INFO - NUMIS - MONDO 79

1.După înfrângerea Austro-Ungariei, la sfârșitul primului război mondial, regatul maghiar a semnat Tratatul de la Trianon – un acord de pace cu Puterile Aliate. Tratatul de la Trianon a definit noile granițe ale Ungariei la situația în care noile granițe acopereau doar 28% din teritoriile de dinainte de război. Acest tratat a avut un mare impact asupra moralului maghiarimii împingând țara într-o puternică recesiune economică. 

Bancnota de mai sus se numește “pengo revizio” și a fost tipărită în anul 1930 de către Liga ungară revizionistă. 

Pe ea apare portreul popularului scriitor maghiar Ferenc Herczeg (1897 - 1954), romancier și dramaturg, dar și președintele Ligii ungare revizioniste. Acesta a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în doi ani consecutiv; 1926 și 1927.

2.Mai jos prezint o altă monedă euro probă, test sau de încercare emisă de către Banca Națională a României. Prin emiterea monedei de mai sus s-a dorit aniversarea a 10 ani de la adoptarea monedei unice europene - euro - în unele state ale Europei. 

Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 17 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează zona euro. 

Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 330 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro. În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11 state membre, înlocuind, în două etape, vechile monede naţionale – precum marca germană şi francul francez. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede, considerate subunităţi ale euro, continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior, la 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede. 

3.Aceste certificat s-au conferit cetățenilor care au donat haine groase pentru armata germană, în iarna anului 1941, în pregătirea Operațiunii Barbarosa - atacul prin surprindere asupra U.R.S.S.. 

Textul de pe acestea, într-o traducere aproximativă ar putea însemna; "În numele Führer-ului, vă mulțumesc pentru donația de haine, blănuri și lână, cu ocazia Crăciunului din anul 1941. Aceste certificate au fost semnate de Joseph Goebbels, liderul propagandei reichului german. 

Pentru a nu cădea vii în mâinile sovieticilor, el și soția sa Magda, s-au sinucis în grădina cancelariei reichului, la data de 1 mai 1945.

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

Friedrich Wilhem Nietzsche - filozof german

(15 octombrie 1844 - 25 august 1900) 

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE 

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, medalia, poţi citi în articolul LE HAVRE - FRANŢA.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Vasile Alecsandri 1821 - 1890

Statuia marelui poet ridicată în Iași - octombrie 1906

Vasile Alecsandri  a fost un poet, prozator și dramaturg  (născut 21 iulie 1821, Bacău — decedat 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de  mijloc. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri. Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului. Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847), care l-a  încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu. Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății. Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc. Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc. T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “ (Sursa - Net - Vlada Afteni)   

Statuia lui Vasile Alecsandri din Iaşi este un monument de bronz închinat poetului, prozatorului și dramaturgului român Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost realizat de către sculptorul polon de origine germană Wladimir C. Hegel și dezvelit la 15 octombrie 1906 în municipiul Iași. Inscripția de pe soclu, care conține și două basoreliefuri înfățișându-i pe doi dintre eroii legendari ai lui Alecsandri, sună astfel:„Poporul român, poetului său iubit, 1905”. Statuia este amplasată în fața Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Imaginea statuii lui Vasile Alecsandri din Iași este prezentată liric și într-unul din sonetele poetului Mihai Codreanu (1876-1957), sonet intitulat "Statuia lui Alecsandri":

„E viu în bronz. Pe fruntea lui senină
Ard razele superbei sale glorii,
Pe când răsar încet cu-ncetul zorii
Și umplu primăvara de lumină.

Atunci, cu inima de-avânturi plină,
Mărețul bard privindu-și cântătorii
Din țara lui de-acum îl prind fiorii Ș
i fruntea pentru-o clipă și-o înclină.

Apoi se reculege. Piedestalul
Îl simte parcă tremurând metalul
Și-Alecsandri, în auroră cântă…

Iar glasu-i, peste veacuri înainte,
Înalță-n cer cu pietate sfântă
Eternii lauri ai latinei ginte”.

  

Insignele și blazoanele "Omului anului" - 2010 , clasele I,II și III

Statul Major General și Forțele Terestre

Insignele și blazoanele “Omul anului” sunt cele mai recente distincții conferite de Ministerul Apărării Naționale personalului cu merite recunoscute din cadrul acestei instituții. 

Considerat a fi dintotdeauna organismul superior de concepţie şi comandă al Armatei Române, Statul Major General a avut şi are, prin atribuţii legal consemnate, un rol esenţial în pregătirea armatei şi a naţiunii române pentru apărare. De la înfiinţare, Statul Major General/Marele Stat Major (S.M.G./M.St.M.) - organism cu activitate permanentă, subordonat Ministerului Apărării Naţionale (Ministerul de Război/Ministerul Forţelor Armate) - şi-a desfăşurat activitatea în baza legilor de organizare a acestui minister, precum şi a legilor şi regulamentelor serviciului de stat major, dovedind realism şi sobrietate în deciziile adoptate şi receptivitate la experienţele, tendinţele şi curentele moderne ale epocii istorice. Primele structuri militare cu atribuţii de stat major au apărut în anul 1831, sub denumirea de Ştabul Oştirii, al cărui şef era ajutorul domnitorului în conducerea treburilor ostăşeşti. Atribuţiile acestui organism erau „construirea şi formarea oastei, aplicarea regulamentului, administraţie, recrutare şi echipare.” După înfăptuirea actului Unirii, în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a luat măsuri pentru crearea unui organ superior de conducere a instrucţiei ostăşeşti. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din data de 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat un Corp de stat major general al Armatei Principatelor Unite, dependent în atribuţiunile sale de ministerele de Război, existente în fiecare principat. La 6 aprilie 1877, odată cu mobilizarea armatei române, prin Înaltul Decret nr. 491, a fost înființat Marele Cartier General, cu atribuţii în conducerea operaţiunilor militare. Ca urmare a experienţei acumulate în timpul Războiului de Independenţă, prin legea din 10 iulie 1878 s-a creat un  Consiliu Superior al Armatei, în compunerea căruia se afla şi un Şef al Statului Major al Armatei. Structura şi atribuţiile Marelui Stat Major au fost stabilite prin Înaltul Decret nr. 2945 din 29 noiembrie 1882, când acest organism a fost reînfiinţat. Aflat în subordinea Ministerului de Război, acesta urma a se ocupa cu „studiul chestiunilor de organizare militară, studiul şi pregătirea lucrărilor relative la război, studiul forţelor militare a diferitelor state”.  

Forțele Terestre Române este numele unei părți din cadrul Armatei române. Forțele Terestre reprezintă cea mai importantă componentă a Forțelor Armate Române și sunt destinate realizării de diferite acțiuni militare, cu caracter terestru sau aeromobil, în orice zonă sau direcție. Forțele Terestre trebuie, în mod independent sau împreună cu alte categorii militare, să asigure desfășurarea operațiunii defensive sau ofensive, pentru capturare, distrugere sau invazie, fiind parte a structurilor militare naționale, multinaționale sau internaționale. O parte dintre unitățile care compun actuala structură operațională a Forțelor Terestre, trebuie să fie capabilă să efectueze operațiuni militare în afara teritoriului național, împreună cu forțele militare internaționale.

Set 2 insigne - Corpul de control și inspecție 

Instituţia „Inspectorului General în Armata României” a luat fiinţă la 1 aprilie 1910, prin Înaltul Decret Regal nr. 1217, semnat de regele Carol I. Potrivit acestui document, primul inspector general al armatei a fost numit FERDINAND I, prinţul moştenitor al tronului României, general de divizie, comandant al Corpului II Armată şi inspector al cavaleriei. 

Misiunea genrală a Corpului de control al Ministerului Apărării Naționale o reprezintă evaluarea sistemică a politicilor, proceselor, programelor, structurilor şi resurselor, în scopul identificării stării şi evoluţiei parametrilor planificaţi la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi controlul / verificarea / investigarea unor probleme specifice ordonate de către ministrul apărării naţionale. Instituția execută inspecții, controale, investigații, verificări,  informări,  documentări.  Principalele sale domeniile de competenţă sunt: Evaluarea sistemică a politicilor, programelor, proceselor, structurilor şi resurselor alocate potrivit planurilor aprobate; Identificarea datelor şi informaţiilor de stare a organismului militar pe domeniile de activitate evaluate şi promovarea soluţiilor / propunerilor de corecţie adresate ministrului apărării naţionale, în sprijinul fundamentării ciclurilor decizionale; Managementul planificării activităţilor de evaluare (inspecţii, controale) în cadrul organismului militar; Investigarea /verificarea, la ordinul ministrului apărării naţionale, a unor problematici necesare informării acestuia sau a unor sesizări / reclamaţii care îi sunt adresate spre soluţionare; Coordonarea unitară a politicilor şi programelor de protecţia mediului, securitate şi sănătate în muncă, supraveghere tehnică şi metrologie legală la nivelul organismului militar. Sus este postat logo-ul, fanionul și steagul de identificare al acestei structuri militare.

 

Festivalul Vasilache - 1970 - Premuiul III

Teatrul pentru Copii si Tineret „Vasilache”  a fost  înfiinţat prin Decizia nr. 153/1953 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Botoşani. La început s-a numit, în nota epocii, „Cravata Roşie”, dar din anul 1973, teatrul a preluat numele unei cunoscute păpuşi româneşti, „Vasilache”. Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”  are ca obiect de activitate promovarea artei spectacolului de animaţie, a creaţiei artistice, a sincretismului artei spectacolului de teatru prin conceperea şi prezentarea, în variate forme, a spectacolelor de teatru specifice acestei arte (păpuşi, marionete, obiecte, forme, etc.). Instituţia îşi desfăsoară activitatea pe baza conceptului de creaţie artistică în domeniul artei spectacolului de teatru şi urmareşte, prin programul artistic şi estetic pe care il oferă, să raspundă nevoilor şi cerinţelor comunităţii locale în domeniul artistic. Obiectivele instituţiei sunt, în principal: popularizarea teatrului de păpuşi ca gen teatral; afirmarea identităţii culturale naţionale prin arta spectacolului; promovarea excelenţei, a experimentului şi a inovaţiei creatiei dramaturgice şi spectacologice; promovarea concurenţei în domeniul ofertei culturale. Pentru atingerea acestor obiective, instituţia organizează şi susţine spectacole de teatru proprii sau în colaborare cu alte autorităţi şi instituţii şi promoveaza piesele şi textele de teatru reprezentative cuprinzând, pe langă poveştile tradiţionale pentru copii, şi creaţii ale dramaturgiei universale şi româneşti, de la clasici până la moderni. Spectacolele Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” se adresează, în primul rând, publicului tânăr - copii preşcolari şi şcolari, adolescenţi, liceeni.  Deschiderea spre lume, spre noi idei şi diferite curente a fost o constantă a activităţii artistice de atunci şi până astăzi. Pentru derularea acestor activităţi, instituţia a încheiat parteneriate de succes, la nivel local sau naţional,  cu instituţii publice precum UNITER, UNIMA, Ministerul Culturii din România, Primăria Municipiului Botoşani, Teatrul „Guguţă” Chişinău, Teatrul „M. Eminescu” Botoşani, Teatrul „Olga Cobileanscaia” Cernăuţi, Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti etc. Despre calitatea prestaţiilor păpuşarilor Teatrului „Vasilache” aduc mărturie numărul impresionant de spectacole şi spectatori, turneele din ţară şi din zece state europene şi cele peste 60 de premii şi distincţii câştigate la festivalurile organizate de teatre de profil, româneşti sau de peste hotare.

Insignă - România (minge handbal)

Federația Română de Handbal (F.R.H.) este forul ce organizează și conduce handbalul românesc. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii anului 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (Berlin - februarie 1920). Profesorul de educație fizică din Sibiu, Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu între 1910 - 1948) a fost în tribună la acel prim meci de handbal și a introdus handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase în 1912 la Leipzig cu sportul premergător handbalului numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu în 1913. În 1928 se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de handbal. Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6 - 4.  

Campionatele mondiale de handbal masculin s-au desfăşurat începând cu anul 1938, la intervale de 3 - 4 ani, dar şi cu întreruperi mai lungi, cauzate de război. În istoria handbalului mondial masculin România a triumfat de 4 ori, ocupând locul I şi medalia de aur, la următoarele ediţii; 1961 - R.F.G., 1964 - Cehoslovacia, 1974 - Franţa şi 1974 - R.D.G.. Într-un clasament general pe medalii pe întreaga perioadă de desfăşurare a Campionatelor mondiale de handbal masculin (1938 - 2011) România este pe un onorant loc 3, după cum poate vedea; locul 1 - Suedia - 4 aur, 3 argint şi 4 bronz, locul 2 - Franţa - 4 aur, 1 argint şi 3 bronz, locul 3 - ROMÂNIA - 4 aur, 0 argint şi 2 bronz.

 

Campionatele mondiale de handbal feminin s-au desfăşurat începând cu anul 1955. România a câştigat o singură dată locul I şi medalia de aur la ediţia din anul 1962 organizată în România. Într-un clasament general pe medalii pe întreaga perioadă de desfăşurare a Campionatelor mondiale de handbal feminin România este abia pe locul 8 cu 1 medalie aur şi două de argint. Au existat rezultate remarcabile şi în alte competiţii handbalistice internaţionale ale echipelor naţionale dar şi ale cluburilor, atat la masculin cât şi la feminin.  

 

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul.

___________ooOoo___________

UN CERTIFICAT DE ASIGURARE

Certificat de asigurare A.D.A.S - 1959

Administrația Asigurărilor de Stat 

Republica Populară Română

Câteva ornamente decorative periferice

de pe acțiuni poloneze

Detaliu vignetă de pe un certificat financiar american

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 3.11.2015