sâmbătă, 10 august 2013

INFO NUMIS MONDO - 32


1.  Autoritatea națională bancară marocană procedează la înlocuirea setului de bancnote aflate în circulație. Sus este postată noua bancnotă de 200 dirham 2013, iar jos cea veche, din anul 2002. 
Bancnota nouă ne prezintă chipul lui Mohamed al VI-lea, pe avers, și Marea Moscheie din Casablanca, pe revers.
Mohamed al VI-lea (născut 1963) este actualul rege al Marocului. El a urcat pe tron la data de 23 iulie, anul 1999, la moartea tatălui său, regele Hassan al II-lea. 
Marea Moschee Hassan II, aflata in Casablanca - Maroc, a fost terminata in anul 1993, dupa eforturi financiare imense si dupa o uriasa munca artistica. Moscheea Hassan II este cea de a doua moschee ca marime din lume, dupa cea aflata in orasul Mecca. Proiectata de catre arhitectul francez Michel Pinseau, construirea Moscheei Hassan II a inceput in luna iulia a anului 1986 pe un teren din apropierea mari. Moscheea a fost terminata definitiv abia la data de 30 august 1993. Lucrul care impresioneaza cel mai mult la Moscheea regelui Hassan II este forma si pozitia acesteia. Moscheea este ridicata pe o platforma plasata pe apele Oceanului Atlantic. Un detaliu unic in lume este faptul ca o parte a podelei moscheei este confectionata din sticla, oferind astfel inchinatorilor posibilitatea de a vedea sub ei apele oceanului. Inchinatorii care pot ingenunchia pe aceasta portiune, deasupra valurilor aflate in miscare sunt doar membrii familiei regale. O parte a tavanului moscheei este mobil, permitand, cu ocazia evenimentelor speciale, ca acesta sa se dea la o parte iar deasupra sa ramana cerul liber. Se poate spune  ca dorinta regelui Hassan II de a face o moschee in care credinciosii musulmani sa admire cerul si apele lui Dumnezeu a ajuns la indeplinire. Cu o inaltime de 210 metri, minaretul Marii Moschei Hassan II devine cel mai inalt edificiu din Maroc si cel mai inalt minaret din lume. Pe timpul noptii, un imens laser isi arunca lumina in directia orasului Mecca. Intreaga moschee a fost dotata cu aparatura modernă - incalzire din podea si usi electrice. Rezistenta cladirii la cutremure este si ea impresionanta. 
Bancnota veche prezintă chipurile lui Mohamed al VI-lea și Hassan al II-lea precum Marea Moscheie din Casablanca, pe avers, și Farul maritim El Hank din Casablanca, pe revers.
Hassan al II-lea (1929 - 1999) a fost rege al Marocului din anul 1961 până la moarte. A fost fiul cel mare al lui Mohammed  al V-lea, sultan și apoi regele Marocului (1909-1961) și soția lui Lalla Abla bint Tahar (1909 - 1992).
Farul maritim El Hank din Casablanca are o înălțime de 51 de metri și este construit la malul mării pe o platformă zidită, cu dimensiunile de 6,6 metri și 39 metri. Construcția lui a început în anul 1916, fiind dat în folosință pe data de 12 august 1920. Farul iluminează de 3 ori pe minut semnalând pe o distanță de 30 de mile marine. Cu ani în urmă farul era divers colorat, în prezent fiind colorat doar în alb simplu.   

2.  Continui să îți prezint alte monede euro, test sau de încercare emise de către state sau provincii ale unor state europene, membre, sau nu, ale spațiului comun al monedei euro. Aici încep prezentarea unei serii de monede de 2 euro dedicate landurilor germane.      
Stema Berlin
Berlin este un oraș-stat, capitala Germaniei, fiind cel mai mare oraș al țării cu aproximativ 3,4 milioane de locuitori și acoperind o suprafață de aproximativ 892 km². Berlinul este în același timp și unul din cele 16 landuri federale, având guvern de land propriu, numit „Senat”, prim-ministru (de land), constituție proprie și alte prerogative ale unui stat (land). Poziția sa pe hartă este aidoma unei insule/enclave înconjurată complet de landul Brandemburg. Este traversat de râurile Spree și Havel. Primarul Berlinului este în același timp și prim-ministrul guvernului de land. Sus am postat stema landului Berlin. Pe reversul monedei este prezentată clădirea Reichstagului german. 
Clădirea parlamentului german numită Reichstag este situată în centrul Berlinului, în cartierul Berlin - Tiergarten. Aici a avut loc prima adunare parlamentară din țările germane și apoi sediul parlamentulului Republicii de la Weimar. În noaptea de 27 spre 28 februarie 1933 clădirea parlamentului a fost cuprinsă de flăcări, sala plenară și unele încăperi învecinate au ars complet. A fost o incendiere intenționată care însă nu este clarificată nici până azi. Naziștii germani au luat incendiul drept pretext pentru impunerea politicii lor. După reunificarea Germaniei, în anul 1989, clădirea Reichstag este din nou sediul parlamentul Germaniei, numit  Bundestag. Clădirea a fost renovată și modernizată, ca să satisfacă noile cerinți. Începând din anul 1979 tot în această clădire are loc la fiecare cinci ani și întrunirea organului de stat Bundesversammlung ("Adunarea Federală"), pentru alegerea președintelui statului.
Stema Landul Saxonia  (Freistaat Sachsen)  (Swobodny stat Sakska)
Saxonia este un land german din estul țării, la granița cu Cehia și Polonia. Landul a fost reînființat după reunificarea Germaniei în anul 1990 și ocupă aproximativ același teritoriu cu regatul Saxonia, care a existat până în anul 1918. Landul se întinde pe suprafața de 18415 km.p., la o populație de aproximativ 4,1 milioane de locuitori și are capitala la Dresda (Dresden în germană). Sus am postat stema landului Saxonia. Pe reversul monedei este prezentată clădirea Palatului Zwinger din Dresda.
Palatul Zwinger din Dresda este o construcție în stil baroc, adăpostind o colecție prețioasă de obiecte de artă. Construcția în stil baroc a fost realizată în anul 1709. Inițial, fusese o clădire din lemn, îngrădită, care servea pentru turnire, întreceri ale cavalerilor la mânuirea armelor, un amfiteatru și alte distracții pentru curtea regală saxonă. Între anii 1710 și 1719 regele August cel Tare ordonă constructorului șef al regatului, Matthaus Daniel Poppelmann, să clădească palatul din piatră (gresie). În forma lui actuală, palatul va fi împodobit cu sculpturile lui Balthasar Permoser. Intre anii 1847-1854 va fi dechisă pe partea Elbei galeria de picturi realizată de către arhitectul Gottfried Semper. Palatul este puternic distrus in timpul celui de al II-lea razboi mondial. Prin efortul locuitorilor orașului, sub conducerea arhitectului Hubert Georg Ermisch, a început reclădirea palatului, între anii 1945-1946.   
Stema Landul Baden-Württemberg  (Baden-Württemberg)
Baden - Wurttemberg este un land situat în sudul Germaniei. Landul se întinde pe suprafața de 35752 km.p., la o populație de aproximativ 10,8 milioane de locuitori și are capitala la Stuttgart. La data redactării articolului nu reușisem să identific clădirea de pe reversul monedei. Sus am postat stema landul Baden - Wurttemberg.   

3.  Și autoritatea națională bancară braziliană procedează la înlocuirea setului de bancnote aflate în circulație. Sus este postată noua bancnotă de 5 reali 2013, iar jos cea veche, din anul 1994. 

Ambele bancnote prezintă pe revers efigia Republicii braziliene, iar pe revers egreta albă (egreta mare). 
Egreta mare este o specie protejata, in prezent fiind pe cale de dispariție datorita vanarii in trecut pentru penele ei ornamentale dar si in urma modificarilor habituale facute de catre om. Specia se acomodeaza greu cu prezenta omului in mediul sau de viata. Are înălțimea de aproxiamtiv 90 cm, un penajul alb uniform și un cioc alungit de culoare galben-portocaliu. Femela depune in lunile aprilie - mai, 3 - 4 oua albastru-verzui deschis, a caror clocit este asigurat de ambii parteneri. Puii ies dupa o incubatie de 25 - 27 de zile. Egreta mare se intalneste in anotimpul cald și în România, indeosebi in Delta Dunarii. Cuibareste prin intinderile de stuf, in locuri mai putin expuse inundatiilor, ferite de zgomot si de actiunea umana. Toamna se retrage pentru iernare inspre Marea Mediterana, unele exemplare ramanand in zona apelor neinghetate in regiunea estica a Deltei Dunarii, in iernile blande.

***

DOUĂ EPIGRAME 
DIN VIAȚĂ
Ștefan Cornel Rodean - Sibiu
colonel de artilerie în rezervă

POTRIVIRE DE CARACTER

Pe loc s-au înțels și iată
Că sunt sub pătură-mpreună,
Căci el e om dintr-o bucată,
Iar ea...  e bucățică bună.

PROBLEME

Te plângi că partenera ți-e bolnavă,
Deși e tânără, dar trebuie să-și spun
Că știu o situație mai gravă,
Cu-o soață prea bătrână... sănătoasă tun.

__________xxx__________

O PLACHETĂ, 
CÂTEVA INSIGNE 
ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).  
   
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Spartachiada de vară - DGSM ?- 1956

În onoarea domnului avocat M.Antonescu,
decanul baroului capitalei,
de către confrații săi
Ca suvenir de la banchetul dat în București
la 7 / 20 noiembrie 1903 

Plachetă - Telecomunicații militare - 120 
Nevoia comunicării la distantă a existat o dată cu începuturile societătii umane, însă conditiile n-au fost cele favorabile decât la începutul secolului al XIX-lea. În anul 1855 s-a înfiintat o scoală absolvită de primii 7 telegrafisti iar în primăvara anului 1873 au fost trimisi pentru documentare în Franta, Belgia si Austria ofiteri români, pe probleme referitoare la instruirea militarilor, la organizarea si functionarea primelor subunităti de telegrafisti. În acelasi an, pe 14 iulie, prin Înaltul Decret nr.1303 s-a hotărât ca în organica batalionului de geniu din armata noastră, în cadrul primei companii de minări să fie înfiintată si o sectie de telegrafisti militari, acesta fiind actul de nastere al transmisiunilor Armatei RomânieiSigur că în orice activitate umană, primul pas este cel mai greu. Iată însă cum a fost făcut acest prim si curajos pas în transmisiunile militare. "Sectiunea de telegrafisti militari" înfiintată la 14 iulie 1873 avea: 1 sef de sectie, 15 manipulatori, sefi de ateliere (sergenti sau caporali) si 30 lucrători telegrafisti. De perfectiunea pregătirii teoretice a telegrafistilor se ocupau atât ofiterii de geniu, cât si unii lucrători specialisti ai Directiei Postelor si Telegrafelor. Activitătile practice de specialitate se desfăsurau sub conducerea directă a comandantului companiei de minări, căpitanul Grigore Giosan, un destoinic si priceput ofiter, primul ofiter telegrafist din Armata României. Un pas important s-a făcut în anul 1874 când, prin Înaltul Decret nr.1132 din 28 mai, numărul sectiilor de telegrafie militară creste la patru, asigurându-se dotarea corespunzătoare a fiecăreia dintre ele. Sus am postat semnul de epolet al armei Transmisiuni. 

Campionatul RPR (Republica Populară Română) 
Cros pe echipe - Să întâmpinăm 7 Noiembrie
(Medalie sportivă din atletism)
La 25 octombrie 1917 (stil vechi) - 7 noiembrie 1917 (stil nou) are loc Marea Revoluţie Socialistă din octombrie în Rusia, care inaugurează în istoria lumii epoca trecerii de la capitalism la socialism. Revoluţia a fost numită din octombrie deoarece în Rusia ţaristă de pînă în 1917, conform calendarul vechi bisericesc, data era de 25 octombrie. Conform noului calendar introdus de sovietici în Rusia la 1917 data revoluţiei s-a modificat pe 7 noiembrie.

Cupa Irina Deleanu - București - 2005
(Medalie sportivă din gimnastica artistică)
Născută în aceeaşi zi cu Nadia Comăneci, Irina Deleanu (născută la data de 12 noiembrie 1975 în București) a ales să reprezinte România în competiţiile internaţionale într-o ramură puţin mai complicată a gimnasticii, cea în care se pot face acrobaţii cu obiecte în mână, gimnastica ritmică. Cea mai mare realizare a bucureştencei a fost medalia de bronz pe care a obţinut-o la Campionatele Mondiale din Belgia, din 1992

_________ooOoo_________

LIDERI POLITICI
PE BANCNOTELE LUMII
5 dolari 2001 - Australia
Henry Parkes (1815-1896) a fost un om politic australian.

Câteva vignete de pe certificate sau bonduri 
emise de către statul american Colorado

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 10.08.2013

Niciun comentariu: