În data de 4 aprilie 2016, Banca Naţională a
României a emis două monede, una comemorativă și una în circulație, cu caracter
comemorativ, ambele dedicate împlinirii a 575 de ani de când Iancu de
Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. Aversul monedelor redau
Castelul Corvinilor, inscripţia „ROMANIA“, valoarea nominală „100 LEI“ sau ”50
BANI”, stema României și anul de emisiune „2016“. Reversul, comun ambelor
monede, prezintă portretul lui Iancu de Hunedoara, inscripţia în arc de cerc
„IANCU DE HUNEDOARA“ și anii între care a fost voievod al Transilvaniei
„1441-1456“. Caracteristicile celor două monede sunt următoarele:
Ulterior castelul intră în posesia lui Matei
Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, care construiește o nouă aripă în stil
renascentist – loggia cu picturi ilustrând un aspect din viața nobiliară,
respectiv legenda corbului. Pe blazonul familiei Corvinilor este reprezentat un
corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda spune că Ioan de Hunedoara era
fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei la vremea
respectivă) care s-a îndrăgostit de o femeie pe nume Elisabeta din Țara
Hațegului. Pentru a nu exista discuții pe marginea acestui fapt, regele ar fi
aranjat o căsătorie între aceasta și Voicu (un viteaz din zonă). Pentru a fi
recunoscut copilul când merge la curtea regală Sigismund de Luxemburg i-a
dăruit și un inel de aur. Însă inelul de aur a fost într-o zi furat de un
corb. După multe peripeții Ioan de Hunedoara a recuperate inelul, însă
povestea a fost aflată și de rege care a hotărât să facă don corbul cu inel în
cioc un element al blazonului familiei Corvinilor.
În curtea castelului, nu
departe de capelă, se află o fântână adâncă de 30 de metri despre care se spune
că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul promisiunii că vor
fi eliberați dacă vor ajunge la startul de apă. După 15 ani, când s-a ajuns la
apă, stăpânii castelului nu s-au ținut de promisiune. Legenda spune că inscripția
de pe zidul fântânii înseamnă “Apă aveți, dar suflet, nu.” În realitate
inscripția se traduce astfel “Cel care a scris această inscripție este Hasan,
care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”.
Matei Corvin
lasă castelul lui Ioan Corvin, după care urmează o perioadă în care se succed o
serie de proprietari care dețin castelul pentru interval limitate de timp. Unul
dintre proprietarii care a făcut transformări majore în aspectul castelului a
fost principele transilvan Gabor Bethlen care a construit două etaje pe aripa
sudică și unul pe aripa nordică. De-a lungul timpului castelul a fost devastate
de mai multe incendii fiind restaurant de mai multe ori; 1870 - 1880 (cu
sprijinul arhitecților Steindl Imre și Schulek Frigyes), 1965 – 1970 și 1993 –
1995. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni
masivi de piatră, plasați în albia râului Zlaști, lăsând în curtea husarilor și
nișa care adăpostește statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor
și al trecerilor peste ape. Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de
formă rectangular, turn care impresionează prin masivitate, în zona parterului
având aspectul unui spațiu boltit, fiind remarcată prezența locului de gardă,
unde este și o vatră de foc, aici aflându-se astăzi casa de bilete. De aici se
ajunge ușor în închisoarea castelului, cu ușa sa masivă din lemn. Loggia Matia
se află la ieșirea din Turnul nou de poartă, în partea stângă, fiind
considerată cea mai nouă manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renașterii.
La etajul Loggiei se păstrează unica pictură laică în frescă din Transilvania
acelei perioade, precum și Camera de Aur, spațiu ce adăpostește expoziția
“Obiecte din colecția Muzeului Castelului Corvinilor - Hunedoara”. Capela este plasată
pe latura estică a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioară
a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capele.
Monumentul are un farmec
aparte datorat stilurilor diverse de construcție, a prezenței unor inovații în
plan militar și civil, precum și vieții tumultoase de curte care l-a animat
vreme de peste 400 de ani. Castelul impresionează prin prezența sa, ce domină
municipiul Hunedoara, dar pentru cei atrași de Evul mediu, castelul reprezintă
un monument singular în România și printre cele mai atractive din spațiul
european. Camera domnițelor este plasată la etaj, deasupra turnului nou de
poartă și coridorului de intrare în castel. Inițial turnul a avut doar un nivel
de apărare și din secolul al XVII-lea s-a realizat camera doamnelor din castel.
Aici se poate admira mobile din secolul al XIX-lea, în stil eclectic, compus
din masă, servantă și dulap.
De aici, traversând Scara Spirală, se intră în
Sala Dietei, plasată la etajul Palatului Mare, construită în stil gotic,
interiorul ei fiind modificat radical în secolul al XVII-lea de către Gabro
Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră și
compartimentarea ei cu încăperi mai mici cu funcționalități diverse. Revenind
în curtea interioară, circuitul continuă cu vizitarea fântânii, care este
însoțită de prezentarea unei inscripții, plasate pe unul dintre contraforții
capelei. De aici se vizitează terasa de artilerie, ușor modificată în secolul
al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre groapa urșilor, Palatul
Nordic, capela și curtea fântânii, dar și spre oraș. Ultimul obiectiv este Sala
Cavalerilor, una dintre cele mai interesante spații laice din Transilvania
secolului al XV-lea. Aici funcționează expoziția de tehnică militară, cu piese
aparținând perioadei extinse (secolele XV - XIX). Aici se poate citi o
inscripție cu referire la momentul construcției acestei săli. Din expoziția de
tehnică militară se iese prin expoziția de etnografie, se coboară scara de lemn
spre primul nivel al Palatului Sudic, în atelierele meșteșugărești care
deserveau administrația minieră.
De aici se iese din nou în curtea interioară a
castelului, iar în partea dreaptă se intră pe coridorul de la parterul Turnului
vechi de poartă, turn de formă rectangular, prevăzut cu două niveluri de
apărare. Acest turn a fost pictat în frescă pe vremea lui Matei Corvin, urme
ale acestei picture putând fi admirate și azi pe latura nordică a
turnului. Acest castel este unul din cele mai importante monumente
de arhitectură gotică din România.
În data de 15 aprilie 2016
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei
monede (din metale și valori diferite) cu tema Guvernatori
ai Băncii Naționale a României - Ion I. Câmpineanu, Mihail Manoilescu și Ion I.
Lapedatu.Aversul monedelor redau o
imagine de epocă a Cabinetului Guvernatorului din Palatul BNR, inscripţia în
arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală ,,... LEI“, stema României și anul de
emisiune „2016“. Reversul, comun tuturor monedelor prezintă inscripțiile în arc
de cerc „GUVERNATORI AI BANCII NATIONALE A ROMANIEI“ și
„I.CAMPINEANU-M.MANOILESCU-I.LAPEDATU“; portretele celor trei guvernatori ai
Băncii Naționale a României. Acest set de monede s-a emis într-un tiraj de 150
de exemplare, la prețul unitar de vânzare fără TVA de 1920 lei.
ION I. CÂMPINEANU a fost un
politician român, membru al Partidului Național Liberal, care s-a născut la
data de 10 octombrie 1841 în București și a decedat la data de 15 noiembrie
1888 tot la București. A îndeplinit mai multe funcții guvernamentale și
publice, printre care cele mai importante sunt: ministru de
justiție, ministru de finanțe, ministru de externe, ministru de domenii,
primar al Bucureștiului și guvernator al Băncii Naționale a României. A deținut
funcția de guvernator al B.N.R. (a fost primul guvernator al acestei
instituții), în perioada 1880-1882, și va reveni în aceasta funcție la
începutul anului 1888 rămânând în acest post până la moartea sa. El este
responsabil pentru organizarea imprimeriei și imprimarea primelor bilete de
bancă și a regulamentului interior al instituției.
***
O PASTILĂ DE UMOR
SCURT
DIALOG EPIGRAMATIC
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
_________xxx________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un
obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa
la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii,
de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive,
culturale, artistice şi de altă natură, etc.
George Enescu
A 65 aniversare a marelui compozitor și interpret
George Enescu - 7 / 19 augsut 1946
George Enescu (născut
19 august 1881 în localitatea Liveni-Vârnav, azi George Enescu, județul
Botoșani și decedat la data de 4 mai 1955 la Paris) a fost un compozitor,
violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important
muzician român. Din creația sa amintesc; opera Oedip, Poema română,
Rapsodiile române nr.1 și 2, Suitele orchestrale nr.1, 2 și 3, Simfoniile
nr.1,2 și 3, Cvartetele pentru coarde nr.1 și 2, Sonatele pentru vioară nr.1, 2
și 3, Sonatele pentru violoncel nr.1 și 2, Simfonia de cameră pentru 12
instrumente, Cvintetele pentru pian nr.1 și 2, Sitele pentru pian nr. 1, 2 și
3, etc.
Insigna sportivă - Cupa '80 - U.T.C.
(Uniunea Tineretului Comunist) - tenis de câmp
Tenisul de câmp modern a apărut inițial în
Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea
sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi,
incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este
practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si de varsta, inclusiv
de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de
bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874, maiorul Walter
Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de
joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele
Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia,
Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in
acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in
forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem
astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la
Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.
Uniunea
Tineretului Comunist (cunoscută
și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi
rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii
Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare
Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.)
Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de
membri, adică 11,78% din populația României.
Mai sus
admiri steagul şi carnetul de membru U.T.C..
Festivalul ansamblurilor școlare de gimnastică modernă - 1973
Finala pe țară - locul III - 1973
Gimnastica
ritmică (modernă) este o ramură a
gimnasticii, fiind singura disciplină sportivă exclusiv feminină. A devenit
probă olimpică în 1984. Programele de gimnastică ritmică se desfășoară pe
muzică, durează între 60 și 120 de secunde și sunt notate de 3 echipe de
arbitri. Practicanții folosesc cinci articole de echipament în programul lor: o
pereche de măciuci, o panglică, o coardă, o minge și un cerc. Primele
regulamente de concurs, categorii și programe de concurs pentru gimnastica
ritmică au fost întocmite în Uniunea Sovietică. Apoi s-a extins, devenind o
ramurăa de sine stătătoare, cu concursuri interne și internaționale și
regulamente întocmite de Federația de specialitate. Ca și la gimnastica
sportivă, exercițiile sunt impuse și liber alese. Primul concurs de gimnastică
ritmică din România s-a
desfășurat în anul 1956. Conform regulamentului de Gimnastică Artistică,
gimnastele înscrise la gimnastică artistică nu au voie să concureze, în cadrul
aceleiași competiții și la întrecerea de gimnastică ritmică.
General staff - România
(Statul major general)
Statul Major General (S.M.G.) este structura militară
de specialitate, prin care şeful Statului Major General exercită conducerea
întregii structuri de forţe a Armatei României şi este investit cu competenţe
specifice în domeniul militar. Considerat a fi dintotdeauna
organismul superior de concepţie şi comandă al Armatei Române, Statul
Major General a avut şi are, prin atribuţii legal consemnate, un rol
esenţial în pregătirea armatei şi a naţiunii române pentru apărare. Sus am
postat logo-ul S.M.G.. De la
înfiinţare, Statul Major
General/Marele Stat Major (S.M.G./M.St.M.) - organism cu activitate permanentă,
subordonat Ministerului Apărării Naţionale (Ministerul de Război/Ministerul
Forţelor Armate) - şi-a desfăşurat activitatea în baza legilor de organizare a
acestui minister, precum şi a legilor şi regulamentelor serviciului de stat
major, dovedind realism şi sobrietate în deciziile adoptate şi receptivitate la
experienţele, tendinţele şi curentele moderne ale epocii istorice. Primele
structuri militare cu atribuţii de stat major au apărut în anul 1831, sub
denumirea de Ştabul Oştirii, al cărui şef era ajutorul domnitorului în
conducerea treburilor ostăşeşti. Atribuţiile acestui organism erau „construirea
şi formarea oastei, aplicarea regulamentului, administraţie, recrutare şi
echipare.” După înfăptuirea actului Unirii, în anul 1859, domnitorul Alexandru
Ioan Cuza a luat măsuri pentru crearea unui organ superior de conducere a
instrucţiei ostăşeşti. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din
data de 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat un Corp de stat major general
al Armatei Principatelor Unite, dependent în atribuţiunile sale de ministerele
de Război, existente în fiecare principat. La 6 aprilie 1877, odată cu
mobilizarea armatei române, prin Înaltul Decret nr. 491, a fost înființat
Marele Cartier General, cu atribuţii în conducerea operaţiunilor militare. Ca
urmare a experienţei acumulate în timpul Războiului de Independenţă, prin legea
din 10 iulie 1878 s-a creat un Consiliu Superior al Armatei, în
compunerea căruia se afla şi un Şef al Statului Major al Armatei.
Structura şi atribuţiile Marelui Stat Major au fost stabilite prin
Înaltul Decret nr. 2945 din 29 noiembrie 1882, când acest organism a fost
reînfiinţat. Aflat în subordinea Ministerului de Război, acesta urma a se ocupa
cu „studiul chestiunilor de organizare militară, studiul şi pregătirea lucrărilor
relative la război, studiul forţelor militare a diferitelor state”.
Set 2 insigne - Jubileul unității 150 ani 1830 - 1980
Regret că nu am găsit niciun fel de informații despre aceste insigne. Dacă cineva ar putea să mă ajute în acest sens i-aș fi sincer recunoscător. După aspect aș putea deduce că este vorba despre niște insigne din vremea comunistă care celebrează o unitate militară cel mai probabil de grăniceri sau de securitate.
_________ooOoo________
UN CERTIFICAT
PROVIZORIU ROMÂNESC
DIN INDUSTRIA MINIERĂ,
CU CUPOANE DETAȘABILE
Certificat provizoriu - Emisiunea XVI - 50000 lei 1943
în acțiuni a câte 500 lei deplin vărsat
Societatea anonimă română minieră MICA - București
Capital social - 5 250 000 000 lei
Detaliu vignetă de pe o bancnotă americană
de dinaintea proclamării independenței SUA
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni belgiene
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 18.04.2016