9 iulie în Oradea, apoi la 23 august, în garnizoana Piatra Neamţ. În 1947, regimentul este mutat la Bacău, iar la 23 august 1950, a primit noul Drapel de luptă. Conform Ordinului Regiunii a 2-a Militare, din 1 decembrie 1951, Regimentul 15 Infanterie îşi schimbă denumirea în Regimentul 241 Infanterie, fiind dislocat în garnizoana Buzău, în subordinea Diviziei 89 Infanterie.

În anul 1958, regimentul a fost desfiinţat, iar în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. CL-002/10 ianuarie 1959, din vechiul Regiment 134 Infanterie, aflat în garnizoana Iaşi, în subordinea Diviziei 93 Infanterie, s-a reînfiinţat Regimentul 15 Infanterie în compunerea Diviziei 10 Infanterie, dislocat la Iaşi. Începând cu 30 octombrie 1961, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. CL-0020/14 aprilie 1961, s-a transformat în regiment mecanizat, iar la 25 octombrie 1969, a primit denumirea de Regimentul 15 Mecanizat „Războieni”. La 1 iunie 1994, Regimentul 15 Mecanizat „Războieni”, în cadrul amplului proces de reorganizare şi restructurarea a Armatei Române, în baza Ordinului S/B-1741/20 mai 1994 al Statului Major al Trupelor de Uscat, a început transformarea sa în brigadă mecanizată, activitate încheiată la 28 februarie 1995, când, în conformitate cu prevederile O.G.2/26 ianuarie 1995 al Ministrului Apărării Naţionale, s-au înfiinţat toate unităţile subordonate. La 9 mai 1996, prin Decretul Prezidenţial nr. 74/22 aprilie 1996 şi Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. SM-1871/23 aprilie 1996, Brigăzii 15 Mecanizate i-a fost înmânat de către preşedintele României Drapelul de Luptă. Tot atunci, Brigada 15 a primit şi denumirea istorică de „Podu Înalt”, vechea denumire de „Războieni” fiind atribuită, prin Decretul nr. 92/04.05.1995, Batalionului 151 Infanterie, aflat în subordinea marii unităţi.

În cadrul amplului proces de restructurare a armatei, începând cu data de 01.08.2000, marea unitate s-a transformat în Brigada 15 Mecanizată Teritorială „Podu Înalt”. În baza „Dispoziţiei Statului Major General” nr. S/G3/1080 din 26.07.2000, începând cu 01.08.2000 a intrat în vigoare „Statul de organizare” al Comandamentului Brigăzii 15 Mecanizate Teritoriale „Podu Înalt”. În anul 2008 unitatea a trecut cu succes prin cel mai complex proces de restructurare a unei mari unităţi din cadrul Forţelor Terestre, în urma căruia a fost finalizată structura actuală a brigăzii. Ca o consecinţă a semnării programului Parteneriatului pentru Pace de către ţara noastră în anul 1994, chiar la începutul acestei iniţiative NATO în Europa, Batalionul 151 Infanterie a fost nominalizat pentru participa la operaţii în sprijinul păcii. Astfel, în mai multe rânduri, batalionul a participat la diferite misiuni multinaţionale de menţinere a păcii. Ultima misiune internaţională a militarilor brigăzii a fost cea desfăşurată de Batalionul 151 Infanterie în teatrul de operaţii din Afganistan, în perioada august 2013-februarie 2014. Misiunea s-a desfăşurat sub egida ISAF, militarii români având ca zonă de responsabilitate o mare parte a provinciei Zabul, iar ca sarcină principală asigurarea libertăţii de mişcare pe autostrada A1.

Jeton - Berăria Azuga M.S. Iași

Deși marca de bere Azuga se producea la fabrica din Azuga (pe Valea Prahovei), această bere a început să se consume și în Iași, deoarece în anul 1895 în Piața Unirii, fabrica de bere prahoveană a deschis un local propriu.

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Placheta - Corpul 10 Armată - Iași - România

1 Aprilie 1910 - 1 Aprilie 2000 - 90 de ani de la înființare

Corpul 10 Armată, denumire alternativă Corpul 10 Armată Teritorial, denumire completă și oficială, Corpul 10 Armată Teritorial “Ștefan cel Mare și Sfânt”, index UM 01094, a fost o mare unitate de arme întrunite din structura Armatei Române, care a avut comandamnetul în municipiul Iași pe Bulevardul Copou. Corpul 10 Armata „Stefan cel Mare si Sfint”, continuator al traditiilor si faptelor de arme ale Diviziei 10 Infanterie, a sărbătorit 110 de ani de existentă. In Cazarma Mare de la Copou, sediul actual al marii unitati, au fost dislocate in timp Regimentul 13 Dorobanti, Brigada 15 Mecanizată Podul Înalt, Comandamentul Diviziei 10 Mecanizată, purtand denumirea onorifica „Stefan cel Mare” – numele ilustrului domnitor si conducator de osti al romanilor. In cei peste 100 de ani de la infiintare, marea unitate si-a dobandit un binemeritat renume in cadrul Armatei Romane, ostasii sai platind un greu tribut de sange pe campurile de batalie ale celor doua razboaie pentru independenta si unitatea nationala a poporului roman. „Batrana Divizie 10 Infanterie, incarcata de gloria celor 110 de ani de existenta, este si va ramane astfel mereu tânără.

Insigna - Spitalul clinic Iași 1756 - 1976 - 200 ani

Dat în folosinţă la 1 ianuarie 1757, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi rămâne în istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unităţi medicale înfiinţate în Ţările Române. Aşezământul a fost ridicat în vecinătatea Bisericii "Sfântul Spiridon" şi şi-a păstrat numele patronului spiritual până în zilele noastre, el fiind situat pe Bulevardul Independenței, la nr.1. De sute de ani, bisericile şi mănăstirile au reprezentat adevărate centre pe lângă care s-au dezvoltat nu numai şcoli sau tiparniţe, ci şi spitale (bolniţe) pentru alinarea celor suferinzi. Unul dintre exemplele cele mai relevante din acest punct de vedere este Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Construit în jurul bisericii cu acelaşi nume, acesta este cunoscut ca fiind cel mai vechi aşezământ de îngrijire din Iaşi şi din întreaga Moldovă, dar şi unul dintre cele mai vechi din ţară, după Spitalul Colţea din Bucureşti, înfiinţat la 1704. Ctitorul bisericii şi al spitalului, este cămăraşul Ştefan Bosie care, în 1751, începea construirea în chiar centrul Iaşului a unei biserici şi a bolniţelor aferente (Ospiciul "Sf. Spiridon" Iaşi). Nu putem vorbi despre Spitalul "Sf. Spiridon" fără a pomeni biserica cu acelaşi nume. Ctitorită la 1756-1758 de Ştefan Bosie, iniţiatorul Epitropiei "Sf. Spiridon", biserica a fost refăcută şi a devenit mănăstire la 1757, odată cu înfiinţarea spitalului, prin hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racoviţă. Biserica în care bolnavii internaţi şi astăzi la Spitalul "Sf. Spiridon" găsesc linişte şi alinare a fost construită la 1804, pe locul altor două biserici mai mici şi îşi are istoria, alături de spital, legată de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon. Legătura indisolubilă dintre biserică şi spital în îngrijirea celor suferinzi a fost supusă unui test teribil în timpul regimului comunist, când a fost interzisă titulatura spitalului. Cu toate aceste interdicţii, spitalul a continuat să poarte numele patronului său spiritual, fiind singurul din Iaşi care a avut biserică tot timpul şi în care îngrijirea trupească s-a împletit cu aceea sufletească. În 1765, Grigore Ghica hotărăște mărirea capacității spitalului, care în 1860 avea 280 paturi și administra 13 instituții spitalicești din toată Moldova. Veniturile așezământului cresc an de an de la 210 moșii în 1781, cu un venit de 2993 lei la 45 moșii, cu un venit de 64266 lei în 1821. Data la care spitalul a început să funcţioneze ca o unitate medicală în sensul de astăzi al conceptului este 1 ianuarie 1757, când printr-un hrisov domnesc domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, a cărui soţie se îmbolnăvise din pricina neglijenţei unui medic de curte italian, legiferează existenţa şi cadrul de organizare a spitalului. Documentele vremii arată clar scopul aşezământului, "preatrebuincios ţării acesteia la acest oraş", spital destinat "a se îngriji de hrana, chiverniseala, căutarea şi odihna săracilor şi a mulţi bolnavi şi neputincioşi". La deschiderea sa, spitalul avea o capacitate de 30 de paturi, iar primul pavilion construit este şi astăzi în picioare, dar se află într-o avansată stare de degradare. Astăzi, Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi este cel mai mare spital din Moldova, lucrând în regim de spital universitar şi fiind centru metodologic pentru multe specialităţi din zonă., are o capacitate de 1128 de paturi, distribuite în 22 de secţii clinice, precum şi Unitate de primire urgenţe, Ambulator de specialitate. Mulți din medicii școliți în străinătate au fost dascăli la Academia Mihăileană și apoi la Facultatea de Medicină înființată la 1 decembrie 1879. Așezământul "Sf. Spiridon" cunoaște o nouă organizare în 1860 când trece la Ministerul de Interne și este subordonat medical serviciului medical condus de Carol Davila. În timpul celui de-al doilea razboi mondial spitalul a fost parțial distrus. Guvernul democrat Petru Groza a desființat instituția Epitropiei și a numit în fruntea spitalului un director. După lovitura de stat din 30 decembrie 1947, prin Decretul 202 din 3 februarie 1948, statul deposedează această instituție de 23.316 ha pădure, precum și de toate proprietățile imobiliare (numai în Iași existau 9 imobile cu terenuri aferente) pe care le mai avea, inclusiv în de stațiunea balneară Slanic Moldova.În toata istoria lui zbuciumată, spitalul a ajuns acum la o activitate de vârf. În acest spital s-au înfăptuit premiere naționale remarcabile: primul implant de cristalin, prima colangiografie transparietohepatică, primul drenaj extern percutan, cel mai mare număr de colecistopancreatografii retrograde endoscopice din țară, prima angioplastie percutană, prima gastrostomie endoscopică, a doua colecistectomie laparoscopică din țară, prima ablație laparoscopică a unui chist de ovar, prima cardiomiotomie extramucoasă Heller laparoscopică, primul șunt portocav transjugular percutan, prima sutură laparoscopică a ulcerului perforat și multe altele.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universităților din oraș. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite.

Fundația "Regele Ferdinand"

Castelul Sturdza

Grădina botanică

Turnul mănăstirii Golia

Casa Dosoftei

Catedrala romano catolică "Sfânta Maria Regina"

Palatul Braunstein

Radio Iași

Ateneul popular Tătărași

Berăria Bragadiru

Turnul clopotniță al Bisericii Bărboi

Biserica Golia

Biserica lipovenească

Biserica Sfântul Neculai

Biserica Sfântul Sava

Biserica Sfântul Spiridon

Cartierul CFR și Râpa Galbenă

Hanul "La trei sarmale"

Hotelul Europa

Hotelul Traian

Liceul Internat

Magazinul Copou

Mănăstirea Frumoasa

Mănăstirea Galata

Motelul Bucium

Prefectura

Primăria (Palatul Roznovanu)

Spitalul izraelit

Uzina mecanică Nicolina

Liceul Negruzzi

Palatul Culturii

Regionala CFR

Teatrul național Vasile Alecsandri

Biserica Trei Ierarhi

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Iași, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.