Epaminonda's Blog.....: ianuarie 2025

Turnul Racef

Biserica Sfântul Bartolomeu

O intrare în localitate

Hotel Bartos

Turnul Espioca

Muzeul Casa Ayora

Arhitectură locală

xxx

"LA ARAT" - O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024

______________xxx______________

E.G.B. - Liceul teoretic "Elena Ghiba Birta" - Arad

Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” este unul din cele mai apreciate instituții liceale de învățământ din municipiul Arad, situat pe Bulevardul Dragalina , la nr.6. Clădirea, construită în anul 1880 în stil eclectic, a avut iniţial două nivele, fiind supraetajată mai târziu. La început şcoală de fete, în 1954 absolvă liceul şi prima promoţie de băieţi, dar la secţia serală. Numele liceului s-a schimbat de-a lungul timpului după cum urmează:

1919-1948 – Liceu de Fete „Elena Ghiba Birta” din Arad
1948-1954 – Şcoala Medie nr. 2 Arad
1959-1963 – Şcoala Medie nr. 2 „Olga Bancic” Arad
1963-1965 – Şcoala Medie nr. 2 Arad
1965-1970 – Liceul nr. 2 Arad
1970-1974 – Liceul de Cultură Generală nr. 2 Arad
1974-1977- Liceul Real-Umanist „Miron Constantinescu”
1977-1982- Liceul de matematică-fizică „Miron Constantinescu”
1982-1990- Liceul Industrial nr. 12 Arad
1990-2001- Liceul Teoretic „Elena Ghiba Birta” Arad

Din anul 2001 liceul a primit titulatura de Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”.
Colegiul național Elena Ghiba Birta din Arad își propune să devină un reper în materie de educație formală și nonformală, care să dezvolte profilul unor tineri cu personalitate autonomă și sistem de valori asumat, capabili să parcurgă cu succes rute academice, să se adapteze schimbărilor unei lumi multiculturale și globalizate, să se integreze pe piața muncii și să participe activ la viața comunității. Cu dăruire, profesionalism și responsabilitate, colegiul formează elevii oferind oportunitatea dezvoltării prin activități curriculare și extra curriculare de calitate, prin oferte educaționale atractive, beneficiind de un corp profesoral competitiv și de un climat de muncă colaborativ, exploatând noile tehnologii. Școala dispune de: 23 săli de clasă, 9 laboratoare (2 laboratoare biologie, 2 laboratoare fizică, 1 laborator chimie, 4 laboratoare de informatică conectate la internet, 7 cabinete de catedră, 1 cabinet medical, 1 cabinet asistență psihologică, 2 săli de sport, 1 bibliotecă (aprox 20000 volume), 1 cantină, 1 sală de festivități, 15 grupuri sanitare. Colegiul scoate periodic următoarele reviste: Mlădițe arădene, Enter, GScience și Revista Cercului Cititorilor Ne-Dispăruți. În anul școlar 2024 – 2025 colegiul are 2 clase de câte 22 copii în ciclul primar – clasa pregătitoare, 2 clase de 26 copii în ciclul gimnazial clasa a cincea (una franceză –engleză, cealaltă germană - engleză), 3 clase de 26 elevi ciclul liceal real (două mate-info și una stiințele naturii engleză) și 2 clase de 26 elevi ciclu liceal uman (filologie din care una bilingv).

Loja Concordia - Arad

Produsul de mai sus este o veche medalie care celebrează loja masonică Concordia din orașul Lipova, județul Arad. Cu toate că unii autori oferă informaţia conform căreia loja ar fi fost activă în perioada anilor 1871-1883, există informații care confirmă că loja era activă și în anul 1892. Unicul lucru cert este data constituirii acestei loji: 31 august 1871. O medalie a acestei loji se află (neexpusă) în custodia Muzeului Francmasoneriei din Londra. Este o medalie cu inel, din metal aurit. Pe aversul medaliei, central, este reprezentată imaginea în relief a zeiţei Concordia purtând o ramură de palmier în mâna dreaptă în timp ce în stânga ţine o fascie. De jur împrejurul aversului distingem înscrisul: „SCT. JOHANNIS □ CONCORDIA ORIENT LIPPA ∴”. Reversul prezintă textul „31. AUG. 00871”. Dedesubtul textului regăsim simbolurile masonice echerul şi compasul contrapuse. Întreg ansamblul reversului este împrejmuit marginal de două ramuri de măslin legate cu o panglică în partea inferioară.În religia romană antică,

Concordia era zeița care personifica armonia în căsătorie și în societate. Echivalentul ei grecesc este de obicei considerat ca fiind Harmonia. Adesea a fost asociată cu Pax ("Pace") deoarece reprezintă o societate stabilă. Concordia Augusta a fost subiectul unui cult imperial. Există numeroase inscripții dedicate acesteia în numele împăraților romani.

Lipova, în limba maghiară - Lippa, în limba germană –Lippa, este un oraș din județul Arad, care include și localitățile: Radna și Șoimoș, fiind situat pe ambele maluri ale râului Mureș, la intrarea acestuia în Câmpia Aradului, la poalele Munților Zarandului.Prima atestare documentară a orașului Lipova datează din anul 1314 sub denumirea de Lipva. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10313 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 11236 locuitori) dintre care: români – 86,85%, maghiari – 2,71%, romi – 1,19%, germani – 1,19% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului arădean Lipova astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 70,71%, romano catolici – 6,175, penticostali – 10,49%, baptiști – 2,16% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale acestui oraș sunt:

Muzeul Orășenesc Lipova înființat în anul 1952 și adăpostit în Castelul Misici, construit în secolul al XIX-lea
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, la a cărei ridicare a contribuit, potrivit tradiției, și domnul Țării Românești, Basarab I
La Ruga, monument de piatră și marmură ridicat în anul 1933 ce amintește de mișcările populare din anul 1744 îndreptate împotriva unirii cu Roma și împotriva stăpânirii habsburgice.
Vechea școală românească, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cuprinde elemente de stil baroc
Bazarul turcesc
Stațiunea balneo-climaterică Lipova, situată la o distanță de 3 km de centrul orașului, pe cursul pârâului Șistarovăț. Băile sunt recomandate pentru afecțiuni ale tubului digestiv și afecțiuni cardio-vasculare.
Mănăstirea și Biserica de pelerinaj “Maria Radna”
Cimitirul eroilor
Monumentul Eroilor Români și Francezi din Războiul pentru Reîntregire. Monumentul a fost înălțat în 1921 și se află la câțiva kilometri est de Radna, pe șoseaua către Deva. A fost restaurat în vara anului 2008.
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Opera comemorativă este amplasată în incinta UM 01191, fiind dezvelită la 7 octombrie 1990.
Cetatea Șoimoș, atestată documentar pentru prima dată în anul 1278.
Biserica “Buna Vestire”, ridicată în secolul al XVIII-lea

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta".

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.
xxx
În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

A.M.T.E. - 1928 - 500 kilometri ciclism

Se pare că A.M.T.E. este o prescurtare de la Aradi Munkas es Testedzo Egyes ceea ce în traducere aproximativă ar putea însemna Asociația generală a muncitorilor din Arad.

Studiind netul am aflat că în data de 1 iulie 1870 la Arad s-a înființat “Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad”, una dintre primele asociaţii de luptă a proletariatului din acest oraş, clădirea de pe strada Gheorghe Barițiu, nr.37, azi într-o stare avansată de degradare, dar încă frumoasă, ce poate fi încă admirată. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste. Pe fațada clădirii din Piața Catedralei, pe o placă de marmură albă, astăzi stau scrise următoarele cuvinte: “În această clădire s-a constituit la 1 iulie 1870 “Asociația Muncitorilor din Arad”, afiliată la Internaționala I-a condusă de către fondatorii socialismului științific K. Marx și Fr. Engles”. Sub egida acestei asociații se organizau diferite activități sportive.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

AniRUN Christmas Special - Animed Arad - ed.1 -22 ani

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția de alergare AniRUN din municipiul Arad.
AniRUN este o inițiativă caritabilă organizată de asociația de protecție a animalelor Animed Arad, un eveniment sportiv dedicat adopțiilor și sterilizărilor, promovării deparazitării, vaccinării și microcipării și care are ca scop secundar colectarea de fonduri pentru sprijinirea activităților zilnice ale asociației. În același timp susținem sportul și sănătatea. AniRUN este o competiție de alergare pe distanțe variabile: 1 tură x 400 metri, 5 ture x 400 metri, 10 ture x 400 metri și 23 de ture x 400 metri. Concursul are loc în Pădurea Ceala din Parcul Național Lunca Mureșului Arad.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Comisia de natație Arad

Natația este înotul practicat ca sport. Natația este un sport nautic și disciplină sportivă în care sportivii se întrec în mai multe probe care implică deplasarea în apă prin înot. Natația cuprinde mai multe ramuri sportive: înotul sportiv (competițional), polo pe apă, sărituri în apă, înot sincron. Pe lângă aceste ramuri ale natației ar mai putea fi incluse și altele, cum ar fi: înotul de fond (maratonul nautic), înotul subacvatic și înotul masters. Probe de înot sunt incluse și în competițiile de triatlon și pentatlon modern. Înotul sportiv sau competițional constă în parcurgerea anumitor distanțe în timp cât mai scurt într-un procedeu sportiv de înot, în bazine special amenajate. Activitatea competițională, este reglementată și se desfășoară sub tutela FINA (Fédération Internationale de Natation). Înotul de fond este înotul în ape deschise (engleză: open water swimming), în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane) și constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanțe. În România în 1912 a fost organizată prima ediție a concursului de fond pe Dunăre între Măcin și Ghecet (13 Km), iar în 1923 cursa s-a desfășurat între Brăila și Galați, devenind tradițională. Înotul subacvatic sau înot cu labele se practică cu labe de construcție specială de delfin aplicate pe picioare și cu tub de respirație, este o ramură relativ nouă, nu este sport olimpic, dar se organizează sistematic Campionate Europene.

A.C.C. Arad (Centrul de control aerian) - 20 ani

Produsul medalistic de mai sus este o veche și frumoasă insignă care celebrează existența de 20 de ani a Centrului de Control Aerian ce a deservit vechiul aeroport din municipiul Arad.

Clădirile vechiului Aeroport din Arad s-au dat în folosință în anul 1937, deși cu mult înainte pe acest teren aici au decolat-aterizat aeronave ale companiilor: Cerna, Cidna, Lares, Sarta, etc. Aeroportul Arad a fost primul la intrarea în țară dinspre vest. Pe lângă activitatea de transport, la vremea aceea, aeroportul avea un rol foarte important în activitatea de dirijare a traficului aerian. Despre clădirile vechiului aeroport nu există niciun fel de informații, dar ce se știe precis este faptul că astăzi municipiul Arad dispune de un modern aeroport situat la doar 4 kilometri vest de oraș. Actualul aeroport este situat la 4 km depărtare de centrul municipiului Arad, primul oraș important din România la intrarea dinspre Europa Centrală. El se bucură de o bună poziționare strategică, aflându-se în apropierea frontierei cu Ungaria, la 50 de km de punctul rutier – vama Nădlac și la 20 de km de Curtici – cel mai mare punct vamal pe căi ferate. Destinat transportului de pasageri și marfă în trafic intern și internațional, aeroportul deservește nu doar județul Arad, cu o populație de 409.000 de locuitori, ci întreaga regiune de vest a țării. Noul terminal (T2) este structurat astfel:

6 ghișee check-in cu acces facil de la intrarea în terminal
6 porți de îmbarcare, care permit îmbarcarea simultană a pasagerilor pentru destinații diferite
Salonul VIP
Salonul Mama și Copilul
Spațiu pentru fumători
Birou de informare
Spații generoase de parcare pentru lungi și scurte.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar dedesubt am postat fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din oraș, din vremuri diferite, dar și unele trimiteri poștale ilustrate.

Casa Iacob Hirschl

Biblioteca județeană A. D. Xenopol

Biserica romano catolică Aradul Nou

Antrepozitul Andreny

Monumentul Trinității

Casa cu farmacie la parter

Bustul lui Csiky Gergely

Biserica Roșie (Evanghelică-Luterană)

Biserica ortodoxă sârbă Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Vederi - Aradul Nou

Casa de raport a lui Kohn Jozsef

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crişana şi Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Județul se întinde pe o suprafață de 7754 kilometri pătrați, numără aproximativ 460000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Din punct de vedere administrativ județul se compune din;1 municipiu - Arad, 9 orașe - Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișineu - Criș, Nădlac, Curtici, Pâncota, Sebiș și 68 de comune. Sus am postat drapelul, harta şi stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului Arad, iar dedesubt fotografiilor câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Arad, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.