Epaminonda's Blog.....: HILLEGERSBERG

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză HILLEGERSBERG, astăzi

cartier al orașului ROTTERDAM, provincia OLANDA DE SUD,

din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Sediul fostei primării

Vila Buitenlust

Biserica Hillegonda

Ruinele castelului și Biserica

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL VASLUI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Alexandru Ioan Cuza

Primăria Bârlad 200 ani 1820 - 2020

Alexandru Ioan Cuza - fiu al Bârladului 1820 - 1873

"...pentru suvenirile orașului Bârlad,

patria uitată a iubitului meu soț"- Elena Cuza"

Ziarul Semănătorul - 17 iunie 1873

Alexandru Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Galaţi, descinzând – cum ne spune I.G. Valentineanu – „dintr-o familie veche moldovenească, şi strămoşul său murise tăiat de turci pentru sentimentele lui naţionale.” A.D. Xenopol şi N. Iorga ne spun însă că doi din înaintaşii Domnitorului au pierit condamnaţi şi executaţi pentru sentimentele şi acţiunile lor patriotice – Dumitru (sau Dumitrache) Cuza, primul nume din neamul Cuzeştilor pomenit în documentele vremii şi Ioniţă Cuza, străbunicul lui Alexandru Ioan I. Sub domniile fanariote – aflăm tot de la Valentineanu – familia sa, ca multe altele, fiind prigonită, şi-a pierdut din strălucire şi a trecut în rândul familiilor „de a doua clasă”.Tatăl său este vornicul Ioan Cuza, iar mama este greacă, de origine genoveză, din Constantinopol, din familia Cozadin (sau Cozadini), despre care Xenopol spune că s-ar fi numit Sultana şi că nu vorbea româneşte. A copilărit la moşia părinţilor, din localitatea Barboși, situată aproape de orașul Galați. Şi-a început studiile la pensionul Cunin din Iaşi, laolaltă cu Alecsandri, Matei Milo, Al. Mavrocordat, Kogălniceanu şi alţii. În 1831 este trimis la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile liceale. Aici şi-a luat bacalaureatul, după care a încercat să urmeze medicina, dar a trebuit s-o abandoneze în scurt timp, întrucât nu suporta disecţiile. Se înscrie apoi la drept, dar se pare că nu-şi termină studiile. Întors în ţară – după relatările lui Bolintineanu – se înrolează ca ofiţer în armată, unde nu rămâne pentru multă vreme, îşi dă demisia şi „trăi când liber, când director la un minister în Iaşi, când preşedinte de tribunal sau prefect la Galaţi unde îşi avea casa părintească.” La scurt timp după întoarcerea în ţară se căsătoreşte cu Elena Rossetti, fiica postelnicului Iordache Rossetti (30 aprilie 1844.) Participă la revoluţia de la 1848, fapt pentru care este exilat. În legătură cu aceasta aflăm de la Bolintineanu că „Alexandru Cuza, exilat afară din ţară, cu alţi soţi ai săi, reintră în Moldova după urcarea pe tron a lui Grigore Ghica.” Acesta-l numeşte mai întâi director al ministerului de interne, apoi pârcălab (prefect) la Galaţi. Rămâne pârcălab până în timpul căimăcămiei lui Vogoride, când îşi dă demisia, ca semn de protest pentru măsluirea alegerilor pentru Divanul Ad-hoc din Moldova. Demisia, care a avut un puternic răsunet în Galaţi, în întreaga Moldovă, chiar şi în străinătate, îl dezvăluie pe omul Alexandru Cuza în ochii naţiunii într-o aură de onestitate, verticalitate, demnitate, curaj şi înalt patriotism. De aceea fusese rostit cu speranţă numele său, atunci când progresiştii din Adunare, deşi aveau mai multe propuneri pentru Domnie (V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negri), „…în ultimul moment se gândiră la o persoană care, din pricina poziţiei sale în stat şi a cunoscutului său caracter cavaleresc, hotărât, fără de cruţare faţă de prejudecăţi, li se păru în stare să exercite cu putere stăpânirea, în cazul când alegerea ar cădea asupra-i” (N. Iorga – Istoria poporului românesc, vol.4, partea 1.) Cuza a fost propus candidat pe 4 ianuarie 1859, iar a doua zi, pe 5 ianuarie, „…toţi membrii prezenţi ai Adunării, chiar şi mitropolitul, până atunci duşmănos, votară plini de entuziasm, dar mânaţi de interese de partid şi de socoteli, pe Alexandru Ioan I-iu care ajunse astfel Domn al Moldovei înăuntrul Principatelor Unite.” (N. Iorga – Istoria poporului românesc, vol.4, partea 1.)„Alegerea lui Alexandru Cuza domn al Moldovei – ne dezvăluie, din vâltoarea evenimentelor, Bolintineanu – făcută cu câteva zile înainte de alegerea Domnului Ţării Româneşti, fuse pentru românii munteni ocazia de a se gândi serios la marile interese de unire şi de tărie naţională.” Şi muntenii s-au gândit. Aşa se face că la 24 Ianuarie, adică la nici două săptămâni de la alegerea sa în Moldova, Cuza fu ales Domn şi al Ţării Româneşti, chiar dacă pentru aceasta a fost nevoie să se înfrângă opoziţia majorităţii membrilor Camerei Elective de la Bucureşti, prin presiunea străzii. Dubla alegere a lui Cuza pe tronurile celor două Principate surori a constituit un mare motiv de bucurie atât în Muntenia cât şi în Moldova. Nici buzoienii nu fac excepţie de la a-şi manifesta entuziasmul în acele clipe de mare încărcătură emoţională şi de înaltă simţire patriotică. Un studiu documentat al trecerii lui Cuza-Vodă prin Buzău îl face Pr. Gabriel Cocora, în cartea „Pentru libertate şi unitate”, apărută în 1983 la editura Litera. Articolul, intitulat „Frământări politice buzoiene în jurul Unirii Principatelor”, este inspirat din presa vremii („Românul” şi „Steaua Dunării”), dar şi din documente din perioada respectivă. De aici aflăm că, în drumul său către Bucureşti pentru a-şi lua în primire şi partea aceasta de domnie, Voievodul are de gând vadă oraşele Focşani, Buzău şi Ploieşti. Conform programului iniţial, la Buzău ar trebui să se oprească pe 5 februarie doar pentru a prânzi. Felul entuziast cu care a fost primit însă îl fac să-şi schimbe planul şi să rămână aici peste noapte. Primirea ce i-a fost făcută a fost grandioasă. A fost întâmpinat de sute de locuitori ai districtului încă de la graniţa acestuia, iar de la Poşta Câlnău, a fost preluat de un grup de 200 de tineri călăreţi, care l-au însoţit până la intrarea în oraş. La porţile Episcopiei primeşte onorul de la escadronul de cavalerie comandat de maiorul Filipescu şi a intrat în Catedrala Episcopală în aclamaţiile mulţimii. În Catedrală a fost primit de către „bunul patriot: episcopul Filotei” şi a ascultat discursul emoţionant al profesorului Seminarului, D. Racoviţă. De aici, domnul a fost condus în Platul Domnesc din incinta Episcopiei, unde l-a întâmpinat o delegaţie formată din douăsprezece doamne, în numele cărora Irina Marghiloman a ţinut un minunat discurs. Se mai menţionează faptul că în seara aceea, tot oraşul a fost luminat, s-a circulat cu torţe pe străzi, au cântat lăutarii, s-a strigat şi s-a aclamat, într-un entuziasm demn de un astfel de eveniment. A doua zi, în jurul orei 11.30, domnul a plecat spre Ploieşti, pe strada mare, „inundată de florile ce se aruncau de pe toate ferestrele.” Cu siguranţă, Domnului i-a plăcut Buzăul ca oraş şi simpatia cu care a fost primit la prima vizită, însă nu acesta a fost motivul pentru care revine pe 23 ianuarie 1860, ci pentru că îi ajunsese la ureche faptul că lupta electorală luase o turnură nedorită, antinaţională, separatistă chiar şi că se încerca, de către administraţie şi justiţie, împiedicarea de la vot a susţinătorilor candidaţilor forţelor progresiste pentru Adunarea Naţională. De aceea, pe parcursul acestei a doua descinderi la Buzău, Vodă Cuza, are două întrevederi cu preşedintele tribunalului – căruia îi cere să respecte legea electorală şi, pe cât posibil, să extindă, nu să limiteze numărul participanţilor la vot – şi una cu Ion Marghiloman, unul din liderii progresişti de aici. La fel ca şi în urmă cu un an, Domnitorul este primit şi găzduit tot în palatul domnesc, din incinta Episcopiei. Şi această a doua vizită ne-o înfăţişează cu aceeaşi acurateţe de cercetător neobosit al trecutului, tot preotul Gabriel Cocora în lucrarea amintită mai sus. Domnia lui Cuza, care nu a ţinut decât şapte ani, a fost una zbuciumată dar fructuoasă. Iată sintetizată în câteva fraze, de către Ioan G. Valentineanu, în memoriile sale, mare parte din realizările domniei lui Alexandru Ioan Cuza: „El dezrobi poporul rural de clacă; el dete egalitatea de drepturi; el stărui a se face unirea ţărilor; el decise secularizarea mânăstirilor zise închinate, cerută în toţi timpii ca şi în 1848, Pe consulii puterilor străine, Cuza-Vodă ştiu a-i ţine în frâu. Cutezanţa lor patentată până la impertinenţă, intrigile, cabalele şi toată influenţa lor, Cuza le-a sfărâmat. Sub Domnia lui, România s-a bucurat de prerogativele unui stat suveran. În istoria naţiunii române, numele lui Alexandru Ioan Cuza I-iul, va ocupa una din paginile cele mai frumoase şi se va cita alături cu al Domnilor mari care au ilustrat ţara şi Domnia Română.” Dacă mai adăugăm la acestea şi reforma statului, reforma armatei, a învăţământului, reforma juridică, cea administrativ-teritorială, începerea construcţiei primei căi ferate (Bucureşti - Giurgiu) şi altele, avem în faţă tabloul complet al consolidării pe principii moderne a tânărului şi fragilului stat român. Pentru a izbândi a dizolvat de două ori Camerele legiuitoare şi a schimbat nenumărate guverne, dar a rămas consecvent ideii de reformă, de înnoire, de progres şi de dreptate socială. Uneltirile împotriva sa se intensifică şi devin din ce în ce mai virulente, mai ales după împroprietărirea ţăranilor, în 1864. Prin această măsură, care corespundea oarecum cerinţelor Convenţiei de la Paris, Domnul a reuşit să-şi ridice împotrivă întreaga boierime, care se simţea lovită puternic în interesele sale. Aşa se face că în vare anului 1865, pe când domnitorul se afla la băi, în Bucureşti au fost generate mişcări de stradă, pe parcursul cărora s-a recurs la provocări, care au dus la utilizarea armelor împotriva mulţimii. Uneltirile ce aveau drept scop înlăturarea sa de pe tron au continuat, atrăgându-se în coaliţia ce se formase împotriva sa şi care se consolida continua şi oameni din armată, pe care domnul o credea fidelă şieşi. Acestora li se mai adăuga şi marea criză financiară care golise visteria ţării şi lăsase slujbaşii statului neplătiţi cu lunile. Toate aceste culminară cu obligarea sa de a abdica, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, când un complot, pătrunse în apartamentele domnului, cu sprijinul gărzii palatului şi al unor ofiţeri de rang superior din armată. Cuza a semnat actul de abdicare fără să se opună. A acceptat cu durere în suflet, dar cu demnitate, să se retragă şi să lase locul unui domn străin, aşa cum afirmase de multe ori anterior în declaraţii publice. Mai mult chiar, ulterior, când, după unele declaraţii ale contemporanilor, i s-ar fi propus de către Franţa, în două rânduri, sprijin pentru a reveni pe tronul României, a refuzat categoric, spunând că nu va consimţi niciodată să intre în ţară printr-o intervenţie străină. După abdicare a trăit în exil în Franţa, Austria, Germania, alături de soţia sa Elena Cuza, care a trecut cu vederea toate greşelile omului Cuza, dar a ştiut să respecte cu sfinţenie calităţile Domnitorului. Cuza moare la 2 mai 1873 la Heildelberg, iar rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi înmormântate cu mare cinste la Ruginoasa, la 29 mai 1873 (conform memoriilor lui Ioan A. Valentineanu.) Meritul realizărilor sale este cu atât mai mare cu cât, a întâmpinat o permanentă opoziţie din partea majorităţilor forţelor politice ale vremii, n-a avut partizani politici şi nici prea mulţi prieteni.

Bârlad este un municipiu din județul Vaslui. Până la instaurarea regimului comunist Bârladul a fost reședința județului Tutova. În anii 1950, Bârladul devine reședința regiunii Bârlad, una din cele 15 regiuni care formau Republica Populară Română. La acea dată doar Suceava, Iași, Bacău și Galați beneficiau în Moldova – alături de Bârlad – de statutul de oraș regional. Ulterior, Bârladul pierde statutul de reședință de regiune, devenind centrul unui raion din regiunea Iași. Reîmpărțirea administrativă a țării din anii 1968 în județe situează orașul în județul Vaslui. Municipiul Bârlad se situează, din punct de vedere geografic, aproape de intersecția paralelei de 46º latitudine nordică cu meridianul de 27º longitudine estică, în zona de contact dintre dealurile Fălciului la est și colinele Tutovei la vest. Orașul este așezat pe valea consecventă a râului Bârlad (de unde a împrumutat și denumirea).Analizând geneza localității, geograful Vintilă Mihăilescu apreciază Bârladul ca târg de vale tipic. Altitudinea maximă din aria urbană este de 172 m, iar cea minimă de 89 m. Cercetările arheologice de pe raza orașului au scos la lumină urmele unor activități meșteșugărești cum ar fi reducerea minereului de fier și obținerea fierului din solurile feruginoase locale, fier din care se realizau în ateliere specializate diferite obiecte și unele unelte agricole, datând din secolele al XI-lea – al XII-lea. Însă tot pe raza orașului au fost surprinse și urmele unor activități de obținere și prelucrare a fierului, mult mai vechi, încă din secolele al IV-lea – al V-lea. În aceeași așezare a fost descoperit cel mai mare centru meșteșugăresc de prelucrare a cornului de cerb din sud-estul Europei, datând din aceeași perioadă. De altfel urme ale unor străvechi civilizații au fost identificate pe raza orașului atestând un înalt nivel de dezvoltare încă de acum 7000 de ani. Dimitrie Cantemir crede că Paloda din Geografia lui Ptolemeu ar putea fi actualul Bârlad. Intensa activitate meșteșugărească a dus la dezvoltarea economico-socială timpurie a localității care a devenit centrul politico-administrativ acelui stat medieval cunoscut în izvoarele vremii sub numele de Țara Berladnicilor („Terra Berladensis”, cum apare în unele izvoare bizantine și în unele acte emise de cancelaria papală). Un document important ce menționează orașul este cel emis de către domnitorul Alexandru cel Bun (1400–1432), care atestă existența unui târg la Bârlad și prin care dăruie vama târgului Mănăstirii Bistrița, pentru întreținere. Apariția timpurie a târgului se datorează așezării sale la răscrucea dintre drumurile comerciale care legau centrul și nordul Moldovei cu lumea bizanțului și cea orientală. Faptul că aici se desfășura o puternică activitate economică și comercială explică prezența delegației de negustori bârladeni la marele Congres bisericesc de la anul 1418 ținut în Elveția, așa cum menționează documentul acestui Congres cunoscut sub numele de "Contizilium Buch". Orașul Bârlad, fiind așezat în mijlocul Țării de Jos a Moldovei, pe axul invaziei tătarilor, a fost prădat și ars de aceștia în anii 1440, 1444 și 1450. În perioada medievală, ca urmare a condițiilor istorice vitrege și asezării geografice, Bârladul a cunoscut când perioade de progres, când perioade de decădere și regres datorită deselor incursiuni militare ale tătarilor, turcilor, cazacilor, polonilor, etc. În anul 1802, după cutremurul cel mare, consemnat de documente, au fost dărâmate cele mai vechi monumente din oraș, unele dintre ele trebuind să fie reclădite din temelii. Calamitățile s-au repetat de mai multe ori în decursul anilor, culminând cu marele cutremur din 1940 care a distrus jumătate din clădirile orașului. În anul 1822, Bârladul a fost ars și jefuit de turci după înăbușirea răscoalei eteriștilor (luptători pentru independența Greciei), cu care moldovenii au simpatizat, iar în anul 1826 o parte a târgului este mistuită de un puternic indendiu. Cu toate aceste vicisitudini, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, orașul se reclădește și se repopulează, reluându-și locul de centru comercial și creându-și premizele viitoarei sale dezvoltări economico-sociale. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 55837 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 69066 locuitori), dintre care: români – 86,73%, romi – 1,66% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului vasluian Bârlad astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,94% și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele atracții turistice ale orașului sunt: Colegiul național “Gheorghe Roșca Codreanu”, Muzeul “Vasile Pârvan”, Cetatea de pământ (1476 – ctitor Ștefan cel Mare), Teatrul “Victor Ion Popa”, Parcul Teatrului, Palnetariul, Grădina zoologică, Liceul teoretic “Mihai Eminescu”, Liceul tehnologic “Petru Rareș”, Sinagoga, Pavilionul expozițional “Marcel Guguianu”, casele: Sturdza, Tuduri, Bulbuc, Silvian, Șuțu, Roșie și Gheorghe Gheorghiu-Dej, bisericile: Sf. Gheorghe”, „Sfinții Voievozi”, „Sfântu Dumitru”, „Sfântul Spiridon si Buna Vestire”, „Vovidenia si Sfânta Paraschiva”. În oraș sunt un număr de 43 de unități de învățământː 23 grădinițe; 12 școli și 5 licee. Mai jos enumăr câteva personalități care s-au născut sau au trăit o vreme pe aceste meleaguri:

Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și a statului național România
Elena Farago, poetă (1878 - 1954)
Nicolae Tonitza, pictor (1886 - 1940)
Ion Dimitriu-Bârlad, sculptor (1890 – 1964)
Ștefan Procopiu, fizician, profesor universitar, inventator (1890 - 1972)
Grigore Gafencu, om politic, diplomat, ziarist (1892 - 1957)
Victor Ion Popa, om de teatru și litere (1895 – 1946)
Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist (1901 - 1965)
Valeriu Lazarov, producător de televiziune (1935 - 2009)
Constantin Aur, pilot de raliuri (născut 1963)
Andreea Răducan, gimnastă, jurnalistă sportivă (născută 1983)

Concursul vinurilor din Moldova - Vaslui 1982

Ediția a VI-a a Zilelor viei și vinului - aprilie 1982

Produsul medalistic de mai sus este o medalie care s-a realizat în anul 1982 cu ocazia Concursului de vinuri de la Vaslui. Medalia este confecționată din tombac aurit (pentru locul I), are forma rotundă, cu diametrul de 60 milimetri și este gravată de Constantin Dumitrescu. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat capul de bour, simbolul heraldic al Moldovei, suprapus peste două săbii încrucișate. Periferic circular, pe conturul medaliei, este aplicată inscripția: “CONCURSUL VINURILOR DIN MOLDOVA – VASLUI - 1982”. În câmpul central al reversului este reprezentat un scut despicat, care are în partea stângă jumătate de strugure, în cea dreaptă jumătate de frunză de viță de vie, pe mijloc, „peste tot”, un pahar cu vin. Periferic circular, între două cercuri concentrice continue, este aplicată inscripția: “EDITIA A VI-A A ZILELOR VIEI SI VINULUI - APRILIE 1982 -.

Republica Socialistă România - Județul Vaslui

Județul Vaslui, cu reședința la Vaslui, a fost înființat ca unitate administrativ-teritorială sub denumirea de ținut, încă din secolul al XIX-lea și cuprindea o suprafață de 2132 km². În componența sa intrau 3 plăși: Racova, Stemnic și Crasna. Ca semn heraldic avea un scut crenelat, un stup și trei albine. În 1950, a fost înființată regiunea Bârlad cu reședința la Bârlad, iar în perioada 1956 – 1968, Vaslui, Fălciu și Tutova făceau parte din județul Iași. La 17 februarie 1968, a avut loc o împărțire administrativ-teritorială, fiind astfel reînființat județul Vaslui în limitele cunoscute în prezent din fostele județe Vaslui, Tutova (cu reședința la Bârlad) și Fălciu (cu prima reședință la Fălciu, apoi la Huși).Existența celor mai vechi așezări pe teritoriul județului Vaslui este demonstrată de descoperirile arheologice din perioada neolitică, dar primele atestări documentare ale unor localități au apărut în 1375 și în documente interne din 1423. Între secolele XVII - XVIII, mai multe așezări vasluiene au fost prădate și incendiate de invaziile tătare și otomane, unele dintre ele fiind complet distruse cum a fost și cazul actualei reședințe, Vaslui. În secolele care au urmat locuitorii județului au participat activ la bătăliile pentru independență și libertate din 1848, 1858, 1877 și 1918 fiind recunoscuți pentru vitejia și curajul lor, lăsând eroi legendari, precum Peneș Curcanul. În secolul al XX-lea, alături de județul Botoșani, pe teritoriul județului a izbucnit Răscoala țărănească din 1907, care a antrenat mai multe localități printre care Huși, Vaslui, Bârlad, Stănilești, Muntenii de Jos ș.a. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Relieful județului este format din dealuri și văi largi, orientate preponderent nord-sud. Altitudinea maximă este de 485 metri pe Dealul Mângăralei. Clima este temperat-continentală cu nuanțe excesive, fiind caracterizat prin veri călduroase și secetoase și ierni geroase. Din suprafața totală de 533.127 ha (2,3% din suprafața totală a țării), 72,2% este zonă agricolă, 16,4% reprezintă păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră și 11,4% alte suprafețe (ape, suprafețe construite, drumuri, căi ferate, etc.). Vegetația include atât elemente specifice pădurilor central-europene (gorun, fag) cât și specii floristice caracteristice stepelor și silvostepelor continentale est-europene. În cadrul județului Vaslui se disting două mari zone de vegetație, una a pădurilor de foioase (în V și NV) și alta de stepă și silvostepă (S și SE). Cu toate că nu dispune de un patrimoniu turistic valoros, județul Vaslui suscită interes prin aspectul peisagist predominant deluros și de podiș, prin existența unor obiective social-istorice și cultural-artistice, prin prezența mai multor rezervații naturale, a podgoriilor. La recensământul din anul 2002 județul Vaslui avea 455049 locuitori dintre care: 449796 – români, 87 – maghiari, 4873 – romi, 20 – germani, 12 – ucrainieni, 2 - sârbi, 21 – turci, 2 – tătari, slovaci – 1, evrei – 33, ruși lipoveni – 134 și bulgari – 1. Structura confesională a județului astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 440132, romano catolici – 6607, greco catolici – 97, reformați – 35, evanghelici de confesiune augustană – 18, evanghelici luterani sinodo-presbiterieni – 9, unitarieni – 12, armeni – 6 și creștini de rit vechi – 1404. Fără a avea bogăția de obiective turistice care există în alte zone ale țării, acestea nu lipsesc însă din județul Vaslui. Putem spune, însă, că ele nu sunt îndeajuns cunoscute și valorificate. Acest județ este remarcabil prin tezaurele arheologice găsite aici, valorile etnografice și de artă populară, locurile istorice și monumentele care atestă existența milenară a românilor în această zonă, cât și contribuția lor la cultura universală. Castelul Mavrocordat, construit în secolul al XIX-lea, Cetatea lui Ștefan cel Mare, datând din secolul al XV-lea, Biserica Sf. Ioan, de asemenea fondată de Ștefan cel Mare în seculul al XV-lea sunt câteva din numeroasele vestigii istorice și culturale păstrate în județul Vaslui. Este de asemenea demn de menționat faptul că cele mai importante orașe din acest județ, Vaslui și Bârlad, au fost ridicate în secolele al XIV-lea și respectiv al XV-lea. Municipiul Huși, al treilea ca mărime în județ, este faimos în întreaga lume pentru podgoriile și calitatea vinurilor sale.

Situându-se într-o zonă deluroasă, cu numeroase păduri și râuri, acest județ este bogat în peisaje frumoase, monumente istorice, atracții turistice care sunt adevărate încântări pentru ochiul și mintea vizitatorului, și o caldă invitație de a veni și a le vizita. În județul Vaslui jumatate din firme activează în comerț (46,8%), unități industriale (12,2%), sectorul construcțiilor (10%), firme din domeniul agricol (4,4%). Unitățile industriale sunt specializate în industria: componentelor mecanice, aparatelor de măsură și control, materialelor abrazive, producătoare de rulmenți, chimică, textilă și alimentară. O pleiadă de mari personalități române s-au născut sau au trăit vremelnic în acest județ, dintre care amintesc: Nicolae Milescu Spătaru, Dimitrie Cantemir, Veniamin Costache, Alexandru Ioan Cuza, P.P.Carp, Alexandru Vlahuță, Emil Racoviță, Nicolae Tonitza, Elena Farago, Constantin Tănase, Nicolae Malaxa, Ștefan Gafencu, Ștefan Procopiu, Ana Pauker, Victor Ion Popa, Mihai Ralea, Alexandru Giugaru, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Anton Holban, Ștefan Ciubotărașu, Valentin Silvestru, Mona Pivniceru, Corneliu Porumboiu, etc

Vasile Lupu - Voievod și domn al Țării Moldovei 1634 - 1653

Biserica domnească din Bârlad 355 ani

Ctitorie a domnitorului V. Lupu

Societatea Filatelică "Tutova" Bârlad 1991

Vasile Lupu, (1595 – 1661) a fost domnitor al Moldovei în perioadele; aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. Vasile Lupu era de origine din Albania, dar cu educație moldovenească, mama lui fiind, se pare, româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Munteniei, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară, dar în timpul domniei tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni. Era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații bizantini. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie linistită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu voia sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars și jefuit până la Râmnicu Sărat. Matei, ajutat de oștile principelui Gheorghe Racoczi I, l-a învins la Teleajen și l-a alungat din țară.

Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Bârlad, județul Vaslui, este un monument istoric şi de arhitectură religioasă, ctitorită în 1496 a domnitorului Ştefan cel Mare. Biserica a fost reconstruită de Vasile Lupu în 1636. Construită din piatră şi cărămidă Biserica Domnească din Bârlad se remarcă prin stilul tradiţional moldovenesc. Iniţial, forma ei era de navă dreptunghiulară, având pridvorul închis. Totodată, biserică era fortificată, lucru des întâlnit în construcţiile de atunci, pentru că pericolul ca lăcaşurile să fie atacate de inamici era unul de grad mare. Turnul-clopotnita avea mai multe roluri: parterul îndeplinea rolul unui pridvor deschis, etajul era folosit, în caz de primejdie, pentru a ascunde tezaurul, iar în vârf se ţineau clopotele. Sub aspect arhitectural, biserica a fost construită pe un soclu din blocuri din piatră, pereţii din dale de piatră întrerupte de cărămizi aşezate vertical. Între anii 1804 – 1827 a fost reclădită din temelii, iar între anii 1840 – 1842 , biserica a fost reconstruită pornind de la nivelul ferestrelor. Tot în această perioadă se adaugă pridvorul iar în 1867 se adaugă veșmântarul. Între anii 1938-1943 a fost zidită actuala clopotniță pe pridvor și refacută pictura interioară, în tehnica ulei. Între anii 1803-1860 în chiliile de pe lângă biserică a funcționat o școală în limba moldoveneasca și greacă. Planul bisericii este sub forma de navă dreptunghiulară, cu absida altarului semicirculară. S-a păstrat un clopot cu o greutate de 2.000 kg ce datează de la 1776. De-a lungul timpului biserica a beneficiat de mai multe privilegii domnești la care s-au adăugat și daruri făcute de obște constând în terenuri, prăvălii, case, icoane de lemn, argintărie de cult, cărti religioase, unele dintre ele păstrându-se și în zilele noastre.

Al V-lea Concurs național de vinuri - Vaslui - România

Marea medalie - 1897

Ediția a VIII-a a Zilelor viei și vinului - Mai 1987

În regimul comunist multe din edițile concursurilor naționale de vinuri s-au desfășurat în municipiul Vaslui și asta deoarece în Moldova, atât la nord dar și la sud de Vaslui, sunt mari și numeroase podgorii ănsumând peste 90000 hectare cu viță de vie. În județul Iași renumite sunt podgoriile: Cotnari, Plugari și Probota. Incepand din sudul acestui judet si traversand, apoi, judetul Vaslui pe toata lungimea sa, strabatem intinsa podgorie a Husilor, in cuprinsul careia se afla centrele viticole Bohotin, Averesti, Husi, Vutcani si Murgeni. Tot in Vaslui exista podgoria Colinele Tutovei, alcatuita din centrele Iana, Tutova si Balabanesti (ultimul situat in judetul Galati). In judetul Bacau ne intalnim cu podgoria Zeletin, cu viile sale din centrele Zeletin, Dealul Morii, Paricea și Tanasoaia Judetul Galati, in sud-estul Moldovei, a devenit o mare zona viticola, in care exista patru podgorii: Dealul Bujorului (cu centrele viticole Bujoru, Smulti, Oancea si Beresti); Nicoresti (cu centrele Nicoresti si Buciumeni); Ivesti (centrele viticole Ivesti, Tecuci si Corod) si Covurlui (centrele viticole Baleni, Scanteiesti, Pechea si Smardan). In sfarsit, in partea de sud-vest a Moldovei, in Cotul Carpatilor, ne intalnim cu marile podgorii ale Vrancei, respectiv cu Odobesti, Panciu si Cotesti care cuprind la rândul lor o serie de centre viticole de mare reputatie.

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cun care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema interbelică și actuală a municipiului Vaslui, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Palatul Mavrocordat

Teatrul național

Strada Ștefan cel Mare

Cazarma

Administrația fiscală

Vederi - Vaslui

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euro regiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 km.p., numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.