Epaminonda's Blog.....: DIDAM

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză DIDAM, municipiul

MONTFERLAND, provincia GELDERLAND, din vremuri

diferite precum și o trimitere poștală ilustrată.

Mallul

Moara de vânt Sint Martinus

Gara

Biserica

Hotelul

Arhitectură locală

Trimitere poștală

***

O PASTILĂ DE UMOR

SCURT

DIALOG EPIGRAMATIC

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_____________xxx_____________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Muzeul Marinei române - Constanța

Muzeul Marinei Române a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1127 din 29 mai 1969, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul V, nr. 63, punctul I, din 2 iunie 1969 și autentificat ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, unic în țară. Muzeul deschis oficial la 3 august 1969 la Constanța, în sediul fostei Școli Navale, prezintă istoria marinei române. Muzeul Marinei este organizat pe criteriu tematico-cronologic și are mai multe secții prezentate în 30 de săli cu o suprafață de 10775 metri pătrați. Muzeul are un număr total de 37800 piese, 33 de colecții din care 22 colecții muzeu, 8 fond documentar și 3 diverse. Muzeul depinde de Comandamentul Marinei Militare și cuprinde mai multe secții: navigația în antichitate, navigația în evul mediu, navigația la gurile Dunării, primele nave românești moderne și istoria marinei și navigației românești moderne. Aceste domenii și subdomenii prezentate în muzeu sunt susținute de colecții alcătuite din: amfore și ceramică veche, modele de nave, figuri de prova, obiecte de marină, instrumente de navigație, aparatură de transmisiuni, motoare navale, ancore și elice, tablouri, hărți, carte veche și presă de marină, documente și fotografii cu aspecte din marină, numismatică, medalistică, uniforme, drapele și pavilioane, machete, nave originale (pe teren) și fragmente ale unor epave, arme albe și de foc, arme sub apă, obiecte legate de submarine și scafandrerie precum și arheologia și explorarea lumii submarine. Muzeul mai dispune de o bibliotecă și de numeroase arhive.

Insigna - Acvariu - Constanța - România

Acvariul este amplasat pe malul marii, chiar in fata impunatorului Cazino constantean, pe bulevardul Elisabeta, la nr.1. Inaugurat cu mare fast pe data de 1 mai 1958, Acvariul din Constanta a fost pentru o lunga perioada de timp prima si singura institutie publica de acest gen din tara noastra. Cladirea care gazduieste acvariul a fost construita la inceputul secolului al XX-lea, ca anexa a Cazinoului si a functionat ca restaurant pana la reamenajarea ei pentru destinatia actuala . Spatiul expozitional al Acvariului este destinat prezentarii expozitiei permanente de fauna si flora acvatica, dar si unor expozitii temporare cu diverse tematici legate de biologie, ecologie acvatica si pescuit marin. De-a lungul timpului Acvariul din Constanta a adunat peste 100 de specii de pesti si vietuitoare marine care apartin unor zone geografice diverse. Tinand cont de criterii ecologice, biogeografice si taxonomice, Acvariul constantean este structurat in trei sectii: Marina, Dulcicola si Pesti Exotici. Sectia Marina este cea mai mare si mai reprezentativa sectie a Acvariului si adaposteste specii de pesti si nevertebrate intalnite in Marea Neagra si migratori din Marea Mediterana. Spectaculos in cadrul acestei sectiuni este bazinul care adaposteste o impresionanta colectie de sturioni, renumita pentru longevitatea exemplarelor. Interesante pentru vizitatorii care trec pragul Acvariului constantean sunt si speciile de pisica de mare, scorpia si dragonul de mare, stelutele de mare, calutul, acul si ata de mare, corosbinele si cocoseii de mare, etc. Sectia Dulcicola prezinta specii de pesti si nevertebrate de apa dulce, care populeaza baltile si lacurile litoralului romanesc si apele Deltei Dunarii: ciprinide, crap, caras, rosioara, babusca, platica, sunt prezentate si rapitoare ca somn, salau, biban si stiuca. Sectia Pesti Exotici este o adevarat incantare pentru vizitatorii Acvariului. In bazinele sale inoata varietati de pesti care apartin diferitelor ecosisteme dulcicole din zone tropicale si subtropicale: varietati de peste Piranha, pestele cutit, pestele inger, pestele lopata, pestele pisica si multe alte tipuri de pesti cu un colorit bogat.

Insigna - Submarinul Delfinul - 5 iunie 1999

Audaces fortuna juvat

„Delfinul” este singurul submarin românesc şi unul dintre cele mai moderne submarine din Marea Neagră. A fost construit în URSS in anul 1985 si predat Romaniei în mare secret, neavând parte de ceremoniile caracteristice festivismului comunist. Pe cât de silenţios a cutreierat apele mărilor şi ale oceanelor, pe atât de performant este, beneficiind de tehnologii structurale care-i sporesc calităţile nautice şi tactice. Are o rază de acţiune de cinci ori mai mare decât submarinele din clase similare din dotarea NATO şi s-a făcut remarcat în Golful Persic, în timpul primului război din Irak, când, doar prin simpla lui prezenţă, era considerat un factor de risc major pentru celelalte submarine. „Delfin” are lungimea de 72,9 metri, lățimea de 10 metri și un design proiectat după forma picăturii de apă prelungite. Această caracteristică îl face să înainteze mai greu la suprafață și mai ușor în imersiune. La suprafață are viteaza de croazieră de 8 – 12 noduri, iar în imersiune poate ajunge și la 20 noduri (aproximativ 40 kilometri pe oră). Pentru lupta în imersiune este dotat cu un complez hidroacustic GAS, compus din șase stații de ascultare care pot sesiza zgomote de navă pe o rază de 200 kilometri. Alte echipamente din dotarea submarinului sunt; detectoarele de mine, sistemul de supraveghere a regimului de funcíonare a elicei, calculator de bord BIUS, complex automatizat de lansare torpile calibru 533,4, compus din șase tuburi. Submarinul poate lansa șapte tipuri de torpile, câte 18 bucăți în 6,4 minute și poate transporta la bord 24 mine speciale și un complex de rachete antiaeriene IGLA-1. În cadrul exercițiilor militare interaliate se camufla atât de bine, încât chiar și avioanele americane specializate nu-l puteau depista scufundat. În prezent submarinul este în conservare având nevoie de 20 milioane dolari pentru reparații și modernizări. În trecut România a mai deținut un submarin NMS Delfinul (NMS = nava Majestății Sale), construit în anul 1936 în Italia. În cel de-al doilea război mondial NMS Delfinul a torpilat nava rusească Ural, ulterior acesta fiind confiscat de către sovietici. De reținut că Delfinul nu este același cu NMS Delfinul.

Filiala A.S.I.T. - "Dobrogea" - Constanța - 1961

(Asociația inginerilor și tehnicienilor)

Concurs regional de vinuri Dobrogea

În România, asociații profesionale ale inginerilor încep să apară încă din secolul al XIX-lea, când în anul 1876 se înființează Societatea de Ingineri și Arhitecți, însă prima asociație viabilă a fost Societatea Politehnică, înființată în anul 1881 cu ocazia inaugurării căii ferate Buzău-Mărășești, prima cale ferată din România proiectată și executată de ingineri români. În anul 1918 s-a înființat la Iași Asociația Generală a Inginerilor din România. Scopul declarat a fost „organizarea și sporirea cunoștințelor și puterii de muncă a inginerilor (...), pentru a aduce cel mai mare folos în opera de refacere a țării (...), solidaritatea și susținerea intereselor profesionale ale acestora”.În anul 1949 cele două asociații fuzionează sub denumirea de Asociația Științifică a Tehnicienilor (A.S.T.). Numele asociației a fost schimbat între anii 1951 - 1962 în Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor (A.S.I.T.), iar între anii 1962 - 1989 în Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor (C.N.I.T.). În anul 1990 asociația și-a reluat numele de „Asociația Generală a Inginerilor din România”. Asociația Generală a Inginerilor din România este o organizație profesională neguvernamentală a inginerilor din România, având ca obiective să promoveze cultura industrială și să sprijine activitatea profesională a inginerilor.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original. Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța. Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu. Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi. Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48. Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102. La 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170. În Complexul muzeal Tropaeum Traiani pe lângă "Monumentul triumfal Tropaeum Traiani" și "cetatea Tropaeum Traiani" (care datează din secolul al II-lea) se află și muzeul de sit.

Clădirea muzeului, inaugurată în 1977, este concepută ca un lapidarium și cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și împrejurimi. Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele, friza inferioară și cea superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului atic festonat. În centrul sălii este expusă statuia colosală a trofeului, inscripția și friza cu arme. Celelalte exponate sunt constituite de colecțiile ceramice (vase aparținând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine), opaițe, unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice. (Sursa - NET - Marilena Tun)

(Alexandru Ioan Cuza)

140 de ani de la înființarea Poliție de frontieră 1864 - 2004

Direcția Poliției de frontieră - Constanța

România - Poliția de frontieră

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc! ” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Mai jos este reprezentată stema Principatelor Unite. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Să reținem sloganurile de pe unele 2 medalii dedicate Unirii de la 1859; “Dumnezeu apără România” și„Prin unire vom ajunge la fericire” Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!

Garda de Coastă, structura teritorială a Poliției de Frontieră Române pentru județele Constanța și Tulcea, asigură coordonarea, controlul și răspunde de întreaga activitate a structurilor subordonate ale poliției de frontieră, cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale, a faptelor specifice criminalității transfrontaliere, respectării regimului juridic al frontierei de stat, al pașapoartelor și străinilor, respectării ordinii și liniștii publice în zona de competență, în condițiile legii.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Constanța, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Farul genovez

Moscheea Carol I

Portul

Primăria

Statuia lui Ovidiu

Farul nou

Muzeul de artă

Cazinoul

Nava Împăratul Traian

Sfânta Episcopie

Vedere din port cu silozurile

Trimiteri poștale

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Constanța, din vremuri diferite, alte locuri de vizitat pe aceste frumoase meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.