O ISTORIE SUMARĂ A PREFACERILOR POLITICE ȘI MONETARE DIN GERMANIA

Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă, ca stat, Germania a apărut abia în anul 1871, sub conducerea cancelarului Otto von Bismark, înglobând partea de nord a Germaniei actuale – Confederația germană de Nord (dominată de Prusia), apoi Bavaria precum și diferite alte regiuni. 

Puterile aliate care au învins Germania nazistă în cel de-al doilea război mondial au împărțit în scopuri administrative țara și capitala) în patru zone de ocupație ce au existat în perioada 1945 – 1949. Această împărțire a generat crize majore, precum Blocada Berlinului între 1948 – 1949 și, mai târziu, ridicarea Zidului din Berlin. În 1949, liderul soviet Iosif Stalin a cerut reparații de război marilor întreprinderi, combinate și uzine din zona de ocupație vestică, lucru refuzat însă de liderul american Harry Truman. În replică, Stalin a creat un nou stat, care s-a proclamat Republica Democrată Germană, cunoscută popular ca Germania de Est. Până în anul 1990 au existat pe planiglob două state; Germania de vest (R.F.G. – Republica Federală a Germaniei) și Germania de Est (R.D.G. – Republica Democrată Germană), fiecare cu doctrina sa politică, fiecare cu monedă și bancnotă proprie. 

Reunificarea Germaniei a fost un eveniment care s-a înfăptuit oficial la data de 3 octombrie 1990, când teritoriul fostei R.D.G. (Republica Democrată Germană), proaspăt reorganizată în 5 landuri, a aderat la legile și constituția R.F.G.. 

Drapelul și stema RDG

Drapelul și stema RFG

Ca urmare R.D.G. a dispărut ca entitate statală, alipindu-se oficial la Republica Federală Germania (R.F.G.). Începând cu anul 1985 în R.D.G. începuse o criză economică, socială și politică. Procesul, care a culminat cu această nouă unire, este denumit “Die Wende” (întorsătura, schimbarea direcției din R.D.G.). Mai departe, aici. voi prezenta câteva aspect privind trecerea de la sistemul monetar al R.D.G. la cel al R.F.G.. Este recunoscut că nu a fost un proces foarte ușor. Ca preambul al unificării statale, cele două Germanii au anunțat, la începutul anului 1990, o uniunne monetară strict necesară, marca est germană încetând astfel să mai fie folosită ca mijloc de plată. Pe data de 1 iulie 1990, Germania de Est a demonetizat moneda curentă, în sensul că nu se mai puteau face plăți cu aceasta, și astfel a apărut o întreagă poveste. Ce se va face această masă monetară? Urmare a acestei acțiuni marca Germaniei de Est a fost înlocuită cu una dintre cele mai puternice monede ale lumii, marca  vest germană. Est-germani și-au dus bani lor la bănci pentru ai schimba în noua monedă. Schimbul s-a făcut în cuantum fix, la rată fixă de schimb, dar într-un maxim fixat pentru fiecare persoană în parte. Vechile bancnote și monede au devenit astfel lipsite de valoare. 

Câţi bani a fost? Nimeni nu ştie sigur acest lucru. Cantitatea s-a ridicat la multe tone de hârtie și metal, însemnând un număr nespus de miliarde de mărci ca valoare. De masa de monedă s-a scăpat ușor fiind introdusă foarte simplu la topire. Masa de bancnote a creat însă o spinoasă problemă. S-a ajuns la concluzia că cea mai economică, rapidă și ecologică formă de a scăpa de această uriașă masa de bancnote, ar fi îngroparea în pământ. Având în vedere că în apropierea orașului est-german Halberstadt era un buncăr subteran, autoritățile au decis îngroparea banilor în acest buncăr. Acest buncăr constă în 13 kilometri de galerii subterane, a fost construit în anul 1944 de evrei și alți deținuți politici din lagărul de concentrare Langenstein - Zwieberge, acolo intenționându-se construirea unei fabrici producătoare de piese de schimb pentru avioanele militare. Evenimentele politico-militare care au urmat nu au mai permis construirea acestei fabrici. Ultimul comandant al buncărului a fost ofițerul de poliție Hans-Joachim Buettner, astăzi pensionar, locuitor al orașului Halberstadt. Colonelul de poliție pensionar Buettner, unul din puținii, dar cu siguranță, fin cunoscător al catacombelor subterane a fost însărcinat cu misiunea secretă: să scape de bani. Buettner a fost ofițerul care împreună cu oficialii Băncii de Stat au planifica operațiunea. Planificarea consta în asigurarea logistică a operațiunii, securitatea și stricta confidențialitate. Mai departe expunerea este presărată cu citate din spusele colonelului pensionar Buettner. El însoțește ca ghid local grupuri de turiști nostalgici după vremurile trecute sau jurnaliști, căutători cu orice preț al senzaționalului, explicându-le răbdător:  "Au fost forate găuri mari în plafonul tunelului, s-au introdus banii şi apoi s-a turnat nisip și apă”, spune fostul colonel. 

"S-a aplicat această procedură pentru ca banii de hârtie să fie acoperiți şi să putrezească cât mai repede, dar am ştiut că procedura nu este cea mai potrivită. În anul 1990 banii a fost adus aici, în saci de pânză groasă, ei având următoarele dimensiuni: 60 de centimetri înălțime, 30 centimetri lățime și 20 centimetri grosime". Banii au fost transportați cu garnituri de tren dar și camioane grele. Operațiunea totală a durat aproape 18 luni. Colonelul își amintește că au fost aduși și baloți sigilați cu bancnote nou-nouțe de 200 și 500 de mărci, pe care mulți est germani și le-ar fi dorit în portofelul propriu, dar care au început a fi căutate și comercializate de colecționari și bișnițari ai timpurilor actuale. Deși operațiunea trebuia să fie păstrată sub strict secret, ea a răsuflat, iar locul a început să atragă curioși și nu numai. Doi hoți au fost prinși, deferiți justiției și condamnați exemplar. 

După mai multe furturi, Banca germană pentru reconstrucție, ca succesor legal al statului și Băncii est-germane, a ordonat ca bancnotele, estimate la aproximativ 100 de miliarde de mărci, în valoare nominală, să fie scoase din buncăr și arse într-o instalație de incinerare gunoi, ceea ce s-a și întâmplat. Chiar dacă toți banii a fost scoși și arși, buncărul rămâne un magnet pentru vânătorii de comori chiar și în aceste zile.  “Graffiti de pe pereți și sticlele de lichior goale atestă multe expediții în interiorul buncărului", spune Buettner, care locuiește actualmente în Halberstadt și are o parcelă de teren închiriat pentru vânătoare, chiar deasupra buncărului. 

După vreo zece ani germanii suportă o altă schimbare a masei monetare – introducerea monedei unice europene – euro (1 martie 2002).

***

O FOTO PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Nicolae Titulescu * 16.III.1882 - 17.III.1941

Mare jurist și diplomat român

Recunoștință pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor cu România

Nicolae Titulescu (născut la data de 4/16 martie 1882 la Craiova şi decedat la 17 martie 1941 la Cannes, în Franţa) a fost un cunoscut diplomat, jurist şi om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, de două ori președinte al Ligii Naţiunilor, precursoarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) de astăzi. Provine dintr-o familie de moşieri, părinţii săi fiind avocaţi.

 

Insignă - O.N.T. Litoral  România (Oficiul național de turism)

Până la instaurarea comunismului, interbelică turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente.  Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930.  A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism cu cele două secții ale sale – Carpați și Litoral), în parte au fost patronate şi de acesta. La nivel fiecărui județ existau Oficii județene de turism subordonate Oficiului național de turism, care aplicau în teritoriu politica de turism a regimului comunist.

Insignă - 150 de ani de la nașterea lui I.l.Caragiale

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Set 2 emblemă coifură 

militar în termen - perioada comunistă

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice,  siguranței naționale și autorității judecătorești la caschetă, bonetă sau bască.

Insignă - Motonava "Transivania"

România - O.N.T. Carpați (Oficiul național de turism)

Motonava "Transilvania" a fost o navă de pasageri construită în anul 1938 la șantierul naval „Burneister & Wein” din Danemarca, ce a fost lansată la apă pe data de 11 februarie 1938, iar la 26 iunie în același an sosește în portul Constanța. Nava avea următoarele caracteristici tehnice; deplasament - 6672 tdw, capacitate - 412 locuri, lungime - 128,55 m, lățime -  17,61 m, pescaj (partea scufundată în apă) - 5,70 m, înalțimea de construcție - 8,5 m, viteza - 25 noduri și echipaj - 146 membri. Nava a fost folosită de Serviciul Maritim Român pentru croaziere în mările Neagră, Mediterană și Roșie, oferind pasagerilor condiții de călătorie la standardele internaționale ale vremii. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a efectuat curse cu emigranți evrei către Haifa, pentru societatea „Aliyah” condusă, la București, de Eugen Meissner și Șamuel Leibovici. La sfârșitul anului 1941, când Anglo-Americanii au declarat război României, nava a fost blocată în Bosfor până în octombrie 1945, când și-a reluat cursele cu emigranți evrei către Haifa. Timp de peste 20 de ani a navigat în Marea Neagră, spre toate porturile acesteia,având la bord turiști români și străini dintre tovarășii de frunte, care i-au adus un loc de faimă în istoria marinei comerciale române. Uzura navei a condus-o apoi pe Dunăre, la Galați, inițial pentru reparații, dar costul acestora și lipsa de piese au transformat-o în navă școală pentru elevii academiei navale. 

La 9 septembrie 1979, din lipsa de remorcher disponibil nu i-a fost schimbat ancorajul în ciuda scăderii nivelului apei fluviului, astfel că la ora 8 și 15 minute s-a răsturnat în dana de nisip nr. 18 (km 150) de la Galați; nefiind nimeni la bord, nu au fost înregistrate victime. În anul 1983 s-a inițiat tăierea părții scufundate, reprezentând aproximativ 40% din corpul navei, restul rămânând la locul accidentului. În anul 2009 s-a organizat o licitație de către ministerul transporturilor pentru scoaterea și îndepărtarea restului epavei. 

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE 

ROMÂNEASCĂ DIN COOPERAȚIE

CU CUPOANE DETAȘABILE

Zece acțiuni nominative în valoare de 250 lei 1923

Societatea COOPERATIVĂ MILITARĂ

Câteva ornamente decorative periferice

de pe acțiuni franceze

Detaliu vignetă de pe o acțiune austriacă

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 06.06.2015