Epaminonda's Blog.....: KBELNICE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea cehă KBELNICE, regiunea

HRADEC KRALOVE, din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri

poștale ilustrate, vederi generale și o insignă locală.

Capela

Hotel

Mausoleul

Pichetul PSI

Arhitectură locală

Vederi generale

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

DE LUAT AMINTE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Mihai Viteazu)

Liceul teoretic Mihai Viteazu - București

Mihai Viteazul (născut în anul 1558 în localitatea Târgu de Floci, Țara Românească și decedat la data de 9 /19 august 1601 la Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei, a fost domnul Țării Românești între anii 1593-1600. Pentru o perioadă (în anul 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558. Pe scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):

1593-1599 este Domn al Țării Românești;
Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;
În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub "unirea personală" a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.

Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept "unire", termenul este dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare. Mihai nu "unifică" nici armatele.Deși efemeră, prima unire de facto a celor trei țări medievale românești, realizată de Mihai Viteazul în 1599-1600, a făcut ca acesta să rămână în conștiința românilor ca un simbol al unității naționale.În România există 9 localități din diferite județe care îi poartă numele (5 dintre ele numite „Mihai Viteazu” și 4 numite „Mihai Bravu”). În aproape toate orașele din țară sunt străzi numite „Mihai Viteazul” sau „Mihai Bravul”. Numeroase licee și colegii naționale au numele „Mihai Viteazul”. De asemenea, o serie de instituții militare de învățământ superior, printre care Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” (unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații, Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul” și Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”, poartă numele voievodului. Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” (în prezent Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”) este o unitate militară de elită a Armatei Române. În amintirea acestui erou național au fost ridicate numeroase monumente. Cel mai vechi, dar poate și cel mai celebru monument de acest fel este statuia ecvestră din Piața Universității din București, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, realizată în 1874. Printre cele mai impozante statui ale voievodului sunt cele din Cluj, Craiova, Ploiești, Alba Iulia, Giurgiu, Iași, Oradea, precum și cea din incinta Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București. Pe locul unde a fost ucis, la Turda, a fost înălțat un obelisc, iar racla cu capul său, păstrată la Mănăstirea Dealu, este adăpostită într-un sarcofag din marmură realizat în 1913 de sculptorul Frederick Strock. Ordinul militar de război “Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție română pentru faptele de arme în timp de război.

Colegiul Național “Mihai Viteazul” este una dintre unitățile de învățământ prestigioase din municipiul București. Școala ce poartă numele ilustrului voievod al Țării Românești, ctitor al primei uniri a Țărilor Române a luat ființă în anul 1865, ca o subdiviziune a liceului “Sf.Sava”. După doi ani și-a dobândit statutul autonom și s-a mutat în casele din strada Polonă, unde locuise pentru o lungă perioadă de timp Ion Heliade Rădulescu. În 1868 școala a primit statutul de gimnaziu și a purtat numele de “Mihai cel Mare”. În acel an s-a mutat din nou, de această dată în casele lui Iosif Kovejdi din strada Academiei no. 14. Mai apoi, școala este menționată în zona numită Cornescu, pe actuala stradă Regală (astăzi Câmpineanu). Peregrinările sediului școlii au continuat, după cum urmează: astfel, în 1871 în proprietatea lui I. Brezoianu din strada Scaune no. 14, apoi în strada Sfinților, având numele de gimnaziul “Mihai Viteazul”, în 1880, ca urmare a creșterii numărului de clase, în casele Elenei Popovitz din strada Rotari no. 9, în 1878, în casele Catargiu din strada Italiană, între 1889-1908, în strada Italiană, pe locul unde astăzi se ridică Colegiul Național “Spiru Haret”, apoi în 1908 în fostul locaș al școlii primare Petrache Poenaru și mai apoi al liceului de fete “Carmen Sylva”. În perioada ocupației militare germane a Bucureștiului (1916-1918) școala a funcționat în lăcașul liceului “Cantemir Vodă”, iar apoi, după 1919, s-a reîntors în vechiul sediu din Știrbei Voda. În 1921 au debutat lucrările la actualul sediu din bulevardul Pache Protopopescu din București și care s-au finalizat, în linii generale peste patru ani. Rând pe rând au fost ridicate clasele de curs, laboratoare de botanică, zoologie, geografie, acquarium, biblioteca, a cărui fond inițial de carte s-a ridicat la 20000 de volume și care a fost deschisă încă de la început marelui public, internat, o sală de spectacole cu peste 1000 de locuri, o capelă, inzestrată cu unul dintre puținele paraclisuri dintr-o unitate școlară din România epocii și care a fost inaugurată festiv prin participarea patriarhului Miron Cristea, un amfiteatru, care a purtat numele ministrului liberal al educației, dr. Constantin Angelescu,o sală de educație fizică, care de la început a fost foarte bine utilată. În 1933 școala a primit în proprietate un teren agricol pe versantul Calea Dorului din Sinaia, iar în 1937 profesorul Aristide Iliescu a donat școlii un număr de 60 tablouri. În cadrul liceului a funcționat “Societatea de lectură a elevilor” liceului (1932-1934). Pe versurile lui P. Papadopol și muzica lui I. Croitoru s-a alcătuit în 1933 Imnul absolvenților Liceului “Mihai Viteazul”. Una din cele mai de seama organizații care a funcționat sub egida liceului a fost corul de muzică, condus de profesor Nica Valeria-Chiriță și care ani de-a rândul a obținut numeroase rezultate meritorii la concursurile și festivalurile de muzică.

Congresul național de dermatologie - București 1986 Ed.V

U.S.S.M. (Uniunea Societăților de Științe Medicale)

Dermatologia este specialitatea medicală care se ocupă cu studiul afecțiunilor pielii (boli cutanate), ale anexelor pielii (păr și unghii) și ale mucoaselor adiacente (cavitate bucală și organe genitale). Pielea este cel mai mare organ al corpului. Aceasta menține un echilibru între diverși parametri ai organismului nostru și este prima barieră care ne apără împotriva agresiunii factorilor externi, cum ar fi de exemplu agenții infecțiosi ( bacterii, virusuri, paraziți). Medicul dermatolog pune diagnosticul și recomanda tratamentul a peste 3000 de afecțiuni, inclusiv cancere de piele (de exemplu: melanomul), boli inflamatorii si infecțioase cutanate, acnee, boli cu transmitere sexuala, probleme legate de îmbătrânirea pielii ș.a.m.d. Ca tipuri de dermatologie deosebim:

dermatologie medical - se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenția afecțiunilor pielii (boli cutanate), ale anexelor pielii (păr și unghii) și ale mucoaselor adiacente (cavitate bucală și organe genitale)
imuno-dermatologie - ramură a dermatologiei specializată în tratarea bolilor de piele.
dermatologie estetică - ramură a dermatologiei care se ocupă de procedurile estetice minim invazive precum corecţia ridurilor cu acid hialuronic, toxina botulinică, peeling-uri ș.a.m.d.

Colegiul de Război

Universitatea națională de apărare "Carol I" - România

Colegiul de Război este unitatea funcţională în care se desfăşoară învăţământ militar superior prin cursuri postuniversitare de conducere la nivel operativ şi strategic, precum şi în profiluri integrate sau conexe activităţii de stat major, la pace, în situaţii de criză şi la război. Cursurile Colegiului de război se țin în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Cursurile pot fi urmate de militari dar și de civili.

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".

Insigna - București 1962 (handbal feminin)

Campionatele mondiale de handbal feminin s-au desfăşurat începând cu anul 1955. România a câştigat o singură dată locul I şi medalia de aur la ediţia din anul 1962 organizată în România. Într-un clasament general pe medalii pe întreaga perioadă de desfăşurare a Campionatelor mondiale de handbal feminin România este abia pe locul 8 cu 1 medalie aur şi două de argint. Au existat rezultate remarcabile şi în alte competiţii handbalistice internaţionale ale echipelor naţionale dar şi ale cluburilor, atat la masculin cât şi la feminin.

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul.

Insigna - E.A. (Electroaprataj)

Întreprinderea Electroaparataj a fost infiintata in 1948 ca producator de echipament de comutatie de joasa tensiune. Astăzi Electroaparataj este o companie producătoare de aparate de distribuție și control al electricității. Cu o gama de produse dezvoltate de propriul departament de cercetare și proiectare, a devenit leader de piata pana in anul 1990 cand, la intrarea in tara a competitiei companiilor multinationale, si-a redus o parte din fabricatie. Electroaparataj produce sisteme de climatizare, grupuri de răcire și accesorii auto, fiind unul dintre furnizorii de componente pentru autoturismele Dacia Logan. Acționarul majoritar al companiei este fondul de investiții Broadhurst, al New Century Holdings, cu o deținere de peste 84,74% din titlurile companiei. Sus este postată sigla Electroaparataj - Bucureşti.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din București, de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.