Epaminonda's Blog.....: BUCH

Mai jos admiri și alte poze reprezentând și alte monumente de

cultură și arhitectură, dar și vederi generale din localitatea

austriacă BUCH, bundeslandul VORARLBERG.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Biserica Sfântul Nicolae

Arhitectură locală

Vederi generale

xxx

DE LUAT AMINTE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

_______xxx_______

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

San Luigi Orione

Liceul "Don Orione" Oradea

Să facem bine întotdeauna!

Liceul „Don Orione” este o institutie de invatamant din Oradea, cu clase de grădiniță, ciclu primar, gimnazial și liceal cu peste 700 de cursanți în prezent. Liceul își desfășoară activitatea sub îndrumarea Episcopiei Române Unite cu Roma greco-catolică din Oradea, prin Congregația Don Orione. Congregația Don Orione este prezentă în România din anul 1991, când apare la Oradea cu binecuvântarea PS Valeriu Hossu. În anul 1995, ia naștere Liceul Don Orione din Oradea. În 2009, se deschide grădinița, în 2010, ciclul primar, urmat, în 2011, de ciclul gimnazial. Instituția de învățământ este găzduită într-o clădire modernă aflată pe Calea Alexandru Cazaban, nr. 49/E. Congregația Don Orione a dezvoltat prima sa activitate în Italia unde acum sunt cel puțin 250 de centre, și apoi în lumea intreagă unde este prezentă în mai mult de 30 de țări. Activitățile în care Congregația Don Orione este implicată sunt multe: școli, centre de formare profesională, universități, parohii, sanctuare și centre de spiritualitate, oratorii, centre de educare a tineretului, centre sportive, azile de bătrâni, centre de recuperare rezidențiale sau de zi pentru persoane cu dizabilități, centre de recuperare pentru cei dependenți de droguri sau de alcool, centre de primire pentru emigranți, misiuni în zonele cele mai sărace din lume (Africa, Amazonia, Filipine, India etc.). La Oradea Congregația s-a angajat în educarea tinerilor prin: educație pentru credință, un liceu profesional, activități extrașcolare și activități de caritate pentru familiile sărace și pentru copii străzii.

San (Sfântul) Luigi Giovanni Orione a fost un preot italian (23 iulie 1872 – 12 martie 1940) care s-a implicat activ în a răspunde nevoilor sociale ale semenilor. În acest scop, el a fondat un institut religios al bărbaților. La vârsta de treisprezece ani a intrat în Frăția Franciscană din Voghera (Pavia), dar a plecat după un an din cauza sănătății precare. În perioada 1886 – 1889 a studiat la Oratoriul Valdocco din Torino. În anul 1888 Orione s-a hotărât să devină preot și a intrat în seminarul Arhiepiscopiei din Torino. A devenit membru atât al Societății San Marziano pentru ajutor reciproc, cât și al Societății Saint Vincent de Paul. În anul 1892, inspirat de educația pe care a primit-o, Orione și-a deschis propriul oratoriu pentru ajutorarea băieților săraci din oraș, iar în anul următor a organizat un internat pentru săraci. La 13 aprilie 1895 a fost hirotonit preot. Începând cu 1899, Orione a constituit din preoți și clerici Piccola Opera della Divina Provvidenza (Mica Lucrare a Providenței Divine). În 1903, grupul a primit autorizarea completă a episcopului ca și congregație religioasă sub numele - Fiii Providenței Divine. În anul 1915 a pus bazele grupării Micile surori misionare ale carității. După primul război mondial Orione a început să-și extindă activitatea, a fondat școli, colonii agricole, organizații de caritate și case de bătrâni - întotdeauna cu un accent special pe ajutorarea orfanilor și a săracilor. În următoarele două decenii, a constiuit fundații în toată Italia și în America. După moarte, la 26 octombrie 1980, a fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea iar pe 16 mai 2004 și canonizat de același papă. Astăzi organizațiile caritabile începute de Orione funcționează eficient în întreaga lume.

Insigna - Liceul Samuil Vulcan - Beiuș 1828 - 1978

Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș a fost fondat prin actul din 6 octombrie 1828 și și-a deschis porțile pe data de 1 noiembrie 1828. Primul corp, cel de o parte și alta a porții din dreptul Bisericii din centru, al Colegiul, situat în municipiul Beiuș, județul Bihor, a fost contruit între 1826-1827 din fondurile proprii ale ctitorului,episcopul greco-catolic, Samuil Vulcan. Între 1834-1835 acesta a fost prelungit și ambele parți supraetajate (imobilul construit de episcopul Vulcan ajungând la 36 de încăperi). La ctitoria vulcaniană s-au adăugat, de către episcopul Mihail Pavel, rând pe rând între 1887-1888, corpul de o parte și alta a celei de-a doua poartă, tot între 1887-1888 de-a lungul afluentului Crișul Negru, Vale Nimăieștilor, corpul Internatului pavelian (prelungit ulterior între 1891-1892). Tot episcopul Pavel ridică la 1888 ( sala provizorie de gimnastică peste care între 1914-1920 episcopul Demetriu Radu mai adaugă două nivele) ceea ce astăzi este demisolul internatului iar între 1899-1900 istorica sală de festivități și sport. Ultima componentă este construită de episcopul Valeriu Traian Frențiu între 1939-1941. Privită de sus ctitoria celor patru seamănă cu ω (litera omega mic). În actul de fondare, gimnaziul de la Beiuș era gimnaziu de patru clase, iar la 5 februarie 1835 este completat la șase clase (gimnasium maius). În anii școlari 1851/52 – clasa a VII-a, 1852/53 – clasa a VIII-a, iar în vara lui 1853 este organizat primul examen de Bacalaureat la gimnaziul din Beiuș. În perioada 1828 – 1851, limba de predare era limba latină. În 1851 s-a introdus limba română ca limbă de predare, iar în 1854, regimul habsburgic a impus ca majoritatea obiectelor de învățământ să fie predate în limba germană, aceasta devenind în 1860 obligatorie pentru toate obiectele. În 1875, regimul dualist austro-ungar a impus obligatoriu limba maghiară pentru obiectele istorie și geografie. Liceul de la Beiuș este prima unitate școlară din învățământul preuniversitar care a dat țării, dintr-o singură clasă, trei academicieni: Marius Sala, Mircea Flonta și Lazăr Dragoș. De asemenea, a fost prima unitate de învățământ din județul Bihor care a primit titlul de Colegiu Național (1 martie 1998).

Samuil Vulcan a fost episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea Mare în perioada 1806 – 1839. El s-a născut la data de 1 august 1758 la Blaj (satul Veza, azi cartier al orașului), într-o familie săracă și umilă și a decedat la data de 25 decembrie 1839 la Oradea. Consacrarea sa episcopală a fost săvârșită la 25 octombrie 1807 de episcopul Ioan Bob în Catedrala Sfânta Treime din Blaj și a fost instalat la 29 iunie 1807, la „sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În anul 1828 a întemeiat Liceul românesc din Beiuș, care astăzi îi poartă numele. A contribuit la dezvoltarea culturii românilor ardeleni, mai ales prin finanțarea publicării lucrărilor corifeilor Școlii Ardelene. Pe românii ortodocși dinArad i-a sprijinit să-și aleagă episcop român, în locul celui sârb și i-a ajutat „cu bani proprii” pentru „înființarea Preparandiei din Arad (1812)”. A fost numit de Nicolae Iorga „ocrotitorul întregii culturi românești”. Era poliglot: vorbea „în mod fluent româna, germana, franceza, italiana, maghiara, probabil și poloneza, precum și limbile clasice: ebraica, latina și greaca”.

Crucea Sfântului Apostol Andrei

Biserica Sfântul Apostol Andrei - Oradea

În religia creştină „apostol” este numele dat celor doisprezece discipoli ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului. În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Dar cine a fost el?

Sfântul Andrei este apostolul care a creştinat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Oradea, judeţul Bihor este un locaş de închinare, meditaţie şi rugăciune ortodoxă. Lucrările de zidire ale bisericii au început în anul 2000, și are ca hram Sărbătoare Sfântului Apostol Andrei. Biserica este pictată în stil curat bizantin și tradițional ortodox. Lăcașul este situat la intersecţia străzilor "Sfântul Apostol Andrei" (fostă "Progresului") cu "Aluminei" care formează exact o cruce a Sfântului Andrei. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Dorel Cordoş din Sighetul Marmaţiei, vestit pentru bisericile din mănăstirile Rohia, Bârsana și Săpânţa. Biserica a fost concepută ca una ortodoxă si din punct de vedere arhitectural, cu elemente si detalii inspirate din celebrele prototipuri bizantine: Sfânta Sofia si Chora din Constantinopol. Dacă în paraclisul de la demisol se descoperă smerenia Bisericii Crestine, în biserica propriu-zisă, este evidentă slava Ortodoxiei. Exteriorul este zidit în cărămidă clincherită, special adusă din Austria, este acoperită cu tablă de cupru, are geamuri termopan din stejar stratificat, iar pe fatada „ turnului clopotniță” a fost executată o icoană în mozaic (12 mp) reprezentându-l pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României si al acestei biserici. Soclul este din piatră de Băita cu ocnise de aerisire, protejate cu grilaj din fier forjat, folosit si la grilajele de la geamuri si la gardul de împrejmuire a spatiului verde amenajat. Scările sunt placate cu cărămidă specială. În turnul clopotnită au fost asezate trei clopote de 750, 350 respectiv 170 de kilograme.

Insigna - A.S.U. Valea lui Mihai (Asociația sportivă Unirea)

Piesa medalistică de mai sus a fost bătută la comanda A.S.U. Valea lui Mihai (Asociația Sportivă “Unirea”) și s-a conferit tuturor sportivilor dar și personalului administrativ din asociație. Se știe precis că această asociație dezvoltă secții de handbal și fotbal cu participare în eșaloanele secunde ale sportului românesc. Deasupra am postat logo-ul acestei asociații sportive.

Valea lui Mihai, mai demult Mihaifalău, în limba Érmihályfalva, Nagymihályfalva, Mihályfalva, este un oraș în județul Bihor. Prima atestatare documentară a localității datează din 20 august 1270. Orașul este atestat în diferite documente și sub următoarele denumiri;Nogmyhal,

Nagmihal, Nochmihal, Nogmichaly și Nogh Myhalfalva. Teritoriul administrativ al orașului Valea lui Mihai este situat în partea de Nord-Vest a județului Bihor. Intravilanul cât și extravilanul aparținător orașului se încadrează în unitatea de relief de câmpie, în zona de câmpie înaltă subcolinară a Câmpiei Careiului. Localitatea este situată la o distanță de 8 km de granița cu Ungaria, iar pe drumul național D.N.19 la cca 67 km nord de Oradea. În partea Nord a orașului la limita intravilanului se află o zonă de pădure cu valoare ecologică și peisagistică cu regim special de protecție – parcul dendrologic – cu suprafața de cca 3,5 ha. La recensământul din anul 2011 localitatea număra 9902 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 10324 locuitori), dintre care: români – 11,69%, maghiari – 80,49%, romi – 5,26% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului bihorean Valea lui Mihai se prezintă astfel: ortodocși – 10,45%, romano catolici – 30,88%, reformați – 49,16%, penticostali – 1,13%, greco catolici – 2,35%, baptiști – 2,34% și restul – nedeclarată sau altă religie. Obiceiurile populare, legate de nunți sau obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou încă sunt cunoscute și practicate. Deși dansul popular cu laitmotivele locale a dispărut, cultura de dans al localității este predominată de cultura sătmăreană. Dansatorii trupei de dans popular „Nyíló Akác – Salcâmul în Floare” sunt cei mai importanți maiștri al dansurilor sătmărene din zonă. Centrul cultural al orașului este Căminul Cultural Bartók Béla, unde își desfășoară activitatea mai multe organizații culturale cum ar fi trupa de teatru Móka, cercul literar Máté Imre, trupa de majorette sau formația de dansuri populare Salcâmul în Floare. Principala atracție a orașului este Festivalul „Zilele Salcâmului în Floare”, care are loc în al treilea week-end a lunii mai. Pădurile de salcâm, vânatul, turismul rural constituie un potențial turistic neexploatat împreună cu apa geotermală. Parcul dendrologic constituie o comoară ecologică.

Placheta - Cupa Poligrafiei ed. III

Băile 1 Mai - Oradea 1969

Asociația sportivă "Tipo"

Începuturile orientării turistice şi apoi sportive din judeţul Bihor, sunt legate de Asociaţia Sportivă Tipo Oradea, de pe lângă Tipografia din Oradea. După ce a participat de la mijlocul anilor 50 la primele concursuri de orientare din Banat şi de la Cluj, Merle Gheorghe de la Asociația Sportivă Tipo Oradea, trece la organizarea Cupei Poligrafiei şi lucrul cel mai important, beneficiind de facilităţile tipografiei din Oradea, tipăreşte din anul 1968, primele hărţi în culori pentru orientare, din România. Deci Cupa Poligrafiei este o competiție de orientare turistică desfășurată anual în perioada 1967 – 1988.

Istoria orientarii turistice isi are originile la sfarsitul secolului al XIX-lea in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari. In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea precum și câteva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală.

Baroul de avocați

Primăria

Bazilica

Bazilica și Palatul episcopal romano catolic

Biserica baptistă

Biserica evanghelică

Biserica premonstratensă

Cazarma jandarmilor

Direcția financiară

Fabrica Bihardioszeg

Gara

Piața Sfântul Laszlo

Hotelul Panonia și Teatrul

Hotelul Metropol

Podul îngust de fier peste Criș

Mănăstirea Orsolya

Muzeul

Monumentul Szacsvay

Palatul comerțului

Palatele Darvasy și Cerliczy

Palatul episcopal

Palatul justiției

Palatul episcopal greco-catolic

Palatul episcopiei unite

Biserica reformată

Școala de cadeți

Universitatea

Sinagoga

Prefectura

Liceul Mihai Eminescu

Filiala BNR

Vedere

Județul Bihor este situate în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de arhitectură bihorene, din vremuri diferite, câteva frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și unele cărți poștale ilustrate.