Epaminonda's Blog.....: KROMMENIE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză KROMMENIE,

municipalitatea ZAANSTADT, provincia OLANDA DE NORD, și

câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, precum și un

jeton, o insignă și o monedă locale.

Vechea Primărie

Biserica Sfântu Petru

Fabrica de linoleu

Strada Zuiderhoof

Gara veche

Pavilionul de muzică - Grădina publică

Poșta

Biserica

Școala creștină

Strada Emma

Biserica reformată

Strada Wewer

Strada Nord

Biserica Lelie

Trimiteri poștale

Jeton local

Insignă locală

Monedă locală

xxx

"SIMBOLURI ENCRIPTATE" -

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024

UN CARU DE DEFINIȚII REZOLVAT

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Colegiul național "Emanuil Gojdu" Oradea - 100 de ani

Calitate și performanță prin tradiție

Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea este o instituție de învățământ preuniversitar înființată în anul 1896 ca Școală Reală Superioară de Stat. Clădirea monument istoric a fost ridicată pe malul Crișului Repede, după planurile arhitectului Ferenc Knapp. La 15 iunie 1919 a fost adoptat actul de înființare a liceului românesc. La 1 august 1919 au început prenotările elevilor, în 2 octombrie are loc primul consiliu profesoral, iar în 5 octombrie se face inaugurarea solemnă a noului anului școlar. Între anii 1920–1923 liceul parcurge o perioadă de tranziție, perioadă în care se trece la tipul de organizare a școlilor din Vechiul Regat, prin înlocuirea programei maghiare din 1883 cu cea a lui Spiru Haret și în paralel, prin înlocuirea limbii de predare maghiară cu cea română. Din 1923 până în 1939 Liceul „Emanuil Gojdu“ a contribuit la întărirea culturii române la Oradea. Corpul profesoral a îndeplinit cu cinste de aceasta misiune, fiind un animator al vieții culturale locale, fapt pentru care liceul și-a câștigat un frumos renume între liceele românești din Transilvania și din țară. În urma Dictatului de la Viena, Oradea trecând sub ocupație maghiară, liceul a devenit secție română a liceului maghiar din Oradea. Prin exodul populației române, în special al tineretului școlar, cât și prin expulzarea practicată de autoritatea maghiară, efectivul de elevi și profesori a fost foarte redus în aceasta perioadă, existența școlii române plutind între a fi și a nu fi. Eliberarea Oradei la 12 octombrie 1944 atrage reînființarea liceului românesc sub denumirea de „Liceul român de stat“, acțiunea de refacere a liceului de pe malul Crișului Repede începând chiar înainte de a se reinstala administrația statului român. De la 1 septembrie 1945 liceul își reia vechea denumire. În anii 1950 s-a numit Liceul Real de Stat nr. 1 Oradea. Cursurile liceale începeau din clasa a 8-a și durau trei ani, absolvirea fiind în clasa a zecea. Denumirea a fost schimbată și reatribuită, în 6 septembrie 1970. În prezent Colegiul Național „Emanuil Gojdu“ are un număr de 1000 elevi, cuprinși în invățămantul liceal și gimnazial.

Emanuil Gojdu a fost un avocat de succes și patriot de origine aromână. care s-a născut la data de 9 februarie 1802 la Oradea și a decedat la data de 3 februarie 1870 la Pesta – Austro-Ungaria. El a a fost un luptător pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria. În anul 1869 a fost numit judecător la Curtea Supremă a Ungariei. Studiile preuniversitare le-a făcut la liceul romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea (în prezent Colegiul Național Mihai Eminescu. Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), la Academia de Drept din Pojon – Slovacia de azi (1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). Diploma de avocat a obținut-o la Budapesta, pentru ca mai târziu să o ia și pe cea de "notar cambial". Din 1824 profesează ca avocat și politiican la Budapesta. Casa lui Emanoil Gojdu din Budapesta a fost cunoscută ca fiind o casă românească, în care obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege "pentru egala îndreptățire a naționalităților". "Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii". Prin testamentul făcut la Budapesta în data de 4 noiembrie 1869 Emanuil Gojdu și-a lăsat averea „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. În acest sens a fost constituită o fundație. Acestă fundație a funcționat între anii 1870 – 1917, acordând foarte multe burse studenților români, dintre care se remarcă: Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza și Victor Babeș. După anul 1945 Fundația Gojdu a fost naționalizată de regimul comunist maghiar. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea. În anul 2008 premierul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu au semnat cu guvernul maghiar un acord care prevedea înființarea - conform legislației ungare - a unei fundații publice româno-ungare „Gojdu”. Aceasta ar fi urmat să fie susținută anual financiar de cele două guverne - având ca bază patrimoniul lăsat moștenire de Emanoil Gojdu. Scopurile fundației - constituite pe principiile cooperării - ar fi fost selectarea de bursieri români sau maghiari, sprijinirea funcționării muzeului și a bibliotecii „Emanoil Gojdu”, precum și susținerea de manifestări expoziționale, conferințe și programe științifice. Criticii acestui acord, promovat legislativ printr-o ordonanță de urgență au susținut ideea că prin adoptarea acesteia România ar fi cedat gratuit patrimoniul fundației, statului maghiar și în final ordonanța respectivă a fost respinsă de către Parlamentul român. Casa în care s-a născut Gojdu poate fi văzută și astăzi în Oradea, lângă Biserica cu Lună.

Beiuș (clubul sportiv)

Clubul Sportiv Bihorul Beiuș, cunoscut ca și Bihorul Beiuș, sau mai scurt Beiuș, a fost înființat la 7 iulie 1921 sub numele de Aurora Beiuș de un grup de tineri jucători conduși de profesorul Ioan Bușiția. A fost considerat cel mai reprezentativ club al Depresiunii Beiuș și al orașului Beiuș. Echipa a evoluat în cea mai mare parte a existenței sale în Liga a IV-a – Județul Bihor, cu prima apariție în fotbalul național în sezonul 1978–79 al Diviziei C, terminând pe locul 5 în seria a IX-a. Acest prim sezon a fost urmat de alte 4 sezoane pentru echipa din Divizia C : 1979–80, 1980–81, 1981–82 și 1982–83, dar cu clasamente mai slabe. La sfârșitul sezonului 1982–83, echipa a retrogradat înapoi în Liga IV. Beiușenii au revenit în Divizia C în 1985 sub numele de Gloria Beiuș și au rămas la acest nivel până în 1990, dar fără performanțe notabile. La jumătatea sezonului 1989–90 clubul a fost lichidat, dar a fost reînființat în 1996 ca CF Bihorul Beiuș la inițiativa unui grup de 14 persoane, printre care și primarul Beiușului din acea perioadă, Octavian Codreanu. Clubul a fost promovat înapoi la Diviza C în 2004 după 14 ani de absență, de data aceasta sub numele de Bihorul Beiuș . Echipa a fost o prezență constantă la acest nivel, iar la sfârșitul Ligii III 2008–09 clubul și-a arătat cea mai bună performanță, ajungând pe locul 5 la debutul său în Liga III . Apoi la finalul sezonului 2011–12 de Liga a III- a Bihorul Beiuș a terminat pe locul 3 obținând cea mai bună performanță din istoria clubului. Din cauza lipsei de fonduri solide în aceeași vară, echipa a ales să se retragă din Liga III și să se alăture Liga IV .După retragere, clubul a fost reorganizat la nivel de conducere și a început să pună mai mult accent pe creșterea tinerilor. La sfârșitul sezonului 2014–15 echipa a fost încoronată vicecampioană a României la nivelul U–21 pentru echipele aparținând fotbalului amator. Tot la sfârșitul sezonului 2016–17 lotul de seniori a terminat pe locul 2, iar lotul U–21 a fost încoronat campioana județului Bihor pentru al treilea an consecutiv. Bihorul Beiuș a avut de-a lungul timpului mai multe rivalități, mai ales cu echipe din Depresiunea Beiușului.

Principalii rivali au fost cele două echipe principale din Ștei, un mic oraș industrial, Minerul Ștei și Oțelul Ștei, ambele prezențe comune în Liga III și Liga IV. După căderea industriei miniere și siderurgice ambele echipe au fost dizolvate și s-a format o nouă echipă, CSO Ștei, care este acum principalul rival al Bihorului Beiuș.

Beiuș (în maghiară Belényes, în germană Binsch) este un municipiu situat în estul județului Bihor, regiunea istorică Crișana, România, în depresiunea cu același nume, la poalele Munților Apuseni, pe râul Crișu Negru. Orașul se află la 62 kilometri depărtare Oradea, reședința județului. Municipiul este compus din orașul propriu-zis și din localitatea Deleni. Beiușul se află pe unul din principalele culoare de circulație rutieră și de dezvoltare la nivel județean, fiind străbătut de DN 76 care face parte din E 79. Prima atestare a localității datează din anul 1096. Perioada Dictatului de la Viena a fost dificilă pentru orașul Beiuș care, fiind situat în partea care netransferată Ungariei, a devenit reședință de județ, unde au fost mutate toate autoritățile și instituțiile județene, cu personalul lor. În plus, a trebuit să facă față unui mare număr de refugiați din zonele cedate (Ungariei), în condițiile în care orașul și locuitorii nu erau suficient de înstăriți. Cu toate acestea, în oraș existau comercianți, mici meseriași, cca. 236 funcționari, dispensar, spital precum și instituții publice: prefectura, primăria, judecătoria mixtă, comisariatul de poliție, percepția fiscală, garda financiară, ocolul silvic, oficiul PTT, spitalul de stat, gara CFR, regimentul 35 artilerie, biserici, școli. În oraș mai funcționau o sală de teatru, cinematograf, hotel, cămin de ucenici. La recensământul din anul 2021 orașul număra 9745 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 10667 locuitori) dintre care: români – 81,3%, maghiari – 5,03% romi – 4,88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului bihorean Beiuș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 72,93%, penticostali – 6,48%, reformați – 4,08%, greco catolici – 1,85%, baptiști – 1,78% și restul – nedeclarată sau altă religie. Locuitorii din Țara Beiușului sunt într-o relație de dependență cu orașul Beiuș, care le asigură locuri de muncă, posibilități de aprovizionare, prestații de servicii publice, educaționale și culturale. Orașul a devenit municipiu în anul 2004 și are o populație de circa 15 mii locuitori. Schimbările de după 1989, trecerea la economia de piață au bulversat viata economică a Beiușului. Din peisajul economico-industrial au dispărut unități specifice fostei industrii socialiste, iar altele și-au redus foarte mult activitatea: Cooperația meșteșugăreasca, Cooperația de consum, S.C. Beiușana etc. Și în aceste condiții deosebit de grele, datorita interesului si strădaniilor depuse în ultimii ani de administrația comunitara a fost încurajat mediul local de afaceri si atrași investitori externi, astfel ca Beiușul s-a bucurat si se bucura de unul dintre cele mai scăzute procente pe țară a șomajului. La ora actuala în municipiu funcționează peste 340 de agenți economici dintre care un număr destul de important au între 300 si 500 de angajați. Descoperirea și punerea în valoare a resursei de apă geotermală, a transformat Beiușul în primul oraș din țară încălzit majoritar cu apă geotermală. Implementarea proiectului nerambursabil de 4,3 milioane de euro, va permite racordarea majorității gospodăriilor la beneficiile apei termale, și realizarea unui proiect ambițios de parc acvatermal pe o suprafață de 10 ha, ce va impulsiona covârșitor turismul balnear in Beiuș în strânsă coabitare cu turismul montan practicat în zonele cunoscute ale Țării Beiușului și ale Apusenilor. Câteva dintre atracțiile orașului sunt:

Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial
Biserica ortodoxă din Centru, edificată la sfârșitul sec. al XVIII-lea
Biserica ortodoxă din Deal, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril (1784-1790), construită pe cheltuiala coloniei de negustori greci și aromâni
Colegiul Național Samuil Vulcan – Liceu Pedagogic – Casina Română
Biserica romano catolică, sec. 18 – monument istoric
Biserica reformată datată 1782

Metalul Salonta

Metalul Salonta, denumire actuală Clubul Sportiv Municipal Olimpia Salonta, este un club românesc de fotbal profesionist cu sediul în Salonta, Strada Republicii, nr. 92, ce joacă în Liga a V-a. Clubul a fost fondat în anul 1911 sub numele Nagyszalontai SC (în limba română: CS Salonta) pe vremea când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei. De-a lungul anilor, echipa din cel de-al doilea oraș al județului Bihor a avut mai multe nume precum: SC, CS, CSM, Steaua Roșie, Stăruința, Recolta, Metalul și în prezent Olimpia, dar indiferent de nume, clubul a devenit o prezență regulată a Liga a 3-a și a 4-a a fotbalului autohton. Cea mai bună perioadă din istoria clubului a fost în anii 60 și 70, când Olimpia, numită la acea vreme Steaua Roșie, Metalul și în cea mai mare parte Recolta au jucat 17 sezoane consecutive în Liga III. În anii 80, echipa avea un traseu oscilant, călătorind între Liga III și Liga IV, dar la sfârșitul anilor 1984–85, Recolta a obținut cel mai bun rezultat din lunga sa istorie, locul 2 în Liga III la doar 4 puncte în spatele Înfrățirii. Oradea. În anul 1988, Recolta a retrogradat din nou în Liga IV, fiind subiectul unui proces de rebranding, numele echipei a fost schimbat în Olimpia și culorile au fost schimbate, de asemenea, de la verde și galben la alb și albastru. În anii 90, echipa a avut câteva apariții izolate în Liga III, dar fără performanțe importante. La sfârșitul sezonului 2003-04, echipa a promovat înapoi în Liga III după patru ani, dar echipa a fost desființată din cauza înființării echipei Liberty Salonta, club deținut de omul de afaceri român Marius Vizer, care a cumpărat și stadionul timp de 99 de ani și un loc direct în Liga II de la CSM Medgidia. Vizer a construit o academie puternică de fotbal și a modernizat stadionul gestionând atunci cea mai bună perioadă din istoria fotbalului de la Salonta, inclusiv promovarea în Liga I la sfârșitul sezonului 2005-06, dar Liberty nu a jucat niciodată acolo, după ce locul a fost vândut echipei UTA Arad. În 2009, Vizer a renunțat la Liberty, iar echipa de seniori a fost mutată la Pomezeu. În anul 2013, academia de fotbal a fost, de asemenea, dizolvată și oamenii au început să-și întoarcă fața din nou către vechea Olimpia, lucru care a dat o reîmprospătare clubului care a promovat înapoi în Liga IV la sfârșitul sezonului 2012-13. Echipa s-a mutat înapoi la casa inițială, Stadionul Municipal, după 9 ani pe Stadionul Olimpia, un stadion fără tribune și un teren prost. Obiectivul principal al clubului este astăzi creșterea jucătorilor tineri și descoperirea de noi talente.

Salonta, în limba maghiară – Nagyszalonta sau Szalonta, este un municipiu din județul Bihor, situat în sud-vestul județului, la frontiera cu Ungaria, la o depărtare de 39 de kilometri de municipiul Oradea pe drumul E 671. Municipiul se întinde în Câmpia Salontei, străbătut de pârâul Culișer și deține resurse de apă termală neexploatate. Prima atestare documentară a localității Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta". Deoarece orașul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniți din Transilvania cu cei din zona de ocupație otomană. Schimbul intens de mărfuri determina dezvoltarea rapidă a așezării și apariția micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, țesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesitățile locale și se desfac și în târgurile estice și sudice din Tinca, Beiuș, Ineu, Chișineu Criș și în târgurile din zona de ocupație otomană, la Gyula si Orosháza. La cumpăna dintre secolele XIX și XX ținutul se dezvoltă intens. În această perioadă încep lucrările de desecare a mlaștinilor, construirea liniei ferate și apar primele instituții cu caracter capitalist în industrie și comerț. De asemenea, se înregistrează un puternic aflux al populației rurale spre oraș. Dezvoltarea industriei orașului se accentuează după 1948 prin înființarea unor noi unități economice. Salonta devine astfel un oraș cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecțiilor, a pielăriei, a blănăriei și a încălțămintei precum și prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiții în zonă. În prezent, 65% din producția totală a orașului o constituie industria alimentară. Alături de acestea a apărut și s-a dezvoltat industria constructoare de mașini. La recensământul din anul 2011 orașul număra 17735 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 18074 locuitori), dintre care: români – 37,06%, maghiari – 55,64%, romi – 2,31% și restul – nedeclarată sau altă etnie. În timpurile comuniste, Salonta era renumită datorită numeroaselor fabrici, cum ar fi: Fabrica de mezeluri Salonta, Metalul Salonta, Mobila Salonta, Abatorul, etc. Actualmente, multe dintre ele sunt în pragul falimentului - sau chiar au falimentat. În prezent cea mai renumită fabrică, cunoscută la nivel național, este „Principal SA” în cadrul căreia se fabrică Salamul de Sibiu și încă 11 sortimente de salamuri uscate. În a doua jumătate a anilor 2000 începe dezvoltarea unor ramuri industriale noi pentru orașul Salonta: construcții de mașini (prin compania americana Arvin-Meritor, devenita ulterior Inteva), injecție de mase plastice (Jasz Plast, Plastech Reinert) etc. La capitolul "Recorduri mondiale" orașul se poate mândri cu cel mai mare recipient (având volumul de 5400 litri până la revărsare) în care s-a preparat cel mai mare volum de gulaș (bograci) din lume. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: Ceaunul uriaș, Turnul Ciunt - parte a cetății de odinioară, Muzeul Memorial Arany Janos, Muzeul Țăranului Român - o casă țărănească din zona Buduresei care sugerează rădăcinile locuitorilor acelui cartier, casele memoriale Arany János, Sinka István și Zilahy Lajos, parcul orașului cu statuile sale, clădirea Primăriei, bisericile urbei, Consulatul slovac sau hotelul de lângă consulat.

Jeton - Frații Kemeny - Salonta - 75

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentată mai sus este un jeton din aluminiu, de formă rotundă, cu diametrul de 28 milimetri realizat la comanda Fraților Kemeny din localitatea Salonta, județul Bihor. Aceștia se ocupau cu procesarea cărnii și fabricarea conservelor. Firma fraţilor Kemény a fost înfiinţată în anul 1895 de Károly Kemény (1867–1913) şi fraţii săi: József, Vida şi Sándor. De la început firma a excelat în fabricarea de conserve de carne din păsări de curte - gîşte şi raţe, iar din 1905 au început chiar și exporturile. Firma a deschis şi o filială la Dresda. Cei patru fraţii Kemény sunt atestaţi încă din anul 1923 ca fabricanţi de mezeluri în localitatea Salonta-Mare. Este de reținut că și urmașii acestora s-au implicat în administrarea afacerii. În perioada interbelică firma a continuat să funcţioneze, acum fiind fabricate şi folosite jetonul prezentat mai sus. Imediat după Al Doilea Război Mondial fabrica de conserve Fraţii Kemény din Salonta, judeţul Bihor, acum cu adresa pe Strada Stalin nr. 85, a intrat sub administrarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice. După 23 august 1944 România a semnat cu Aliaţii o Convenţie de Armistiţiu, a cărei respectare a fost impusă de o Comisie Aliată de Control. Potrivit Convenţiei, bunurile ţărilor devenite inamice după 23 august (adică Germania şi Ungaria) şi ale cetăţenilor acestora au fost tratate în mod special, trebuind să fie oprită înstrăinarea acestora. Acum e momentul de lămurit cum de fabrica de conserve din Salonta a intrat pe lista de bunuri aparţinînd ţărilor inamice României. În urma Dictatului de la Viena din 1940 România a trebuit să se încline în faţa forţei şi a pierdut Ardealul de Nord, acesta revenind Ungariei (15 septembrie 1940 – octombrie 1944).ocazie cu care oraşul Salonta a fost printre localităţile pierdute. În anul 1943, în baza legilor antisemite adoptate, statul maghiar a naţionalizat firma familiei Kemény. Afacerea a fost preluată de Hangya Szövetkezet (Cooperativa Furnica). Iată astfel firma Fraţii Kemény a fost preluată de Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice. La 11 iunie 1948 firma a fost din nou naţionalizată, de această dată de statul român. Astfel de jetoane primeau cei mai buni angajaţi de la fabrica de procesare a cărnii. Muncitorii erau evaluaţi anual, iar cei cu cele mai multe unități de jeton erau păstrați în continuare la firmă.

Insigna turistică - Stâna de Vale

Statiunea climaterica si de odihna Stâna de Vale este situata la 1101 metri altitudine, intre Muntii Vladeasa si Muntii Padurea Craiului, la 24 km de orasul Beius si la 90 km de Oradea, aparținând administrativ de comuna Budureasa. Statiunea dispune de un climat de depresiune intramontana tonic-stimulant cu ierni reci si veri racoroase. Canitatile de precipitatii sunt dintre cele mai mari din Romania, Stâna de Vale avand si renumele de a fi polul precipitatiilor din Romania cu valori ce depasesc 1200-1400 mm anual. Acest lucru are drept rezultat prezenta stratului de zapada din luna noiembrie uneori chiar pana in martie-aprilie. Statiunea poate fi un loc ideal pentru tratarea nevrozelor astenice si a afectiunilor endocrine fie ca este vorba de boala Basedow (in stadiu incipient, dupa tratament cu medicamente) sau de hipertiroidie benigna. De asemenea pot fi tratate si afectiunile respiratorii sau starile de debilitate, surmenaj fizic si intelectual, tulburarile de crestere la copii. In tratarea acestor afectiuni se utilizeaza atat apa minerale existenta in statiune (feruginos, hipoton) cunoscuta sub numele de Izvorul Minunilor cat si instalatiile si procedurile de tratament din statiune ce includ bai in cada, sauna, masaj, magnetodiaflux, ionogalvanizari.

Stâna de Vale este o destinatie preferata si de cei care practica sporturile de iarna aici existand partii de schi dotate cu instalatii de transport pe cablu. De asemenea este un punct de plecare pe unele trasee de drumetie montana ce duc spre Vlădeasa, Piatra Tâlharului sau Padiș.

Budureasa (în limba maghiară - Bondoraszó) este o comună din județul Bihor, care incule deși satele: Burda, Saca, Săliște de Beiuș, Teleac și stațiunea Stâna de Vale. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2581 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2671 locuitori) dintre care: români – 74,97%, romi – 23,47% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei bihorene Budureasa astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 89,3%, penticostali – 8,52% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale acestei comune sunt:

Stațiunea climaterică Stâna de Vale
Biserica de lemn din Saca, monument istoric,1724
Rezervațiile naturale: Complexul carstic din valea Ponorului (168 ha), Peștera Smeilor de la Onceasa-monument al naturii, Sistemul carstic Peștera Cerbului-Avenul cu vacă (45 ha), Vârful Buteasa (2 ha), Molhașurile din Valea Izbucelor (80 ha), Fâneața izvoarelor Crișul Pietros (1 ha), Vârful Cârligați (10 hs), Piatra Grăitoare (5 ha) și Cetatea Rădesei (20 ha).

24 ore Pentru un zâmbet

Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor competiției cartibile de alergare 24 de ore Pentru un zâmbet. Competiția are loc în Parcul I.C.Brătianu din municipiul Oradeaș și la ea pot participa femei și bărbați de toate vârstele apși medical și iubitori de sport. “24 de ore Pentru un zâmbet” este un eveniment sportiv caritabil, organizat an de an de Clubul Sportiv Xterra Bihor.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Banca Națională Română - filiala Oradea

Banca de economii

Baroul de avocați

Palatul de Justiție

Facultatea de medicină

Hotel Rimanoczy

Palatul Poynar

Palatul Episcopal

Catedrala greco catolică Sfântu Nicolae

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.