Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din localitatea austriacă SCHWODIAU - municipalitatea
WOLFERN, bundes landul AUSTRIA SUPERIOARĂ.
Restaurant
Arhitectură locală
xxx
"LIBERTATEA DE A CUVÂNTA"
O CARICATURĂ DE
MARGARETA CHITCATII
UN CAREU DEFINIȚII REZOLVAT
O EPIGRAMĂ PROPRIE
ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_____________xxx_____________
CÂTEVA INSIGNE
ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI
Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu,
MEDALIA, poți citi în articolul “Le
Havre – Franța”.
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din
materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă,
pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri
grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o
asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club,
de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare
asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări
sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.
Insigna turistică - Szekelyudvarhely (Odorheiul Secuiesc)
Înainte
de anii 1900, destul de timid, în teritoriile româneşti au început să-şi facă
apariţia asociaţii şi cluburi de turism, ce s-au dedicat în activitatea pentru
drumeţiile şi ascensiunile montane. Între ele se remarcă: Clubul Alpin al
Transivaniei, fondat la Braşov în 1873; Erdély Kárpáti Egyésület (EKE),
(Societatea Carpatină Ardeleană), fondată la Cluj în 1891; Asociaţia Carpatică
a Transilvaniei, fondată în 1880 la Sibiu; Societatea Carpatină Sinaia, fondată
în 1893; Societatea Turiştilor din România, fondată la Bucureşti în 1903. După
primul Război Mondial, numărul iubitorilor de drumeţii montane creşte, apărând
noi asociaţii, create în sprijinul acestora: Societatea Hanul Drumeţilor,
fondată în 1920; Touring-Clubul României, fondat în 1926; Asociaţia Drumeţilor
din Munţii României, fondată în 1929; Clubul Alpin Român, fondat în 1936, etc.
Pe lângă organizarea de excursii în munţii Carpaţi, organizaţiile şi
asociaţiile montane au avut ca scop amenajarea de trasee montane, dar şi
construirea de cabane şi refugii montane, atât pentru membri cât şi pentru
iubitorii de munte. În perioada interbelică, unele asociaţii, preluând tradiţia
de la cluburile de turism din Europa centrală (Austria, Elveţia, Germania), au
început să ofere membrilor însemne –mărturii ale locurilor pe unde aceştia au
ajuns. Însemnele sunt sub forma unei insigne metalice, ce se ataşa cu ajutorul
unor cuişoare la obiectul de sprijin al călătorului – bastonul. În general,
aceste insigne, erau ornamentate cu imagini simbol ale locului sau
evenimentului pentru care au fost create. Insigna prezentată
mai omagiază orașul Odorheiul Secuiesc
din județul Harghita. Insigna este de formă ovală, cu dimensiunile de 40 x 30
milimetrii, fiind confecţionată din zinc, iar ca sistem de prindere având două
orificii, câte unul pe fiecare latură. În imagine, este reprezentată clădirea
primăriei. În partea inferioară, într-un cartuş este denumirea localităţii în
limba maghiară – SZÉKELYUDVARHELY. În partea superioară, este scris textul
VÁRMEGYEHÁZA – în traducere “Parohia”.
În
secolul al XIX-lea localitatea Odorheiul Secuiesc (în maghiară Székelyudvarhely, în germană Oderhellen, alternative
Hofmarkt) a fost pomenită
drept Atena Secuiască. În prezent este al doilea municipiu, ca importanţă, al
judeţului Harghita, fiind centrul de organizare al ţinutului Odorhei şi
totodată un centru a maghiarilor din Transilvania. Numărul locuitorilor este de 36234, din care
96% sunt de etnie maghiară. Oraşul este situat în sud-estul bazinului
Transilvaniei, pe cursul superior al Târnavei-Mari. Localitatea este mărginită
de podişul sud-vestic al munţilor vulcanici Harghita şi de colinele, cu
înălţime medie, ale regiunii deluroase a Târnavei, ca Szarkakő, Nagyoldal,
Csicser, Budvár. Săpăturile arheologice atestă că oraşul şi ţinutul sunt
locuite din timpuri străvechi. În urma efectuării unor săpături în porţiunea
colinei Budvár şi în centrul oraşului au ieşit la suprafaţă relicve din epoca
pietrei şlefuite, a bronzului, a fierului, din epoca romană şi din perioada
romanică. Numele oraşului este atestat în registrul dijmelor papale din anul
1301. În secolul următor localitatea păşeşte pe drumul dezvoltării specifice
oraşelor de târg şi din anul 1448 figurează sub denumirea de Odorhei. Regii
maghiari şi principii transilvăneni au acordat oraşului privilegii, acestea au
fost incluse în documentul reginei Izabella din anul 1558. Acest document îi
conferã oraşului dreptul la uz de sigiliu şi blazon propriu. Blazonul oraşului
este un antebraţ cu pumnal înfipt într-o inimă un cap de urs şi o coroană, în
partea superioară este înscris anul 1558, dată plasată între patru stele. În
sigiliu este înscris textul: ”Sigillum Oppidi Siculicalis Udvarhely.”
Primăria
(fostul sediu al comitatului Odorhei), a fost ridicată în stil eclectic, pe baza
proiectului arhitectului Stehl Ottó, în perioada 1895–1896. În capătul curţii interioare se află sala mare, frumos
ornată. Pe această suprafaţă se ridica odinioară centrul Scaunului Odorhei,
construit de primjudecătorul regal, baron Dániel István. O valoare
deosebită are aula plasată în partea din spate a curţii închise. Scaunul
Secuiesc Odorhei (care avea în componență scaunele filiale Brăduț și Cristur) a
fost atestat în anul 1448. Scaunele erau forme de organizare juridică ale
secuilor, dar aveau și un caracter militar. Aveau în componență un căpitan, un
jude al pământului, un jude regal și erau conduse de Comitele Secuilor, a doua
cea mai importantă funcție în voievodatul Transilvaniei. În anul 1733, în
actuala Piață a Primăriei din Odorheiu Secuiesc, sub supravegherea judelui
regal Gyulaffy László s-a construit “o clădire cu parter, cu stâlpi de
piatră şi bolţi, frumoasă şi mare”. Era Casa Scaunului, locul de unde era
administrat Scaunului Odorhei. Aproape 100 de ani mai târziu, clădirii i s-a
adăugat un etaj. Aici se țineau arhivele Scaunului și ședințele. În anul 1876,
principatul Transilvania a fost inclus în Imperiul Austro-Ungar, iar
autoritățile de la Budapesta au decis renunțarea la Scaune și organizarea unor
Comitate. Drept urmare, în anul 1888, autoritățile din Odorhei au instituit un
comitet care să se ocupe de construirea unui nou Palat al Comitatului pe locul
vechii Case a Scaunului. După încă niște ani, Casa Scaunului a fost demolată și
pe locul ei a început construcția actualei Primării. Noua
clădire a fost inaugurată în 1897, ca Palat al Comitatului. În piață se aflau,
la vremea aceea, multe clădiri ale breslelor. Diverși primari au vrut să le
dărâme, dar breslele s-au împotrivit. Drept urmare, la începutul secolului 20
s-a întâmplat, ca prin minune, un incediu care a ars clădirile respective.
Astăzi, Palatul Comitatului găzduiește Primăria Odorheiu Secuiesc. Ca fapt
divers, pe tavanul sălii festive a Primăriei se găsește o pictură cu o nimfă ce
ține în mână o făclie și stema comitatului Odorhei, ce a fost realizată în anul
1896, odată cu construcția Palatului. În fața clădirii Primăriei străjuiește un
monument, stil obelisc, înalt de 8,4 metri, flancat de doi lei, ce are în vârf
un vultur cu aripile deschise și este decorat cu stema actuală a orașului dar
și cea a fostului comitat Odorhei.
Actualul monument a fost ridicat în anul 2008 pe locul unui vechi,
ridicat în anul 1897, în cadrul ceremoniei de comemorare a descălecatului și
demolat în anul 1919. Monumentul este cunoscut de localnici sub numele de
Stâlpul milenar.
Crăciun fericit!
Produsul medalistic omagiază Crăciunul anului 2024. Piesa este
realizată în două variante de material-compoziție și are următoarele
caracteristici tehnice:
- emitent – Monetăria Statului
- anul emiterii – 2024
- tema – Crăciunul
- forma – rotundă
- diametrul – 37 milimetri
- materiala compoziție – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de
cupru
- greutatea – 31,11 grame – cea de argint și necunoscută – cea
din aliaj de cupru
- calitate – proof
- prețuri unitare de achiziție cu TVA inclus la magazinele
bucureștene ale Monetăriei sau de la magazinul online www.romanianmint.ro
- 300 lei/ set pentru medalia din argint și 117 lei pentru medalia din aliaj
din cupru.
Crăciunul sau Nașterea Domnului este o
sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (stil nou – calendar
gregorian) sau 7 ianuarie (stil vechi – calendar iulian) în fiecare an. Ea face
parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În
anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea
sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește și în ziua următoare. La
începutul secolului al XX-lea Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată
atât de către creștini, cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al
celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul
familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș
Crăciun”.Evanghelia canonică a lui Luca,
cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem (din Iudeea controlată
de romani), din mamă fecioară, într-i iesle. Îngeri apar și declară că Iisus
este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În
relatarea lui Matei, cei trei magi urmează o stea până la Betleem pentru a
aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă
masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar
familia lui Iisus fuge la timp în Egipt, iar mai târziu se restabilește în
Nazaret. Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante
sărbători creștine. Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul
copiilor de a merge cu colindul și cu steaua, pentru a vesti Nașterea
Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de
colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii
Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte
rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în
vechimea istoriei poporului român. Timp de 40 de zile înainte de sărbători,
creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după
liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie) este un moment
important ce anticipează Crăciunul. Ion Vinea - Centenar
Ion Vinea - prozator, poet, gazetar 1895 - 1964
"Ora fântânilor lunii,/ înger șoptește prin umbre /
vorbele rugăciunii / netălmăcite și sumbre"
...I.Vinea - 1930
Ion Vinea este pseudonimul literar al lui Ion
Eugen Iovanachi, poet și scriitor român simbolist și suprarealist
aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avanagardă, unul din
românii asociați realismului magic, care s-a născut în data de 17 aprilie
1895 la Giurgiu ș i a decedat la data de 6 iulie 1964 în București. După
absolvirea liceului Sfântu Sava din București, frecventează cursurile
Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia
diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului,
publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbolul (octombrie
1912), cu atitudine netă împotriva semănătorismului, apărută doar 4
numere. În anii 1914 – 1916 publică versuri apreciate în mod
pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi
modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt
într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea
fiind refractar oricărei înregimentări. Ion Vinea și-a înjghebat propria
echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce între anii 1922
– 1932, revistă care devine principală
rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Registrul liric al
lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și
decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul
avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară.
Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în
literatura română, versurile lui putând aminti de Lucian Blaga dar și
de Tudor Arghezi sau Adrian Maniu. Ion Vinea este un mare
creator de imagini, fără a slăbi însă niciodată controlul inteligenței
artistice asupra fluxului imagistic. Față de creația sa poetică a dovedit
nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care
colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în
anul 1964 când la 26 iunie se dă "bun de tipar"
volumului Ora fântânilor de către Editura pentru Literatură. Ion
Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele
librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6
iulie 1964. Din creația sa enumăr:- volume
poezie:
- Ora
fântânilor
– 1963
- Poeme
– 1969
- Ornic
nesupus – 1993
- volume proză,
publicistică:
- Lunatecii
– roman 1965
- Venin
de mai – roman neterminat 1971
C.F.R. Victoria (club sportiv)
Victoria C.F.R. a fost un club
de fotbal bucureștean
susținut din fondurile ceferiștilor fondat în anul 1977 cu sediul în Sectorul
1, Strada Carpați, nr.35. Până la
începutul anului 2000 Victoria CFR a jucat pe terenul remizei de vagoane din
spatele Pieței Chibrit – București. Terenul a fost închiriat
de echipa brutarilor de la Spic de Grîu care l-a renovat, l-a îmbunătățit și
l-a folosit timp de mai mulți ani. Paznicii din zonă spun că aici s-a jucat
fotbal până prin 2018. astăzi terenul este abandonat iar clubul nu mai există.
Ca să
înțelegem atmosfera de la acest club redau câteva spicuiri din gazeta “Lupta
CFR” din acele vremuri:- Lupta CFR, 27 iulie 1984 “O zi ca oricare alta și totuși, nu. Pe cocheta bază
sportivă Victoria CFR, zeci de tineri așteaptă să participe la un interesant
campionat de casă la volei, tenis de masă, șah, fotbal, popice. Arbitrii au pus
totul la punct, iar antrenorii echipelor, maiștrii și șefii brigăzilor de
producție și educație comunistă își îndeamnă sportivii să ocupe un loc de
frunte în întreceri. Ecaterina Dragomir, după parcurgerea câtorva ture de pistă
ni se destăinuie: “avem aici, la Revizia de vagoane, condiții minunate de muncă
și de practicare a sportului.”
- Lupta CFR, februarie 1990 “Cu doar câțiva ani în urmă, în complexul CFR
Grivița, un grup de oameni de bine s-au gândit și apoi au și trecut să execute,
cu forțe proprii, un teren cu de sport în apropierea străzii Carpați.” Tinerii
și vârstnicii de la Depoul de locomotive București Călători, de la Revizia de
vagoane “Grivița”, după orele lor de producție au prestat sute de ore de muncă
pentru realizarea unui teren de fotbal, precum și a altor amenajări destinate
petrecerii cu folos a timpului liber de către toți cei dornici de mișcare și
exercițiu fizic. Acum, terenul de sport este aprig disputat de către cele două
unități vecine, ambele din rețeaua feroviară.


Căile Ferate Române (CFR) este
compania națională de transport feroviar a României. CFR
administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată
din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare
europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă.
CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată
pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale
ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între
oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a
fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între
Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial
doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia
a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte
a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în
următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de
pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865,
compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate
Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În
septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii
ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de
astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti,
Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la
acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost
încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe
faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872,
iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se
compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în
București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În
cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere
o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR
Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum
și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

Jeton - Bufet E.P.M.R. - 5
Jetoanele sunt piese din
metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune
monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru
procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume
incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele
unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt
folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost
precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi
pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor
consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe,
şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de
mai sus, cu o singură față, s-a realizat la comanda Bufetului E.P.M.R. –
probabil inițialele
numelui proprietarului, având marcat valoarea 5 (lei sau bani?), fiind mai mult
ca sigur folosit ca și gaj. Când un client își comanda o băutură, pe lângă
contravaloarea acesteia, el achita și suma de 5 (lei sau bani) ce reprezenta prețul
sticlei sau paharului din care consuma. După ce își servea băutura acesta preda
sticla (sau paharul) reprimindu-și suma de 5 (lei sau bani) cu care a girat.
Astfel clienții manifestau mai multă grijă pentru paharele sau sticlele din
care consumau, ele nemaifiind lăsate pe oriunde, sparte sau sustrase.
Insigna - A.R.CO.M.
ARCOM
(fostă Antrepriza Română de Construcții-Montaj)
București este o societate din domeniul construcțiilor, înființată în anul
1969. Principalul acționar al companiei este omul de afaceri George
Becali, care deține 71% din acțiunile companiei. ARCOM a fost una dintre cele
mai importante companii de construcții înainte de anul 1990. Înainte de revoluția
din 1989 ARCOM a fost compania românească de construcții cu cele mai multe
contracte externe, dar ulterior s-a confruntat cu o scădere puternică a
comenzilor din străinătate. A fost privatizată prin metoda MEBO -
cumpărarea de către salariați și directori a acțiunilor companiei) în
anul 1995. Cifra de afaceri a societății a fost 50 milioane euro în anul
2007 și 41 milioane de euro, în anul 2006. Obiectul de activitate al firmei a fost și este proiectarea si
execuția de constructii civile, industriale si de utilitate publica, dar și
închirierea de utilaje constructii, hale si spatii de birouri. Sediul central
era situat pe Strada Drumul Leordeni, nr.106, sector 4.
________________ooOoo________________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
5 acțiuni nominative a 500 lei - total 2500 lei, cu durată limitată
Societatea anonimă
"Prima societate națională de navigațiune maritimă"
ROMÂNIA - București
Detaliu vignetă de pe o felicitare italiană
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 22.01.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu