Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1, Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Albert Edelfelt. Pe aversul monedei este reprezentată fața personajului alături de inscripțiile “Albert Edelfelt” (numele personajului) și “1854 - 1905” (anii între care a a trăit). Pe reversul monedei sunt reprezentate o floare și un evantai alături de inscripțiile “SUOMI - FINLAND” (denumirea țării în limbile finlandeză și engleză), “100 E” (valoarea monedie) și “2004” (anul emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 100 euro, data emiterii – 2004, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 5,65 grame, compoziția – aliaj de aur, calitatea – proof, tiraj – 15000 exemplare și designer – Pertti Makinen.

Albert Eelfelt, nume complet Albert Gustaf Aristides Edelfelt (21 iulie 1854 - 18 august 1905) a fost un pictor finlandez care s-a născut la data de 21 iulie 1854 și a decedat la data de 18 august 1905. A studiat arta picturii la Academia de Artă din Antwerp, Școala națională de arte frumoase din Paris și apoi la Sankt Petersburg. Edelfelt a fost unul dintre primii artiști finlandezi care au obținut faima internațională. Sa bucurat de un succes considerabil la Paris, incluzând o medalie de aur la Expoziția Universală din Paris din 1889. În Finlanda, a fost unul dintre fondatorii mișcării de artă realistă din Finlanda. El a influențat mai mulți tineri pictori finlandezi pe care i-a sfătuit și ajutat în carieră.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Jean Sibelius. Pe aversul monedei par a fi reprezentate stilizat două plante (arbuști) și câteva stele, alături de inscripția “Jean Sibelius” (numele personajului). Pe reversul monedei este reprezentat un gât de vioară (prăguș) și monograma designerului alături de inscripțiile “SUOMI - FINLAND” (denumirea țării în limbile finlandeză și engleză), “100 E” (valoarea monedie) și “2005” (anul emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 100 euro, data emiterii – 30.01.2015, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 5,65 grame, compoziția – aliaj de aur, calitatea – proof și tiraj – 5000 exemplare.

Jean Sibelius, nume complet Johan Julius Christian Sibelius a fost un compozitor finlandez care s-a născut la data de 8 decembrie 1865 și a decedat la data de 20 septembrie 1957. A compus în perioada Romantismului târziu, muzica sa având un rol esențial în formarea identității naționale finlandeze. Esența operei sale rezidă in cele șapte simfonii ale sale, deși are și alte compoziții (peste 100 de piese pentru voce și pian; 13 piese cu destinație de coloană sonoră; muzică de cameră; muzică pentru pian, muzică rituală masonică, 21 de piese special destinate corului. După absolvirea liceului în 1885, Sibelius începe cursurile de Drept la Universitatea Finlandeză Imperialistă Alexandru (astăzi Universitatea Helsinki). Având în vedere faptul că era mult mai interesat de muzică decât de drept, acesta abandonează studiile în domeniul dreptului, urmând în perioada 1885- 1889 cursurile facultății de muzică din Helsinki, care astăzi îi poartă numele (Academia Sibelius). Între anii 1889-1890, Sibelius îți continuă studiile la Berlin, avându-l ca profesor pe teoreticianul Alfred Becker. În anul 1890, la Viena, îi are ca profesori pe Robert Fuchs și Carl Goldmark. Sibelius a fost întotdeauna destul de auto-critic, declarându-le prietenilor apropiați: "Dacă eu nu pot scrie o simfonie mai bună decât cea de a șaptea, atunci aceasta va fi ultima." Din moment ce niciun manuscris nu a fost găsit, surse autorizate consideră că este probabil ca Sibelius să le fi distrus în 1945, an de-a lungul căruia a ars un număr însemnat de foi de lucru. Muzicianul englez Constant Lambert afirmă că Sibelius este nu numai unul dintre cei mai mari simfoniști de la Beethoven încoace, dar și "una din cele mai desăvârșite expresii din punct de vedere al formelor din câte a produs spiritul omenesc". Marea forță a talentului său constă în ineditul mijloacelor de înveșmântare a ideilor muzicale, libertatea expresiei și bogăția melodică ferită de tiparele convenționale.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Eino Leino. Pe aversul monedei sunt reprezentate chipul de profil stilizat al personajului și monograma designerului monedei alături de inscripția “Eino Leino” (numele personajului). Pe reversul monedei este reprezentată o femeie văzută din spate purtând pe cap o pălărie alături de inscripțiile “SUOMI - FINLAND” (denumirea țării în limbile finlandeză și engleză), “100 E” (valoarea monedie) și “2016” (anul emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 100 euro, data emiterii – 09.05.2016, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 5,65 grame, compoziția – aliaj de aur, calitatea – proof, tiraj – 5000 exemplare și designer – Pertii Makinen.

Eino Leino, nume real Armas Einar Leopold Lönnbohm, a fost un scriitor, critic literar și jurnalist finlandez, care s-a născut la data de 6 iulie 1878, într-o familie de 10 copii, el fiind al șaptelea, și a decedat la data de 10 inuarie 1926. Contribuția sa la dezvoltarea poeziei finlandeze de la începutul secolului al XX-lea a fost una decisivă. Leino a fost primul finlandez care a tradus din opera lui Dante Alighieri. Tatăl acestuia, Anders Lönnbohm, a murit în anul 1890 iar mama sa, cinci ani mai târziu. Pierderea părinților a marcat dureros viața celui mai cunoscut poet al Finlandei. Lirica sa, de factură neoromantică, sintetizează tradiția cântecului popular finic cu sugestii din Goethe și Heine. Sunt remarcabile bogăția sentimentelor și a stărilor sufletești, precum și virtuozitatea melodică. Eino Leino și-a inventat în poezie ritmul, idiomul, morfologia și sintaxa; este un maestru al armoniei vocalelor, precum Paul Verlaine. Leino a creat limba finlandeză în manieră personală. A preluat străvechiul ritm finlandez al "Kalevalei", muzicalitatea suedezǎ a lui Runeberg si romantismul lui Heine, simbolismul francez si metrul clasic al antichității. Cu atâtea influențe, niciuna nu a devenit dominantă, și rezultatul este o sinteză cu amprenta lui Eino Leino pe versuri, pe limba finlandeză, care devine flexibilă, plină de savoare, expresivă. Elogiat, disputat, onorat, iubit, dizgrațiat - toate aceste sentimente au fost stârnite de puternica sa personalitate, de mintea sa ascuțită ca și vorba sa.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE ȘI
MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regele Carol I al României și alți oameni politici ai lumii

Tratatul de pace de la București 28 iul - 10 aug 1913

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1913 în amintirea semnării Tratatului de pace de la București. Medalia s-a bătut în două variante de metal compoziție: bronz și bronz argintat, având forma rotundă cu diametrul de 88 de milimetri, iar modelator fiind Constantin Alessandrescu. Planul central al aversului este dominat de figurile suveranilor țărilor combatante (România-în centru, împrejur Serbia, Bulgaria, Muntenegru, Grecia) totul delimitat de un cerc format din verigi care leagă între ele stemele statelor respective și blazoanele regilor. Legenda menționează pe mai multe rânduri sus și jos: “TRATATUL DE PACE / DE LA / BUCUREȘTI / DIN 28 JULIE / 10 AUGUST 1913.” Pe medalioane sunt înscrise numele suveranilor: “CAROL I REGE AL ROMÂNIEI”, “PETRU I REGE AK SERBIEI”, “FERDINAND I REGE AL BULGARIEI”, “NIKOLAI I REGE AL MUNTENEGRULUI”, “CONSTANTIN XII REGE AL GRECIEI”. Pe revers într-un cerc perlat este reprezentată alegoric Pacea printr-o femeie ce întinde ce întinde o ramură de laur cu mâna dreaptă, în timp ce cu mâna stângă desfășoară un sul de hârie pe care este înscris “PAX”. În fundal este clădirea Ministerului de Externe din București. Deasupra este înscris în semicerc “TRANQUILITATI EUROPAE”. În spațiul circular delimitat de cercul perlat pe interior și un cerc simplu pe exterior, sunt înscriși pe trei rânduri protagoniștii păcii – politicieni și militari: “T.MAIORESCU- AL.MARGHILOMAN / TAKE IONESCU-C.G.DISESCU / GENERAL COANDĂ-COL.C.CHRISTESCU”, “NIK.C.PASCIUTCII-M.S.RISTITCH / M.SPALAIKOVITCH-COL.G.SMILIANITCH / LT.COLONEL D.KALAFOTOVICI”, “D.TONTCHEFF-GENERAL FIRCHEFF / DR.T.IVANTCHEFF-S.RADEFF/LT.COLONEL STANICOFF”,” GENERAL SERDAR I.VOUKOTITCH / I.MATANOVICH”,”EK VENISELOS-D.PANAS / N.POLITIS- CARA EXADACTYLOS / CAPITAINE C.PALI”

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern -Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Tratatul de pace de la București s-a semnat pe 10 august 1913 între Bulgaria, pe de o parte, și România, Serbia, Muntenegru li Grecia, fiind primul tratat din Istoria Moderna unde Marile Puteri nu au avut nici un cuvint, iar inscrisurile pacii au devenit realitate. În anii 1912-1913 au avut loc două războaie balcanice, care au modificat frontierele statelor balcanice în dauna Imperiului Otoman. În primul război alianța creștină formată din Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru au învins armatele otomane și a cucerit majoritatea teritoriilor Imperiului Otoman din Balcani. Trupele bulgare au ajuns aproape de capitala imperiului, Istanbul. Conferința de pace s-a desfășurat la Londra, unde delegații Marilor Puteri au urmărit satisfacerea propriilor interese politice și economice în Balcani.
Nemulțumită de împărțirea teritoriilor cucerite de la turci, Bulgaria și-a atacat foștii aliați, ceea ce a declanșat al doilea război balcanic. Bulgaria a fost învinsă și a acceptat organizarea unei conferințe de pace la București. Marile Puteri amenințau cu intervenția armată în cazul în care nu se ajungea repede la o înțelegere. România, care a păstrat neutralitatea militară în primul conflict, a intrat în război ca factor de stabilitate în regiune, împotriva Bulgariei. Primul ministru al României, Titu Maiorescu, a prezidat această conferință de pace, prin care oficial s-a încheiat al doilea război balcanic. Fiind constrânsă din toate părțile Bulgaria a fost nevoită să accepte termenii tratatului de pace impus de statele învingătoare. Prin acest tratat Bulgaria a cedat României porțiunea cunoscută ca Dobrogea de sud sau Cadrilaterul ceea ce însemna aproximativ 6960 kilometri pătrați și circa 286000 de locuitori. Zona includea fortăreața Silistra, orașele Turtucaia (port la Dunăre) și Balcic (port la Marea Neagră). În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortărețele existente și să nu construiască altele la Ruse ori la Șumen, sau în orice alt loc dintre aceste două puncte, și pe o rază de 20 kilometri în jurul Balcicului.

Insigna - Conferința națională de farmacie 1957

Farmacia este, la modul general, știința și tehnica preparării și distribuirii

medicamentelor. Colocvial, denumirea de farmacie face referire la locul unde se prepară și se vând medicamentele conform rețetelor medicale și normelor din farmacologie. Farmacistul are printre altele datoria de a explica cumpărătorului și efectele secundare nedorite ale medicamentului ca și despre modul de administrare a medicamentelor. În ianuarie 2013, în România existau aproximativ 7.000 de farmacii. În Ardeal a fost preluat și termenul străin sub formă de „potică” (maghiară = patika, germană= Apotheke).

Insigna - Centrele sanitare antiepidemice XXX 1951 - 1981

Hygyena * hominis * protetrix

Colectia de Hotariri si Dispozitii ale Consiliului de Ministri al R.S.R nr. 16 din 17 mai 1960 precizează normele sanitaro-antiepidemice si sanctionarea contraventiilor savirsite la aceste norme. "Centrele sanitare antiepidemice sunt organe sau instituții ale statului însărcinate cu realizarea și respectarea normelor sanitaro-antiepidemice. Organele sanitaro-antiepidemice de orice grad și de la orice nivel au dreptul sa efectueze controlul sanitar al tuturor obiectivelor din cuprinsul tarii, in limita componentei lor teritoriale. Organele de conducere ale obiectivelor, precum si persoanele particulare sunt obligate sa dea informatii si sa puna la dispozitie toate datele si materialele necesare pentru constatarea starii sanitaro-antiepidemice. Prescriptiunile organelor sanitaro-antiepidemice sunt obligatorii si trebuie executate in conformitate cu prevederile legislatiei sanitare in vigoare. In caz de nerespectare a dispozitiilor prevazute in prezentul articol, se sanctioneaza dupa caz:

intreprinderea, institutia sau organizatia obsteasca contravenienta, cu amenda de la 1000 - 5000 lei, sau - organul de conducere al intreprinderii, institutiei sau organizatiei obstesti contraveniente, cu amenda de la 500 - 1000 lei, sau - angajatii raspunzatori din intreprinderea, institutia sau organizatia obsteasca contravenienta, cu amenda de la 100 - 500 lei;
persoanele particulare, cu amenda de la 100 - 150 lei.

Organele sanitaro-antiepidemice au dreptul sa ridice probe din orice produse, care pot dauna sanatatii publice, precum si probe de alimente si bauturi pentru efectuarea de analize de laborator, conform normelor date de Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale. Opunerea de rezistență la ridicarea de probe pentru examen de laborator, se sanctioneaza dupa caz:

organul de conducere al intreprinderii, institutiei sau organizatiei obstesti, cu amenda de la 100 - 500 lei
angajatii raspunzatori din intreprinderea, institutia sau organizatia osteasca, cu amenda de la 100 - 250 lei
persoanele particulare, cu amenda de la 100 - 150 lei."

Emmanuel de Martonne

Monetăria Statului elogiază pe savantul francez Emmanuel de Martonne și își exprimă gratitudinea pentru aportul decisiv la trasarea frontierelor României Mari după încheierea Primului Război Mondial. Demersul său în cadrul Comisiilor teritoriale, întrunite în 1919, la Paris, a fost hotărâtor. Grație geografului românofil a avut loc ”stabilirea efectivă a frontierelor româno-sârbă, româno-maghiară, româno-bulgară și româno-rusă, care s-au bazat pe studiile sale de geografie umană și pe prestigiul acurateții muncii sale academice”. El a conceput și impus „principiul viabilității frontierelor” și, astfel, localități cu populație maghiară semnificativă revin României: oraşele Arad, Oradea, Satu Mare. Durabilitatea acestui principiu este atestată de faptul că, după 100 de ani, frontierele dintre România, Ungaria și Serbia sunt menținute și astăzi așa cum le-a trasat marele om de știință. Iată ce a scris despre Martonne cronicarul Gavin Bowd: „Era înaintea Marelui Război, la graniţa dintre Ungaria şi România, unde Emmanuel de Martonne şi-a început munca imensă de geograf. Îndrăgostit de peisaj şi popor, el se pune în slujba cauzei «României Mari»: ca «marcator al frontierelor» la Conferinţa de la Versailles, apoi ca «misionar» al Franţei, mai ales în Transilvania «eliberată»”. Medalia a fost realizată în două variante de material compoziție:

aliaj argint, puritate - 92,5%, forma – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate – 22,5 grame, calitate – proof, tiraj – 40 bucăți și preț unitar de achiziție inclusiv TVA – 240 lei.
cupru, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, calitate – proof, tiraj – 60 bucăți și preț unitar de achiziție inclusiv TVA – 153 lei.

Emmanuel de Martonne (1873 – 1955) a fost un geograf și pedagog francez, binecunoscut în România interbelică pentru contribuțiile sale esențiale la trasarea granițelor României Mari, precum și la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria științei, a geografiei României, a Munților Făgăraș, de a căror frumusețe sălbatică, neatinsă și pură a fost profund impresionat, numindu-i Alpii Transilvaniei. El este autorul unui Tratat de geografie fizică (1909) și al volumelor Geografie universală (1931), consacrate Europei Centrale. El a condus publicația Atlasul Franței și a fondat Institutul de Georgrafie de la Sorbonne. Pasionat de climatologie, el este celebru pentru descoperirea bazelor evapotranspirației potențiale, utilizată azi de botaniști și agronomi. Prin publicațiile sale savant francez devenea cel mai bun specialist al studierii geografiei carpato-dunărene. În anul 1918 este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după primul război mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României și Poloniei prin tratatele de pace. El a călătorit pe teren și conform principiului viabilității frontierelor, a obținut extinderea frontierei Poloniei spre est și a României spre vest cu câțiva kilometri, pentru ca importante căi ferate (de exemplu Timișoara – Arad – Oradea – Satu Mare să nu se întretaie de mai multe ori cu granița. El a conceput principiul viabilității conform căruia stabilirea granițelor trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci și de motive geografice (relief, ape, accesibilitate) și de infrastructurile teritoriului. Opunându-se astfel delegaților americani și britanici, el a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea granițelor din 1918 – 1921 (dintre care cele trasate între România, Serbia și Ungaria mai sunt valabile și astăzi). În semn de recunoaștere a acestor multiple merite, Academia Română îi conferă titlul de membru de onoare în anul 1912. În calitate de secretar al Comitetului de Studii și de membru în patru comisii speciale pentru trasarea frontierelor, geograful francez Emmanuel de Martonne a sprijinit cauza României în timpul Conferinței de pace de la Paris (1919-1920), cu argumente științifice solide, fondate în mai mulți ani de cercetări de teren realizate atât în Regatul României, cât și în teritoriile românești din cadrul Monarhiei austro-ungare și al Imperiului țarist. De Martonne a colaborat în permanență cu membrii delegației României la Conferința de Pace și a prezentat argumentele acestora, precum și ale sale, inclusiv experților britanici și americani, convingându-i de justețea solicitărilor respective. Nu Martonne a făcut Unirea, Unirea au făcut-o românii, dar anumite detalii, care sunt foarte semnificative i se datorează. Argumentația sa făcut de pe poziția unui savant deja recunoscut, a omului care era o autoritate în geografia teritoriului românesc și a celui sud-est european. Ca fondator al geografiei umane, studiind simultan două tipuri de geografie – cea umană și cea fizică – era convins că explicația fenomenelor constatate în geografia umană are legătură directă cu geografia fizică, cu specificul spațiului unde locuiește un popor.

Insigna - Asociația cadrelor militare în rezervă și retragere

din arma geniu - România

La nivel național, pentru toate categoriile de militari, ieșiți din activitate, adică pensionați, există și funcționează cu succes Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza. Aceasta este continuatoarea nobilelor tradiții ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere atestate legal din 1925, precum şi moştenitoarea patrimoniului deţinut de acestea. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă. Deviza Asociaţiei: ,,Patrie, onoare, demnitate”. Sediul central al acesteia este în Palatul Cercului Militar Naţional din strada Constantin Mille, nr.1, Sector 1, Bucureşti. A.N.C.M.R.R. este o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării Naţionale. A.N.C.M.R.R. are structuri în toate cele 41 judeţe ale ţării şi în sectoarele Capitalei. Asociaţia funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de Onoare al A.N.C.M.R.R. Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Scopul acestei asociații este următorul; Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială. Un militar pensionat se poate afla în una din următoarele situații: în rezervă sau în retragere. Un militar în rezervă are vârsta mai mică de 60 de ani și păstrează obligații militare în caz de necesitate (război), el figurând în lucrările de mobilizare ale CMJ sau unității militare unde este repartizat. Militarul pensionat cu vârsta mai mare de 60 de ani se numește “în retragere” și nu mai are niciun fel de obligații militare, fiind radiat toate lucrările de mobilizare. În ultimul timp s-au constituit asociații ale cadrelor militare în rezervă și retragere din diferite arme sau specialități (marină, aviație, SRI, geniu etc.) care au preluat aceleași sarcini din statutul asociației generale, dar numai pentru cadrele din arma sau specialitatea respectivă.

Semn de armă - Geniu

Geniu este denumirea generică a unei arme ce cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. Membrii unităților militare de geniu sunt numiți geniști.

___________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII

George V, numele real George Frederick Ernest Albert,
regele Angliei, împărat al Indiei și
primul rege al Statelor libere irlandeze,
a trăit între anii 1865 - 1936, a condus între anii 1910 - 1936