Epaminonda's Blog.....: ALCUDIA DE CRESPINS

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură, o trimitere poștală și o insignă locală din localitatea

spaniolă ALCUDIA DE CRESPINS, comunitatea autonomă VALENCIA.

Capela

Mănăstirea

Gara

Arhitecură locală

Trimitere poștală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Cucerirea Budapestei - 4 august 1919

Medic locotenent Horațiu Georgescu

28/3 Ob. din Divizia Vânători

Medaliile postate aici sunt bătute în anul 1919 cu ocazia Cuceririi orașului Budapesta de către Divizia 1 Vânători de Munte în data de 4 august 1919. Medalia este confecționată din bronz aurit, are forma rotundă, cu diametrul pe lățime de 20 milimetri, iar înălțimea cu tot cu inelul de prindere de 60 milimetri. Se pare că gravorul acestei medalii este orădeanul Mihail Kara.

La data de 21 martie 1919 la Budapesta s-a instalat un guvern bolșevic (comunist) sub conducerea lui Bela Kun. Una dintre deciziile guvernului comunist a fost să nu recunoască noile frontiere ale Ungariei, decise la finalul primului război mondial, şi în mod special – să conteste unirea Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie 1918. În anul 1919, trupele regimului de la Budapesta au realizat o serie de atacuri împotriva Cehoslovaciei (stat nou creat pe teritoriul fostului Imperiu Austro - Ungar), cât și împotriva trupelor române din Transilvania. În noaptea de 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a reuşit să respingă trupele române până la Oradea. Guvernul României a decis să riposteze, astfel că la data de 30 iulie 1919, trupele române au trecut Tisa, în dreptul satului Tiszabo. La acest eveniment au asistat regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transilvania.”Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”, nota, ulterior, regina Maria. Ca efect al ofensivei româneşti pe teritoriul Ungariei, la data de 2 august 1919, Béla Kun a fugit în Austria și apoi în Rusia sovietică. La data de 3 august, prima unitate românească, sub comanda generalului Gheorghe Rusescu, a intrat în Budapesta.

Cucerirea Budapestei - 4 august 1919

Regimentul 23 Artilerie din Divizia Vânători

Situaţia este prezentată ulterior în memoriile generalului Rusescu: ”Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap și nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întreaga capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative: Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.” Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000 - 6000 m), după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române”. La data de 4 august 1919, au intrat în capitala Ungariei şi celelalte unităţi ale Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu (ulterior ministru de Război). Mai jos admiri o marcă poștală maghiară pe care s-a aplicat supratiparul "P.T. (Punct de trecere) Zona de ocupație română - 1919"

Data de 4 august a rămas în istorie drept momentul Cuceririi Budapesteide către Armata Română. La data de 6 august 1919, Republica Sovietică Ungaria s-a prăbuşit. Armata Română a părăsit Budapesta la data de 14 noiembrie 1919, capitala fiind preluată de armata Ungariei. La data de 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fostul comandant al flotei Imperiului Austro-Ungar, a intrat în Budapesta, urmând a deveni conducătorul Ungariei. La 25 februarie

1920, armata română s-a retras de pe întregul teritoriu al Ungariei. (Sursa NET - http://www.romanialibera.ro)

Profesorul C.I.Parhon 1874 - 1969

Centenarul C.I.Parhon 1874 - 1974

Fondatorul endocrinologiei românești

Omagiul elevilor și colaboratorilor

Constantin Ion Parhon a fost un demnitarv comunist, medic, endocrinolog și neuropsihiatru român, care a îndeplinit funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române (șeful statului) în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952. El a mai făcut parte dintr-un comitet interimar prezidențial format din cinci membri (alături de Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi) între 30 decembrie 1947 și 13 aprilie 1948. C.I.Parhon s-a născut la data de 15 octombrie 1874 în orașul Câmpulung Muscel și a decedat la data de 9 august 1969 la București. Studiile secundare le-a făcut la Focșani, Buzău și Ploiești, luând bacalaureatul în anul 1892. A studiat medicina la universitatea din București (1893-1900),obținând titlul științific de doctor în medicină cu teza Contribuțiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie. După absolvirea studiilor și obținerea doctoratului, profesează ca medic la Spitalul Rural "Rallet" din județul Dâmbovița și apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon. Concomitent devine docent al Clinicii de boli nervoase din București (1903), urmând un stagiu de perfecționare la Munchen pentru ca apoi să devină medic primar la Ospiciul Mărcuța (1909-1912). Este angajat în învățământul superior medical, ca profesor universitar de neurologie și psihiatrie, la Facultatea de Medicină din Iași (1913 – 1933) și de clinică endocrinologică la Facultatea de Medicină din București (1933 – 1940 și 1944 – 1958). În paralel cu activitatea didactică își continuă activitatea profesională ca director al Spitalului Socola din Iași (1917 – 1930) și apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale și endocrinologice din București (1930-1940). În anul 1928 este ales membru corespondent al Academiei române și în 1939 devine membru titular și președinte de onoare al acestui prestigios for științific. Deține și alte funcții în cadrul organizațiilor profesionale medicale: membru titular al Academiei de Medicină din București (1935), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale (1969), membru fondator al Societății de Anatomie din București, al Societății de Biologie, al Societății Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie. În anul 1946 regele Mihai înființează Institutul de Endocrinologie cu numele "C. I. Parhon". Primul sediu al acestui institut a fost la Spitalul "Colentina". Ulterior, după naționalizarea în 1948 a spitalelor, sediul Sanatoriului de maici "St. Vincent du Paul", din parohia Bisericii Franceze de la Statuia Aviatorilor, a devenit sediul Institutului. A fost ales ca membru al Academiilor de Științe ale URSS, Bulgariei, Ungariei și RDG dar și al societăților de endocrinologie din Paris, Moscova și Praga. În calitate de militant socialist, Parhon a fost influențat în tinerețe, după propriile afirmații, de operele lui Marx. A fost unul dintre fondatorii Partidului Muncitor, un grup politic efemer, fuzionat cu Partidul Țărănesc în 1919. La scurt timp după fuziune, Parhon s-a separat împreună cu un grup și a devenit susținător al Partidului Comunist din România. În primăvara anului 1944 a fost primul semnatar al memoriului-protest al intelectualilor pentru ieșirea României din coaliția militară fascistă. Devine președinte al ARLUS (Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică - 1944-1967). Din anul 1946 până în 1961 a fost fără întrerupere deputat în Adunarea Deputaților și apoi în Marea Adunare Naționalăș deși în iunie 1952 a renunțat la activitatea politică, dedicându-și restul vieții activității de cercetare științifică. A fost director al Institutului de Endocrinologie (1949 - 1957) și al Institutului de Geriatrie (1952-1957). I-a fost conferit titlul de Erou al muncii socialiste. După moarte trupul său a fost înmormântat în Mausoleul din Parcul Carol, iar rămășițele sale pământești au fost exhumate după dezafectarea mausoleului din anul 1991.

Set 2 insigne - C.E.C. (Casa de economii și consemnațiuni)

În regimul comunist exista o singură instituție de economisire a banilor, aceasta fiind Casa de Economii și Consemnațiuni, prescurtat C.E.C.. Încă de pe băncile școlii copii erau îndrumați să economisească, din puținul lor, pe formularul Foaie de economii C.E.C.. C.E.C.-ul a promovat mai multe instrumente de economisire pe formularul Libret de economii C.E.C.. Uneori se acordau dobânzi un pic mai avantajoase și câștiguri în bani sau alte bunuri (apartamente, mașini etc) ori se organizau tombole cu câștiguri pentru a atrage populația spre activitatea de economisire. În programele de radio, televiziune ori jurnalele cinematografelor deseori se prezentau reclame publicitare pentru economisire la C.E.C.. Pe coperțile caietelor, pe cutiile cu chibrituri ori pe alt suport material se prezentau interesante reclame grafice pentru activitatea de economisire a banilor prin C.E.C.. Sus am postat logo-ul vechi și cel actual al C.E.C..

Sus am postat un exemplar Foaie de economie C.E.C., mai multe instrumente de economisire pe Librete de economii C.E.C. și câteva reclame grafice pentru activitatea de economisire la C.E.C..

Deasupra este reprezentat un Libret de economii CEC din anul 1935, poză primită prin amabilitatea domnului Septimiu Marinescu, căruia îi mulțumesc și aici. Remarcați stema mijlocie a Regatului României (pe mijlocul carnetului) și stemele provinciilor românești (pe margini).

Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă. Piatra de temelie a Palatului C.E.C. a fost pusă în data de 8 iulie 1897, în prezența regelui Carol I al României și a reginei Elisabeta. Până în 1875, în acel loc se aflaseră mănăstirea și hanul "Sfântul Ioan cel Mare". Realizată după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX, Palatul C.E.C. a fost terminat în anul 1900. În prezent, palatul găzduiește sediul C.E.C. Bank, urmașa vechiului C.E.C. (Casa de Economii și Consemnațiuni). Palatul, construit în stil eclectic se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției. Ornamentația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură al orașului. În octombrie 2006, Guvernul României a aprobat transferarea Palatului C.E.C. către Primăria municipiului București, clădirea urmând a fi transformată în muzeu de artă, C.E.C. Bank putând să păstreze imaginea Palatului C.E.C. încă 20 de ani. C.E.C.-ul ca instițutie a fost înființat în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza.

Insigna - România C.G.P.

(Corpul gardienilor publici)

Înființat în anul 1994, conform Legii 26/1993 și a Hotărârii de Guvern nr. 518/1993, Corpul Gardienilor Publici este o instituție publică prestatoare de servicii de pază și ordine publică, precum și de transport de valori. Aceste servicii se realizează doar în urma unor contracte încheiate cu cei interesați, contra cost, Corpul Gardienilor Publici fiind o instituție care se autofinanțează. Atribuțiile gardienilor publici variază în funcție de contractul încheiat și cu cerințele celui care încheie contractul. Competențele gardienilor publici sunt: să oprească și să legitimeze persoane despre care au date sau indicii că au comis o abatere, contravenție sau infracțiune; să rețină persoane despre care au date sau indicii că au comis o abatere, contravenție sau infracțiune; să constate contravenții (cei care încalcă prevederile Hotărârilor de Consiliu Local și a Legii 2/2001); să facă uz de armă, conform legii. Din Corpul Gardienilor Publici fac parte atât bărbați cât și femei, condițiile de angajare fiind următoarele: limita de vârstă 40 de ani, stagiul militar satisfăcut, test psihologic (eliminatoriu), certificat care să ateste starea bună de sănătate, comportament civilizat, minim 10 clase. Odată îndeplinite aceste condiții, aspiranții vor urma un curs de perfecționare de 30 de zile care se finalizează cu un examen. De asemenea, este nevoie și de avizul de port armă eliberat de Poliție.

Insigna - Centenarul vânătorilor de munte 1916 - 2016

Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Arma a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din București în „Corpul Vânătorilor de Munte”. Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiunile internaționale din Kosovo, Iraq și Afganistan. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaționale, una subordonată Diviziei 1 Infanterie (Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” cu comandamentul în municipiul Brașov, iar cealaltă subordonată Diviziei 4 Infanterie (Brigada 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu”) cu comandamentul în municipiul Miercurea Ciuc.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII