Epaminonda's Blog.....: RUMBURK

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea cehă RUMBURK, denumire germană

RUMBURG, districtul USTI NAD LEBEN, și câteva trimiteri

poștale ilustrate din vremuri diferite, precum și o insignă, un jeton,

și o monedă locale.

Monumentul multietnic al eroilor

Biserica Sfântu Bartolomeu

Turnul de observare

Muzeul

Capela Loreta

Palatul Jagd

Sanatoriul Frankenstein

Piața

Piața Adolf Hitler

Piața Luzicke

Podul de piatră

Strada Bisericii

Școala și Poșta

Gimnaziul

Strada Gării

Trimiteri poștale

Insignă locală

Jeton local

Monedă locală

xxx

"VIZIUNE" - O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024

____________xxx____________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Polul lui Carol - Regatul României

Carol I - Domnul românilor

50 denar - Dacia - 5 oz Fine Silver

Când spunem “Polul lui Carol I” ne referim la moneda de 20 lei realizată în anul 1868. Această monedă a fost bătută într-un foarte mic număr de exemplare, o sută sau două sute de bucăţi (sursele se contrazic), fapt ce o face o mare raritate numismatică pe plan mondial, a cărei valoare este estimată undeva între 5000 și 10000 de dolari. Domnitorul Carol I a dăruit astfel de monede capetelor încoronate ale Europei, rudelor sale şi fruntaşilor politici ai vremii. Evident, nu se poate vorbi de circulaţia efectivă a piesei de 20 de lei. Datorită faptului că nu a fost pusă în circulaţie, piesa de 20 de lei din 1868 este considerată de mulţi a fi doar o probă de monedă. Piesele au fost bătute - cel mai probabil - la monetăria din Bucureşti. Alte ipoteze afirmă că piesele au fost bătute la Paris sau la Berlin. O legendă destul de fantezistă însă dragă numismaticii româneşti spune că în capsula timpului pusă la temelia castelului Peleş (ridicat în 1873) au fost introduse cîteva piese din această celebră monedă, primul ban de aur emis de statul român modern. În 2005 Banca Naţională a României a emis o replică de aur a monedei de 20 de lei din 1868.

Replica şi originalul sînt aproape identice, singura diferenţă fiind litera R de sub efigie, care ne avertizează că este vorba de o replică. Redau mai jos câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestei monede foarte rare:

anul emiterii - 1868
valoarea – 20 lei (un pol)
material – aur 90 % și 19 % cupru
greutatea – 6, 452 grame
forma – rotundă
diametrul – 21 milimetri
muchie – netedă
tiraj – 100 (200) bucăți

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

B.N.S. - Blocul Național Sindical 1991 - 1995

Blocul Național Sindical este o mare confederație sindicală cu reprezentare în toate județele, compus din 30 de federații membre din toate domeniile de activitate, însumând 635 de sindicate și având sediul central în București, Strada Turturelelor, nr. 11 A, clădirea C, etaj 3, sector 3. Blocul Național Sindical este reprezentat în cadru comisiilor și subcomisiilor de Dialog Social la nivel central, respectiv din cadrul ministerelor de un număr de 59 de reprezentanți titulari și supleanți. Prin filialele județene Blocul Național Sindical are reprezentanți desemnați în cadrul bi și tripartie însumând un număr de 393 de reprezentanți.

Blocul Național Sindical este reprezentat în Plenul Consiliului Economic și Social de 4 reprezentanți , iar în cadrul comisiilor din Consiliul Economic și Social de 7 reprezentanți. Obiectivul central al BNS este îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale lucrărilor și apărarea drepturilor și libertăților membrilor săi. Alte obiective ale BNS sunt:

Apărarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor înscrise în Constituţia României, Convenţii internaţionale, pacte şi tratate la care România este parte, precum şi în legislaţia internă.
Susţinerea, la toate nivelurile, a drepturilor şi intereselor membrilor săi – prin reprezentarea acestora în fața instanțelor de judecată, parlament, ministere, alte insituții și societăți publice sau private, negocierea colectivă, reprezentare în dialogul social bi și tripartit la toate nivelurile.
Apărarea libertăţii de acţiune şi de opinie a organizaţiilor membre –prin desfășurarea de actiuni sindicale (mitinguri, pichetări, greve sau orice alte acțiuni conform legii).
Urmărirea asigurării protecţiei sociale pentru membrii de sindicat –prin reprezentarea în organismele de specialitate ale statului.
Formularea şi susţinerea de proiecte de acte normative sau modificări ale legislaţiei existente, referitoare la oricare dintre drepturile şi/sau interesele legitime ale oricăruia dintre membrii săi.
Organizarea şi susţinerea unor acţiuni cu caracter profesional, economic, social, cultural şi sportiv – prin furnizarea de servicii pentru stimularea ocupării forței de munca respectiv prin servicii de informare și consiliere a lucrătorilor, servicii de mediere a muncii pe piața internă, desfășurarea de activități și programe de formare profesională și formare profesională continuă și alte acțiuni care au ca scop ocuparea forței de muncă.
Promovarea şi susţinerea principiilor economiei sociale de piaţă şi ale statului de drept – prin încurajarea și dezvoltarea spiritului antreprenorial, a întreprinderilor sociale și a altor activități similare.
Colaborarea cu alte organizaţii sindicale din ţară şi din străinătate.
Promovarea şi îmbunătăţirea activităţii sindicale.

Insigna - A.S.(?)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație studențească culturală sau științifică.

Campion județean (canotaj)

Istoria canotajului romanesc a inceput in secolul XIX, in anul 1864 cand un grup de tineri studenti din Timisoara, intorsi din strainatate de la studii au infiintat pentru placerea lor, "Societatea de luntrisoare". In anul 1925 se infiinteaza la Arad, Comisia de Sporturi Nautice din Romania. Aceasta depune, in anul 1927, cererea de afiliere la Federatia Internationala de Canotaj. Congresul din 19 august 1927 aproba afilierea Federatiei Societatilor Sportive din Romania ca membru extraordinar al FISA. Prima participare romaneasca la o competitie oficiala internationala este semnalata in anul 1932 la Campionatul European de la Belgrad, ca apoi in 1933 la Campionatul European de la Budapesta, Romania a fost prezenta prima data la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de canotaj.

Caiacul este o ambarcațiune de sport pentru o persoană sau mai multe,ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri. Sportivii stau pe fund în ambarcațiune, pe care o propulsează cu una sau două padele (vâsle).

Canoea este o ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor. În canoe pot fi unul sau mai mulți sportivi stând în genunchi. Disciplina sportivă care cumulează cele două sporturi se numește caiac-canoe.

Insigna - 25 de ani (activitatea de stingere a incendiilor)

Produsul de mai sus este o insignă din vremea regimului comunist care se conferea personalului cu vechime de 25 de ani în formațiunile civile de pompieri. Se încearcă astfel încurajarea personalului de a-și îndeplini la parametrii cei mai înalți sarcinile de serviciu.

Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”.

Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice.

Insigna - CIMA

Cu referire la insigna de mai sus nu am găsit referiri concrete în lumea internetului dar pot presupune că prescurtarea CIMA ar putea însemna Centrala Industriei de Mașini Agricole, o structură organizatorică din vremea comunismului care îngloba toate întreprinderile constructoare de mașini și utilaje agricole, poate chiar tractoare din țară. Se pare că această structură era implicată și în comerul exterior cu astfel de mașini și utilaje.

CIMA - Imagrex - România

Deasupra prezint o insignă cu înscrisurile CIMA și IMAGREX, această ultimă denumire semnificând chiar obiectul firmei – import, export de mașini agricole.

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ