Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Săhăteni (denumită în trecut - Vintileanca sau Găgeni-Vintileanca) este o comună din județul Buzău care include și satele: Găgeni, Istrița de Jos și Vintileanca, fiind situată la poalele Dealurilor Istriței, în zona de câmpie piemontană. Prin comună trece comunicația rutieră DN1B (E577), drum național european ce leagă orașele Ploiești și Buzău. Comuna este traversată și de calea ferată București – Buzău și mai departe, fiind deservită de gara Săhăteni (fostă Vintileanca). La recensământul din anul 2011 comuna număra 3248 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3376 locuitori) dintre care: români – 96,85% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoine Săhăteni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,72% și restul – nedeclarată sau altă religie. În perioada comunistă, teritoriul comunei a făcut parte între 1950 și 1952 din raionul Mizil al regiunii Buzău și apoi între 1952 și 1968 din raionul Mizil al regiunii Ploiești. În anul 1968 comuna a fost arondată județului Buzău, în structura de astăzi. Comuna Săhăteni și zona limitrofă sunt renumite pentru plantațiile de viță de vie. Patru obiective din comuna Săhăteni sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local:

Situl arheologic de la Istrița de Jos, aflat în luncă, „la movilă”, cuprinde o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor, aparținând culturii Cerneahov, din secolul al IV-lea, precum și o așezare medievală din secolele al XVI-lea–al XVII-lea și o necropolă din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea.
Situl de la Săhăteni cuprinde, în mai multe locații, o așezare și o necropolă din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.), două așezări din epoca Bronzului (mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.), o necropolă din epoca fierului (mileniul I î.e.n.), o așezare medievală timpurie aparținând culturii Dridu
Conacul Gheorghe D. Hariton (monument de arhitectură datat 1930) din Săhăteni
Pepiniera Istrița (sfârșitul secolului al XIX-lea), aflată la est de satul Săhăteni, pe marginea șoselei către Buzău.

În curtea bisericii cu hramul “Sfântul Antonie cel Mare” din satul Găgeni a fost “ridicată de părinţi şi fraţi,” în anul 1990, o cruce “În amintirea sublocotenentului erou Burlacu C. Viorel, n. 26.XI.1967 – m. 29.XII.1989”, căzut în lupta pentru înlăturarea regimului comunist. Pe spatele crucii sunt săpate gânduri ale eroului. Alături se află o cruce ridicată în 1947, în memoria unui erou căzut în cel de-al Doilea Război Mondial.

În partea stângă a drumului ce duce spre Năeni, pe raza satului Săhăteni, s-a ridicat un monument dedicat eroilor, un obelisc ce are în vârf o cruce, aşezat pe un soclu cubic şi un postament în trepte, ornamentat cu steaguri şi însemne ale armatei. Pe latura stângă sunt înscrise numele marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pe spate găsim inscripţia, “Onoare eroilor căzuţi pentru patrie 1916- 1918”, iar pe latura dreaptă o altă inscripţie spune: “cinste vouă, eroi căzuţi pe câmpul de luptă 1941-1945”. Pe monument sunt înscrise numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale şi numele donatorilor pentru construcţia monumentului, în număr de 17.

În curtea şcolii din localitatea Vintileanca a fost construit un monument dedicat “Eroilor căzuţi în 1916-1919 pentru întregirea neamului” în bătăliile de la Turtucaia, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, înscrise pe laturi.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Medalia pionierească - Tot înainte!

(Muzică, creație literară și teatru)

După vârsta de 7 ani, copiii înscrişi în sistemul de învăţământ deveneau pionieri, scopul organizaţiei fiind: educarea noii generaţii în spirit comunist. Organizaţia ”Pionierii României” a luat naştere la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1947, pionierii au fost încadraţi în UAER - Uniunea Asociaţiilor de Elevi din Romania. Doi ani mai târziu, pe 30 aprilie 1949, în cadrul unei şedinţe festive la care a participat toată conducerea PCR, s-a decis înfiinţarea primelor detaşamente de pionieri, luând naştere astfel Organizaţia Naţională a Pionierilor. De la înfiinţare şi până în 1966, organizaţia pionierească era subordonata Uniunii Tineretului Comunist. Pionierii lui Ceauşescu participau la ”activităţi obsteşti” precum creşterea viermilor de mătase sau creşterea iepurilor. Prima conferinţă naţională a Organizaţiei Naţionale a Pionierilor a avut loc în 1966. Atunci s-au aprobat primele regulamente pioniereşti precum ”Statutul unitatilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România şi Regulamentul Consiliilor Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România”. În Statutul Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România organizaţia pionierească se prezenta drept ”o organizaţie revoluţionară de masă a copiilor”: "Organizaţia Pionierilor educă şcolarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei şi devotamentului nemărginit faţă de poporul nostru, faţă de Republica Socialistă România, faţă de Partidul Comunist Român, ajută pe toţi copiii să cunoască tradiţiile şi trecutul glorios de luptă ale poporului şi ale clasei muncitoare pentru eliberare naţională şi socială, să îndrăgească frumuseţile şi bogăţiile ţării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obţinute în construcţia socialismului”. Numărul elevilor înregimentaţi în organizaţia pionierească a crescut în fiecare an. Statisticile oficiale arată că, în 1984, în România existau 2.690.000 de pionieri. Pionier devenea, odată intrat în sistemul de învăţământ, orice elev care trecea în clasa a doua. Foştii şomi ai patriei transformaţi în pionieri primeau botezul cu surle şi trâmbiţe în ceremonii festiviste din care nu lipseau cântecele şi poeziile dedicate conducătorului iubit. În cadrul ceremoniei, elevilor le era înmânată de colegii mai mari din clasa a IV-a cravata roşie de pionier. Ceremonia implica şi depunerea jurământului. La 8 ani, elevii jurau cu mâna pe steagul RSR: "Eu, (numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăţ bine, să fiu harnic şi disciplinat, să cinstesc cravata roşie cu tricolor. Pionierii erau ierarhizaţi în funcţie de rezultatele la învăţătură şi disciplină. Cei buni erau făcuţi ”comandanţi” şi primeau şnururi colorate în funcţie de grad: şnur roşu pentru comandatul de grupă, şnur galben pentru comandat de detaşament ceea ce însemna comandat de clasă, şnur albastru pentru comandat de unitate, adică cel care conducea toată şcoală. Uniforma de pionier pe care elevii o îmbrăcau la toate ceremoniile festive cuprindea nu doar cravată, ci şi o serie de accesorii precum inelul de plastic pentru cravată, curea, pe a cărei cataramă se regăsea stema ţării, trese şi semne matricole. Pionierii aveau nu doar jurământ, ci şi legământ şi deviză aşa cum prevedea Statutul unităţilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România. “Voi învăţa şi voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului şi Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pioniereşti”, era legământul pe care îl rosteau în cadrul ceremoniilor elevii intraţi în rândurile organizaţiilor. ”Propăşirea societăţii socialiste”, ”înflorirea României socialiste” şi ”cauza partidului” erau termeni familiari copiilor de 8 ani, în timpul regimului ceauşist. “Pentru gloria poporului şi înflorirea Romaniei socialiste, pentru cauza partidului - inainte! Tot înainte”, suna deviza pionierilor români. Aproape în toate reşedinţele de judeţ şi oraşele mari s-au constituit începând cu 1949 case ale pionierilor. Acestea erau locurile în care se desfăşurau ceremoniile de primire în rândurile organizaţiei, dar şi alte evenimente festive.

Medalia pionierească - Tot înainte! (Cercetare științifică)

Organizaţia Pionierilor acorda atât distincţii individuale, cât şi colective elevilor fruntaşi la învăţătură. Meritele erau recunoscute prin trese, insigne sau titluri precum „Pionier de frunte”, „Pionier fruntaş în munca patriotică”. Unităţile şcolare cu merite deosebite primeau distincţii colective care constau în diplome precum „Unitate fruntaşă” sau „Detaşament fruntaş”. Anul 1989 a marcat aniversarea a 40 de ani de la crearea Organizaţiei Pionierilor. A fost anul în care comuniştii au dorit intensificarea activităţii ”de educare şi formare a copiilor în spiritul valorilor şi normelor moral-politice specifice omului nou al societăţii noastre socialiste, gata oricând să slujească cu devotament patria, partidul şi poporul, cauza socialismului şi comunismului pe pământul scump al patriei”. Cu prilejul anului aniversar la nivelul organizaţiei s-au luat în 1989 o serie de măsuri: ”La nivelul tuturor detaşamentelor şi unităţilor de pionieri vor fi intensificate acţiunile politico-educative pentru cunoaşterea temeinică, aprofundată de toţi elevii, a politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, a măreţelor realizări obţinute prin muncă eroică de poporul nostru, sub conducerea înţeleaptă a PCR, în anii socialismului, şi, cu deosebire, în perioada inaugurată de istoricul Congres al IX-lea al partidului, perioadă pe care întreaga noastră naţiune, într-o deplină unitate de gând şi faptă o numeşte cu dragoste, profund respect, aleasă preţuire şi vibrantă mândrie patriotică Epoca Nicolae Ceauşescu”. Organizaţia s-a desfiinţat în anul căderii comunismului. SURSA – NET: http://historia.ro/sectiune/general/organizatiile-de-pionieri-botezul-comunist-pe-2275850.html

Asociația Națională a Veteranilor de Război

29 aprilie - Ziua Veteranilor de Război din România

A.N.V.R. (Asociația națională a veteranilor de război) functioneaza pe baza Legii 49/1991; 44 si 68/1994; 303/2007 si 205/2008 si are personalitate juridica pe baza Hotarârii Judecatoresti nr.392/20.02.1990. Asociatia are filiale în toate judetele tarii si în sectoarele Capitalei, este membra a Federatiei Mondiale a Vechilor Combatanti (F.M.A.C.) cu sediul la Paris si participa la toate activitatile acesteia, iar la structurile sale au aderat: Asociatia Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", Asociatia Invalizilor de Razboi, Asociatia "Traditia Cavaleriei", Liga Navala Româna, Asociatia Cavalerilor Ordinului "Virtutea Aeronautica", Uniunea Veteranilor de Razboi, Veteranii de razboi din Ministerul de Interne s.a. Active în plan local, filialele judetene ale A.N.V.R., în colaborare cu organele locale si societatea "Cultul Eroilor", au renovat si ridicat un numar semnificativ de monumente dedicate ostasilor cazuti la datorie în razboaiele purtate de tara pentru libertate si unitate nationala. A.N.V.R. prin Comisia de memorialistica, a publicat 11 volume de memorii sub titlul "Veteranii pe drumul onoarei si jertfei", care s-au bucurat de aprecierea opiniei publice. Bucurându-se de atentia si asistenta Ministerului Apararii Nationale, A.N.V.R. a avut înca de la înfiintare un reprezentant al ministerului pe lânga asociatie, apoi s-a constituit Sectia asistenta pentru veterani de razboi, pentru ca la data de astazi sa existe Directia Calitatea Vietii Personalului, cu activitate distincta si în domeniul veteranilor de razboi.

În anul 1995 Guvernul a legiferat sarbatorirea în fiecare an, la Ziua Înaltarii Domnului Nostru Iisus Hristos, a "Zilei Eroilor", iar prin Hotarârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007, s-a instituit Ziua Veteranului de Razboi, care se sarbatoreste în fiecare an, la data de 29 aprilie. Cu aproape 20 de ani în urma A.N.V.R. însuma circa 900000 de membri: veterani, invalizi, vaduve de razboi si vaduve de veterani, iar la data prezentei nominalizari - 24 iulie 2012 - mai sunt aproximativ 45000 de veterani de razboi şi 150000 de vaduve de veterani. De la înfiintare si pâna la zi, presedintele asociatiei este generalul de armata în retragere Marin Badea Dragnea, luptator în cel de-al doilea razboi mondial, în ambele fronturi, invalid de razboi, reales în unanimitate la toate cele cinci Conferinte Nationale. De la strămoşii noştri romani am moştenit, printre altele, şi cuvântul ”veteran”, adică ostaş roman care după 25 de ani de serviciu militar era declarat cetăţean roman şi era împroprietărit. Pe teritoriul Daciei Romane aceşti veterani au avut o contribuţie determinantă în procesul etnogenezei poporului român.

În cursul întregii istorii medievale, voievozii români au cinstit vitejia ostaşilor eroi prin împroprietărire şi chiar ridicarea în ranguri boiereşti. La un sfert de veac de la mobilizarea oştirii pentru războiul de independenţă, în care s-au sacrificat zece mii de ostaşi din cei 58700 care au constituit Armata de Operaţii, regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor, a promulgat Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, titlul de ”veteran de război”. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ” Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Se instituie onorantul titlu de ”VETERAN DE RĂZBOI”. Regele Ferdinand I a mobilizat în 1916, la intrarea României în războiul sfânt de reîntregire, 11% din populaţia ţării, mai exact 883601 militari, iar biruinţa finală, care s-a încununat în România Mare, a fost plătită cu jertfa a peste 335000 morţi şi dispăruţi, a 75491 invalizi şi a 650000 morţi din rândul populaţiei civile. În vâltoarea luptelor primului război mondial, Ferdinand I cel Leal, a desenat personal şi apoi a instituit, cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul ”Mihai Viteazul”, răsplătind eroismul ofiţerilor în lupte, iar ostaşilor din tranşee le-a promis pământ, iar prin reforma agrară din 1921, un milion şi jumătate de familii au primit câte patru hectare din trupul ţării. Veteranii de război îşi strâng rândurile şi se organizează, la fel ca şi cei decoraţi cu ordinul ”Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea şi ridicarea de monumente, sub înaltul patronaj al reginei Maria, ia fiinţă Societatea ”Cultul Eroilor”. Veteranii de război şi-au adus o contribuţie semnificativă, de-a lungul anilor, la cinstirea memoriei celor căzuţi pe câmpurile de bătălii. În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea armatei României în cel de-al doilea război mondial, ţara a pierdut 794562 militari din care 92620 morţi, 33966 răniţi şi 367966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic. La 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul – Lege nr. 440 privind acordarea calităţii de ”veteran” foştilor luptători în războaiele din anii 1913, 1916-1919 şi 1941-1945, dar de unele drepturi se bucurau doar cei ce luptaseră în vest, nominalizaţi ca ”antifascişti”, dispărând din peisajul societăţii româneşti ”veteranii de război”. Reforma agrară prin care participanţii la cel de-al doilea război mondial au fost împroprietăriţi cu 1,1 hectare este anulată prin cooperativizarea agriculturii româneşti.

Pentru excelență

Ministrului Apărării Naționale al Românie - Nicolae-Ionel Ciucă

Produsul de mai sus este o medalie de merit conferită Generalului Nicolae Ionel Ciucă, ce deținea la momentul decernării funcția de Ministru al Apărării Naționale. Astăzi Nicolae Ionel Ciucă este un general român în rezervă, doctor în științe militare și politician, ce s-a născut la data 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj. Este căsătorit și are un copil. La capitolul educaţie şi formare enumăr:

Liceul militar Tudor Vladimirescu – Craiova
Școala militară de ofițeri activi Nicolae Bălcescu - Sibiu
Cursul perfecționare comandanți companii cercetare – Făgăraș
Academia de Înalte Studii Militare – secția arme întrunite – București
Cursul de stat major de tip brigadă – București
Cursul instructori menținerea păcii – Ankara, Turcia
Cursul de limbă engleză – Sibiu
Cursul JOINT – operațiuni multinaționale – București
Cursul de relaţii civil-militari din Europa de Est şi Asia Centrală, Hulburt, Florida, SUA;
Cursul de limba engleză - terminologie NATO, York Sr. John University
Colegiul de război, trupe de uscat, master în Studii Strategice, SUA
Cursul "Securitate şi bună guvernare" - Colegiul Naţional de Apărare
Curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale

Funcții îndeplinite:

comandant pluton Regimentul 26 Mecanizat "Rovine", Craiova
comandant pluton cercetare şi instrucţie la Batalionul 121 Cercetare, Craiova
ofiţer de stat major în Biroul operaţii, Batalionul 121 Cercetare, Craiova;
ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola
ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată "Rovine", Craiova;
şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab", Craiova;
şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie - rezervă strategică SACEUR
comandant al Batalionului 26 Infanterie - rezervă strategică SACEUR,
comandant al batalionului românesc participant la misiunea Enduring Freedom, Afganistan
comandant al batalionului infanterie participant la misiunea din Irak
şef operaţii, Brigada 2 Infanterie "Rovine", Craiova;
locţiitor al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor", Focşani;
comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor", Focşani; martie 2007
comandant Divizia 2 Infanterie "Getica", Buzău
şef al Statului Major al Forţelor Terestre;
locţiitor al şefului Statului Major General;
şef al Statului Major General
ministrul apărării naţionale
prim ministru
senator – președintele senatului
președintele Partidului Național Liberal

A primit numeroase distincții și decorații românești și străine dintre care enumăr:

Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler;
Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofiţer;
Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler;
Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Ofiţer;
Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler;
Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Comandor;
Ordinului Naţional de Merit al Republicii Franceze, în grad de Comandor;
Legiunea de Merit a Statelor Unite ale Americii, în grad de ofiţer;
Emblema Onoarea Armatei României;
Emblema de Onoare a Statului Major General;
Emblema de Onoare a Forţelor Terestre;
Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene;· Emblema de Onoare a Forţelor Navale;
Emblema de Onoare a Informaţiilor Militare;
Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii;
Emblema de Onoare a Logisticii;
Emblema de Onoare a Medicinei Militare;
Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru 15, 20 şi 25 de ani de activitate;
Emblema de merit "În Serviciul Armatei României" cls. a III-a;
Emblema de merit "În Slujba Păcii" cls. a III-a;
Emblema de merit "Ştiinţa Militară" cls. a I-a;
Titlul onorific de "Militar Veteran" pentru militari;
Medalia Naţiunilor Unite;
Medalia pentru Merit, SUA;
Medalia de Onoare a Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Statelor Unite ale Americii.

Mărturie de botez - Eracle născut 1898,

botezat de Eracle Dumitrescu 11 aprilie 1899

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Trupele de Geniu - România 140 ani * 1859 - 1999

Conform DEX, Geniul este o armă (specialitate militară) care se ocupă cu executarea unor lucrări de fortificaţii, drumuri, şanţuri, locaşe în teren pentru personal şi tehnică militară, cu construirea de poduri, diguri, baraje, puţuri pentru alimentare cu apă precum şi efectivele umane care fac parte din aceasta specialitate. Geniştii sunt trupe auxiliare foarte utile pentru realizarea succesului în luptă. Necesitățile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale, l-au determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe ceilalţi factori de decizie militară să pună bazele unor arme noi. În acest context ia fiinţa arma Geniului prin crearea în anul 1859 în Moldova a primei subunităţi române de geniu, Batalionul 1 Geniu, prin abrobarea data la 31 mai 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe Raportul Consiliului de Ministrii nr. 1902. Un an mai târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu. Primele batalioane de geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii. Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.

_______________ooOoo_______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII