Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din satul german OSBERGHAUSEN,
comuna ENGELSKIRCHEN, districtul OBERBERGISCHER,
landul RENANIA DE NORD WESTFALIA, dar și câteva
trimiteri poștale ilustrate din vremuri difeite. Podul
Fosta biserică protestantă
Hanul poștei
Trimiteri poștale ilustrate
Arhitectură locală
Vedere generală
xxx
"ÎNCOTRO NE DUCE EL?"
O CARICATURĂ DE
MARGARETA CHITCATII
UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT
O EPIGRAMĂ PROPRIE -
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_____________xxx_____________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu,
MEDALIA, poți citi în articolul “Le
Havre – Franța”.
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din
materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă,
pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri
grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o
asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club,
de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare
asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări
sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.
Nicolae Bălcescu 1819 - 1852 - Dreptate
200 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu 1819-2019
Piesa
de mai sus este realizată de Monetăria Statului pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu, personalitate excepțională a poporului român, scriitor, om politic,
revoluționar, un înainte-mergător printre liderii generației pașoptiste care a
contribuit la formarea României moderne în anul 1859 și ulterior la făurirea
României Mari în anul 1918. Protagonist al mișcării revoluționare de la 1848,
Bălcescu a întrebuințat toate mijloacele posibile – cuvânt, faptă și acțiune –
pentru a realiza idealul unității naționale. Marele patriot a descris cum nu se
poate mai bine Revoluţia română de la 1848: ”n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi
viitor, fără altă cauză decât voinţa întâmplătoare a unei minorităţi sau
mişcarea generală europeană. Revoluţia generală – mai evidenţia el – fu ocazia, iar nu cauza Revoluţiei române. Cauza ei
se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trudă,
suferinţă şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi”. Totodată, lucrarea „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” este una dintre
operele edificatoare pentru doctrina naţională a secolului al XIX-lea prin
statornicirea idealului unităţii naţionale realizate de Mihai Viteazul. Medalia
este realizată în două variante de material compoziție și are următoarele
caracteristici tehnice.
- Tema – 200 de
ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu
- Emitent – Monetăria
Statului
- Data emiterii – 15
noiembrie 2019
- Materiale
(compoziție) – argint cu titlul de 92,5% și aliaj de cupru
- Forma – rotundă
- Diametrul – 70
milimetri
- Greutăți – 262
grame cea de argint și necunoscută (cea din aliaj de cupru)
- Calitate –
patinată
- Tiraje – 70
bucăți (argint) și 80 bucăți (aliaj cupru)
- Prețuri de
achiziție, cu TVA inclus, de la magazinele bucureștene ale Monetăriei
(bulevardul Ion Mihalache, nr. 119 și strada Fabrica de chibrituri, nr. 30) –
1121 lei (argint) și 257 lei (aliaj cupru)
Nicolae
Bălcescu (născut la dat
de 29 iunie 1819 în Bucureşti şi decedat la data de 29 noiembrie 1852 în
Palermo, Italia) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român. S-a născut
într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu sin Petre şi al „serdăresei” Zinca
Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din
Bălceşti-Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. După doi ani de
închisoare pentru o acţiune conspirativă înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi
Christian Tell organizaţia secretă Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile
locuite de români şi studiind istoria acestora. Editează alături de August
Treboniu Laurian o revistă de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia,
apărută începând cu anul 1844. În Franţa se va implica în revoluţia din
februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti
pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru
de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de
revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor
şi vot universal. Arestat la 13 septembrie 1848 de autorităţile otomane
reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania de unde este expulzat. În primele
luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge la
Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul
revoluţiei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluţionarii
români transilvani şi cei maghiari. Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie
bună şi este de acord cu „proiectul” revoluţionarului român. La 2 iulie
1849 se găseşte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un
acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri. Avram Iancu şi revoluționarii
săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acţiunile militare ale
maghiarilor, aceştia însă nu îşi respectă promisiunile şi se ajunge din nou la
conflict. În acelaşi timp însă trupele imperiale contrarevoluţionare
habsburgice şi ruse intră în Transilvania şi revoluţia maghiară condusă de
Kossuth este înfrântă. Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii
supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849,
rămasă în manuscris şi publicată de Alexandru I. Odobescu în 1861 – 1863. Se
exilează la Paris unde
încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru
întemeierea unei confederaţii europene. Grav bolnav se stabileşte la Palermo,
în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare de tuberculoză la
vârsta de 33 de ani. Poza lui Bălcescu aplicată aici este un portret din anul
1851 executat de către pictorul Gheorghe Tătărăscu.
Muzeul
Memorial „Nicolae Bălcescu” este un ansamblu
de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Valea
Bălcească, comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea. Ansamblul este
format din următoarele monumente: Conacul Bălceștilor, Parcul și Biserica de
lemn „Adormirea Maicii Domnului” – Gâltofani. Memorialul Nicolae Balcescu, este un complex muzeal
unde vizitatorii se întorc în timp pentru a “retrăi” clipe frumoase alături de
unul dintre reprezentanţii de marcă ai generaţiei paşoptiste: Nicolae Bălcescu.
În cele 11 încăperi ale conacului sunt organizate două expoziţii, una dedicată
familiei – înaintaşi şi urmaşi – şi alta dedicată lui Nicolae Bălcescu. În afară
de conacul construit în stil brâncovenesc cu influenţe gotice şi renaşcentiste,
vizitatorii mai pot vedea biserica de lemn din Gâltofani, monument istoric
strămutat aici în 1974, două expoziţii de artă contemporană – lucrări executate
în cadrul taberelor de pictură organizate aici – şi parcul conacului. Vizitatorii
pot participa la ateliere cultural-pedagogice, activităţi în cadrul cărora
îmbinăm teoria cu practica. Piatra de temelie a Conacului Balcescu a fost pusa
in 1828 de catre Iancu Balcescu si Zinca (mama lui Nicolae Balcescu). Ulterior
Conacul trece prin mai multe transformari pana la infatisarea de astazi. In
1907 se executa lucrari ample de reconstructie, prin dublarea cladirii. In anul
1913 I se adauga foisorul tip cula. Cele mai ample lucrari sunt executate in
perioada interbelica de catre stranepotul de frate al lui Nicolae Balcescu,
Radu Mandrea, intre anii (1936-1939), atunci cand se construieste etajul ,
intregind Conacul la forma din zilele noastre. La
sfârşitul deceniului cinci, al secolului trecut proprietarul conacului, Radu
Mandrea, nepotul lui Barbu pe filiaţie directă, se hătărăște să doneze,
statului român, conacul pentru creerea unui aşezământ ce va purta denumirea de
Căminul Nicolae Bălcescu. Timp de douăzeci de ani, până în 1968,
conacul a avut destinaţia de „loc de odihnă şi de creaţie” pentru scriitori şi
artişti. Aici au venit şi au creat mari scriitori (ex. M.Sadoveanu, Camil
Petrescu).În
1966, în urma vizitei, unei delagaţii oficiale, condusă de fostul şef al
statului comunist, Nicolae Ceauşescu, acesta a luat hotărârea ca destinaţia
„Căminului Nicolae Bălcescu” să fie schimbată în muzeu.Cornul abundenței - bijuterie masonică
Produsul de mai sus este o Bijuterie masonică de forma Cornului abundenței aparținând
unei loje brașovene, din corn se revarsă un triunghi cu trei colonete și niște
ornamente florale. Simbolistica bijuteriei insistă asupra misticii numărului 3,
respectiv asupra împăcării dualității cu unitatea, readucerea unității la
dualitate. Piesa este confecționată din bronz aurit, are dimensiunile de 8 x
5,5 centimetri și poate fi admirată în colecția Muzeului Național de Istorie –
Brukenthal din Sibiu. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a
zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe
cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin
secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul
termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză,
Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a
acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem :
breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi
catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de
francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a
Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate
secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet
secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai
ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui
Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu
uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite
apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit
Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul
vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În
continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume:
ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru
ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie
(simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este
simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar
compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă,
egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un
echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU
NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii
stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la
perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă.
CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul
reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea.
Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este
emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de
comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul
celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una
lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA,
simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie,
exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi
triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este
reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia
creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca
perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai
multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie
tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al
principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL
ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai
importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai
importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un
dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA,
reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru,
între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează
Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care
luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul,
obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul
grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice,
,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi
nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a
universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile
vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru.
Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea
fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE,
simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul,
suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul
masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor.
Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal,
între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi
principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate,
stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi.
MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al
opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi
fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi
dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul
dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu
echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională
din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub
patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri
masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație
masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care
însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din
România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR
1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice
masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații
masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat
devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a
jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei.
Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat
evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o
considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie
de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati
apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi,
Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in
lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri,
Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12
din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai
vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala.
În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru
Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian
Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai
masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau,
acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia.
Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult,
in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman,
Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian
Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean,
Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan
Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe,
Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia
Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei
romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei
Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si
suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin
Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al
Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte
urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care
evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva
conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru
a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de
stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca
doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele
„francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free
mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care
înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din
rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici,
bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului
enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai
vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită
întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi
însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar
atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o
asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din
Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria
este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru
binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a
membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul,
pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri
sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe
dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde
spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere
sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă
această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o
organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele
masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.1 Mai 1945
În
anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1
Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor
grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații
muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în
majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce
autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie Reducerea normei
orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de
sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de
lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au
demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare,
pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației
Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a
Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a
inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua
legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor
muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de
manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare
demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din
care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de
muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea
salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în
urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu,
în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la
peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se
alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a
lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și
mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă
demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre
coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat
ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din
care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care
aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante,
violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia,
Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7
dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată
la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai
târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la
întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să
fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8
ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională
a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a
muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea
țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un
eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți
sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin
lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru
pace universală”. 1 mai a devenit, în
aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de
exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În
majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările
comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită
de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze
politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În
România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1
mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor
reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această
zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul
1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații
uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci
și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate
sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții,
spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n
latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și
ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După
1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se
bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare
ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu
ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar
amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au
început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei
lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără
obiectul muncii. Crosul de noapte - Runners Club
Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania
privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților
și / sau câștigătorilor competiție de atletism Crosul de noapte din municipiul Cluj Napoca.
În cadrul competiției
sunt două alergări: 4 și
10 kilometri, ambele pe aleile Parcului Central din Cluj Napoca. Înscrierea se
face contra cost pentru suma de 100 lei. Participanții primesc număr de concurs,
tricou pentru eveniment, diplomă de participant, medalie și asistență medicală.
Câștigătorii vor fi
recompensați astfel:
- 10 km masculin și
feminin, locul 1 – 300 lei, locul 2 – 250 lei, locul 3 – 200 lei
- 4 km masculin și feminin, locul 1 – 200 lei, locul 2 – 150
lei, locul 3 – 100 lei
Alergările au loc pe categorii de vârstă: sub 34, 35-44,
45-54, 55-64 și peste 65 de ani Asociația C.S.
Runners Club
a fost fondată la începutul anului 2010 de un grup de alergători din
Cluj-Napoca sub forma unei organizații non-profit cu scopul de a promova
alergarea ca sport de masă. Suntem convinşi că nu există exerciţiu fizic mai simplu
şi mai uşor de practicat și cu rezultate mai binefăcătoare pentru trup şi
suflet decât alergarea. Atunci când iubim fiecare pas făcut în alergare,
alergarea devine mai mult decât un sport. Alergarea devine un mod de viaţă, o
cale de urmat, o modalitate de dezvoltare şi autodepăşire. Asemeni sunetului de
la linia de start, vrem să-ți dăm acel imbold care să te impulsioneze să alergi
pentru viață. Vrem să îți oferim un motiv să alergi, dar și metode și ocazii să
continui alergarea. Alături de noi poți participa la evenimente sportive de
amploare: concursuri diverse, cross-uri, maratoane. Din 2010 ne-am transformat
dintr-un un club local de alergători într-un campion regional al alergării.
Suntem o comunitate regională de alergători iar eforturile și evenimentele
noastre servesc persoanelor active de toate vârstele, de la alergători
începători la alergători profesioniști. Comitetul Național Paralimpic - România
Național Paralympic Committee
În decembrie 1990, un grup de inițiativă format
din persoane cu afinități pentru activitatea sportivă a persoanelor cu handicap
s-a constituit în grupul fondatorilor Federației Române a Sportului pentru
Handicapați, cum s-a numit federația noastră la începuturile sale. Membrii
acestui grup au fondat federația care s-a constituit prin ordinul ministrului
tineretului, funcționând în mod obștesc în cadrul Direcției Sportul pentru
Toți. Anul 2001 reglementează statutul juridic al federației noastre. Prin
aplicarea Legii 69 / 2000, federația noastră, la fel ca toate celelalte
federații naționale sportive, devine persoană juridică de drept privat și de
utilitate publică. Tot de atunci se folosește și denumirea pe care o are
în prezent – Federația română a sportului pentru persoane cu handicap. Legea nr
34/2009 cu privire la modificarea și completarea Legii Educației Fizice și
Sportului nr 69/2000 a aprobat schimbarea denumirii Federației Române a
Sportului pentru Persoane cu Handicap în Comitetul Național Paralimpic.
Denumirea sa în afara teritoriului României este: National Paralympic
Committee, Romania.Sediul
central al Comitetului Național Paralimpic este situat în București,
Strada
Vasile Conta, nr. 16, Sector 2. Comitetul National Paralimpic oferă
sportivilor cu dizabilități o platformă pentru dobândirea deprinderilor de
viaţă, oferă motivaţie, stimă de sine şi siguranţă, precum şi încredere în
deprinderile şi abilităţile proprii. A.S. I.N.M.T.
Cu referire la insigna de mai sus am oarece dubii. Primele
două litere majuscule (AS)
ar putea însemna Asociație studențească, Asociație științifică sau Asociație
sportivă, iar următoarele litere majuscule (INMT) înseamnă conform internetului
– Institutul Național de Motoare Termice București. Acest institut, denumit astăzi
Master București, fostă Institutul Național de Motoare Termice (INMT), este o
companie românească care are ca obiectiv cercetarea și dezvoltarea în domeniul
științelor fizice și naturale. AVAS deține 66,6% din capitalul Master SA,
iar ceilalți acționari minoritari sunt bănci și societăți de investiții
financiare care cumulează 33,2% din acțiuni. Principale obiecte de activitate
ale institutului erau:- activitatea de
prognoza, tipizare si standardizare in domeniul motoarelor termice;
- realizarea unui
fond propriu de solutii energetice, constructiv-functionale si tehnologice
originale, brevetabile, aplicabile pe motoarele proprii si utilizabile pentru
schimb de brevete si licente cu institute similare sau firme de specialitate
din strainatate;
- realizarea si
incercarea modelelor functionale, executia si omologarea motoarelor termice de
baza, reprezentative din noile familii;
- fabricarea de
motoare termice de constructie speciala in unicate sau serii foarte mici;
- realizarea, in
regim de micro productie, de aparatura de masura si control specializata pentru
dotarea laboratoarelor si standurilor de incercari proprii, a institutelor de
profil si intreprinderilor care produc si exploateaza motoare termice;
- specializarea in
activitatea de cercetare, proiectare si productie a studentilor si cadrelor
didactice de la Institutul politehnic din Bucuresti, in domeniul motoarelor
termice;
- specializarea si
reciclarea cadrelor tehnice cu profil de activitate motoare termice:
- coordonarea, pe
baza de programe unice, a activitatii desfasurate de catre institutele de
cercetari-proiectari si catedrele de invatamint superior, de profil, in vederea
adaptarii pentru diferite utilizari a prototipurilor omologate si a unor
diversificari si perfectionari de motoare si subansamble componente din
fabricatia curenta.
- Conform
Decretului 71 / 1975 acest institut s-a înființat pe data de 1 iulie 1975, in componenta
Institutului central de cercetari pentru constructiile de masini si in
subordinea Ministerului Industriei Constructiilor de Masini Grele.
_____________ooOoo_____________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
Una acțiune nominativă în valoare de 25000 lei
Societatea comercială T.C. CARPAȚI S.A. - București
Detaliu vignetă de pe o caricatură franceză
Detaliu vignetă de pe o felicitare românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 21.01.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu