Epaminonda's Blog.....: VARESE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană VARESE, provincia VARESE,

regiunea LOMBARDIA, și câteva trimiteri poștale ilustrate din

vremuri diferite, dar și o insignă și o medalie locale.

Casa Fascio - Chestura

Biserica Sfântu Petru și Pavel

Vila Recalcat

Galeria de artă contemporană internațională

Casa muzeu - Lodovico Pogliaghi

Palatul Justiției

Biserica Muntele Sacru

Biserica San Vitore și Turnul clopotniță

Funicularul Muntele Sacru

Hotel Palace

Grădina Publică

Palatul Estense

Palatul 25 Aprilie

Lacul

Hotel Europa

Poșta

Biserica Madonino Prato

Grand Hotel

Turnul bazilicii

Vila Andrea Ponti

Piața Monte Grappa

Vila Panza

Bazinul de înot

Muzeul Civic și Arheologic - Vila Mirabello

Muntele sacru

Trimiteri poștale

Insignă locală

Medalie locală

xxx

"PRESA NU ARUNCĂ CU PIETRE"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE DIN JUDEȚUL BACĂU

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Centenarul Marii Uniri 1 Decembrie 1919 - 2018

România 1918 - 2018 - Sărbătorim împreună

Călărețul trac - Consiliul județean Bacău

Complexul muzeal "Iulian Antonescu" Bacău

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Imaginea cavalerului dac, o variantă a cavalerului trac (zeu sau erou mitic) cu o sabie la brâu și o suliță sau stindard în mâna dreaptă apare pe un kantharos, vas pentru libații (act ritual ce consta în turnarea vinului sau altui lichid pe pământ, în onoarea zeilor, eroilor sau strămoșilor). Ritualul s-a păstrat și în creștinism, fiind observat și astăzi când se toarnă vin pe morminte. Obiectul este datat în secolul I D.Hr. și a fost descoperit în anul 1971 în cetatea dacică de la Pâncești, județul Bacău – (Tamasidava), cunoscută în literatura de specialitatea ca și Răcătău. Cetatea este situată pe terasa înaltă din stânga râului Siret, pe o poziție dominantă, ce oferea atât protecție cât și vizibilitatea în lungul văii râului. Cavalerului trac (danubian) este un zeu sau un erou venerat într-un areal larg, pe ambele maluri ale Dunării. Cultul său este un produs al sincretismului religios dintre credințele tracice și religia greacă apoi cea romană. Cavalerul este prezentat în ipostaze de vânătoare fiind însoțit de un câine și având lancea orientată spre înainte (spre pradă). Au fost descoperite peste 3000 de astfel de reprezentări mai ales pe teritoriul Bulgariei, pe pietre funerare, datate secolele I- III D.Hr. Treptat cultul acestui zei dispare însă modelul iconografic este preluat de creștinism, fiind folosit pentru reprezentarea sfinților Gheorghe și Dimitrie. Piesa poate fi admirată în expoziția permanentă a Complexului muzeal băcăuan Iulian Antonescu.

Iulian Antonescu - fondatorul Muzeului din Bacău

50 de ani de la înființarea Muzeului din Bacău 1957 - 2007

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” este un muzeu aflat în municipiul Bacău, pe Strada 9 Mai, la nr. 7, ce a fost înființat în anul 1957. Muzeul a funcționat, începând din 1959, cu trei secții: istorie, științele naturii și artă. Printre cei care au activat și s-au remarcat în cadrul instituției s-au numărat: Iulian Antonescu și Viorel Căpitanu. Acesta din urmă a fost muzeograf principal, reputat cercetător, istoric și arheolog cu preocupări și studii referitoare la cultura dacilor de est de Carpați și carpilor. A deținut funcția director al Muzeului Județean de Istorie și Artă din Bacău în perioadele 1971-1974 și 1990-1998. A făcut săpături sistematice în așăzări paleolitice, neolitice și din epoca bronzului în arealul județului Bacău. Lui i se datorează o bună parte din patrimoniul deținut de complexul muzeal băcăuan. În actuala structură, Complexul Muzeal ''Iulian Antonescu'' funcționează din anul 2003, atunci când au fost unificate, Muzeul Județean de Istorie ''Iulian Antonescu'' și Muzeul Județean de Etnografie și Artă. În actualul sediu, o clădire nouă, este expusă o bogată colecție de arheologie: material paleolitic (de la Buda, Lespezi), neolitic, piese din epoca bronzului, obiecte hallstattiene (depozitul de arme și podoabe din necropola de la Gioseni), piese dacice (unelte agricole și meșteșugărești, arme, podoabe, ceramică), material arheologic medieval de la Curtea Domnească din Bacău, numismatică (tezaure monetare dacice, romane, bizantine). De asemenea, sunt expuse obiecte ce ilustrează, în special, istoria locală: documente, bijuterii (datând din secolele XVII - XVIII), pahare aparținând domnitorilor Mihail Sturdza și Al. I. Cuza, materiale referitoare la Războiul de Independență din 1877 și primul război mondial (uniforme, ordine, medalii), precum și o expoziție de etnografie. Colecția de etnografie, aflată la sediul Complexului muzeal, constituită pe parcursul a patru decenii, cuprinde textile de interior, textile de port popular, ceramică, obiecte detinate practicării ocupațiilor principale și secundare precum și a meșteșugurilor, piese de mobilier, obiecte bisericești, artefacte folosite la practicarea unor datini și obiceiuri, clișee și fotografii. În 2003, Muzeul de Artă și Etnografie a devenit secție a actualului complex muzeal. Colecția de etnografie a început cu donația preotului Vasile Heisu din Răcăciuni (cca. 700 de piese de etnografie și artă populară), având în prezent aproape 4.000 de piese. Pe lângă acestea, muzeul mai adăpostește și documente privitoare la istoria literaturii, precum și o bibliotecă ce conține peste 9.000 de volume. În fața muzeului tronează statuia lui Vasile Pârvan (n.1882 – d. 1927), alt mare arheolog, epigrafist, istoric, eseist și academician român (din anul 1913.)

Iulian Antonescu a fost un profesor universitar, muzeograf, istoric și publicist, cetățean de onoare (post-mortem) al municipiilor Piatra Neamț (1999) și Bacău (2002), care s-a născut la data de 26 iulie 1932 la Piatra Neamț și a decedat la data de 24 ianuarie 1991 la București. Fiu al colonelului Gheorghe Antonescu și al profesoarei Eugenia Antonescu, a făcut studiile elementare la Piatra Neamț și Chișinău. S-a dovedit a fi un elev de excepție al Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamț, calitate pe care a păstrat-o și la Chișinău sau Craiova. A absolvit cu diplomă de merit Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, formându-se ca specialist în istoria antică și medievală sub conducerea profesorilor Dionisie M. Pippidi, Emil Condurachi și M. Berzea. A fost un istoric cu preocupări în domeniul istorie antice, dar l-au preocupat de asemenea și problemele de muzeografie. Între anii 1957 – 1971 a fost muzeograf și director al Muzeului regional (județean) Bacău. A contribuit, în mod esențial, la înființarea muzeelor de istorie din Piatra Neamț, Roman, Bicaz, Onești și Târgu Neamț. Și-a adus de asemeni contribuția la extinderea cercetărilor arheologice din zonă, editând totodată revista „Carpica” – prima publicație de istorie și arheologie din regiune. A fost lector și conferențiar la Institutul Pedagogic din Bacău. Strălucit orator („un bătrân vulpoi al verbului”, cum se autodefinea), a rămas în conștiința intelectualității prin ciclurile sale de conferințe, considerate adevărate evenimente cultural-artistice. A susținut conferințe și în Franța, SUA și Marea Britanie. În anul 1971 a devenit director al Direcției generale a Muzeelor din România, funcție deținută până în anul 1990. A donat municipalității din Piatra Neamț clădirea în care a fost organizat ulterior Muzeul de Științe Naturale. Este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamț. Iată ce spunea despre el reputata Zoe Dumitrescu Bușulenga: „Câți dintre cei care l-au cunoscut pe Iulică Antonescu au izbutit să treacă dincolo de măștile pe care inteligența, sensibilitatea și cultura lui le făceau să se succeadă pe fața-i nobilă și expresivă într-un adevărat joc actoricesc? Mulți interlocutori rămâneau fascinați de talentul său imitativ, de inflexiunile glasului inconfundabil și de mimica pe care și-o compunea cu o ușurință savantă. Puțini însă înțelegeau sensul ludic și ironia ascuțită sub acest divertisment la îndemâna tuturor. Căci marele intelectual nu se dezvăluia decât după o destul de îndelungată (și nebănuită) cercetare a celui cu care intra în comunicare”

Matrice sigilară - Primăria urbei Bacău - România 1878

Procesul de modernizare a societăţii româneşti din Muntenia şi Moldova, început în prima jumătate a veacului al XIX-lea, a impus, în multe cazuri, actualizarea ori adoptarea de noi simboluri heraldice, mai ales la nivelul oraşelor. Unul dintre aceste siMboluri heraldice este matricea sigilară Primăria urbei Bacău – 1878 – România. Ea este realizată în anul 1878 și prezintă un cerb alergând spre dreapta suprapus peste patru brazi. Periferic circular în exergă este aplicată inscripția: ROMÂNIA. PRIMĂRIA URBEI BACĂU, iar în partea inferioară, orizontal, anul realizării acesteia - 1878. Pe un document din anul 1922 s-a identificat acest simbol redat sub matrice. (Sursa – Vilică Munteanu) Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.

Combinatul petrochimic Borzești

Rafinăria Borzești 30 ani 1956 - 1986

Rod al politicii de industrializare a regimului comunist, platforma petrochimică de la Borzeşti, formată din trei mari unităţi: Rafinăria Oneşti, Combinatul Chimic Borzeşti şi Combinatul de Cauciuc Sintetic şi Produse Petrochimice Oneşti, a fost o perioadă cea mai mare unitate industrială a județului Bacău şi mândria industriei chimice comuniste. Astăzi, doar combinatul chimic, redenumit Chimcomplex SA Borzeşti, mai funcţionează, celelalte unităţi sunt închise, iar şansele de a mai fi revitalizate sunt foarte mici. Totul a început în 1952 când o echipă de geografi şi urbanişti condusă de ing. Mihail Florescu, ministrul Industriei Chimice de atunci, s-a deplasat pe Valea Trotuşului, pentru a stabili locul de amplasare a unui oraş şi a unui mare combinat industrial. După analize multiple, studii de amplasament, consultări cu diferite ministere, institute şi intreprinderi în final a fost aleasă lunca Trotuşului situată între localităţile Borzeşti şi Oneşti. Principalele motive care au stat la baza acestei hotărâri au fost următoarele: zona este amplasată la confluenţa a patru râuri: Trotuşul şi cei mai importanţi afluenţi ai săi Caşinul, Oituzul şi Tazlăul. Este aşezată la o convergenţă de drumuri în patru direcţii principale: spre Braşov (prin pasul Oituz); spre Miercurea Ciuc (prin pasul Ghimeş); spre Bacău (prin depresiunea subcarpatică Tazlău) şi spre Adjud (pe valea inferioară a Trotuşului) şi nu în ultimul rând existenţa unor rezerve uriaşe de sare la Tg Ocna şi resurse de petrol în regiunea Moineşti-Comăneşti. În 1952 prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1635, s-a decis să se construiască Grupul Industrial Borzeşti şi oraşul muncitoresc aferent, Oneşti. Zona industrială a fost construită la nord-est de fostul sat Borzeşti, între calea ferată şi râul Trotuş, suprafaţa ei depăşind-o pe cea a celorlalte zone ale oraşului. Din acest an încep să se construiască coloniile pentru muncitorii constructori şi apoi s-au săpat temeliile primelor blocuri. Pentru asigurarea energiei electrice şi termice pentru combinatul ce urma a se construi pe platoul din dreapta râului Trotuş, în 1953 a început construcţia Termocentralei Borzeşti. Era prima mare centrală de termoficare din ţară, ce putea alimenta, în condiţii favorabile, cu abur şi energie electrică, consumatorii. Astfel, Oneştiul a devenit primul oraş din ţară complet termoficat. Pe 1 august 1956 a intrat în funcţiune Rafinăria Nr.10 Oneşti, cea mai mare rafinărie din Moldova, cu o instalaţie de distilare atmosferică şi în vid şi o staţie de desalinare electrică a ţiţeiului. În acelaşi an a început construcţia Combinatului Chimic Borzeşti. În 1959 intra în funcţiune prima instalaţie din cadrul Combinatului Chimic Borzeşti, fabrica de oxigen, care asigura oxigenul necesar lucrărilor de construcţii de pe platforma industrială şi de pe şantierele din oraş. Începând cu 1 aprilie 1969 cele trei unităţi de pe platforma industrială Oneşti-Borzeşti, Combinatul Chimic Borzeşti, Rafinăria Oneşti şi Combinatul de Cauciuc Sintetic Oneşti, se comasează într-o unitate gigant, ,,GRUPUL INDUSTRIAL DE PETROCHIMIE BORZEŞTI” care se întindea pe o distanţă de 6 km şi avea 12.000 de salariaţi, din care 463 cu studii superioare. În 1970 produsele Grupului Industrial de Petrochimie Borzeşti s-au exportat în peste 20 de ţări ale lumii. În 1973 Grupul Industrial de Petrochimie devine Combinatul Petrochimic Borzeşti, având aceeaşi structură organizatorică. În 1990 Combinatul Petrochimic Borzeşti se divizează în trei societăţi comerciale independente, sub denumirile: CAROM S.A. ONEŞTI, RAFO S.A. ONEŞTI şi CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI. Între 1994 – 1996 la S.C CHIMCOMPLEX S.A. Borzeşti a fost retehnologizată producţia de sodă caustică printr-o investitie de 70 milioane euro într-o modernă instalaţie de electroliză cu membrană schimbătoare de ioni, remodernizată în 2013 şi funcţională şi în prezent. Celelalte două societăţi au fost privatizate iar soarta lor a fost similară multor unităţi din industria petrochimică din ţară, astfel că astăzi singura unitate în funcţiune este doar fostul combinat chimic de la Borzeşti. Insigna prezentat mai sus a fost emisă cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Rafinăriei Borzeşti în 1956. Insigna are o baretă cu dimensiunile 26,5 x 9,5 mm, marginea aurie, fondul albastru şi inscripţia pe trei rânduri cu litere metalice: “COMBINATUL PETROCHIMIC BORZESTI”. Sistemul de prindere este cu ac de siguranţă tip broşă, montată orizontal. Insigna are forma uşor ovală cu dimensiunile de 37 x 41 mm. În interiorul unei cununi de lauri se află o compoziţie formată din elemente rectangulare cu marginile aurii şi interiorul albastru şi bleu, simbolizind diverse construcţii sau utilaje industriale stilizate peste care se află o coloană de distilare a ţiţeiului. De o parte şi alta a coloanei de distilare sunt trecuţi anii de înfiinţare, 1956, şi anii împliniţi, 1986. Sub coloana de distilare pe o panglică cu email alb inscripţia cu litere metalice aurii “RAFINARIA BORZESTI”, iar dedesubt pe fond albastru: “30”.

A.J.V.P.S. - Bacău

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.

Cerbul, denumire ştiinţifică - Cervus elaphus - este un mamifer ierbivor. Caracteristice pentru cerb sunt coarnele ramificate care, de obicei, cresc numai la masculi și culoarea brun-roșcată. Ca ordin de mărime, masculii au greutăți cuprinse între 180 - 300 kg, iar ciutele între 80 - 150 kg. Masculii pierd coarnele la începutul fiecărei luni martie, fenomen care se întinde, în funcție de vârsta și vigurozitatea fiecăruia dintre cerbi, chiar până în luna mai. La viței, atunci când împlinesc vârsta de 1 an, în luna mai, începe creșterea primului rând de coarne, creștere care se termină în septembrie. Aceste coarne sunt, de regulă, sulițe lungi de 20 - 30 cm, fără rozete. Un cerb poate trăi până la 20 de ani. Cerbul se adăpostește în zonele cu păduri întinse, care cuprind porțiuni de poieni sau luminișuri cu izvoare, care le oferă liniște și posedă surse de hrană. Sezonul de vânătoare este cuprins între 1 septembrie - 15 decembrie pentru masculi, iar pentru ciute se termină mai târziu, la 15 februarie. Trofeul îl constituie coarnele cu craniu sau cu o parte din acesta.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate. Corpul este fusiform, are forma hidrodinamică, dar poate fi turtit dorsoventral. Este alcătuit din 3 părți: cap, trunchi și coadă. Peștii au 2 tipuri de înotîtoare: Perechi (pectorală și abdominală) și neperechi (dorsală, codală și anală). Cele perechi au o structură stabilă, fiind formate din piesele osoase ale centurii scapulare și pelviene. Ele ajută peștii să se scufunde în apă, să facă rotații, să mențină corpul într-o poziție normală. Cele neperechi sunt pliuri ale pielii, susținuți de raze osoase externe. Înotătoarea codală participă la propulsarea înainte a peștelui, înotătoarele anale și dorsale participă la menținerea echilibrului în timpul înotului. Pielea este acoperită cu un mucus secretat de celulele glandulare tegumentare. Corpul este acoperit cu solzi protectori sau plăci osoase de origine dermică. Colorația este determinată de cromatofori, celule care se află sub piele și conțin granule de pigmentare.

Cupa Moș Crăciun - C.S.Hicaru Bacău

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania aprivată Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția de karate Cupa Moș Crăciun care a avut loc în municipiul din Bacău. Karate-dō este o artă marțială japonează (sport) în care se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize și proiectări. Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat chinezul gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922 când a sosit în Japonia la Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Există numeroase stiluri de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc: Chito-ryu, Goju-ryu, Hon-Do- ryu, Isshinryu, Kyokushin, Shaolin, Shito-ryu, Shotokan, Fudokan, Tameshiwari, Wado-ryu, World Oyama Karate și altele. Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie(rosie) aka , verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.

Cupa Moș Crăciun este o competiție de karate care are loc anual în unele dintre orațele țării și ea este destinată copiilor (băieți și fete de diferite vârste). Competiția este organizată de clubul sportiv băcăuan H.C.Hikaru, ce are sediul central în Strada Oituz, nr.15.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 km², iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente arhitectonice băcăuane.

Casa memorială George Bacovia

Biserica Armeană

Biserica Catolică

Biserica Precista - ctitorie Alexandru cel Bun

Catedrala Sfântu Nicolae

Casa de cultură

Hotel Athene Palace și Teatrul Mărăști

Liceul Principale Ferdinand

Camera de Comerț și Industrie

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru județul Bacău.