Epaminonda's Blog.....: OMAN

10 rial 1987

OMAN

Este un stat monarhie constituțională

situat în estul Peninsulei Arabia,

care și-a câștigat independența în anul 1970

față de Marea Britanie.

Statul se întinde pe o suprafață de 309500 kilometri pătrați,

numără aproximativ 2,6 milioane de locuitori și

are capitala în orașul Muscat.

Acest stat nu are o deviză națională unanim acceptată.

Capitala: Muscat

Suprafaţa (km.p.): 309 500

Populaţia (mil.loc.): 2,6

Stema:

Steagul oficial adoptat la 18 noiembrie 1995 :

Alte steaguri oficiale de-a lungul timpului:

1649-1868 şi 1871 – 1970

1868 – 1871

1970 – 1995

Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentat

Qaboos bin Sa'id al Said iar pe revers Fortul Al-Mirami.

Qaboos bin Sa’id al Said, sultanul Omanului,

este născut în anul 1940 și conduce din anul 1970

Fortul Al-Mirani este unul dintre cele două forturi care te întâmpină la intrarea în portul Muscat.

Înălțimile fortului domină apele albastre

și strălucitoare ale Golfului Oman.

În trecut aceste forturi au avut rol de apărare a portului.

Fortul Al-Mirani a fost construit de colonizatorii

portughezi în anul 1550.

Mai jos admiri alte trei monumente de cultură și

arhitectură din capitala Muscat.

Moscheea Sultan Qaboos

Clădirea Parlamentului

Clădirea Palatului Regal

Deasupra admiri o insignă, o medalie și o monedă din Oman.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Corneliu Apostolescu - 27 oct - Castelul Țepeș Vodă

Suvenir București 1906

Expoziţia Generală Română din Bucureşti din anul 1906 (6 iunie – 23 noiembrie), a fost un eveniment deosebit care, prin amploare, dimensiuni şi oferte, a depăşit toate evenimentele similare organizate de România de atunci. Scopul principal era de a arăta progresul realizat de statul român în timpul domniei lui Carol I. Organizatorii au avut în vedere mai multe obiective: parc de distracţii, muzeu al românilor, spaţiu de cunoaştere a trecutului, dar şi prezentului (industria), glorificarea regelui Carol I. Cu acest prilej erau sărbătorite mai multe evenimente: împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului, 1800 de ani de la descălecatul Împăratului Traian în Dacia. Cu ocazia expoziţiei au avut loc diverse evenimente. S-a înfiinţat ,,Loteria Expoziţiunii Române” inspirată probabil de loteria prilejuită de Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900. Anul jubiliar şi prima expoziţie naţională au beneficiat de o importantă emisiune filatelică. Au fost editate numeroase cărţi poştale ce prezentau pavilioanele expoziţiei. În plan numismatic, acestui eveniment i-au fost dedicate emisiuni de medalii, plachete şi monede. Binecunoscute colecţionarilor sunt monedele de aur şi argint cu milesimul 1906. Printre alte multe ,,noutăţi” prezentate în timpul desfăşurării expoziţiei a fost şi amplasarea unui automat pentru baterea de medalii personalizate. Aceste aparate apăruseră pentru prima dată în jurul anului 1900 în Statele Unite folosindu-se ca material rondele de aluminiu, un metal recent descoperit şi foarte ieftin pentru care se căuta o folosire cât mai largă. Aparatele permiteau, la vizitarea unor obiective turistice sau expoziţii, baterea drept amintire, a unei medalii pe care era gravate elementele personale: numele, data naşterii, ocupaţia, domiciliul, data vizitării obiectivului, etc. Exista o gamă largă de medalii de genul acesta.Medaliile erau realizate din rondele de aluminiu cu diametrul de 32 milimetri, pe care în centru , pe ambele părţi, se aflau deja imprimate (prebătute) pe o parte imaginea unui obiectiv cunoscut (CASA DE DEPUNERI din Bucureşti, CASTELUL ŢEPEŞ VODĂ sau MĂNĂSTIREA PUTNA), iar pe cealaltă inscripţia SUVENIR BUCURESTI – 1906. Aici se prezintă moneda personalizată CORNELIU APOSTOLESCU – 27 OCT având redat în centrul castelul lui Vlad Țepeș. Pe marginea medaliei pe o fâşie circulară netedă, vizitatorul putea să decidă ce anume dorea să fie ,,imprimat” pentru medalia personală. Prin introducerea în automat a unei monede, acesta elibera o rondelă prebătută (descrisă mai sus) care pica într-un locaş unde era fixată, pe un dispozitiv care permitea rotirea ei. Acum la libera alegere se căutau literele care imprimau textul dorit . după stabilirea fiecărei litere aleasă, aceasta ,,cădea” lovită de un ciocan şi imprima pe marginea rondelei litera aleasă iar dispozitivul de rotire învârtea rondeaua cu o poziţie mai departe. În aparat se aflau cele 26 de litere din alfabet, cifrele de la 0 la 9 şi un punct la mijlocul rândului. Nu exista posibilitatea pentru alt semn, cum ar fi liniile sau pentru litere semnele diacritice. Întâlnim foarte multe piese cu greşeli ortografice sau cu litere lipsă. Desigur, în faţa acestei noutăţi, mulţi vizitatori, emoţionaţi, nu au mai urmărit cu atenţie procesul de batere al medaliei lor personale, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos, unii greşind iar alţii alegând mai multe litere decât numărul permis.

În capitală există, de mai bine de un secol, o construcţie interesantă care a fost botezată Castelul lui Vlad Ţepeş, denumire alternativă Castelul Apelor. Castelul Ţepeş, situat în imediata apropiere a Parcului Carol I, este una dintre cele mai originale clădiri din peisajul arhitectonic bucureştean, construit în întregime din piatră și având o înălțime de 32 de metri. Edificiul a fost ridicat în anul 1906, cu ocazia organizării, pe fosta Câmpie a Libertăţii, a Expoziţiei Generale Române, prilejuită de împlinirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. La început, construcţia juca rolul unui turn de apă, dar pentru a răspunde pretenţiilor de artă şi stil ale organizatorilor, autorul planurilor de construcţie, arhitectul Scarlat Petculescu a propus ridicarea, în jurul turnului de apă, a unei clădiri ce reproduce, în miniatură, Cetatea Poienari, construită de Vlad Ţepeş în locul numit Cheia Argeşului, de pe plaiul Loviştei. După primul război mondial, castelul a fost transformat în cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, aflat în apropiere. După mutarea Ostaşului Necunoscut la Mărăşeşti şi, inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, clădirea din Parcul Carol I a continuat să fie folosită de militarii destinaţi pazei acestuia. În anii ‘90, clădirea a fost utilizată drept corp de gardă pentru o subunitate de jandarmi, care îndeplinea misiuni de pază la mai multe instituţii bancare din Capitală. Prin Hotărârea de Guvern nr. 1585, Castelul Ţepeş (strada Gl. Candiano Popescu 6, sector 4) a devenit, începând cu 30 septembrie 2004, sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

Insigna - Universitatea din București - Institutul Confucius

Universitatea din București este o universitate de stat și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Fondată în anul 1864, Universitatea din București este a doua universitate modernă a României, după Universitatea din Iași. Mai mulți absolvenți ai Universității s-au afirmat ca personalități de seamă: profesori și cercetători la alte universități din lume, membri ai Academiei Române și ai unor academii din alte țări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniștri, prim-miniștri, președinți), diplomați etc. O parte din facultățile Universității sunt amplasate în Palatul Univesității din Piața Universității. Universitatea din București oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile și formele de pregătire universitară: 22 programe de scurtă durată, peste 75 de programe de lungă durată, 12 programe în forma de învățământ deschis și la distanță, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de înalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesională și de perfecționare. Substratul istoric al Universității din București datează din anul 1694, când a fost fondată Academia Domnească din București. Aceasta a fost o școală superioară, având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Reorganizată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Academia Domnească - grecească din București a devenit un important centru de cultură grecească. În procesul dezvoltării conștiinței și culturii naționale, și o dată cu începutul luptei pentru un învățământ cu limba de predare română, Academia Domnească de la București s-a destrămat, dar în anul 1818 s-a deschis, în clădirea ei, prima instituție superioară de învățământ în limba română, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. Oficial Universitatea din București a fost înființată în 1864, pe locul fostei Academii Domnești de la București de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a divizat Colegiul “Sfântul Sava” în Universitatea din București și actualul Colegiu Național “Sfântul Sava.” Datorită diversității domeniilor de pregătire academică, activitatea didactică în Universitatea BucureȘti se desfășoară în 19 sedii distincte care dispun de 286 de laboratoare pentru studii de licență, 187 laboratoare destinate cercetării și activității masteranzilor, iar procesul de învățămînt se desfășoară în amfiteatre cu 7900 locuri, 1941 de locuri în săli de curs și 4409 locuri în săli de seminar. Suprafața medie depășește 2 mp pe student. Întreaga structură a programelor de studii a fost compatibilizată cu programul Bologna. În prezent, Universitatea din București oferă peste 38 domenii de licență cu cca. 100 de specializări la cele trei forme de învățământ (zi, fără fr. ID). Oferta educațională la nivelul studiilor masterale totalizează 180 programe. Acest fapt a permis creșterea continuă a solicitărilor pentru programele de masterat, provenite de la absolvenții altor facultăți, cît și a solicitărilor de reconversie profesională.

La 22 noiembrie 2013, s-a deschis Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti, este o organizaţie non-profit realizată în parteneriat cu Universitatea de Studii Politice şi Juridice din Beijing, fondat ăn data 22 noiembrie 2013. Institutul Confucius îşi concentrează activitatea pe promovarea limbii chineze prin activităţile didactice specifice, precum şi prin diverse activităţi culturale. Programele iniţiate urmăresc organizarea de cursuri atât pentru studenţii universităţii gazdă, cât şi pentru publicul larg. Întrucât solicitările pentru aceste cursuri sunt numeroase, Hanban oferă burse de masterat pe didactica limbii chineze pentru absolvenţii universităţii şi numeroase burse de studiu, menite să conducă spre specializarea unor profesori care să predea limba chineză în cadrul Institutelor Confucius. În general, se acordă o atenţie deosebită în primul rând învăţării limbii chineze şi de aceea Hanban a oferit un fond de inaugurare, a făcut donaţii de carte şi aparatură modernă, performantă, care constituie o bază logistică esenţială pentru învăţarea limbii în condiţii cât mai bune. De asemenea, Institutul Confucius are ca obiectiv promovarea culturii chineze prin variate activităţi culturale, cu scopul de a atrage un public cât mai larg, de a stârni interesul pentru cunoaşterea acestei civilizaţii. Dat fiind faptul că la Universitatea Bucureşti există o catedră de limba chineză cu o îndelungată experienţă de predare a limbii chineze, dar şi cu o activitate intensă în sfera cercetării, acest Institut Confucius urmăreşte, pe lângă activităţile didactice, şi dezvoltarea unor proiecte de cercetare comune. Institutul Confucius dispune de o bibliotecă înzestrată cu un număr mare de materiale didactice publicate atât în China cât şi în România, dicţionare de toate tipurile, cărţi şi publicaţii despre cultura şi civilizaţia chineză.

Insigna - (Anghel Saligny)

Grupul școlar de construcții "Anghel Saligny"

Sector 3 București 1854 - 1925

Anghel Saligny - academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcția podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești. S-a născut în data de 19 aprilie 1854 în comuna Şerbăneşti, fostul judeţ Tecuci, acum judeţul Galaţi, şi a murit la data de 17 iunie 1925 în Bucureşti. A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșanii, ulterior, liceul la Postdam şi studiile superioare la Charlotenburg - Germania. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinței construcțiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu-Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul de peste Siret de la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Între anii 1884 - 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Între anii 1889 - 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Moştiştei, portul Ramadan din Giurgiu, etc. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi președintele Academiei Române ( 1907 - 1910).

În data de 1 septembrie 1966, s-a înființat ”Liceul Industrial de Construcții” din București, situat pe bulevardul Nicolae Grigorescu, nr.12. Atunci liceul dispunea doar de trei sali de clasa si un laborator de fizica, amenajat atat pentru lectii de chimie cat si biologie, iar instruirea practica se desfasura în atelierele Centrului scolar profesional de constructii-montaj. De la 1 septembrie 1976 scoala îsi schimba numele în ”Liceul de Constructii nr. 1”. Din data de 1 septembrie 1991 unitatea si-a schimbat denumirea în ”Grupul Scolar Industrial de Constructii Montaj nr. 1”, având cursuri de zi si serale de liceu, scoala profesionala, scoala complementara de ucenici si scoala postliceala. Din anul 1991 liceul a scolarizat si clase în profilul real si uman. Din anul 1994 instituția de învățământ primește numele Grupul Scolar de Constructii „Anghel Saligny” devenind una din scolile de demonstratie cuprinse în cadrul programului Phare-VET și beneficiind astfel de echipamente ultramoderne si birotica necesare pentru desfasurarea în cele mai bune conditii a instruirii în cabinete, laboratoare tehnice si ateliere. De la 1 septembrie 2009 Grupul Scolar de Constructii „Anghel Saligny” si-a schimbat denumirea în Colegiul Tehnic „Anghel Saligny “. Aici studiază tineri din București cât și județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman ce se specializează în domenii diverse; constructii, instalatii si lucrari publice, mecanica si electric.

13 Septembrie 1848 - 1988

Secția numismatică C.C.A. (Casa Centrala a Armatei)

Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească a avut iniţial succes. La începutul verii, principele Bibescu a abdicat după ce guvernul revoluţionar a preluat puterea. Revoluţionarii munteni îşi propuneau printre altele emanciparea clăcaşilor şi a evreilor, eliberarea robilor ţigani, guvernarea în acord cu principiul separării puterilor în stat, limitarea puterii domneşti şi crearea unei gărzi naţionale. Guvernul a încercat să implementeze aceste reforme democratice, dar adversarii revoluţiilor de la 1848, şi anume marile imperii europene au intervenit.

Astfel, la 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane au pătruns în Bucureşti, după arestarea fruntaşilor revoluţionari şi zdrobirea rezistenţei poporului neînarmat. În faţa celei de-a treia coloane otomane, comandată de Kerim-paşa, au stat trupele aflate sub comanda colonelului Radu Golescu, comandantul garnizoanei Bucureşti. Colonelul Radu Golescu concentrase în Dealul Spirii batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie şi compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, punându-le sub comanda maiorului Nicolae Greceanu. Spre aceste trupe se îndrepta şi compania de pompieri de sub comanda căpitanului Pvel Zăgănescu. Căutând să prevină rezistenţa unităţilor militare, Locotenenţa domnească instaurată de trupele intervenţioniste a dat ordin de predare a cazărmii Alexandria. Ostaşii români au dat dovadă de un puternic spirit antiotoman, reliefat iniţial în atitudinea colonelului Radu Golescu care, la cererea lui Kerim-Paşa de a-şi dezarma ostaşii, a răspuns cu mândrie că „datoria unui soldat este să moară cu arma în mână şi că mai mulţumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.Surprins plăcut de acest răspuns, comandantul turcilor, Kerim–Paţa, ordonă retragerea trupelor otomane spre oraş până la reglementarea pe cale diplomatică a situaţiei tensionate create. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu compania de pompieri comandată de căpitanul Zăgănescu. La apropierea acesteia de cazarmă s-a produs un incident care avea să ducă la începerea unei adevărate bătălii. Infanteria şi artileria otomană erau masate în apropierea cazărmii, în preajma unui podeţ care îngusta mult calea companiei de pompieri. La trecerea acesteia, sublocotenentul Bălăşan l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incident aparent fără importanţă, ura crâncenă dintre români şi turci a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofiţerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc (pe care l-a ucis), apoi asupra lui Kerim-Paşa (căruia i-a ucis calul). În evenimente au intervenit ostaşii români pentru a-şi apăra comandantul. Trupele otomane atacă cu violenţă compania de pompieri care opune o puternică rezistenţă şi străpunge liniile inamice reuşind să continue lupta alături de ostaşii aflaţi în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

După o luptă crâncenă ce a durat aproximativ două ore şi jumătate trupele române au fost împrăştiate iar militarii turci au pus stăpânire pe Bucureşti iar Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească a fost înăbuşită. Deşi raportul de forţe a fost de aproximativ 1/6 în favoarea otomanilor, pierderile umane s-au ridicat la următoarele cote: 48 la romani şi158 la otomani.

Insigna - Al III-lea simpozion numismatic București

2017 - C.M.N. - C.N.M.E.

(Cercul Militar Național)

(Clubul Național Mihai Eminescu )

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR).Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din București, din vremuri diferite.