Epaminonda's Blog.....: CZULCHOW

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură, câteva trimiteri poștale ilustrate și vederi generale din

vremuri diferite din localitatea poloneză CZULCHOW, denumire

germană SCHLOCHAU, județul CZULCHOW, voievodatul

POMERANIA, dar și un jeton, o insignă și medalie locale.

Biserica Saint James

Piața

Gara

Hotelul Casa germană

Castelul

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vederi generale

Jeton local

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Întâlnirea internațională de atletism U.R.S.S. - R.P.R. - 1950

(Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste - Republica Populară Română)

A XXXIII- a aniversare a Revoluției socialiste din octombrie

Trăiască în veci prietenia româno-sovietică

Comitetul pentru cultură fizică și sport din R.P.R.

Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab.

Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism, în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul 1912, se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în anul 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922, femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice, iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă 4 atleți români. În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului românesc.

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din Octombrie sau Revoluția

bolșevică, a fost o lovitură de stat prin care bolșevicii au preluat puterea cu forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției Ruse din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima revoluție comunistă din secolul al XX-lea (deși, strict cronologic vorbind, este a doua, ea având loc după revoluția bolșevică reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni conduși de Jaan Anvelt capturează puterea cu două zile înaintea revoluției bolșevicilor ruși la Petrograd, social-democrații radicali estonieni pierzând-o mai târziu, datorită invaziei armatelor kaiserului), revoluție bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activități revoluționare au fost controlate de Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd. Inițial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, așa cum apare în prima ediție a operelor complete ale lui Lenin. Proeminența evenimentului a fost scoasă în evidență mai târziu. Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică, începând cu a zecea aniversare din anul 1927, a fost Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Revoluția bolșevică are drept cauză proximă măsurile represive ale guvernului provizoriu: închiderea ziarelor partidului ca și decizia guvernului de a trimite garnizoanele capitalei pe front. O altă cauză proximă este refuzul obstinat al socialiștilor din Dumă de a lua puterea și forma un guvern socialist pur, așa cum cerea populația. O cauză fundamentală a revoluției bolșevice este refuzul guvernelor provizorii de a încheia pacea.Guvernul revoluționar a alunecat gradual, dimpotrivă, dinspre poziții pro-reformă, înspre măsuri autoritare și nedemocratice.

Generalul Al.Averescu - Președintele Ligei poporului

Muncă, cinste, legalitate - 1919

Alexandru Averescu (născut la data de 9 martie 1859 în satul Babele, astăzi în Ucraina şi decedat la data 3 octombrie 1938 în Bucureşti) a fost general de armată român și comandantul Armatei Române în timpul Primului război mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost membru de onoare al Academiei române, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu şi avansat la gradul de mareşal. Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viața politică a României interbelice. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște) și a dobândit gradul de sublocotenent. A urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, al cărei absolvent devine în 1886, an în care obține și brevetul de ofițer de stat major. După întoarcerea în țară are o remarcabilă carieră militară. În 1892 este profesor la Școala de ofițeri de cavalerie și comandant al escadronului de elevi. Devine căpitan în 1889 și maior în 1894. Între 1894 -1896 a fost comandant al Școlii Superioare de Război. Ca profesor la Școala Superioară de Război a elaborat numeroase cursuri de tactică, strategie, organizare-mobilizare, geometrie militară. A fost apoi atașat militar al României la Berlin (1896-1898) și șef al Marelui Cartier General (1911-1913). Devine locotenent-colonel în 1898 și se află pentru un an la comanda Regimentului 4 roșiori. Între 1899 și 1904 este în fruntea Secției Organizare-Mobilizare din Marele Stat Major. În anul 1906 este avansat la gradul de general de brigadă. La 13 martie 1907, Alexandru Averescu este numit în funcția de ministru de Război de proaspătul președinte al Consiliului de Miniștri, Dimitrie A. Sturdza. A participat la reprimarea mișcărilor țărănești din 1907 și la al doilea război balcanic. Primul război mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios și plin de inițiativă, care l-a dus la conflicte cu Marele Cartier General condus de generalul Prezan. A inițiat cunoscuta manevră de la flămânda care s-a dovedit a fi o operațiune ratată, deoarece trupele trecute la sud de Dunăre au fost retrase fără a se fi confruntat cu inamicul; a condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz. Un episod interesant din timpul războiului, cu implicații politice: apăruse zvonul că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege și să preia puterea, de aceea, jignit de neîncrederea suveranilor, generalul și-a dat demisia. Pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale prevăzute de legea promulgată prin Decretul Regal nr. 1678/1927, iar pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. Constantin Argetoianu îl considera pe Averescu o personalitate duplicitară, plină de calități dar urmărind idealuri mărunte. În „Memoriile” sale, controversatul politician îi face mareșalului un portret sugestiv și subiectiv: „Ființă complexă mai mult în aparență decât în realitate, Averescu n-a avut pe lume decât două patimi: femeile și galoanele. Nu femeia, ci femeile - nu ambiția marilor înfăptuiri, ci galoanele. Pentru satisfacerea acestor două patimi, în serviciul cărora punea o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile, era în stare să sacrifice orice, până și convingerile pe care le avea și pentru a ajunge la ținta zilei să apuce orice cale. Drumuri piezișe, poteci ascunse, cotituri neașteptate, nimic nu-l oprea.Omul cel mai popular în țara sa din Europa n-a avut nici un moment gândul să clădească, n-a urmărit decât postul de prim-ministru! Toate planurile și programele pe care le debita erau numai paradă, după cum s-a văzut după ce a fost chemat la Guvern. Galoanele! Galoanele și nimic mai mult. Le pierduse în armată prin nedibăcie, și voia acum să le recâștige în politică, prin toate felurile de dibăcie! […] Averescu era în stare să primească puterea oricând, de la oricine și oricum.” O fi știut Argetoianu ce-o fi știut,dar dovezi în sprijinul celor spuse nu a prezentat. Să fi fost oare și ceva invidie? Din tranșee, generalul va intra în viața politică. Prin unele conjuncturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru, în anul 1918 a înființat și condus Liga Poporului ce doi mai târziu va deveni Partidul Poporului. Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând, Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de către regele Ferdinand. Când regele se afla pe patul de moarte l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”. Pe avers este reprezentat bustul lui Averescu orientat spre stânga, cu inscripția circulară: “GENERALUL AL. AVERESCU. PREȘEDINTELE LIGEI POPORULUI”. În câmpul reversului medaliei este reprezentat simbolul electoral al partidului – rozeta cu șase colțuri și aplicate inscripțiile: “MUNCĂ, LEGALITATE, CINSTE * 1919 *”

Insigna - A.S.I.T. - 1953

(Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor)

În România, asociații profesionale ale inginerilor încep să apară încă din secolul al XIX-lea, când în anul 1876 se înființează Societatea de Ingineri și Arhitecți, însă prima asociație viabilă a fost Societatea Politehnică, înființată în anul 1881 cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău-Mărășești, prima cale ferată din România proiectată și executată de ingineri români. În anul 1918 s-a înființat la Iași Asociația Generală a Inginerilor din România. Scopul declarat a fost „organizarea și sporirea cunoștințelor și puterii de muncă a inginerilor (...), pentru a aduce cel mai mare folos în opera de refacere a țării (...), solidaritatea și susținerea intereselor profesionale ale acestora”.

În anul 1949 cele două asociații fuzionează sub denumirea de Asociația Științifică a Tehnicienilor (A.S.T.). Numele asociației a fost schimbat între anii 1951 - 1962 în Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor (A.S.I.T.), iar între anii 1962 - 1989 în Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor (C.N.I.T.). În anul 1990 asociația și-a reluat numele de „Asociația Generală a Inginerilor din România”. Asociația Generală a Inginerilor din România este o organizație profesională neguvernamentală a inginerilor din România, având ca obiective să promoveze cultura industrială și să sprijine activitatea profesională a inginerilor.

Conferința de pace de la Paris - anul 1919

În data de 24 aprilie 2019 Monetăria Statului a lansat în circuitul mondial produsul medalistic comemorativ „Conferința de Pace de la Paris din anul 1919”. Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și anume: argint (puritate – 92,5%, greutate – 22 grame, tiraj – 40 bucăți și preț unitar de achiziție inclusiv TVA – 227 lei) și aliaj cupru (tiraj – 60 bucăți și preț unitar de achiziție inclusiv TVA – 154 lei). Iată și câteva caracterisitici comunele ambelor tipuri de medalii: formă – rotundă și calitate – proof. Pe avers sunt reprezentate stilizat câteva cruci ale eroilor căzuți în primul război mondial dar și câteva steme (ale Regatului României și ale altor trei mari puteri politice europene). Pe revers este prezentat un personaj alegoric (o pasăre cu cap de femeie, având aripile larg deschise) și deasupra, foarte vizibil inscripționat, anul deschiderii Conferinței de Pace de la Paris (1919).

Conferința de Pace de la Paris a început la data de 18 ianuarie 1919, având drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din primul război mondial. La conferință au participat 27 de state printre care și România. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele învingătoare și cele învinse. Președintele Conferinței a fost proclamat delegatul Franței, țară gazdă: George Clemenceau. Șeful delegației române a fost primul ministru Ion I. C. Brătianu (până la demisia din fruntea delegației române, la 12 septembrie 1919). Organismele cele mai importante ale Conferinței au fost „Consiliul celor Zece”, format de șefii de stat și de guvern și din miniștrii de externe ai SUA, Franței, Marii Britanii, Italiei și Japoniei, și „Consiliul celor Cinci", în care au intrat numai șefii de stat și de guvern ai Puterilor Aliate și Asociate. Deoarece Japonia era interesată doar de problematica Extremului Orient, cele mai multe chestiuni au fost rezolvate și dezbătute în cadrul „Consiliului celor Patru”: Georges Clemenceau (primul ministru francez), Thomas Woodrow Wilson (președintele SUA), Lloyd George (primul ministru britanic) și Vittorio Emanuele Orlando (om de stat italian). România s-a prezentat la Conferință cu o serie de revendicări care au urmărit, în principal, consacrarea actelor de unire din anul 1918, precum și eliminarea tuturor consecințelor războiului, determinate de ocuparea unei părți importante a teritoriului național de către inamic. Delegația română condusă de Ion I. C. Brătianu nu a avut o atmosferă foarte favorabilă, premierul adoptând o atitudine intransigentă în ceea ce privește chestiunile românești. De altfel, la 2 iulie 1919 Brătianu a părăsit lucrările Conferinței, în locul său conducerea delegației fiind preluată de ministrul Mișu, iar la 27 septembrie a demisionat și el urmând un guvern condus de generalul Arthur Văitoianu și apoi Vaida-Voevod. Conferința a dus, în final, la semnarea tratatelor de pace, după aprige controverse. La 10 decembrie 1919 România semnează tratatul de la Saint- Germain-en-Laye cu Austria (delegați Victor Antonescu și generalul Constantin Coandă) care recunoștea expres unirea Bucovinei cu România. La 4 iunie 1920 România semnează tratatul cu Ungaria (delegați Nicolae Titulescu și dr.Ioan Cantacuzino) prin care se recunoștea realitățile rezultate în urma războiului, inclusiv unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu Vechiul Regat. Decizia de la Trianon a fost reconfirmată pe plan internațional de Tratatul de la Paris (10 februarie 1947), negociat în cadrul Conferinței de pace din anii 1946 -1947. Tratatele de la Saint – Germain și de la Trianon, conforme celui de-al 10-lea din cele 14 puncte ale președintelui american Wilson, au oficializat întregirea României, ale cărei noi frontiere au fost trasate de o comisie condusă de geograful francez Emmanuel de Martonne.

Insigna - A.S.

Nu sunt informații precise cu referire la insigna de mai sus dar îmi pot permite să cred că este una dintre multele insigne comuniste care conțin inițialele A și S și care ar putea însemna Asociația științifică ori Asociația studențească (eu merg pe varianta a 2-a). Simbolul “pană de scris” mă conduce spre ideea că aici e vorba despre Asociația studenților de la litere, cei pasionați de arta scrisului. Aștept și alte păreri din partea cititorilor la rubrica “comentarii” de la partea de jos a prezentului articol.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE