sâmbătă, 31 octombrie 2015

LISABONA - PORTUGALIA


Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și
arhitectură din capitala portugheză LISABONA, câteva trimiteri
poștale ilustrate din vremuri diferite, o insignă, un jeton, o monedă, 
o medalie, alte tipuri de bancnote lisaboneze și o acțiune locală.
Arcul de Triumf
Clădirea Parlamentului
Centrul Vasco da Gama
Gara de Est
Hotelul Fenix
Oceanariumul
Fațada Bisericii Conceicao Velha
Piața Camoens
Teatrul național
Turnul Belem
Monumentul Restaurației
Parcul Eduaro Setimo
Strada Augusta
Piața Libertății
Trimiteri poștale
Insignă locală
Jeton local
Monedă locală
Medalie locală
Bancota Casa de Moeda
Notgeld (bancnotă locală, de necesiatate)
Acțiune locală

***

VORBE DE DUH 
DE LA ÎNAINTAȘI 
Anatole France
nume real; Jacques Anatole François Thibaul
scriitor francez,
(16 aprilie 1844 - 12 octombrie 1924)
laureat al Premiului Nobel
pentru Literatură în anul 1921

______________xxx______________

CÂTEVA PLACHETE,
INSIGNE ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, medalia, poţi citi în articolul LE HAVRE - FRANŢA.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform DEX (Dicţionatului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor pesonalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Tudor Arghezi 130 de ani de la naștere 
1880 - 1967 - 2010
Gravorul acestei plachete este Constantin Dumitrescu 
de la Monetăria națională a României 
Tudor Arghezi (născut 21 mai 1880 Bucureşti şi decedat 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză, pamflete, precum şi literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestaţi din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul, din Argesis - vechiul nume al râului Argeş. Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei." La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Arghezi se manifestă şi ca un valoros critic de artă, luând apărarea pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă şi era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său. După izbucnirea primului război momdial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de PNL şi de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro Ungaria); a fost un susţinător al unirii Basarabiei cu vechiul Regat şi detesta alianţa implicită cu Rusia imperială. În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 – 1919 este închis un an, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autorităţile germane de ocupaţie. Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primeşte prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri şi premii iar în anul 1965 primește Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder, este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet naţional. În  1967 poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soţia sa, în grădina casei din Str. Mărţişor, cu funeralii naţionale. 

Insigna - Conducător doctorat
la Universitatea națională de apărare Carol I
Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".   
Doctor este un titlu academic într-un domeniu specific, conferit candidatului, numit doctorand, care a susținut cu succes teza de doctorat și a obținut diploma de doctor. Doctoratul constituie ciclul superior de studii universitare, a cărui finalitate este dezvoltarea cunoașterii prin cercetare științifică originală. Forma de învățământ poate fi cu frecvență (zi) și fără frecvență. Este de două tipuri: doctorat științific și doctorat profesional. Constă dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate, poartă denumirea de Doctorat. Durata ciclului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani. În situații speciale, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani si se încheie cu susținerea publică a unei teze, evaluată de o comisie de specialiști aprobată de senatul universitar al Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (I.O.S.U.D.). Pentru tezele de doctorat care dovedesc calități deosebite de creativitate și aduc contribuții importante la dezvoltarea cunoașterii în context internațional, se poate acorda una dintre distincțiile următoare:summa cum laude (excepțional), magna cum laude (foarte bine) sau cum laude (bine). Titlul științific de Doctor este acordat, prin inaintarea de catre Comisia de doctorat a Hotararii conducerii I.O.S.U.D. Ministerul Educației și Cercetării primeste de la I.O.S.U.D dosarul de doctorat și un exemplar al tezei de doctorat, în vederea validării hotărârii comisiei de doctorat de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Conferirea titlului de doctor se face prin ordin al Ministrului Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Este o cale lungă până la obținerea titlului științific de doctor, nu ca în România, unde se poate obține acest titlu, adeseori prin fraudare. Titlu academic de doctor nu trebuie să se confunde cu titlul de Doctor Honoris Causa.  Doctor honoris causa (doctor datorită meritelor), prescurtat dr.h.c., este un titlu onorific, acordat unor persoane eminente de către o universitate, o instituție de înalte studii sau de o organizație care le grupează pe cele două. Acest titlu se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice.

Insigna - Al III-lea Congres al sindicatelor din R.P.R. - 1953
(Republica Populară Română) 
Insignă - Al IV-lea Congres al sindicatelor 
R.P.R. - (Republica Populară Română)   
Sindicatele sunt asociatii care contribuie la aparărea drepturilor salariaților și promovarea intereselor profesionale ale acestora. Prima asociatie profesionala organizata in Romania a fost Asociația lucrătorilor tipografi din București, înființată la 1/13 octombrie 1858 sub numele de „Casa de prevedere și economii a lucrătorilor tipografi”. 
Insigna - Congresul sindicatelor 1966

Insigna - Uniunea Generală a sindicatelor din România
Uniunea Generală a Sin­dicatelor din România (U.G.S.R.) a fost un sindicat din perioada comunistă în România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data de 25 decembrie 1990. Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii, moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966 se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR). Sus am postat logo-ul U.G.S.R.. Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru. 
Orga­nul de presă al U.G.S.R. a fost publicația „Munca”.  
U.G.S.R. a fost reînființat la data de 9 februarie 2010 și a fost recunoscut ulterior de instanță care a dispus înregistrarea organizației în Registrul Special al Tribunalului București la data de 12 aprilie 2010.

Take Ionescu
Primul congres conservator democrat 3 februarie 1906
Take Ionescu (ortografiat şi Tache Ionescu) a fost un avocat, ziarist, politician şi prim-ministru al României. S-a născut la data de 13 octombrie 1858 la Ploieşti şi a decedat la data de 21 iunie 1922 la Roma, fiind bolnav de febră tifoidă. De-a lungul vieții a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan, Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viața politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu. Dumitru Ioan (cum a fost trecut în registrul de nașteri) a fost al doilea fiu al familiei de negustori din Ploiești, Gheorghe (Ghiță) și Eufrosina Ioan, care a mai avut alți trei copii: Constantin, Toma și Victor. Studiază la Liceul Sfântul Sava din București, după absolvirea căruia își continuă studiile absolvind Facultatea de Drept a Universității din Paris. Întors în țară a ales să devină avocat, înscriindu-se în baroul de Ilfov. În anul 1883 și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales deputat pe listele acestuia în Colegiul III-Ilfov. Părăsește Partidul Național Liberal în 1885, devenind membru al grupării liberale „Dizidența”. În urma eșuării diferitelor încercări de refacere a unității PNL, în anul 1891 Take Ionescu se alătură Partidului Conservator. În anul 1908 fondează Partidul Conservator – Democrat, al cărui președinte a fost până la moarte. Pe parcursul carierei sale politice, Take Ionescu a ocupat o serie de poziții ministeriale, cum ar fi ministru al instrucțiunii publice și cultelor (1891-1898), ministru de finanțe (1904-1907), ministru de externe (1912-1914) și în cele din urmă, președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922). S-a făcut remarcat prin calitățile sale oratorice, căpătându-și în epocă porecla de „Tăchiță Gură de Aur”. Take Ionescu a fost și un talentat ziarist, conducând sau colaborând la publicații cum ar fi Românul, Epoca, La Liberte Roumaine, Dreptatea, Timpul, Conservatorul, Acțiunea, Universul și Evenimentul. Între anii 1883 - 1898 a fost corespondentul  ziarului Times la București. Take Ionescu a fost un fervent susținător al intrării României în primul război mondial, de partea Antantei. De activitatea sa ca ministru de externe se leagă semnarea Păcii de la București din anul 1913, precum și punerea bazelor Micii Înțelegeri în anul 1921. A fost un sprijinitor activ al luptei pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor, militând în același timp pentru respectarea drepturilor minorităților naționale. Este înmormântat la Mănăstirea Sinaia.  

Aniversarea a 40 de ani 
de la înființarea Federației Române de Tenis
Federația Română de Tenis 19296 - 1969
Federaţia română de tenis (de câmp), fosta Federeaţie sportivă română de tenis este forul tutelar românesc care se ocupă de organizarea competiţiilor sportive specifice jocului de tenis de câmp. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de tenis. 
Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa,  tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet,  in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate clasele sociale,  indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874,  maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.

Insigna - Poligonul de experiențe al Armatei 
„General de divizie Ştefan Burileanu”
Placheta - Poligonul de experiențe al Armatei 
„General de divizie Ştefan Burileanu”
Cu o vechime de aproximativ 100 de ani Poligonul de experiențe al Armatei „General de divizie Ştefan Burileanu” (PEA) își desfășoară activitatea în aceiași localitate – Jegălia, județul Călărași. Aici se execută teste balistice şi de laborator ale tuturor tipurilor de muniţie de infanterie şi artilerie produsă în ţară, rezultatele acestora reprezentând garanţia incontestabilă a calităţii produselor româneşti. De asemenea, sunt testate loturile de muniţie şi explozibili din depozitele unităţilor militare pentru a se stabili, cu exactitate, dacă acestea îndeplinesc baremele de calitate necesare exploatării lor în deplină siguranţă. Se poate afirma că, de când în România s-au pus bazale unei producţii de armament şi muniţii în condiţii industriale, PEA şi-a adus constant contribuţia la perfecţionarea şi evoluţia acestora. 

România - Poligonul de experiențe al Armatei 
„General de divizie Ştefan Burileanu”
Actul de naştere al poligonului îl reprezintă Înaltul Decret Regal nr. 2502 din 10 iunie 1920, pentru aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei a XI-a tehnică din Ministerul de Război. La 1 octombrie 1925, s-a pus piatra de temelie a pavilionului administrativ al poligonului. În acelaşi an, sosesc din Franţa utilaje şi aparatură specifice de poligon, dintre care cele mai importante sunt: cronografe, velocimetre, aparate pentru balistică interioară, teodolite, micrometre şi alte aparate de măsură. Luna august a anului 1928 aduce debutul primelor activităţi specifice de poligon, cu încercarea unor focoase de fabricaţie germană. Parcă pentru a demonstra necesitatea verificărilor dinamice ale muniţiilor şi elementelor de muniţie, aceste prime încercări s-au soldat cu rezultate necorespunzătoare. Încă de la înfiinţare, P.E.A. a fost o veritabilă şcoală de pregătire a inginerilor militari în domeniul sistemelor de armament şi muniţie. Deasupra sunt postate logo-ul și steagul de identificare al acestei structuri militare.

________________ooOoo________________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ
DIN INDUSTRIA TEXTILĂ
CU CUPOANE DETAȘABILE
Titlu de Obligațiune Ipotecară la purtător de un milion lei
SOCIETATE PENTRU INDUSTRIA TEXTILĂ
Societate anonimă - Sediul București  
Obiectul; Industrie de Textile, 
Fabrică în com. Buhuși, jud.Neamț
Capitalul social lei 410.000.000 

Câteva vignete de pe acțiuni poloneze

Detaliu vignetă de pe o acțiune franceză

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 31.10.2015

Niciun comentariu: