Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 27 martie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă care omagiază personalitatea lui Ion Vatamanu. Aversul monedei prezintă: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2017”; în partea de jos – inscripția „50 LEI”; iar inscripția „REPUBLICA MOLDOVA” este gravată cu majuscule, urmând circumferința monedei. Reversul monedei redă: în plan central – efigia lui Ion Vatamanu, imaginea unei crengi cu frunze, o strofă din repertoriul poetului și semnătura acestuia și în partea de sus, inscripția „ION VATAMANU 1937-1993” este gravată cu majuscule, urmând circumferința monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Personalități - valoarea nominală - 50 lei, calitatea – proof, metalul – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, diametrul - 28 milimetri, forma – rotundă, cant – zimţat și tirajul - 200 exemplare.

Ion Vatamanu a fost un poet, publicist, savant, doctor în chimie și om politic moldovean, care s-a născut la data de 1 mai 1937 în localitatea Costiceni și a decedat la data de 9 august 1993 la Chișinău. În perioada 1990 – 1993 a fost deputat în primul parlament al Republicii Moldova. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care a terminat-o în anul 1954. Între anii 1954-1955 a lucrat ca învățător la școala din Costiceni. În perioada anilor 1955 -1960 a studiat la Universitatea de Stat din Chișinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii Primii fulgi. În 1960 se căsătorește cu Elena Curicheru, studentă la filologie, viitoare trăducătoare. În anul 1971 a susținut la Universitatea din Liov – Ucraina teza de doctorat în chimie iar în anul 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu a publicat peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, a obținut cinci brevete de invenție în domeniul oscilo polaro grafiei (1980-1989). Între anii 1989 - 1991, împreună cu poeta Leonida Lari a asigurat conducerea ziarului Glasul, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia, cu sprijinul Societății "Dacia". Enumăr mai jos câteva dintre volumele publicate sub semnătura sa: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), De ziua frunzei (1977), Viața cuvântului (1980), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Izvoraș cu ochii verzi (1985), Dimineața mărului (1986), etc.

2. În data de 28 decembrie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă care omagiază personalitatea lui George Meniuc. Aversul monedei prezintă: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2018”; în partea de jos – inscripția „50 LEI”; iar inscripția „REPUBLICA MOLDOVA” este gravată cu majuscule, urmând circumferința monedei. Reversul monedei redă: în plan central – efigia lui George Meniuc, niște cărți, o pană de scris și anii de viață: 1918 – 1987. În partea de sus, în exergă, cu majuscule, este gravată inscripția „GEORGE MENIUC” iar în partea de jos, în exergă, este gravată inscripția: “100 DE ANI DE LA NAȘTERE”.

George Meniuc a fost un director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător din Republica Moldova, care s-a născut la data de 20 mai 1918 și a decedat la data de 8 februarie 1987. George Meniuc a început a compune versuri in 1932, la vârsta de 14 ani, iar în anul 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista „Mihai Eminescu”. A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Dimitrie Gusti și alții. A debutat la București în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău. După al doilea război mondial regimul sovietic l-a constrâns la oportunism, deoarece a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul, considerat inacceptabil de autorități. A fost membru al PCUS din 1953. Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere. Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 și aceasta este republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. Beneficiază de traduceri în rusă, armeană, franceză, spaniolă (realizate și difuzate în Moldova și URSS). Este înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. A avut trei casnicii, din care a rezultat o singura fiica – Olga.

3. În data de 29 noiembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 200 de ani de la întemeierea Bisericii “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Chișinău. Pe avers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2019”;în partea de jos – inscripția „50 LEI” și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers sunt următoarele reprezentări: în plan central – imaginea Bisericii “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Chișinău și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „BISERICA SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE DIN CHIȘINĂU”, completată cu puncte decorative.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2019, seria – Lăcașuri sfinte, metal – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 30 milimetri, greutate – 16,5 grame, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” este un monument de arhitectură de însemnătate naţională, lăcaș de cult ortodox, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. A fost concepută pentru comunitatea bulgarilor, în a căror mahala se afla, dar a fost finalizată pentru populaţia pământeană. Structura spaţială a bisericii, soluţiile constructive şi caracterul detaliilor i-au deruta pe unii cercetători, care i-au atribuit o vechime mai mare decât are în realitate. Biserica este realizată sub influenţa schimbărilor stilistice de la cumpăna secolelor XVIII-XIX, fapt care a contribuit, pe de o parte, la menţinerea unor particularităţi ale bisericilor autohtone, iar pe de altă parte – la modificarea aspectului lor obişnuit, adus de stilurile europene – neoclasicimul şi barocul. Construcţia a fost iniţiată de comunitatea bulgărească. La 2 mai s-a aprobat construcţia bisericii cu hramul Sf. Gheorghe Biruitorul. Târnosirea bisericii are loc la 3 noiembrie 1819. Biserica este o clădire alungită, cu absida altarului circulară, racordată plastic pereţilor laterali, cu o turlă ridicată deasupra naosului şi cu camera clopotelor înălţată deasupra pridvorului. Spaţiul central reprezintă o sală cu două perechi de lărgiri ovale, înscrise în grosimea pereţilor laterali sub forma absidelor laterale la tipul mixt de biserică, sau pseudotrilob al bisericilor autohtone. Originalitatea acestei soluţii constă în tratarea unitară a spaţiului interior, renunţându-se la obişnuita divizare în naos, pronaos, sala centrală asumând ambele funcţii. Prezenţa compartimentelor rituale este totuşi distinctă, realizată prin boltirea lor tradiţională: partea centrală, ce reprezintă naosul, este supraînălţată de o turlă circulară, iar partea vestică – pronaosul – este boltit cilindric cu semicalote laterale. La baza turlei naosului se află o imitaţie a bolţii moldoveneşti. Suprafaţa interioară a pereţilor este înviorată de cornişe proeminente şi pilaştri, amintind panourile din bisericile occidentale. Deasupra pridvorului, este amenajat cafasul, susţinut de doi piloni masivi. În pereţii groşi, în partea de vest, în apropierea intrării, sunt mici orificii, probabil, pentru supravegherea situaţii din exterior. Ele împreună cu încăperile tăinuite sunt mărturii elocvente ale posibilei utilizări a bisericii ca loc de refugiu în caz de primejdie. Spre deosebire de soluţia cu forme plastice din interior, exteriorul are un aspect sobru, creat laconic prin folosirea detaliilor stilului clasicist – cornişe cu denticule, frontoane triunghiulare, fleşă, rotunjiri la colţurile clădirii.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

DE LA UN OM DEȘTEPT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

________xxx________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Al V-lea Salon internațional de artă fotografică București

Asociația artiștilor fotografi R.P.R. 10 ani 1965

(Republica Populară Română)

„Fotografia nu e ca pictura; există o fracțiune de secundă de creativitate. Ochiul tău trebuie să vadă compoziția ca o expresie a ceea ce iți oferă viată și tu trebuie să intuiești când să declanșezi aparatul. Acesta este momentul de creativitate al fotografului... Oop! Momentul! Dacă l-ai ratat, e pierdut pe vecie!” Acestea sunt cuvintele marelui fotograf Henri Cartier-Bresson dintr-un interviu acordat gazetei Washington Post, în 1957, cuvinte valabile și astăzi și folosite ca și motto de un număr mare de fotografi. Momentul decisiv, clipa, frântura de moment în care furi imaginea și o transpui pe hârtie sau pe suport digital. Aceasta este arta fotografică, o pasiune care cuprinde din ce în ce mai mulți participanți la captarea vieții. Pentru că fotografia reușește să scrie istoria atractiv și sigur, o istorie personală fie una colectivă. Atracția către fotografie începe ușor și apoi te copleșește, îți dorești pe zi ce trece, ca un“vânător” să prinzi cât mai multe imagini și să ai cele mai bune arme de captare.

Asociația Artiștilor Fotografi din România (A.A.F.) a fost o organizație națională culturală având ca scop principal promovarea artei fotografice românești. AAF, cu sediul central în București (parterul imobilului Informația Bucureștiului din strada Brezoianu), era afiliată F.I.A.P. (Federația Internațională a Artiștilor Fotografi), sub patronajul UNESCO. Înființată în plină perioadă comunistă, AAF i-a reunit în structura sa pe cei mai reprezentativi artiști fotografi români ai epocii, fiind organizată teritorial în filiale, pe regiunile tradiționale (Muntenia, Moldova, Transilvania, etc). Organul de presă al AAF a fost revista Fotografia. Deși tributară uneori ideologiei comuniste, AAF a reușit să impună saloanelor internaționale de artă fotografică organizate periodic în Sala Dales din București, o anume ținută de autentică valoare și înaltă performanță artistică. Pe simezele Galeriilor AAF din strada Brezoianu-București au expus artiști fotografi români și străini de mare notorietate. Criticată după revoluția din decembrie 1989 tocmai de către membrii săi cei mai marcanți pentru concesiile pe care conducătorii organizației le-au făcut propagandei de partid și mai cu seamă în cadrul Festivalului Național Cântarea României,

Asociația Artiștilor Fotografi din România s-a diluat până la pragul pierderii identității. Din decembrie 2007 AAFR și-a reluat activitatea sub o nouă conducere, sediul fiind mutat la Oradea.

Insigna - I.C.E. 200 sisteme Felix

(Întreprinderea de calculatoare electronice)

Fabrica de Calculatoare Electronice FELIX (sau ICE Felix) a luat naștere în ANUL 1970 având ca obiect de activitate implementarea de sisteme electronice pe baza licențelor achiziționate de la compania olandeză FRIDEN și CII (Franța) încă din anul înființării, precum și pe contracte de cooperare pe termen lung cu firme din SUA. La jumătatea anilor 1970 ICE Felix a început fabricarea unor familii de mini și microcalculatoare. Începând cu mijlocul anilor 1980, a trecut la realizarea de Home Computers. Înainte de 1989, ICE Felix era o forță. Practic, era singurul mare producător de computere din România, beneficiar al unei rețele de filiale și colaboratori în toată țara. ICE Felix Fabrica de Calculatoare Electronice (denumirea completă), ca dealtfel întreaga Platformă Industrială Pipera era o moștenire a Războiului Rece. Se pare că, întreg complexul (din care făcea parte și ICE Felix) a apărut ca urmare a declarațiilor critice ale fostului președinte Nicolae Ceaușescu, care condamna cu mânie proletară, în august 1968, intervenția trupelor frățești (Tratatul de la Varșovia) în Cehoslovacia. Sesizând oportunitatea înfigerii unui ghimpe în coasta Uniunii Sovietice, Occidentul ne-a copleșit cu bunăvoința sa tehnologică. Astfel, statul ceaușist primea documentație și echipamente de ultimă oră din SUA, Franța sau Elveția, ba chiar mai mult, se făcea că nu vede furtul masiv de tehnologie la care se deda UM 0920 / SD ( direcția Știință și Dezvoltare din cadrul DIE). Așa au apărut celebrele mașini de facturat și contabilizat “ românești “ Felix FC 64, Felix FC 128, echipamentele de calcul cu bandă magnetică I100, porțile CD 80 și minicalculatorul Coral ( dotat cu pilă de disc, care conform proiectului american trebuia să deservească 128 de terminale). În varianta românească, Coral nu suporta mai mult de 20 de terminale. După 1989, ICE Felix a realizat colaborări cu mari firme în domeniu precum: IBM, ADVANTECH, SUN, DEC, LOGITECH, HEWLETT PACKARD. În martie 2008, compania a vândut mai multe terenuri și construcțiile aferente, deținute în zona Pipera din București pentru 6 milioane euro. Compania este deținută în proporție de 45,68% de AVAS în timp ce Felix IT are o cotă de 23,58%, iar SIF Oltenia deține o participație de 12,23%. În anul 2004 compania mai avea doar 200 de angajați iar în 2006 cifra de afaceri s-a ridicat la 3,1 milioane lei.

Hotel Ambasador restaurant - fondat 1937

București - România - 60 ani 1938

Prin bogata sa istorie de peste 80 de ani Hotelul “Ambasador” poate fi considerat o emblemă a Bucureștiului și un punct de reper din punct de vedere al calității și varietății serviciilor pe care le oferă în cele 99 de camere. Purtând semnătura arhitectului Arghir Culina, hotelul și-a deschis porțile în luna mai 1939 și are în spate o istorie tumultoasă, care însă nu i-a știrbit nici frumusețea, nici importanța pe piața hotelieră a Capitalei. Hotelul cu 12 etaje s-a construit pe un teren ce aparţinea lui Constantin S. Mihăescu, după ce în prealabil clădirile de pe el au fost demolate. Hotelul este situat ultracentral, Bulevardul Magheru, nr.8-10, la 300 de metri de Ateneul Roman si de Muzeul National de Arta din Romania. A fost considerat de la bun început un hotel de top, mulțumită „celei mai moderne instalații sanitare din Europa” cu care se lăuda la inaugurare. Ajungând în prezent, hotelul ce inițial oferea un confort de 3 stele oaspeților săi, a beneficiat în 2012 de o renovare de proporții, încheiată în 2013, fiind astăzi un hotel de 4 stele. Alături de amplasarea strategică în centrul capitalei, pe Bulevardul Magheru, între Piața Romană și Piața Universității, hotelul oferă tuturor celor care îi trec pragul facilități demne de luat în seamă. O clădire-monument de arhitectură, hotelul este alegerea perfectă atât pentru o vacanță de relaxare, cât și pentru organizarea de evenimente private sau corporate de diferite tipuri. Instaurarea comunismului a însemnarea și închiderea tuturor spațiilor hoteliere acestea amintind ce clasă marilor bogătași ai vremurilor apuse. În anul 1953 Hotelul Ambasador este printre primele unităţi hoteliere redeschise în timpul regimului comunist, în contextul îndelungatei perioade de blocare a activităţilor hoteliere. Imobilul compus din teren în suprafaţă de 520 metri pătrați şi clădire cu subsol, parter şi 13 etaje, situat în Bulevardul Magheru înspre garajul Ciclop, a fost restituit în natură moştenitorilor arhitectului Arghir Culina, fostul proprietar, după un litigiu care a durat zece ani. Hotelul dispune restaurant cu 60 locuri, terasa descoperită de la etajul 1 - anexă a restaurantului, parcare proprie - contra cost, acces persoane cu dizabilitati, internet, receptie deschisa nonstop, bar, lift, camera de bagaje, aer conditionat, fier si masa de calcat oferite gratuit la cerere. Hotelul mai dispune de o sală de conferinte cu capacitatea maxima in format teatru de 100 persoane. Sala este modulara, putand fi impartita in 2 sali de dimensiuni diferite: o sala cu o capacitate de 70 persoane și alta de 30 persoane, ambele în format teatru.

Placheta - Rapid București
A 70-aniversare a Clubului sportiv Rapid București

Rapid Bucureşti este un cunoscut club sportiv din Bucureşti cu sediul pe Calea Giuleşti, la nr.18 care aparţine de Ministerul Transporturilor. Este un club sportiv cu mulţi simpatizanţi. În cadrul clubului se practică mai multe discipline sportive care au adus numeroase medalii. Deasupra am postat sigla Clubului sportiv Rapid Bucureşti.

Secţia de fotbal s-a desprins din clubul mamă şi a devenit Fotbal Club Rapid, un iubit club de fotbal din România, a cărui siglă o vezi deasupra. Fotbal Club Rapid București s-a fondat în anul 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 şi 2003 — și în 1942, un campionat de război dotat cu cupa "Basarabia", și de 13 ori Cupa României. Clubul s-a mai numit C.F.R. Bucuresti, Locomotiva Bucuresti şi Uniunea Rapid București şi a fost poreclit Vulturii vișinii, Giuleștenii, Feroviarii sau Ciocănarii.

Insigna - Întreprinderea de piese radio
și semiconductori Băneasa '62-'87

I.P.R.S. (Întreprinderea de piese radio și semiconductori) Băneasa a fost o companie producătoare de componente electronice și aparatură electronică și electrotehnică din România, înființată în anul 1962. Compania se întindea pe o platformă de 14 hectare în inima complexului de vile din Pipera. În anul 2006, I.P.R.S. avea în proprietate două terenuri; 118845 mp în Voluntari și 2498 mp în sectorul 2 din București, evaluate atunci la 20 milioane de euro. În anul 2002 în această întreprindere lucrau 870 de specialisti. În septembrie 2003, pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de către Compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam. Ogharit Trading a venit cu o ofertă de 3,1 milioane de euro în care era inclusă și plata datoriilor societății. Dar, după aceea, statul român a șters aproape toată datoria I.P.R.S., astfel că în realitate Ogharit Trading a cumpărat societatea pentru suma de 140000 de euro. După ce au preluat societatea, sirienii nu au făcut nici o investiție. S-a vorbit la un moment dat doar de camioane care plecau din întreprindere încărcate cu „fier vechi”. Este un exemplu de proastă privatizare specific românească. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul I.P.R.S. Băneasa.

Capac de canalizare

Pentru numismați și medaliști prezintă un interes deosebit și simbolurile grafice aplicate pe capacele puțurilor de acces în magistralele de canalizare construite de municipalitățile marilor orașe ale lumii. Aici admiri un capac al canalizării municipiului București, care prezintă o stemă aproape identică cu cea actuală a acestui municipiu.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite.