miercuri, 29 ianuarie 2025

JANOW LUBELSKI - POLONIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și
arhitectură din localitatea poloneză JANOW LUBELSKI, denumire
germană JANOW, județul JANOW, voievodatul LUBLIN, și câteva 
trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, dar și o insignă locală. 
Sediu bancă 
Biserica catedrală Sfântu Ion

Monumentul Tadeusz Kosciuszko 
Muzeul regional
Clădire administrativă județeană
Vedere aeriană
Trimiteri poștale ilustrate
Insignă locală

xxx

"SEMN INSTALAT LEGAL"
O CARICATURĂ DE
MARGARETA CHITCATII
POTRIVITE ȘI ATRIBUITE
O EPIGRAMĂ PROPRIE
ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024
UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT
UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

Uniunea Tineretului Comunist - Comitetul central
Tenis de câmp - ediția X - 1983
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..
În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei. 
Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa,  tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet,  in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate clasele sociale,  indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874,  maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a avut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.
Victor Babeș -Întemeietorul medicinei moderne 
Victor Babeş (născut la data de 4 iulie 1854 în Viena şi decedat la data de 19 octombrie 1926 în Bucureşti) a fost un bacteriolog şi morfopatolog roman, membru al Academiei Române din anul 1893. A fost fiul lui Vicenţiu Babeş, originar din Banat. În colaborare cu Victor Andre Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile şi rolul lor în anatomia şi histologia patologică a bolilor infecţioase) şi prin care a pus bazele moderne ale acestei ştiinţe. De asemenea, este fondatorul şcolii româneşti de microbiologie. Îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de anatomie patologică. În anii 1885 – 1886 lucrează la Berlin, în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch. În 1881 primeşte titlul deprofesor asociat (doctor-docent) iar în 1885 postul de profesor de histopatologie la Universitatea din Budapesta. În 1887 Victor Babeş este chemat la Bucureşti ca profesor la catedra de Anatomie Patologică şi Bacteriologie. În  1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti. A deţinut şi titlurile de membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris şi ofiţer al Legiunii de Onoare (Franţa). In afara activitatii de cercetare-dezvoltare desfasurata, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale "Victor Babes" acorda asistenta tehnico-stiintifica si metodologica retelei de asistenta medicala in probleme de diagnostic histopatologic supraspecializat; teste de imunologie umorala si celulara; diagnostic ultrastructural; consult genetic. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale "Victor Babes" acordă asistentă metodologică în realizarea rezidentiatelor, licentelor, doctoratelor si specializărilor în domeniile anatomo-patologie, imunologie, genetică. Institutul a fost înființat la data de 28 aprilie 1887, ca Institut de Bacteriologie, pendinte de Ministerul de Interne, care pe atunci avea în sarcina sa problemele sănătății publice, fiind cel mai vechi institut științific medical din România. După sosirea lui Victor Babeș la București în luna august a aceluiași an, institutul intră în subordinea Ministerului Instrucțiunii Publice, iar denumirea instituției devine Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a ființat până la data de 2 martie 1925, când, prin lege, a primit titlul de Institutul „Dr. Victor Babeș”, fapt ce nu a împiedicat pensionarea profesorului Babeș pe data de 1 octombrie 1926.  Profesorul Victor Babeș a decedat scurt timp după pensionare, la 19 octombrie 1926. Inițial, institutul a funcționat, sub conducerea lui Victor Babeș, de la început și până în anul 1899, în vechiul palat al familiei Brâncoveanu, pe terenul dintre Palatul de Justiție și clădirea Teatrului de Operetă (demolată între timp), pe malul drept al Dâmboviței, în fața Căii Victoriei, unde se înalță în prezent blocul - turn. Vechiul palat al Brâncovenilor era o clădire enormă, dar dărăpănată, care servise un timp și ca reședință domnească pentru Gheorghe Bibescu. Din anul 1899 institutul funcționează neîntrerupt în clădirea de pe Splaiul Independenței, nr. 99 - 101, ridicată de către arhitectul francez Louis Blanc. Institutul a fost conceput inițial ca o școală practică superioară pentru toți cei din domeniul sanitar, un institut medical complex asemenea Institutului Pasteur de la Paris, având secții de anatomie patologică, bacteriologie, vaccinare antirabică, patologie veterinară, serologie și chimie. Între timp o parte din aceste domenii au fost preluate de alte așezăminte care au apărut ulterior, având ca model Institutul „Victor Babeș”: Institutul Cantacuzino, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, Institutul de Virusologie și Institutul Pasteur.
Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:
  1. Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
  2.  Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
  3. Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
  4. Stema Transivaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
  5. Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
  6. Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.
La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen, la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”. 
La 12 octombrie 1872, Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar și rege al Ungariei, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la Cluj. Instituția și-a deschis porțile cu patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat (12 catedre), Facultatea de Medicină (11 catedre), Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie (10 catedre) şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale (7 catedre). Abia la 4 ianuarie 1881 Francisc Iosif I a emis documentul oficial de întemeiere a universității şi a acceptat ca aceasta să îi poarte numele. Universitatea maghiară a pornit la drum cu un corp profesoral de 40 de persoane pentru cele 40 de catedre, dar până în 1919 numărul catedrelor s-a mărit la 61, ele fiind deservite de 150 de profesori universitari, alături de un numeros personal didactic de grad inferior și personal auxiliar și administrativ. Studenții înscriși aici la studii au aparținut tuturor naționalităților ce trăiau în Transilvania (maghiari, români, germani, evrei, armeni etc.), precum și tuturor confesiunilor religioase (protestanți, catolici, ortodocși, greco-catolici, iudaici). Din 1895, li s-a permis și femeilor să se înscrie la universitatea clujeană. Peste 2 600 dintre studenți au fost români, printre ei remarcându-se următoarele personalități: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Hațieganu (Medicină), George Coșbuc (Filosofie), Vasile Meruțiu (Ştiinţe Naturale), şi alţii. La sfârșitul Primului Război Mondial, după unirea Transilvaniei cu România și crearea României Mari, prin decretul nr. 4 090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit  „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”. Noua instituţie academică avea în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filozofie. Până în 1932, principiile de funcţionare ale corpului academic şi ale autorităţilor universitare au fost uşor diferite de cele puse în practică la universitățile din Bucureşti şi Iaşi, Clujul bucurându-se de o mai mare autonomie şi flexibilitate. Pe plan ştiinţific şi didactic, perioada 1919-1932 se remarcă prin diversificarea disciplinelor studiate, precum şi prin crearea unui număr important de institute, laboratoare, catedre şi seminarii, care au contribuit decisiv la prestigiul noii universităţi româneşti. In octombrie 1927, în semn de omagiu, universitatea clujeană va adopta oficial numele primului rege al României Mari, devenind astfel cunoscută drept „Universitatea Regele Ferdinand I”, nume pe care îl va purta până în 1948. La 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului-dictat de la Viena. Impactul asupra universităţii româneşti a fost imediat. În septembrie 1940, profesorii și studenții au fost siliți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu în care să-şi continue activitatea didactică şi de cercetare.După discutarea mai multor variante, s-a hotărât scindarea universităţii clujene: Facultăţile de Litere şi Filosofie, de Medicină şi de Drept s-au mutat la Sibiu, iar Facultatea de Ştiinţe s-a refugiat la Timişoara. Deschiderea cursurilor a avut loc la 10 noiembrie 1940, atât în Sibiu, cât şi la Timişoara, universitatea refugiată funcţionând fără întrerupere pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. Cât timp Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a refugiat la Sibiu și la Timișoara, în Cluj a reînceput să funcționeze Universitatea „Francisc Iosif”, cu predare în limba maghiară, revenită de la Seghedin. În primăvara lui 1945, după restabilirea administraţiei românești asupra Transilvaniei, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a reîntors la Cluj, după perioada de refugiu de la Sibiu şi Timişoara. Anii 1946-1947 au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului profesoral al universităţii, motivată de raţiuni politico-ideologice. În paralel, prin decretul regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înființat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară” din Cluj. La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a marcat instalarea definitivă a comunismului în România. Ca urmare, începând din luna mai 1948, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în ,,Universitatea Victor Babeş”. În urma reformei învă[ăîmântului din august 1948, atât structura Universităţii ,,Victor Babeş”, cât şi cea a Universităţii ,,Bolyai” au fost profund transformate. Astfel, Facultăţile de Medicină au fost desprinse complet şi irevocabil din componenţa universităţilor, devenind instituţii de sine stătătoare. De asemenea, din toamna lui 1948 vor fi înfiinţate catedrele de Materialism dialectic şi istoricBaze ale marxism-leninismului şi Economie politică. Ca urmare a deciziilor conducerii de stat şi de partid a României, în perioada martie-iulie 1959 are loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară. Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele de Universitatea „Babeş-Bolyai”  și avea la momentul creării ei şase facultăţi. În 1989, Universitatea „Babeş-Bolyai” avea un total de 5 619 studenți, corpul didactic fiind compus din 470 de profesori români, 81 de maghiari, 6 germani, 10 de la alte minorităţi. Cu începere din anul universitar 2006/2007, Universitatea „Babeş-Bolyai” funcționează într-un sistem cu 21 de facultăţi. La nivelul anului 2015, din cele 21 de facultăți ale Universității Babeș-Bolyai, 17 facultăți desfășurau activități în limba maghiară, iar 9 facultăți în limba germană. 
Statul Major al Forțelor Navale
Forțele Navale Române reprezintă o categorie de arme ce face parte din Armata Română. Ele efectuează operațiuni îndeosebi în Marea Neagră și pe fluviul Dunărea. Forțele Navale Române cuprind :
  • Flota militară maritimă, cu aproximativ 45 de unități (nu toate simultan în serviciu) care operează mai ales în Marea Neagră, dar și pe mările și oceanele lumii în cadrul operațiunilor NATO
  • Flota militară fluvială, cu aproximativ 15 unități care operează pe Dunăre.
  • La aceste 60 de unități trebuie adăugate vedetele și șalupele grănicerești (ale Poliției de Frontieră).
Cu o lungime de 245 km a coastei maritime, România ocupă un loc important în cadrul țărilor riverane Mării Negre prin amploarea spațiului terestru cu ieșire la mare. De asemenea, România deține 1.075 km de fluviu, reprezentând 38% din lungimea totală a Dunării, din care 236 km sunt ape interioare, ambele maluri ale acestuia fiind pe teritoriul român. Pornind de la cerințele actuale, specificul forței navale pe care o proiectăm trebuie să îndeplinească următoarele criterii: comandă și control eficiente, structură echilibrată de forțe, interoperabilite și infrastructură corespunzătoare, totul pentru a apropia forțele din subordinea Statului Major al Forțelor Navale de cerințele războiului modern pe mare, pe litoral și în adâncimea acestuia. Se recunoaște că, în calitate de stat riveran Mării Negre, situat în apropierea zonei de insecuritate din Balcani și la intrarea principalei axe de transport fluvial dintre Orientul Mijlociu și Europa Occidentală, România trebuie să dispună de o forță navală credibilă și bine structurată, cu o putere combativă pe măsura responsabilităților ce-i revin la mare și fluviu. În contextul evoluției contemporane a mediului de securitate, puterea maritimă a țării este un factor de importanță vitală, iar Forțele Navale Române sunt pilonul principal al acesteia. 
Insigna - Jandarmeria română
Jandarmeria Română este structura militară cu atribuții în menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, cât și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită. Jandarmeria Română este subordonată Ministerului Internelor si Administratiei publice. A fost fondata in anul 1893 si refondata după căderea comunismului, în anul 1990. Sus este postat logo-ul Jandarmeriei romane și uniformei ale Jandarmeriei române interbelice. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi". Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri. Totodată, în această lege se stabilea Jandarmeriei următoarelemisiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile. În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr.896 din 20 iunie 1864. Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente. Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul jandarmilor de oraş din 1665 au constituit principalele documente pe baza cărora şi-a organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi şi regulamente. Perioada 1866-1867 se caracterizează prin transformări în sistemul de apărare al ţării în anii 1868, 1872, 1874 şi 1877, având drept rezultat modernizarea şi pregătirea armatei române, care prin strălucite fapte de arme, în Războiul pentru independenţă al României din 1877-1878 s-a acoperit de glorie, consfinţind independenţa. În anul 1893 s-a aprobat Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale iar în anul 1908 Legea Jandarmeriei.   
Super Randonnee România
Via Dacia - Felix - Munții Bucovinei
Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților care au realizat bareme de participare în competiția de ciclism Super Randonnee România, Via Dacia Felix, Munții Bucovinei. Radonneurs România este organizație națională de ciclism, non-profit, specializată în organizarea de brevete și ture de anduranță pe distanțe lungi (de la 50 la 1200+ km), sub licența și regulile Audax Club Parisien și Randonneurs Mondiaux.
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).
Insignă - Yacht clubul regal român
 
Yacht Clubul Regal Român (Y.C.R.R.) a fost înființat în anul 1921, la Constanța sub denumirea Yacht Clubul Român cu scopul declarat de dezvoltarea a 
sporturilor nautice în România. În 1924, Yacht Clubul Român a dobândit personalitate juridică, iar regele Ferdinand I a devenit Comodorul Clubului. Tot atunci, clubul și-a schimbat titulatura, numindu-se Yacht Club Regal Român, cu sediul la Constanța. Din anul 1936, Y.C.R.R. devine, prin Legea de organizare a Ministerului Aerului și Marinei, reprezentantul oficial al României în competițiile nautice internaționale și organismul de legătură cu organizațiile similare din străinătate. În 1937, sediul Y.C.R.R. s-a mutat de la Constanța la București și la acea dată avea peste 200 de membri și dispunea de baze la Eforie, Mamaia și București, pe lacurile Herăstrău și Snagov. Flota clubului cuprindea peste 16 ambarcațiuni și yachturi, printre care și yachtul regal Lucafărul. În anul 1938, 8 yachturi românești participă la o croazieră și regată în Turcia. În același an, sosește în țară motoryachtul Taifun, proprietatea regelui Mihai. Activitatea Y.C.R.R. a fost îngreunată în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi clubul este suspendat în 1948. În 1999, Yacht Clubul Regal Român a fost reactivat din inițiativa unor entuziaști, revenind la vechile însemne. În anul 2002, Majestatea Sa Regele Mihai I, a acceptat solicitarea de a-și relua vechile prerogative de Comodor.


____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
1 acțiune nominativă 500 lei durată nelimitată
Societatea anonimă - Prima societate națională
de navigațiune maritimă - ROMÂNIA - București
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză 
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 29.01.2025

Niciun comentariu: