Epaminonda's Blog.....: JACHYMOV

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură, câteva trimiteri poștale ilustrate și vederi generale din

vremuri diferite, din localitatea cehă JACHYMOV, denumire germană

SANKT - JOACHIMSTHAL regiunea KARLOVY VARY

precum și o monedă și două insigne locale.

Monumentul dedicat victimelor terorii sovietice

Biserica catolică Sfinții Ioachim și Ana

Casa de Cultură

Fabrica de uraniu

Hotelul Astoria

Hotelul Behounek

Hotelul Radium

Moară de apă

Muzeul

Trimiteri poștale

Vederi generale

Set 2 insigne locale

Monedă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LE UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - A.R.L.U.S. - 1944 - 1949

(Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică)

A.R.L.U.S. este prescurtarea de la Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociaţie al cărei scop declarat era cunoaşterea reciprocă şi promovarea legăturilor de prietenie dintre România şi URSS. Iniţiativa de înfiinţare a acestei asociaţii a aparţinut unui grup de intelectuali "de stânga", care se aflau în vizită în casa profesorului Constantin I Parhon, în seara zilei de 20 octombrie 1944, devenită apoi "Ziua Prieteniei româno-sovietice". Din această asociaţie au făcut parte Traian Săvulescu, Dina Cocea şi multi alti intelectuali. Mihail Sadoveanu a fost chiar preşedinte iar Lascăr Catargiu, vicepresedinte al ARLUS.

Aici am postat o fotografie cu sediul ARLUS din București, strada Batiște, nr.14, dar și un carnet de membru ARLUS, câteva timbre ale epocii care promovau această asociaţie dar și o diplomă.

Acvila de munte - 2019 -Aquila chrysatos

În cadrul programului medalistic pe anul 2019 al Monetărie Statului, s-a emis o nouă medalie în seria Faună. Ea reprezintă Acvila de munte, denumire științifică Aquila chrysaetos, numită și Pajura de munte, care este una dintre cele mai frumoase și mai falnice păsări de pradă din avifauna României. Această pasăre a fost declarată monument al naturii și este protejată de lege. Acvila este confundată de multe ori cu vulturul, însă cele două păsări sunt specii total diferite. În timp ce vulturii nu pot să vâneze prăzi rapide, agile, acvilele sunt vânătorii absoluți, au forță și viteză, vânează în zbor, prada fiind reperată chiar și de la sute de metri distanță. Simbol pe stema națională, acvila semnifică putere și noblețe, măreție, demnitate și suveranitate. În folclorul şi mitologia românească, acvila este socotită „împărat al păsărilor”. Medalia a fost realizată în două variante de metal-compoziție și anume: argint și aliaj de cupru. Caracteristicile tehnice ale medaliilor sunt:

Cea din argint: puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, greutate – 197 de grame, calitate – patinată, tiraj – 40 bucăți și preț unitar de vânzare inclusiv TVA – 782 lei.
Cea din aliaj de cupru: forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, calitate – patinată, tiraj – 60 bucăți și preț unitar de vânzare inclusiv TVA – 222 lei.

Acvila de munte, denumire științifică - Aquila chrysaetos, cunoscută şi sub denumirea de pajură, este o specie caracteristică zonelor montane, dar poate fi întâlnită şi de-a lungul coastelor şi teritoriilor împădurite. Lungimea corpului este de 80-93 cm şi greutatea medie este cuprinsă între 4050-6350 grame, femelele fiind mai mari. Anvergura aripilor este cuprinsă între 190-225 cm. Este o pasăre răpitoare mare, cu un penaj maro închis pe cea mai mare parte a corpului, cu excepţia capului şi gâtului al căror penaj este maro-auriu. Este cea mai cunoscută răpitoare din emisfera nordică şi una din cele mai temute, pentru că în lumea animală un adult de acvilă de munte este prădatorul suprem. În prezent este pasărea naţională pentru şase ţări: Albania, Austria, Germania, Kazakhstan, Mexic şi Yemen. Este în acelaşi timp un simbol recunoscut în multe alte ţări vestice datorită tradiţiei transmise de la legiunile romane al căror simbol era. În cultura arabă, acvila de munte este emblema personală a lui Saladin şi un simbol al puterii. Se hrăneşte cu mamifere mici, păsări, iar în timpul iernii, când hrana este mai puţină, şi cu leşuri. Circa 200 de specii de mamifere şi păsări au fost identificate ca pradă pentru acvila de munte. Este o specie cu o distribuţie discontinuă în cea mai mare parte a Europei. Este o specie teritorială, monogamă întreaga viaţă şi poate atinge vârsta de 32 de ani (în captivitate 46 de ani). Ritualul nupţial include zboruri în pereche, urmăriri, spirale, plonjoane în aer. Zboară cu o viteză de circa 45-51 km/h, dar plonjând poate atinge 321 km/h. Vânează în timp ce planează sau pândind dintr-un copac. Adeseori perechea vânează împreună, în timp ce unul dintre parteneri urmăreşte prada, celălalt doborând-o. Poate obliga alte păsări răpitoare să renunţe la hrana prinsă. Unele răpitoare sunt atacate şi folosite ca pradă (şorecari, ulii). Cuibul este aşezat în zone inaccesibile, în crăpături ale stâncilor, pe pragurile unor stânci abrupte sau în copaci şi este îmbunătăţit şi folosit mai mulţi ani. Poate atinge o circumferinţă de 2-3 m şi o înălţime de 1 m. Cuibul poate atinge un volum de 6 metri cubi. Obişnuieşte să-şi înceapă cuiburi în mai multe locuri pe care le foloseşte alternativ. Păsări de mici dimensiuni, care nu reprezintă pradă pentru acvila de munte, obişnuiesc să cuibărească în pereţii exteriori, fiind protejate contra prădătorilor obişnuiţi. La construirea cuibului participă ambii parteneri, fiind alcătuit din crengi şi căptuşit cu vegetaţie. Femela depune 2-3 ouă la sfârşit de martie sau început de aprilie. Incubaţia durează în medie 43-45 de zile şi este asigurată în principal de femelă. În cazul în care cantitatea de hrană este insuficientă, puiul mai mare este agresiv faţă de puiul mai mic şi poate să-l omoare sau acesta moare de inaniţie. Puii devin zburători la 65-70 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi încă 14-21 de zile. Deranjul determinat de activităţile forestiere şi de vânătoare sunt principalele pericole pentru această specie. Îmbunătăţirea activităţilor forestiere, păstrarea copacilor bătrâni în zonele de cuibărit şi reducerea deranjului produs de activităţile umane, în special de vânătoare, sunt necesare pentru conservarea speciei.

Insigna - Avram Iancu - 1824 - 1872

Avram Iancu a fost un avocat transilvănean și revoluționar pașoptist, care s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli până în ultima clipă.

Emblemă coifură - Serviciul român de informații

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie. Serviciul Român de Informații (abreviat SRI) a luat ființă în data de 26 martie 1990 și este unul dintre serviciile secrete române, alături de Serviciul de Informații Externe. Este o autoritate care se ocupă cu culegerea și valorificarea informațiilor exclusiv pe teritoriul României. Unitatea de învățământ a SRI este Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”.

Insigna - Batalionul 500 Misiuni speciale - Buzău - 10 ani

După deschiderea realizată de Revoluția din Decembrie 1989, se înființează, la 30 noiembrie 1990, Comandamentul Trupelor de Parașutiști, în subordinea Comandamentului Aviației Militare, prin transformarea Secției Parașutiști, din același comandament. În baza aceluiași ordin, în urma restructurării celor patru regimente de parașutiști, au fost înființate trei brigăzi de parașutiști, precum și Centrul de Instrucție al Parașutiștilor. Situația nou createlor brigăzi de parașutiști a fost următoarea:

Brigada 1 Parașutiști s-a înființat la Câmpia Turzii, pe structura Regimentului 62 Parașutiști.
Brigada 2 Parașutiști „Maior Dobre Teodor” a fost înființată prin restructurarea Regimentelor 56 Parașutiști (Caracal) și 64 Parașutiști (Titu/Boteni), cu comandamentul dislocat în garnizoana Clinceni (București).
Brigada 3 Parașutiști a fost înființată în garnizoana Bacău, având în subordine Batalioanele de Parașutiști 60 (Buzău) și 498 (Bacău), precum și Batalionul 500 Misiuni Speciale (Buzău).

Batalionul 500 Misiuni Speciale (Buzău) a primit Drapelul de Luptă, în anul 1996, fiind resubordonat Comandamentului Trupelor de Parașutiști, în 1998, pentru ca, în anul 2002, să fie desființat.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII