Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 27 martie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care marchează Centenarul înființării Sfatului Țării. Aversul monedei prezintă: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2017”; în partea de jos – inscripția „100 LEI”; iar inscripția „REPUBLICA MOLDOVA” este gravată cu majuscule, urmând circumferința monedei. Reversul monedei redă: în plan central – imaginea clădirii în care activa Sfatul Țării; în partea de sus sunt gravate inscripțiile „100 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA” și anul „1917”; în partea de jos – inscripția „SFATUL ȚĂRII” și anul „2017”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Evenimente istorice, valoarea nominală - 100 lei, calitatea – proof, metalul – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 31,1 grame, diametrul - 37 milimetri, forma – rotundă, cant – zimţat și tirajul - 750 exemplare.

Sfatul Ţării a fost un consiliu legislativ care a condus între anii 1917-1918 noul stat – Republica Democrată Moldovenească - format pe teritoriul fostei gubernie ruse Basarabia, care fusese creată după 1812 de Imperiul Rus, pe malul stâng al Prutului. După Revoluția din Februarie şi încetarea ostilităţilor dintre Rusia şi Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări şi congrese ale reprezentanţilor diferitelor clase sociale sau organizaţii profesionale pentru discutarea viitorului ţării. În perioada 6 – 7 februarie 1917, a fost convocat un congres al reprezentanţilor locuitorilor de la sate, care a votat o moţiune care a cerut autonomia şi formarea unei adunări legislative. Au urmat alte congrese: ale clerului, învăţătorilor şi ale soldaţilor, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie. În aprile 1917, s-a creat Partidul Național Moldovenesc, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei. Pe data de 16 iulie 1917 comitetul central ostăşesc din Chișinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie naţională şi teritorială. În același timp s-a întâmplat următorul evenimen - Adunarea Naţională Ucraineană a decretat că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecţiei Guvernului provizoriu rus de la Petrograd. În perioada 23 – 27 octombrie 1917, oarecum presat consiliul ostăşesc a proclamat autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării ca organ legislativ. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale. Prima şedinţă a Sfatului Ţării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917 şi a fost ales ca preşedinte Ion Inculeț. În decursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 - 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ţinându-şi lucrările între 25-27 noiembrie 1918. La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Ţării s-a autodizolvat.

De-a lungul vremii, după cât se poate desluși de pe trimiterile și mărcile poștale ale vremii, clădirea care a adăpostit Sfatul Țării, a avut mai multe destinații: Liceul de băieți nr.3, Facultatea de Agronomie, Institutul de arte, etc.

Este o clădire impunătoare, care poate fi admirată și astăzi, în centrul orașului Chișinău, pe strada Alexei Mateevici, nr. 97, ea găzduind o renumită instituție de cultură – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a Republicii Moldova.

2. În data de 27 martie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă dedicată Centenarului unirii Basarabiei cu România. Aversul monedei prezintă: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2018”; în partea de jos – inscripţia „1000 LEI”; inscripția „REPUBLICA MOLDOVA” este gravată cu majuscule, urmând circumferința monedei. Reversul monedei prezintă: în plan central – imaginea alegorică a două doamne: una ține în mână o panglică, iar a doua - o crenguță de laur; în partea de sus este gravată inscripția „UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA”; în partea de jos – inscripțiile „27 MARTIE 1918” și „100 ANI”; în partea stângă – imaginea stemei de stat a României din perioada evenimentului; în partea dreaptă – imaginea stemei Republicii Democratice Moldovenești.

Caracteristicile tehnice ale monedei sun următoarele; seria - evenimente istorice, data emiterii - 27 martie 2018, valoarea nominală - 1000 lei, calitatea – proof, metalul – aur, compoziția – 99,99%, greutatea – 31,1 grame, diametrul - 37 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Ruptă din trupul vechiului Principat al Moldovei, în 1812, Basarabia era cedată Imperiului Țarist la finele războiului ruso-turc. Intrată în război în 1916, după doi ani de neutralitate, pentru Transilvania, printr-o fericită conjunctură, România va reuși să recupereze și Basarabia, împlinind idealul Marii Uniri, la finele lui 1918. Fără îndoială, în urma Primului Război Mondial, marile imperii au plătit prețul suprem. Paradoxul face ca cea mai asuprită provincie sub aspectul românismului, Basarabia, care părea sacrificată în urma deciziei de a intra în război alături de Antanta și implicit Imperiul Țarist, să fie prima dintre provinciile care s-au reîntors la patria mamă. Sigur, nimeni nu putea preconiza în acele momente că Imperiul Țarist se va prăbuși atât de brutal iar Revoluția din Octombrie 1917 va duce la bolșevizarea Rusiei. După disoluția Imperiului Țarist, Basarabia își proclamă autonomia în octombrie 1917. Atunci are loc și primul „Sfat al Țării” al Republicii Democratice Moldovenești, când președinte al Sfatului este ales Ion Inculeț. La numai câteva luni, în ianuarie 1918, este proclamată independența. Următorul pas este făcut în martie 1918. Pericolul bolșevismului era imens. Rusia semnase armistițiu cu Germania, era practic ieșită din război, iar în ianuarie 1918 Chișinăul este ocupat de trupele bolșevice. Basarabia cere ajutorul Regatului României și „Sfatul Țării” revine în fruntea republicii după intervenția Armatei Române. Elitele politice basarabene și cele românești au meritul de a înțelege realitatea acelor vremuri. Unirea Basarabiei cu România nu doar că era cel mai sănătos drum pentru provincia ruptă cu brutalitate din Moldova în 1812, ci reprezenta repararea Istoriei.

La 27 martie 1918 „Sfatul Țării” votează Unirea cu România. Astfel, „În numele poporului Basarabiei, declară (…) În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi și înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România”. Documentul semnat de Ion Inculeț, președintele „Sfatului Țării”, în 27 martie 1918, are și 11 prevederi pe care Guvernul României se angaja să le respecte. Printre cele mai importante puncte, basarabenii solicitau ca „Sfatul Țării” să rămână la conducere pentru realizarea reformei agrare. Organismului care votase Unirea cu România, îi rămâneau în competență votarea bugetelor sau numirea funcționarilor administrației locale. Basarabia solicita să își păstreze autonomia provincială, „Sfatul Țării” fiind ales prin vot universal egal, direct și secret. Totodată, o altă condiție a Unirii cu România, era ca legile din Basarabia să rămâne în vigoare. Parlamentul României le putea modifica doar dacă la modificări ar fi luat parte și reprezentanții Basarabiei. Mai mult, în Consiliul de Miniștri (nr. – Guvernul României), Basarabia va avea în permanență doi reprezentanți. Imediat după Unire aceștia vor fi desemnați de către „Sfatul Țării”, urmând ca mai apoi ei să fie aleși din partea reprezentanților Basarabiei din Parlamentul român. Nu în ultimul rând, toate încălcările de lege, survenite până atunci, din motive politice, „în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnestiate”. În încheierea documentului istoric se precizează că „Basarabia unindu-se ca fiică cu mama sa România, Parlamentul român va hotărâ convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația ei și reprezentanții Basarabiei aleși prin vot universal, egal, direc și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și a garanțiilor de mai sus”.„Trăiască Unirea Basarabiei cu România deapururi și pentru totdeauna”, încheie documentul semnat de președintele „Sfatului Țării”, Ion Inculeț, la 27 martie 1918, la Chișinău.

Dar, din păcate, Istoria rămâne impasibilă noțiunilor precum „de-a pururi” sau „totdeauna”. Basarabia a stat alături de patria mamă puțin peste două decenii, până la raptul teritorial din 1940. Prin sacrificiu, implicare de pe ambele maluri ale Prutului, cu ajutorul societății civile, prin curajul și rațiunea clasei politice care trebuie să se ridice la înaintașii ei de acum 102 de ani, se poate corecta din nou o hibă a Istoriei. S-a reușit atunci, se poate și acum. (SURSA NET - https://www.defenseromania.ro/).

3. În data de 28 decembrie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial două monede comemorative cu chipul lui Constantin Negruzzi. Aversul monedelor prezintă: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2018”; în partea de jos – inscripția „_____LEI”; iar inscripția „REPUBLICA MOLDOVA” este gravată cu majuscule, urmând circumferința monedei. Reversul monedei redă: în plan central – efigia lui Constantin Negruzzi și o pană de scris; în partea de sus este gravată inscripția „CONSTANTIN NEGRUZZI” și în partea de jos – anii de viață „1808-1868”. Monedele au următoarele caracteristici tehnice:

seria – Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, valoarea nominală - 100 lei, calitatea – proof, metalul – aur, puritatea – 99,99%, greutatea – 7,8 grame, diametrul - 24 milimetri, forma – rotundă, cant – zimţat și tirajul - 100 exemplare.

seria – Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, valoarea nominală - 50 lei, calitatea – proof, metalul – argint. puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, diametrul - 28 milimetri, forma – rotundă, cant – zimţat și tirajul - 200 exemplare.

Constantin (Costache) Negruzzi a fost un om politic şi scriitor român din perioada paşoptistă, care s-a născut în anul 1808 în satul Hermeziu (Trifeștii Vechi) din județul Iași și a decedat la data de 24 august 1868. Este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei Hermeziu. Şi-a început învăţătura în limba greacă cu unul din dascălii de renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol intitulat Cum am învăţat româneşte, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme. Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822. Dupa moartea tatălui său, lucrează ca și copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci. În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioţilor de peste munţi, studiază istoria şi publică Aprodul Purice în semn de protest indirect la adresa domnului şi boierilor din timpul său. În anul 1837 a fost ales deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi. Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, deputat şi epitrop la Biserica Sfântul Spiridon. Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Şalul negru după Alexandr Puşkin. Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să întrebuinţeze un vers analog cu al poetului francez, vers greu de făcut în româneşte. O altă traducere importantă este a satirelor lui Antioh Cantemir, din ruseşte, făcută împreună cu Alexandru Donici. Negruzzi a scris şi poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui. Cea mai însemnată lucrare în versuri este Aprodul Purice. Operele în proză sunt împărţite în trei grupe, botezate cu titlu general de Păcatele tinereților (1857). În prima intră Amintirile din juneţe, câteva povestiri, din care unele cu caracter personal. Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este Alexandru Lăpuşneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referinţă ale literaturii române. A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăţi. Negruzzi s-a ocupat şi de teatru. Ştim că a fost unul din cei care au pornit mişcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză şi a scris şi lucrări originale - slabe ca întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) şi Muza de la Burdujeni (1850), în care îşi propune să ridiculizeze pe purişti şi neologişti. Este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi. (SURSA NET - Vlada Afteni)

________xxx_________

DE LUAT AMINTE

UN DUEL EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

____________xxx_____________

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Constantin Rădulescu Motru (1868 - 1957)

Centenarul psihologiei la Universitatea din București

Conferința internațională București 26 - 29 octombrie 2006

Constantin Rădulescu-Motru, nume real de familie Poteca, a fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru, academician și chiar președinte al Academiei Române (1938 - 1941), care s-a născut la data de 2/15 februarie 1868 în localitatea Butoiești, județul Mehedinți și a decedat la data de 6 martie 1957 în București. A fost o personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului al XX-lea. Tatăl său Eufrosin Poteca a fost egumenul Mănăstirii Gura Motrului. A făcul liceul la Craiova și în 1885 s-a înscris simultan la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie, ambele din cadrul Universității București. Cu Titu Maiorescu, care îi este profesor, și care îl remarcă imediat, stabilește legături spirituale puternice și de durată. Frecventează, de asemenea, cursurile profesorilor Constantin Dumitrescu-Iași, Bogdan Petriceicu Hașdeu, V.A.Urechia și Grigore Tocilescu. În anul 1888 obține licența în drept cu teza “Despre contracte” cu mențiunea magna cum laude, iar în anul 1889 trece examenul de licență în filozofie cu lucrarea “Realitatea empirică și condițiile conștiinței”. În perioada 1890 – 1893 a studiat și lucrat în Germania în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează și alte cursuri, dintre care cele de fizică, fiziologie, chimie, psihiatrie și matematică sunt cele pe care le frecventează regulat. De asemenea, frecventează cursul de filologie română, ținut de profesorul Gustav Weigand. Se căsătorește cu o nemțoaică, care refuză să-l însoțească în România. Ca atare, această căsnicie nereușită va fi desfăcută ulterior. În anul 1893 revine în țară, în 1897 înființează publicația „Studii filosofice” care va deveni "Revista de filosofie". Între 1895 și 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundației Universitare Carol I. În anul 1918 devine director al Teatrului Național din București, în 1923 este primit în Academia Română pentru ca în 1938 să devină președintele acestei instituții. Constantin Rădulescu-Motru își începea Cursul de psihologie cu definiția etimologică a psihologiei, pe care o numea știința despre viața sufletească, pornind de la termenii grecești psyche (suflet) și logos (știință).

Considera că psihologia „urmărește să descrie în mod complet și exact diferite forme ale vieții sufletești; în același timp, ea ne dă și explicarea faptelor sufletești sub raportul succesiunii și al coexistenței lor”. El definea senzațiile sau simțirile elementare „ca fiind ultimele diferențieri pe care le obținem în înfățișările intuitive ale conștiinței, prin izolarea și modificarea condițiilor lor de producere”. Conform lui, conștiința recepționează imagini despre obiecte, nu trăiri elementare, deoarece gusturile, culorile și impresiile noastre despre temperatură etc., sunt proprietățile unor obiecte, fără o existență proprie, iar denumirile lor sunt rezultatul unui proces de abstractizare. Deși rareori omul le realizează separat, senzațiile sunt fenomene reale ale vieții psihice, care stau la baza proceselor psihice mai complexe și se integrează în acestea.

Psihologia (din limba greacă: psyché = minte sau suma tuturor gândurilor si trăirilor, logos = știință) este știința exactă a minții si comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea. De la înființarea primului laborator experimental de psihologie de către Wilhelm Wundt în 1879 la Universitatea din Leipzig,, psihologia s-a separat treptat de filozofie, din care provenea, pentru a deveni o specialitate de sine stătătoare cu o serie de direcții și sub specialități, care dispun doar în parte de un limbaj comun. Printre activitățile psihice, se pot distinge: funcțiunile psihice, conținutul psihic, mecanismele psihice, sferele sau straturile psihice și tipul psihologic.

Insigna - Al XV-lea congres național de chirurgie

București - 15 - 17 mai 1985

U.S.S.M. - (Uniunea societăților de științe medicale)

Chirurgia este specialitatea medicală care tratează bolile sau rănile

prin intervenții instrumentale sau manuale operative. Activitățile chirurgicale din spital se desfășoară în trei mari compartimente:

în secția de paturi (staționar);
în blocul operator - cu activități chirurgicale;
la camera de gardă, unde se primesc pacienții, se triază și se asigură primul ajutor.

Camera de gardă trebuie să asigure o preluare rapidă, un examen complet al pacientului de către medicul de gardă; la nevoie se acordă și primul ajutor, dezbrăcarea, îmbrăcarea și transportul în secția de chirurgie. Staționarul trebuie să asigure condiții de cazare, tratament și alimentație. Bolnavul este cazat în salon cu respectarea unui anumit regim igienico-sanitar:

volum minim de 10 - 12 metri cubi de aer pentru fiecare pacient;
temperatura de 20 - 25 grade Celsius;
pardoseala trebuie să permită efectuarea curățeniei ușor și de mai multe ori pe zi
fiecare salon să beneficieze de toaletă proprie.
Secția de paturi trebuie să fie divizată într-un compartiment septic, destinat bolnavilor cu afecțiuni chirurgicale septice și un compartiment aseptic pentru restul pacienților, pentru a se evita declanșarea unor infecții spitalicești. Blocul operator se compune din săli de operație care trebuie să fie cât mai aproape de secția de chirurgie. Aici există anumite circuite în care are acces doar personalul blocului operator și pacienții care necesită intervenția chirurgicală. Intrarea în blocul operator se face numai după ce a fost schimbată ținuta de spital în costumul de filtru, în camera de filtru (alăturată sălii de operație). În blocul operator mai există:
anticameră pentru staționarea bolnavilor înainte de intervenția chirurgicală și pentru administrarea pre-anesteziei;
un spălător și sterilizator pentru intervenția chirurgicală;
grupuri sanitare pentru pacienți;
cameră de trezire, unde bolnavul este supravegheat de anestezist până la stabilirea funcțiilor vitale.

În apropierea blocului operator se află secția de reanimare și terapie intensivă, precum și serviciul de transfuzie. Secția ATI este situată în vecinătatea blocului operator și aici există săli de operație septice și aseptice.

Insigna - E.A.- (Electroaparataj) XXV ani 1979 - 1974

Electroaparataj a fost infiintata in 1948 ca producator de echipament de comutatie de joasa tensiune. Astăzi Electroaparataj este o companie

producătoare de aparate de distribuție și control al electricității. Cu o gama de produse dezvoltate de propriul departament de cercetare și proiectare, a devenit leader de piata pana in anul 1990 cand, la intrarea in tara a competitiei companiilor multinationale, si-a redus o parte din fabricatie. Electroaparataj produce sisteme de climatizare, grupuri de răcire și accesorii auto, fiind unul dintre furnizorii de componente pentru autoturismele Dacia Logan. Acționarul majoritar al companiei este fondul de investiții Broadhurst, al New Century Holdings, cu o deținere de peste 84,74% din titlurile companiei. Sus este postată sigla Electroaparataj - Bucureşti.

Colegiul de management a crizelor și operațiilor multinaționale

Universitatea națională de apărare "Carol I" România

Colegiul de Management al Crizelor si Operatii Multinationale (CMCOM) s-a infiintat la 01 octombrie 2005, prin subordonarea Centrului Regional de Pregatire NATO/Parteneriat pentru pace (PfP), intr-o organigrama revazuta, si a Centrului de Pregatire al Managementului Crizelor, creat la aceeasi data. CMCOM este o unitate functionala de baza a Universitatii Nationale de Aparare "Carol I", specializata in perfectionarea si pregatirea personalului militar si civil, din tara si strainatate, in domeniile doctrina si procedurile de aparare in NATO, planificarea si conducerea actiunilor militare intercategorii de forte si multinationale, managementul crizelor, operatii speciale, combaterea terorismului si al cooperarii civil-militar (CIMIC).

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".

Campionatul național de semimaraton

Masters - București - 13 mai 2018

Maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanță lungă, (42,195 kilometri), care se aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda soldatului grec Philippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este pusă la îndoială, fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot. Maratonul a fost unul dintre sporturile de la Jocurile Olimpice moderne din anul 1896, deși distanța nu a fost standardizată până în 1921. Mai mult de 800 de astfel de curse se desfașoară în întreaga lume în fiecare an, marea majoritate a concurenților fiind sportivi amatori. Maratonurile mai mari pot avea zeci de mii de participanți. Pentru alergători amatori s-a instituit proba semi-maraton (jumătate de maraton). În ultimii ani se organizează sistematic semi-maratoane în diferite orașe ale țării, cele cu participare mai numeroasă având loc în București cu plecarea sau sosirea din/în fața Casei Poporului (Parlamentul României).

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene și câteva trimiteri poștale din vremuri diferite.