Epaminonda's Blog.....: OPPACH

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea germană OPPACH,

districtul GORLITZ, landul SAXONIA, câteva vechi trimiteri

poștale ilustrate și o monedă locală.

Hotel

Gara

Trimiteri poștale ilustrate

Arhitectură locală

Monedă locală

xxx

"IMPORTURI"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

România descătușată

Produsul medalistic de mai sus celebrează opera (pictura) “România Descătuşată” realizată de Gheorghe Tăttărescu, ce se păstrează Palatul Cesianu-Racoviță. Alături de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza sau Theodor Pallady își face apariția, în ultima licitație de artă a anului 2021, și Gheorghe Tattarescu – creatorul unei picturi clasice de factură alegorică, pictor pașoptist, având legături strânse cu Revoluția Română din 1848, așa cum reiese din corespondența bogată pe care a întreținut-o cu revoluționarii și mai ales cu Nicolae Bălcescu. Tot Tattarescu este cel care a definitivat o operă care să conțină un mesaj spiritual și s-a situat în panoplia fondatorilor picturii militante din România, lăsând moștenire monumentalele opere „Renașterea României”, „Deșteptarea României” sau „11 februarie 1866 – România Modernă”. O emblematică operă din această serie este „ România Descătușată ”, scoasă la licitație pe 21 decembrie. Lucrarea împlinește 155 de ani și prezintă subiectul alegoric al României Moderne, care a fost pus pe pânză de Tattarescu în 3 variante: 2 în pictură în culori, dintre care una se află în colecția Muzeului „Gheorghe Tattarescu”, iar cealaltă într-o colecție privată. De remarcat la cea de-a treia lucrare, din licitație, este realizarea în griseuri, o tehnică foarte rar întâlnită în pictura românească, ce sugerează sculptura în pictură. Mai mult, se crede că opera „ România Descătușată” a fost pictată în scop de cadou de protocol pentru Filip de Flandra, fiu al regelui Leopold I al Belgiei, curtat de o parte a clasei politice românești pentru demnitatea de domnitor străin al Principatelor Române Unite, probabil remis prin intermediul consulului general al Belgiei în Principatele Române, Jacques Poumay, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Opera este realizată în ulei pe pânză, are dimensiunile 31 x 24 cm, este semnat şi datat dreapta jos, cu gri, "Tattarescu, 1866". Această operă reprezentativă pentru activitatea lui Tăttărescu a fost expusă în diverse acțiuni recente: Expoziția centrală "Notes on a Landscape", Artsafari, București, 2017; Expoziția "Tricolor", Muzeul de Artă Recentă, București și Expoziția "Perspectives", Europalia, BOZAR, Bruxelles, 2019.

Inițiat în ale picturii de către unchiul său, Nicolae Teodorescu (1786/1797-1880), fondator al Școlii de zugravi de la Buzău, tânărul Tattarescu avea să parcurgă un drum artistic prolific. După absolvirea Școlii de zugravi (1831-1837) va urma cursurile Academiei din San Luca (1845-1851), luând de asemenea și lecții particulare cu pictorul Natale Carta. Va realiza călătorii în Italia, Franța, Marea Britanie, Belgia și Rusia iar începând cu anul 1872 se va remarca în cadrul manifestărilor artistice de la București (Expoziția Amicii belelor arte 1872; Expoziția Artiștilor în viață, 1865, 1868, 1870, 1881; Expoziția Pinacotecii, 1888; Salonul Ateneul Român, 1890; Expoziția Retrospectivă a Artiștilor Români Pictori și Sculptori din ultimii 50 de ani, 1927), precum și în cadrul expozițiilor internaționale (Expoziția Universală de la Paris, 1867; 1889). Se va evidenția printr-o portretistică desăvârșită, alături de compoziții cu temă religioasă, istorică, mitologică sau alegorică, scene de gen și peisaje. Alături de portretistica revoluționară, pe care o tratează în preajma anilor 1848, artistul va aborda și tema idealului național, expusă în lucrări precum „Renașterea României” (1849), „Deșteptarea României” (1850; 1866; 1885), „Nemesis, zeița răzbunării” (1853), „Unirea Principatelor” (1857) sau „11 februarie 1866 - România Modernă”, inițiative ce îl vor poziționa pe artistul Tattarescu în rândul fondatorilor picturii militante românești.

Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era acesta

Așa trebui să sufere Hristos

și să învieze a treia zi - Luca 37 - 46 România 2007

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 2007, la Monetăria Statului, pentru a celebra Sfânta sărbătoare a Paștilor – Învierea Domnului Isus Hristos. Piesa este confecționată din argint, are forma rotundă cu diametrul de 37 milimetri, este confecționată din argint având titlul de 92,5%, cântărind 22 de grame și s-a realizat într-un tiraj de 3000 exemplare.

Învierea lui Isus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină - catolică, ortodoxă și reformată. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepția primilor creștini. Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare a mai multor biserici ale lumii, printre care și Biserica ortodoxă română. Învierea domnului este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul. Sus am postat o icoană ortodoxă ce redă Invierea lui Isus.

Prezint mai jos unele dintre cele mai frumoase obiceiuri de Pași păstrate în anumite zone ale României;

În Bucovina, fetele se duc în noaptea de înviere în clopotniță și spală limba clopotului cu apa neînceputa. Cu aceasta apa se spală pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.
In zona Campulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine-cuvanteze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.
La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.
O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii mai mici de 9 ani merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor "Sarbatori fericite!". La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
În Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat "hotii", cat si "pagubasii". Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
În Moldova, în dimineața următoare după noaptea Învierii se pune un ou roșu și unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conțină monezi, copii trebuie să-și clătească fața cu apă și să-și atingă obrajii cu ouăle pentru a avea un an plin de bogăție.

Iuliu Maniu 1873 - 1953

Iuliu Maniu - Testament - Martir al temnițelor comuniste

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat la Monetăria Statului în anul 2023 și el celebrează personalitatea lui Iuliu Maniu. Iuliu Maniu a fost unul dintre cei mai iluștri oameni politici din istoria României. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre. A fost un apărător devotat al democraţiei, împotrivindu-se tendințelor totalitare. S-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, iar din funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent a reuşit integrarea rapidă a administraţiei din Transilvania în cea a României reîntregite. Calitatea care l-a consacrat în prim planul scenei politice a fost moralitatea ireproşabilă, motiv pentru care era numit „sfinxul de la Bădăcin”. Iuliu Maniu a rămas în conştiinţa publică drept liderul permanent al opoziţiei, teren pe care nu a putut fi egalat. A dus o luptă neîncetată împotriva asupririi austro-ungare asupra Ardealului românesc, s-a manifestat ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, legionarismul, dictatura militară a lui Antonescu şi sovietizarea ţării de către autorităţile comuniste. “Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam și adevăr.” – a spus cândva Iuliu Maniu. Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici:

Material – compoziție: Argint cu titlul de 999‰ și aliaj de cupru
Forma: rotundă
Diametru: 60 milimetri
Greutate: 149 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj
Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj
Preț unitar de achiziție de la magazinele bucureștene ale monetăriei, inclusiv TVA: 1150 lei cea de argint și 465 lei cea din aliaj

Biografia lui Maniu a fost studiată în detaliu, fiind cunoscută celor pasionați de istorie. A fost lăudat ori criticat de istorici. Ca orice personalitate importantă generează controverse. Dacă părăsim însă domeniul istoriei savante, din perspectiva timpului prezent Iuliu Maniu poate fi evaluat ca o personalitate inspirațională, din cel puțin două motive. În primul rând, a luptat pentru apărarea intereselor românilor și a avut un rol importat în realizarea Marii Uniri. Nu a putut împiedica destrămarea României Mari în fatidicul an 1940, însă a acționat cu bună credință pentru reîntregirea țării. În al doilea rând, acum, când autoritarismul este din nou la modă, uitând lecțiile dureroase ale Secolului XX, Iuliu Maniu este un veritabil reper: a fost un democrat convins, iar rolul său în crearea imperfectei democrații interbelice românești a fost semnificativ. Ca orice om politic, a avut ezitări și calcule tactice eronate, însă Maniu, printr-o carieră politică de peste cinci decenii, a demonstrat că este un democrat veritabil. Pentru a argumenta calitatea lui Iuliu Maniu de personalitate inspirațională pentru societatea românească, sunt utile câteva considerații succinte asupra atitudinii sale politice în unele dintre cele mai tragice momente din istoria României. Caruselul geopolitic și militar al anilor 1938-1940 prin care așa-numitul „sistem Versailles” s-a prăbușit sub presiunea principalelor puteri revizioniste, Germania și Uniunea Sovietică, l-a găsit pe Iuliu Maniu izolat politic de către autocratul rege Carol al II-lea, dar tot mai preocupat de soarta țării. Și-a intensificat contactele cu reprezentanții Franței și Angliei și a tatonat, prin intermediari, și Berlinul, pentru a împiedica aducerea la putere a Mișcării Legionare de către Carol al II-lea. În fața raptului Basarabiei și Bucovinei de Nord Iuliu Maniu considera că România trebuia să reziste militar. În fața agresiunii sovietice, liderii politici tradiționali, „fosilele” cum le denumea Carol al II-lea, i s-au adresat acestuia cerându-i renunțarea la dictatură și constituirea unui guvern democratic. Oferta politică a fost refuzată, fiind urmată de abandonarea de către România a vechilor aliați și aruncarea oportunistă în brațele Germaniei naziste, în speranța care s-a dovedit deșartă a salvării granițelor și a domniei lui Carol al II-lea. Vestea Dictatului de la Viena l-a „umplut de lacrimi” pe Maniu, iar în 31 august 1940 le-a trimis lui Hitler și Mussolini o telegramă în care protesta „cu toată puterea sufletului” împotriva atribuirii către Ungaria a unei majorități de români. Mijloacele de a împiedica destrămarea României Mari, nu doar ale lui Maniu, ci chiar a puterilor democratice europene erau limitate. Prin urmare, Maniu și-a pus toate speranțele în britanici și americani, mizând pe victoria democrației împotriva regimurilor totalitare. Maniu era încredințat că puterea Germaniei naziste va fi nimicită în cele din urmă, deși chiar colaboratorii săi apropiați nu erau convinși de „realismul” Sfinxului de la Bădăcin, propunând reorientarea spre Berlin. Deși era îmbătrânit, Iuliu Maniu nu și-a pierdut vitalitatea, fiind motivat de idealul refacerii României Mari. Corneliu Coposu a fost însărcinat de Maniu să păstreze legăturile cu legațiile statelor democratice la București, fiind reticent față de inițierea oricăror contacte cu naziștii. Maniu considera just războiul lui Antonescu pentru redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord, însă a fost printre puținii oameni politici care s-au opus trecerii Nistrului de către Armata română, cerând la 18 iulie 1941 stoparea participării României la război, deoarece depășirea granițelor statului român reprezenta o „agresiune”. Antisemitismul regimului Antonescu era criticat, de asemenea, de Iuliu Maniu. Naziștii ar fi dorit arestarea lui Maniu, însă Ion Antonescu a refuzat o asemenea idee deoarece „și-ar fi ridicat țara în cap”. În anii 1942-1944 Iuliu Maniu era tot mai preocupat de viitorul României după încetarea războiului. A încercat să devină un interlocutor al britanicilor și americanilor, dorind să-i ocolească pe sovietici. Dar acest lucru nu mai era posibil, iar ideea unui guvern Maniu în exil, la Londra, nu era sprijinită de Winston Churchill, pentru a nu-i ostiliza pe sovietici. Din martie 1944 Maniu înțelege că nu se poate negocia ieșirea României din război fără a discuta cu sovieticii, implicit cu comuniștii din România. La 23 august 1944 România ieșea din războiul alături de Axă și se alătura Națiunilor Unite. Se despărțea de o putere totalitară, însă intra sub dominația alteia! Burton Y. Berry, reprezentantul Statelor Unite la București, transmitea în 15 ianuarie 1945: „Unicul partid cu cea mai puternică influență politică din țară este astăzi Partidul Național Țărănesc. Această poziție este, după cum se recunoaște, datorită locului pe care domnul Maniu îl ocupă în opiniile poporului român. Chiar opozanții lui îi admiră cu invidie integritatea, simplitatea și strania sa abilitate politică, care îl clasifică încă drept cea mai proeminentă figură politică din țară. Priza pe care el o are și acum la public s-a bazat pe fuziunea dintre concepția națională românească și cea a covârșitorului element țărănesc al țării”. Cu Armata Roșie pe teritoriul României, situația geopolitică a țării s-a schimbat radical. Durerea pierderii Basarabiei și a Bucovinei de Nord era atenuată doar de speranța redobândirii Transilvaniei. Maniu a adoptat cu prudență o tactică a rezistenței naționale în fața „eliberatorului sovietic”. Experimentatul om politic știa că, în pofida aversiunii sale personale față de ideile bolșevice, nu putea ignora factorul sovietic. Spera la o contrabalansare a puterii sovietice de către anglo-americani, iar pentru a atrage atenția asupra pericolului sovietizării a sprijinit ideea Grevei Regale (august 1945-ianuarie 1946). Maniu cerea, în esență, respectarea angajamentelor de la Ialta privind dreptul națiunilor est-europene de a-și decide singure destinul și organizarea de alegeri libere. Speranța lui Maniu era că anglo-americanii, informați asupra realităților din România, urmau să facă presiuni asupra lui Stalin. În realitate, între Marile Puteri a început să se instaleze pas cu pas logica sferelor de influență, iar România nu reprezenta un interes vital pentru anglo-americani. În contextul sovietizării și comunizării rapide a României, la 1 ianuarie 1946 Iuliu Maniu se întâlnește la București cu ambasadorul american la Moscova, Averell Harriman și cel britanic la Moscova, Archibald Clark Kerr, aflați în misiune pentru a rezolva criza politică generată de Greva Regală. Maniu le reproșează „abandonarea României”, încercând să obțină o confirmare privind intrarea în „zodia Ursului”. Liderii țărăniști au înțeles că au pierdut sprijinul occidental pentru a combate comunismul. Maniu nu s-a resemnat, a sperat că era o situație conjuncturală, așa cum a fost cea a supremației fascismului asupra Europei, încercând să găsească soluții pe termen lung. Trăia iluzia ca în relațiile cu Moscova poate pune bazele unei colaborări directe, în schimbul păstrării suveranității României. Alegerile din 19 noiembrie 1946 au reprezentat un mesaj lipsit de echivoc: prin falsificarea scrutinului sovieticii indicau dorința de sugrumare a partidelor democratice. Mai mult, prin faptul că Maniu s-a opus Tratatului de la Paris (februarie 1947), deoarece consacra pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, poziția lui era tot mai fragilă. Maniu este de acord ca liderii mai tineri ai PNȚ să plece în Occident pentru a desfășura campanii de informare privind situația „reală” din țară. Însă, la 14 iulie 1947 are loc înscenarea de la Tămădău, urmată de dizolvarea PNȚ și arestarea liderilor săi, în frunte cu Maniu. Cuplul de lideri Maniu-Mihalache este condamnat la temniță pe viață sub acuzația de „crimă de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare a ordinii constituționale, răzvrătire, insurecție armată.” A urmat detenția și decesul în întunecata temniță a Sighetului. A fost aruncat într-o groapă comună, din dorința unui regim de a șterge toate urmele unui patriot și democrat autentic. Printr-o stranie coincidență a istoriei, principalul său partener politic, Ion Mihalache, a murit tot în 5 februarie, în anul 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat. Sursa NET – Adevărul.ro – Florin Abraham

1 Martie 1905

Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. Inventivitatea comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile s-au zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni cauta cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea si ura, viata si moartea sau binele si raul.

In calendarul vechi, 1 Martie marca inceputul unui Nou An. Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb rosu, a fost creat cu rol de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca urarile de dragoste, sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul romanilor, venirea primaverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, stapanul fortelor naturii si al agriculturii.

Parnassius Apollo Rosenius - Fluturi din România

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat la Monetăria Statului și acesta celebrează Fluturele Apollo (Fluture Parnassius apollo rosenius). Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracterisitici tehnice:

Metal compoziție: argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
Forma: rotundă
Diametrul: 37 milimetri
Greutatea: 31,1 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj
Calitatea: proof
Tiraj: 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj
Preț unitar de achiziție de la magazinele monetăriei, cu TVA inclus: 440 lei cea de argint și 228 lei cea din aliaj

Fluturele Apollo este o specie montană euroasiatică, răspândită din vestul Europei (Spania) până în Siberia și Munții Tien Shan (China).În România au fost semnalate: subspecia Parnassius apollo transsylvanicus din Carpații Orientali, din peste 50 de locații și subspecia Parnasius apollo jaraensis din Munții Apuseni, de pe Valea Ierii. Acest fluture preferă pajiștile stâncoase, însorite, pe soluri calcaroase și pe care abundă Sedum album, planta gazdă pentru omizi.În prezent, fluturele Parnassius apollo (ambele subspecii) este pe cale de dispariție în România, ultimele semnalări datând dinainte de anul 1990. Cauzele dispariției sunt sărăcirea genetică, pierderea habitatului, modificările climatice și colectarea intensivă.

_______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII