Epaminonda's Blog.....: CZECHOWICE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură, un jeton și o insignă din localitatea poloneză

CZECHOWICE, județul BIELSKO, voivodatul SILEZIA.

Gara

Piața centrală

Mina

Biserica Isus Hristos

Biserica Sfânta Barbara

Biserica Krolowej

Biserica Sfânta Catarina

Cartierul socialist

Palatul Kotulinski

Jeton local

Insignă locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

M.S. Regele Mihai - M.S. Regele poporului.

Ministerul Educației Naționale - Premiul I

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

Placheta - 8 nov (Ajutorul legionar)

„Ajutorul Legionar” a fost o organizație de binefacere care a funcționat în timpul guvernării legionare, oferind sprijin material unor familii sărace din țară printr-o rețea de cantine și restaurante populare.

A fost fondată la data de 26 septembrie 1940 de către Ilie Gârneață (poza de deasupra) om politic de extremă dreaptă, care a trăit în perioada anilor 1898 – 1971.

Insigna - A.Co.R 1997

(Asociația comunelor din România)

Asociaţia Comunelor din România a fost înfiinţată în anul 1997, ca o asociaţie de autorităţi locale, având ca membri comunele din România. Numărul membrilor A.Co.R. este de 1750 comune, din toate judeţele României. Asociația acoperă 87% din teritoriul țării și 48% din populație, acționând în teritoriu prin intermediul filialelor județene (dintre care 39 au personalitate juridică). Asociaţia Comunelor din România este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, creată cu scopul de a reprezenta în mod unitar comunele membre. Sediul central al asociației este situat în București, Strada Argentina, nr. 33, ap. 1. Asociația Comunelor din România urmărește reprezentarea unitară a intereselor membrilor atât în relația cu instituțiile centrale, cât și cu cele de la nivel european sau internațional. Enumăr mai jos câteva dintre obiectivele acestei asociații: armonizarea intereselor comunelor membre în vederea dezvoltării economico-sociale echilibrate a acestora;

promovarea unor forme de colaborare și întrajutorare reciprocă a comunelor membre în oricare dintre domeniile administrativ, economic, financiar, social, cultural și instituțional;
crearea și întreținerea unui sistem informațional integrat, precum și organizarea unor corpuri de specialiști capabili să analizeze și să ofere soluții pentru rezolvarea problemelor comunelor;
organizarea unor activități proprii pentru formarea și perfecționarea profesională a aleșilor locali, a funcționarilor publici, precum și a personalului contractual din administrația publică locală a comunelor membre;
organizarea, la nivelul filialei județene, în baza unui acord de cooperare, de activități stabilite prin lege ca atribuții ale autorităților administrației publice locale în diverse domenii, cum ar fi: auditul public intern, urbanismul, amenajarea teritoriului și autorizarea executării lucrărilor de construcții, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanei, controlul privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață, poliția locală, fără a se limita la acestea.

Expoziția agrară din Comitatul Torontal

Medalia de mai sus a fost emisă cu ocazia Expoziției agrare din Comitatul Torontal. Ea este din alamă, are forma rotundă, diametrul de 29,8 milimetri și este opera gravorului Haselhofer. În centrul câmpului aversului medaliei se prezintă un snop de grâu, câteva unelete agricole și stupul de albine, simbolul bogației și al strădaniei. Circular, pe conturul medaliei, între două cercuri continue este aplicată inscripția: “TOTONTALMEGYEY GAZDASAGI EGYLET” (Asociația economică din Comitatul Torontal). Pe reversul medaliei se prezintă două ramuri de laur legate cu o panglică la partea de jos, închizând un câmp liber destinat ștanțării manuale a numelui premianților.

Comitatul Torontal a fost o unitate administrativă a regatuluiungar din secolul al XV-lea până în anul 1920. În prezent, teritoriul acestuia se găsește în nordul Serbiei (inclusiv puțin din zona centrală), vestul României și sudul Ungariei. Reședința comitatului a fost orașul Becicherecul Mare (azi în Serbia). În anul 1910 suprafața comitatului era de 10042 kilometri pătrați și număra aproximativ 615000 de locuitori dintre care 87000 de români. Partea românească a fostului Comitat Torontal se regăsește azi în județul Timiș, zona localităților: Banloc, Cenei, Sânnicolau Mare, Periam și Jimbolia.

Insignă ciclism - A.M.E.F.A. 20 km locul II (1946)

(Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcul de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

A.M.E.F.A. este prescurtarea următoarei denumiri: Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad, ce a fost înființată cu mai bine de 100 de ani în urmă. Sub egida acestei asociații s-au desfăsurat multiple competiții sportive pe tărâm arădean și chiar s-au înființat cluburi sportive cu numele AMEFA. În anul 1911 pe lângă compania de cale ferată Arad s-a înființat una dintre primele echipe de fotbal din România sub numele AMEFA Arad. Arad a fost una dintre primele echipe de fotbal din Arad, fondată în 1911, fiind afiliată la compania de cale ferată Astra, devenită ulterior Vagonul, Metalul, Energia, etc. AMEFA și-a făcut renume în perioada interbelică organizând nenumărate competiții (campionate) de ciclism în Arad și împrejurimi. Se cunosc o sumedenie de insigne din ciclism, care poartă inscripția AMEFA.

Ordinul Meritul sportiv clasa a III-a

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şi în România începuse dezvoltarea anumitor ramuri sportive, specifice epocii (hipism, tir ş.a.), antrenând distingerea celor care câştigau concursurile cu medalii (care, însă, nu aveau caracter de decoraţie). Prima dată când statul român a hotărât recompensarea activităţilor sportive cu o decoraţie oficială a fost în 1931, când regele Carol II a instituit ordinul şi medalia Meritul Cultural care avea o categorie distinctă (“g”), pentru “cercetăşie, educaţie fizică şi sport”. Conform regulamentului, cele două clase ale medaliei precum şi gradul de cavaler clasa a II-a se puteau acorda nelimitat; la această categorie, din gradul de cavaler clasa I se puteau conferi maximum 200 de ordine cetăţenilor români şi 200 cetăţenilor străini, din gradul de ofiţer, 60 de ordine cetăţenilor români şi tot atâtea celor străini, iar din gradul de comandor, câte 20 românilor şi tot atâtea străinilor. După cum se poate observa, numărul celor care puteau fi decoraţi, mai ales cu gradele mari, era destul de redus, şi, trebuie subliniat că nici acest număr nu a fost atins până la desfiinţarea ordinului, în 1948. Dacă forma ordinului şi a medaliei era comună pentru toate categoriile Meritului Cultural, panglica era specifică: albastru azuriu cu câte o dungă neagră pe margini. Prin Decretul nr.333 din mai 1966, se instituie un ordin şi o medalie Meritul Sportiv, prima decoraţie românească destinată exclusiv recompensării sportivilor şi a celor care ajută la realizarea performanţelor sportive, precum şi diferitelor asociaţii sau organizaţii sportive. Ordinul era organizat pe trei clase iar medalia pe două. Însemnul ordinului se prezenta sub forma unei plăci circulare pe care era aplicată, marginal, o cunună din frunze de lauri care, la partea superioară, era suprapusă de steagul emailat tricolor al Republicii Socialiste România; la clasa I, cununa era aurită, la clasa a II-a, argintată şi la clasa a III-a, bronzată. Pe centru era un medalion emailat albastru înconjurat de un inel care purta inscripţia Meritul sportiv; la clasa I, inelul era emailat roşu, la clasa a II-a, era emailat galben iar la clasa a III-a, albastru. În centrul medalionului era figurată statuia discobolului, realizată din metal auriu Medalia era circulară. Pe avers, între două ramuri de lauri plasate marginal, se afla o cupă – trofeu şi deasupra ei erau siglele “R S R “; pe revers era înscris Meritul sportiv.

Ordinul Meritul sportiv R.S.R. clasa a II-a

(Republica Socialistă România)

Clasa I a medaliei era aurită iar clasa a II-a, argintată. Panglica era albastru deschis şi avea pe centru una sau două dungi roşii, în funcţie de clasa medaliei. Ca toate decoraţiile acelei perioade, nu avea limită numerică de conferire şi nu existau criterii regulamentare pentru acordarea diferitelor clase. La discutarea legii privind noul sistem de decoraţii al României s-a decis ca necesară existenţa unei distincţii specifice pentru sportivi, rămânerea meritelor sportive, ca o categorie distinctă la Meritul Cultural, considerându-se nepotrivită. Astfel, ordinul şi medalia Meritul Sportiv sunt singurele distincţii care au fost preluate cu titulatura avută până în 1989, şi nu din perioada premergătoare instaurării dictaturii comuniste. De asemenea, ordinul Meritul Sportiv este singurul ordin civil care nu este împărţit pe grade, ci pe 3 clase, ca şi cel din 1966, deoarece s-a apreciat ca necesară o similitudine între nivelele ierarhice ale decoraţiei cu medaliile obţinute pe podiumul de premiere la concursurile sportive. Tot ca o excepţie îl reprezintă faptul că este singura decoraţie civilă care nu are limite numerice, considerându-se nepotrivit a se limita numărul celor care pot avea anumite performanţe sportive ce le-ar da dreptul la o anumită clasă a decoraţiei, performanţe care se regăsesc precizate în regulamentele ordinului şi ale medaliei. Deoarece s-a mers pe principiul ca performanţe sportive similare să dea dreptul la decorări similare, ceea ce devenea imposibil de realizat în cazul sistemului normal de decoraţii româneşti, s-a preluat din tradiţia noastră antebelică, de la ordinul Virtutea Aeronautică,posibilitatea conferirii de trei ori a aceluiaşi grad a decoraţiei, la cea de-a doua şi a treia decorare ataşându-se pe panglica primului însemn, barete. Astfel, pentru performanţe sportive similare ca importanţă, o persoană poate fi decorată cu de trei ori aceeaşi clasă şi doar la a patra performanţă sportivă similară, se acordă o clasă în plus; desigur, clasa superioară se poate obţine şi în cazul când rezultatul sportiv obţinut este superior celui anterior.

Ordinul Meritul sportiv 1966 - 2000

Mens sana in corpore sano (Minte sănătoasă în corp sănătos)

Mai mult chiar, pentru rezultate de excepţie, cum sunt câştigarea unor medalii olimpice, se prevede ca de la început să se poată acorda cea mai înaltă clasă, fără a fi necesară trecerea prin toată ierarhia ordinului. Bineînţeles că, în ceea ce priveşte forma ordinului, ea este diferită de cea a modelului 1966, conformându-se, prin forma circulară, medaliilor ca premiu sportiv iar, la modul de port, cu panglică, celorlalte decoraţii ale sistemului naţional. Din vechiul ordin s-a preluat simbolul discobolului, apreciat ca reprezentativ prin frumuseţe şi vechimea sa de două milenii şi jumătate, pentru tot ce înseamnă sport, dar realizat sub formă de statuie miniaturală. Acest simbol sportiv, al statuii discobolului realizat de sculptorul Miron, este plasat într-o “cunună de lauri” de formă clasică, răsplata obişnuită pentru câştigătorii concursurilor sportive din vechea Eladă. Spre deosebire de medalia din 1966, care utiliza un alt “simbol” (cupa) faţă de ordin, de data aceasta se păstrează simbolistica ordinului, multiplicată astfel şi la nivelul decoraţiei inferioare. În ceea ce priveşte panglica Meritului Sportiv, nu s-a optat nici pentru panglica categoriei “g”, pentru educaţie fizică şi sport, a ordinuluiMeritul Cultural din 1930, nici pentru cea a Meritului Sportiv din 1966, renunţându-se la tradiţie în acest caz. S-a considerat că ar fi util o apropiere a culorii de bază a panglicii ordinului şi medaliei Meritul Sportiv faţă de steagul olimpic alb dar, în locul celor cinci cercuri simbolizând continentele, s-au pus benzile tricolorului naţional românesc, albastru, galben, roşu.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î. Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

__________ooOoo_________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ