Epaminonda's Blog.....: ALCOLEA DE CINCA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea spaniolă ALCOLEA DE CINCA,

provincia HUESCA, comunitatea autonomă ARAGON, câteva

vederi generale din vremuri diferite, un cupon de raționalizare

a bunurilor de larg consum, o insignă șio medalie locale.

Palatul Los Alba (primăria)

Biserica Sf Ioan Botezătorul

Sanctuarul Torreciudad

Ruinele castelului Entenza

Casa Junquera

Piața mare

Podul de peste râul Cinca

Stâncile Monegras

Vedere generală

Trimitere poștală

Cupon de raționalizare a bunurilor de larg consum

2 căpățâni de usturoi

Medalie locală

Insignă locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL ARGEȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Decebal)

Dacia - România - Dacia

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.

Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile. Uzina a luat naștere în anul 1966 la Colibaşi (astăzi Mioveni), judeţul Argeș, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, care prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia.

Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în anul 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate. Pe 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe 3 august 1968 se testează primul motopropulsor. Deasupra sunt postate câteva logo-uri ale întreprinderii argeşene şi evoluţia siglei acesteia.

Insigna pionierească - Forum 1977 Pitești

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimilor Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea Asociațiilor de Elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej) angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. CC al PCR va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În anul 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.” Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sînt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La Bucureşti, la Palatul Cotroceni a fost primul Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra poţi vedea ecuson, şnur, trese, cravată, centură, uniformă şi steaguri pioniereşti.

F.C.Argeș (Fotbal Club) - matriță

Fotbal Club Argeş (F.C.Argeş) este un club de fotbal din Piteşti cu foarte mulţi suporteri în ţară. Clubul s-a format în anul 1953, debutând în prima divizie în anul 1961. A fost una din echipele de vârf ale anilor '70, reușind să câștige două titluri de campioană în anii 1972 și 1979. Sus am postat câteva embleme ale clubului de-a lungul vremii.

Cel mai mare jucător al acestui club, poate chiar cel mai mare jucător de fotbal din România, a fost Nicolae Dobrin (26 august 1947 - 26 octombrie 2007).

România - Ministerul Apărării Naționale

Chimie militară - Câmpulung Muscel

C.B.R.N. 15 ani (Chimic, Bacteriologic, Radiologic, Nuclear)

Chimia reprezintă una dintre ramurile științelor naturale al cărei obiect de studiu îl constituie compoziția, structura, proprietățile și schimbarea materiei; chimia mai este numită și „știința de mijloc” sau „știința centrală”, întrucât conține elemente combinate din cadrul celorlalte științe ale naturii precum astronomia, fizica, biologia și geologia. Disciplinele cuprinse în chimie sunt grupate tradițional după tipul de materie studiată sau tipul de studiu. Acestea includ chimia anorganică (studiul materiei anorganice), chimia organică (studiul materiei organice), biochimia (studiul substanțelor găsite în organismele biologice vii), chimie fizică (studiile legate de energie despre sistemele chimice la scară macromoleculară, moleculară și submoleculară), electrochimie, chimie analitică (analiza mostrelor de material pentru a dobândi o înțelegere a compoziției chimice și structurii acestuia) etc. Multe alte discipline specializate au apărut în anii recenți, de exemplu neurochimia - studiul chimic al sistemului nervos. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, definiția chimiei este următoarea: „Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări. ” Definiția generală a chimiei (cea acceptată în mod implicit de marele public) s-a schimbat de-a lungul timpului, pe măsură ce noi ramuri au fost incluse în studiul chimiei. Studiul, cercetarea, folosirea și aplicarea substanțelor de orice fel (în special a gazelor) în domeniul militar fac parte din domeniul Chimiei militare. Unitatea specializată a Armatei române în domeniul Chimiei militare este dislocată în municipiul Câmpulung Muscel din județul Argeș și se numește Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare N.B.C. (nuclear, bacterilogic, chimic) şi Ecologie.

Câmpulung este un municipiu din județul Argeș care include și satul Valea Rumâneștilor. Orașul se află în nord-estul județului, la poalele Munților Iezer și este străbătut de șoseaua națională DN73, care leagă Piteștiul de Brașov. La recensământul din anul 2011 acest municipiu număra 37767 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 91,98%, romi – 1,79% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației municipiului se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,41%, creștini după evanghelie – 1,06% și restul – nedeclarată sau altă religie. În Câmpulung Muscel sunt peste 100 de monumente istorice, dintre care 39 de sunt de interes național. Alte cincisprezece edificii sunt clasificate ca monumente istorice de arhitectură. Întreg centrul istoric al orașului este clasificat ca un monument istoric de arhitectură. Pe teritoriul orașului se află și douăzeci și două de cruci de piatră, toate clasificate ca monumente memoriale sau funerare de interes național, datând dintre anii 1593 și 1790, plus un al douăzeci și treilea astfel de monument reprezentat de fântâna generalului rus Minciaky (1835). Enumăr câteva peersonalități care s-au născut sau au viețuit aici: Theodor Aman, C.I.Parhon, Ion Barbu, Petre Țuțea, Tudor Mușatescu, Radu Gyr și Mircea Diaconu.

Insigna - Teatrul A. Davila 25 ani 1949 - 1974

Ca timp, Teatrul “Alexandru Davila” se încadrează în secolul al XX –lea când, la 6 martie 1948 sub numele de Teatrul Muncitoresc, a prezentat primul spectacol pe scena Cinematografului ”Aquila” (în prezent, Cinematograful „Sebastian Papaiani”). Dar teatrul la Piteşti îşi are rădăcinile încă din anul 1848, prin existența unei trupe permanente ce a luat fiinţă ca o trupă de teatru statornică, sub conducerea lui Constantin Halepliu, care a jucat un rol important în mișcarea teatrală la Piteşti, când în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a părăsit trupa lui Matei Millo de la Iaşi, și a venit la Teatrul din Piteşti ca profesor, subdirector și regizor. Dar Halepliu a fost arestat împreună cu alţi actori deoarece “toţi aceştia au fost amestecaţi mai mult decât alţii la neorânduielile ce au urmat”, după înfrângerea revoluţiei. Însă în stagiunea 1852-1853, se reîntoarce la Pitești, după ce a străbătut țara în lung și-n lat cu spectacole, printre care amintim spectacolul ”Baba Hârca”, ca subdirector, actor şi regizor. În noiembrie 1852, Departamentul de Interne îl informa pe directorul teatrului din Bucureşti că “la Piteşti s-a deschis un teatru sub supravegherea cârmuitorului”, avându-l ca director pe Ştefan Vlădescu. Acestea sunt documente care vin în sprijinul ideii că la Piteşti a existat un teatru înaintea multor altor oraşe din ţară. Această constatare vine să reconsidere vechimea teatrului la Piteşti, ca act de naştere anul 1848, chiar dacă nu a existat o continuitate în timp. Încă din anul 1852 se vede dorinţa locuitorilor din Piteşti de a avea un teatru; în acest sens stau mărturie listele de subscripţie deschise pentru strângerea banilor necesari punerii în scenă a unor piese de teatru. De altfel, în stagiunea 1852-1853 au fost aprobate de către cenzură 83 de piese printre care: ”Actriţa din Moldova” de A.Pelimon, “Curtea lui Vasile Vodă” de A. Pelimon, “Macbeth” de W. Shakespeare, “Chiriţa la Iaşi sau Două fete şi-o neneacă” de Vasile Alecsandri, “Comoara închipuită” şi “Cumplitul amăgit” de Constantin Halepliu. Din martie 1853, teatrul din Piteşti este condus de A. N. Coculescu, avându-i în trupa sa pe: Constantin Halepliu, Ștefan Vlădescu, I. Hristescu, Viorica Hristescu, M. Albescu, Elena Albescu, Iordachi, doamna Ivolschi şi sufleorul Ion Brăileanu. Un nou director al teatrului din Piteşti, Teodor Popescu, artist şi director al trupei teatrale din oraş, în 16 aprile 1886 solicită sprijin material Primăriei, pentru buna desfăşurare a spectacolelor pe două stagiuni. Lucrările au durat aproape cinci ani, cu un deviz redus,însă după 4 ani şi jumătate clădirea teatrului era gata, iar la 1 decembrie 1914, Primăria a primit mobilierul din Berlin, lucrările de pictură au fost realizate de Verginia Tomescu, pictoriţă originară din Piteşti. Inaugurarea sălii de spectacole a Teatrului Comunal Piteşti a avut loc la 21 februarie 1915, ora 11.00, cu piesa ”O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, în interpretarea actorilor de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în frunte cu Ion Brezeanu, Ion Petrescu, Nicolae Soreanu și Maria Giurgea. Din inițiativa Consiliului sindical al județului Aregș şi datorită sprijinului dat de Victor Handoca, actor şi regizor renumit de la Bucureşti, în toamna anului 1947 s-au pus bazele unui nou început al teatrului din Piteşti, iar Victor Handoca, alături de soţia sa, Lulu Niculescu, au selectat mai mulţi tineri şi au început repetiţiile la piesa “Serafim”, o comedie aparţinând lui Cornel Ţăranu. La 6 martie 1948 s-a inaugurat Teatrul Muncitoresc din Piteşti în clădirea cinematografului „Aquila” de pe Strada Victoriei (Strada Mare). A fost o inaugurare cu mult fast, aşa cum scria şi corespundentul ziarului „Universul”, Gheorghe Vrabie. În deschidere, corul şi orchestra teatrului în număr de 120 de persoane sub conducerea lui Emil Lerescu au creat o atmosferă foarte plăcută. În luna martie 1958, Teatrul de Stat din Piteşti a primit numele dramaturgului Alexandru Davila, descendent al boierilor Goleşti şi născut chiar la Goleşti. În iulie 1952 s-a dat în foloşinţă Grădina (Teatrul) de Vară, cu o capacitate de 600 de locuri, după multe ore de muncă voluntară desfăşurate de către piteşteni. Și a venit ziua întoarcerii Teatrului din Piteşti acasă, în localul Teatrului Comunal, la 24 noiembrie 1955, după lucrări de refacere, consolidare și reabilitare. Festivitatea inaugurală a localului de teatru s-a încheiat cu reprezentarea, în premieră pe ţară, a piesei “Boieri şi ţărani” de Alexandru Sever, în regia lui Constantin Dinischiotu, printre actori fiind: Vasile Creţoiu, Gheorghe Leahu, George Muscan, Telly Barbu, Dem. Psatta, Titi Petripop, Valeriu Buciu, scenografia fiind semnată de Alex. Olian. La iniţiativa unui grup de actori, în frunte cu Constantin Zărnescu şi Mircea Rătescu, se înfiinţează în noiembrie 1958, Secţia de estradă a Teatrului ”Alexandru Davila”, o realizare a dorinţelor mai vechi ale piteştenilor de a avea şi un teatru muzical. Ministerul

Învăţământului şi Culturii comunică prin Certificatul de înregistrare nr.62 din 22 ianuarie 1960, existenţa şi înregistrarea Teatrului de Stat ”Alexandru Davila” din Piteşti, sub numărul 20 din anul 1959.

Municipiul Pitești este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ 172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor, aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub genericul - Simfonia lalelor. Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Deasupra am postat stemele de la 1715, interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Piteşti, iar

dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite, din acest oraș, dar și o trimitere poștală ilustrată.

Bulevardul Elisabeta și Monumentul Veteranilor

Casa de Cultură

Cazarma artileriei

Cazarma Regimentului Infanterie nr.28 Radu Negru

Fabrica de tananți "Argeșul"

Grădina publică

Hotelul și restaurantul Victoria

Liceul I.C.Brătianu

Palatul administrativ

Restaurantul Cornul Vânătorului

Spitalul I.C.Brătianu

Statuia independenței

Tribunalul

Biserica catedrală Sfântul Gheorghe

Vedere

Argeș este un judeţ situat în regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 kilometri pătrați, numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii - Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică, comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură argeșene, din vremuri diferite. și alte locuri frumoase de vizitat în acest județ.